CONTRACT DE LUCRĂRI
CONTRACT DE LUCRĂRI
nr. L-CA din
În temeiul Normelor Procedurale Interne de Achiziţii ale CONPET S.A. Ploieşti, revizia 4, s-a încheiat prezentul contract de lucrări,
1. PĂRŢILE CONTRACTANTE
CONPET S.A., cu sediul în Ploieşti, Str. Anul 1848 nr. 1 - 3, jud. Prahova, telefon 0244/401360, fax 0244/402304, e-mail: xxxxxx@xxxxxx.xx , cod de înregistrare fiscală RO 1350020, Înregistrată la Registrul Comerţului Prahova sub numărul J29/6/1991, cod IBAN R038 XXXX 0000 0000 6570 0001, deschis la Banca Comercială Română Sucursala Ploieşti, reprezentată legal prin xxx. Xxxxx Xxxxxx - Director General, în calitate de ACHIZITOR
şi
…………………………………………., cu sediul social în ………………. ……. nr , , Tel./Fax
………………….., e-mail , înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J../…./…. CUI RO………….., cod IBAN ………………………….deschis la Banca ………, reprezentată legal prin
…………………. , în calitate de EXECUTANT
a intrevenit prezentul contract
2. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Obiectul contractului îl reprezintă lucrari de implementare servere, storage rapid și soluție VmWare, în perioadă convenită, în conformitate cu Caietul de Sarcini – Anexa nr. 1, cu propunerea tehnico-financiară - Anexa 2, şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.
3. PREȚUL CONTRACTULUI
3.1. Prețul contractului este de ……….. lei, la care se adaugă TVA, pentru îndeplinirea integrală a obiectului contractului, astfel cum este definit la art. 2 al prezentului contract, preț defalcat astfel:
a) Prețul pentru livrare servere și storage: lei fără TVA
b) Prețul pentru licențe virtualizare VmWare care să acopere în întregime configurația hardware:
lei fără TVA;
c) Prețul pentru servicii de instalare, configurare, integrare cu soluția existentă si testare: lei fără TVA;
3.2. Prețul contractului este ferm, pe toată durata de execuţie a acestuia.
4. TERMENELE CONTRACTULUI
4.1. Durata prezentului contract este de 40 luni si intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părți contractante
4.2. Termenul de execuție al contractului este defalcat astfel:
a) livrarea serverelor, storage-ului si licențelor virtualizare VmWare care să acopere în întregime configurația hardware se vor livra în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a contractului;
b) serviciile de instalare, configurare și integrare cu soluția existentă si testare și validare funcțională pentru noile servere și storage se vor realiza în termen de 30 zile de la livrarea echipamentelor și licențelor.
4.3. Execuția lucrărilor ce fac obiectul contractului se consideră finalizată la data semnării, fără obiecțiuni, a Procesului verbal de recepție și punere în funcțiune de către Comisia de recepţie.
4.4. Termenul de remediere al defectiunilor apărute în perioada de garanție va fi de maximum 24 ore (constatare și interventie) de la notificarea Achizitorului.
4.5. La împlinirea termenelor prevăzute la art. 4.2. și 4.4., Executantul este de drept în întârziere.
4.6. Obligațiile Executantului se consideră a fi îndeplinite după aprobarea Recepției Finale la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor.
5. DEFINIŢII
În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:
a) Contract - actul juridic care reprezintă acordul de voinţă al celor două părţi
b) Achizitor şi Executant - părţile contractante, astfel cum sunt acestea denumite în prezentul contract;
c) Preţul contractului - preţul plătibil Executantului de către Achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract;
d) amplasamentul lucrării - desemnează locurile unde urmează a fi executate Lucrările precum şi oricare alte locuri prevăzute în Contract ca fiind necesare pentru executarea lucrărilor;
e) utilajele Executantului - înseamnă toate aparatele, maşinile, vehiculele, facilităţile şi alte lucruri necesare execuţiei lucrărilor, dar care nu includ materialele sau echipamentele;
f) materiale - înseamnă produse de orice tip (altele decât echipamentele), care vor face sau fac parte din lucrările permanente.
g) produse - echipamentele și soluțiile software, cuprinse în anexa la prezentul contract, pe care Executantul se obligă să le livreze achizitorului;
h) servicii – servicii aferente livrarii produselor, respective activitati legate de configurare si instalarea solutiei, asistenta tehnică în perioada de garantie;
i) forţa majoră - un eveniment mai presus de controlul părților, care nu se datorează greșelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut în momentul încheierii contractului.
j) oră, zi, lună, an – termenele din prezentul contract se calculează conform art. 2551-2556 Cod Civil.
