ANUNȚ
ANUNȚ
Privind ocuparea postului de cercetător științific postdoctoral (cod COR 231001) – perioadă determinată de 1 an – cu posibilitate prelungire, cu timp parțial, pe proiectul „Strategii inovative pentru prevenţia, diagnosticul şi terapia afecţiunilor respiratorii induse de polenul de ambrozia (INSPIRED)”, ID: P_37_747, cod MySMIS: 103663, nr. Contract POC 92/09.09.2016, derulat în cadrul Centrului de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Județean de Urgență Xxxx Xxxxxxx Timișoara.
I. Dosarele de concurs
- Se vor depune până în data de 16.12.2016, ora 13.00, la Centrul de Terapii Genice si Celulare in Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Județean de Urgență Xxxx Xxxxxxx Timișoara, Bv.
X. Xxxxxxxx, nr. 156, Timișoara
- Trebuie să conțină:
a) Cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Xxxx Xxxxxxx Timișoara;
b) Curriculum vitae;
c) Copia certificatului de naştere, copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
d) Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
e) Copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor minimale;
f) Scrisoare de intenție în limba engleză (motivational letter);
g) Scrisoare de recomandare.
Actele prevăzute la punctul I lit. c), e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
II. Informaţii privind postul, conform art.17 din Codul muncii, republicat:
• Durata şi condiţiile muncii: normă parțială, durata timpului de lucru fiind de 1 - 4 ore/zi, respectiv maxim 20 ore/săptămână în condiţii normale de lucru;
• Perioada de probă este de cel mult 90 de zile calendaristice conform legii.
III. Condiţii de ocupare şi responsabilităţile postului:
Condiţii minimale
• Studii superioare in domeniul biologie;
• Să fi obţinut diploma de doctor (sau atestat de echivalare pentru titlurile obţinute în străinătate), emisă de MEN (MECTS) cu cel mult 10 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral;
• Activitatea ştiinţifică derulată în ultimii 8 ani include minimum: 3 lucrări publicate in extenso, participarea la minimum 3 conferinţe internaţionale şi 5 naţionale;
• Experiență relevantă pentru domeniul de cercetare; experiența anterioară în domeniul domeniul caracterizării biologice a polenurilor constituie un avantaj;
• Capacitatea de a analiza și sintetiza datele experimentale;
• Implicarea anterioară în proiecte de cercetare constituie un avantaj;
• Cunoașterea unor tehnici de recoltare și purificare a polenurilor constituie un avantaj
• Competenţele lingvistice: limba engleza fluent; limba germana constituie un avantaj.
Alte cerinţe:
• Capacitate de a coordona o echipă de lucru;
• Persoană dinamică şi organizată;
• Spirit analitic;
• Punctualitate – respectarea termenelor limită; capacitate de lucru sub presiune, în ritm alert;
• Foarte bune abilităţi de comunicare.
2. Responsabilităţile postului
2.1. Legat de disciplina muncii, răspunde de:
• Respectarea prevederilor normativelor interne şi a procedurilor de lucru privitoare la postul său;
• Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor şi a documentelor legate de proiect si de institutia angajatoare;
• Utilizarea resurselor existente exclusive în interesul proiectului;
• Adoptarea în permanenţă a unui comportament în măsură să promoveze imaginea şi interesele centrului OncoGen;
• Îmbunătăţirea permanentă a pregătirii sale profesionale şi de specialitate;
• Respectarea legislaţiei muncii, a regulamentului intern şi altor reglementări interne.
2.2. Sarcinile şi responsabilităţile angajatului în cadrul Proiectului „Strategii inovative pentru prevenţia, diagnosticul şi terapia afecţiunilor respiratorii induse de polenul de ambrozia (INSPIRED)”:
• Implicare in activitățile:
o Identificarea celor mai relevante clinic alergene
o Elaborarea de teste pentru identificarea și cuantificarea alergenelor din polenul de ambrozia
o Prestarea serviciilor de obținere și validare a drepturilor de proprietate intelectuală
• Conceperea set-up-ului experimental, repartiția sarcinilor în echipă și urmărirea îndeplinirii acestora;
• Participă la derularea experimentelor, conform protocoalelor stabilite;
• Înregistrează în baza de date a proiectului experimentele realizate;
• Analiza și sinteza datelor experimentale obținute;
• Participă la redactarea rapoartelor științifice de etapă și a celor finale;
• Participă la conceperea si redactarea articolelor științifice;
• Participă la activități de diseminare a rezultatelor obținute în cadrul unor manifestări științifice.
IV. Probele de concurs
Concursul pentru ocuparea postului constă în 3 etape succesive, după cum urmează:
• Selecţia dosarelor de înscriere
• Proba practică
• Interviul
V. Data, locul şi ora concursului
Interviul și proba practică vor avea loc în data de 19.12.2016, ora 10.00, la sediul Centrului de Terapii Genice si Celulare in Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Județean de Urgență Xxxx Xxxxxxx Timișoara, Bv. X. Xxxxxxxx, nr. 156, Timișoara
VI. Comisia de concurs
Preşedinte: Prof. Univ. Xx. Xxxxxx Xxxxxxxx Membru: Prof. Univ. Xx. Xxxxxx Xxxxxxxxxx
Conf. Univ. Xx. Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx: Xxxxxxx Xxxxxx - Serviciul RUNOS
Contact:
Centrul OncoGen, Bulevardul Xxxxx Xxxxxxxx, Nr. 000, Xxx 000000, Xxxxxxxxx, România e-mail: xxxx@xxxxxxx.xx;