CONTRACT
Salubris SA Iaşi J22-836-2002
Încheiat între:
CONTRACT
Nr. din PENTRU PRESTĂRI SERVICII SALUBRITATE POPULAŢIE NEASOCIATĂ
ID-01/PO-08, v1
1. SALUBRIS S.A. cu sediul în Iaşi, Şos. Naţională nr.43, telefon: 0232/276244, 0232/279638, fax: 0232/266463, dispecerat: 0232/270223, e-mail: xxxxxx@xxxxxxxx.xx, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J22/836/14.08.2002, cod unic de înregistrare RO14816433, Licenţa A.N.R.S.C. clasa I nr.4366/21.08.2018, A.I.M.nr.6/27.06.2011, cont virament nr. XX00XXXX0000000XXX000000, deschis la Trezoreria Iaşi, XX00XXXX000XX00000000000 deschis la BRD Iaşi şi XX00XXXX0000000000000000 deschis la ING BANK NVIaşi, reprezentată prin Director General – ec.Xxxxxxx Xxxxxxx, denumită în continuare PRESTATOR, pe de o parte, şi
2. Dl/(D-na) posesor al B.I./C.I. seria număr eliberat la data de de către C.N.P. pentru imobilul situat în Iaşi, str. nr. bl. sc. et. ap. telefon
, e-mail: , denumită în continuare BENEFICIAR.
I. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 1. Colectarea separată, transportul separat şi depozitarea deşeurilor municipale în conformitate cu prevederile legale în vigoare: Legea nr.51/2006 actualizată, Legea nr.101/2006 actualizată, O.nr.82/2015, O.nr.112/2007, H.C.L.nr.73/2018, H.G.nr.856/2002, Legea nr.211/2011 actualizată, Legea nr.132/2010actualizată, H.G.349/2005, H.C.L.172/2002 cu modificări în 2005, Ordin nr.20/12.02.2003, H.C.L.nr.491/2007, H.C.L.nr.126/2015, H.C.L.nr.181/2017, H.C.L.nr.153/2013, SR13330/07, SR13400/16,
SR13350/96, O.nr.21/1992, Reg.UE nr.679/2016, Legea nr.677/2001 actualizată, Legea nr.544/2001, Legea nr.233/2002, pentru un număr de persoane.
Prestatorul va efectua activitatea de colectare a deşeurilor menajere din locaţia situată .
Art. 2. Contractul se încheie pe o durată nedeterminată, începând cu data de .
II. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PRESTATORULUI Art. 3. Prestatorul are următoarele drepturi:
1. Să factureze şi să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate/contractate, în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C., corespunzător tarifului aprobat de autorităţile administraţiei publice locale. Să aplice penalităţi în cazul neachitării facturilor la termen. Să solicite recuperarea debitelor în instanţă.
2. Să asigure echilibrul contractual pe durata contractului de prestări servicii.
3. Să iniţieze modificarea şi completarea contractului de prestare, ori de câte ori apar elemente noi în baza normelor legale.
4. Să solicite autorităţii administraţiei publice locale acordul privind rezilierea contractului, considerarea beneficiarului ca fiind fără contract şi obligarea acestuia la achitarea taxei speciale, instituită pentru astfel de cazuri.
Art. 4. Prestatorul se obligă:
1. Să asigure prestarea activităţii de colectare a deşeurilor municipale, conform prevederilor contractuale şi cu respectarea regulamentului serviciului de salubrizare, prescripţiilor, normelor şi normativelor tehnice în vigoare. Să respecte prevederile reglementărilor emise de autorităţile de reglementare şi de autorităţile publice locale.
2. Să respecte indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractul de delegare a gestiunii, să îmbunătăţească în mod continuu calitatea serviciilor prestate. Să respecte angajamentele asumate prin contractul de prestări servicii salubritate cu respectarea legislaţiei.
