Anexa A – Condiții de asigurare
Anexa A – Condiții de asigurare
TERMENI ȘI CONDIȚII DE ASIGURARE: Produse de asigurare Basic çi Premium
I. SCHEMELE DE ASIGURARE
Chubb European Group SE, acționând prin Sucursala sa din Polonia (‘Asigurătorul’, denumit în prezenta și Noi, Nouă, Nostru) asigură Clientului, în schimbul efectuării de către Client a plății continue și la timp a primei de asigurare, repararea sau înlocuirea Echipamentului asigurat cu un Dispozitiv nou sau Recondiționat (conform deciziei Asigurătorului), având specificații identice sau similare, în cazul în care Echipamentul asigurat al Clientului este furat (în cazul în care ați ales Pachetul Premium) sau Deteriorat, fie ca urmare a unui accident sau prin acțiunea răuvoitoare a unei persoane care nu are permisiunea Clientului de a utiliza Echipamentul, dacă Evenimentul Asigurat a survenit în Perioada de Asigurare, sub rezerva următoarelor definiții, excluderi și condiții.
Asigurarea se va aplica numai cu privire la Echipamente achiziționate sau închiriate de la Orange cu un abonament Orange nou sau atașat la un abonament deja existent, pe factura căruia se va face și plata primei de asigurare, următoarele condiții fiind aplicabile pentru schemele de asigurare Basic sau Premium, dacă nu sunt menționate alte termene și condiții specifice.
Tipul de asigurare ales (Basic sau Premium), termenele de plată ale primei (lunar sau dacă plata primei este asigurată de către Orange), și natura Echipamentului asigurat (proprietate a Clientului sau închiriat) sunt prevăzute în Certificatul de Asigurare si Anexa de Numere (numai în cazul unui Client persoană juridică).
II. UNDE ȘI CÂND
Echipamentul este asigurat la nivel mondial. Toate daunele și reparațiile se procesează în România.
A. CONDIȚIILE APLICABILE PACHETULUI BASIC
Pachetul Basic are următoarea acoperire:
Riscurile asigurate:
a) Deteriorare Accidentală sau Deteriorare, fie ca urmare a unui accident sau prin acțiunea răuvoitoare a unei persoane care nu are permisiunea Clientului de a utiliza Echipamentul, dacă Evenimentul Asigurat a survenit în Perioada de Asigurare, și sub rezerva definițiilor, excluderilor și condițiilor din Poliță;
Asigurătorul nu va fi răspunzător:
a) Pentru nicio pierdere a Echipamentului ca urmare a unui Furt de orice fel;
b) Pentru lipsa de folosință, sau costurile de reconectare ori taxele de abonament de orice fel, pentru cheltuielile generate de orice utilizare neautorizată a Echipamentului Clientului, altele decât costurile pentru repararea sau înlocuirea Echipamentului.
B. CONDIȚII ADIȚIONALE PENTRU PACHETUL PREMIUM
Dacă ați ales Pachetul Premium, se vor aplica următoarele condiții:
Riscurile asigurate:
a) Deteriorare Accidentală sau Deteriorare, fie ca urmare a unui accident sau prin acțiunea răuvoitoare a unei persoane care nu are permisiunea Clientului de a utiliza Echipamentul, dacă Evenimentul Asigurat a survenit în Perioada de Asigurare, și sub rezerva definițiilor, excluderilor și condițiilor din Poliță;
Bucharest-214829894.1
b) Pierderea Echipamentului ca urmare a Furtului;
c) Costurile aferente utilizării neautorizate a Echipamentului ulterior Furtului, cu condiția existenței unei cereri de despăgubire aprobate în legătură cu Furtul și sub rezerva următoarelor condiții:
1. Clientul va pune la dispoziție contul de convorbiri detaliate, care indică în mod clar utilizările neautorizate efectuate și valoarea lor;
2. Suma maximă pe care o vom rambursa către Client pentru orice utilizare neautorizată este echivalentul în RON al €500, inclusiv orice taxe și costuri de rețea;
3. Clientul înaintează cererea de despăgubire în termen de 2 luni de la data descoperirii
Furtului Echipamentului;
4. Convorbirile și celelalte servicii de telecomunicații pentru care se solicită despăgubiri au fost realizate în termenul de 24 de ore anterior raportării către Orange a Furtului Echipamentului Clientului și blocarea cartelei SIM. Art. V. 4 de mai jos se aplică în continuare.
III. DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAȚI
1. Atunci când Noi folosim cuvântul ‘Echipament’ înțelegem prin aceasta orice telefon mobil voce, modem, tabletă, ceas inteligent (smart watch) și orice alte dispozitive (gadgets) viitoare care v-au fost furnizate de către Orange sau de către un partener autorizat Orange, care este echipat cu o cartelă SIM (condiție valabilă doar în cazul dispozitivelor care au opțiunea de a fi echipate cu o carteă SIM) activată de către Orange în vederea utilizării. Echipamentul trebuie să fie nou sau achiziționat cu cel mult 30 de zile înainte de contractarea asigurării (în acest caz este nevoie de prezentarea facturii iar Echipamentul complet funcțional și nedeteriorat trebuie prezentat pentru inspecție în orice magazin Orange sau magazin partener Orange).
