Contract
ARB nr. 131/27.11.2014
Asociatia Romana de Balneologie – Sucursala POSDRU Str. Xxxx Xxxxx Xxxxxxxx, Nr. 45 | Contract POSDRU/168/6.1/S/145923 Procedura operaţională SELECŢIE GRUP ŢINTA | Ediţia ÎNTÂI - 7 EXEMPLARE 15 pagini |
Cod: P.O. GT001 | Revizia: Noiembrie 2014 |
Cuprins :
1. Dispoziţii generale;
2. GRUP ŢINTA
3. Procesul de recrutare;
4. Procesul de selecţie;
5. Model documente
APROB,
Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Manager de proiect
DISPOZIȚII GENERALE
Art.1. Metodologia de recrutare și selecție a grupului țintă din cadrul proiectului POSDRU „Dezvoltarea Economiei Sociale prin valorificarea potenţialului balnear” respectă dispozițiile specifice prevăzute în Ghidul Solicitantului nr.168, condiții specifice în contractul de finanțare al proiectului POSDRU/168/6.1/S/145923 și prevederile legislației în vigoare.
Art.2. În cadrul proiectului POSDRU/168/6.1/S/145923, grupul țintă (GȚ) este construit dintr-un număr minim de 300 persoane, dintre care 120 specialişti: 30 formatori, 30 asistenţi personali, 30 mediatori sanitari, şi 30 specialişti implicaţi în economia sociala; 150 de persoane vulnerabile social: 30 persoane afectate de boli ocupaţionale, 30 persoane de etnie roma, 30 persoane careau parasit timpuriu scoala, 30 de persoane care trãiesc din venitul minim garanta şi 30 de tineri de peste 18 ani care parasesc sistemul instituţionalizat de protecţie al copilului şi 30 persoane cu dizabilitãţi.
Art.3.Grupul țintă va participa la activitățile prevăzute în proiect, ca beneficiari, conform Cererii de finanțare. Art.4.Echipa de management (EM) va desemna prin Decizie de numire și va superviza :
a.Comisia de Recrutare și Selecție a Grupului Țintă – CRSGȚ
b.Comisia de Analiză și Soluționare a Contestațiilor – CASC
Art.5. În componența Comisiei de Rescrutare și Selecție a Grupului Țintă precum și în cea a Comisiei de Analiză și Soluționare a contestațiilor vor fi desemnați membri ai Echipei de Implementare și Personal Administrativ și Auxiliar - Secreatara.
GRUPUL ŢINTA
Specialişti
▪ Formatori implicaţi în economia socială
▪ Asistenţi personali
▪ Mediatori sanitari:
▪ Specialişti implicaţi în economia socială: persoane angajate ale unei organizaţii/instituţii care are în obiectul de activitate promovarea şi derularea de măsuri de incluziune socială, aşa cum sunt definite de Legea nr.47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială.
Persoane vulnerabile social
▪ Persoane afectate de boli ocupaţionale
▪ Persoane de etnie romă
▪ Persoane care au părăsit timpuriu şcoala - Persoanele care părăsesc timpuriu sistemul de educaţie şi formare profesională sunt acele persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani care nu au absolvit învăţământului secundar şi nu sunt implicate în educaţia sau formare profesională ulterioară.
▪ Persoane ce trăiesc din venitul min. garantat
▪ Tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului Persoane cu dezabilități
▪ Dintre care 16 vor fi angajate
PROCESUL DE RECRUTARE
Art.6. Acțiunile de recrutare se vor baza pe :
a.informarea generală a publicului prin postarea unui anunț pe site-ul proiectului;
b.transmiterea informației prin e-mail tuturor primãriilor din mediul rural din regiunile SUD-MUNTENIA și NORD - EST;
c.informarea directă și dialogul cu potențialii candidați pentru grupul țintă;
d.informarea indirectă și abordarea persoanelor care au legătură și colaborează cu potențialii candidați pentru grupul țintă.