3. Să doteze punctele de colectare cu recipiente inscripţionate, în locuri special amenajate de beneficiar sau, după caz, amenajate pe domeniul public, stabilite de autorităţile publice locale. Să încarce întreaga cantitate de deşeuri, inclusiv deşeurile municipale amplasate lângă containerele de colectare şi să lase în stare de curăţenie spaţiul destinat depozitării. În cazul în care în/lângă containerele de colectare sunt depozitate şi deşeuri din construcţii, acestea vor fi colectate separat, după caz, înştiinţând în scris beneficiarul despre acest fapt şi despre suma suplimentară ce va fi facturată pentru colectarea acestor deşeuri.
4. Să aşeze după golire recipientele în poziţie normală, pe locul de unde au fost ridicate. Toate operaţiunile vor fi efectuate astfel încât să se evite producerea zgomotului şi a altor inconveniente pentru beneficiar.
5. Să verifice integritatea recipientelor de colectare şi să le înlocuiască în termen maxim de 2 zile de la constatare sau de la primirea unei sesizări în acest sens, dacă acestea nu mai asigură etanşeitatea. Să spele şi să dezinfecteze recipientele de colectare amplasate pe domeniul public la 15 zile calendaristice în perioada de 1 aprilie-1octombrie şi la 30 de zile în restul perioadei din an. Să menţină în stare salubră punctele de colectare amplasate pe domeniul public şi să asigure desfăşurarea corespunzătoare a programelor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, conform programelor aprobate de autoritatea administraţiei publice locale.
6. Să inscripţioneze containerele şi recipientele folosite pentru colectarea separată a diferitelor tipuri de materiale conţinute în deşeurile municipale, cu denumirea materialului/materialelor pentru care sunt destinate şi marcate în diverse culori prin vopsire sau aplicarea de folie adezivă, conform prevederilor legale în vigoare.
7. Să suplimenteze capacitatea de înmagazinare, inclusiv prin mărirea numărului de recipiente sau containere, în cazul în care se dovedeşte că volumul acestora este insuficient şi se depozitează deşeuri municipale înafara lor.
8. Să inscripţioneze recipientele de colectare a deşeurilor municipale, pentru a evita folosirea acestora fără drept, cu un marcaj de identificare realizat astfel încât să nu poată fi şters, fără ca prin această operaţie să rămână urme vizibile.
9. Să colecteze deşeurile folosind autovehicule special echipate pentru transportul deşeurilor menajere.
10. Să asigure continuitatea serviciului, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.
11. Să ridice şi să transporte deşeurile menajere ale beneficiarului conform graficului stabilit pe zile, săptămânal.
12. Să comunice beneficiarului modificarea tarifului, alte informaţii necesare, prin adresă ataşată pe factură şi/sau prin mass media locală.
13. Să înregistreze toate reclamaţiile şi sesizările utilizatorilor şi să ia măsuri de rezolvare a acestora în maxim 30 de zile. Să dea răspuns în maxim 30 de zile la sesizările adresate de către beneficiar cu privire la neîndeplinirea unor condiţii contractuale. Să notifice orice modificare cu referire la normativele în vigoare din prezentul contract.
14. Să comunice în scris beneficiarului, cu minim 15 zile lucrătoare înainte, încetarea prestării serviciului.
15. Să plătească penalităţi în cuantum de 3% pe zi din valoarea facturii curente pentru: întreruperea nejustificată a serviciului, prestarea sub parametrii de calitate şi cantitate prevăzuţi în contract, neanunţarea întreruperii serviciului, nerespectarea programului de ridicare a deşeurilor stabilit în contract.
16. Să actualizeze împreună cu autorităţile locale evidenţa beneficiarilor fără contract de prestări servicii salubritate, în vederea decontării prestaţiei direct la bugetul local pe baza taxelor locale instituite în acest sens.
17. Să presteze activitatea de colectare a deşeurilor municipale la toţi beneficiarii din raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii.
III. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE BENEFICIARULUI Art. 5. Beneficiarul are următoarele drepturi:
1. Să beneficieze de accesibilitate egală şi nediscriminatorie la serviciul public, în condiţii contractuale. Să i se presteze activitatea de colectare a deşeurilor municipale în ritmul şi la nivelul stabilite în contract.
