DECIZIE
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
C. N. S. C.
Str. Stavropoleos xx.0, Xxxxxxxx 0, Xxxxxxxxx, Xxxxxxx, CP 030084, CIF 00000000 Tel. x0 000 0000000 Fax. x0 000 0000000 Fax. x0 000 0000000 xxx.xxxx.xx
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea
DECIZIE
Nr. .../.../...
Data: 10.07.2015
Prin contestaţia nr. 249 din 26.06.2015, transmisă prin fax la data de 26.06.2015, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 11672 din 26.06.2015, depusă de ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul social în ......, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr.
..., având CIF ..., atribut fiscal ..., reprezentată de ... – Administrator, împotriva adresei nr. 104 din 22.06.2015, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de achiziţie publică, emisă de către ... cu sediul în ..., judeţul ..., cod poştal
..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte, desfăşurată offline, fără etapă finală de licitaţie electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE, AFECTATĂ DE INUNDAŢIILE DIN ANUL 2010 DIN COMUNA ..., JUDEŢUL ...”, coduri CPV
45233120-6 – Lucrări de construcţii de drumuri (Rev.2), 45233140-2 – Lucrări de drumuri (Rev.2), 45233141-9 – Lucrări de întreţinere a drumurilor (Rev.2), 45233142-6 – Lucrări de reparare a drumurilor (Rev.2), s-a solicitat:
- anularea dresei nr. 104 din 22.06.2015 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire şi actele subsecvente acestuia;
- obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor, precum şi la continuarea procedurii din faza stabilirii ofertelor admisibile.
Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris.
În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul social în sat Luna Cetăţuii, ..., jud. ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... cu sediul în ..., loc. ..., jud. ..., cod poştal ....
Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
MOTIVARE:
În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele:
Prin contestaţia depusă, asocierea ... – ..., în calitate de ofertantă la procedura de cerere de oferte, desfăşurată offline, fără etapă finală de licitaţie electronică, organizată de către autoritatea contractantă ..., în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE, AFECTATĂ DE INUNDAŢIILE DIN ANUL 2010 DIN COMUNA ..., JUDEŢUL ...”, iniţiată prin
publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a invitaţiei de participare nr. ... din ..., a solicitat:
- anularea dresei nr. 104 din 22.06.2015 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire şi actele subsecvente acestuia;
- obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor, precum şi la continuarea procedurii din faza stabilirii ofertelor admisibile.
În fapt, contestatoarea face un scurt istoric al procedurii, menţionând faptul că autoritatea contractantă, prin adresa nr. 99 din 15.06.2015, i-a solicitat în temeiul art. 11 alin. (5) din
H.G. nr. 925/2006, depunerea documentelor de calificare, aşa cum au fost acestea enumerate în cadrul declaraţiei pe propria
răspundere „art. 11 alin 4”, precum şi să precizeze unde anume a specificat perioada de garanţie.
Contestatoarea arată că, prin adresa nr. 100 din 19.06.2015, a clarificat autorităţii contractante că şi-a însuşit clauzele contractuale, perioada de garanţie ofertată fiind de 36 de luni, în conformitate cu prevederile fişei de date, anexând, totodată şi modelul de contract însuşit, în care a înscris termenul de 36 de luni acordat perioadei de garanţie.
Ulterior, contestatoarea menţionează că, la data de 22.06.2016, a primit comunicarea rezultatului procedurii, prin care i s-a comunicat că oferta sa a fost declarată neconformă, raportat la prevederile art. 79 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.
Contestatoarea precizează că autoritatea contractantă a motivat declararea ofertei sale ca fiind neconformă, prin aceea că, în cadrul propunerii tehnice iniţiale nu a fost identificată perioada de garanţie acordată lucrării, iar, urmare clarificărilor sale, datorită depunerii contractului de lucrări completat inclusiv cu perioada de garanţie acordată lucrării, acesta a fost considerat document nou faţă de cele depuse iniţial, iar prin conţinutul acestuia, s-a modificat propunerea tehnică iniţială.
Totodată, contestatoarea arată că, în cadrul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a precizat că procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor i-a fost comunicat la data de 12.06.2015 şi nu a fost contestat, în cadrul acestuia fiind menţionat atât faptul că nu a fost ofertată perioada de garanţie, cât şi faptul că nu a fost depus model de contract însuşit.