Echipamentul trebuie să fie achiziționat sau închiriat din rețeaua Orange și trebuie să fie funcțional și Nedeteriorat la data de începere a perioadei de asigurare pentru a putea fi asigurat. În cazul în care Echipamentul v-a fost inchiriat de către Orange, este necesar documentul de predare-primire.
Termenul ‘Echipament’ exclude laptop-uri, notebook-uri (echipate sau nu cu o cartelă SIM de date) și orice accesoriu aferent Echipamentului sau care a fost furnizat sau care a fost achiziționat suplimentar față de Echipament. Termenul ‘Echipament‘ nu include niciun fel de materiale de instalare la vehicule, materiale de instalare fixă, software sau descărcări de conținut.
2. Termenul ‘Clientul‘ sau ‘Asiguratul‘ înseamnă clientul persoană fizică sau juridică, asiguratul și orice persoană care a fost autorizată de către Client să utilizeze Echipamentul sau să facă o cerere de despăgubire către Administratorul de Daune.
3. ‘Deteriorare Accidentală’ sau ‘Deteriorare’ înseamnă orice Deteriorare fizică subită sau neprevăzută sau distrugere accidentală a Echipamentului care împiedică funcționarea sa corectă, inclusiv Deteriorarea ca urmare a faptului că Echipamentul a intrat în contact cu apa sau cu alte lichide și incluzând de asemenea situația în care acesta a fost scăpat din mână.
4. ‘Furt’ înseamnă în mod exclusiv tâlhărie, furt calificat prin efracție și furt din buzunare. În funcție de schema de asigurare (Basic sau Premium) aleasă de Asigurat, Polița va acoperi Furtul în situația în care Echipamentul Asiguratului este însușit cu intenția de a-l priva permanent și fără drept de posesia Echipamentului. Tâlhărie înseamnă privarea permanentă și fără drept a Clientului de posesia Echipamentului, prin folosirea violenței sau a amenințărilor. Furtul calificat prin efracție înseamnă furt care include deschiderea fără drept a unei încuietori sau a unui sistem de protecție sau securitate. Asigurarea acoperă Furtul dacă Echipamentul este însușit ca urmare a unui furt din buzunare (de exemplu, dintr-un buzunar al unei haine purtate de Client/persoana care utilizează Echipamentul cu permisiunea Clientului, sau dintr-o geantă ținută aproape de corpul acesteia.)
5. ‘Asigurator‘ sau ‘Noi‘ înseamnă Chubb European Group SE, înregistrată la Registrul Comerțului și Societăților (Registres du Commerce et des Sociétés – RCS) din Nanterre cu
număr de înregistrare 450 327 374 și cu sediul social în Franța, la adresa: La Tour Carpe Diem, 00 Xxxxx xxx Xxxxxxxx, Xxxxxxxxx Xxxx, 00000 Xxxxxxxxxx, Xxxxxx, acționând prin Sucursala sa din Polonia, al cărei obiect de activitate principal constă în asigurări generale. Chubb European Group SE, Sucursala Polonia, este înregistrată la Tribunalul Districtual din Varsovia, Secția a XII-a a Registrului Național al Tribunalului KRS nr. 0000233686, nr. NIP 1080001001, nr. REGON 140121695, având sediul social în ul. Krolewska 16, 00-103 Varsovia. Asigurătorul este notificat Autorității de Supraveghere Financiară din România și înscris în Registrul Asigurătorilor din CEE ce operează în România în baza libertății serviciilor sub nr. RX-3927.
6. ‘Evenimentul Xxxxxxxx’ va însemna orice eveniment care va atrage obligația Asigurătorului de a plăti despăgubiri către Client conform prezentei asigurări. În contextul acestei Polițe, Deteriorarea și Furtul vor fi considerate Evenimente Asigurate (în funcție de Pachetul de asigurare ales). Evenimente sau serii de evenimente care atrag răspunderea Asigurătorului, care au loc în același timp sau la scurt timp unul după celălalt și care afectează mai multe părți ale Echipamentului Clientului, vor fi calificate ca un singur Eveniment Asigurat.
7. ‘Nesupravegheat” înseamnă acea situație în care Clientul nu poate preveni Furtul sau Deteriorarea Echipamentului, care se află la îndemâna oricui într-un loc public, indiferent dacă se află sau nu într-o geantă/poșetă, incluzând dar fără a se limita la, cazul în care persoana care utilizeaza/deține Echipamentul (cu permisiunea Clientului) doarme sau este pe punctul de a adormi.
8. ’Neglijență’ înseamnă atunci când nu se acționează cu un nivel rezonabil de precauție în raport cu Echipamentul asigurat și nu se acționează pentru a împiedica producerea Evenimentului Asigurat, deși s-ar fi putut face acest lucru sau trebuia să fie făcut în împrejurările date. Poate fi vorba de utilizare incorectă, de vandalism, de depozitare incorectă sau de orice act al cărui rezultat putea fi prevăzut.
9. ‘Orange‘ înseamnă Orange Romania SA, având sediul social în București, Bvd. Xxxxxx Xxxxxxxx nr. 47-53, Sector 1, cod poștal 010665, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J40/10178/1996, cod unic de înregistrare 9010105 și cod TVA 9010105.