Art.7. Calendarul de recrutare şi selecție
Preselecţie: 02.12.2014 –12.01.2015 Lansarea anunțului : 12.01.2015
Înscrierea beneficiarilor in mod continuu în intervalul: 12.01 – 15.09.2015 Evaluarea candidaturilor depuse in mod continuu în intervalul: 12.01. - 15.09.2015 Afișarea rezultatelor in mod continuu în intervalul: 12.01. - 15.09.2015
Depunerea contestațiilor in mod continuu în intervalul: 12.01. - 15.09.2015
Evaluarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale: în 3 zile de la data depunerii contestaţiei Completarea documentelor din dosarele de înscriere: 12.01 – 15.09.2014
Art.8. Dosarul de înregistrare în grupul ţintã are următorul conținut :
a. Copie după Certificatul de naștere – „Conform cu originalul”;
b. Copie după Cartea de identitate – „Conform cu original”care atestă cetățenia UE a candidatului cu domiciliul sau reședința legală în România;
c. Copie după Certificatul de căsătorie – „Conform cu originalul” în cazul în care în urma căsătoriei, candidatul/candidata și-a schimbat numele;
d. Angajamentul de disponibilitate față de activitățile proiectului;
e. Declarația ( pe propria răspundere) de Consimțământ cu privire la utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal;
f. Declarație de evitare a dublei finanțări care atestă că nu a mai participat la un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, cu aceleași activități precum cele din cadrul proiectului POSDRU/168/6.1/S/145923;
g. Formular de înregistrare a grupului țintă/ Formular individual de înregistrare;
h. Adeverința / document / declaraţie prin care sã demonstreze apartenenţa la categoria de grup ţintã ;
i. Copie după licență / bacalaureat – sau al ultimei forme de invãţãmânt absolvite, în cazul în care este selectat pentru un program de formare profesionalã continuã;
Candidatul va completa dosarul cu toate documentele solicitate, va menționa numele și prenumele complet în clar și va semna fiecare pagină.
Procesul de recrutare are la bază principiul transparenței și egalității de șanse, de gen și nediscriminării.
PROCESUL DE SELECȚIE
Art. 9. Procesul de selecţie este desfãşurat de cãtre Comisia de Recrutare și Selecție a Grupului Țintă – CRSGȚ, în baza urmãtoarelor criterii minimale obligatorii, pentru care punctajul minim cumulat este de 80 de puncte:
1. Dosarul de înregistrare a persoanei în grupul ţintã este complet – 50 puncte;
2. Aparţine unei categorii de grup ţintã eligibilã în cadrul proiectului, pentru care locurile nu au fost încã ocupate – 30 puncte;
Art.10 În cazul în care se inscriu simultan mai multe persoane pentru a fi selectate în grupul ţintã, avand dosarul de înregistrare complet şi existînd locuri disponibile pentru categoria de grup ţintã specificatã, departajarea se face în baza urmãtoarelor criterii suplimentare:
1. Nivelul de invatamant absolvit – 10 puncte pentru nivel de licenţã absolvit, 5 puncte pentru nivel de liceu şi 0 puncte pentru nivel de gimnaziu
2. Grad de motivare – 5 puncte pentru motivaţie susţinutã verbal şi prin scrisoare de intenţie; 3 puncte pentru motivaţie susţinutã verbal, 0 puncte pentru motivaţie insuficient argumentatã;
3. Nivel de vulnerabilitate sociala - 5 puncte pentru persoane care se incadreaza in peste 3 categorii de vulnerabilitate, 3 puncte pentru persoane care se incadreaza in 2 categorii, 0 puncte pentru persoane care se incadreaza intr-o singura categorie.
La constituirea grupului țintă, nu se va face nici o deosebire, excludere, restricție sau preferință, indiferent de : rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu ce ar avea ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
STABILIREA GRUPULUI ȚINTĂ
Art. 11. Comisia de Recrutare și Selecție a Grupului Țintă transmite fiecãrei persoane, individual, rezultatul procesului de selecţie, iar la cererea acesteia poate fi transmis raspunsul in scris la adresa menţionatã în formularul de înregistrare.
Art.12. Contestațiile înregistrate în termen de 3 zile de la data transmiterii rezultatului de selecţie vor fi soluționate prin reevaluarea dosarului asistați de responsabilul juridic al proiectului.
Art.13. Candidații declarați admiși vor semna Contractele individuale de beneficiar/membru în GȚ care va cuprinde drepturile, obligațiile și beneficiile individuale.
