J40/14937/19.12.2012 CUI RO 31028788
ELECTROCENTRALE GRUP S.A.
J40/14937/19.12.2012 CUI RO 00000000
Bld. Lacul Tei Nr. 1 – 3, Et.11, Bucuresti – Romania Tel.: 0000.000.000 Fax: 0000.000.000 xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx
REGULAMENT
privind EVITAREA
CONFLICTELOR DE INTERESE
- 2016 -
REGULAMENT
PRIVIND EVITAREA CONFLICTELOR DE INTERESE
in cadrul Electrocentrale Grup SA
CUPRINS
I. Introducere. Principii si obiective.
II. Terminologie. Abrevieri
III. Legislatie relevanta
IV. Conflictul de interese. Incompatibilitate. Concurenta neloiala. Confidentialitatea informatiilor.
V. Prevederi finale.
I . Introducere. Principii si obiective.
Prezentul regulament este elaborat in aplicarea Regulamentului de guvernanta corporativa al societatii, Codului etic si de conduita profesionala, precum si a reglementarilor legale nationale si europene in domeniu, pentru evitarea eventualelor situatii de conflict de interese in cadrul Electrocentrale Grup SA, precum si a eventualelor situatii de incompatibilitate, concurenta neloiala si asigurarea confidentialitatii informatiilor.
Conducerea şi salariaţii societatii cunosc şi susţin valorile etice şi valorile organizaţiei, respectă şi aplică reglementările cu privire la etică, integritate, evitarea conflictelor de interese, prevenirea şi raportarea fraudelor, actelor de corupţie şi semnalarea neregularităţilor.
Conducerea societatii sprijină şi promovează, prin deciziile sale şi prin puterea exemplului personal, valorile etice, integritatea personală şi profesională a salariaţilor.
In acest sens, conducerea societatii a adoptat Codul etic si de conduita profesionala, Regulamentul de guvernanta corporativa al societatii, dezvoltă şi implementează permanent politici şi proceduri privind integritatea, valorile etice, evitarea conflictelor de interese, prevenirea şi raportarea fraudelor, actelor de corupţie şi semnalarea neregularităţilor.
II. Terminologie. Abrevieri
Societatea Electrocentrale Grup S.A. – denumita in continuare “Societatea” reprezinta totalitatea structurilor de administrare, conducere si executie, conform organigramei aprobate, inclusiv punctele de lucru.
Personal – cuprinde toate persoanele care activează în cadrul sau în numele societatii, cu putere decizională sau fără, indiferent de forma juridica a relatiilor.
Entitate publică - autoritate publică, instituţie publică, companie/societate naţională, regie autonomă, societate la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar, cu personalitate juridică, care utilizează/administrează fonduri publice şi/sau patrimoniu public.
Autoritate contractanta - in sensul Legii nr. 98/2016 - autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale, precum şi structurile din componenţa acestora, care au delegată calitatea de ordonator de credite şi care au stabilite competenţe în domeniul achiziţiilor publice;
Conflictul de interese - Situaţia în care personalul societatii are un interes personal, direct sau indirect, ce contravine interesului societatii, astfel încât afectează sau ar putea afecta obiectivitatea şi imparţialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcţiei deţinute.
Interes personal - Orice avantaj material sau de altă natură, urmărit ori obţinut de personalul societatii, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alţii, prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilităţilor, relaţiilor, informaţiilor la care are acces ca urmare a exercitării sarcinilor de serviciu.
Corupţie – Folosirea abuzivă a puterii încredinţate prin atribuţiile unei funcţii deţinute în scopul satisfacerii unor interese directe sau indirecte, personale sau de grup.
Concurenţă neloială - Orice act sau faptă contrară uzanţelor corecte în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
III. Legislatie relevanta
A. Reglementari UE
Art. 52 din Regulamentul CE nr. 1605/2002:
“ (1)Tuturor actorilor financiari si oricarei alte persoane implicate in executia, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului le este interzis sa ia masuri care pot genera un conflict intre propriile lor interese si
cele ale comunitatilor. Daca survine un astfel de caz, persoana in cauza trebuie sa se abtina de la astfel de masuri si sa prezinte situatia autoritatii competente.
