REGULI OFICIALE
REGULI OFICIALE
ale programului ”SMART HOUR″
Prezentele Reguli oficiale ale programului ”SMART HOUR” (”Reguli”) în cadrul B.C. „ENERGBANK” S.A. IDNO – cod fiscal 1003600008150 (”Bancă”) stabilesc condițiile obligatorii și valabile pentru toți clienții participanți, conform cărora clienții Băncii pot beneficia de tranzacții la un Curs special de schimb valutar.
În cadrul Programului pot participa toți titularii conturilor curente cu sau fără card de plată atașat deschise la B.C. ”ENERGBANK” S.A., menționați în Secțiunea 3 de mai jos. Titularii conturilor pot participa la Program, cu respectarea termenilor și condițiilor prevăzute în prezentele Reguli. Prin participarea la acest Program, clienții participanți sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentelor Reguli.
Regulile vor fi disponibile oricărui solicitant, cu titlu gratuit, pe pagina web a Băncii, xxx.xxxxxxxxx.xxx secțiunea ”Noutăți” și prin intermediul serviciilor Mobile Banking, pentru clienții participanți care le au instalate, și poate fi consultat la cerere, în orice subdiviziune a Băncii de pe teritoriul Republicii Moldova.
Titularii conturilor curente cu sau fără card de plată atașat deschise în cadrul Băncii își asumă obligativitatea de a consulta pagina-web oficială a Băncii, xxx.xxxxxxxxx.xxx sau informațiile afișate prin serviciile Mobile Banking sau în subdiviziunile teritoriale ale Băncii pentru a afla termenii și condițiile prezentelor Reguli, dar și ultimele informații/ modificări legate de prezentul Program.
SECȚIUNEA 1. TERMENI ȘI DEFINIȚII
Curs special - curs de schimb valutar comercial, stabilit și aplicat de către Bancă, în intervalul orar 12:00
- 13:00, de luni pînă vineri, în zilele lucrătoare, pentru convertirea după caz a sumelor aferente unor transferuri efectuate între conturile de același tip, conturile curente sau conturile curente cu card de plată atașat a aceluiași client deschise în aceeași subdiviziune a Bancii. Cursul special este, de regulă, rata de schimb (cursul valutar) stabilit de Banca Națională a Moldovei MDL -EUR/ MDL -USD, publicat de BNM, pentru ziua respectivă, sau un alt curs afișat pe pagina Băncii în calitate de Curs special. Banca este în drept să modifice Cursul special în mod unilateral. Modificările survenite cu privire la Cursul special, pot fi aplicate imediat și fără nici o notificare prealabilă. Deținătorul de cont se poate informa despre Cursul special aplicabil tranzacțiilor din Program accesând aplicația Mobile Banking.
Programul SMART HOUR sau Program– reprezintă o ofertă specială de care beneficiază toți clienții care corespund condițiilor stabilite în aceste Reguli, pentru operațiunile dintre conturile deschise în cardul Băncii, efectuate prin intermediul aplicației Mobile Banking puse la dispoziție de Bancă, prin care echivalentul unei sume de bani înregistrate la soldul unui cont curent cu sau fără de card de plată atașat din Bancă este transferat pe un alt cont cu sau fără de card de plată atașat din Bancă deținut de același client, deschise în aceași subdiviziune a Băncii, potrivit Cursului special sub rezerva respectării acestor Reguli.
SECȚIUNEA 2. DURATA PROGRAMULUI
2.1 Programul intră în vigoare la data de 31.05.2024 și se va desfășura pe o perioada determinată de timp, respectiv până la data de 30.11.2024 (inclusiv). Programul poate fi prelungit la decizia Băncii.
2.2 Banca are dreptul de a modifica sau întrerupe temporar sau definitiv oricând Programul și/sau acordarea beneficiilor, urmând ca modificările să intre în vigoare în momentul comunicării lor către clienții participanți la acest Program, prin afișare pe pagina-web oficială a Băncii, xxx.xxxxxxxxx.xxx sau prin intermediul serviciilor Mobile Banking.
2.3 Tranzacțiile efectuate în cadrul prezentului Program, până la data încetării acestuia, vor fi tratate conform Regulilor în vigoare la data realizării fiecărei operațiuni.
2.4 În situația în care Programul va fi întrerupt, clienții participanți nu vor mai putea efectua tranzacții în condițiile descrise în prezentele Reguli.
SECȚIUNEA 3. CRITERII DE ELIGIBILITATE
3.1 În condițiile prevăzute de Reguli la acest Program pot participa gratuit persoanele fizice, titulari ai conturilor curente cu sau fără de card de plată atașat deschise în cadrul Băncii care au solicitat/contractat serviciul Mobile Banking.
3.2 Tranzacțiile în cadrul Programului se realizează exclusiv prin serviciul Mobile Banking pus la dispoziție de către Bancă.
3.3. Este necesar ca conturile între care se realizează transferul de fonduri să aparțină aceluiași titular de cont, să fie de același tip (cont curent-cont curent sau cont de card-cont de card), să fie deschise în cadrul aceleiași subdiviziuni a Băncii și să fie în valuta tranzacțiilor solicitate respective.
SECȚIUNEA 4. MECANISMUL PROGRAMULUI
Acces:
Pentru această ofertă se vor considera operațiunile de schimb valutar care implică un transfer, prin conversie valutară, între conturile curente cu sau fără card de plată atașat (de același tip (cont curent-cont curent sau cont de card-cont de card) proprii, între una dintre monedele MDL, EUR, USD (MDL – EUR, MDL – USD, EUR – MDL, USD – MDL) efectuate prin serviciul Mobile Banking în intervalul orar 12:00 - 13:00, de luni până vineri în zilele lucrătoare, pentru care Banca va aplica Cursul special din ziua ordonării tranzacției.