..., lider al asocierii ... – ... consideră netemeinică şi nelegală declararea ofertei sale ca fiind neconformă, menţionând că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 201 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi susţinând că în conformitate cu prevederile fişei de date a achiziţiei, respectiv modul de întocmire al propunerii tehnice, constatarea autorităţii contractante este nefondată şi subiectivă, întrucât, nu se modifică nici propunerea tehnică şi nici propunerea financiară.
Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă introduce alte criterii de respingere a ofertei, decât cele legiferate în materia achiziţiilor publice, susţinând că propunerea tehnică este parte a ofertei, elaborată pe baza cerinţelor din caietul de sarcini sau, după caz, din documentaţia descriptivă, iar, caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce descriu obiectul achiziţiei.
În acest sens, contestatoarea citează parte din Decizia civilă nr. 387 din 16.02.2010 a Curţii de Apel Cluj.
Astfel, contestatoarea susţine faptul că, prin răspunsul la solicitările de clarificări ale autorităţii contractante, a depus modelul de contract postat de autoritatea contractantă în SEAP, completat corespunzător, menţionând că acest fapt poate fi considerat ca şi completare în scopul dovedirii îndeplinirii cerinţei autorităţii contractante, iar, în acest sens, prin depunerea modelului de contract însuşit, aceasta nu a făcut altceva decât să confirme şi să asigure autoritatea contractantă de garanţia de bună execuţie oferită pentru lucrările ofertate, precum şi de faptul că acest model de contract a fost însuşit şi acceptat.
Invocând dispoziţiile art. 201 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 35 din H.G. nr. 925/2006, contestatoarea apreciază că legiuitorul a acordat autorităţii contractante, prin comisia sa de evaluare, numai un drept în sensul solicitării de clarificări şi/sau completări ale documentelor prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie, fără a o obliga pe aceasta la o asemenea conduită, precizând că textul legal nu poate fi interpretat în sensul că autoritatea contractantă poate să îşi exercite în mod discreţionar prerogativa legală.
Astfel, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă putea menţiona în documentaţia de atribuire faptul că, ulterior depunerii ofertelor şi deschiderii acestora, nu este permisă clarificarea şi/sau completarea documentelor care dovedesc îndeplinirea cerinţelor de calificare, intenţia autorităţii contractante de a nu cere şi de a nu accepta clarificarea şi/sau completarea ulterioară a acestor documente fiind cunoscută participanţilor la procedură şi astfel, fiindu-le opozabilă, însă, în fişa de date a achiziţiei, nu se face nicio precizare referitoare la interdicţia clarificării şi/sau completării documentelor de calificare ulterior depunerii ofertelor şi deschiderii acestora.
Contestatoarea precizează că garanţia de bună execuţie ofertată asigură autoritatea contractantă împotriva nerespectării, de către executant, a contractului, în condiţiile stabilite, fiind înregistrată în contul furnizorului la „alte creanţe imobilizate - 411 Clienţi”, susţinând că aceasta este distinctă de garanţia tehnică a lucrării, „denumită în documentaţie garanţie de bună execuţie (funcţionare - art. 1716 din NCC) şi care a fost impusă la minimum 12 luni - maxim 36 de luni de la recepţia la terminarea lucrărilor, aspect corespunzător definiţiei
dată de pct. 4 al anexei nr. 5 la Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora aprobat prin HG nr. 273/1994 şi completat de HG nr. 940/2006
«Perioada de garanţie - perioada de timp cuprinsă între data recepţiei finale şi terminarea lucrărilor, a cărei durată se stabileşte prin contract şi în cadrul căreia antreprenorul are obligaţia înlăturării, pe cheltuiala sa, a tuturor deficienţelor apărute datorită nerespectării clauzelor şi specificaţiilor contractuale sau a prevederilor reglementărilor tehnice aplicabile» perioadă în care antreprenorul este responsabil faţă de autoritatea contractantă în condiţiile garanţiei pentru buna funcţionare/execuţie a respectivelor lucrări.”
Contestatoarea menţionează că, la momentul semnării contractului, oricum se constituie garanţia de bună execuţie, prin urmare, fondurile fiind imobilizate în favoarea autorităţii contractante, prin răspunsul la solicitările de clarificări a asigurat autoritatea contractantă de perioada de garanţie acordată lucrărilor şi de însuşirea modelului de contract, susţinând că prin această clarificare nu a modificat propunerea tehnică depusă iniţial, ci doar a clarificat autorităţii contractante prin prezentarea modelului de contract însuşit, cu precizarea perioadei de garanţie de bună execuţie, pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) din
O.U.G. nr. 34/2006.
Astfel, contestatoarea consideră nelegală şi abuzivă decizia autorităţii contractante de a respinge oferta sa, precizând că, în conformitate cu prevederile art. 201 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, „comisia de evaluare avea îndatorirea de a se asigura înainte de a respinge oferta noastră dacă cele prezentate îndeplinesc cerinţele din FDA, şi mai mult decât atât dacă respecta legislaţia în materia achiziţiilor publice.”
Contestatoarea subliniază că a prezentat oferta cu respectarea art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006, concluzionând, astfel, că declararea ofertei sale ca fiind neconformă, este nefondată şi nu are bază legală.
În final, contestatoarea precizează că respingerea ofertei sale reprezintă un abuz al comisiei de evaluare, considerând că modalitatea de evaluare a ofertei sale, s-a realizat cu încălcarea principiului proporţionalităţii şi al eficienţei utilizării fondurilor publice.
În drept, contestatoarea îşi sprijină contestaţia pe dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.
În probaţiune, contestatoarea depune, ca mijloace de probă, copii după înscrisuri.
Prin adresa xx. 6218/.../... din 29.06.2015, Consiliul a solicitat autorităţii contractante să înainteze documentele necesare, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din O.U.G. nr. 34/2006, inclusiv oferta contestatoarei, dovada transmiterii unei copii a contestaţiei către operatorii economici implicaţi în procedură, dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare, precum şi până la data de 30.06.2015, ora 12.00, confirmarea privind primirea în original a garanţiei de bună conduită.
Prin adresa xx. 6219/.../... din 29.06.2015, Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 275 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, să comunice, în termen de cel mult 3 (trei) zile, copia ordinul de plată prin care a fost plătită prima de asigurare în valoare de 750 lei, precum şi dovada înaintării, către autoritatea contractantă a contestaţiei depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 271 alin. (1) din acelaşi act normativ.
..., lider al asocierii ... – ... prin adresa nr. 2507 din 29.06.2015, transmisă prin e-mail, înregistrată la Consiliu cu nr.
...9 din 30.06.2015, transmite, în copie xerox, extrasul parafat de Banca Transilvania, prin care dovedeşte plata primei de asigurare în valoare de 750 lei, precum şi dovada transmiterii contestaţiei către autoritatea contractantă, respectiv, copie conform cu originalul după AWB-ul nr. 77932579, emis de către
S.C. Fan Curier S.R.L.
Prin adresa nr. 2508 din 29.06.2015, transmisă prin e- mail, înregistrată la Consiliu cu nr. 11800 din 30.06.2015, contestatoarea solicită consultarea dosarului achiziţiei publice.
Autoritatea contractantă, prin adresa nr. 3095 din 30.06.2015, înregistrată la Consiliu cu nr. 11827 din 30.06.2015, transmite dosarul achiziţiei, precum şi punctul său de vedere cu privire la contestaţia ce face obiectul cauzei, solicitând următoarele:
- soluţionarea cu celeritate a contestaţiei, menţionând că procedura s-a desfăşurat pentru atribuirea unui contract de lucrări ce face obiectul unui proiect de investiţii finanţat din fonduri comunitare, precizând că, la data de 30.09.2015, expiră toate termenele legale pentru a solicita eliberarea banilor puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană, iar la data de 08.07.2015,
se împlineşte termenul limită până la care procedura de achiziţie poate fi supusă avizării de către finanţator;
- respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
În fapt, autoritatea contractantă face un scurt istoric al procedurii, susţinând faptul că asocierea ... – ... nu a depus documentele de calificare, anexând în cadrul ofertei sale, o declaraţie în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din
H.G. nr. 925/2006 şi precizând că, aşa cum este menţionat şi în procesul – verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, contestatoarea nu a menţionat nicăieri perioada de garanţie acordată lucrărilor „aceasta reprezentând totodată şi criteriu de evaluare.”