10. ’Dispozitiv Recondiționat’ înseamnă atunci când Echipamentul a fost returnat către Client într-o stare bună şi funcţionalitatea sa a fost verificată de către service-ul aprobat de producător.
11. „Locuri Publice” sunt piscinele, centrele spa, restaurantele, discotecile, barurile, cluburile de noapte, sălile de sport, bibliotecile, parcurile, magazinele, casele publice, transportul public, locurile de distracţie sau de muncă, școlile şi locurile ori amenajările similare deschise publicului şi accesibile acestuia.
12. „Perioada de asigurare” se referă la o lună calendaristică, cu începere de la data la care Clientul semnează Cererea de Aderare (pentru persoane juridice și Anexa de Numere). Poliţa Clientului se reînnoieşte automat lunar, cu condiţia ca prima lunară prevăzută sa fie platita sau ca Orange să o plătească în locul Clientului pentru beneficiul acestuia, cu condiția ca poliţa să nu înceteze conform prevederilor “Condiţiilor Noastre” menţionate în clauza V.7. de mai jos.
13. ‘Administratorul de Daune’ înseamnă Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare SRL, cu sediul în Floreasca Business Park, Calea Floreasca, nr.169A, corp A, etaj 3, sector 1, cod poștal 014459, București, România.
14. „Franşiză” înseamnă acea sumă care va fi suportată de Client în legătură cu fiecare Eveniment Asigurat şi care trebuie să fie plătită atunci când se face o cerere de despăgubire. Valoarea Franşizei este specificată în Certificatul de Asigurare, în funcție de schema de asigurare aleasă.
15. ‘Certificatul de Asigurare’ înseamnă sumarul asigurării, care conține un rezumat al informațiilor importante ale poliței, care face parte din contractul de asigurare.
16. ‘Cererea de Aderare’ înseamnă cererea Clientului de a adera la Polița de Asigurare de Grup încheiată între Orange și Asigurător și extinderea acoperirii asupra Echipamentului sau Echipamentelor specificate în cadrul acesteia.
17. ‘Anexa de Numere’ înseamnă anexa la contractul de asigurare, aplicabilă exclusiv Clienților persoane juridice, în care sunt detaliate Echipamentele acoperite de asigurare, seria/nr IMEI și orice alte detalii relevante (de exemplu, situația juridică aplicabilă – achiziționat/închiriat de la Orange).
18. ‘Orange Service’ este Centrul de Reparaţii al Orange, singurul împuternicit de Asigurător pentru constatarea daunelor şi, după caz, repararea Echipamentului asigurat. Toate reparaţiile Echipamentelor incluse în această Asigurare vor fi efectuate doar de către Orange Service.
IV. EXCLUDERI GENERALE Xxxxxxxxxxxx nu răspunde pentru:
a) Orice reparații sau înlocuiri pentru care producătorul, furnizorul, distribuitorul sau vânzătorul Echipamentului este răspunzător în conformitate cu obligațiile standard de garanție impuse acestuia sau asumate de către acesta.
b) Xxxxx despăgubire solicitată în termen de 30 de zile calendaristice de la data introducerii unei cereri de despăgubire anterioare aprobate, înregistrate pe orice poliţă actuală sau anterioară de asigurare a telefonului mobil Orange deţinută de Asigurat pentru acelaşi număr de telefon al abonatului.
c) Mai mult de 2 cereri de despăgubire pe aceeași poliţă de asigurare Orange sau pe una anterioară pentru Echipamentul cu acelaşi număr de telefon (aceeaşi cartelă SIM autorizată Orange) într-un interval continuu de 12 luni.
d) Plata acelei valori a oricărei despăgubiri aprobate care reprezintă Franşiza şi care este indicată în Certificatul de Asigurare.
e) Orice Eveniment Asigurat:
(i) cauzat de, sau care poate fi atribuit faptei unui animal;
(ii) care are loc în timpul funcționării sau folosirii oricărui utilaj sau vehicul (incluzând motocicletele) dacă Evenimentul Asigurat rezultă din, sau este în legătură cu, comportamentul neglijent sau ilegal al Clientului cu privire la vehicul sau conducerea sau operarea acestuia de către Client într-un mod neglijent și ilegal.
f) Orice cerere de despăgubire referitoare la:
(i) Furtul sau Deteriorarea bateriilor, încărcătoarelor sau altor obiecte similare care au fost furnizate odată cu Echipamentul, cu excepția cazului în care respectivul obiect este furat sau Deteriorat în cadrul aceluiași Eveniment Asigurat;
(ii) Furtul sau Deteriorarea ca urmare a unei tentative de Furt săvârșite cu privire la/asupra unui Echipament care a fost lăsat Nesupravegheat, cu excepția cazului în care se pot aduce dovezi că a avut loc o intrare forțată și violentă în vederea dobândirii accesului la Echipament;
(iii) Furtul Echipamentului atunci când acesta a fost lăsat Nesupravegheat într-un
Loc Public sau într-un loc unde publicul a avut acces la momentul incidentului;
(iv) Orice dispariție fără explicație sau rătăcire de orice fel a Echipamentului;
g) Costul:
(i) Retuşurilor vopselei din interior sau exterior prilejuite de zgârierea sau ciobirea vopselei ori a suprafeţelor lustruite, sau al oricăror altor Deteriorări ce nu afectează funcţionarea Echipamentului;
(ii) Niciun fel de costuri sau taxe pentru care fabricantul, furnizorul sau distribuitorul sunt răspunzători în conformitate cu obligaţiile contractuale standard ale acestora, respectiv defectarea Echipamentului ca urmare a oricărui defect de fabricaţie.
