Contract de asistenţă juridică. Inserarea în contract a unui pact de quota litis. Sancţiunea aplicabilă

Contract de asistenţă juridică. Inserarea în contract a unui pact de quota litis. Sancţiunea aplicabilă

Cuprins pe materii: Contracte

Index alfabetic: acţiune în constatare

- nulitate absolută

- contract de asistenţă juridică

- onorariu de succes

- pact de quota litis

Statutul profesiei de avocat, art. 132, art. 134 alin. (6), art. 135 alin. (1) – (2)

Din economia art. 135 din Statutul profesiei de avocat rezultă faptul că este interzis avocatului să- şi fixeze onorariile în baza unui pact „de quota litis”, care este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

Astfel, este nul absolut contractul de asistenţă juridică care cuprinde un pact de quota litis stabilit sub forma onorariului de succes, onorariu care nu îndeplineşte condiţia proporţionalităţii raportat la natura şi complexitatea cauzei şi nici a echitabilităţii, avocatul cunoscand faptul că nu există riscul unei pierderi.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2131 din 30 mai 2013

Notă : În decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat astfel cum erau în vigoare la data de 15 septembrie 2011

Prin sentinţa civilă nr. 424 din 4 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a admis acţiunea reclamantei R.A. în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de avocatură A.P. reprezentat de av. A.P. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică nr. 23 din 17 martie 2008, încheiat între reclamantă şi pârât.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

Obiectul contractului de asistenţă juridică încheiat între părţi nr. 23 din 17 martie 2008 a fost constituit de „reprezentarea la Consiliul Local Şimnicu de Sus – Comisia de Aplicare a Legii nr.

247/2005 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate conform sentinţei civile nr. 81/2007 şi deciziei nr. 1938/215/2007 pentru 30 ha, depunerea de cereri, contestaţii, la punerea în posesie, la Comisia Judeţeană Dolj din cadrul Prefecturii pentru eliberarea titlului de proprietate pentru 30 ha, T98, P1497, P1498 şi P1499”.

La art. 5 din contract se arată că „în cazul în care se va obţine punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru 30 ha, d-na P.J.A. va achita onorariu de succes de 125.000 Euro”.

Potrivit art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, „este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact „de quota litis”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „pactul „de quota litis” este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”.

Contractul de asistenţă juridică încheiat între reclamantă şi pârât conţine un astfel de pact quota litis în privinţa onorariului fixat, dat fiind că stabileşte în mod exclusiv şi în integralitatea sa onorariul cuvenit avocatului în funcţie de rezultatul demersului legal de reconstituire a dreptului de proprietate funciară.

În consecinţă, acest act juridic este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea unei dispoziţii legale imperative.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Cabinet Avocat A.P., prin avocat P.A., susţinând că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor legii avocaturii, a Statutului profesiei de avocat şi a dispoziţiilor Codului civil privind calitatea părţilor, capacitatea părţilor, a drepturilor procesuale exercitate, a încheierii şi stabilităţii convenţiilor legal încheiate, precum şi a dispoziţiilor procesuale civile.

S-a încălcat şi interpretat în mod greşit noţiunea „nulităţii act", apelanta nu a încălcat nicio prevedere legală şi Statutul profesiei nu interzice inserarea xxxxxxx în contract a „onorariului de succes”. Contractul de asistenţă juridică trebuia interpretat în întregul său avându-se în vedere art. 2 şi urma să se coroboreze cu art. 5.

Prin decizia nr. 43 din 30 mai 2012, Curtea de Xxxx Xxxxxxx, Secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Cabinet Avocat A.P. prin avocat P.A.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active s-a reţinut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că P.J.A. este una şi aceeaşi persoană cu R.A., nume dobândit prin căsătorie.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. Art. 134 pct. 6 prevede că avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat.

Chiar dacă onorariul de succes nu se stabileşte în raport de natura şi complexitatea cauzei, ci în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, valoarea însumată a onorariilor trebuie să fie totuşi echitabilă şi justificată.

Onorariul de 125.000 Euro, convenit între părţi, pentru punerea în posesie şi obţinerea titlului de proprietate pentru 30 ha teren, conform amplasamentului indicat în cuprinsul sentinţei civile nr. 81/12 ianuarie 2007, nu îndeplineşte aceste cerinţe, reprezentând un pact de „quota litis” deoarece înainte de soluţionarea definitivă a cauzei - faza executării fiind o fază a procesului -, la art. 5 din contract au fost fixate totalitatea onorariilor (pentru toate operaţiunile necesare ducerii la îndeplinire a obligaţiilor menţionate în contract ce vizau punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate) sub forma unei sume globale, exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei.

