CODUL DE ETICA AL PERSONALULUI COLEGIULUI TEHNIC DE TRANSPORTURI BRAȘOV
CODUL DE ETICA AL PERSONALULUI COLEGIULUI TEHNIC DE TRANSPORTURI BRAȘOV
CODUL DE ETICĂ PENTRU PERSONALUL DIDACTIC
Art.1.
CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE
(1) Prezentul Cod de Etică (denumit în continuare Cod) este elaborat în baza Art. 10 şi a Art. 16 din ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5550/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar.
(2) Codul este aplicabil tuturor persoanelor din Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov (denumita in continuare Şcoala), responsabile cu instruirea şi educaţia, şi care, în conformitate cu prevederilor “Statutului personalului didactic” din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, îndeplinesc funcţia de personal didactic/cadru didactic, personal didactic auxiliar, personal didactic asociat, precum şi funcţii de conducere, de îndrumare şi control în cadrul Şcolii, în inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic.
(3) Reglementările din acest cod vizează, în mod particular, persoanele care îndeplinesc funcţia de cadru didactic în Şcoala, indiferent de statutul deţinut.
Art. 2.
Codul funcţionează atât ca un contract moral între părinţi/tutori legali, comunitatea locală şi diferitele categorii de personal din Şcoala, responsabile cu instruirea şi educaţia, cât şi ca un sistem de standarde de conduită colegială capabile să contribuie la coeziunea instituţională şi a grupurilor de persoane implicate în activitatea educaţională, prin formarea şi menţinerea unui climat bazat pe cooperare şi competiţie după reguli corecte.
Art. 3.
Respectarea prevederilor prezentului Cod reprezintă o garanţie a creşterii calităţii şi prestigiului Şcolii, scop posibil de atins prin intermediul următoarelor obiective:
a) autodisciplinarea persoanelor responsabile cu instruirea şi educaţia, prin asumarea conţinutului acestui cod;
b) menţinerea unui grad înalt de profesionalism în exercitarea atribuţiilor şi funcţiilor personalului din Şcoala, responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod special a persoanelor care îndeplinesc funcţia de cadre didactice;
c) ameliorarea calitativă a relaţiilor dintre actorii educaţionali;
d) reducerea practicilor inadecvate şi/sau imorale ce pot apărea în mediul educaţional al Şcolii;
e) creşterea gradului de coeziune a personalului implicat în activitatea educaţională;
f) facilitarea promovării şi manifestării unor valori şi principii aplicabile în mediul şcolar preuniversitar, inserabile şi în spaţiul social;
g) sensibilizarea opiniei publice în direcţia susţinerii valorilor educaţiei.
Art. 4.
Orice persoană din cadrul Şcolii, responsabilă cu instruirea şi educaţia, are datoria morală şi profesională de a cunoaşte, de a respecta şi de a aplica prevederile prezentului Cod.
CAPITOLUL II
VALORI, PRINCIPII ŞI NORME DE CONDUITĂ
Art. 5.
Personalul din cadrul Şcolii, responsabil cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, trebuie să îşi desfăşoare activitatea profesională în conformitate cu următoarele valori şi principii:
a) imparţialitate, independenţă şi obiectivitate;
b) responsabilitate morală, socială şi profesională;
c) integritate morală şi profesională;
d) confidenţialitate;
e) activitate în interesul public;
f) respectarea legislaţiei generale şi a celei specifice domeniului;
g) respectarea autonomiei personale;
h) onestitate şi corectitudine intelectuală;
i) respect şi toleranţă;
j) autoexigenţă în exercitarea profesiei;
k) interes şi responsabilitate în raport cu propria formare profesională;
l) implicarea în democratizarea societăţii, în creşterea calităţii activităţii didactice şi a prestigiului Şcolii, precum şi a specialităţii/domeniului în care lucrează;
m) respingerea conduitelor didactice inadecvate.
Art. 6.
În vederea asigurării unui învăţământ de calitate, în relaţiile cu elevii, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, au obligaţia de a cunoaşte, respecta şi aplica un set de norme de conduită. Acestea au în vedere:
(1) Ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a elevilor prin:
a) supravegherea permanentă a acestora pe tot parcursul activităţilor în şcoală cât şi în cadrul celor organizate de Şcoala, în afara acesteia, în vederea asigurării depline a securităţii tuturor celor implicaţi în aceste acţiuni;
b) interzicerea agresiunilor fizice şi tratamentelor umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor;
c) asigurarea protecţiei fiecărui elev, prin denunţarea formelor de violenţă fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a elevilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor elevului, cu modificările şi completările ulterioare;
d) excluderea oricăror forme de abuz sexual, emoţional sau spiritual;
e) interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale;
(2) Responsabilitate în vederea atingerii de către elevi a standardelor de performanţă prevăzute de documentele şcolare.
(3) Respectarea principiilor docimologice.