Astfel, autoritatea contractantă face trimitere la adresa nr. 99 din 15.06.2015, prin care solicită contestatoarei depunerea documentelor de calificare, aşa cum au fost acestea enumerate prin declaraţia pe propria răspundere, precum şi precizarea locului din ofertă unde a fost specificată perioada de garanţie, menţionând că, prin adresa nr. 100 din 19.06.2015, contestatoarea a transmis documentele de calificare şi a precizat că şi-a însuşit xxxxxxxx contractuale, iar perioada de garanţie ofertată este de 36 de luni, în conformitate cu fişa de date a achiziţiei, anexând modelul de contract însuşit, în care a înscris termenul de 36 de luni acordat perioadei de garanţie.
Autoritatea contractantă menţionează că, în conformitate cu fişa de date a achiziţiei, perioada de garanţie acordată lucrărilor este de minim 12 luni – maxim 36 de luni.
Astfel, autoritatea contractantă redă conţinutul adresei de comunicare a rezultatului procedurii.
Referitor la susţinerile contestatoarei cu privire la netemeinicia şi nelegalitatea declarării ofertei sale ca fiind neconformă, autoritatea contractantă menţionează că sunt neîntemeiate, întrucât, perioada de garanţie acordată lucrărilor, a reprezentat în cadrul procedurii în cauză atât factor de evaluare „(conform fişei de date – punctată cu 10 puncte)”, cât şi cerinţă minimă a caietului de sarcini „(unde se prevede la Cap. 1.7.6 «Cerinţe privind garanţiile»: «Perioada de garanţie minimă acordată lucrărilor este de 12 luni»).”
Faţă de acest aspect, autoritatea contractantă susţine că în cadrul ofertelor depuse, trebuia să regăsească, în primul rând menţionaţi în clar, cei trei factori de evaluare, respectiv preţul ofertei în lei fără TVA, durata de execuţie şi perioada de garanţie, iar, în al doilea rând, pentru a putea considera oferta conformă cu cerinţele caietului de sarcini, trebuia să regăsească
măcar menţiunea faptului că perioada de garanţie va fi de minim 12 luni.
Autoritatea contractantă precizează că, aşa cum reiese din documentele dosarului achiziţiei, nicăieri în oferta iniţială a contestatoarei, nu este precizată această perioadă de garanţie şi, astfel, nu mai poate lua în considerare menţionarea ulterioară a acesteia, întrucât ar crea un avantaj necuvenit acestui ofertant, care, văzând durata de execuţie, perioada de garanţie şi preţul oferit de ceilalţi ofertanţi, prin ofertarea ulterioară a perioadei de garanţie îşi creează singur un avantaj, prin menţionarea acelei perioade de garanţie care i-ar putea conferi punctajul maxim la acest factor de evaluare.
Autoritatea contractantă consideră că primirea unei astfel de clarificări ar denatura concurenţa loială şi egalitatea de şanse şi tratament între ofertanţi, invocând în acest sens prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.
... apreciază că, atât timp cât contestatoarea nu a contestat procesul – verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, aceasta şi-a însuşit atât faptul că nu a menţionat nicăieri perioada de garanţie ofertată, cât şi faptul că nu a depus nicăieri în cadrul ofertei sale modelul de contract, completat sau necompletat.
În final, autoritatea contractantă apreciază că, în mod corect, a respins, ca neconformă, oferta depusă de asocierea ...
– ...
În drept, autoritatea contractantă îşi sprijină punctul de vedere pe dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.
În probaţiune, autoritatea contractantă depune, ca mijloace de probă, copii după înscrisuri.
..., prin adresa nr. 3099 din 30.06.2015, transmisă prin e- mail, înregistrată la Consiliu cu nr. 11896 din 30.06.2015, transmite dovada publicării contestaţiei în SEAP, copie a adreselor către ofertanţi şi dovezile de transmitere, dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare şi confirmarea privind primirea în original a garanţiei de bună conduită, la data de 29.06.2015.
Având în vedere solicitarea contestatoarei privind accesul la dosarul achiziţiei publice, Consiliul, prin adresa nr. 6278/.../... din 30.06.2015 a invitat-o în acest sens, la data de 02.07.2015, urmând ca, în termen de o zi de la data studierii dosarului/primirii fotocopiilor, să transmită eventuale note/concluzii scrise.
