CONTRACT DE SERVICII
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA CENTRUL BUGETAR DE ADMINISTRARE CREŞE
Str. Mehedinţi nr.15, 400672, Cluj-Napoca, tel. 0000-000000 fax. 0000-000000 xxx.xxxxxxxxxxxxxxx.xx
CONTRACT DE SERVICII
Servicii si asistenta software Nr.10 data 11.03.2020
În temeiul Legii 98/2016 si HG 395/2016 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a s-a încheiat prezentul contract de prestări servicii:
1.1.Centrul Bugetar de Administrare Crese Cluj-Napoca, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str.Mehedinti nr :15, telefon 0000000000/fax0364116667, email : xxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx, cod fiscal19343123, cont trezorerie
XX00XXXX00X000000000000X, reprezentată prin Director Xxxx Xxxxxxx în calitate de achizitor pe de o parte, și
1.2. SC Gesoftsist SRLcu sediul în Loc. Bistrita, Intrarea Pârcalabului, Nr.62,Ap. 17 jud. Bistrița Năsăud, tel:0000000000, email: xxxxxx@xxxxx.xxx, Xxx.xxx. J6/298/2016, CUI 00000000, cont XX00XXXX0000000XXX000000, deschis la Trezoreria Municipiului Bistrita, reprezentata prin Lup Xxxxxxx si Xxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxx, in calitate Administratori, in calitate de PRESTATOR, pe de altă parte
Clauze obligatorii
2. Obiectul contractului îl constituie:
2.1. Prin prezentul contract PRESTATORUL se obligă să presteze service și asistență tehnică software în utilizarea aplicatiei informatice Evcon pe toată perioada de valabilitate a contractului prin deplasare la sediul achizitorului, telefonic și prin control de la distanţă pe internet.
2.2. Acordă mentenanță la programele informatice în scopul menţinerii acestora în permanentă stare de funcţionare, conform prevederilor legislative în vigoare.
3. Prețul contractului
3.1. Preţul convenit pentru asistenţă software şi service la programul Evcon este de 500 LEI / lună .
3.2. Prețul convenit este un preț ferm, nu se acceptă actualizarea prețului contractului.
4. Durata contractului
4.1. Contractul intră în vigoare de la data semnării, până la data de 31.12.2020
Având în vedere că serviciile care fac obiectul prezentului contract au caracter de regularitate și sunt îndeplinite cumulativ conditiile prevazute la art.165 din HG 395/2016, respectivul contract poate fi prelungit pe maxim patru (4) luni de la expirarea datei inițiale de îndeplinire a acestuia.
5. Documentele contractului sunt:
1.Oferta financiară
2. Acte adiționale aferente după încheierea contractului
6. Obligaţiile principale ale prestatorului
6.1.- Acordă ajutor și explică concret pașii care trebuiesc urmați în programe în scopul introducerii datelor.
- Acordă ajutor, explică și clarifică orice probleme apar în utilizarea programelor, zilnic între orele 8:30 – 16:30.
- Acordă consultanță, explică și clarifică toate problemele legate de legislația în vigoare.
- Remediază prin control de la distanță prin Internet, de tip Help-Desk, orice probleme apar în funcționarea programelor, inclusiv problemele legate de eventualele înregistrări contabile greșite.
- Permite actualizarea automată a programelor prin internet ori de câte ori se modifică legislaţia în vigoare sau apar versiuni noi îmbunătățite.
- Asigură remedierea oricărei erori de calcul apărute în funcţionarea programelor prin control de la distanță pe internet.
- Asigură remedierea oricărei defecţiuni legată strict de funcţionarea programelor prin control de la distanță pe internet.
- Asigură funcţionarea programelor în reţea, garantează securitatea şi integritatea bazelor de date.
- Permite achizitorului să-și facă copii de siguranță a bazelor de date.
6.3. -La cerere, se deplasează la sediul achizitorului, acordă asistență tehnică și de specialitate suplimentară.
7. Obligaţiile principale ale achizitorului
7.1. Să anunţe prestatorul în scris despre orice neconcordanţă cu legislaţia în vigoare.
7.2. Să anunţe prestatorul în scris despre orice eroare de calcul sau defecţiuni constatate la funcţionarea programelor.
7.3. Să anunţe prestatorul de service înaintea efectuării oricăror modificări privind sistemul de calcul sau sistemul de operare pentru prevenirea blocajelor sau a pierderilor de date.
7.4. Să efectueze minim o copie de siguranță săptămânal pe alte memorii externe (cd, stick etc).
7.5. Să instaleze și să utilizeze programele pe calculatoare echipate cu componente de foarte bună calitate și cu sisteme de operare Windows cu licență.
7.7. Să nu permită accesul la programe decât numai persoanei autorizate şi special instruite în acest scop.
7.8. Să fixeze parolă pentru accesul la fiecare program.
7.9. Să nu încerce copierea programelor sau mutarea acestora pe alt calculator.
7.10. Achizitorul se obligă să recepţioneze serviciile prestate în momentul prestării acestora.
7.11. Să plătească preţul către prestator în termen de maxim 30 (treizeci) de zile de la emiterea facturii de către acesta. Neîndeplinirea acestei obligaţiuni dă dreptul prestatorului de a sista prestarea serviciilor şi de a beneficia de reactualizarea sumei de plată la nivelul corespunzător zilei de efectuare a plaţii. Imediat ce achizitorul onorează factura, prestatorul va relua prestarea serviciilor în cel mai scurt timp posibil.
8. Sancţiuni pentru neindeplinirea culpabilă a obligaţiilor comune
8.1. - În cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul nu reuşeşte să-şi execute obligaţiile asumate prin contract, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din preţul contractului, ca penalitaţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,5% din valoarea facturii emise, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.
8.2. - În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,5% din plata neefectuată, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.
8.3. - Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi, în mod culpabil şi repetat, dă dreptul părţii lezate de a considera contractul de drept reziliat şi de a pretinde plata de daune-interese.
8.4. - Achizitorul îşi rezervă dreptul de a renunţa oricând la contract, printr-o notificare scrisă adresată furnizorului, fără nici o compensaţie, dacă acesta din urmă dă faliment, cu condiţia ca această anulare să nu prejudicieze sau să afecteze dreptul la acţiune sau despăgubire pentru furnizor. În acest caz, furnizorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzatoare pentru partea din contract îndeplinită până la data denunţării unilaterale a contractului.
Clauze specifice
9. Alte resposabilităţi ale prestatorului
9.1. (1) Prestatorul are obligaţia de a executa serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul şi promtitudinea cuvenite angajamentului asumat.
(2) Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane, materialele, instalaţiile, echipamentele şi orice alte asemenea, fie de natura provizorie, fie definitivă cerute de şi pentru contract, în masura în care necesitatea asigurării acestora este prevazută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
9.2. - Prestatorul este pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor în conformitate cu obligaţiile convenite. Totodată, este răspunzător atât de siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.
9.3. - Prestatorul se obligă să organizeze periodic activităţi de instruire pe probleme privind cunoaşterea şi utilizarea tuturor funcţionalităţilor programului şi a noutăţilor legislative apărute.
10. Alte responsabilităţi ale achizitorului
10.1. - Achizitorul se obligă să pună la dispoziţia prestatorului orice facilităţi şi/sau informaţii pe care acesta le solicită şi pe care le consideră necesare îndeplinirii contractului.
11. Recepţie şi verificări
11.1. - Programele informatice au fost verificate de achizitor şi îndeplinesc cerinţele minime de funcţionare.
11.2. - Achizitorul are dreptul de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea lor cu obligaţiile asumate de prestator.
11.3. - Verificările vor fi efectuate în conformitate cu prevederile din prezentul contract. Achizitorul are obligaţia de a notifica, în scris, prestatorului, identitatea reprezentanţilor săi împuterniciţi pentru acest scop.
12. Începere, finalizare, întârzieri, sistare
12.1. - (1) Prestatorul are obligaţia de a începe prestarea serviciilor la data semnării contracului.
12.2. - (1) Serviciile prestate în baza contractului sau, dacă este cazul, oricare fază a acestora prevazută a fi terminată într-o perioadă prestabilită, trebuie finalizate în termenul convenit de parţi, termen care se calculează de la data începerii prestării serviciilor.
(2) În cazul în care:
- orice motive de întârziere, ce nu se datorează prestatorului, sau
- alte circumstanţe neobisnuite susceptibile de a surveni, altfel decât prin încalcarea contractului de către prestator,
îndreptăţesc prestatorul de a solicita prelungirea perioadei de prestare a serviciilor sau a oricărei faze a acestora, atunci parţile vor revizui, de comun acord, perioada de prestare şi vor semna un act adiţional.
12.3. - Dacă pe parcursul îndeplinirii contractului, prestatorul nu respectă datele/perioadele de prestare, acesta are obligaţia de a notifica acest lucru, în timp util, achizitorului. Modificarea datei/perioadelor de prestare asumate în graficul de prestare se face cu acordul parţilor, prin act adiţional.
12.4. - În afara cazului în care achizitorul este de acord cu o prelungire a termenului de execuţie, orice întârziere în îndeplinirea contractului dă dreptul achizitorului de a solicita penalităţi prestatorului.
13. Amendamente
13.1. - Parţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.
14. Cesiunea
14.1. - Prestatorul are obligaţia de a nu transfera total sau parţial obligaţiile sale asumate prin contract, fără să obţină, în prealabil, acordul scris al achizitorului.
14.2. - Cesiunea nu va exonera prestatorul de nici o responsabilitate privind garanţia tehnică sau orice alte obligaţii asumate prin contract.
15. Rezilierea contractului
15.1. - Contractul poate fi reziliat numai cu acordul ambelor părți și numai prin notificare scrisă cu 30 de zile inainte.
16. Forţa majoră
16.1. - Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
16.2. - Forţa majoră exonerează parţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
16.3. - Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
16.4. - Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.
17. Soluţionarea litigiilor
17.1. - Achizitorul şi prestatorul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, orice neintelegere care se poate ivi în legatură cu îndeplinirea contractului.
17.2. - Dacă, achizitorul şi prestatorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze, de către instanţele judecatoreşti competente de la sediul achizitorului.
18. Limba care guvernează contractul
18.1. - Limba care guvernează contractul este limba română.
19. Comunicări
19.1. - (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât şi în momentul primirii.
19.2. - Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, fax sau e-mail cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
20. Legea aplicabilă contractului
20.1. - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
Prezentul contract a fost încheiat 3 exemplare din care doua exemplare pentru beneficiar si un exemplar pentru prestator.
Achizitor, Prestator,
Centrul Bugetar de Administrare Crese GESOFTSIST SRL
Director, Administrator,
Xxxx Xxxxxxx Lup Xxxxxxx
Xxxxxxxxx Xxxx
XXXXXX CFP,
Xx.Xxxx Xxxxx
Șef Serv.Tehnic-Administrativ , Xxxxx Xxxxxxxxx
Consilier Juridic, Xxxx Xxxx
Responsabil Achiziție Xxxx Xxxxxxx