(2) Un conflict de interese survine in cazul in care exercitarea impartiala si obiectiva a functiilor unui actor financiar sau ale unei alte persoane mentionate la al.(1), este compromisa din motive care implica familia, viata sentimentala, afinitatile politice sau nationale, interesul economic sau orice alt interes comun cu cel al beneficiarului”.
Art. 34 din Regulamentul CE nr. 2342/2002:
“(1) Actele care ar putea fi viciate de un conflict de interese in sensul art. 52 (2) din Regulamentul CE nr. 1605/2002, pot, inter alia, sa aiba una din urmatoarele forme:
a) acordarea in folos propriu sau altora de avantaje nejustificate, directe sau indirecte
b) refuzul de a acorda unui beneficiar drepturile sau avantajele la care este indreptatit
c) comiterea de acte nejustificate sau abuzive sau neindeplinirea unor acte obligatorii
(2) Autoritatea competenta mentionata la art. 52 al. (1) este superiorul ierarhic al personalului implicat”
B. Legislatie nationala
- Legea 31/1990 a societatilor comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare
- Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice
- Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
- Legea 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 aprobata de Legea nr.
111/2016, cu modificarile si completarile ulterioare
- Ordinul nr. 400/2015 al Secretarului General al Guvernului pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare (Standardul I – Etica si integritatea)
C. Reglementari interne ale Electrocentrale Grup SA
- Regulamentul de guvernanta corporativa
- Codul de etica si conduita profesionala
- Contractul Colectiv de Munca
- Regulamentul intern
IV. A) Conflictul de interese.
Art. 1. In conformitate cu prevederile Codului Civil, in continuare sunt prezentate urmatoarele grade de rudenie si de afinitate:
Gradul de rudenie se aplică după cum urmează:
- gradul I: fiul si tatăl
- gradul II: fraţii
- gradul III: unchiul şi nepotul de frate
- gradul IV: verii
Relaţia de afinitate apare între un soţ/soţie si rudele celuilalt soţ/soţie. Gradul de afinititate este luat în calcul astfel:
- gradul I: mama si sotia fiului acesteia / soacra si xxxx
- gradul II: cumnatele si cumnatii
- gradul III: unchiul si sotia nepotului de frate
- gradul IV: verii, sotii si sotiile acestora
Art. 2. In conformitate cu art. 144^3 si art. 152 (1) din Legea nr. 31/1990(r2) a societatilor comerciale:
(1) Administratorul/directorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune
(2) Aceeaşi obligaţie o are administratorul/directorul în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.
(3) Interdicţiile stabilite la alin. (1) şi (2), referitoare la participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator/director sau către persoanele menţionate la alin. (2), de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator/director sau de persoanele menţionate la alin. (2) a unui împrumut ori constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
(4) Administratorul/directorul care nu a respectat prevederile alin. (1) şi (2) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate
Art. 3. In conformitate cu Regulamentul de Guvernanta Corporatista al societatii, Consiliul de Administraţie şi directorul general au adoptat și adoptă permanent soluţiile operaţionale corespunzătoare exclusiv în interesul societăţii, astfel încât să identifice şi să soluţioneze situaţiile în care unul dintre administratori are un interes material în nume propriu sau în numele unor terţi.
Membrii Consiliului de Administraţie şi directorul general îşi exercită mandatul cu loialitate, în interesul societăţii.
Fiecare membru al Consiliului de Administraţie, precum si directorul general, se asigură de evitarea unui conflict de interese direct sau indirect cu societatea sau o subsidiară controlată de aceasta, iar în cazul apariţiei unui astfel de conflict se va abţine de la dezbaterile şi votul asupra chestiunile respective, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Administratorul sau directorul general care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să înştiinţeze ceilalţi administratori şi auditorul intern despre aceasta şi să nu ia parte la nici o deliberare cu privire la această operaţiune. Această obligaţie se referă şi la soţul/soţia, rudele sau afinii membrilor Consiliului de Administraţie şi ai directorului general.
Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor sau a directorului general prin intermediul oricărei operaţiuni.
Existenta unui posibil conflict de interese poate fi învederat Preşedintelui Consiliului de Administraţie şi de către oricare alt membru al Consiliului care are cunoştinţă despre acesta, arătând şi motivele pe care se întemeiază respectiva sesizare. În acest caz, Consiliul de Administraţie va statua, cu votul majorităţii membrilor săi, cu privire la existenţa unui conflict de interese.
Art. 4. In conformitate cu prevederile Legii 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, administratorii si directorii societatii au obligatia de a depune si de a actualiza declaratiile de avere si declaratiile de interese, la termenele prevazute de lege.
Art. 5. In conformitate cu art. 58 - art. 63 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, in cadrul societatii se impun urmatoarele reguli de evitare a conflictului de interese:
1) pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, societatea Electrocentrale Grup SA, ca autoritate contractantă, va lua toate măsurile necesare pentru a
preveni, identifica şi remedia situaţiile de conflict de interese, în scopul evitării denaturării concurenţei şi al asigurarii tratamentului egal pentru toti operatorii economici.
2) in sensul Legii nr.98/2016, prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care membrii personalului societatii sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia, au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea ori independenţa lor în contextul procedurii de atribuire.
3) reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese orice situaţii care ar putea duce la apariţia unui conflict de interese în sensul Legii nr.98/2016, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ:
a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi;
b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi;
c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informaţii concrete că poate avea, direct ori indirect, un interes personal, financiar, economic sau de altă natură, ori se află într-o altă situaţie de natură să îi afecteze independenţa şi imparţialitatea pe parcursul procesului de evaluare;
d) situaţia în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire;
e) situaţia în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire.
4) În sensul dispoziţiilor alin. (3) lit. d), prin acţionar sau asociat semnificativ se înţelege persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
5) Ofertantul declarat câştigător cu care autoritatea contractantă a încheiat contractul de achiziţie publică nu are dreptul de a angaja sau încheia orice alte înţelegeri privind prestarea de servicii, direct ori indirect, în scopul îndeplinirii contractului de achiziţie publică, cu persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire ori angajaţi/foşti angajaţi ai autorităţii contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire cu care autoritatea contractantă/furnizorul de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire a încetat relaţiile contractuale ulterior atribuirii contractului de achiziţie publică, pe parcursul unei perioade de cel puţin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancţiunea rezoluţiunii ori rezilierii de drept a contractului respectiv.
6) În cazul în care autoritatea contractantă identifică o situaţie potenţial generatoare de conflict de interese, aceasta are obligaţia de a întreprinde orice demersuri necesare pentru a stabili dacă situaţia respectivă reprezintă o situaţie de conflict de interese şi de a prezenta candidatului/ofertantului aflat în respectiva situaţie o expunere a motivelor care, în opinia autorităţii contractante, sunt de natură să ducă la un conflict de interese
7) În cazul prevăzut la alin. (6), autoritatea contractantă solicită candidatului/ofertantului transmiterea punctului său de vedere cu privire la respectiva situaţie.
8) În cazul în care, în urma aplicării dispoziţiilor alin. 6) şi 7), autoritatea contractantă stabileşte că există un conflict de interese, autoritatea contractantă adoptă măsurile necesare pentru eliminarea circumstanţelor care au generat conflictul de interese, dispunând măsuri cum ar fi înlocuirea persoanelor responsabile cu evaluarea ofertelor, atunci când le este afectată imparţialitatea, acolo unde este posibil, sau eliminarea ofertantului/candidatului aflat în relaţie cu persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante.