Curtea a reţinut că acest onorariu a fost stabilit cunoscând că nu există riscul unei pierderi şi nu îndeplineşte condiţia proporţionalităţii raportat la natura şi complexitatea cauzei şi nici a echitabilităţii, pentru a putea fi considerat onorariu de succes.

Ca urmare, în raport de interdicţia menţionată expres la art. 135 din Statutul profesiei de avocat, a cărei încălcare nu poate fi sancţionată decât cu nulitatea absolută, în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea contractului de asistenţă juridică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Cabinet Avocat A.P., solicitând casarea hotărârii recurate în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi în subsidiar modificarea deciziei şi pe fond admiterea apelului şi respingerea acţiunii reclamantei intimate R.A.

Au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3 şi 4 C. proc. civ., precum şi art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată:

Instanţa nu a fost constituită legal potrivit dispoziţiilor art. 12, 13 din Legea nr. 304/2004. Şedinţa nu a fost înregistrată şi la dosarul cauzei nu a existat o hotărâre din care să reiasă care dintre cei trei magistraţi intră în compunerea completului de apel.

Instanţa nu şi-a verificat competenţa în raport de data intrării în vigoare a noului Cod civil, privind

„noţiunea de profesionist”.

S-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în condiţiile în care se „contestă” prin acţiunea introductivă onorariul de succes, respectiv esenţa acţiunii este contestarea onorariului de la art. 5, care în conformitate cu dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 51/1995 este de competenţa decanului Baroului.

În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii active procesuale a reclamantei, neexistând elemente că numele şi prenumele celei care are această calitate reprezintă identitate cu cea care a beneficiat de serviciile Cabinetului prin contractul de asistenţă juridică nr. 23/2008.

Toate actele s-au încheiat în baza contractului de asistenţă juridică pe numele P.J.A., pe care nu le-a contestat, şi nu R.A.

Recurenta a arătat că instanţa de apel nu a primit cererea de înscriere în fals şi nici nu a motivat acest refuz.

Instanţa a dispus nulitatea in integrum a contractului de asistenţă juridică, deşi acesta dobândise caracter de titlu executoriu şi a fost respinsă definitiv şi irevocabil contestaţia la executare.

Onorariile stabilite la art. 5 şi art. 2 şi 3 din contract s-au realizat prin negociere, la care intimata

P.J.A. a fost de acord la data încheierii contractului şi nu înainte de finalizarea acestuia, a acceptat

aceste clauze, nu a făcut nicio obiecţiune la acesta şi numai după finalizarea operaţiunilor şi obţinerea rezultatului în favoarea sa a „constatat” că acest contract nu „este legal”, tocmai pentru a nu-şi duce la îndeplinire obligaţiile sale contractuale.

Interpretarea contractului este greşit făcută şi se încalcă prin aceasta dispoziţiile legii avocaturii, dar şi ale Statutului profesiei de avocat, respectiv dreptul avocatului la onorariu şi la acoperirea cheltuielilor sale, astfel că se realizează o judecată în favoarea numitei P.J.A.

Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 133 şi 134 din Statut, unde condiţia de a stabili onorarii fixe şi de succes sunt obligatorii, Statutul stabilind că acestea se stabilesc între client şi avocat în mod liber şi că pot opta pentru categoria de onorarii de la literele a) – d), şi nu în mod absolut şi cumulativ, normele fiind în afara legii avocaturii fiind dispozitive, şi nu obligatorii, existând particula „poate”, şi nu „trebuie”.

Onorariul de succes se confundă grosolan cu pactul de quota litis, interpretându-se abuziv art. 134 cu art. 135 şi dându-se o interpretare contrară normelor de drept imperativ – legea avocaturii şi a Statutului, dar şi normelor internaţionale, în domeniu.

Art. 5 din contractul nr. 23/2008 nu s-a încheiat printr-o convenţie, ci în contractul de asistenţă juridică şi odată cu încheierea contractului de asistenţă juridică înainte de începerea oricăruia dintre demersurile stipulate la art. 1, efectuate de Cabinet în interesul d-nei P.J.A., şi nu înainte de

„soluţionarea definitivă a cauzei”.

