Finalizarea contractului la expirarea perioadei contractuale
Finalizarea contractului la expirarea perioadei contractuale
UniCredit Leasing este proprietarul bunului ce constituie obiectul contractului de leasing pana la transferul dreptului de proprietate asupra acestuia catre Utilizator. Pasii pe care trebuie sa-i parcurgeti in vederea definitivarii transferului de proprietate sunt urmatorii:
Achitarea sumelor datorate pentru inchiderea contractului de leasing, respectiv:
• ultima rata
• valoarea reziduala (acolo unde optiunea dumneavoastra a fost aceea de a o achita la finalul leasing- ului)
• costul de operatiuni logistica inchidere contract in valoare de:
o 80 EUR + TVA pentru autovehicule, 50 EUR +TVA pentru echipamente - persoane fizice
o 200 EUR + TVApentru autovehicule, 50 EUR + TVA pentru echipamente - persoane juridice
• pentru bunurile achizitionate la valoarea CIP, respectiv, autovehicule inmatriculate cu numere temporare, se mai aduga costurile adiacente: acciza, taxa si comisionul vamal, calculate de catre autoritatile vamale, in functie de momentul importului si valoarea de achizitie a bunului.
• alte facturi sau deconturi neachitate in termen;
In urma confirmarii platilor catre UniCredit Leasing, vi se transfera dreptul de proprietate. In acest sens veti primi un set de documente necesare inmatricularii, respectiv: factura aferenta transferului de proprietate, cartea de identitate a bunului, certificatul fiscal, fisa fiscala, copia legalizata a actului constatator de inchidere vamala si op-urile aferente, biletele la ordin, semnate in alb la inceputul contractului de leasing si neutilizate.
Transferul dreptului de proprietate se efectua numai dupa achitarea de catre Utilizator a tuturor ratelor de leasing prevazute in contract, precum si a celorlalte sume datorate conform contractului.
Avand in vedere ca vehiculele, proprietatea UniCredit Leasing, se pot inmatricula atat definitiv, cat si temporar, va rugam sa consultati rubrica nr. 16 din pagina a 3-a a certificatului de inmatriculare temporara (data expirarii certificatului de inmatriculare) pentru a afla in ce categorie se incadreaza bunul contractual.
In cazul in care exista un termen de valabilitate in rubrica mai sus mentionata, vehiculul detine numere temporare. In acest sens, va atragem atentia ca daca depasiti acest termen si continuati sa puneti in circulatie autovehiculul, va veti afla sub incidenta Art. 77, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului Romaniei nr. 195/12.12.2002 care prevede urmatoarele “punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori remorci neinmatriculate sau a unui tramvai neinregistrat, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani”
Costuri vamale aferente importului
Costurile adiacente pentru autovehiculele de import din afara spatiului european sunt: acciza, taxa, comisionul vamal si dobanda compensatorie( daca e cazul). Acestea sunt calculate astfel:
• Daca contractul de leasing a fost semnat inainte de 01.04.2005 taxa vamala si comisionul vamal se calculeaza prin aplicarea procentului din DVI la valoarea reziduala (20% din pretul CIP), iar acciza se calculeaza ca procent din DVI la voaloarea reziduala, la care se adauga cuantumul taxei vamale si al comisionului.
• Daca contractul de leasing a fost semnat dupa 01.04.2005 taxa vamala si comisionul se calculeaza prin aplicarea procentului din DVI la valoarea reziduala (20% din pretul CIP) iar acciza se calculeaza ca procent din pretul CIP(pretul de achizitie) la care se adauga cuantumul taxei vamale si comisionului.
Costul adiacent pentru autovehiculele provenite din spatiul european, pentru care importul a fost efectuat inainte de 01.01.2007 ( atestat prin Certificat de Origine EUR 1 ) este acciza si se calculeaza astfel:
• Daca contractul de leasing a fost semnat inainte de 01.04.2005 acciza se calculeaza prin aplicarea procentului din DVI la valoarea reziduala (20% din pretul CIP), chiar daca aceasta a fost inclusa in rata de leasing.
• Daca contractul de leasing a fost semnat dupa 01.04.2005 acciza se calculeaza prin aplicarea procentului din DVI la valoarea de achizitie (CIP).