9) Autoritatea contractantă precizează în documentele achiziţiei numele persoanelor cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire.
10) Autoritatea contractantă publică prin mijloace electronice denumirea şi datele de identificare ale ofertantului/candidatului/subcontractantului propus/terţului susţinător, în termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului-limită de depunere a solicitărilor de participare/ofertelor, cu excepţia persoanelor fizice, în cazul cărora se publică doar numele.
Art. 6. In afara obligatiilor expres prevazute de lege, personalul Electrocentrale Grup SA va respecta urmatoarele reguli de evitare a conflictelor de interese, in spiritul standardelor de etica si integritate sustinute de catre societate:
1) Toate deciziile de afaceri, legate de activitatea Electrocentrale Grup SA, vor fi luate exclusiv în interesul Electrocentrale Grup SA;
2) Personalul Electrocentrale Grup SA nu se va implica, direct sau indirect, în tranzacții, situații, relații sau orice alt tip de activități în care, în mod efectiv sau potențial, poate surveni un conflict de interese;
3) Personalul Electrocentrale Grup SA va evita orice situaţie care implică sau poate genera antagonisme între interesele societatii şi propriile interese, inclusiv cele cunoscute ale sotului/sotiei, ascendentilor, descendenților, rudelor de până la gradul IV sau terților;
4) Personalul Electrocentrale Grup SA nu se va lasa influenţat de interesele personale, inclusiv cele cunoscute ale soțului/soției, ascendenților, descendenților, rudelor de până la gradul IV sau terților şi nici de presiunile de orice fel, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
5) Personalul Electrocentrale Grup SA trebuie să evite orice implicare directă sau indirectă în orice fel de activităţi, asocieri sau investiţii care influenţează sau pot influenţa deciziile individuale ale personalului societatii.
6) Personalul Electrocentrale Grup SA trebuie să se abţină de la orice conflict de interese. Orice posibil conflict de interese trebuie declarat, prin intermediul unei declaraţii scrise, sefului ierarhic superior sau direct conducerii societatii, care va analiza şi va soluţiona situaţia .
7) Personalul care semnalează neregularități de care, direct sau indirect, are cunoștință, este protejat împotriva oricăror discriminări, iar conducerea societății întreprinde cercetările adecvate, în scopul elucidării celor semnalate și ia, dacă este cazul, masurile ce se impun.
Acțiunea de semnalare de către salariați a neregularităților are un caracter transparent pentru eliminarea suspiciunii de delațiune și este privită ca exercitarea unei îndatoriri profesionale.
B) Incompatibilitate
Art. 7. Diferenta între conflicte de interese si incompatibilităţi
In conformitate cu Ghidul privind incompatibilităţile si conflictele de interese – editia 2016, elaborata de Agentia Nationala de Integritate, “una dintre cele mai frecvente probleme care se manifestă atât în sistemul administrativ, cât şi în mass media este confuzia care se creează între conflictul de interese si incompatibilităţi. Dacă pentru existenta unui conflict de interese persoanele publice trebuie să ia o decizie care să influenteze un interes personal, pentru a se afla într-o situatie de incompatibilitate un oficial public nu trebuie să ia nicio decizie, fiind suficient faptul că ocupă concomitent două sau mai multe functii al căror cumul este interzis de lege.“
In respectivul Ghid, sunt date urmatoarele exemple de situatii de conflict de interese/ incompatibilităte:
Exemplu de conflict de interese
Primarul A din orasul X semnează un contract cu firma soţiei sale. Un alt exemplu este organizarea unei licitaţii de către Consiliul Judeţean B la care participă si câstigă firma fratelui presedintelui consiliului.
Exemplu de incompatibilitate
Viceprimarul X deţine în acelasi timp si funcţia de membru al consiliului de administraţie al unei regii autonome de interes local sau a unei societăţi comerciale aflate în subordinea de consiliul local.
Prin urmare, incompatibilitătile reflectă acele situatii în care un oficial public ocupă mai multe functii în acelasi timp, desi acest cumul este interzis de lege.