Întrucât, reprezentantul contestatoarei se afla în Bucureşti la data de 01.07.2015, a solicitat devansarea termenului din data de 02.07.2015, astfel încât studiul dosarului aferent procedurii de atribuire în cauză s-a efectuat în data de 01.07.2015.
Astfel, contestatoarea a primit fotocopiile solicitate la data de 01.07.2015, iar, prin adresa nr. 2559/02.07.2015, transmisă prin e-mail, înregistrată la Consiliu cu nr. 12248/03.07.2015, transmite concluzii scrise, urmare studierii dosarului achiziţiei publice în cauză.
Astfel, contestatoarea precizează că autoritatea contractantă a dat dovadă de superficialitate şi analiză subiectivă în „procesul privind evaluarea ofertelor”.
În acest sens, contestatoarea face trimitere la fişa de date a achiziţiei, cap. III.2.1. a) Situaţia personală a candidatului sau ofertantului, unde s-a solicitat „Declaraţie privind eligibilitatea - Prezentarea declaraţiei privind neîncadrarea în art. 180 din OUG 34/2006 - formular nr. 3; Notă: În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, se accepta o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens. În cazul unei asocieri sau a unui terţ susţinător, fiecare membru este obligat să prezinte acest formular.”
Faţă de acest aspect, contestatoarea precizează că, din analiza dosarului achiziţiei a constatat superficialitatea evaluării comisiei de evaluare, întrucât, pentru cerinţa mai sus menţionată, la rubrica cerinţă îndeplinită/neîndeplinită se menţionează „NU ESTE CAZUL”, menţionând că această declaraţie este o cerinţă minimă de calificare solicitată prin fişa de date a achiziţiei şi îndeplinită de asocierea ... – ... prin documentele prezentate în ofertă.
De asemenea, contestatoarea arată că, în „raportul procedurii la pag. 17, comisia de evaluare, pentru cerinţa
«Modelul de contract însuşit, menţionează: Da, transmis pe calea răspunsului de clarificări - Cerinţă îndeplinită».”
Contestatoarea precizează „atâta vreme cât comisia de evaluare a constatat cerinţa îndeplinită pentru modelul de contract însuşit, cum se justifică, comunicarea rezultatului procedurii, în care se precizează: «modelul de contract nu a fost depus iniţial, iar prin conţinutul acestuia se realizează practic modificarea propunerii tehnice iniţiale».”
Mai mult, contestatoarea menţionează că a constatat din analiza dosarului cauzei, pag. 6 Raport expert, analiza expertului cooptat care precizează că, prin clarificări „s-a prezentat modelul de contract însuşit şi s-a precizat perioada de garanţie de bună execuţie acordata lucrărilor - 36 luni, în baza art. 201 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 35 din H.G. nr. 925/2006 şi, totuşi, oferta este neconformă, întrucât „nu a prezentat minimum 12 luni de garanţie de bună execuţie, nu s-a însuşit contractul de execuţie, nu a prezentat declaraţie de însuşire a xxxxxxxxx contractuale.”
În continuare, contestatoarea citează dispoziţiile art. 201 alin.(1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 35 din H.G. nr. 925/2006. Totodată, contestatoarea susţine că „autoritatea contractantă nu verifică elementele ce au făcut obiectul solicitării de clarificări, încălcând astfel art. 72 alin. (2) lit. (f)
din H.G. nr. 925/2006.
De asemenea, contestatoarea afirmă „cu superficialitate, se indică la pag. 4 din raportul expertului faptul că s-a ofertat pentru perioada de garanţie acordată lucrărilor: «0,00 luni.» Ori, prin răspunsul la clarificări înregistrat sub nr. 100/19.06.2015 am precizat că: «ne-am însuşit clauzele contractuale şi clarificăm comisiei de evaluare faptul că perioada de garanţie ofertată este de 36 de luni în conformitate cu prevederile fişei de date» aspect susţinut de prezentarea modelului de contract completat cu datele corespunzătoare şi însuşit de societatea noastră prin ştampilă şi semnătură.”
În continuare, contestatoarea reiterează cele expuse în cadrul contestaţiei sale, cu privire la aceea că autoritatea contractantă interpretează prevederile legale şi introduce alte criterii de respingere a ofertei.
În final, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată şi anularea comunicării privind rezultatul procedurii şi a documentelor subsecvente acesteia, precum şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor.
Autoritatea contractantă prin adresa nr. 3171 din 06.07.2015, înregistrată la Consiliu cu nr. 12409 din 06.07.2015, a transmis documentul denumit „NOTE DE CONCLUZII SCRISE”, solicitând soluţionarea cu celeritate a contestaţiei, justificat prin aceea că există riscul de a nu mai putea implementa proiectul de investiţie aferent procedurii de atribuire în cauză, în situaţia în care nu va transmite către ..., documentaţia aferentă procedurii de atribuire, inclusiv decizia Consiliului, până la data de 08.07.2015.
În referire la concluziile scrise transmise de către contestatoare, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Astfel, în fapt, cu privire la menţiunea contestatoarei conform căreia „în procesul privind evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a dat dovadă de superficialitate şi analiză subiectivă întrucât din analiza dosarului achiziţiei (...) la cerinţa mai sus menţionată la rubrica «cerinţă îndeplinită/neîndeplinită, se menţionează Nu este cazul»”, autoritatea contractantă precizează că observaţiile contestatoarei sunt maliţioase, întrucât menţiunea de mai sus „este în mod evident o greşeală materială (datorat paginaţiei şi preluării de către calculator în mod automat a celor menţionate în căsuţa de mai sus)”, oferta contestatoarei nefiind declarată respinsă pentru acest motiv.
Autoritatea contractantă consideră că aceste susţineri nu au legătură cu obiectul cauzei, nefiind motive de nulitate a documentelor întocmite şi nici de respingere a ofertei contestatoarei, precizând că minuţiozitatea cu care au fost analizate ofertele reiese din documentele întocmite atât de comisia de evaluare, cât şi din raportul întocmit de expert.
În ceea ce priveşte menţiunea din raportul procedurii cu privire la „modelul de contract” şi faptul că prin raport s-a constatat că „Da, a fost transmis pe calea răspunsului la clarificări - Cerinţă îndeplinit”, autoritatea contractantă menţionează că această menţiune este corectă, susţinând că, aşa cum rezultă din raportul procedurii şi din comunicările rezultatului procedurii, oferta contestatoarei nu a fost respinsă datorită lipsei modelului de contract însuşit, ci datorită faptului că propunerea tehnică nu conţinea menţiuni cu privire la perioada de garanţie, iar menţionarea lor ulterioară prin modelul de contract însuşit modifică propunerea tehnică, context în care, comisia de evaluare a constatat că oferta este neconformă, raportat la dispoziţiile art. 79, alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.
Referitor la critica privind menţiunile din raportul expertului, autoritatea contractantă menţionează că aceasta nu poate fi luată în considerare, întrucât raportul expertului tehnic cooptat nu reprezintă un act administrativ al autorităţii contractante şi nu poate face obiectul contestaţiei, precizând că, comisia de evaluare poate sau nu să ia în considerare cele menţionate de expertul tehnic în raport şi, astfel, aceste critici sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei, conform căreia „autoritatea contractantă interpretează prevederile legale în materia achiziţiilor publice şi introduce alte criterii de respingere a ofertei decât cele legiferate de legislaţia în vigoare, respectiv, o propunere tehnică este neconformă dacă nu sunt respectate prevederile caietului de sarcini”, autoritatea contractantă consideră că aceasta este lipsită de fundament real şi juridic, cât timp în materia achiziţiilor publice, o ofertă poate fi neconformă în baza dispoziţiilor art. 36, alin. (2) şi art. 79 alin. (1), (2) şi (3) din H.G. nr. 925/2006.
În temeiul articolelor antemenţionate, autoritatea contractantă afirmă că respingerea ofertei contestatoarei, ca fiind neconformă, s-a făcut în mod legal şi temeinic, cu atât mai mult cu cât perioada de garanţie acordată lucrărilor a reprezentat, în cadrul acestei proceduri, atât factor de evaluare, cât şi cerinţă minimă a caietului de sarcini şi, astfel, în cadrul ofertelor depuse de ofertanţi, autoritatea contractantă trebuia să regăsească în primul rând menţionaţi, în clar, cei trei factori de evaluare „(preţul ofertei - lei fără TVA, durata de execuţie şi perioada dă garanţie)”, iar în al doilea rând, pentru a putea considera oferta conformă cu cerinţele caietului de sarcini, trebuia să regăsească măcar menţiunea faptului că perioada de garanţie va fi de minim 12 luni.