6. ANEXELE CONTRACTULUI
6.1. Anexele prezentului contract sunt:
a) Caiet de sarcini- Anexa nr. 1;
b) Propunerea tehnico-economică - Anexa nr. 2;
c) Garanţie de bună execuţie – Anexa nr. 3;
d) Convenţie privind Sănătatea şi Securitatea în muncă – Situaţii de Urgenţă – Protecţia Mediului – Anexa nr. 4;
e) Grafic fizic si valoric - Anexa nr. 5
f) Contract de asociere, daca exista;
g) Contract de subcontractare, daca exista;
6.2. Anexele contractului fac parte integrantă din acesta.
7. CONFIDENŢIALITATE
7.1. (1) O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părţi:
a) de a face cunoscut contractul său orice prevedere a acestuia unei terţe părţi, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea contractului;
b) de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.
(2) Dezvăluirea oricărei informaţii față de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face confidenţial şi se va extinde numai asupra acelor informaţii necesare în vederea îndeplinirii contractului.
7.2. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la contract dacă:
a) informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluire; sau
b) partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.
8. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
8.1. Executantul are obligaţia de a despăgubi Achizitorul împotriva oricăror:
a) reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalaţiile sau utilajele folosite pentru ori în legătură cu execuţia lucrărilor sau încorporate în acestea;
b) daune-interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepţia situaţiei în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea Caietului de sarcini; şi
c) reclamații și acțiuni în justiție cu privire la încălcarea dreptului la viață privată, ca urmare a nerespectării obligațiilor din prezentul contract.
9. GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (CONSTITUITĂ PRIN SCRISOARE DE GARANȚIE BANCARĂ DE BUNĂ EXECUȚIE)
9.1. (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către Executant în scopul asigurării Achizitorului de îndeplinirea corespunzătoare și în perioada convenită a contractului.
(2) Garanția de bună execuție se constituie prin scrisoare de garanție bancară de bună execuție emisă de o societate bancară agreată de ambele părți, în favoarea Achizitorului. Scrisoarea de garanție bancară de bună execuție este în cuantum de 10% din prețul fără TVA al contractului, respectiv, în cuantum de lei . În cazul în care prețul contractului se modifică, Executantul are obligația de a actualiza cuantumul garanției de bună execuție în funcție de prețul contractului.
(3) Scrisoarea de garanție bancară de bună execuție se va prezenta de către Executant Achizitorului, în original, în termen de maximum 15 zile de la data semnării contractului și va avea o valabilitate de cel puțin 40 luni de la data emiterii. Din scrisoarea de garanție bancară de bună execuție trebuie să reiasă, fără echivoc, că societatea bancară va plăti Achizitorului, suma solicitată, la prima și simpla cerere a Achizitorului în care se menționează obligațiile nerespectate de Executant. Prelungirea termenului contractului obligă Executantul ca, înainte cu minimum 30 de zile de data expirarii garanției de bună execuție, să prelungească valabilitatea scrisorii de garanție bancară de bună execuție prezentate inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de către Executant, Achizitorul, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute garanția de bună execuție. Suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art.
9.3. Achizitorul datorează dobândă la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu
deschiderea si administrarea contului antemenționat, precum și comisionul aferent executării scrisorii de garanție bancară de bună execuție.
(4) Achizitorul se obligă să elibereze garanția pentru participare numai după ce Executantul a prezentat Scrisoarea de garanție bancară de bună execuție emisă conform prevederilor prezentului capitol. În cazul în care Executantul nu constituie garanția de bună execuție în termenul prevăzut la art. 9.1 alin. (3) și nici în termenul acordat de Achizitor, Achizitorul are dreptul de a ridica pretenții asupra acesteia
9.2. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretentii asupra garanției de bună execuție pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, Achizitorul are obligația de a notifica pretenția sa Executantului precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modalitatea de calcul a daunelor interese.