h) Pierderea sau Deteriorarea generată de uzura normală, deteriorarea bateriei, depreciere, insecte, dăunători, ciuperci, condiţii atmosferice sau climatice, orice cauze care acţionează
treptat, orice proces de curăţare, reparare, alterare sau restaurare ori confiscarea sau reţinerea din ordinul oricărei autorităţi guvernamentale ori poliţieneşti.
i) Lipsa folosinței sau costurile de reconectare ori taxele de abonament de orice fel, pentru cheltuieli survenite ca urmare a imposibilităţii de a utiliza Echipamentul ori pentru pierderi, altele decât costurile de reparare şi înlocuire a Echipamentului, dacă nu sunt prevăzute detaliat în altă parte a acestui document.
j) Xxxxx pierdere ca urmare a unui Furt sau a Deteriorării produse printr-o acţiune deliberată sau din neglijenţă a Clientului (sau a unei alte persoane care utilizează Echipamentul cu permisiunea Clientului).
k) Niciun Furt sau Deteriorare ce rezultă din:
(i) Lăsarea Echipamentului într-o grădină sau curte, inclusiv pe proprietatea
Clientului
(ii) Lăsarea Echipamentului într-un cort;
(iii) Lăsarea Echipamentului în exterioarul unui vehicul ori al unei clădiri.
l) Pentru Furtul Echipamentului lăsat într-un autovehicul Nesupravegheat, cu excepţia cazului în care vehiculul este încuiat, toate elementele de protecţie funcţionează, iar Furtul se face dintr-un portbagaj încuiat sau dintr-un compartiment închis.
m) Pentru Deteriorarea produsă prin lăsarea Echipamentului pe plafonul, capota, portbagajul sau altă parte exterioară a unui vehicul motorizat.
n) Orice cerere de despăgubire cu privire la un Echipament
(i) al cărui IMEI sau a cărui serie nu poate fi identificată iar natura Deteriorării nu susține distrugerea sau neidentificarea IMEI sau a seriei; sau
(ii) al cărui IMEI sau a cărui serie a fost falsificată sau cu privire la care s-a încercat acest lucru.
o) orice Eveniment Asigurat (cu excepția Furtului, în cazul Pachetului Premium), atunci când Clientul nu poate să prezinte Echipamentul deteriorat;
p) Orice cerere de despăgubire în cazul în care evenimentul în cauză este asigurat sub orice altă poliță de asigurare.
q) Pentru pierdere sau Deteriorare cauzată direct sau indirect prin:
(i) Război, invazie, acţiune din cadrul unor ostilităţi ale unui duşman extern (fie că s-a declarat sau nu război), război civil, rebeliune, revoluţie, insurecţie, naţionalizare militară sau prin putere uzurpată ori confiscare, rechiziţionare, acaparare ori distrugere din partea autorităţii guvernamentale sau a altei autorităţi publice;
(ii) Radiaţii ionizante sau contaminare din cauza radioactivităţii provenite de la orice deşeu nuclear rezultat din arderea unui combustibil nuclear sau proprietăţile radioactive explozive toxice sau alte proprietăţi nocive ale unui produs nuclear exploziv sau al unei componente nucleare a acestuia;
(iii) Unde de presiune cauzate de aeronave sau alte aparate aeriene care circulă cu viteze sonice sau supersonice;
(iv) Terorism, indiferent de alte cauze sau evenimente care contribuie la pierdere simultan sau în oricare altă ordine. În sensul prevăzut pentru această excludere, terorism înseamnă orice acţiune care include, dar nu se limitează la, utilizarea forţei sau violenţei ori a ameninţării cu aceasta din partea oricărei persoane ori grup de persoane, indiferent dacă acţionează independent ori în numele sau în conexiune cu vreo organizaţie ori guvern, comisă în scopuri politice, religioase, ideologice sau similare, inclusiv intenţia de a influenţa un guvern sau de a înspăimânta populaţia sau oricare parte a acesteia.
r) Pentru pierdere sau Deteriorare cauzată direct sau indirect de un virus. În sensul prevăzut pentru această excludere, „virus” include troieni, viermi informatici, bombe logice sau alte
programe ori software care fac ca software-ul sistemului de operare ori capacitatea de descărcare de conţinut a Echipamentul să nu funcţioneze sau să nu funcționeze adecvat.
V. CONDIȚII GENERALE
1. DESPĂGUBIREA
a) Asigurătorul repară sau înlocuieşte Echipamentul Clientului (ceea ce se poate realiza sub forma unui Dispozitiv Nou sau Recondiţionat), cu condiţia permanentă ca răspunderea totală a Asiguratorului să nu depăşească costul suportat de acesta pentru a vă furniza un Echipament cu specificaţii echivalente sau similare, cât mai aproape posibil, în opinia Asigurătorului.
b) În cazul în care Clientul nu achită prima lunară la timp, în conformitate cu termenii de plată a primei, acoperirea rezultată din poliţă se suspendă automat până la achitarea primei. Poliţa se anulează automat dacă prima lunară nu a fost achitată pe o durată de 3 luni. În perioada în care contractul Clientului cu Orange este suspendat, Noi vom putea să vă soluționăm cererea de despăgubire numai după ce veți achita primele restante.
c) O asigurare existentă nu poate fi transferată către un nou Echipament achiziționat de Client. Dacă se dorește asigurarea unui Echipament nou achiziționat în locul Echipamentului existent asigurat, și încetarea asigurării curente, o nouă Cerere de Xxxxxxx va fi semnată și un nou Certificat de Asigurare va fi emis cu privire la noul Echipament pentru ca acesta să fie asigurat sub același abonament.
d) Dacă polița a încetat fie din inițiativa Clientului, fie din inițiativa Asigurătorului, polița nu mai poate fi reactivată.
e) Asigurătorul poate respinge solicitarea de aderare la asigurare sau de extindere a acoperirii, fie prin intermediul Orange sau în mod direct, în termen de 15 zile de la Cererea de Aderare, din motive obiective bazate pe istoricul contului solicitantului. În acest caz, nu va fi posibilă aderarea persoanei în cauză la contractul de asigurare, și nici extinderea acoperirii Echipamentului. În sensul prezentei clauze, istoricul contului înseamnă orice solicitare de despăgubire, pagubă plătită sau respinsă, precum și rezilierea unei polite de asigurări anterioare de către Asigurător. Termenul de motiv obiectiv se referă la orice suspiciuni rezonabile (în opinia exclusivă a Asigurătorului) de fraudă în asigurări. Orice asigurare se va încheia sub această condiție rezolutorie a unei decizii de respingere a Asigurătorului conform acestei clauze.
2. MĂSURI DE PRECAUȚIE REZONABILE
a) Clientul trebuie să ia toate măsurile de precauţie rezonabile și să depună toate diligențele pentru a proteja Echipamentul şi a-l menţine într-o stare bună și să îl repare corespunzător de fiecare dată. Cererea de despăgubire nu va fi aprobată dacă există deficienţe în această privinţă.
b) Cererile de despăgubire pot fi făcute doar de Client.
c) Atunci când analizăm o cerere de despăgubire, Noi vom lua în considerare doar primul motiv incident sau prima descriere a oricăror circumstanțe relevante pentru cererea făcută de Client/utilizatorul Echipamentului în prima comunicare cu Administratorul de daune cu privire la un Eveniment Asigurat. Prin urmare, Noi nu vom lua în considerare variații ulterioare ale motivelor sau circumstanțelor inițiale.
d) După refuzul unui cereri de despăgubire din partea Asigurătorului sau dacă Asigurătorul este exonerat de obligațiile sale de a furniza beneficii cu privire la o cerere de despăgubire, atunci, în cazul unei cereri de despăgubire ulterioare cu privire la Echipament, Clientul va trebui să dovedească Asigurătorului că Echipamentul a fost reparat în conformitate cu, și la standardele prevăzute de producătorul Echipamentului, de către un furnizor de servicii de reparații autorizat pentru tipul/categoria de Echipament avută în vedere, înainte de apariția oricărui nou Eveniment Asigurat.
e) În cazul în care Echipamentul Deteriorat sau Furat a fost înlocuit (fie în baza unei obligații legale/contractuale de garanție, fie în orice alt mod ca urmare a utilizării oricărui terț prestator, altul decât Orange Service), astfel încât noul Echipament are un nou cod IMEI, Asiguratul are obligația de a notifica imediat Orange și Administratorul de Daune și să efectueze toate formalitățile necesare (inclusiv, după caz, semnarea unei noi Cereri de Aderare) pentru ca noul Echipament să poată fi asigurat conform acestei Polițe.
3. ASCUNDEREA ADEVĂRULUI
a) Contractul de asigurare este nul în caz de declaraţie inexactă sau de omisiune făcută cu rea-credinţă de către Client cu privire la circumstanțe care, dacă ar fi fost cunoscute de către Asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu încheie această asigurare sau să o încheie în condiții diferite, chiar dacă declaraţia sau omisiunea nu a avut influenţă asupra producerii Evenimentului Asigurat. În acest caz, primele plătite rămân dobândite Asigurătorului, care, de asemenea, poate cere şi plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat cunoştinţă de cauza de nulitate.
b) În cazul în care nu s-a putut stabili reaua-credință din partea Clientului cu privire la declarația inexactă sau omisiunea din partea sa, contractul de asigurare nu este nul. În acest caz:
(i) în cazul în care constatarea declarației inexacte sau a omisiunii are loc anterior producerii unui Eveniment Asigurat, Asigurătorul va avea dreptul fie de a menține contractul, solicitând majorarea primei, fie de a rezilia contractul la împlinirea unui termen de 10 zile calculate de la primirea notificării de către Client, restituind acestuia din urmă partea de primă plătită aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai funcționează.