2. Să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi ale contractului de prestare, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate de către prestator prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate ori prin prestarea unor servicii inferioare, calitativ şi cantitativ parametrilor tehnici stabiliţi prin contract sau prin normele tehnice în vigoare.
3. Să sesizeze autorităţile competente pentru orice deficienţe în asigurarea serviciului şi să facă propuneri vizând înlăturarea acestora, îmbunătăţirea activităţii şi creşterea calităţii serviciului.
4. Să solicite, să primească şi să utilizeze informaţii privind activitatea de colectare a deşeurilor menajere, despre deciziile luate în legătură cu acest serviciu de autorităţile locale, ANRSC, operator, după caz.
5. Să primească răspuns în maxim 30 de zile la sesizări cu privire la neîndeplinirea unor condiţii contractuale.
6. Să se adreseze individual sau colectiv prin intermediul unor asociaţii reprezentative, autorităţilor locale sau centrale, instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct sau indirect.
7. Să beneficieze de reducerea costurilor pentru colectarea selectivă a deşeului municipal, în anumite condiţii stabilite în prealabil.
8. Să conteste facturile, în scris, în termen de 10 zile de la primire, când constată încălcarea prevederilor contractuale, în caz contrar, factura va fi considerată acceptată la plată.
9. Să renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate.
Art. 6. Beneficiarul se obligă:
1. Să respecte prevederile regulamentului serviciului de salubrizare şi clauzele contractului de prestări servicii.
2. Să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale.
3. Să depoziteze deşeurile menajere numai la punctele de colectare sau, după caz, în recipientele cu care a fost dotat de către prestator asigurând acces optim de la căile publice până la punctul de colectare al autovehiculelor destinate acestui scop, în orice anotimp al anului (înlăturând gheața, zăpada și poleiul). Să nu introducă în recipiente deşeuri din categoria celor cu regim special (periculoase, toxice, explozive), animaliere, provenite din construcţii, din toaletarea pomilor sau curăţarea şi întreţinerea spaţiilor verzi ori provenite din îngrijiri medicale sau care fac obiectul unor tratamente speciale autorizate de direcţiile sanitare veterinare sau de autorităţile de mediu. Fracţiunea umedă a deşeurilor va fi depozitată obligatoriu în saci de plastic şi apoi în recipient.
4. Să execute operaţiunea de precolectare în condiţii de maximă siguranţă din punct de vedere al sănătăţii oamenilor, al protecţiei mediului, astfel încât să nu producă poluare fonică, miros neplăcut şi răspândirea de deşeuri.
5. Să nu împiedice în niciun fel accesul utilajelor de colectare a deşeurilor la punctele de colectare.
6. Să aplice măsuri privind deratizarea şi dezinsecţia stabilite de autoritatea locală şi de direcţia de sănătate publică teritorială.
7. Să primească la cerere de la prestator pungi/saci de plastic, contra cost sau a căror valoare va fi cuprinsă în tariful de salubrizare pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile.
8. Să execute operaţiunea de colectare selectivă conform cu sistemul de colectare convenit de prestator şi/sau autorităţile locale şi a legislaţiei în vigoare. Să predea separat deşeurile colectate selectiv sau, după caz, să depoziteze separat deşeurile reciclabile în recipiente speciale amplasate la punctele gospodăreşti. În cazul când selectarea nu este făcută corespunzător, deşeul reciclabil fiind amestecat cu deşeu menajer, preluarea deşeurilor respective se va factura la tarif de deşeu menajer.
9. Să păstreze integritatea recipientelor puse la dispoziţie de către prestator şi să nu modifice amplasarea acestora. Să suporte costurile de remediere sau înlocuire a recipientelor de precolectare situate pe domeniul public, în cazul deteriorării acestora din vina dovedită a beneficiarului.În caz de pierdere sau distrugere, beneficiarul va suporta contravaloarea recipientelor cu care a fost dotat în regim de comodat.
10. Să păstreze curăţenia în jurul recipientelor şi a punctelor de colectare de pe domeniul public. Să menţină în stare de curăţenie spaţiile în care se face precolectarea şi să igienizeze recipientele în care se depozitează deşeurile, dacă acestea se află pe proprietatea lor.
11. Să permită delegaţilor împuterniciţi ai prestatorului să verifice numărul de persoane care locuiesc la adresă. Constatarea unui plus de persoane faţă de cel comunicat anterior va fi facturat şi încasat retroactiv pentru toată perioada nedeclarată.
12. Să comunice prestatorului, în scris, până pe data de 27 a lunii, numărul de persoane ce intră la calculul contravalorii prestaţiilor, în caz contrar, prestatorul este îndreptăţit să factureze numărul de persoane din contract sau cel constatat de prestator. Să aducă la cunoştinţă prestatorului, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare a datelor care au stat la baza întocmirii contractului, inclusiv înstrăinarea imobilului, în caz contrar, prestatorul este îndreptăţit să factureze şi să încaseze conform contractului încheiat.
13. Să primească şi să confirme primirea facturilor lunar, a înştiinţărilor de plată, a somaţiilor, cât şi orice corespondenţă înaintată prin poştă sau prin delegat. Neprimirea facturii nu exonerează beneficiarul de la plata serviciului prestat, acesta fiind obligat să contacteze prestatorul.
14. Să asigure curăţenia locurilor de parcare de reşedinţă pe care le au în folosinţă din domeniul public, dacă este cazul, şi să nu efectueze activităţi de reparaţii, întreţinere sau curăţare a autovehiculelor, prin care pot produce scurgerea uleiurilor, carburanţilor şi lubrifianţilor.
15. Să solicite golirea recipientelor ori de câte ori este necesar şi să confirme în scris, serviciul de care a beneficiat.
16. Să preia şi să achite debitul înregistrat în evidenţa contabilă la data încheierii prezentului contract, care îl înlocuieşte pe precedentul, dacă a mai existat alt contract, debit în valoare de , pentru perioada .
17. Să asigure accesul de la căile publice până la punctul de colectare, al autovehiculelor destinate acestui scop, înlăturând gheaţa, zăpada, poleiul.
18. Să accepte întreruperea temporară a serviciului pentru/ca urmare a execuţiei unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere sau modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare.
IV. COLECTAREA DEŞEURILOR; EFECTUAREA PRESTAŢIEI SERVICIULUI DE SALUBRIZARE Art. 7. La data încheierii contractului, graficul privind asigurarea serviciului este următorul:
Perioada de ridicare | Zile din săptămână | Interval orar | Recipiente amplasate |
V. TERMENE ŞI MODALITĂŢI DE PLATĂ
Art. 8. 1. Facturarea contravalorii serviciilor prestate se face lunar, până cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare, în baza tarifului aprobat potrivit prevederilor legale în vigoare şi a numărului de persoane stabilit în contract, comunicat de beneficiar sau constatat de prestator. Factura va cuprinde elemente de identificare ale fiecărui beneficiar, cantităţile facturate, tariful aplicat, inclusiv baza legală.
2. Conform HCL , tarifele pentru colectarea separată, transportul separat și depozitarea deșeurilor municipale fără a
aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii, acumulatori, sunt:
3. Beneficiarul este obligat să achite contravaloarea serviciilor prestate în termen de 15 zile de la data emiterii facturii. Data emiterii facturii, data predării facturii, în cazul când e transmisă prin delegat, şi data scadenţei se înscriu pe factură. Factura emisă constituie titlu executoriu.
4. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei, atrage penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale in vigoare; penalităţile se datorează începând cu prima zi după scadentă; valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al prestatorului.
5. Dacă sumele datorate, inclusiv majorările, nu au fost achitate în termen de 45 zile de la data scadenţei, prestatorul poate suspenda executarea contractului (cu ridicarea recipientelor de la beneficiarii dotaţi) cu un preaviz de 5 zile lucrătoare.
6. Reluarea prestării serviciilor de salubritate se va face în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii; cheltuielile aferente suspendării/reluării serviciului vor fi suportate de beneficiar.
7. Plata contravalorii serviciului se va face pe baza facturilor emise de către prestator sub formă: .
Funcţie de modalitatea de plată, aceasta se consideră efectuată, după caz, la una dintre următoarele date:
a) data certificării plăţii de către unitatea bancară a beneficiarului pentru ordinele de plată;
b) data certificată de prestator pentru filele CEC sau celelalte instrumente de plată legale;
c) data înscrisă pe chitanţă emisă de casieria prestatorului;
În cazul în care pe documentul de plată nu se menţionează obiectul plăţii, se consideră achitate facturile în ordine cronologică.
8. Facturile, documentele de plată, corespondenţa se transmit la adresa…………………………………………………………………….
VI. MODIFICAREA – ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art. 9. 1. Modificarea contractului se face cu acceptul ambelor părţi prin acte adiţionale la contract; fac excepţie tarifele şi graficul de asigurare a serviciului, care se modifică prin negociere cu organele abilitate, în condiţiile legii. Părţile convin ca în cazul în care pe parcursul derulării contractului actele normative care au stat la baza întocmirii contractului vor fi modificate sau abrogate, se vor aplica de drept noile reglementări, fără înştiinţare, notificare sau acte adiţionale.
2. Contractul poate înceta în următoarele cazuri: a) prin acordul scris al ambelor părţi;
b) prin denunţarea unilaterală de către beneficiar, cu un preaviz de 30 zile lucrătoare, cu achitarea la zi a debitelor datorate către prestator;*
c) prin denunţare unilaterală de către prestator, în cazul neachitării contravalorii serviciilor prestate în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturii, cu acordul autorităţilor administraţiei publice locale care vor aplica începând cu data încetării contractului taxa de salubrizare instituită conform legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 si HCL nr.153/2013.
d) prin reziliere;
e) în caz de deces al beneficiarului;
f) în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi/sau faliment a prestatorului.
Măsura rezilierii contractului se poate lua numai în urma unui preaviz adresat beneficiarului şi se poate pune în aplicare după 15 zile lucrătoare de la data primirii acestuia de către beneficiar.
3. Beneficiarul este/nu este de acord ca prestatorul să prelucreze datele personale în scop de marketing, conform prevederi GDPR(anexa)
VII. CLAUZE SPECIALE-RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ, FORŢA MAJORĂ, LITIGII
Art. 10. 1. Prestatorul este exonerat de răspundere pentru nerespectarea termenului de colectare şi transport a deşeurilor ca urmare a unor cauze obiective: blocarea căilor de acces, a unor fenomene naturale sau activităţi umane care nu-i sunt imputabile, dar conduce la obligaţia executării ulterioare a prestaţiei.
2. Neefectuarea serviciului din culpa beneficiarului se consideră prestaţie efectuată, urmând a fi facturată şi decontată conform prezentului contract.
3. Beneficiarul suportă daunele pentru pagubele provocate de deşeuri inflamabile, explozive, corozive, toxice sau cu sursă de infecţie, care sunt depozitate în recipiente tipizate, daune provocate din vina dovedită aacestuia.
4. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător a oricărei obligaţii din contract, dacă acestea au fost cauzate de forţa majoră. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice în termen de 5 zile celeilalte părţi producerea evenimentului şi să ia toate măsurile în vederea limitării consecinţelor.
VIII. DISPOZIŢII FINALE
Art. 11. 1. Prezentul contract se completează cu prevederile Codului Civil şi aaltor acte normative incidente.
2. Eventualele litigii care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi soluţionate de instanţele de judecată abilitate, potrivit legii.
3. Prezentul contract constituie singurul instrument juridic probant pentru soluţionarea eventualelor litigii între părţi.
4. Contractul a fost încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, astăzi .
PRESTATOR, BENEFICIAR,
* Conform art.119 pct.i) din Ordin nr.82/2015, beneficiarul are obligaţia să încheie contract pentru prestarea serviciului de salubrizare numai cu operatorul căruia autorităţile publice locale i-au atribuit dreptul să presteze astfel de activităţi în aria teritorial-administrativă în care se află beneficiarul.
Anexa la contractul de prestari servicii
INFORMAREA BENEFICIARILOR PRIVIND PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Avand in vedere Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/27.04.2016 denumit in continuare (GDPR)
privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor).
Societatea SALUBRIS S.A. asigura beneficiarul cu privire la preocuparea privind protecția datelor personale (nume, prenume, CNP, adresă, numere de telefon și adrese de e-mail), în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materie de protejare și securitate a informațiilor.
In calitate de operator autorizat al serviciului public de salubritate, Societatea SALUBRIS S.A. are o serie de obligaţii faţă de concedent(Municipiul Iaşi, autorităţi locale), diverse instituţii publice (ANRSC, autorităţi fiscale competente, autorităţi de mediu, Poliţie Locală) ce decurg din contractul de delegare şi/sau din legislaţia aplicabilă, a căror îndeplinire poate implica transmiterea datelor cu caracter personal ale beneficiarilor.
Datele personale ale beneficiarului pot fi utilizate de către societatea SALUBRIS S.A. Iași pentru trasmiterea facturilor, informări prin e-mail sau prin mesaje scrise (SMS) sau prin poștă despre acțiunile noastre.
I. Scopurile prelucrării
Datele cu caracter personal furnizate personal cu ocazia încheierii contractului de prestari servicii sau furnizate prin alte mijloace de către beneficiar sunt prelucrate de către SALUBRIS SA în următoarele scopuri:
1. pentru îndeplinirea obligațiilor legale care revin în sarcina SALUBRIS SA în contextul serviciilor prestate, inclusiv pentru procesarea solicitărilor beneficiarului sau efectuarea verificărilor și formalităților aferente încheierii contractului de prestări servicii cu SALUBRIS SA;
2. pentru desfășurarea relației contractuale dintre SALUBRIS SA și beneficiar, inclusiv în scopul executării contractului de prestări servicii, facturării și distribuirii facturilor, corespondenței cu beneficiarul, recuperării eventualelor creanțe, precum și protejarii oricărui interes legitim al SALUBRIS SA, pe cale administrativă sau judiciară, cesiunii de creanțe către terțe părți, primirii și gestionării solicitărilor beneficiarului, conformării cu cerințele legale privind arhivarea, precum și comunicarii catre Direcţia Economica a Finanţelor Publice Locale Iași in vederea impunerii la plata taxei de salubritate;
3. pentru activități de marketing direct şi informare privind serviciile SALUBRIS SA numai cu acordul expres al beneficiarului;
4. în scopul evaluarii gradului de satisfacție a beneficiarilor cu privire la serviciile SALUBRIS SA;
5. pentru indeplinirea obligatiilor legale ce revin in sarcina Salubris SA privind raportarea catre unitatile administrativ teritoriale a evidentei beneficiarilor care detin sau nu contract de prestari servicii salubritate.
II. Durata prelucrării
Datele cu caracter personal sunt stocate în vederea prelucrării lor pe durata necesară atingerii scopurilor de prelucrare menționate mai sus și ulterior potrivit cerințelor din politicile noastre interne și în conformitate cu cerințele legale.
III. Transferul datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal ale beneficiarilor pot fi transmise Direcţiei Economice A Finanţelor Publice Locale Iasi şi către alte unități administrativ teritoriale in vederea impunerii la plata taxei de salubritate in conformitate cu prevederile legale dupa instiintarea prealabilă a persoanei vizate cu privire la întârzierea la plată şi transmiterea datelor, realizată cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data transmiterii și numai după 30 de zile de la data scadenţei.
Datele cu caracter personal ale beneficiarilor pot fi transmise pentru indeplinirea obligațiilor legale ce revin în sarcina Salubris SA privind raportarea către Direcţia Economica A Finanţelor Publice Locale Iași şi către alte unități administrativ teritoriale a evidenței beneficiarilor care dețin sau nu contract de prestări servicii salubritate.
Datele cu caracter personal ale beneficiarilor pot fi transmise către Politia Locală, Garda de mediu, Agenția Națională de Mediu, ANRSC, precum și către alte instituții și autorități publice, conform prevederilor legale.