Art.14. Candidații declarați admiși care nu semnează Contractul individual de beneficiar/membru în GȚ, în perioada stabilită prin Calendarul detaliat de Recrutare și Selecție al Grupului Țintă vor fi eliminaţi din grupul țintă al proiectului, iar locul acestuia va fi ocupat de primul candidat aflat pe lista de așteptare.
Anexa 1
Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritara 6: Promovarea incluziunii sociale
Domeniul major de interventie 6.1: Dezvoltarea economiei sociale
Titlul proiectului: Dezvoltarea economiei sociale prin valorificarea potentialului balnear Contract: POSDRU/168/6.1/S/145923
FORMULAR ÎNREGISTRARE A GRUPULUI ŢINTĂ
Formular individual de înregistrare
Cod proiect: 145923
Titlu proiect: „Dezvoltarea economiei sociale prin valorificarea potentialului balnear” Axa Prioritară 6: Promovarea incluziunii sociale
Domeniu Major de Intervenţie: 6.1: Dezvoltarea economiei sociale
Notă: Datele cuprinse în acest formular vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei CE/95/46 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, transpusă prin Legea nr. 506/2004.
I. Informaţii personale:
I.1. Nume participant (nume şi prenume) CNP
, adresa:
Telefon: E-mail:
I.2. Gen:
Masculin
Feminin
I.3. Naţionalitate: română alta(specificaţi)
I.4. Vârstă (vârsta în ani împliniţi):
sub 15 ani | |
15 – 24 ani | |
25 – 45 ani | |
45 – 54 ani | |
55 – 64 ani |
I.5. Locul de reşedinţă:
rural
urban
II. Nivelul de instruire (nivelul ultimei instituţii de învăţământ absolvite):
Instituţie de învăţământ superior
• licenţă | |
• master | |
• doctorat | |
• post-doctorat | |
Unitate de învăţământ terţiar non-universitari | |
• Şcoală post-liceală | |
• Şcoală de maiştri | |
Unitate de învăţământ secundar | |
• Învăţământ secundar superior | |
o Ciclul superior al liceuluiii - Filiera teoretică - Filiera tehnologică - Filiera vocaţională | |
• Învăţământ secundar inferior | |
o Ciclul inferior al liceuluiiii - Filiera teoretică - Filiera tehnologică - Filiera vocaţională | |
o Anul de completareiv - Filiera tehnologică – ruta progresivă | |
o Şcoala de arte şi meseriiv - Filiera tehnologică – ruta progresivă de calificare | |
o Ciclul gimnazialvi | |
• Învăţământ primarvii | |
Fără şcoală absolvităviii |
III. Statutul pe piaţa muncii:
Persoană activăix | |
• Persoană ocupatăx | |
-salariat (angajat)xi | |
-întreprinzător privat (patron)xii | |
-lucrător pe cont propriuxiii | |
-membru al unei societăţi agricole/cooperativexiv | |
-lucrător familial în gospodăria propriexv | |
-altă situaţiexvi (de specificat) | |
• Şomerixvii, din care: | |
-şomeri înregistraţi, din care: | |
-şomeri de lungă durată | |
-şomeri neînregistraţi, inclusiv persoane în căutarea unui loc de muncă, din care: | |
-şomeri de lungă durată |
III. Statutul pe piaţa muncii (continuare):
Persoană inactivăxviii, din care: | |
-elevixix |
-studenţixx | |
-persoane casnicexxi | |
-întreţinuţi de alte persoanexxii | |
-întreţinuţi de stat sau de alte organizaţii privatexxiii | |
-alte situaţiixxiv (de specificat) |
IV. Apartenenţa la un grup vulnerabil:
Persoane de etnie roma | |
Persoane cu dizabilităţi | |
Tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului | |
Familii care au mai mult de 2 (doi) copii | |
Familii monoparentale | |
Copii în situaţii de risc | |
Persoane care au părăsit timpuriu şcoala | |
Femei | |
Persoane aflate în detenţie | |
Persoane anterior aflate în detenţie | |
Delincvenţi juvenili | |
Persoane dependente de droguri | |
Persoane dependente de alcool | |
Persoane fără adăpost | |
Victime ale violenţei în familie | |
Persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială (HIV/SIDA, cancer etc.) | |
Imigranţi | |
Refugiaţi | |
Persoane care solicită azil | |
Persoane care trăiesc din venitul minim garantat | |
Persoane care locuiesc în comunităţi izolate | |