(4) Interzicerea oricăror activităţi care generează corupţie:
a) fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc;
b) solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte;
c) traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare;
d) colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.);
(5) Interzicerea implicării elevilor în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, organizate special în acest sens de către persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia elevilor, în cadrul unităţilor de învăţământ prescolar, sau în afara acestora.
(6) Excluderea din relaţiile cu elevii a oricărei forme de discriminare, asigurarea egalităţii de şanse şi promovarea principiilor educaţiei inclusive.
(7) Respectarea demnităţii şi recunoaşterea meritului personal al fiecărui elev.
Art.7.
În relaţia cu părinţii/tutorii legali, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită:
a) acordarea de consultanţă părinţilor/tutorilor legali în educarea propriilor elevi şi susţinerea rolului parental;
b) stabilirea unei relaţii de încredere mutuală, a unei comunicări deschise şi accesibile;
c) disponibilitatea pentru rezolvarea problemelor educative enunţate de către părinţi/ tutori legali;
d) informarea părinţilor/tutorilor legali despre toate aspectele activităţii elevilor prin furnizarea explicaţiilor necesare înţelegerii şi aprecierii conţinutului serviciilor educative;
e) informarea părinţilor/tutorilor legali despre evoluţia activităţii şcolare, evitând tendinţele de prezentare parţială sau cu tentă subiectivă;
f) respectarea confidenţialităţii datelor furnizate şi a dreptului la intimitate individuală şi familială;
g) persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular personalul didactic, nu vor impune, în relaţia cu părinţii/tutorii legali, dobândirea/primirea de bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educaţionale oferite;
h) consilierea părinţilor/tutorilor legali privind alternativele de formare şi dezvoltare optimă a elevilor lor, din perspectiva expertizei psihopedagogice şi a respectării interesului major al elevului.
Art. 8.
Personalul din cadrul Şcolii, responsabil cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită colegială:
a) relaţiile profesionale trebuie să se bazeze pe respect, onestitate, solidaritate, cooperare, corectitudine, toleranţă, evitarea denigrării, sprijin reciproc, confidenţialitate, competiţie loială, interzicerea fraudei intelectuale şi a plagiatului;
b) orice membru al personalului didactic va evita lezarea libertăţii de opinie, vizând convingerile politice şi religioase;
c) orice membru al personalului didactic va evita practicarea oricărei forme de discriminare în relaţiile cu ceilalţi colegi;
d) între persoanele din sistemul de învăţământ preuniversitar responsabile cu instruirea şi educaţia se interzice solicitarea de servicii personale de orice tip de la colegi care sunt sau urmează să fie în proces de evaluare, angajare sau promovare;
e) în evaluarea competenţei profesionale se vor utiliza criterii care au în vedere performanţa şi rezultatele profesionale;
f) încurajarea diseminării cunoştinţelor profesionale, în vederea atingerii unor standarde superioare de calitate în activitatea didactică;
g) orice cadru didactic trebuie să evite, prin afirmaţii, aprecieri sau acţiuni, să afecteze imaginea profesională şi/sau socială a oricărui alt membru al corpului profesoral, cu excepţia situaţiilor prevăzute şi formalizate de actele normative în vigoare (evaluările anuale, comisia de disciplină etc.);
h) întreaga activitate a persoanelor din Şcoala, responsabile cu instruirea şi educaţia, trebuie să permită accesul la informaţiile care interesează pe toţi membrii comunităţii şcolare, posibilii candidaţi, instituţiile cu care entitatea colaborează şi publicul larg, asigurând astfel o informare corectă şi facilitarea egalităţii de şanse, precum şi asigurarea accesului echitabil la resursele şcolare şi ale sistemului de învăţământ;
i) reacţia publică - prin drept la replică, discurs public, întrunire etc. - atunci când o anumită situaţie creată de către membrii comunităţii educaţionale sau de către oricine altcineva din afara acesteia afectează imaginea Şcolii, sistemului de învăţământ prescolar românesc, oricărei persoane, membră a comunităţii educaţionale.
Art. 9.
Personalul din Şcoala, responsabil cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice care îndeplinesc funcţii de conducere, de îndrumare şi control sau care sunt membri în structuri de conducere, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită managerială:
a) respectarea criteriilor unui management eficient al resurselor;
b) promovarea standardelor profesionale şi morale specifice;
c) aplicarea obiectivă a reglementărilor legale şi a normelor etice;
d) evaluarea corectă conform prevederilor din fişa postului;
e) selectarea personalului didactic şi personalului didactic auxiliar de calitate, conform legislaţiei în vigoare;
f) interzicerea oricărei forme de constrângere ilegală şi/sau ilegitimă, din perspectiva funcţiei deţinute;
g) respingerea oricărei forme de abuz în exercitarea autorităţii;
h) interzicerea oricărei forme de hărţuire a personalului didactic, indiferent de statutul şi funcţia persoanei hărţuitoare;
i) exercitarea atribuţiilor ierarhic-superioare, din perspectiva exclusivă a evaluării, controlului, îndrumării şi consilierii manageriale corecte şi obiective.