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Executantul are obligația de a reîntregi garanția în cauză, în termen de 10 zile de la data tragerii.
9.3. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor, Executantului, astfel:
- 70% din valoarea garanției în termen de 14 zile de la data încheierii procesului verbal de receptie și punere în funcțiune, fără obiecțiuni, la terminarea lucrării, dacă Achizitorul nu a ridicat pretenții asupra ei iar riscul pentru viciile lucrărilor este minim;
- restul de 30% din valoarea garanției se eliberează la expirarea duratei de garanție (36 luni) a lucrărilor executate, pe baza procesului verbal de recepție finală.
SAU
9. GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (CONSTITUITĂ PRIN VIRAMENT BANCAR)
9.1. (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către Executant în scopul asigurării Achizitorului de îndeplinirea corespunzătoare și în perioada convenită a contractului, și este în cuantum de 10% din prețul, fără TVA, al contractului respectiv suma de lei.
În cazul în care prețul contractului se modifică, Executantul are obligația de a actualiza cuantumul garanției de bună execuție în funcție de prețul contractului.
(2) Garanția de buna execuție se constituie prin virament bancar prin deschiderea unui cont la dispoziția Achizitorului, la o bancă agreată de ambele părți ce va avea o valabilitate de cel putin 40 luni de la data constituirii. În termen de maximum 15 zile de la data semnării contractului, Executantul va prezenta Achizitorului adresa de confirmare din partea băncii, prin care aceasta îi comunică Achizitorului codul IBAN al contului deschis și dovada virării în acest cont a sumei care reprezintă garanția de bună execuție.
(3) Prelungirea termenului contractului obligă Executantul ca, înainte cu minimum 30 de zile de data expirării garanției de bună execuție, să prelungească valabilitatea garanției bancare prezentate inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de către Executant, Achizitorul, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute garanția de bună execuție. Suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art. 9.3. Achizitorul datorează dobânda la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu deschiderea si administrarea contului antemenționat, precum și comisionul aferent executării garanției de bună execuție.
(4) Achizitorul se obligă să elibereze garanția pentru participare numai după ce Executantul a prezentat documentul justificativ din care sa rezulte constituirea garanției de bună execuție, emisă conform prevederilor prezentului capitol. În cazul în care Executantul nu constituie garanția de bună-execuție în termenul prevăzut la art. 9.1 alin. (2) și nici în termenul acordat de Achizitor, Achizitorul are dreptul de a ridica pretenții asupra acesteia
9.2. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretentii asupra garanției de bună execuție pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, Achizitorul are obligatia de a notifica pretenția sa Executantului precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modalitatea de calcul a daunelor interese.
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Executantul are obligația de a reîntregi garanția în cauză, în termen de 10 zile de la data tragerii.
9.3. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor, Executantului, astfel:
- 70% din valoarea garanției în termen de 14 zile de la data încheierii procesului verbal de receptie și punere în funcțiune, fără obiectiuni, la terminarea lucrării, dacă Achizitorul nu a ridicat pretenții asupra ei iar riscul pentru viciile lucrărilor este minim;
- restul de 30% din valoarea garanției se eliberează la expirarea duratei de garanție (36 luni) a lucrărilor executate, pe baza procesului verbal de recepție finală.
10. OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI
10.1. (1) Executantul are obligaţia de a executa lucrarile de implementare servere, storage rapid și soluție VmWare precum şi de a remedia viciile ascunse, cu atenţia şi promptitudinea cuvenită, în concordanţă cu obligaţiile asumate prin contract.
(2) Executantul are obligaţia de a furniza produsele și executa lucrările, de a asigura forţa de muncă, materialele, instalaţiile, echipamentele şi toate celelalte obiecte, fie de natură provizorie, fie definitive, cerute
de/pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
(3) Executantul are obligaţia de a finaliza prestarea serviciilor și execuția lucrărilor de furnizare, instalare și punere în funcțiune în termenele prevăzute la art. 4.2.
10.2. (1) Executantul este responsabil de furnizarea tuturor echipamentelor, instrumentelor, dispozitivelor şi resurselor umane necesare în vederea îndeplinirii responsabilităţii respective.
10.3. Executantul este responsabil pentru menţinerea în bună stare a lucrărilor, materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor care urmează să fie puse în operă de la data semnării contractului, până la data semnării procesului verbal de recepţie și punere în funcțiune.
10.4. Executantul va despăgubi Achizitorul împotriva tuturor reclamaţiilor, acţiunilor în justiţie, daunelor- interese, costurilor, taxelor şi cheltuielilor, indiferent de natura lor, rezultând din sau în legătură cu obligaţia prevăzută la alin. (1), pentru care responsabilitatea revine executantului.
10.5. Executantul are obligaţia de a semna convenţia privind sănătatea şi securitatea în munca situaţii de urgenţă, protecţia mediului încheiată de Achizitor.
10.6. Persoanele împuternicite din partea Achizitorului in vederea verificarii echipamentelor livrate si serviciilor prestate in cadrul contractului sunt: ing. …………………..
10.7. Obligaţii de bună conduită ale Executantului
(1) Executantul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activităţii sale, precum şi cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu lucrările executate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(2) În cazul în care Executantul sau oricare din subcontractanţii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de lucrări sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul său cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată şi să pretindă plata de daune interese conform art. 18.2.
(3) Plăţile către Executant aferente Contractului vor constitui singurul venit ori beneficiu ce poate derivă din Contract, şi atât Executantul cât şi personalul său salariat ori contractat, inclusiv conducerea sa şi salariaţii din teritoriu, nu vor accepta niciun comision, discount, alocaţie, plată indirectă ori orice altă formă de retribuţie în legătură cu sau pentru executarea obligaţiilor din Contract.
(4) Executantul nu va avea niciun drept, direct sau indirect, la vreo redevenţă, facilitate sau comision cu privire la orice bun sau procedeu brevetat sau protejat utilizate în scopurile Contractului, fără aprobarea prealabilă în scris a Achizitorului.
(5) Executantul şi personalul său vor respecta secretul profesional, pe perioada executării Contractului, inclusiv pe perioada oricărei prelungiri a acestuia, precum şi după încetarea Contractului. În acest sens, cu excepţia cazului în care se obţine acordul scris prealabil al Achizitorului, Executantul şi personalul său, salariat ori contractat de acesta, incluzând conducerea şi salariaţii din teritoriu, nu vor comunica niciodată oricărei alte persoane sau entităţi, nicio informaţie confidenţială divulgată lor sau despre care au luat cunoştinţă şi nu vor face publică nicio informaţie referitoare la recomandările primite în cursul său ca rezultat al derulării lucrărilor ce fac obiectul prezentului contract. Totodată, Executantul şi personalul său nu vor utiliza în dauna Achizitorului informaţiile ce le-au fost furnizate sau rezultatul studiilor, testelor, cercetărilor desfăşurate în cursul său în scopul executării Contractului.
(6) Executarea contractului nu va genera sub nicio formă cheltuieli comerciale neuzuale. Dacă apar totuşi astfel de cheltuieli, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată şi dă dreptul Achizitorului de a pretinde plata de daune interese. În acest caz Executantul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data rezilierii cont-ractului. Sunt considerate cheltuieli comerciale neuzuale:
i. comisioanele care nu sunt menţionate în contract sau care nu rezultă dintr-un contract valabil încheiat referitor la prezentul contract,
îi. comisioanele care nu corespund unor lucrări executate şi legitime,
iii. comisioanele plătite unui destinatar care nu este în mod clar identificat sau
iv. comisioanele plătite unei persoane care potrivit tuturor aparenţelor este o persoană interpusă.
(7) Executantul va furniza Achizitorului, la cerere, documente justificative cu privire la condiţiile în care se execută Contractul. Achizitorul va efectua orice documentare sau cercetare la faţa locului pe care o consideră necesară pentru strângerea de probe în cazul oricărei suspiciuni cu privire la existenţa unor cheltuieli comerciale neuzuale.
11. OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI
11.1. Achizitorul are obligaţia ca în termen de 5 zile de la notificarea scrisă a Executantului privind finalizarea lucrărilor, să organizeze recepţia lucrărilor şi să comunice data stabilită. Comisia de recepţie va examina execuţia tuturor lucrărilor conform legislației în vigoare, a prevederilor contractuale şi documentaţiei anexate la contract, după care întocmeşte „Procesul verbal de recepţie și punere în funcțiune” şi recomandă
admiterea cu sau fără obiecţiuni a recepţiei, amânarea sau respingerea ei, conform modului de îndeplinire a condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare și a documentelor anexate (Caiet de Sarcini și propunerea tehnico- economică).
11.2. Achizitorul este pe deplin responsabil de exactitatea documentelor şi a oricăror alte informaţii furnizate executantului, precum şi de dispoziţiile date, după caz.
11.3. Achizitorul are obligaţia de a efectua plata lucrărilor la termenul scadent, prevăzut în prezentul contract, în baza documentelor justificative prezentate de executant şi acceptate de Achizitor, în condiţiile prevăzute la art. 16 din contract.
11.4. Achizitorul are obligația de a asigura semnarea Conventia SSM-SU-PM-ME.
12. ÎNCEPEREA ŞI EXECUŢIA LUCRĂRILOR
12.1. Executarea contractului începe odată cu intrarea în vigoare a acestuia.
12.2. Executantul va finaliza toate lucrările și își va îndeplini obligațiile prevăzute în contract până la expirarea termenului de execuție menționat în contract, astfel încât lucrările să poată fi supuse recepției la terminarea lucrărilor.
12.3. Obligațiile Executantului se consideră a fi îndeplinite după aprobarea Recepției Finale la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor.
13. ÎNTÂRZIEREA PRESTĂRII SERVICIILOR ŞI EXECUŢIEI LUCRĂRILOR
13.1. În cazul în care:
a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau
b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau
c) alte circumstanţe neobişnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către executant, îndreptăţesc executantul să solicite după caz, fie prelungirea perioadei de execuţie a lucrărilor sau a oricărei faze a acestora, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părţile vor încheia act adiţional cu privire la perioada de execuţie. În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare.
c1) În cazul în care motivul legal invocat nu mai este actual, executantul are obligaţia să notifice imediat Achizitorul asupra datei la care lucrările vor fi reluate sau
c2) În cazul în care Achizitorul constata dispariţia motivului pentru care a fost suspendat contractul, poate să notifice executantul asupra datei la care lucrările vor fi reluate.
13.2. Decalarea termenului de execuţie nu dă dreptul executantului de a solicita actualizarea valorii contractului.
14. FINALIZAREA LUCRĂRILOR. ÎNŞTIINŢAREA DE RECEPŢIE. RECEPŢIA
14.1. Ansamblul lucrărilor prevăzut prin prezentul contract trebuie finalizat în termenul convenit de părţi la art. 4.2.
14.2. La finalizarea lucrărilor în ansamblu Executantul are obligaţia de a notifica în scris Achizitorul că sunt îndeplinite condiţiile de recepţie, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepţie.
14.3. Achizitorul va proceda la recepţia lucrărilor potrivit legilor în vigoare şi va înştiinţa Executantul de decizia sa de a recepţiona lucrările/produsele transmiţând acestuia o copie a Procesului Verbal de Recepţie și Punere în Funcțiune.
14.4. Daca vreunul dintre produsele inspectate sau testate nu corespunde specificațiilor, Achizitorul are dreptul să îl respingă, iar Executantul are obligația, de a se încadra în termenul contractual și fără a modifica prețul contractului:
a) de a înlocui echipamentele refuzate, sau
b) de a face toate modificarile necesare pentru ca echipamentele să corespundă specificațiilor tehnice.
14.5. Dreptul Achizitorului de a inspecta, de a testa și, daca este necesar, de a respinge nu va fi limitat sau amânat din cauza faptului că produsele au fost inspectate și testate de Executant, cu sau fără participarea unui reprezentant al Achizitorului.