Victime ale traficului de persoane | |
Persoane afectate de boli ocupaţionale | |
Altele (de specificat) |
Subsemnatul (Nume Prenume) ............................. cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, conform prevederilor Articolului 292 din Codul Penal, declar pe propria răspundere că datele completate în prezentul formular corespund cu realitatea. Nume prenumexxv Semnatura | Subsemnatul (Nume Prenume)............................ de legea penală, conform prevederilor Articolului 292 din Codul Penal, declar pe propria răspundere că datele din prezentul formular au fost completate în prezenţa mea. Nume prenumexxvi Semnatura |
Anexa 2
ANGAJAMENT
de disponibilitate față de activitățile proiectului
Subsemnatul(a)-(numele, inițiala tatălui și prenumele) CNP ,domiciliat(ă) în localitatea , județul
Str. Nr. , Bl. ,Ap. , e-mail
posesor(oare) al (a) CI Seria ,Nr. eliberată
declar pe propria răspundere că am fost informat(ă) despre obiectivele şi activităţile proiectului „Dezvoltarea economiei sociale prin valorificarea potenţialului balnear”, contract POSDRU /168/6.1/S/145923 și mă angajez să respect cerinţele programului, să particip la toate activităţile care îmi revin.
Data, Semnătura,
Anexa 3
DECLARAȚIE DE CONSIMȚĂMÂNT
cu privire la utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal
Subsemnatul/Subsemnata,
CNP: , membru al grupului țintă în cadrul Proiectului proiectului „Dezvoltarea economiei sociale prin valorificarea potenţialului balnear”, contract POSDRU
/168/6.1/S/145923, declar pe propia răspundere că îmi dau acordul cu privire la utilizarea și prelucrarea datelor mele cu caracter personal pe care le-am introdus în Formularul individual de înregistrare a grupului țintă, iar aceste date corespund realității.
Prin prezenta declar că sunt de acord cu datele cuprinse în prezenta Declarație și în Formularul de înregistrare la proiect să fie utilizate în conformitate cu Legea 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice transpusă în legislația națională prin Legea 506/2004.
Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje patrimoniale sau de orice altă natură este pedepsit conform legii, declar că nu am furnizat informații false documentele prezentate și îmi asum responsabilitatea datelor conținute în dosarul de candidatură, garantând că datele furnizate sau actuale , reale, corecte și complete și mă angajez ca, în eventualitatea modificărilor survenite în datele personale care fac obiectul dosarului de candidatură depus, să anunță echipa de proiect și să aduc o copie a actelor doveditoare.
Am luat la cunoștință că datele cuprinse în acest formular vor fi tratate confidențial, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Data, Semnătura,
Anexa 4
DECLARAŢIE PRIVIND EVITAREA DUBLEI FINANŢĂRI
Subsemnatul(a) , cu domiciliul în localitatea , strada nr. bloc scara apartament judeţul , posesor al B.I./C.I. seria nr. eliberat(ă) de la data de , data/locul naşterii , CNP absolvent(ă) al(a)
(ultima instituţie de învăţământ absolvită) ,
declar pe proprie răspundere că nu am participat și nici nu particip în prezent la programe de formare finanțate prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, având competențe similare cu cele ale proiectului cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013 în cadrul proiectului „Dezvoltarea economiei sociale prin valorificarea potenţialului balnear”, contract POSDRU /168/6.1/S/145923.
Am luat la cunoştinţă că declaraţia în fals a subsemnatului(ei) atrage după sine următoarele consecinţe:
- excluderea din activităţile de care am beneficiat prin intermediul proiectului până la momentul descoperirii falsului;
- acordarea de despăgubiri financiare către Asociatia Forta Tinerilor - FORTIN constând în contravaloarea serviciilor de care am beneficiat gratuit până în momentul descoperirii falsului.
Data
Numele și prenumele Semnătura
Anexa 5
PROCES-VERBAL EVALUARE DOSAR ÎNSCRIERE
Nume prenume candidat:..............................................................................
Număr înregistrare dosar înscriere: ............................................................
I. ELIGIBILITATE □ DA □ NU
1. Verificare dosar
Denumire act | Există în dosar (DA/NU) |
Copie după Certificatul de naștere – „Conform cu originalul”; | |
Copie după Cartea de identitate – „Conform cu original” | |
Copie după Certificatul de căsătorie – „Conform cu originalul” în cazul în care în urma căsătoriei, candidatul/candidata și-a schimbat numele; | |
Angajamentul de disponibilitate față de activitățile proiectului | |
Declarația ( pe propria răspundere) de Consimțământ cu privire la utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal | |
Declarație de evitare a dublei finanțări care atestă că nu a mai participat la un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, cu aceleași activități precum cele din cadrul proiectului POSDRU/168/6.1/S/145923; | |
Formular de înregistrare a grupului țintă/ Formular individual de înregistrare | |
Adeverința / document / declaraţie prin care sã demonstreze apartenenţa la categoria de grup ţintã ; | |
Copie după licență / bacalaureat – sau al ultimei forme de invãţãmânt absolvite, în cazul în care este selectat pentru un program de formare profesionalã continuã; |
2. Candidatul se încadrează în grupul ţintă al proiectului : □ DA □ NU
3. Criterii suplimentare de evaluare
Criteriul de evaluare | Indicator de evaluare | Punctaj alocat |
Nivelul de invatamant absolvit | 10 puncte pentru nivel de licenţã absolvit, 5 puncte pentru nivel de liceu şi 0 puncte pentru nivel de gimnaziu | |
Grad de motivare | 5 puncte pentru motivaţie susţinutã verbal şi prin scrisoare de intenţie; 3 puncte pentru motivaţie susţinutã verbal, 0 puncte pentru motivaţie insuficient argumentatã; | |
Nivel de vulnerabilitate sociala | 5 puncte pentru persoane care se incadreaza in peste 3 categorii de vulnerabilitate, 3 puncte pentru persoane care se incadreaza in 2 categorii, 0 puncte pentru persoane care se incadreaza intr-o singura categorie. |
ANEXA 6
CENTRALIZATOR REZULTATE EVALUARE DOSARE
sesiunea ........................., xxxxx .....................
Nr.crt. | Nume prenume candidat | Punctaj total | Criteriul de evaluare la care s-a obținut punctaj maxim (1, 2) |
1. | |||
2. | |||
3. | |||
4. | |||
5. | |||
6. | |||
7. | |||
8. | |||
9. | |||
10. | |||
11. | |||
12. | |||
13. | |||
14. | |||
15. | |||
16. | |||
17. | |||
18. | |||
19. | |||
20. | |||
21. | |||
22. . . . |
i Ciclu de învăţământ non-universitar care asigură o calificare superioară celei obţinute prin învăţământ secundar şi la care au acces absolvenţii de învăţământ secundar superior, cu sau fără diplomă de bacalaureat.
ii Cuprinde clasele XI – XII/XIII, care se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I – X, V – X, I – XII/XIII, V – XII/XIII sau IX – XII/XIII. În învăţământul liceal sunt cuprinşi şi absolvenţii fostelor şcoli medii de cultură generală, şcolilor medii de specialitate, precum şi absolvenţii liceelor care au funcţionat cu 10 clase.
iii Cuprinde clasele IX – X, care se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I – X, V – X, I – XII/XIII, V – XII/XIII sau IX – XII/XIII
iv Perioadă de pregătire urmată şi absolvită de absolvenţii şcolilor de arte şi meserii cu certificat de absolvire şi cu certificat de calificare profesională nivel 1. Absolvenţii anului de completare pot fi certificaţi pentru nivelul 2 de calificare şi au acces în ciclul superior al liceului
v În şcolile de arte şi meserii se organizează învăţământ pentru profesionalizare, în scopul calificării de nivel 1 (profil tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului, servicii). Şcolile de arte şi meserii pot funcţiona independent sau în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I – X, I – XII/XIII, V – X, V – XII/XII sau IX – XII/XII.
vi Cuprinde clasele V – VIII care se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I – VIII, V – VIII, V – X, I – X, I – XII/XIII sau V – XII/XIII. De asemenea, în această categorie se înscriu şi absolvenţii ciclului gimnazial din cadrul unităţilor de învăţământ special pentru copii cu deficienţe.
vii Învăţământul primar se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I – IV, I – VIII, I – X sau I – XII/XIII. De asemenea, în această categorie se înscriu şi absolvenţii unităţilor de învăţământ special pentru copii cu deficienţe
viii În această categorie sunt incluse persoanele care declară că ştiu să citească şi să scrie deşi n-au absolvit nici o şcoală, cele care ştiu doar să citească, precum şi persoanele care declară că nu ştiu să scrie şi să citească. Dintre persoanele fără şcoală absolvită, cele care nu ştiu să scrie şi să citească sau numai citesc sunt considerate persoane analfabete.
ix Această categorie cuprinde toate persoanele apte de muncă în vârstă de 14 ani şi peste care constituie forţa de muncă disponibilă pentru producerea de bunuri şi servicii.
x Această categorie cuprinde persoanele în vârstă de 14 ani şi peste care au o ocupaţie aducătoare de venit pe care o exercită într-o activitate economică sau socială, în baza unui contract de muncă sau în mod independent (pe cont propriu); au lucrat cel puţin o oră într-o ramură neagricolă sau cel puţin 15 ore în activităţi agricole, în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salariu, plată în natură, câştig sau beneficii, indiferent dacă la momentul înregistrării erau prezente sau lipseau temporar de la lucru (fiind în concediu - de odihnă sau fără plată, de studii, de boală, de maternitate etc.-, la cursuri de calificare, recalificare sau specializare, în grevă sau nu lucrau datorită întreruperii temporare din diverse motive a activităţii unităţii).
xi Această categorie cuprinde persoanele care îşi exercită activitatea într-o unitate economică sau socială (indiferent de forma ei de proprietate) pe baza unui contract de muncă, în schimbul unei remuneraţii
sub formă de salariu plătit în bani sau în natură, sub formă de comision etc. În această categorie se includ persoanele care:
sunt încadrate permanent într-o unitate economică sau socială, pe baza unui contract (angajament) de muncă sau lucrează în mod independent, chiar dacă la momentul înregistrării lipsesc temporar de la lucru;
nu sunt încadrate permanent într-o activitate economică sau socială, dar în ultima lună înaintea înregistrării au lucrat, în mod excepţional sau ocazional, cel puţin o oră (respectiv 15 ore în activităţi agricole), pentru obţinerea unui venit sau au ajutat un membru al gospodăriei sau o rudă în activitatea pe care aceasta o desfăşura în unitatea proprie, chiar dacă nu au fost remunerate pentru aceasta;
sunt încadrate în muncă pe baza unei convenţii civile;
elevii, studenţii, persoanele casnice, precum şi pensionarii care în momentul înregistrării desfăşoară o activitate economico-socială în mod regulat, ocazional sau excepţional;
xii În această categorie se includ persoanele care îşi exercită activitatea în unitatea proprie având unul sau mai mulţi salariaţi (angajaţi).
xiii În această categorie se includ persoanele care îşi exercită activitatea în unitatea proprie sau în mod independent ca meseriaşi, liber profesionişti, comercianţi etc., fără a angaja nici un salariat, putând fi ajutate în activitate doar de membrii gospodăriei sau de rude, care nu sunt, însă, remunerate.
xiv În această categorie se includ persoanele care sunt membri ai unei societăţi agricole, ai unei cooperative meşteşugăreşti, de consum sau de credit şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora, realizând venituri nesalariale.
xv În această categorie se includ persoanele care, în mod obişnuit, ajută un membru al gospodăriei, fie că acestea lucrează în societatea comercială proprie, fie că lucrează pe cont propriu şi care nu primesc o remuneraţie pentru activitatea desfăşurată (ajutor familial neremunerat).
xvi Persoanele active care nu au putut fi încadrate în niciuna din situaţiile anterioare.
xvii În conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, art. 5:
-persoană în căutarea unui loc de muncă - persoana care face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii;
-şomer - persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare;
este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.
