RISCURILE ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA OBLIGAȚIILOR CONTRACTUALE - ASPECTE PRACTICE
RISCURILE ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA OBLIGAȚIILOR CONTRACTUALE - ASPECTE PRACTICE
Centrul de formare/specializare/perfecţionare EXPERT AKTIV GROUP, autorizat A.N.C. şi înscris în R.N.F., acordă în urma evaluării participanţilor, certificat de absolvire pentru programul de perfecționare, acreditat ANC,
17 – 20 Decembrie 2023, SINAIA, HOTEL SINAIA
AVANTAJE !!!
În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede acordarea de credite, pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a
5-a taxă de instruire, GRATUIT!
Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.
OBIECTIVE: Cursul se adresează juriştilor, avocaţilor, angajaţilor din cadrul companiilor, societăţilor comerciale şi instituţiilor publice locale şi centrale, responsabililor cu încheierea contractelor şi urmărirea derulării acestora, inclusiv cele privind achiziţiile; prin participarea la acest curs, se urmăreşte însuşirea situaţiilor de răspundere contractuală, aşa cum este văzută de legiuitor într-o manieră intermediară, parţial tradiţională, parţial adaptată concepţiei europene. Lectorul stă la dispoziţia participanţilor cu o gamă largă de soluţii practice integrate cu accent pe ideea că răspunderea contractuală este o urmare a principiului forţei obligatorii a contractului şi pe ideea de reparaţie a prejudiciului, în conformitate cu prevederile Codului Civil şi a legislaţiei de specialitate.
TRAINER:
Xxxxxx XXXXXXXXXX - Formator la Institutul Naţional al Magistraturii în perioada 2003 - 2017, membru al Comisiei de redactare a Noului Cod Civil şi al Comisiei de redactare a Legii de punere în aplicare a Noului Cod Civil.
CERTIFICARE: pentru jurişti, în urma evaluării, se acordă CERTIFICAT de ABSOLVIRE A.N.C. pentru ocupaţia “CONSILIER JURIDIC”, COD COR 261103, însoţit de supliment descriptiv în care sunt înscrise competenţele dobândite. Certificatele sunt eliberate în conformitate cu prevederile O.G. nr.129/2000 republicată, recunoscute de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale. Pentru economişti şi alte ocupaţii interesate, se eliberează Certificat de participare și competențe, pentru temele abordate.
ASPECTE PRACTICE, TEME ŞI DEZBATERI PRIVIND:
• Premisa răspunderii contractuale: existența unui contract valabil încheiat. Efectele nulității. Delimitarea de răspunderea delictuală.
• Condițiile răspunderii contractuale:
▪ Prejudiciul. Condițiile de reparare. Tipologia prejudiciului. Prejudiciu cert – prejudiciu eventual – prejudiciu constând în pierderea unei șanse. Dovada prejudiciului: dobânda legală, xxxxxx xxxxxx, arvuna confirmatorie.
▪ Neexecutarea obligației contractuale. Forme de neexecutare. Dovada neexecutării.
▪ Legătura de cauzalitate.
▪ Culpa debitorului obligației contractuale neexecutate. Dovadă. Relevanța formei de vinovăție în materie contractuală.
• Cauze de exonerare a răspunderii contractuale. Cauze legale și cauze convenite.
• Efectele răspunderii contractuale:
▪ Repararea în natură a prejudiciului. Discuție asupra posibilității executării (silite) în natură a obligațiilor de a face.
▪ Repararea prejudiciului prin echivalent. Evaluarea prejudiciului.
TARIF DE INSTRUIRE: 950 LEI/PARTICIPANT
Tariful include mapă de lucru, suport de curs în format electronic, consultanţă şi coffee break pe toată perioada de desfăşurare a evenimentului.
La tariful de instruire nu se aplică TVA conform LEGII 227/2015 art. 292 alin.1 lit. f coroborat cu art 271 alin 2 Cod Fiscal.Costul cursului se deduce din impozitul pe profit/venit conform OG 129/2000, republicată.
Locurile sunt limitate!
TARIF SERVICII HOTELIERE: 2.370 LEI/PARTICIPANT* (TVA inclus)
Tariful include cazarea în cameră dublă în regim single şi pensiunea completă pe toată durata evenimentului; serviciile hoteliere sunt opţionale
*Pentru flexibilizarea serviciilor hoteliere vă rugăm să contactaţi coordonatorul de curs.
ÎNSCRIERI:
Participarea are loc în baza fişei de înscriere solicitată
la coordonatorul de curs: Xxxxxx XXXXXXXX 0753.025.978;
000.000.00.00, 0000.000.000,
e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxx.xx, xxxxxx_xxxxx_xxxxx@xxxxxxx.xxx, xxx.xxxxxxxxx@xxxxx.xxx.
TERMEN DE ÎNSCRIERE: 13 Decembrie 2023
în limita locurilor disponibile
Dacă doriţi să nu mai primiţi oferta noastră, vă rugăm să trimiteţi un mesaj cu numele companiei/instituției, aderesa de e-mail și numărul de telefon, la e-mailul xxxxxx@xxxxxxxxxxx.xx. Vă mulţumim pentru înţelegere!