(ii) atunci când constatarea declarației inexacte sau a omisiunii are loc ulterior producerii unui Evenimentul Asigurat, despăgubirea se reduce în raport cu proporția dintre nivelul primelor plătite și nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite dacă informațiile inexacte sau omise ar fi fost cunoscute de Asigurător.
c) Dacă se constată că o cerere de despăgubire este frauduloasă, această poliţă nu se va aplica şi nu se va datora nicio despăgubire.
d) Dacă se furnizează informaţii false la înaintarea unei cereri de despăgubire, cererea de despăgubire va fi respinsă, iar poliţa va fi anulată de Asigurător fără preaviz şi Clientul va fi obligat să plătească pentru beneficiile deja acordate de către Asigurător pe baza acestei poliţe. Nu va fi acceptată nicio returnare a primei, iar Clientul/utilizatorul care a furnizat informațiile false poate fi urmărit în justiţie;
e) Dacă Echipamentul este înlocuit de către Asigurător, Clientul trebuie să returneze Orange Echipamentul Deteriorat al cărui IMEI sau serie poate fi identificat. Dacă Echipamentul este înlocuit pe motiv de Furt, iar mai târziu este găsit şi recuperat, Clientul trebuie să informeze Asigurătorul (prin intermediul Administratorului de Daune) şi să aranjeze returnarea Echipamentului găsit sau recuperat. Dacă Clientul nu face acest lucru, Asigurătorul îşi rezervă dreptul de a recupera de la Client orice costuri ocazionate de înlocuirea Echipamentului.
4. FORMULAREA UNEI CERERI DE DESPĂGUBIRE
De îndată ce se ia cunoștință de un incident pentru care se poate înainta o cerere de despăgubire pe baza acestei poliţe, Clientul (respectiv utilizatorul Echipamentului autorizat de Client) are obligația:
a) În caz de Furt, Deteriorare ca urmare a unei tentative de Furt sau Deteriorare prin acţiune răuvoitoare: cu excepţia cazului în care este imposibil, să anunţe Poliţia sau autorităţile competente (ori, dacă se află în afara României, echivalentul local al Poliţiei) în termen de 48 de ore de la descoperirea Furtului ori Deteriorării şi să obţină un raport oficial al Poliţiei cu privire la Evenimentul Asigurat. Acest raport al Poliției va trebui să
includă numărul IMEI sau seria Echipamentului care a fost implicat în Furt sau în
Deteriorarea răuvoitoare.
b) Să notifice Administratorul de Xxxxx cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 7 zile lucrătoare de la descoperirea Furtului ori Deteriorării, la numarul de telefon:
x00000 00 00 00 și să dea o declarație clară și completă privitoare la circumstanțele cererii de despăgubire și să furnizeze toate informațiile și documentele legate de poliță și de dosarul cererii de despăgubire solicitate de către Administratorul de Xxxxx. Acest documente pot fi: Certificatul de Asigurare, factura aferentă Echipamentului, orice factură aferentă reparațiilor anterioare, raportul Poliției etc.
c) O condiţie suspensivă pentru răspunderea Asigurătorului este ca atunci când are loc un Eveniment Asigurat ce cauzează Deteriorarea Echipamentului şi conduce la o cerere de despăgubire pe baza acestei poliţe, Clientul să returneze aparatul Deteriorat, pentru ca Echipamentul să fie reparat sau înlocuit de către Asigurător. Dacă echipamentul Deteriorat nu este returnat, Asigurătorul nu va mai avea nicio răspundere ce ar fi putut apărea ca urmare a unei astfel de Deteriorări.
d) Asigurătorul va furniza serviciul prevăzut în Articolul I în baza unei cereri de despăgubire acceptate, potrivit termenilor prevăzuți în prezenta, in termen de 30 de zile de la data la care Clientul depune toate documentele solicitate în cadrul procedurii de soluționare a cererii de despăgubire și, în caz de Deteriorare, în 30 de zile de la data la care Clientul returneaza Echipamentul deteriorat (oricare din date intervine mai târziu).
e) Echipamentul reparat de către Asigurător și returnat către Client are o garanție de 90 de zile cu privire la reparație.
5. DOMICILIUL SAU SEDIUL CLIENTULUI
Clientul trebuie să fie rezident sau, după caz (în ceea ce privește Clienții persoane juridice), să aibă sediul permanent în România la data intrării în vigoare a acestei poliţe şi pe tot parcursul Perioadei de Asigurare.
6. OBLIGAȚIA INFORMĂRII ÎN CAZUL SCHIMBĂRII ECHIPAMENTULUI
Dacă se schimbă Echipamentul, trebuie să se notifice Orange şi să se obţină permisiunea de a se asigura Echipamentul nou. Când Echipamentul Deteriorat sau furat este înlocuit de către Asigurător cu un nou Echipament, Clientul trebuie să semneze o noua poliță dacă dorește ca noul Echipament să fie asigurat. Asigurătorul nu va răspunde în baza acestei poliţe pentru costul reparării ori înlocuirii niciunui Echipament care nu este înregistrat la Orange ca fiind asigurat în temeiul acestei polițe.
7. ÎNCETAREA POLIȚEI A.
a) Clientul poate denunța oricând această poliţă. Orice cerere de denunțare a poliței trebuie trimisă către Orange. Denunțarea va produce efecte începând cu următoarea perioadă de facturare a Clientului ulterioară primirii notificării de încetare a poliței; următoarea factură nu va include prima pentru polița denunțată și asigurarea va înceta începând cu prima zi a perioadei de facturare relevante.
b) Asigurătorul poate denunța această poliţă oferind o perioadă de preaviz de 30 de zile.
c) Dacă prima de asigurare lunară este achitată în locul Clientului de către Orange, Orange poate întrerupe oricând plata primei. Dacă Clientul doreste să păstreze asigurarea și se angajează să continue plata primei de asigurare după încetare, Polița va continua să își producă efectele; în caz contrar asigurarea va înceta la data prevăzută de Orange în notificarea trimisă privind întreruperea plății primei.
d) Odată ce Asigurătorul a denunțat contractul de asigurare, asigurarea încetează pentru toate scopurile iar Asigurătorul își rezervă dreptul de a nu mai accepta o altă Cerere de Aderare din partea Clientului în viitor, pentru același sau alt Echipament sub același sau alt abonament Orange.
B.
Răspunderea Asigurătorului cu privire la Echipamentul aparținând unui anumit abonament (număr de telefon) poate înceta fără notificare și pentru următoarele motive:
a) La data încetării contractului de servicii (abonamentului) încheiat între Client și Orange;
b) Dacă producerea unui Eveniment Asigurat a devenit imposibilă cu privire la Echipament sau dacă interesul asigurabil a încetat să mai existe cu privire la Echipamentul asigurat conform unui anumit abonament (în special, dacă Echipamentul a fost pierdut, furat sau dacă utilizarea Echipamentului a devenit imposibilă din orice motive); acest caz de încetare produce efecte de la data la care interesul asigurabil a încetat să mai existe.
c) La încetarea contractului de închiriere dacă polița acoperă Echipamentul închiriat de la
Orange.
8. MODIFICAREA PRIMEI DE ASIGURARE
Valoarea primei lunare de asigurare poate fi modificată prin contract între Orange și Asigurător. Asigurătorul și Orange pot conveni majorarea primei de asigurare numai bazându-se pe o cauză substanțială. Se consideră a fi cauză substanțială conform acestor termeni și condiții introducerea unei noi taxe sau unui nou impozit public cu privire la serviciul de asigurare sau cu privire la prima de asigurare sau la comisionul de vânzări sau de brokeraj, având un impact major asupra profitabilității schemei pentru Asigurător, sau pentru Orange sau pentru Administratorul de Daune, sau în cazul în care obiectul, rata sau baza oricăror astfel de taxe sau impozite publice existente este modificată. Dacă prima de asigurate este majorată în mod unilateral, Clientul are dreptul în orice caz să denunțe polița de asigurare printr-o notificare scrisă transmisă către Orange.
9. SCHIMBAREA TITULARULUI
Dacă Clientul dorește transferarea dreptului de proprietate asupra Echipamentului asigurat împreună cu contractul de abonament încheiat cu Orange către o altă persoană fizică sau juridică, asigurarea aferentă poate fi de asemenea transferată, cu condiția preluării tuturor drepturilor și obligațiilor Clientului stabilite în cadrul acesteia, inclusiv dar fără a se limita la, plățile restante ale primelor și cererile de despăgubire soluționate deja având în vedere limitele de soluționare (Clauzele IV.b și c). În acest caz, va fi emis și semnat un nou Certificat de Xxxxxxxxx.
10. DACĂ CLIENTUL NU ESTE MULȚUMIT DE NOI
Asigurătorul este dedicat principiului oferirii unor servicii de înaltă calitate şi doreşte să menţină aceste standarde permanent. Dacă Clientul consideră că nu i s-a oferit un serviciu de primă clasă, sau dorește să ceară informaţii cu privire la această asigurare, poate contacta Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare SRL, care este Administratorul de Daune cu privire la această schemă, la numărul x00-000-000000, Fax: x00-00 000-0000, sau poate scrie la adresa: Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare SRL, Floreasca Business Park, Calea Floreasca, nr. 169A, Corp A1, Etaj 3, Sector 1, cod poștal 014459, Bucureşti. Marsh Broker de Asigurare- Reasigurare SRL este înregistrată cu numărul RBK-008/10.04.2003 în Registrul Brokerilor de Asigurări ţinut de Autoritatea de Supraveghere Financiară din România („ASF”). Înregistrarea ASF poate verificată la: xxxx://xxxxxxxxxx.xx/xxxxxxxxxxxx/xxxxxxxx-xxxxxxxxxxx/xxxxxxxxxxx-xx- intermediari-din-Romania.
Administratorului de Xxxxx va încerca să rezolve solicitarea Clientului în termen de 24 de ore. Dacă acest lucru nu este posibil, va confirma primirea reclamaţiei în termen de 5 zile lucrătoare de la primire şi va oferi un răspuns în termen de 4 săptămâni de la primirea reclamaţiei Clientului.
Pentru a putea soluționa rapid reclamația, Clientul va trebui să menţioneze numărul poliţei (şi numărul cererii de despăgubire, dacă este relevant), precum şi numele solicitantului principal/persoanei asigurate. Vom face tot posibilul să rezolvăm orice dificultate direct.
Clientul poate aborda Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru asistenţă, dacă este nemulţumit de răspunsul Nostru. Datele de contact ale ASF sunt: Splaiul Independenţei xx. 00, xxxxxx 0, xxx poștal 050092, București, România, telefon: 0000 000 000; e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx.xx, site web: xxx.xxxxxxxxxx.xx. Solicitarea adresată către ASF nu va afecta dreptul Clientului de a intenta acţiune în justiţie împotriva Noastră.