-şomer înregistrat - persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 5 pct. IV şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă.
xviii În această categorie sunt incluse toate persoanele, indiferent de vârstă, care declară că nu desfăşoară o activitate o activitate economico-socială.
xix În această categorie se includ elevii care în momentul înregistrării nu exercită o activitate economică sau socială şi care declară că frecventează o unitate de învăţământ de stat sau particulară, în vederea instruirii, sau dobândirii unei profesii sau meserii, indiferent de nivelul şi felul unităţii de învăţământ. În această categorie se includ şi elevii care se întreţin numai din pensia de urmaş sau din bursă. Nu se includ în această categorie, fiind considerate persoane ocupate, persoanele de 14 ani şi peste care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ şi care, în acelaşi timp, desfăşoară o activitate economică sau socială din care realizează un venit.
xx În această categorie se includ studenţii care în momentul înregistrării nu exercită o activitate economică sau socială şi care declară că frecventează o instituţie de învăţământ de stat sau particulară, în vederea instruirii, sau dobândirii unei profesii sau meserii, indiferent de nivelul şi felul unităţii de învăţământ. În această categorie se includ şi studenţii care se întreţin numai din pensia de urmaş sau din bursă. Nu se includ în această categorie, fiind considerate persoane ocupate, persoanele de 14 ani şi peste care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ şi care, în acelaşi timp, desfăşoară o activitate economică sau socială din care realizează un venit.
xxi În această categorie se includ persoanele în vârstă de 14 ani şi peste care în momentul înregistrării desfăşoară numai activităţi casnice (prepararea hranei, menţinerea curăţeniei, îngrijrea şi educarea copiilor) în gospodăria proprie sau a unei rude (de exemplu: soţiile casnice sau părinţii care nu sunt pensionari şi fac menajul în gospodăria copiilor sau îngrijesc nepoţii), neavând o sursă proprie de venit.
xxii În această categorie se includ persoanele care în momentul înregistrării nu aveau o ocupaţie aducătoare de venit, nu beneficiau de pensie sau de altă sursă de existenţă, fiind în întreţinerea unor persoane fizice (a părinţilor, rudelor sau altor persoane fizice), nu urmau o instituţie de învăţământ şi nu se încadrau în rândul persoanelor casnice. În această categorie sunt incluşi: copiii preşcolari (chiar dacă nu primesc pensie de urmaş), bătrânii, persoanele cu disabilităţi şi invalizii aflaţi în întreţinerea unor persoane fizice. De asemenea, sunt incluse şi persoanele de vârstă şcolară de sub 14 ani, care nu urmează o instituţie de învăţământ, nu beneficiază de pensie de urmaş dar desfăşoară activităţi casnice. xxiii În această categorie se înscriu persoanele aflate în întreţinerea unor instituţii publice (cămine de bătrâni, cămine – spital, case de copii etc.) sau a unor organizaţii private (O.N.G.-uri), precum şi persoanele a căror singură sursă de existenţă era ajutorul social (de exemplu persoanele cu dizabilităţi întreţinute de rude sau de alte persoane şi pentru care statul plăteşte o alocaţie sau un salariu celor care le întreţin). În această categorie nu sunt incluşi: copiii şcolari din casele de copii; elevii/studenţii care se întreţin numai din bursa de stat; persoanele din cămine care beneficiază de o pensie sau o altă sursă de venit.
xxiv În această categorie se include persoanele care în momentul înregistrării nu exercitau o activitate economică sau socială şi care au declarat ca unică sursă de existenţă veniturile provenite din închirieri, dobânzi, rente, dividende, arendă. În această categorie au fost incluse şi persoanele care la momentul înscrierii se aflau în detenţie precum şi persoanele care nu s-au încadrat în nici una din categoriile anterioare.
xxv Se va introduce numele şi prenumele persoanei din grupul tintă. În cazul categoriilor de grup ţintă care nu au capacitate deplină de exerciţiu, declaraţia va fi semnată de către persoana imputenicită (de exemplu: parinte, tutore, etc)
xxvi Se va introduce numele şi prenumele persoanei din echipa de implementare a proiectului în prezenţa căreia a fost completat documentul. “