14.6. Probele și punerea în funcțiune se vor face conform documentatiei tehnico-economice avizate, cu respectarea legislației în vigoare. Recepția la terminarea lucrărilor și recepția punerii în funcțiune se vor executa în conformitate cu prevederile legii.
În cazul în care se constată că sunt lipsuri sau deficienţe acestea vor fi notificate Executantului, stabilindu- se şi termenele pentru remediere şi finalizare. După constatarea remedierii tuturor lipsurilor şi deficienţelor, la o nouă solicitare a Executantului, Achizitorul va convoca comisia de recepţie.
14.7. Comisia de recepţie are obligaţia de a verifica stadiul îndeplinirii contractului prin corelarea prevederilor acestuia cu propunerea tehnică, cu documentele anexate (Caiet de Sarcini) şi cu reglementările în vigoare. În funcţie de constatările făcute Achizitorul are dreptul de a aproba, amâna sau de a respinge recepţia.
14.9. Dupa încheierea lucrarilor, odată cu notificarea transmisă de Executant privind terminarea lucrărilor, acesta va preda Achizitorului urmatoarele documente in limba romană:
- produse vor purta marcajul CE (produse care respectă legislația UE).
- manuale complete, detaliate, în format electronic.
14.10. Îndeplinirea de către Executant a obligaţiei de a executa lucrările este confirmată prin semnarea, fără obiecţiuni, a Procesului-Verbal de recepţie și punere în funcțiune, de către comisia de recepţie. Recepţia finală va fi efectuată conform prevederilor legale, după expirarea perioadei de garanţie (36 luni de la data încheierii procesului verbal de recepție și punere în funcțiune).
15. GARANŢIA LUCRĂRILOR. PIESE DE SCHIMB ȘI SERVICE ÎN GARANȚIE ȘI POST-GARANȚIE.
15.1. Executantul acorda produselor furnizate și lucrărilor executate în baza prezentului contract o garanţie de 36 luni de la data încheierii procesului verbal de recepție și punere în funcțiune pentru toate componentele din soluția ofertată. Garanția va acoperi inclusiv problemele de configurare apărute la nivelul aplicației de virtualizare. Acolo unde o funcționare defectuoasӑ a fost corectatӑ, ȋnlӑturatӑ sau ȋnlocuitӑ ȋn garanṭie, perioada de garanṭie corespunzӑtoare acestei lucrӑri va fi extinsӑ cu perioada de nefuncṭionare dupӑ ce aceastӑ corecṭie de ȋnlӑturare ṣi ȋnlocuire a fost ȋndeplinitӑ cu succes. La expirarea termenului de garanţie se va efectua recepţia finală a lucrării, constatată prin proces verbal.
15.2. (1) În perioada de garanţie executantul are obligaţia, în urma dispoziţiei date de Achizitor, de a executa toate lucrările de modificare, reconstrucţie şi remediere a viciilor, construcţiilor şi altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale.
(2) Executantul are obligaţia de a executa toate activităţile prevăzute la alin. (1), pe cheltuială proprie, în cazul în care ele sunt necesare ca urmare a:
a) utilizării de materiale, de instalaţii sau a unei manopere neconforme cu prevederile contractului; sau
b) neglijenţei sau neîndeplinirii de către executant a oricăreia dintre obligaţiile explicite sau implicite care îi revin în baza contractului.
15.3. În perioada de garanție a echipamentelor Executantul are obligatia de a furniza gratuit Achizitorului, piesele de schimb și subansamblurile care se defecteaza, furnizate sau livrate în baza contractului.
15.4. (1) Garanția include repararea sau înlocuirea oricărui produs, sistem, subsistem hardware și/sau software care s-a defectat în condiții normale de uzură și de utilizare. Această activitate va include montarea/demontarea și transportul aferent.
(2) Termenele de intervenție în perioada de garanție sunt cele prevăzute la art. 4.4.
(3) Executantul trebuie să furnizeze gratuit upgrade-uri/update-uri/patch-uri pentru software-urile livrate, în vederea îmbunătățirii funcționării produsului, pe perioada garanției.
15.5. Executantul are obligația de a asigura gratuit service în perioada de garanție a echipamentelor livrate în baza contractului.
15.6. În cazul în care Executantul nu execută lucrările de modificare, reconstrucţie şi remediere a viciilor, construcţiilor şi altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale, nu asigură piesele de schimb şi subansamblurile care se defectează, Achizitorul este îndreptăţit să angajeze şi să plătească alte persoane care să le execute. Cheltuielile aferente acestor lucrări vor fi recuperate de către Achizitor de la Executant sau reţinute din sumele cuvenite acestuia.
16. MODALITĂŢI DE PLATĂ. FACTURARE. EVALUAREA LUCRĂRILOR
16.1. Executantul va emite factura conform art. 319 alin. (1), din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, după semnarea, fără obiecțiuni, de către Comisia Conpet a procesului verbal de recepție și punere în funcțiune, în conformitate cu art. 14. Factura se va transmite pe adresa de email: xxxxxxxxx.xxxxxxx@xxxxxx.xx , în ziua emiterii.
16.2. Plata se va face pe baza facturii, în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea facturii la Achizitor.
16.3. Pentru orice suplimentare la obiectul contractului/renunțare la cantități de lucrări din obiectul contractului, în baza devizului de lucrări și a procesului verbal de constatare încheiat între părți/nota de renunțare, părțile vor încheia act adițional, la aceleași prețuri unitare din ofertă și numai după avizarea în CTE a noului memoriu tehnic justificativ și a devizului general actualizat.
17. PENALITĂŢI
17.1. În cazul în care, Executantul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și 4.4 al prezentului contract, obligaţiile asumate, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,1%/zi de întârziere calculată la valoarea contractului, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
17.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii notificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile, de către Executant, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 16.2, acesta are obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.
situații:
18. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
18.1. Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele
a) Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta nu depune diligențele pentru reautorizare sau
sunt anulate în perioada de derulare a contractului.
b) Executantul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul achizitorului.
c) Executantul nu constituie garanția de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contract.
d) Executantul nu își indeplinește obligațiile contractuale în termenele prevăzute la art. 4.2 și 4.4. al prezentului contract, pe o perioada de 10 zile consecutiv.
e) Executantul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 10.7 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
18.2. În cazurile prevăzute la art. 18.1. lit. a)-d) Achizitorul va emite o notificare prin care va specifica obligațiile neîndeplinite și termenul pentru executarea acestora, fără ca acest fapt să excludă dreptul Achizitorului de a percepe penalități de întârziere conform prevederilor art. 17. În cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 18.1 lit. a)-d) în termenul acordat de Achizitor, dă dreptul acestuia de a rezilia unilateral contractul. Data la care contractul se consideră reziliat unilateral este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
18.3. Rezilierea unilaterală prevazută pentru oricare dintre situațiile prevăzute la art. 18.1. din contract se sancționeaza cu obligarea Executantului la plata de daune interese compensatorii către Achizitor în procent de 20% din prețul contractului, la care se adauga contravaloarea daunelor moratorii prevăzute la art. 17.1.
18.4. (1) Creanțele menționate la art. 18.3 din contract vor fi notificate de către Achizitor Executantului, precizând în notificare obligațiile care nu au fost respectate, cuantumul daunelor interese și modalitatea de calcul.
(2) Executantul are obligația de a achita daunele interese notificate în termen de 30 de zile de la data primirii notificării. După încasarea daunelor interese, Achizitorul va transmite factura Executantului.
(3) Neachitarea de către executant, în termenul stabilit, a creanțelor notificate, dă dreptul achizitorului de a reține sumele respective din garanția de bună execuție.
18.5. Contractul poate înceta și prin acordul părților sau declararea falimentului oricăreia dintre părți.
18.6. Achizitorul îşi rezervă dreptul de a denunţa unilateral contractul de lucrări în cel mult 30 de zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului si care conduc la modificarea clauzelor contractuale în așa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv nu ar fi posibilă. În acest caz Executantul are dreptul de a pretinde numai plata părții din contract îndeplinită până la data denunțării unilaterale a contractului. Data la care denunțarea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă a fost comunicată Executantului.
19. ASIGURĂRI
19.1. Executantul are obligația de a încheia o polița de asigurare facultativă pentru toate riscurile (pierdere, furt, deteriorare, transport, incendiu, inundații, vandalism etc), pentru produsele ce fac obiectul contractului, aflate în custodia sa, din care să reiasă că bunurile asigurate sunt în custodia Executantului și sunt proprietatea Achizitorului.
19.2. Achizitorul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile prin lege, în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de executant, cu excepţia accidentelor sau prejudiciilor rezultate din vina achizitorului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora.
20. RESPONSABILITATEA EXECUTANTULUI FAȚĂ DE LUCRĂRI
Executantul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru grijă faţă de lucrări de la data începerii până la data încheierii, fără obiecţiuni, a Procesului verbal de recepţie și punere în funcțiune. Dacă se produc pierderi sau sunt aduse daune lucrărilor în perioada menţionată mai sus, Executantul va remedia aceste pierderi sau daune astfel încât lucrările să fie conforme cu prevederile contractului. În perioada de garanţie a lucrărilor, Executantului îi revin obligaţiile prevăzute la art. 15.
21. FORŢĂ MAJORĂ
Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă în termenele și în conditiile stabilite de lege.
22. LITIGII
22.1. Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanții lor.
22.2. În cazul în care nu este posibilă rezolvarea neînțelegerilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor de judecată, competente de la sediul Achizitorului.
23. COMUNICĂRI
23.1. (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
(3) Pe parcursul derulării prezentului contract, toate documentele aferente acestuia, inclusiv corespondenţa între părţi, vor fi elaborate în limba română.
23.2. Comunicările dintre părţi se pot face prin poștă, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării de primire a comunicării.
24. CESIUNEA ŞI SUBCONTRACTAREA
24.1. Cesiunea obligațiilor născute din prezentul contract nu este permisă.
24.2. (1) Executantul nu poate subcontracta decât subcontractanților declarați în propunerea tehnico- economică sau numai după obținerea acordului scris din partea Achizitorului.
(2) Executantul răspunde în mod direct față de Achizitor pentru orice neconformitate apărută în execuția lucrării și care se datorează unui subcontractant precum și pentru orice pretenție ridicată de un terț ca urmare a unei acțiuni sau inacțiuni a unui subcontractant.
24.3. (1) Executantul are obligația de a prezenta la data semnării prezentului contract toate contractele încheiate cu subcontractanţii desemnaţi.
(2) Lista subcontractanţilor, cu datele de recunoaştere ale acestora, precum şi contractele încheiate cu aceştia se constituie în anexe la contract.
24.4. Executantul este pe deplin răspunzător faţă de Achizitor de modul în care îndeplineşte contractul.
25. CLAUZE FINALE
25.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante.
25.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătura orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară şi ulterioară încheierii lui.
25.3. În cazul în care părţile îşi încălcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.
25.4. Dacă se constată că pe parcursul executării acestui contract, între prezentul contract, caietul de sarcini pe de o parte și propunerea tehnică, precum și orice alte documente există contradicții, prevalează prevederile clauzelor prezentului contract și ale caietului de sarcini.
26. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
26.1. Acest contract este unul de tip achiziție lucrări și nu presupune prelucrarea de date cu caracter personal în numele Achizitorului (CONPET).
26.2. Datele cu caracter personal care vor fi prelucrate în baza acestui contract sunt doar cele necesare pentru buna întocmire și execuție a acestuia (și pentru respectarea unor cerințe legale)
26.3. În prelucrarea datelor cu caracter personal conform Contractului, Părțile se angajează să respecte toate obligațiile aplicabile acestora în calitate de operatori de date cu caracter personal conform legislației privind protecția datelor cu caracter personal inclusiv, dar fără limitare, conform prevederilor GDPR.
26.4. Seturile de date cu caracter personal primite de partile contractante nu vor fi folosite in alte scopuri decat pentru indeplinirea obligatiilor contractuale.
26.5. Partile contractante răspund cererilor privind exercitarea de către persoana vizată a drepturilor prevăzute în capitolul III, GDPR.
26.6. Părțile contractante sunt responsabile de implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea și confidențialitatea datelor cu caracter personal.
27. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI
27.1. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi, , la Ploieşti, în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.
ACHIZITOR | EXECUTANT |