Limita zilnică:
Cursul special se va aplica pentru operațiunile de schimb valutar în limita zilnică a maximum 200 EUR, în intervalul orar menționat (echivalent în EUR la Cursul special a sumei aferente schimbului valutar).
În cazul efectuării unei tranzacții de schimb valutar care depășește contravaloarea sumei de 200 EUR pe zi (echivalent în EUR la Cursul special) se va aplica cursul de schimb practicat de B.C. ”ENERGBANK”
S.A. de la momentul efectuării schimbului valutar pentru întreaga sumă a tranzacției efectuate cu depășirea limitei.
În cazul în care, cursul comercial standard stabilit pentru tranzacții cu persoanele fizice va fi mai avantajos, clientul va fi informat despre aceasta și direcționat din Smart Hour în meniul “Operațiuni” al aplicației Mobile Banking.
În cazul în care, din diverse motive, se aplică un curs valutar eronat (de exemplu cel publicat în ziua anterioară celei în care a fost efectuat schimbul valutar), Banca va demara în cel mai scurt timp procesul de corecție al tranzacțiilor în cauză. Procesul de corecție presupune creditarea sau debitarea contului în MDL al clientului, cu suma pe care acesta o are de recuperat/plătit de la/către Bancă.
SECȚIUNEA 5. RECLAMAȚII ȘI LITIGII
Toate reclamațiile ce pot apărea pe parcursul valabilității Programului se examinează de către Bancă conform prevederilor legislației în vigoare
Banca examinează reclamația și comunică clientului decizia pe marginea acesteia în termen de 14 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, iar în cazul în care necesită o studiere și examinare
suplimentară – în termen de 30 de zile lucrătoare. De regulă răspunsul Băncii va fi furnizat prin același canal de comunicare prin care a fost recepționată reclamația/plângerea. La cererea clientului sau decizia Băncii, răspunsul Băncii poate fi formulat în formă scrisă.
SECȚIUNEA 6. RĂSPUNDEREA BĂNCII
Prin participarea la prezentul Program, participanții sunt de acord să respecte limitele, regulile, termenii și toate condițiile stabilite prin aceste Reguli. În cazul în care Banca constată că un participant nu îndeplinește și/sau nu a respectat condițiile stipulate de Reguli, își rezervă dreptul de a suspenda oricând drepturile și beneficiile ce revin participantului, fără alte despăgubiri sau plăți. Banca este îndreptățită să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a sistemelor Băncii, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile acestui Program.
SECȚIUNEA 7. IMPEDIMENT ÎN AFARA CONTROLULUI ȘI CAZUL FORTUIT
Pentru scopul acestui document, prin Impediment în afara controlului se înțelege evenimentul extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care este de natură a exonera de răspundere partea care îl invocă. Prin caz fortuit se înțelege acel eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de Bancă, care este de natură a exonera de răspundere partea care îl invocă, inclusiv deficiențele de natură tehnică și a căror apariție pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin acest document. În categoria acestor evenimente sunt incluse, fără a se limita la acestea: războaie, incendii, inundații, greve și blocade, cutremure, alte catastrofe de orice fel, defecțiuni tehnice, deconectări de energie electrică etc precum și orice reglementare care poate apărea ulterior începerii Programului și care poate interzice sau modifica termenii și condițiile prezentate mai sus. Dacă o situație de impediment în afara controlului/cazului fortuit, inclusiv imposibilitatea Băncii din motive independente de voința sa, împiedică sau întârzie total sau parțial executarea termenilor și condițiilor Programului și continuarea acestuia, Banca va fi exonerată de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care aceasta îndeplinire va fi împiedicată sau întârziată. Banca, dacă invocă impediment în afara controlului, este obligată să comunice participanților la Program, în termen de 5 zile de la apariția unui asemenea caz, existența acestuia. Acest Program poate fi încheiat în cazul producerii unui eveniment ce constituie impediment în afara controlului/caz fortuit sau în cazul imposibilității Băncii, din motive independente de voința sa, de a continua prezentul Program precum și în alte cazuri la decizia Băncii.
SECȚIUNEA 8. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE
8.1. Banca va prelucra datele cu caracter personal în temeiul art. 5 alin. (5) lit. a) al Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal - executarea unui contract la care subiectul datelor cu caracter personal este parte (la caz, subiecții fiind titulari ai conturilor curente cu sau fără card de plată atașat deschise de către Bancă care au solicitat/contractat serviciul Mobile Banking de la Bancă).
8.2. Banca eventual va prelucra datele cu caracter personal ale părților prin acțiuni de accesare a sistemelor informaționale publice sau private, consultarea datelor cu caracter personal, extragerea, stocare, utilizare, actualizare, etc.
8.3.Participanții la Program pot lua cunoștință de informația deplină privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Bacă accesând Nota de informare privind Politica de confidențialitate B.C. ENERGBANK S.A: care este disponibilă pe pagina web la xxxxx://xxx.xxxxxxxxx.xxx/xx/xxxx/xxxxxxxxx- datelor-cu-caracter-personal-9r9jio79bv.
8.4. Participanții la Program își pot realiza drepturile referitoare la protecția datelor cu caracter personal: dreptul la opoziție, dreptul de acces, dreptul de informare, de restricționare, de intervenție, prin expedierea unei cereri în formă liberă la adresa de e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx.xxx sau printr-un apel telefonic la numărul: (022) 264-751.