Art. 10.
În exercitarea activităţilor didactice (şcolare şi extraşcolare), membrilor personalului didactic le sunt interzise:
a) consumul de substanţe psihotrope sau alcool;
b) organizarea pariurilor şi a jocurilor de noroc;
c) folosirea dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ în vederea obţinerii de beneficii financiare personale;
d) distrugerea intenţionată a dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ;
e) distribuirea materialelor pornografice;
f) utilizarea de materiale informative interzise prin lege;
g) organizarea de activităţi care pot pune în pericol siguranţa şi securitatea elevilor sau a altor persoane aflate în incinta unităţii/instituţiei de învăţământ.
Art. 11.
În relaţia cu instituţiile şi reprezentanţii comunităţii locale, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită:
a) colaborarea şi parteneriatul cu instituţiile/reprezentanţii comunităţii locale vor avea în vedere asigurarea sprijinului reciproc, în scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate;
b) colaborarea şi parteneriatul cu organizaţiile non-guvernamentale ce au ca obiect de activitate educaţia vor avea în vedere asigurarea sprijinului reciproc, în scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate;
c) responsabilitate şi transparenţă în furnizarea de informaţii către instituţiile de stat în protejarea drepturilor elevului, atunci când interesul/nevoia de protecţie a elevului impun acest lucru;
d) parteneriatele cu agenţi economici vor avea în vedere asigurarea sprijinului reciproc, în scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate;
e) în realizarea colaborării şi a parteneriatelor cu instituţiile/reprezentanţii comunităţii locale, organizaţiile non-guvernamentale şi agenţii economici nu se vor angaja activităţi care să conducă la prozelitism religios şi partizanat politic, acţiuni care pun în pericol integritatea fizică şi morală a elevilor sau care permit exploatarea prin muncă a acestora.
CAPITOLUL III
RĂSPUNDERI PRIVIND RESPECTAREA PREVEDERILOR CODULUI
Art. 12.
Orice persoană, participantă/implicată în mod direct sau indirect în activităţile din Şcoala , care consideră, în mod întemeiat, prin raportare la prevederile prezentului Cod, că este victima sau martorul unui comportament lipsit de etică profesională din partea unei/unor persoane din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabile cu instruirea şi educaţia, are dreptul de a sesiza comisia judeţeană de etică.
Art. 13.
Procedurile privind funcţionarea comisiei judeţene de etică, precum şi cele privind anchetarea şi soluţionarea încălcării prevederilor Codului sunt conforme cu prevederile stabilite prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5550/ 2011.
Art. 14.
Prezentul Cod face distincţia între încălcarea neintenţionată şi cea intenţionată a prevederilor sale.
(1) În cazul încălcării neintenţionate a prevederilor codului, fapt dovedit în urma anchetei şi audierilor comisiei judeţene de etică, persoana în cauză va fi consiliată cu privire la înţelegerea situaţiei de încălcare a principiilor codului de etică şi respectiv, va fi sprijinită pentru concilierea amiabilă cu partea reclamantă.
(2) În cazul încălcării intenţionate a prevederilor codului, fapt dovedit în urma anchetei şi a audierilor comisiei judeţene de etică, aceasta din urmă poate iniţia următoarele măsuri, în funcţie de gradul de încălcare a prevederilor Codului, de repetarea comportamentului respectiv:
a) concilierea amiabilă cu partea reclamantă;
b) atenţionarea colegială în cadrul comisiei judeţene de etică şi informarea Consiliului de Administraţie al Şcolii, pentru luarea în considerare a neconformării persoanei respective cu prevederile codului;
c) propunerea de includere a persoanei respective într-un program de remediere comportamentală, prin consilierea şi monitorizarea sa pe o perioadă decisă de către Consiliul de Administraţie al Şcolii. Conţinutul programului de remediere comportamentală va fi stabilit de către o comisie compusă dintr-un reprezentant al profesorilor-membru al Consiliului de Administraţie, un reprezentant al părinţilor şi psihologul şcolar. Acest program va fi aprobat de către Consiliul de Administraţie al Şcolii;
d) comisia judeţeană de etică, în funcţie de gradul de încălcare a normelor Codului, poate propune comisiei de cercetare disciplinară de la nivelul Şcolii / inspectoratului şcolar / MECS, analiza cazului în vederea sancţionării disciplinare, în conformitate cu prevederile “Statutului personalului didactic” din cadrul Legii Educaţiei Naţionale 1/2011.
(3) Conform Art. 10, e) din cadrul ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5550/ 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar, atunci când apar cazuri care sunt de domeniul legii penale, comisia de etică a judeţului notifică instituţiile statului abilitate cu realizarea cercetării penale.
(4) Consilierea comisiei de etică a judeţului privind decizia de notificare şi notificarea propriu- zisă adresată instituţiilor statului abilitate cu realizarea cercetării penale, sunt realizate de către serviciul juridic al Inspectoratului şcolar judeţean Brasov.
CAPITOLUL IV
NORME DE CONDUITA PROFESIONALA PENTRU PERSONALUL DIDACTIC AUXILIAR SI PERSONALUL NEDIDACTIC
SUBCAPITOLUL I – DOMENIUL DE APLICARE SI PRINCIPII GENERALE
Art. 15
Prezentul Cod are la baza prevederile Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice si Codul Muncii, republicat și actualizat prin Legea nr. 12/2015.
Art. 16. Domeniul de aplicare
(1) Normele de conduita profesionala prevazute de prezentul cod sunt obligatorii pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic care este salarizat de Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov, incadrat in baza prevederilor Legii nr. 53 - Codul muncii, republicat și actualizat prin Legea nr. 12/2015.
Art.17. Obiective
Obiectivele prezentului cod de conduita urmaresc sa asigure cresterea calitatii serviciului, o buna administrare in realizarea interesului Şcolii, eliminarea birocratiei si a faptelor de coruptie din administratia publica, reglementarea activitatii personalului cu contract individual de munca si de a intari disciplina si consolida prestigiul Şcolii, prin:
a) reglementarea normelor de conduita profesionala necesare realizarii unor raporturi sociale si profesionale corespunzatoare crearii si mentinerii la nivel inalt a prestigiului Şcolii si al personalului didactic auxiliar si nedidactic;
b) informarea publicului cu privire la conduita profesionala la care este indreptatit sa se astepte din partea personalului didactic auxiliar si nedidactic in exercitarea functiei;
c) crearea unui climat de incredere si respect reciproc intre parinti, elevi, personalul didactic, didactic auxiliar si nedidactic.
Art. 18 Principii generale
Principiile care guverneaza conduita profesionala a personalului didactic auxiliar si nedidactic sunt urmatoarele:
a) prioritatea interesului public - principiu conform caruia personalul didactic auxiliar si nedidactic are indatorirea de a considera interesul public mai presus decat interesul personal, in exercitarea atributiilor functiei;
b) asigurarea egalitatii de tratament al parintilor si elevilor in raport cu Şcoala - principiu conform caruia personalul didactic auxiliar si nedidactic are indatorirea de a aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare;
c) profesionalismul - principiu conform caruia personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si constiinciozitate;
d) impartialitatea si nediscriminarea - principiu conform caruia angajatii didactic auxiliar si nedidactici sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic, religios sau de alta natura, in exercitarea atributiilor functiei;
e) integritatea morala - principiu conform caruia personalului didactic auxiliar si nedidactic ii este interzis sa solicite sau sa accepte, direct ori indirect, pentru el sau pentru altul, vreun avantaj ori beneficiu moral sau material;
f) libertatea gandirii si a exprimarii - principiu conform caruia personalul didactic auxiliar si nedidactic poate sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept si a bunelor moravuri;
g) cinstea si corectitudinea - principiu conform caruia, in exercitarea functiei si in indeplinirea atributiilor de serviciu, personalul didactic auxiliar si nedidactic trebuie sa fie de buna-credinta si sa actioneze pentru indeplinirea conforma a atributiilor de serviciu;
h) deschiderea si transparenta - principiu conform caruia activitatile desfasurate de personalul didactic auxiliar si nedidactic in exercitarea atributiilor functiilor lor sunt publice si pot fi supuse monitorizarii cetatenilor.
SUBCAPITOLUL II - TERMENI
Art. 19 Termeni
In intelesul prezentului cod, expresiile si termenii de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) personal didactic auxiliar si nedidactic ori angajat - persoana numita intr-o functie in autoritatile si institutiile publice in conditiile Legii nr. 53/2015;
b) functie - ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de conducerea Şcolii, in temeiul legii, in fisa postului;
c) interes public - acel interes care implica garantarea si respectarea de catre institutiile si autoritatile publice a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale cetatenilor, recunoscute de
Constitutie, legislatia interna si tratatele internationale la care Romania este parte, precum si indeplinirea atributiilor de serviciu, cu respectarea principiilor eficientei, eficacitatii si economicitatii cheltuirii resurselor;
d) interes personal - orice avantaj material sau de alta natura, urmarit ori obtinut, in mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru altii, de catre personalul didactic auxiliar si nedidactic prin folosirea reputatiei, influentei, facilitatilor, relatiilor, informatiilor la care are acces, ca urmare a exercitarii atributiilor functiei:
e) conflict de interese - acea situatie sau imprejurare in care interesul personal, direct ori indirect, al angajatului didactic auxiliar si nedidactic contravine interesului public, astfel incat afecteaza sau ar putea afecta independenta si impartialitatea sa in luarea deciziilor ori indeplinirea la timp si cu obiectivitate a indatoririlor care ii revin in exercitarea functiei detinute;
f) informatie de interes public - orice informatie care priveste activitatile sau care rezulta din activitatile Şcolii;
g) informatie cu privire la date personale - orice informatie privind o persoana identificata sau identificabila.
h) avertizare in interes public inseamna sesizarea facuta cu buna-credinta cu privire la orice fapta care presupune o incalcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrari, eficientei, eficacitatii, economicitatii si transparentei;
i) avertizor inseamna persoana care face o sesizare potrivit lit. a) si care este incadrata in una dintre institutiile publice;
j) comisie de disciplina inseamna orice organ insarcinat cu atributii de cercetare disciplinara, prevazut de lege sau de regulamentele de organizare si functionare a Şcolii;
k) avertizare in interes public – sesizare facuta cu buna-credinta cu privire la orice fapta.
Art. 20
Prevederile prezentului Cod se aplica angajatilor Şcolii, atat in sediul ei cat si in afara programului de activitate.
SUBCAPITOLUL. III - NORME GENERALE DE CONDUITA PROFESIONALA A PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR SI NEDIDACTIC
Art. 21 Asigurarea unui serviciu public de calitate
(1) Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a asigura un serviciu de calitate in beneficiul Şcolii, prin participarea activa la luarea deciziilor si la transpunerea lor in practica, in scopul realizarii obiectivelor Şcolii, in limitele atributiilor stabilite prin fisa postului.
(2) In exercitarea functiei, personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a avea un comportament profesionist, precum si de a asigura, in conditiile legii, transparenta administrativa, pentru a castiga si a mentine increderea in integritatea, impartialitatea si eficacitatea autoritatilor institutiei publice.
Art. 22 Respectarea Constitutiei si a legilor
(1) Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia ca, prin actele si faptele sale, sa respecte Constitutia, legile tarii si sa actioneze pentru punerea in aplicare a dispozitiilor legale, in conformitate cu atributiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale. Necunoasterea sau neintelegerea lor nu exonereaza de raspundere
(2) Personalul didactic auxiliar si nedidactic trebuie sa se conformeze dispozitiilor legale privind restrangerea exercitiului unor drepturi, datorata naturii functiilor detinute.
Art. 23 Loialitatea fata de Şcoala
(1) Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a apara cu loialitate prestigiul Şcolii, precum si de a se abtine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
(2) Personalului didactic auxiliar si nedidactic ii este interzis:
a) sa exprime in public aprecieri neconforme cu realitatea in legatura cu activitatea Şcolii in care isi desfasoara activitatea, cu politicile si strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) sa faca aprecieri in legatura cu litigiile aflate in curs de solutionare si in care Şcoala in care isi desfasoara activitatea are calitatea de parte, daca nu sunt abilitati in acest sens;
c) sa dezvaluie informatii care nu au caracter public, in alte conditii decat cele prevazute de lege;
d) sa dezvaluie informatiile la care au acces in exercitarea functiei, daca aceasta dezvaluire este de natura sa atraga avantaje necuvenite ori sa prejudicieze imaginea sau drepturile Şcolii ori ale personalului Şcolii, precum si ale persoanelor fizice sau juridice;
e) sa acorde asistenta si consultanta persoanelor fizice sau juridice, in vederea promovarii de actiuni juridice ori de alta natura impotriva statului sau Şcolii in care isi desfasoara activitatea.
f) sa accepte pentru ei sau pentru altii in considerarea situatiei lor oficiale daruri sau alte avantaje sau sa determine sa li se promita asemenea avantaje;
g) sa primeasca cereri a caror rezolvare nu este de competenta lor si care nu le sunt repartizate de sefii lor ierarhici, ori sa intervina pentru solutionarea unor cereri;
h) sa se prezinte la serviciu in tinuta necorespunzatoare sau sub influenta alcolului precum si consumarea de alcool in timpul programului de lucru;
i) sa paraseasca locul de munca in timpul programului de lucru fara o aprobare prealabila (biletul de voie);
j) sa manifeste lipsa de respect fata de sefii ierarhici si fata de colegi. In relatiile cu publicul, personalul cu contract individual de munca trebuie sa fie calmi, amabili, concisi, demni. Le sunt interzise provocarea de certuri, sa profereze injurii sau sa se manifeste violent fata de public;
k) sa instraineze bunuri date in folosinta sau pastrare - inclusiv acte, documentatii etc.
(3) Prevederile alin. (2) lit. a)-d) se aplica si dupa incetarea raportului de munca, pentru o perioada de 2 ani, daca dispozitiile din legi speciale nu prevad alte termene.
(4) Prevederile prezentului cod de conduita nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligatia legala a personalului didactic auxiliar si nedidactic de a furniza informatii de interes public celor interesati, in conditiile legii.
Art. 24 Obligatii
In calitatea lor de angajati ai Şcolii, personalul didactic auxilir si nedidactic are urmatoarele obligatii :
- sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapte care ar putea sa aduca un prejudiciu institutiei si imaginii ei.
-sa duca la indeplinire indiferent de functia pe care o ocupa, in termen si in mod corect sarcinile incredintate prin fisa postului si cele dispuse de sefii ierarhici, cu exceptia cazurilor cind acestea sunt ilegale, le considera o forma de incalcare a demnitatii personale ori de natura sa prejudicieze un interes public sau sa lezeze drepturile ori libertatile fundamentale ale unei persoane. In aceasta situatie salariatul cu are obligatia sa faca cunoscut in scris conducerii institutiei motivul refuzului sau de a duce la indeplinire sarcinile incredintate
Art. 25 Protectia personalului didactic auxiliar si nedidactic si a altor categorii de personal
(1) In fata comisiei de disciplina sau a altor organe similare, avertizorii beneficiaza de protectie dupa cum urmeaza:
a) avertizorii in interes public beneficiaza de prezumtia de buna-credinta, in conditiile Art. 4 lit. h) din Legea nr. 571/2001, pana la proba contrara;
b) la cererea avertizorului cercetat disciplinar ca urmare a unui act de avertizare, comisiile de disciplina sau alte organisme similare din cadrul au obligatia de a invita presa si un reprezentant al sindicatului. Anuntul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autoritatii publice, cu cel putin 3 zile lucratoare inaintea sedintei, sub sanctiunea nulitatii raportului si a sanctiunii disciplinare aplicate.
(2) In situatia in care cel reclamat prin avertizarea in interes public este sef ierarhic, direct sau indirect, ori are atributii de control, inspectie si evaluare a avertizorului, comisia de disciplina sau alt organism similar va asigura protectia avertizorului, ascunzandu-i identitatea.
Art. 26 Drepturi
In calitatea lor de angajati ai Şcolii personalul didactic auxiliar si nedidactic beneficiaza de drepturi salariale, concedii precum si alte drepturi, conform legislatiei in vigoare .
Art. 27 Raspunderea
(1) Incalcarea dispozitiilor prezentului cod de conduita atrage raspunderea disciplinara a personalului didactic auxiliar si nedidactic, in conditiile legii.
(2) Angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avind dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cite ori se constata ca acestia au savirsit o abatere disciplinara.
(3) Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savirsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern sau contractul individual de munca, ordinele si dispozitiile legale.
(4) Sanctiunile disciplinare se aplica dupa caz, personalului cu contract individual de munca, in raport cu gravitatea faptei, Codului Muncii, amenzile disciplinare fiind interzise.
(5) In toate cazurile sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa cercetarea prealabila a faptei ce constituie abatere, declaratie scrisa a angajatului si verificarea sustinerilor facute de acesta in apararea sa.
(6) In cazurile in care faptele savarsite intrunesc elementele constitutive ale unor infractiuni, vor fi sesizate organele de urmarire penala competente, in conditiile legii.
(7) Personalul didactic auxiliar si nedidactic raspunde patrimonial, potrivit legii, in cazurile in care, prin faptele savarsite cu incalcarea normelor de conduita profesionala, aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Art. 28
Stabilirea masurilor privind conditiile de munca, sanatate si securitatea muncii personalului cu contract individual de munca in timpul exercitarii atributiilor lor si eficientizarea activitatii la nivelul Şcolii are la baza si propunerile personalului.
Art. 29 Libertatea opiniilor
(1) In indeplinirea atributiilor de serviciu angajatii didactic auxiliar si nedidactici au obligatia de a respecta demnitatea functiei detinute, coreland libertatea dialogului cu promovarea intereselor institutiei publice in care isi desfasoara activitatea.
(2) In activitatea sa personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a respecta libertatea opiniilor si de a nu se lasa influentati de considerente personale.
(3) In exprimarea opiniilor, personalul didactic auxiliar si nedidactic trebuie sa aiba o atitudine concilianta si sa evite generarea conflictelor datorate schimbului de pareri.
Art. 30 Activitatea publica
(1) Relatiile cu mijloacele de informare in masa se asigura de catre persoanele desemnate in acest sens de conducatorul institutiei publice, in conditiile legii.
(2) Angajatii, personal didactic auxiliar si nedidactic desemnati sa participe la activitati sau dezbateri publice, in calitate oficiala, trebuie sa respecte limitele mandatului de reprezentare incredintat;
(3) In cazul in care nu sunt desemnati in acest sens, angajatii - personal didactic auxiliar si nedidactic pot participa la activitati sau dezbateri publice, avand obligatia de a face cunoscut faptul ca opinia exprimata nu reprezinta punctul de vedere oficial al institutiei publice in cadrul careia isi desfasoara activitatea.
Art. 31 Activitatea politica
In exercitarea functiei detinute, personalului didactic auxiliar si nedidactic ii este interzis:
a) sa participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) sa furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate publica;
c) sa colaboreze, atat in cadrul relatiilor de serviciu, cat si in afara acestora, cu persoanele fizice sau juridice care fac donatii ori sponsorizari partidelor politice;
d) sa afiseze in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice insemne ori obiecte inscriptionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidatilor acestora.
