Despre contracte în general
Despre contracte în general
§1. Noţiunea de contract
Codul civil (art. 942) defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”1. Defi- niţia legiuitorului este considerată de unii autori ca fiind incompletă, întrucât nu enumeră toate efectele pe care un contract este apt a le produce (omiţându-se menţionarea efectului de transformare şi a celui de transmitere a unui raport juridic)2.
Putem defini contractul ca fiind acordul de voinţă bi- sau multilateral care dă naştere, modifică, transmite sau stinge drepturi şi obligaţii între părţile contractante. Întrucât chiar Codul civil foloseşte alternativ termenii de contract şi convenţie, majoritatea autorilor apreciază că aceştia sunt sinonimi, realitatea legislativă a sistemului de drept românesc neîngăduind nici o distincţie între contract şi con-
venţie, sub aspectul conţinutului3.
§2. Principii aplicabile instituţiei contractului
Contractele civile sunt guvernate de principiul libertăţii contractuale (sau al libertăţii de voinţă); acest principiu exprimă regula de drept potrivit căreia persoa- nele sunt libere să încheie orice fel de contracte doresc, determinându-le în mod liber atât fondul, cât şi forma4. Altfel spus, părţilor contractante le este recunos- cută libertatea de a-şi supune acordul lor de voinţă unei legi al cărei conţinut şi formă îl determină chiar ele.
Libertatea contractuală nu este însă una absolută, ci cunoaşte mai multe limitări; astfel, ea este limitată de ordinea publică şi morala societăţii, art. 5 C. civ. dispunând imperativ că „nu se poate deroga prin convenţii (...) la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. De asemenea, contractul are pentru părţile contractante forţa unei legi numai dacă este conform dispoziţiilor legale [art. 969 alin. (1) C. civ.].
1 Sursa de inspiraţie a legiuitorului român nu a fost Codul civil francez (care, în art. 1101, defineşte contractul ca fiind o convenţie prin care una sau mai multe persoane se obligă faţă de una sau mai multe altele să dea, să facă ori să nu facă ceva), ci Codul civil italian.
2 În acest sens, X. Xxxxxx, X. Xxxxxxxx, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002; X. Xxx, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a II-a, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1996, p. 30.
3 S-au pronunţat, în acest sens, I.C. Xxxxxxx, Drept civil. Curs de teoria generală a drepturilor de creanţă, Ed. Themis Cart, Slatina, 2004, p. 52-53; T.R. Xxxxxxx, X. Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Stiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 21; X. Xxxxxxxx, X. Xxxxxx, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a III–a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 19; X. Xxxxx-Romano, Drept civil. Obligaţii, Ed. Xxxxxx, Focşani, 1996, p. 17; X. Xxx, op. cit., p. 31; X. Xxxxxxxx, Curs de contracte civile, Ed. Xxxxxxx, Bucureşti, 2003, p. 21-22; I.P. Xxxxxxxxx, A.I. Xxxxxxxxx, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 25.
4 Sub aspectul formei, principiul libertăţii contractuale se manifestă prin consensualism.
Principiul forţei obligatorii a contractului priveşte efectele actului juridic bi- sau multilateral; acest principiu exprimă regula de drept potrivit căreia contractul este obligatoriu pentru părţile contractante, iar nu facultativ. Acest principiu este expri- mat şi prin adagiul pacta sunt servanda.
Din principiul forţei obligatorii a contractului decurge o altă regulă fundamen- tală a dreptului contractual, şi anume cea a irevocabilităţii actului juridic bi- sau multilateral1. Astfel, încheierea contractului reprezentând rezultatul unui acord de voinţe (mutuus consensus), şi desfiinţarea lui trebuie să fie rezultatul aceluiaşi acord (mutuus disensus).
Regula de drept potrivit căreia contractul generează drepturi şi obligaţii numai pentru părţi, neputând să profite sau să vatăme terţelor persoane alcătuieşte conţi- nutul principiului relativităţii efectelor contractului. Acest principiu cunoaşte în drep- tul nostru o singură excepţie: contractul în favoarea unei terţe persoane (stipulaţia pentru altul).
Deşi o convenţie nu poate da naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina terţilor, totuşi aceştia sunt obligaţi să respecte realitatea socio-juridică creată prin în- cheierea contractului. Aceasta este opozabilitatea contractului, care uneori e condiţionată de o anumită publicitate (cazul transmisiunilor imobiliare), iar alteori de existenţa unei date certe pe înscrisul constatator al convenţiei.
§3. Clasificarea contractelor
În încercarea de a realiza o prezentare cât mai sistematică a principalelor elemente ce ţin de instituţia contractului, vom trata clasificarea contractelor sub forma unei scheme didactice.
1. După conţinutul lor: contracte unilaterale
(generează obligaţii numai în sarcina uneia dintre părţi; de exemplu, donaţia, como- datul, împrumutul de consumaţie, mandatul cu titlu gratuit, depozitul cu titlu gratuit)
contracte bilaterale (sinalagmatice) (generează obligaţii reciproce şi interde- pendente între părţi; de exemplu, vân- zarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea, închirierea, antrepriza, renta viageră, întreţinerea, tranzacţia, asigurarea)
contracte sinalagmatice imperfecte2
(se încheie ca şi contracte unilaterale, dar pe parcursul executării lor devin sinalag- matice; de exemplu, depozitul constituit cu
1 Această irevocabilitate este calificată în literatura de specialitate ca fiind de gradul I, caracte- rizând actul juridic în general. Irevocabilitatea de gradul II se referă la contractul de donaţie şi ţine de esenţa acestei convenţii, fiind o condiţie de validitate pentru formarea acestuia.
2 Existenţa categoriei contractelor sinalagmatice imperfecte este contestată de unii autori din literatura de specialitate. În acest sens, a se vedea X. Xxxxxxxx, X. Xxxxxx, op. cit., p. 29;
M.G. Xxxxxxxxxx, Curs elementar de drept civil român, vol. II, 1947, p. 306.
titlu gratuit, dacă depozitarul face cheltuieli pentru conservarea bunului depozitat)
2. După scopul urmărit de părţi: contracte cu titlu oneros
(fiecare parte urmăreşte să îşi procure un anumit avantaj în schimbul prestaţiei pe care şi-o asumă; de exemplu, schimbul, locaţiunea, închirierea, tranzacţia, arenda- rea, antrepriza, asigurarea, vânzarea-cum- părarea)
contracte cu titlu gratuit
(una dintre părţi urmăreşte să îi procure celeilalte un anumit avantaj, fără a urmări să obţină un contraechivalent; de exemplu, donaţia, comodatul, mandatul cu titlu gratuit, depozitul cu titlu gratuit)
3. După certitudinea sau incertitudinea întinderii prestaţiilor la momentul încheierii contractelor cu titlu oneros:
contracte comutative
(existenţa şi întinderea prestaţiilor asumate de părţi sunt certe şi pot fi apreciate chiar din momentul contractării, nedepinzând de hazard; de exemplu, locaţiunea, închirierea, schimbul, mandatul cu titlu oneros)
contracte aleatorii
(existenţa sau întinderea prestaţiilor părţilor sau numai a uneia dintre ele nu se cunoaş- te la momentul contractării, ci depinde de un eveniment viitor şi incert; de exemplu, întreţinerea, renta viageră, asigurarea, tranzacţia)
4. După cum partea care îi procură celeilalte un folos gratuit îşi micşorează sau nu patrimoniul prin încheierea contractului cu titlu gratuit:
liberalităţi
(dispunătorul îşi micşorează patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului; de exemplu, donaţia)
contracte dezinteresate
(dispunătorul procură un folos patrimonial gratificatului fără să îşi micşoreze patrimo- niul; de exemplu, comodatul, împrumutul de consumaţie)
5. După modul de formare:
6. După efectele produse:
contracte consensuale
(se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor; de exemplu, vânzarea- cumpărarea, schimbul, locaţiunea, închirie- rea, antrepriza, mandatul, societatea etc.)
contracte solemne
(se încheie valabil numai dacă manifesta- rea de voinţă a părţilor îmbracă o anumită formă prescrisă de lege; de exemplu, donaţia, arendarea, ipoteca)
contracte reale
(se încheie valabil numai dacă manifesta- rea de voinţă a părţilor este însoţită de re- miterea materială a bunului; de exemplu, depozitul, comodatul, împrumutul de con- sumaţie, gajul)
A. contracte constitutive/translative de drep- turi reale
(constituie sau transferă un drept real; de exemplu, vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia)
contracte generatoare de drepturi de creanţă
(dau naştere numai unor drepturi de creanţă; de exemplu, locaţiunea, închirierea, arenda- rea, depozitul, mandatul)
B. contracte constitutive/translative de drepturi
(produc efecte din momentul încheierii lor în viitor; de exemplu, asigurarea, renta viageră, întreţinerea, schimbul)
contracte declarative de drepturi (produc efecte nu doar pentru viitor, ci şi pentru trecut, recunoscând între părţi situaţii juridice preexistente; de exemplu, tranzacţia)
7. După modul de executare: contracte cu executare dintr-o dată
(imediată sau instantanee)
(executarea presupune o singură prestaţie din partea debitorului; de exemplu, vânza- rea-cumpărarea, schimbul, donaţia
contracte cu executare succesivă (executarea presupune mai multe prestaţii eşalonate în timp; de exemplu, arendarea, locaţiunea, închirierea, asigurarea)
8. După reglementarea şi denumirea legală:
contracte numite/tipice
(au o denumire stabilită de lege şi o reglementare proprie; de exemplu, schimbul, locaţiunea, comodatul, vânzarea- cumpărarea, depozitul)
contracte nenumite/atipice
(nu au o denumire legală şi ni o regle- mentare proprie; de exemplu, întreţinerea)
9. După posibilitatea părţilor de a le stabili conţinutul:
contracte negociate
(părţile negociază atât încheierea, cât şi cuprinsul contractului; de exemplu, comodatul, depozitul, mandatul, antrepriza, vânzarea-cumpărarea, schimbul)
contracte de adeziune
(conţinutul contractului este determinat, integral sau majoritar de către una dintre părţile contractante; de exemplu, asigu- rarea)
contracte tipizate
(este prezentat contractanţilor sub forma unui înscris imprimat, cuprinzând princi- palele clauze contractuale prestabilite şi unele rubrici albe, ce urmează a fi comple- tate cu datele contractanţilor; de exemplu, arendarea)
contracte obligatorii
(încheierea şi cuprinsul contractului sunt impuse de lege; de exemplu, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru proprietarii de autovehicule)
Capitolul I. Contractul de vânzare-cumpărare
Secţiunea I. Noţiunea, caracterele juridice, interpretarea şi delimitarea contractului de vânzare-cumpărare
§1. Noţiunea de contract de vânzare-cumpărare
Potrivit art. 1294 X. xxx., „vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui”.
Definiţia dată de legiuitor reclamă următoarele precizări:
▪ transmiterea proprietăţii nu ţine de esenţa contractului de vânzare-cumpărare, ci de natura lui;
▪ prin contractul de vânzare-cumpărare se poate transmite nu doar un drept de proprietate, ci orice alt drept real (spre exemplu, un drept de uzufruct sau un drept de superficie) sau un drept de creanţă ori un drept din materia proprietăţii intelectuale1 (de exemplu, un drept asupra unui brevet de invenţie sau un drept de autor);
▪ în mod excepţional, se poate înstrăina prin vânzare-cumpărare chiar şi un patrimoniu sau o fracţiune dintr-un patrimoniu (deci nu doar drepturile, ci şi obli- gaţiile ce formează pasivul patrimonial);
▪ nu pot fi transmise prin vânzare-cumpărare drepturile personale nepatrimo- niale (spre exemplu, drepturile morale de autor), nici cele patrimoniale care au un caracter strict personal (de exemplu, dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, instituit de art. 4 din Legea nr. 319/1944);
▪ preţul plătit constă întotdeauna într-o sumă de bani;
▪ prin contractul de vânzare-cumpărare părţile nu se obligă doar să transmită dreptul, ci chiar îl transmit, contractul fiind, în principiu, consensual; înţelegerea părţilor cu privire la transmiterea dreptului şi preţul lucrului valorează doar antecontract de vânzare-cumpărare.
