Contract
Procedură privind constituirea, administrarea și restituirea garanțiilor la consumatorii casnici de energie electrică
1. SCOPUL PROCEDURII
Prin prezenta procedură SC STOCK ENERGY SRL stabilește condițiile și modul de constituire a unor garanții de către consumatorii casnici de energie electrică în cadrul relațiilor contractuale de furnizare a energiei electrice. Totodată asigură realizarea unui parteneriat sigur și eficient în relația dintre furnizor și consumatorul casnic.
2. DOMENIUL DE APLICARE
Procedura se aplică la închierea și pe parcursul derulării contractelor de furnizare a energiei electrice între SC STOCK ENERGY SRL și consumatorii casnici.
3. LEGISLAȚIE
LEGEA nr. 123 din 10 iulie 2012 - Legea energiei electrice şi a gazelor naturale;
ORDINUL nr. 64 din 14 iulie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali.
4. DEFINIȚII
„Contract de furnizare a energiei electrice” - contractul în baza căruia furnizorul de energie electrică furnizează clientului său o cantitate de energie electrică pe o anumită perioadă de timp, dar care nu cuprinde un instrument derivat din domeniul energiei electrice
„Consumator casnic”- clientul care cumpără energie electrică pentru propriul consum casnic, excluzând consumul pentru activităţi comerciale sau profesionale. “Consumator rău platnic”:
a) consumator casnic care a avut întârzieri la plata facturilor 2 (două) luni consecutiv;
b) consumator casnic ce a fost deconectat datorită neplații sau căruia i-a fost reziliat
contractul de furnizare a energiei electrice pentru neplată.
„Reziliere contract de furnizare a energiei electrice”: încetarea contractului privind furnizarea energiei electrice între furnizor și consumator urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale/legale de către una din părţi. Rezilierea contractului de furnizare constă în deconectarea de la rețea a instalației consumatorului, calcului energiei consumate până la data deconectării, regularizarea privind serviciile prestate și înștiințarea consumatorului privind încetarea raporturilor contractuale.
5. SOLICITAREA GARANȚIILOR
SC STOCK ENERGY SRL poate solicita constituirea unor garanţii în următoarele situații:
a) consumator nou care are calitatea de concesionar/chiriaș față de locul de consum;
b) consumator care nu posedă act de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de locativ asupra spațiului (teren sau construcție);
c) consumator rău platnic.
6. STABILIREA GARANȚIEI
SC STOCK ENERGY SRL stabilește valoarea garanției în funcție de tipul de consumator, și anume:
a) pentru consumatorul nou care are calitatea de concesionar/chiriaș fata de locul de consum: 200 lei
b) consumatorul care nu posedă act de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de locativ asupra spațiului (teren sau construcție): 200 lei
c) consumatorul rău platnic: contravaloarea consumului aferent ultimelor 2 luni de consum Garanţiile se vor plăti de către Consumatorii casnici în numerar într-un cont de garanţii deschis de SC STOCK ENERGY SRL special în acest scop.
Plata se va face în baza contractului de furnizare energie electrică , fără ca furnizorul să emită factură fiscală.
Sumele plătite cu titlu de garanţie nu sunt purtătoare de dobânzi și vor fi restituite
Consumatorilor în condiţiile prezentei proceduri.
Sumele stabilite cu titlu de garanţii vor trebui plătite de consumatori:
în termen de maxim 3 zile de la încheierea contractului de furnizare energie electrică în cazurile prevăzute la lit a) și b) de mai sus
în termen de 3 zile de la solicitarea Furnizorului în cazurile prevăzute la lit c) de mai sus, dar înainte de reconectare în cazul în care consumatorul a fost deconectat.
7. EXECUTAREA GARANȚIILOR
SC STOCK ENERGY SRL își rezervă dreptul de a folosi total sau parţial suma depusă cu titlu de garaţie pe perioada derulării contractului de furnizare energie electrică, dacă în termen de 10 zile de la scadenţă consumatorul nu achită integral contravaloarea facturilor emise de furnizor iar aceste facturi nu sunt contestate de catre consumator. În aceste situaţii, Furnizorul va executa garanția constituită până la concurența debitelor existente, iar consumatorul este obligat să refacă garanţia în termen de 5 zile de la data solicitării Furnizorului.
Neconstituirea iniţială sau necompletarea garanţiei în cazul folosirii ei pe perioada derulării contractului de furnizare energie electrică, dă drept Furnizorului să înceteze contractul de furnizare energie electrică din culpa exclusivă a Consumatorului fără îndeplinirea nici unei alte proceduri prealabile, fără intervenţia instanţelor de judecată.
8. RESTITUIREA GARANȚIILOR
SC STOCK ENERGY SRL va restitui garanțiile constituie în următoarele situații:
a) în cazul încetării contractului de furnizare a energiei electrice;
b) în cazul în care timp de 2 ani consecutivi de la data constituirii garanţiei, acesta nu a ajuns în situaţia de consumator rău platnic;
c) în cazul consumatorilor cu garanţii constituite pe motiv ca nu deţin act de proprietate asupra spaţiului/terenului, garanţia va fi restituită doar la încetarea contractului de furnizare (dacă nu există facturi neachitate) sau la solicitarea consumatorului în cazul în care a obţinut actul de proprietate asupra spaţiului/terenului.
În cazul în care intervine încetarea contractului de furnizare electrică iar consumatorul, parte din contract, a constituit o garanție, SC STOCK ENERGY SRL. are dreptul de a o executa în limita valorii facturilor emise și neachitate.
Pentru situațiile arătate mai sus, SC STOCK ENERGY SRL este obligat să restituie garanția în 30 de zile de la solicitarea scrisă a consumatorului care a constituit garanția.
Restituirea nu se va putea face decât titularului de contract sau moştenitorului legal al acestuia