Instanţa elimină factorul aleatoriu din contractul de asistenţă juridică, pentru că şi dacă clientul beneficia de o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aceasta nu se putea pune în executare în domeniul de fond funciar decât cu obligarea organelor de drept administrativ-funciar, de a recunoaşte această hotărâre, şi pe cale de consecinţă, de a emite hotărâri, procese-verbale de punere în posesie şi urmărirea realizării acestor operaţiuni, ceea ce reprezintă emiterea titlului de proprietate.

Instanţa de apel nu stabileşte care ar fi cuantumul onorariilor echitabile şi justificate, în ce se cuantifică sau raportează aceste onorarii, în condiţiile în care nu există tarife minimale şi maximale. Recurenta a arătat că onorariul nu este achitat, munca s-a depus de către cabinet, clientul şi-a obţinut beneficiile acestui contract, dar nulitatea afectează numai avocatul, nu şi cealaltă parte contractantă, „o situaţie sui generis” pentru instituţia nulităţii absolute, care normal trebuie să afecteze ambele părţi contractante, şi nu numai o parte.

În susţinerea recursului, la dosar s-au depus înscrisuri.

Intimata R.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Xxxxx a apreciat că acesta este nefondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanţa fiind alcătuită în conformitate cu dispoziţiile legale în materie din doi judecători, care au pronunţat atât încheierea de la 23 mai 2012, cât şi decizia de la 30 mai 2012.

Din încheierea de la 23 mai 2012 nu rezultă că recurenta a solicitat instanţei de apel să-şi verifice competenţa faţă de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Nu există consemnări în acest sens. Pe de altă parte, litigiul a fost corect soluţionat de Secţia I civilă a Tribunalului Dolj şi respectiv de Secţia I Civilă a Curţii de Apel Craiova, astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile legale în materie de competenţă şi nici de compunere a instanţei.

În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanţa nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Aceasta deoarece obiectul acţiunii introductive îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică nr. 23/17 martie 2008, deci nulitatea absolută a unui act juridic şi, nicidecum, astfel cum susţine recurenta, contestarea onorariului, care este de competenţa decanului Baroului.

Intimata-reclamantă a contestat contractul de asistenţă juridică având în vedere dispoziţiile acestuia raportat la stabilirea unei quota litis.

În ceea ce priveşte art. 304 pct. 6, respectiv „instanţa a dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut”, Înalta Curte a apreciat că acesta nu este aplicabil în cauză. Pe de altă parte, recurenta nu precizează ce anume a dat instanţa mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, iar, pe de altă parte, hotărârea dispune numai cu privire la criticile invocate în apel faţă de sentinţa pronunţată de tribunal.

Decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele acesteia sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind menţionate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În ceea ce priveşte identitatea reclamantei, Curtea de apel s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active făcând trimitere la probele administrate.

Aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate care să se regăsească în dispoziţiile art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte a considerat că, în ceea ce priveşte critica asupra înscrisurilor care demonstrează identitatea reclamantei cu persoana cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică, aceasta priveşte netemeinicia deciziei recurate şi nu poate fi analizată în calea de atac a recursului.

Nu se poate reţine susţinerea recurentei în ceea ce priveşte faptul că instanţa a încălcat dreptul avocatului de a-şi încasa onorariul pentru munca depusă.

În cauză, onorariul avocatului pentru munca depusă nu a fost încasat deoarece acesta nu a fost prevăzut în contract, deci nu putea fi plătit, atât timp cât singura sumă de bani prevăzută în contract a fost quota litis, ceea ce este interzis de lege.

Curtea de apel a făcut o corectă analiză paralelă a „onorariului de succes” şi a „pactului de quota litis” având ca reper art. 135 alin. (1) şi (2), art. 132 precum şi art. 134 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat.

Astfel, „este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact „de quota litis”, care este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare. S-a reţinut în mod corect de către Curtea de apel că pentru a fi considerat onorariu de succes părţile ar fi trebuit să convină asupra unui onorariu care să îndeplinească condiţia proporţionalităţii în raport de natura şi complexitatea cauzei în care a fost acordată asistenţa juridică, la care se adaugă onorariul de succes cu titlu complementar raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Între părţi nu a fost încheiat un contract aleatoriu în care să existe atât posibilitatea unui câştig cât şi riscul unei pierderi, existând certitudine asupra obţinerii rezultatului, în condiţiile în care reclamanta deţinea un titlu executoriu prin care obţinuse reconstituirea dreptului de proprietate pe un amplasament indicat chiar în titlu.

Aşa fiind, în mod corect s-a constatat nulitatea contractului de asistenţă juridică, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Nu poate fi primită nici critica privind cheltuielile de judecată, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată.