ACORD DE PARTENERIAT Nr......... din data de ...............
Anexa 5
ACORD DE PARTENERIAT
Nr......... din data de ...............
(parte integrantă din aplicaţia aferentă cererii de finanţare)
Număr înregistrare/data - - (la liderul de parteneriat)
Părţile - ............................................- Numite în mod colectiv „Parteneriatul”; au convenit următoarele:
Art. 1 Acordul de parteneriat
Prin semnarea prezentului acord de parteneriat, părţile îşi exprimă acordul de asociere în vederea realizării și implementării proiectului cu titlul „titlul proiectului”.
Este în înţelegerea părţilor că prezentul acord reprezintă o convenţie privind cooperarea parţilor în atingerea scopului comun, nu reprezintă prestări de servicii între parteneri şi nu dă naştere unei noi persoane juridice constituite de/între parteneri.
Art. 2 Obiectul
Obiectul acestui parteneriat îl reprezintă stabilirea responsabilităţilor fiecărui partener în vederea realizării și implementării proiectului cu titlul: ”titlul proiectului ” (denumit în continuare „Proiectul”), care va fi depus în cadrul sesiunii de cereri de proiecte nr ..... lansată de către GAL Microregiunea Someș-Codru.
Prevederile cererii de finanţare sunt direct aplicabile prezentului Acord de Parteneriat. În cazul unor discrepanţe între prevederile prezentului Acord de Parteneriat şi cele ale cererii de finanţare, acestea din urmă vor prevala.
Membrii Parteneriatului acordă prin prezenta un mandat de reprezentare Liderului de parteneriat, potrivit art. 2013 din Codul Civil, pentru a încheia contractul de finanţare cu AFIR, precum şi pentru a reprezenta membrii Parteneriatului faţă de GAL/AFIR, pentru orice aspect legat de implementarea Proiectului şi derularea contractului de finanţare. Mandatul acordat Liderului de parteneriat potrivit prezentului document nu exonerează membrii Parteneriatului de obligaţia de punere la dispoziţia DGDR AM PNDR/AFIR, sau oricărui alt organism abilitat să verifice modul de utilizare a finanţării nerambursabile, la cerere şi în termen, documentele şi/sau informaţiile solicitate şi să asigure toate condiţiile pentru efectuarea verificărilor la faţa locului.
Art.3 Principiile de buna practică ale Parteneriatului
Toţi partenerii trebuie să contribuie la realizarea Proiectului în modalităţile precizate în prezentul acord de parteneriat.
Partenerii sunt obligaţi să respecte regulile privitoare la conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor, iar, în cazul apariţiei unui asemenea conflict, să dispună luarea măsurilor ce conduc la evitarea, respectiv stingerea lui, inclusiv, dar fără a se limita la, informarea în scris a DGDR AM PNDR/AFIR responsabil în legătură cu orice situaţie care dă naştere sau este posibil să dea naştere unui astfel de conflict, în termen de 3 (trei) zile de la apariţia unei astfel de situaţii. În caz contrar, semnatarii prezentului acord înţeleg că contractul de finanţare poate fi reziliat prin decizia AFIR.
Membrii Parteneriatului înţeleg şi acceptă faptul că vor răspunde individual faţă de angajamentele asumate de fiecare dintre aceştia în implementarea Proiectului conform cererii de finanţare.
Art. 4 Durata acordului
Acordul de parteneriat intră în vigoare la data semnării acestuia de către părţi şi îşi încetează valabilitatea la data încetării perioadei de monitorizare aferentă Proiectului.
Art. 5 Drepturi şi obligaţii ale partenerilor
Drepturi şi obligaţii ale Liderului de parteneriat:
Liderul de Parteneriat va transmite cererea de finanţare, conform formatului şi modalităţilor stabilite prin Ghidul Solicitantului, şi va semna contractul de finanţare în numele partenerilor.
Liderul de Parteneriat are obligaţia de a depune la AFIR cererile de rambursare, în termen de ...... zile de la primirea acestora de la membrul/membrii Parteneriatului şi a documentelor justificative. În cazul nerespectării prezentei obligaţii, Liderul de parteneriat datorează membrilor Parteneriatului care au depus cererile de rambursare daune interese pentru prejudiciul cauzat de nedepunerea la timp a cererii de rambursare către AFIR.
Propunerile pentru modificări ale Proiectului (de exemplu: activităţi, parteneri, etc.), trebuie să fie convenite cu partenerii înaintea solicitării aprobării de către AFIR şi justificate de către iniţiatorul modificării. Înlocuirea partenerilor, fără consimţământul scris al acestora, este posibilă doar în cazul nerealizării culpabile de către aceştia, dovedite AFIR, a activităţilor asumate, în cazul nerespectării procedurilor stabilite pentru buna implementare a Proiectului sau în ipoteza deschiderii procedurii insolvenţei faţă de aceştia.
Semnatarii prezentului acord de parteneriat înţeleg şi acceptă că nu se pot elimina parteneri din Proiect fără înlocuirea acestora cu alte entităţi cu personalitate juridică ce îndeplinesc condiţiile reglementate de Ghidul Solicitantului, proporţional cu partea rămasă de executat din contract, care preiau cel puţin obligaţiile restante asumate de partenerul pe care îl înlocuiesc. Se pot elimina parteneri din Proiect cu preluarea obligaţiilor asumate de aceştia de către partenerii existenţi, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor reglementate în prima teză a prezentului paragraf.
Să ducă la îndeplinire obligaţiile cuprinse în cererea de finanţare şi asumate prin prezentul acord şi prin contractul de finanţare.
5.2. Drepturi şi obligaţii ale membrilor Parteneriatului:
Să colaboreze şi să susţină derularea Proiectului în modalităţile precizate în cererea de finanţare şi prezentul acord de parteneriat.
Să pună la dispoziţie sau să furnizeze expertiza sau resursele umane asumate, inclusiv cele necesare pentru asigurarea bunei desfăşurări a activităţilor pentru care este responsabil, conform cererii de finanţare.
Să respecte termenele de derulare a Proiectului şi decontarea cheltuielilor, conform prevederilor din cererea de finanţare şi din Contractul de finanţare.
Să ducă la îndeplinire obiectivele cuprinse în Proiect, în condiţiile stabilite prin cererea de finanţare şi Contractul de finanţare.
Să menţină o evidenţă contabilă analitică, utilizând conturi analitice pentru reflectarea tuturor operaţiunilor referitoare la implementarea activităţilor ce îi revin, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 6 Responsabilităţile şi angajamentele membrilor Parteneriatului în implementarea Proiectului
Responsabilităţile partenerilor, resursele angajate şi/sau necesare desfăşurării Proiectului în scopul atingerii indicatorilor specifici cererii de proiecte, prevăzuţi prin cererea de finanţare, sunt asumate de fiecare de membru al Parteneriatului.
Organizaţia |
Responsabilități |
Activitatea ce va fi realizată |
Resurse |
Lider de proiect (partener 1) |
|
|
|
Partener 2 |
|
|
|
Partener n |
|
|
|
Art. 7 Notificări
Orice comunicare între membrii Parteneriatului în legătură cu prezentul acord se va face în scris, prin (e.g. scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax etc.).
Art. 8 Legea aplicabilă şi modificări la acordul de parteneriat
Prezentului acord i se va aplica şi va fi interpretat în conformitate cu legea română.
Pe durata prezentului acord, părţile vor avea dreptul sa convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adiţional, oricând interesele lor cer acest lucru sau când aceste circumstanţe au loc şi nu au putut fi prevăzute în momentul în care s-a încheiat prezentul acord.
Art. 9 Litigii
Orice dispută care poate lua naştere din sau în legătură cu prezentul acord va fi soluţionată pe calea negocierilor între Părţi, iar în situaţia în care acestea nu ajung la niciun acord privind soluţionarea disputei, aceasta va fi soluţionată de instanţele competente, în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile.
Art.10 Prevederi finale
Părţile garantează că reprezentanţii numiţi ale căror semnături apar mai jos au fost investiţi, la data semnării prezentului acord de parteneriat, cu toate puterile legale de a semna si executa prezentul acord de parteneriat.
Semnatarii prezentului acord de parteneriat înţeleg şi acceptă faptul că nerespectarea culpabilă a prezentului acord de parteneriat, îndeosebi în relaţia cu AFIR, poate avea drept consecinţă rezilierea contractului de finanţare şi, după caz, excluderea Liderului de parteneriat, a oricăruia dintre parteneri sau a tuturor membrilor Parteneriatului de la acordarea de finanţare nerambursabilă din FEADR, pentru o perioadă de până la 2 ani, în condiţiile specificate în Ghidul Solicitantului.-
Art. 11 Alte clauze
Părţile pot conveni introducerea altor clauze în prezentul acord, cu respectarea prevederilor asumate prin cererea de finanţare, condiţiilor specifice din Ghidul Solicitantului, precum si a reglementărilor prezentului acord.
Prezentul acord a fost întocmit şi semnat astăzi, [ ] (numărul de exemplare este reprezentat de numărul de parteneri semnatari, inclusiv liderul de parteneriat, toate având aceeaşi valoare legală).
Semnături
Lider de parteneriat |
Numele şi funcţia persoanelor autorizate să semneze |
Semnătura |
Data |
Partener 1 |
Numele şi funcţia persoanelor autorizate să semneze |
Semnătura |
Data |
Partener 2 |
Numele şi funcţia persoanelor autorizate să semneze |
Semnătura |
Data |
(tabelul se poate completa în continuare, acolo unde sunt mai mult de doi parteneri)
4 | Pagina