Putem defini contractul de vânzare-cumpărare ca fiind acel contract prin care o parte, numită vânzător, transmite celeilalte părţi, numită cumpărător, un drept asu- pra unui bun, în schimbul unei sume de bani plătite de cumpărător cu titlu de preţ.
Codul civil reglementează contractul de vânzare-cumpărare în Cartea a III-a, Titlul V (art. 1294-1404). Dispoziţiile Codului civil trebuie completate şi coroborate şi cu alte texte de lege ce conţin dispoziţii privitoare la materia vânzării-cumpărării. Spre exemplu, Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar2, Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către
1 Pentru mai multe amănunte, a se vedea X. Xxxxxxx, Dreptul proprietăţii intelectuale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, passim.
2 Republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998; modificată şi completată prin O.U.G. nr. 1/1998, Legea nr. 54/1998, Legea nr. 218/1998, Legea nr. 215/2001, O.U.G. nr. 102/2001, Legea nr. 545/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 358/2005; O.U.G. nr. 209/2005, Legea nr. 263/2006, Legea nr. 341/2006.
Contractul de vânzare-cumpărare 7
populaţie1, Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destina- ţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat2, Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor3 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2000 privind circulaţia juridică a terenurilor cu des- tinaţie forestieră4, ambele abrogate expres prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente5, care tratea- ză distinct, în Titlul X, problematica circulaţiei juridice a terenurilor etc.
§2. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare
Contractul de vânzare-cumpărare prezintă următoarele caractere juridice:
a) Este un contract sinalagmatic (bilateral), întrucât obligaţiile părţilor contrac- tante sunt interdependente şi reciproce, fiecare avându-şi cauza juridică în cealaltă. Prin urmare, în cazul în care una dintre părţile contractante nu îşi exe- cută obligaţia ce îi incumbă, dar va pretinde ca cealaltă parte să îşi execute obligaţia corelativă, atunci aceasta din urmă se va putea apăra prin invocarea excepţiei de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus). De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare va putea fi desfiinţat printr-o acţiu- ne în rezoluţiune promovată de către partea care şi-a îndeplinit obligaţia ce îi revenea sau se declară gata să îşi execute obligaţia, în cazul în care cealaltă parte, în mod culpabil, nu îşi execută sau execută necorespunzător obligaţiile asumate. Tot caracterul sinalagmatic al contractului justifică şi problematica suportării riscului contractului de către debitorul obligaţiei imposibil de executat.
b) Este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc să îşi procure
un avantaj în schimbul obligaţiilor pe care şi le asumă. Caracterul oneros ţine de esenţa contractului de vânzare-cumpărare, o înstrăinare cu titlu gratuit neputând fi niciodată calificată drept o vânzare-cumpărare. Caracterul oneros al contractului face ca obligaţiile părţilor contractante să fie apreciate cu mai multă severitate, după criteriul abstract al omului prudent şi diligent (culpa levis in abstracto).
c) Este un contract comutativ, pentru că existenţa şi întinderea prestaţiilor datorate de părţi sunt certe şi pot fi apreciate chiar la momentul încheierii contrac- tului, nefiind dependente de hazard (alea). Acest caracter nu este de esenţa, ci de natura contractului de vânzare-cumpărare, astfel că vom fi în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare şi atunci când convenţia va prezenta un caracter aleatoriu (spre exemplu, dacă bunul care formează obiectul derivat al contrac- tului este supus pieirii, exproprierii etc.)6.
1 M. Of. nr. 22 din 8 februarie 1990.
2 Republicată cu modificări şi completări în M. Of. nr. 264 din 15 iulie 1998.
3 Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor (M. Of. nr. 102 din 4 martie 1998).