11. ASIGURĂTORUL
Chubb European Group SE, prin sucursala sa din Polonia, al cărei sediu social este situat în Varșovia, la adresa: ul. Królewska 16 00-103 Varșovia, înregistrată în Registrul Antreprenorilor ținut de Tribunalul Districtual al Orașului Varșovia în Varșovia, Sectia Comercială XII a Registrului Național al Instanțelor cu numărul KRS 0000233686, Cod de Identificare Fiscala (NIP) 1080001001, număr statistic (REGON) 140121695. Chubb European Group SE este înregistrată la Registrul Comerțului și Societăților (Registres du Commerce et des Sociétés – RCS) din Nanterre cu număr de înregistrare 450 327 374 și cu sediul social in Franța, la adresa: La Tour Carpe Diem, 00 Xxxxx xxx Xxxxxxxx, Xxxxxxxxx Xxxx, 00000 Xxxxxxxxxx, Franța. Chubb European Group SE are un capital social integral vărsat în valoare de 896.176.662 Euro și este supravegheată de autoritatea de reglementare franceză Autorité de Contrôle Prudentiel et de Résolution (ACPR) 0, Xxxxx xx Xxxxxxxx, XX 00000, 00000 XXXXX CEDEX 09, Franța (xxx.xxxx.xxxxxx-xxxxxx.xx/xx). Chubb European Group SE a notificat ASF cu privire la intenția sa de a furniza servicii de asigurare în România în baza principiului libertății de a presta servicii, fiind înregistrată în Registrul Electronic al Asigurătorilor/Reasigurătorilor din SEE menținut de ASF sub nr. RX-3927, conform legislației române. Înregistrarea poate fi verificată la: xxxx://xxxxxxxxxx.xx/xxxxxxxxxxxx/xxxxxxxx-xxxxxxxxxxx/xxxxxxxxxxx-xx-xxxxxxxxxxxx-xxx-xxx.
Orice cerere de despăgubire bazată pe polița Clientului va fi administrată de Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare SRL, Administratorul de Daune.
12. DREPTURILE CLIENTULUI
Existenţa sau utilizarea oricărei proceduri de soluționare a reclamațiilor menţionate mai sus nu aduce atingere drepturilor Clientului de a iniția o acţiune în justiţie.
13. DATELE PERSONALE
Noi utilizăm datele cu caracter personal pe care Clientul ni le furnizează pentru a subscrie și administra această Poliță, incluzând orice solicitare de despăgubire în legătură cu aceasta.
Aceste date cu caracter personal pot include detalii esențiale de contact precum numele, adresa, telefonul și adresa de email a persoanelor de contact și/sau a utilizatorilor autorizați de Client pentru utilizarea Echipamentelor asigurate, numărul poliței, dar pot să includă și informații mai detaliate (de exemplu, istoricul solicitărilor de despăgubire anterioare) în cazul în care acestea sunt relevante pentru riscul pe care Noi îl asigurăm, pentru serviciile pe care le oferim sau pentru administrarea solicitărilor de despăgubire raportate.
Noi facem parte dintr-un grup global și datele cu caracter personal furnizate de Client (și/sau de utilizatorii Echipamentelor asigurate) pot fi comunicate societăților din grupul Nostru din alte țări, astfel cum este necesar, în vederea furnizării serviciilor de asigurare conform poliței sau în vederea stocării datelor. De asemenea, utilizăm furnizori de servicii de încredere care vor avea acces la datele cu caracter personal la care si Noi avem acces în contextul administrării acestei
Polițe (incluzând, dar fără a se limita la: Orange și Administratorul de Daune), sub rezerva instrucțiunilor și controlului exercitat de Noi.
Persoanele vizate au anumite drepturi în legătură cu datele lor cu caracter personal prelucrate de
Noi, inclusiv dreptul de acces și, în anumite condiții, dreptul la ștergerea datelor.
Prezenta secțiune reprezintă o explicație prescurtată a modului în care utilizăm datele cu caracter personal la care avem acces în contextul administrării acestei Polițe. Pentru mai multe informații, vă recomandăm în mod deosebit să citiți Politica generală privind confidențialitatea, în format ușor accesibil, disponibilă aici: xxxxx://xxx.xxxxx.xxx/xx-xx/xxxxxx/xxxxxxx-xxxxxx- romania.aspx.
Prin transferul datelor personale ale utilizatorilor către Noi, Clientul confirmă că a fost obţinut consimţământul utilizatorilor în privinţa procesării şi transferului datelor lor personale în condiţiile menţionate mai sus şi Clientul iși asumă întreaga responsabilitate ce decurge din această confirmare.
14. LEGISLAȚIA APLICABILĂ
Această poliţă este guvernată de legea română. Jurisdicţia pentru soluţionarea oricăror litigii ce pot apărea în legătură cu această poliţă va fi de competenţa instanțelor din România.
Termenii şi Condiţiile prezente sunt în vigoare şi se aplică tuturor poliţelor emise la şi/sau după data de începere de 22 Februarie 2019.
Chubb European Group SE
Xxxx Xxxxxxxx
Președinte Regional, Europa