În continuare, autoritatea contractantă reiterează cele expuse în cadrul punctului său de vedere, cu privire la acest aspect, solicitând respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele:
Procedura de cerere de oferte, desfăşurată offline, fără etapă finală de licitaţie electronică, a fost iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE, AFECTATĂ DE INUNDAŢIILE DIN ANUL 2010 DIN COMUNA ..., JUDEŢUL ...”,
prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a invitaţiei de participare nr. ... din .... Potrivit acesteia, criteriul de atribuire aplicat a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, valoarea estimată a contractului, fiind de 3.751.169,86 lei, fără TVA.
Ofertele depuse în aplicarea acestei proceduri au fost deschise în cadrul şedinţei desfăşurate în acest scop, ocazie cu care a fost încheiat procesul-verbal nr. 2845 din 12.06.2015.
În urma etapei de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a emis raportul procedurii nr. 103 din 22.06.2015, comunicând rezultatului procedurii, către contestatoare, prin adresa nr. 104 din 22.06.2015, potrivit căreia oferta acesteia a fost declarată neconformă, raportat la dispoziţiile art. 79 alin.
(2) din H.G. nr. 925/2006, deoarece nu a precizat în documentele depuse iniţial perioada de garanţie a lucrării, iar prin menţionarea ulterioară e acestei perioade, printr-un document nou faţă de cele depuse iniţial, se modifică propunerea tehnică.
Nemulţumită de decizia autorităţii contractante, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... a învestit Consiliul în soluţionarea contestaţiei de faţă, solicitând:
- anularea dresei nr. 104 din 22.06.2015 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire şi actele subsecvente acestuia;
- obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor, precum şi la continuarea procedurii din faza stabilirii ofertelor admisibile.
Analizând criticile formulate de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., Consiliul constată că prin contestaţia formulată aceasta invocă caracterul admisibil al ofertei sale, având în vedere, că în opinia sa, au fost îndeplinite prevederile art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006.
Contestatoarea arată că autoritatea contractată trebuia să facă aplicarea art. 201 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi anume să-i fi solicitat clarificări în legătură cu perioada de garanţie a lucrărilor.
În soluţionarea contestaţiei, Consiliul reţine că în fişa de date, parte a documentaţiei de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziţie publică în cauză, secţiunea IV – „Procedura”, capitolul
IV.4) – „Prezentarea ofertei”, punctul IV.4.1) – „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, s-au menţionat, printre altele, următoarele:
„Propunerile tehnice vor conţine declaraţia privind însuşirea modelului de contract şi se va prezenta contractul cu datele operatorului economic.
Nota: În cazul în care conţinutul ofertei tehnice nu este în conformitate cu cerinţele de mai sus şi caietul de sarcini, oferta se va considera neconformă.”
În aceeaşi fişă de date a achiziţiei, secţiunea IV –
„Procedura”, capitolul IV.4) – „Prezentarea ofertei”, punctul
IV.4.3) – „Modul de prezentare a ofertei”, s-au menţionat următoarele:
„Neprezentarea propunerii tehnice complete şi / sau financiare complete are ca efect descalificarea ofertantului.”
De asemenea în fişa de date a achiziţiei, secţiunea IV –
„Procedura”, capitolul IV.2) – „Criterii de atribuire”, punctul
IV.2.1) – „Criterii de atribuire”, s-au menţionat, printre altele, următoarele:
„3 Perioada de garanţie acordată lucrărilor […]
Perioada de garanţie acceptată a investiţiei trebuie să fie de minim 12 luni maxim 36 de luni.”
Verificând propunerea tehnică depusă iniţial de către contestatoare, Xxxxxxxxx constată că acesta nu a ofertat perioada de garanţie a lucrărilor conform cerinţei din fişa de date citată anterior.
Consiliul observă că, în etapa de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a solicitat clarificări prin adresa nr. 99 din 15.06.2015 asocierii ... – ... cu privire la propunerea tehnică depusă de aceasta, astfel: „În cadrul şedinţei de deschidere comisia de evaluare nu a identificat în cadrul propunerii dumneavoastră perioada de garanţie ofertată lucrării. Vă solicităm să ne precizaţi unde anume aţi specificat această perioadă de garanţie.”.
Cu adresa înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 2941 din 19.06.2015, asocierea ... – ... răspunde solicitării de clarificări, aducând la cunoştinţa autorităţii contractante, printre altele, următoarele:
„Vă aducem la cunoştinţă că ne-am însuşit xxxxxxxx contractuale şi clarificăm Comisia de Evaluare că perioada de garanţie ofertată lucrării este de 36 de luni în conformitate cu prevederile fişei de date.
În susţinere vă trimitem Modelul Însuşit de Contract.”
Având în vedere cele constatate anterior, Consiliul reţine că, ... – ..., nu a depus modelul însuşit de contract, iar, prin propunerea tehnică depusă iniţial, nu a fost respectată cerinţa fişei de date referitoare la „Perioada de garanţie acordată lucrărilor”, prin aceasta omisiune ofertanta încălcând prevederile art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.
Cât priveşte solicitarea autorităţii contractante, adresată asocierii ... – ... în sensul acordării posibilităţii de a face dovada
îndeplinirii cerinţei fişei de date, ulterior depunerii ofertei, şi neacceptării răspunsului acesteia, Consiliul reţine că, potrivit art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, comisia de evaluare stabileşte care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor.
În conformitate cu art. 79 alin. (2) din hotărârea de Guvern, în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii tehnice, oferta sa va fi considerată neconformă, modificări ale propunerii tehnice acceptându-se în măsura în care acestea:
a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă sau erorilor aritmetice; sau
b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire; prevederile art. 79 alin.
(3) rămân aplicabile.
Aşa cum rezultă din textul art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, comisia de evaluare stabileşte care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea ofertei, ce urmează a fi solicitate ofertantului. Dat fiind faptul că în propunerea tehnică prezentată de asocierea ...
– ... nu a fost cuprinsă nicio menţiune cu privire la „Perioada de garanţie acordată lucrărilor” pe care autoritatea contractantă a solicitat-o prin fişa de date, completarea ulterioară a ofertei cu perioada de 36 de luni acordată lucrărilor, menţionată în modelul de contract însuşit, astfel încât să corespundă cerinţelor fişei de date, nu poate fi considerată o completare formală sau de confirmare, deoarece această perioadă reprezintă factor de evaluare, astfel încât, comisiei de evaluare nu îi era permis să solicite ofertantei clarificări privind acest aspect al propunerii tehnice şi cu atât mai puţin să ceară acesteia să facă dovada satisfacerii cerinţei din fişa de date.
Completarea ofertei cu perioada de garanţie acordată lucrărilor, lipsă în propunerea tehnică depusă de către asocierea
... – ... şi modificarea astfel a propunerii tehnice depuse, nu poate fi reţinută ca o modificare ce poate fi acceptată în condiţiile art. 79 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, deoarece lipsa menţiunii privind perioada garanţiei lucrărilor din propunerea tehnică nu este o eroare aritmetică şi nici un viciu de formă, aşa cum este acesta definit la art. 80 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 („Viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni
din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”), nefiind susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertantă. Consiliul reţine şi că, prin completarea ofertei cu modelul de contract însuşit, care conţine perioada de garanţie acordată lucrărilor, autoritatea contractantă ar fi creat un avantaj asocierii contestatoare. Pe de altă parte, nu se poate considera în mod convingător că adăugarea la oferta prezentată a perioadei de garanţie a lucrărilor reprezintă corectarea unei abateri tehnice minore, cu atât mai mult cu cât aceasta este un factor de evaluare.
În aceste condiţii, este corectă decizia autorităţii contractante de a declara neconformă oferta prezentată de către asocierea ... – ...
Date fiind cele precizate, Consiliul stabileşte că este nefondată contestaţia vizând decizia autorităţii contractante de a declara neconformă oferta depusă de asocierea ... – ...
Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept evocate, în baza art. 278 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia depusă de ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... în contradictoriu cu ....
În baza art. 278 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă, Consiliul va dispune continuarea procedurii de achiziţie publică, cu respectarea celor decise.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.
PREŞEDINTE COMPLET,
...
MEMBRU COMPLET, MEMBRU COMPLET,
... ...
Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 17 (şaptesprezece) pagini.