Act adițional – Opțiune specială pentru termenii de licențiere a containerelor
Act adițional – Opțiune specială pentru termenii de licențiere a containerelor
Prezentul Act adițional – Opțiune specială pentru termenii de licențiere a containerelor (Actul adițional) a fost întocmit și încheiat în data de (Data intrării în vigoare), de către și între
(Clientul) și International Business Machines Corporation sau Compania achiziționată de IBM (IBM). Termenii prezentului Act adițional modifică sau vin în completarea termenilor Contractului IBM International Passport Advantage, Contractului IBM International Passport Advantage Express sau ai contractului echivalent (Contractul) și ai celor din Cotația Numărul (Cotația) care însoțește prezentul Act adițional. Termenii scriși cu majusculă și nedefiniți în prezentul Act adițional sunt definiți în Contract și în documentele aferente acestuia.
1. Opțiune specială pentru termenii de licențiere a containerelor
Un Produs Eligibil (PE) care îndeplinește cerințele pentru utilizarea containerizării poate fi licențiat conform termenilor de licențiere a containerelor (Produsul-Container Eligibil), la adresa xxxxx://xxx.xxx.xxx/xxxxxxxx/xxxxxxxxxxxxxxxxx/xxxxxxxxxxxxxxxxx.xxxx. Clientul are obligația să achiziționeze drepturi pentru numărul total de nuclee aferente capacității tuturor containerelor aflate la dispoziția Produsului-Container Eligibil.
2. Termeni suplimentari privind mediul de virtualizare
Pentru utilizările PE care nu pot îndeplini cerințele de licențiere a containerelor, Clientul trebuie să licențieze numărul total de nuclee fizice ale procesorului activate și disponibile pentru utilizare pe toate serverele pe care se utilizează PE (Capacitate maximă).
Dacă, în orice moment, IBM află de circumstanțele care indică faptul că Clientul nu operează tot sau o parte din mediul Clientului în conformitate cu cerințele de Licențiere a Containerului aplicabile, IBM poate declara Întreprinderea Clientului sau orice parte aplicabilă a Întreprinderii Clientului neeligibilă pentru licențierea containerelor și va transmite Clientului o notificare cu privire la orice decizie de acest fel.
Clientul va avea la dispoziție 30 de zile pentru a furniza IBM informații suficiente pentru ca IBM să
stabilească dacă Clientul respectă cu strictețe cerințele de licențiere a containerelor aplicabile, caz în care IBM își va retrage decizia de neeligibilitate. În caz contrar, Clientul este de acord să achiziționeze suficiente licențe suplimentare și drepturi de Abonament și Asistență software IBM necesare pentru utilizarea la Capacitate maximă, în mediul identificat al Clientului, la prețurile practicate la momentul respectiv.
3. Responsabilitățile de raportare ale Clientului cu privire la containere
Clientul va instala, va rula și va întreține în mod corespunzător Serviciul de licență IBM prevăzut la xxxxx://xxx.xxx.xxx/xxxxxxxx/xxxxxxxxxxxxxxxxx/xxxxxxxxxxxxxxxxx.xxxx și va configura Serviciul de Licență IBM în conformitate cu documentația Produsului-Container Eligibil, în termen de 90 de zile de la utilizarea oricărui Produs-Container Eligibil.
Urmărirea manuală a capacității containerului nu este permisă. Rapoartele generate de către Serviciul de Licență IBM trebuie întocmite cel puțin o dată pe trimestru și păstrate pentru o perioadă de cel puțin 2 ani.
În coroborare cu Licențierea pentru containere, neutilizarea Serviciului de Licență IBM și întocmirea și
furnizarea rapoartelor necesare va duce la o încărcare la Capacitate maximă pentru toate serverele din clusterul în care se utilizează Produsul-Container Eligibil.
4. Responsabilități suplimentare de raportare
Clientul nu va modifica, modifica, omite, șterge sau denatura, prin orice mijloace, direct sau indirect,
a. rapoartele generate de Serviciul de Licență IBM;
b. codul Serviciului de Licență IBM; sau
c. rapoartele pe care Clientul le transmite IBM sau unui auditor independent.
Cele de mai sus nu se aplică schimbărilor, modificărilor sau actualizărilor aduse Serviciului de Licență IBM și expres prevăzute de către IBM.
Clientul va autoriza o persoană din organizația Clientului să gestioneze și să rezolve cu promptitudine
întrebările referitoare la rapoarte sau neconcordanțele dintre conținuturile rapoartelor, dreptul de licență sau configurarea Serviciului de Licență IBM; și să plaseze prompt o comandă la IBM sau la Revânzătorul Clientului, dacă rapoartele reflectă utilizarea PE peste nivelul autorizat al Clientului. Contravaloarea
Abonamentului la Software-ul IBM și a Suportului și Suportului Selectat va fi facturată de la data la care Clientul a depășit nivelul autorizat al Clientului.
Prezentul Act adițional, Contractul, Cotația și toate Documentele Tranzacției suplimentare și aplicabile constituie acordul integral dintre părți cu privire la tranzacțiile prin intermediul cărora Clientul utilizează Produsul-Container Eligibil menționat în Cotație și înlocuiește toate comunicările, declarațiile, obligațiile, garanțiile, promisiunile,
înțelegerile și angajamentele anterioare, verbale sau scrise, dintre Client și IBM. În cazul oricărui conflict între termenii din prezentul Act adițional, din Contract, din Cotație și din toate Documentele Tranzacției aplicabile, termenii din Documentul Tranzacției vor prevala, dacă părțile nu au convenit altfel.
Fiecare parte acceptă termenii prezentului Act adițional prin semnarea olografă a acestuia (sau a altui document care îl încorporează prin referință) sau prin semnare electronică, în cazul în care aceasta este recunoscută prin lege. Odată ce a fost semnat, i) orice reproducere a acestui Act adițional realizată prin mijloace de încredere (de exemplu, prin imagine electronică, fotocopie sau fax) se consideră original și ii) toate Produsele-Containere Eligibile obținute în temeiul acestui Act adițional se supun acestuia.
De acord: | De acord: |
{Denumire Client Entitate} | Denumire Entitate IBM |
Prin Semnătură autorizată | Prin Semnătură autorizată |
Titlu: | Titlu: |
Nume: | Nume: |
Data: | Data: |
Denumire Contract: | |
Număr Contract: | |
Nr. Locație: | |
Numărul de identificare a Clientului: | |
Adresa Clientului: | Adresa IBM: |