Potrivit aceluiasi ghid, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică, precum şi cu funcţiile de demnitate publică (articolul 94 din Legea 161/2003).
Incompatibilitatea la funcţionarii publici se manifestă prin faptul că nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (art. 94, alineatul 2):
a. în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice
b. în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale
c. în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public
d. în calitate de membru al unui grup de interes economic
Starea de incompatibilitate nu se aplică pentru cazurile prevăzute de literele a. şi
c. dacă:
- este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activităţile desfăşurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condiţiile rezultate din actele normative în vigoare;
- este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare;
- exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituţie publică, în condiţiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.
De asemenea, nu se află în situaţie de incompatibilitate, funcţionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanţat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepţia funcţionarilor publici care exercită atribuţii ca auditor sau atribuţii de control asupra activităţii derulate în cadrul acesteia şi a funcţionarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfăşurată în cadrul respectivei echipe generează o situaţie de conflict de interese cu funcţia publică pe care o ocupă.
Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii/directorii numiti de catre consiliul de administratie, nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii/directorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
C) Concurenta neloiala
Art. 8. Pe perioada exercitării atributiilor, personalul societatii, în mod direct sau indirect, fie în nume propriu ori în calitate de salariat, administrator, director, acţionar, sau în orice altă calitate, se va conforma urmatoarelor obligaţii de neconcurenţă:
a) să nu se angajeze în niciun fel de activitate sau afacere care este în concurenţă cu sau similară cu o activitate sau afacere a societăţii, ori cu o activitate sau afacere pe care societatea o desfăşoară sau îşi propune să o
desfăşoare;
b) să nu asiste, în orice mod, orice persoană ale cărei activităţi sunt în concurenţă cu sau care prejudiciază în orice alt mod activităţile comerciale ale societăţii.
c) nu va determina sau încerca să determine orice salariat, consultant, furnizor, cumpărător sau antreprenor independent al societăţii să înceteze relaţia sa cu societatea;
Obligaţiile de neconcurenţă produc efecte pe întreg teritoriul României, cu privire la orice terţe persoane concurente.
D) Confidentialitatea informatiilor
Art. 9. Personalul societatii va păstra confidenţialitatea informaţiilor şi a secretelor de afaceri ale societăţii, la care a avut acces, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea folosire este impusă de lege sau necesara în relaţia cu autorităţile publice şi/sau de participarea acestuia în cadrul vreunui litigiu care are ca obiect activitatea societăţii;
Personalul societatii nu va divulga niciunei persoane neautorizate vreo informaţie de natură confidenţială sau secretă cu privire la activitatea societăţii. Personalul societatii nu va folosi informaţiile la care a avut acces, intamplator sau in exercitarea atributiilor, direct sau indirect, în folos personal sau în folosul terţelor persoane, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea
folosire este impusă de lege sau de participarea la un proces.
Membrii Consiliului de Administraţie şi Directorul general păstrează confidenţialitatea asupra oricăror fapte, date sau informaţii de care au luat la cunoştinţă în cursul exercitării responsabilităţilor şi înţeleg că nu au dreptul de a le folosi sau de a le dezvălui nici în timpul activităţii şi nici după încetarea acesteia.
V. Prevederi finale.
Prezentul Regulament este aplicabil intregului personal al Electrocentrale Grup SA si va fi adus la cunostinta acestuia, precum si la cunostinta tuturor partilor interesate.
Oricare încălcare a obligaţiilor cuprinse în prezentul Regulament, îndreptăţeşte societatea să solicite celui responsabil, despăgubiri pentru daunele provocate acesteia.
Dispoziţiile prezentului Regulament se completează cu prevederile aplicabile din actele normative în vigoare.
Prezentul Regulament va fi revizuit, ori de câte ori se impune, prin prisma evoluţiilor cadrului legislativ din domeniu, şi va fi adaptat pentru a include modificările legislative.