4 M. Of. nr. 606 din 25 noiembrie 2000.
5 M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005; modificată şi completată prin O.U.G. nr. 127/2005, O.U.G. nr. 209/2005, O.U.G. nr. 50/2006.
6 Există şi opinia conform căreia părţile contractante ar putea să imprime contractului de vânzare-cumpărare un caracter aleatoriu, stipulând obligaţia de plată a unei rente viagere sau o obligaţie de întreţinere pe viaţă drept preţ al lucrului înstrăinat. În acest sens, a se vedea
X. Xxxxxxxx, X. Xxxxxx, op. cit., p. 35. Nu împărtăşim acest punct de vedere, deoarece într-o atare situaţie nu s-ar schimba doar caracterul comutativ al contractului, ci însăşi natura sa juridică, fiind esenţial ca transmiterea dreptului de către vânzător să se facă în schimbul unei sume de bani plătite cu titlu de preţ.
8 Contracte civile
d) Este un contract consensual, deoarece vânzarea-cumpărarea se perfec-
tează în momentul în care s-a realizat acordul de voinţă al părţilor, nefiind nece- sar ca manifestarea lor de voinţă să îmbrace vreo formă prescrisă de lege pentru a produce efecte juridice1. În acest sens, art. 1295 alin. (1) C. civ. dispune:
„Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător (...) îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.
Regula caracterului consensual al contractului de vânzare-cumpărare com- portă anumite excepţii, ce vor fi precizate cu prilejul analizării condiţiilor de validitate2.
e) Este un contract translativ de drepturi, întrucât are ca efect strămutarea dreptului subiectiv din patrimoniul vânzătorului în patrimoniul cumpărătorului. În acest sens, art. 971 C. civ. dispune: „În contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii, sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor, şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobân- ditorului, chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului”.
În ipoteza în care prin contractul de vânzare-cumpărare se transmite un drept de proprietate, transmiterea proprietăţii operează din momentul în care părţile au convenit asupra bunului şi asupra preţului, chiar dacă bunul nu a fost predat cumpărătorului, iar preţul nu a fost plătit vânzătorului (art. 1295 C. civ.). Potrivit regulii res perit domino, din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cumpă- rătorul va trebui să suporte şi riscul contractului în cazul în care bunul piere fortuit, iar vânzătorul nu a fost pus în întârziere cu privire la executarea obligaţiei de predare a bunului ori, deşi a fost pus în întârziere, dovedeşte că bunul ar fi pierit chiar dacă s-ar fi aflat la cumpărător.
Regula transmiterii dreptului de proprietate şi a riscului contractului din momentul realizării acordului de voinţă al părţilor presupune îndeplinirea cumu- lativă a următoarelor condiţii:
1) contractul de vânzare-cumpărare să fie valabil încheiat. Această condiţie presupune respectarea condiţiilor de validitate – de fond şi de formă – prevăzute de legiuitor pentru contractul de vânzare-cumpărare (spre exemplu, dat fiind caracterul translativ de proprietate al contractului, se cere ca vânzătorul să fie proprietarul bunului înstrăinat). Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu se poate vorbi despre vreun efect al contractului (sau de suportarea riscului contrac- tului), deoarece nulitatea va desfiinţa retroactiv actul (quod nullum est, nullum producit efectum).
2) contractul să aibă ca obiect bunuri certe, individual determinate. Dacă obiectul contractului constă în bunuri generic determinate, transmiterea proprie- tăţii şi a riscului contractului operează numai din momentul individualizării bunu- rilor ce urmează a fi dobândite de către cumpărător3. Individualizarea se face, de regulă, prin predare, dar se poate realiza şi prin alte mijloace, precum cântărire, măsurare, etichetare etc. Faptul juridic al individualizării poate fi probat prin orice
1 Pentru dezvoltări, a se vedea şi X. Xxxx, Contractul de vânzare-cumpărare. Studiu compa- rativ de doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 57 şi urm.
2 A se vedea infra, Secţiunea a II-a, §2.1.
3 A se vedea X. Xxxxxxx, X.X. Xxxxxxx, Drept civil. Contracte, Ed. Junimea, Iaşi, 2004, p. 13-15.