IV. Drepturile beneficiarului prevăd
Potrivit dispozițiilor Legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și Regulamentul privind protectia datelor la nivel european 679/2016 beneficiați de următoarele drepturi:
- dreptul de informare;
- dreptul de acces;
- dreptul de intervenție;
- dreptul la restricționarea prelucrăii datelor cu caracter personal;
- dreptul de opoziție;
- dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal („dreptul de a fi uitat”);
- dreptul la portabilitatea datelor cu caracter personal ale beneficiarului;
- dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și
- dreptul de a vă adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau justiției.
În vederea exercitării acestor drepturi în relația cu SALUBRIS S.A, este necesar să transmiteți o cerere, întocmită în formă scrisă, datată și semnată, însoțită de o copie lizibilă a actului de identitate al solicitantului, în care să se comunice datele personale asupra cărora se exercită drepturile menționate anterior și adresa la care doriți să vă fie comunicate informațiile și, dacă este cazul, motivul raportării.
Pentru a asigura exactitatea datelor cu caracter personal prelucrate de SALUBRIS S.A, este necesar ca beneficiarii să-şi actualizeze datele personale şi să confirme exactitatea datelor periodic.
Dreptul la informare: dreptul de a fi informat cu privire la identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia, scopul în care se face prelucrarea datelor, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existența drepturilor prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru persoana vizată și condițiile în care pot fi exercitate.
Dreptul de acces: dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care vă privesc sunt sau nu prelucrate de acesta, scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt transmise datele, principiile de funcționare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează solicitantul și posibilitatea de a consulta registrul de evidență a prelucrării de date cu caracter personal.
Dreptul de intervenție: dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit, după caz : (i) rectificarea, actualizarea, blocarea, transformarea în date anonime sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau inexacte; (ii) notificarea către terții cărora le-au fost transmise datele a oricărei operațiuni menționate anterior, dacă aceasta notificare nu se dovedește imposibilă sau nu presupune un efort disproporționat față de interesul legitim care ar putea fi lezat.
Dreptul la restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal poate fi exercitat în unul din următoarele cazuri:
- beneficiarul contestă exactitatea datelor, sens în care poate fi restricționată pentru o perioada care permite Salubris S.A. verificarea exactității datelor și eventual corectarea acestora;
- prelucrarea nu are un temei legal, iar beneficiarul se opune explicit la stergerea datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
- Salubris S.A. nu mai are nevoie de datele cu caracter personal ale beneficiarului în scopul prelucrarii, dar acesta le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
- beneficiarul se opune prelucrării, sens în care poate fi restricționată prelucrarea pentru o perioada de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale Xxxxxxxx S.A. prevalează asupra drepturilor beneficiarului;
Dreptul de opoziție: (i) dreptul de a vă opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația particulară a beneficiarului, ca datele care vă vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare; (ii) dreptul de a vă opune în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare, ca datele care vă vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui terț, sau să fie transmise unor terți într-un asemenea scop.
Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal („dreptul de a fi uitat”), atunci cand se aplică unul dintre următoarele motive:
- acestea nu mai sunt necesare pentru scopul pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- beneficiarul își retrage consimțământul pe baza căruia a avut loc prelucrarea datelor dacă nu mai există niciun alt temei juridic pentru continuarea prelucrarii;
- există o opoziție exprimată de beneficiar cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și Salubris S.A. nu are motive legitime care să prevaleze;
- datele beneficiarului au fost prelucrate făra respectarea obligațiilor legale.
Dreptul la portabilitatea datelor cu caracter personal ale beneficiarului se referă la posibilitatea ca Salubris S.A. sa transmită datele cu caracter personal furnizate de beneficiar, într-un format structurat și pe care le puteți transmite unui alt operator.
Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale: dreptul de a cere și de a obține retragerea, anularea sau reevaluarea oricărei decizii care produce efecte juridice în privința persoanei vizate, adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale personalității sale, precum și competența profesională, credibilitatea, comportamentul ori alte asemenea aspecte.
Monitorizarea respectării cerințelor legale în acest domeniu este asigurată inclusiv de către responsabilul cu protecția datelor desemnat în cadrul SALUBRIS SA, având următoarele date de contact: xxx@xxxxxxxx.xx