ASIGURAREA DE RASPUNDERE CIVILA PROFESIONALA A AVOCATILOR
ASIGURAREA DE RASPUNDERE CIVILA PROFESIONALA A AVOCATILOR
- Conditii speciale de asigurare -
1. DEFINITII
Asigurat: Persoana care exercita profesia de avocat conform prevederilor legale in vigoare, intr-una din urmatoarele forme: cabinet individual, cabinet asociat, societate civila profesionala;
In cazul Asiguratului - societate civila profesionala, asigurarea se incheie in nume propriu si pentru fiecare avocat care isi exercita profesia in cadrul societatii (in calitate de asociati, colaboratori sau salariati in cadrul profesiei);
Eveniment asigurat: Prejudiciul (dauna efectiva) suferit de clientul Asiguratului, consecinta directa a unor Faptele culpabile savarsite de catre Asigurat in exercitarea profesiei;
Persoana pagubita: Clientul care beneficiaza de serviciile profesionale prestate de catre Asigurat, in baza unui contract de asistenta juridica incheiat cu acesta conform reglementarilor legale in vigoare;
Fapta culpabila: neindeplinirea din culpa (neglijenta, imprudenta, omisiune) a obligatiei de diligenta asumata de catre Asigurat fata de Clientul sau in baza contractului de asistenta juridica incheiat cu acesta si pentru care devine raspunzator in baza acestui contract, a prevederilor legale si a statutului profesiei;
Cerere de despagubire: solicitarea/ reclamatia/ notificarea facuta in scris de catre Persoana pagubita impotriva Asiguratului, cu privire la producerea unui Prejudiciu;
Perioada retroactiva: perioada imediat anterioara intrarii in vigoare a Politei de asigurare (max. 36 luni) in care Asiguratul a savarsit o Fapta culpabila, pentru care se inregistreaza o Cerere de despagubire, conform pct. 2.2.; data daunei este data la care a fost formulata in scris prima Cerere de despagubire impotriva Asiguratului; Perioada retroactiva se poate acorda numai la reinnoirea Politei la Gothaer Asigurari Reasigurari (dupa analizarea informatiilor transmise de catre Asigurat si contra platii unei prime de asigurare suplimentare);
Fransiza: partea din fiecare Cerere de despagubire (sau Serie de Cereri de despagubire) care ramane in sarcina Asiguratului.
2. ACOPERIRE
2.1. Obiectul asigurarii
Prin derogare de la Conditiile generale privind Asigurarea de raspundere civila generala, Asiguratorul acopera in conformitate cu prevederile prezentelor Conditii speciale de asigurare, raspunderea civila profesionala a Asiguratului, declansata ca urmare a producerii unui Eveniment asigurat.
2.2. Acoperirea in timp
Polita acopera Prejudiciile suferite de Clienti, cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
- Prejudiciul sa decurga dintr-o Fapta culpabila savarsita de catre Asigurat in perioada asigurata sau in Perioada retroactiva, daca s-a convenit;
- Cererea de despagubire in legatura cu Prejudiciul respectiv sa fie facuta in scris, pentru prima oara, in perioada asigurata mentionata in Polita.
3. DESPAGUBIRI ACORDATE
3.1. Asiguratorul acorda despagubiri, in limitele raspunderii mentionate in Polita, pentru:
a) sumele compensatorii pe care Asiguratul este obligat sa le plateasca Persoanelor pagubite cu titlu de Prejudicii;
b) cheltuielile de judecata facute de Persoana pagubita pentru indeplinirea formalitatilor legale in vederea obligarii Asiguratului la plata despagubirilor, daca acesta a fost obligat la despagubire prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;
c) cheltuielile de judecata facute de Asigurat in procesul civil, stabilite de lege ori de cate instantele de judecata, daca Asiguratul a fost obligat la plata despagubirilor.
3.2. Acoperiri suplimentare
In limita raspunderii, mentionata in Polita de asigurare si aferenta Perioadei asigurate, Asiguratorul acorda despagubiri si pentru:
a) Costurile de refacere/inlocuire a documentelor
- daca pe parcursul Perioadei asigurate, Asiguratul descopera si informeaza in scris Asiguratorul ca orice documente originale (de ex. acte, certificate, planuri, date pe suport electronic, altele decat bancnote/actiuni/obligatiuni/intrumente de plata), care au fost lasate de catre Clienti in grija sa spre a fi utilizate in desfasurarea serviciilor profesionale specifice, au fost distruse/pierdute din culpa Asiguratului, Asiguratorul acorda despagubiri pentru refacerea/inlocuirea acestor documente, in limita a 10% din limita raspunderii pe eveniment, max. 5.000 EUR (pe eveniment si in total pe perioada asigurata);
- Asiguratorul nu acopera raspunderea Asiguratului pentru distrugerea/avarierea documentelor ca urmare a uzurii normale, deteriorarii graduale, cauzelor atmosferice/climatice, influentei temperaturii ori a campurilor magnetice, daunatorilor;
- orice cerere de despagubire pentru astfel de costuri de refacere/inlocuire a documentelor va fi insotita de facturi emise de o persoana competenta desemnata de catre Asigurator si cu acordul Asiguratului;
- pentru aceasta acoperire nu se aplica Fransiza.
b) Perioada extinsa de notificare
In cazul in care Asiguratorul isi exercita dreptul de a denunta/rezilia Polita de asigurare sau refuza reinnoirea acesteia (cu exceptia denuntarii/rezilierii/refuzului reinnoirii Politei ca urmare a neindeplinirii obligatiilor privind plata primei de asigurare ori a incalcarii unor obligatii contractuale de catre Asigurat), Asiguratorul extinde automat si gratuit acoperirea pentru o perioada de 30 de zile (denumita „Perioada extinsa de notificare”), despagubind Asiguratul si pentru Evenimentele asigurate pentru care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- Prejudiciul inregistrat de Persoana pagubita este consecinta unor Fapte culpabile savarsite in Perioada asigurata (ori Perioada retroactiva, daca s-a convenit), dar anterior datei denuntarii/rezilierii sau expirarii Politei de asigurare;
- Cererea de despagubire este transmisa Asiguratului, in scris, pentru prima data in Perioada extinsa de notificare;
- Prejudiciul nu intra sub incidenta acoperirii conferite de o alta polita de asigurare de raspundere civila.
4. EXCLUDERI SPECIFICE
Pe langa excluderile prevazute in Conditiile privind Asigurarea de raspundere civila generala, Asiguratorul nu acorda despagubiri nici pentru:
4.1. orice prejudicii decurgand din/bazate pe/in legatura cu:
a) Cereri de despagubire ori Prejudicii/ plangeri/ pretentii/ actiuni/circumstante/incidente/Fapte culpabile care ar putea genera Cereri de despagubire, notificate sau asigurabile in baza oricarei alte polite de asigurare;
b) Cereri de despagubire, Prejudicii/ plangeri/ pretentii/ actiuni/circumstante/incidente care deriva din orice Fapta culpabila savarsita de catre Asigurat inaintea intrarii in vigoare a Polite/ Perioadei retroactive convenite;
c) Cereri de despagubire facute dupa expirarea Politei, cu exceptia celor precizate la pct. 3.2.b) de mai sus;
4.2. prejudicii reprezentand vatamari corporale (inclusiv deces) si/sau pagube materiale (pierderea/distrugerea bunurilor) – cu exceptia celor precizate la pct. 3.2.a) de mai sus, precum si consecintele acestora;
4.3. orice pierderi financiare indirecte (daune consecinta) reprezentate de castigul/beneficiul nerealizat de catre Persoana pagubita ca urmare a Prejudiciului produs, pierderea folosintei bunurilor, reducerea valorii bunurilor dupa reparatie;
4.4. orice raspundere manageriala;
4.5. orice raspundere asumata de Asigurat prin contract sau orice alt tip de angajament sau garantie data de catre acesta, care depaseste raspunderea sa profesionala angajata potrivit legii;
4.6. prejudicii produse in cazul prestarii serviciilor profesionale fara un contract valabil, conform reglementarilor legale in vigoare;
4.7. prejudicii in legatura cu exercitarea de catre Asigurat a altor activitati/profesii, inclusiv a celor recunoscute de lege ca fiind compatibile cu profesia de avocat;
4.8. cereri de despagubire in legatura cu depasirea costurilor estimate si/sau a duratei prestarii serviciilor;
4.9. prejudicii cauzate de interpretarea/aplicarea eronata a prevederilor din legislatia si jurisprudenta altor tari;
4.10. prejudicii decurgand din nepastrarea secretului profesional ori a confidentialitatii activitatii;
4.11. prejudicii in legatura cu situatiile in care Asiguratul nu a respectat dispozitiile legale privind interesele contrare, conflictul de interese sau situatiile de incompatibilitate;
4.12. prejudiciile produse oricaror persoane, ca urmare a renuntarii de catre Asigurat la prestarea serviciilor profesionale;
4.13. neducerea la indeplinire a obligatiilor asumate prin contract ca urmare a incetarii/suspendarii activitatii profesionale din orice cauza;
4.14. prejudicii generate de Fapte culpabile savarsite dupa incetarea activitatii Asiguratului, precum si dupa incetarea contractului de asistenta juridica;
4.15. prejudicii in legatura cu efectuarea inregistrarilor contabile, transferurilor financiare ori administratii sumelor predate Asiguratului de catre clienti/Persoanele pagubite;
4.16. rambursarea cheltuielilor/altor compensatii platite Asiguratului, inclusiv cu titlu de onorariu pentru serviciile prestate;
4.17. pretentii de despagubiri pentru prejudicii produse de Asigurat clientilor sai, care provin exclusiv din utilizarea programelor informatice (software) si/sau a sistemelor de calcul (hardware) utilizate in desfasurarea activitatilor profesionale;
4.18. pierderea/distrugerea documentelor rezultand, direct sau indirect, din accesul sau folosirea neautorizata a sistemelor/ programelor informatice utilizate de Asigurat in desfasurarea activitatii specifice;
4.19. pretentii de despagubiri pentru prejudicii produse de Asigurat persoanelor pagubite, care provin din nerespectarea de catre acesta a prevederilor referitoare la protectia prelucrarii datelor cu caracter personal, prevederi conform normelor legislative interne din Romania si a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 (GDPR).
5. LIMITA RASPUNDERII ASIGURATORULUI
5.1. Limita raspunderii Asiguratorului se stabileste la valoarea convenita de catre parti, astfel:
a) pe eveniment: limita maxima de raspundere a Asiguratorului pentru orice sume compensatorii si/sau cheltuieli/costuri acoperite in legatura cu o Cerere de despagubire sau Serie de Cereri de despagubire nu va depasi limita pe eveniment mentionata in Polita;
„Seria de Cereri de despagubire” reprezinta:
- toate prejudiciile care sunt consecinte diferite ale aceleiasi Fapte culpabile; si/sau
- acelasi prejudiciu consecinta mai multor Fapte culpabile; si/sau
- un prejudiciu pentru care Cererea de despagubire este inaintata impotriva mai multor persoane responsabile si asigurate in cadrul aceleiasi Polite.
O Serie de Cereri de despagubire va fi considerata un sigur Eveniment asigurat, iar data daunei va fi considerata data la care a fost facuta impotriva Asiguratului prima Cerere de despagubire din cadrul Seriei.
b) pe perioada asigurata (denumita si limita agregat): limita maxima de raspundere a Asiguratorului pentru orice sume compensatorii si/sau cheltuieli/costuri acoperite in baza tuturor Cererilor de despagubire facute in Perioada asigurata nu va depasi limita agregat mentionata in Polita.
5.2. Limita raspunderii pe eveniment si limita raspunderii pe perioada asigurata vor fi precizate explicit in Polita.
6. DISPOZITII FINALE
Prezentele Conditii speciale de asigurare se completeaza si se aplica numai impreuna cu prevederile Conditiilor generale privind Asigurarea de raspundere civila generala, in masura in care acestea nu contravin Conditiilor speciale.
~~~~~~~~~~~