Contract
ACORD cu privire la protecția datelor cu caracter personal ale membrilor operatorului Art. 1. Identificarea și datele de contact ale operatorului și ale persoanei vizate.
Operatorul este ASOCIAȚIA DE TERAPIE FAMILIALA PRO FAMILIA (în continuare: ATF-PF), cu sediul în Miercurea-Ciuc, cod poştal RO-530101, str. Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx 0/ X/0, xxxxx 00000 Codul de identificare fiscală 18120514, e-mail: xxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx, reprezentat prin preşedinte,
Persoana vizată este ..........................................................................................., cu domiciliul în ……………………………………………....
….......................................................................................................................................................................
identificat cu CI seria ...... nr. ........................, CNP și are calitatea de asociat (membru) al asociației.
Art. 2. Categorii de date prelucrate
Colectăm următoarele date cu caracter personal: nume și prenume, CNP, seria și numărul cărții de identitate, date de localizare, adresa de e-mail, telefon, fax, adresa de domiciliu sau reședință, date bancare, vârsta, studii sau competențe, precum și orice alte date furnizate de persoana vizată în procesul de înscriere în asociație conform formularului Cererii de înscriere, respectiv de- a lungul păstrării calității de asociat.
Sunt colectate și date cu caracter sensibil, care privesc viața personală a beneficiarului în decursul desfășurării obiectivului major al asociației furnizoare de formare - formarea profesională a viitorilor specialiști prin procesele de autocunoaștere/dezvoltare persoanală, formare-teoretico metodologică, procesul de supervizare a practicii clinice.
De păstrarea confidențialității asupra acestor conținuturi cu caracter sensibil sunt responsabili formatorii-supervizori ai asociației și colegii din aceleași grupuri de formare, toți cei implicați având obligația legală de a menține secretul profesional, excepție făcând acele situații care sunt stipulate în Codul Etic al ATF-PF și al Codul Etic al Colegiului Psihologilor din România (în continuare CPR).
Datele sunt limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate.
Art. 3. Scopul prelucrării.
Prelucrăm datele în scopul desfășurării activității curente a asociației. Datele sunt colectate doar pentru acest scop și nu sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu acest scop.
Datele cu caracter special/sensibil se colectează în scopul evaluării persoanei vizate, aflat în diverse stadii ale formării profesionale, în strictă concordanţă cu prevederile Regulamentul privind procesul de formare în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie (în continuare: Regulamentul de formare) și elaborarea pentru persoana vizată a documentelor de studii corespunzătoare.
Datele de identificare, alături de informații privind statusul profesional al asociaților sunt vehiculate în regim de transparență ori de câte ori se transmit şi/sau se fac publice prin mijloacele de comunicare a ATF-PF situaţii, registre, evidenţe, respectiv comunicate din partea structurilor de conducere a asociaţiei.
Art. 4. Temeiului prelucrării
Prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară pentru desfășurarea activității curente a asociației și a activitații de gestiune a documentelor de studii desfășurată de operator, respectiv pentru executarea contractului de colaborare/prestări servicii în care persoana vizată este parte.
Art. 5. Drepturile persoanei vizate
Subsemnatul/subsemnata, cu datele de identificare arătate la art. 1 din prezenta, am luat cunoștintă de:
- dreptul de a solicita operatorului accesul la datele mele personale;
- dreptul la rectificarea datelor cu caracter personal inexacte și dreptul de a obține completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare;
- dreptul la ștergerea datelor în cazul în care (a) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; (b) persoana vizată își retrage consimțământul pe baza căruia are loc prelucrarea și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; (c) persoana vizată se opune prelucrării în mod întemeiat (d) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; (e) datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligatii legale care revine operatorului în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidența căruia se află operatorul;
- dreptul la restricționarea prelucrării dacă (a) persoana vizată contestă exactitatea datelor, pentru o perioada care îi permite operatorului să verifice exactitatea datelor; (b) prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizarii lor; (c) operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept ăn instantă; sau (d) persoana vizată s-a opus prelucrării, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate;
- dreptul la portabilitatea datelor;
- dreptul la opozitie, cu excepția cazului în care operatorul demonstrează că are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertaților persoanei vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
- dreptul de a depune o plângere în fața unei autorități de supraveghere;
- dreptul de a nu fi supus unor decizii automate sau profilare suplimentare aferente deciziilor automate;
- faptul că furnizarea datelor cu caracter personal reprezintă o obligație legală, datele fiind necesare pentru ţinerea la zi evidenţelor, a registrelor, pentru corespondenţă, comunicare, facturare cât și contractuală, datele fiind necesare pentru încheierea și executarea contractelor din care face parte persoana vizată.
Art. 6. Procedura de exercitare a drepturilor persoanei vizate
Pentru exercitarea drepturilor prevăzute la art. 5, persoana vizată va depune o notificare în scris la sediul asociației sau va transmite această notificare prin poștă, cu confirmare de primire, pe adresa sediului operatorului. Notificarea va cuprinde cel puțin următoarele date: datele de identitate ale operatorului și ale persoanei vizate, numărul și data contractului din care face parte prezenta anexă, datele cu privire la care se exercită dreptul persoanei vizate, dreptul exercitat și modalitatea în care persoana vizată înțelege să îl exercite, motivele de fapt și temeiul legal invocat în sprijinul notificării.
Retragerea consimțământului persoanei vizate nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia. Retragerea consimțământului se poate exercita cu privire la anumite date colectate de operator sau cu privire la toate datele colectate de operator. Retragerea consimțământului poate avea ca efect rezoluțiunea de plin drept a contractului din care face parte prezenta anexă, în ipoteza în care acest raport contractual nu poate continua fără prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanei vizate. Ca atare, dacă retragerea consimțământului se face cu privire la toate datele necesare pentru continuarea raporturilor contractuale cu operatorul, notificarea cu privire la retragerea consimțământului va fi obligatoriu să cuprindă și solicitarea de reziliere a contractului din care face parte prezenta anexă.
Notificarea formulată de persoana vizată va fi analizată de operator, care este obligat să furnizeze un răspuns scris și motivat în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării formulate de persoana vizată. Răspunsul se comunică persoanei vizate.
Art. 7. Destinatarul datelor cu caracter personal este operatorul, angajații operatorului cu atribuții specifice precum și contabilul cu care operatorul are încheiat contract pentru furnizarea serviciilor în materie de contabilitate, fiscalitate și facturare. Xxxxxx pot fi divulgate la cererea autorităților publice față de care există această obligație legală.
Datele privind numele, prenumele, poza și datele incluse în CV pot fi publicate pe site-ul operatorului, pe pagina de facebook a acestuia și în mod limitat în presă.
Art. 8. Persoana vizată declară ca i-au fost aduse la cunoştiinţă documentele fundamentale ale Asociației de Terapie Familială Pro Familia (ATF-PF), respectiv Statutul, Regulamentul de organizare şi funcţionare, Regulamentul de formare, Codul etic, care intregesc prezentul Acord in privinţa drepturilor si obligaţiilor părţilor. Orice modificări, operate in documentele fundamentale ale ATF-PF, sunt opozabile participantului de la data aducerii lor la cunoştiinţă de către ATF-PF, prin transmiterea lor pe emailul furnizat de către participant şi menţionat la art. Art 1.. din prezentul Acord.
Art. 9. Modul de stocare si perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal
Datele sunt stocate pe suport de hârtie, la sediul operatorului și la punctul de lucru, fiind limitat accesul la date la angajații operatorului cu atribuții în facturare, contabilitate, fiscalitate, management, comunicarea cu asociații. Datele necesare în materie de facturare, contabilitate și fiscalitate sunt arhivate și la sediul contabilului cu care operatorul are contract pentru furnizarea serviciilor specifice.
Datele sunt stocate și pe suport electronic, pe calculatoarele folosite de asociație pentru desfășurarea activității curente. Computerele sunt securizate cu login privat și parolă, firewall și software antivirus.
Perioada pentru care vor fi stocate datele este de: 10 ani de la data pierderii calității de membru de către persoana vizată, această durată fiind legată de obligațiile legale ale operatorului în materie de fiscalitate și contabilitate.
Operator, Xxxxxxxxxx | X.ş. | Persoana vizată, |
(nume, prenume, semnatura) ……………………………..…………….. Data: ……………………………..…………….. | (nume, prenume, semnatura) ………………….……………………………. |