Art. 32 Folosirea imaginii proprii
In considerarea functiei pe care o detine, personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a nu permite utilizarea numelui sau a imaginii proprii in actiuni publicitare pentru promovarea unei activitati comerciale, precum si in scopuri electorale.
Art. 33 Cadrul relatiilor in exercitarea atributiilor functiei
(1) In relatiile cu personalul didactic din cadrul Şcolii in care isi desfasoara activitatea, precum si cu persoanele fizice sau juridice, personalul didactic si nedidactic este obligat sa aiba un comportament bazat pe respect, buna-credinta, corectitudine si amabilitate.
(2) Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a nu aduce atingere onoarei, reputatiei si demnitatii persoanelor din cadrul Şcolii in care isi desfasoara activitatea, precum si ale persoanelor cu care intra in legatura in exercitarea functiei, prin:
a) intrebuintarea unor expresii jignitoare;
b) dezvaluirea aspectelor vietii private;
c) formularea unor sesizari sau plangeri calomnioase.
(3) Personalul didactic auxiliar si nedidactic trebuie sa adopte o atitudine impartiala si justificata pentru rezolvarea clara si eficienta a problemelor Şcolii. Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoriinstitutiei publice, prin:
a) promovarea unor solutii coerente, conform principiului tratamentului nediferentiat, raportate la aceeasi categorie de situatii de fapt;
b) eliminarea oricarei forme de discriminare bazate pe aspecte privind nationalitatea, convingerile religioase si politice, starea materiala, sanatatea, varsta, sexul sau alte aspecte.
Art. 34 Conduita in cadrul relatiilor internationale
(1) Personalul didactic auxiliar si nedidactic care reprezinta institutia publica in cadrul unor organizatii internationale, institutii de invatamant, conferinte, seminarii si alte activitati cu caracter international are obligatia sa promoveze o imagine favorabila tarii si autoritatii sau institutiei publice pe care o reprezinta.
(2) In relatiile cu reprezentantii altor state, angajatii didactic auxiliar si nedidactici au obligatia de a nu exprima opinii personale privind aspecte nationale sau dispute internationale.
(3) In deplasarile in afara tarii, personalul didactic auxiliar si nedidactic este obligat sa aiba o conduita corespunzatoare regulilor de protocol si sa respecte legile si obiceiurile tarii gazda.
Art. 35 Interdictia privind acceptarea cadourilor, serviciilor si avantajelor
Angajatii didactic auxiliar si nedidactici nu trebuie sa solicite ori sa accepte cadouri, servicii, favoruri, invitatii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, parintilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relatii de afaceri sau de natura politica, care le pot influenta impartialitatea in exercitarea functiilor detinute ori pot constitui o recompensa in raport cu aceste functii.
Art. 36 Participarea la procesul de luare a deciziilor
(1) In procesul de luare a deciziilor angajatii didactic auxiliar si nedidactici au obligatia sa actioneze conform prevederilor legale si sa isi exercite capacitatea de apreciere in mod fundamentat si impartial.
(2) Angajatii - personal didactic auxiliar si nedidactic au obligatia de a nu promite luarea unei decizii de catre institutia publica, de catre alti angajati, precum si indeplinirea atributiilor in mod privilegiat.
Art. 37 Obiectivitate in evaluare
(1) In exercitarea atributiilor specifice functiilor de conducere, angajatii - personal didactic auxiliar si nedidactic au obligatia sa asigure egalitatea de sanse si tratament cu privire la dezvoltarea carierei pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic din subordine.
(2) Personalul didactic auxiliar si nedidactic de conducere are obligatia sa examineze si sa aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competentei profesionale pentru personalul din subordine, atunci cand propune ori aproba avansari, promovari, transferuri, numiri sau eliberari din functii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzand orice forma de favoritism ori discriminare.
(3) Personalul didactic auxiliar si nedidactic de conducere are obligatia de a nu favoriza sau defavoriza accesul ori promovarea in functii pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile enuntate anterior.
Art. 38 Folosirea abuziva a atributiilor functiei detinute
(1) Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia de a nu folosi atributiile functiei detinute in alte scopuri decat cele prevazute de lege.
(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de evaluare sau de participare la anchete ori actiuni de control, personalul didactic auxiliar si nedidactic nu poate urmari obtinerea de foloase sau avantaje in interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.
(3) Angajatii - personal didactic auxiliar si nedidactic au obligatia de a nu interveni sau influenta vreo ancheta de orice natura, din cadrul institutiei sau din afara acesteia, in considerarea functiei pe care o detin.
(4) Angajatii - personal didactic auxiliar si nedidactic au obligatia de a nu impune altor angajati sa se inscrie in organizatii sau asociatii, indiferent de natura acestora, ori de a nu le sugera acest lucru, promitandu-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.
Art. 39 Utilizarea resurselor publice
(1) Personalul didactic auxiliar si nedidactic este obligat sa asigure ocrotirea proprietatii publice si private a statului si a institutiei, sa evite producerea oricarui prejudiciu, actionand in orice situatie ca un bun proprietar.
(2) Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligatia sa foloseasca timpul de lucru, precum si bunurile apartinand Şcolii numai pentru desfasurarea activitatilor aferente functiei detinute.
(3) Personalul didactic auxiliar si nedidactic trebuie sa propuna si sa asigure, potrivit atributiilor care ii revin, folosirea utila si eficienta a banilor publici, in conformitate cu prevederile legale.
(4) Personalului didactic auxiliar si nedidactic care desfasoara activitati publicistice in interes personal sau activitati didactice ii este interzis sa foloseasca timpul de lucru ori logistica Şcolii publice pentru realizarea acestora.
Art. 40 Limitarea participarii la achizitii, concesionari sau inchirieri
(1) Orice angajat - personal didactic auxiliar si nedidactic poate achizitiona un bun aflat in proprietatea privata a statului sau a Şcolii, supus vanzarii in conditiile legii, cu exceptia urmatoarelor cazuri:
a) cand a luat cunostinta, in cursul sau ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmeaza sa fie vandute;
b) cand a participat, in exercitarea atributiilor de serviciu, la organizarea vanzarii bunului respectiv;
c) cand poate influenta operatiunile de vanzare sau cand a obtinut informatii la care persoanele interesate de cumpararea bunului nu au avut acces.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si in cazul concesionarii sau inchirierii unui bun aflat in proprietatea publica ori privata a statului sau a Şcolii.
(3) Angajatilor – personal didactic auxiliar si nedidactic le este interzisa furnizarea informatiilor referitoare la bunurile proprietate publica sau privata a statului ori a Şcolii , supuse operatiunilor de vanzare, concesionare sau inchiriere, in alte conditii decat cele prevazute de lege.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica in mod corespunzator si in cazul realizarii tranzactiilor prin interpus sau in situatia conflictului de interese.
CAPITOLUL V
DISPOZITII COMUNE APLICABILE PERSONALULUI DIDACTIC, PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR SI NEDIDACTIC
Art. 41 Obligatii comune ale personalului didactic si personalului didactic auxiliar si nedidactic:
a) sunt obligati ca periodic sa participe la cursurile de instruire privind securitatea si igiena in munca;
b) sa respecte programul de lucru si sa semneze condica de prezenta la inceputul si sfirsitul acestuia;
c) in caz de neprezentare la munca pe motiv de boala sau alte situatii deosebite, sa anunte angajatorul in cel mai scurt timp posibil, in caz contrar va suporta rigorile legii;
d) ramanerea peste program in institutie este posibila numai cu acordul sau la solicitarea sefului ierarhic.
e) pentru desfasurarea unor activitati de serviciu in afara programului de lucru seful ierarhic are obligatia de a intocmi un referat de necesitate, note care se centralizeaza la nivelul responsabilului Resurse umane;
f) sa raspunda rechemarilor din concediu facute in conditiile legii;
g) sa aduca la cunostinta responsabilului resurse-umane orice modificare intervenita in starea civila, studii, situatie militara, numar de elevi, domiciliu etc;
g) personalul cu contract individual de munca in timpul programului de lucru vor purta ecusonul pentru identificare.
Art. 42
Salariatii Şcolii au dreptul la efectuarea zilelor libere prevazute de legislatia in vigoare, cu ocazia sarbatorilor nationale, religioase sau pentru evenimente in familie, precum si a concediilor legale.
Plata zilelor neefectuate de concediu de odihna este permisa numai in situatia incetarii contractului de munca, sau raportului de munca dupa caz.
Art. 43
CAPITOLUL VI DISPOZIŢII FINALE
Prezentul Cod nu se substituie legilor şi regulamentelor în vigoare din domeniul educaţiei şi nici nu poate contraveni acestora.
Art. 44
Prin prevederile prezentului Cod, activităţile comisiei judeţene de etică nu se substituie activităţilor comisiilor de cercetare disciplinară, constituite la diferite niveluri, conform prevederilor “Statutului personalului didactic” din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 şi nici activităţilor instituţiilor statului abilitate cu realizarea cercetării penale.
Art. 45
(1) Modificarea prevederilor prezentului Cod se poate face ca urmare a propunerilor a 2/3 din totalul membrilor Consiliului de Administratie al Şcolii .
(2) Modificările la Cod se realizează de către un grup de lucru special constituit în acest scop şi sunt aprobate cu 2/3 din voturile exprimate, cu condiţia ca numărul reprezentanţilor Consiliului de Administratie să fie cel puţin egal cu 2/3 din numărul total al membrilor.
(3) Modificările la Cod intră în vigoare începând cu anul şcolar următor aprobării lor.
Art. 46
Prezentul Cod se aprobă de către Consiliul de Administratie al Colegiului Tehnic de Transporturi Brașov.
Art. 47
Prezentul Cod de etica intră in vigoare incepand cu data aprobării de către Consiliul de Administrație.
Preşedintele Consiliului de Administraţie, Director,
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx