CONTRACT NUMĂRUL – «Număr_referinţă_proiect»
ANEXA III b
CONTRACT NUMĂRUL – «Număr_referinţă_proiect»
REGULI FINANCIARE ȘI CONTRACTUALE SUPLIMENTARE APLICABILE DOAR PROIECTELOR ÎN CARE SUNT ORGANIZATE ACTIVITĂȚI VIRTUALE CAUZATE DE PANDEMIA COVID-19
Următoarele reguli sunt suplimentare celor din Articolele I.2 şi II.2 ale Anexei III și se aplică doar în cazurile în care este necesară organizarea de activități virtuale din cauza pandemiei COVID-19. Raportarea cu privire la mobilitățile virtuale trebuie realizată în acord cu regulile specificate în contractul de finanțare.
Articolul I.2 Calcularea şi documentele justificative pentru contribuțiile pe unitate
Costurile din cadrul categoriei bugetare „Transport” nu sunt eligibile pentru activitățile virtuale.
C. Sprijin organizatoric
(a) Calcularea grantului: Grantul este calculat prin înmulțirea numărului total de participări în activitățile de mobilitate virtuală cu 35% din contribuția pe unitate aplicabilă, după cum se specifică în Anexa IV a Contractului de finanțare.
(b) Eveniment declanșator: evenimentul care condiționează acordarea grantului este acela că participantul a efectuat activitatea.
(c) Documente justificative: dovada de participare la activitate, sub forma unei declarații semnate de către organizația de găzduire în care se specifică numele participantului, scopul activității, precum și data de început și de final a activității virtuale.
Articolul II.2.Calcularea costurilor reale A. Sprijin pentru nevoi speciale
Beneficiarii pot transfera fonduri alocate oricărei categorii bugetare către categoria bugetară „Sprijin pentru nevoi speciale”, chiar dacă inițial nu au fost alocate fonduri pentru această categorie.
(a) Calcularea grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 100% a costurilor eligibile suportate efectiv.
(b) Costuri eligibile: Costuri legate în mod direct de participarea în proiect a participanților cu nevoi speciale și necesare pentru implementarea activităţilor virtuale.
(c) Documente justificative: facturi pentru costurile reale suportate, specificând denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, precum și dovada plăților.
B. Costuri excepționale
Beneficiarii pot transfera până la 10% din fondurile alocate oricărei categorii bugetare bazate pe contribuţii pe unitate către categoria bugetară „Costuri excepționale” pentru a acoperi costuri legate de achiziționarea și/sau închirierea de echipament și/sau servicii necesare pentru implementarea activităților de mobilitate virtuală cauzate de pandemia COVID-19, chiar dacă inițial nu au fost alocate fonduri pentru categoria bugetară „Costuri excepționale”.
(a) Calcularea grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 75% a costurilor eligibile suportate efectiv pentru achiziționarea și/sau închirierea de echipament și/sau servicii.
(b) Costuri eligibile: costuri legate de achiziționarea și/sau închirierea de echipament și/sau servicii necesare pentru implementarea activităților de mobilitate virtuală.
(c) Documente justificative: dovada plății costurilor realizate pe baza facturilor aferente, specificând denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii.
SEMNĂTURI
Beneficiar
[numele oficial şi complet al beneficiarului]
[numele, prenumele, funcţia reprezentantului legal care semnează]
semnătura şi ştampila (dacă se aplică) Încheiat în [localitatea], la [data]
Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale
Xxxxxx XXXXXX, Director semnătura
Încheiat în Bucureşti, la data