CONDIȚII GENERALE PENTRU FURNIZAREA ENERGIEI ELECTRICE
Terminologie
CONDIȚII GENERALE PENTRU FURNIZAREA ENERGIEI ELECTRICE
la consumatori casnici
Art.1. Termenii utilizaţi în prezentul contract sunt definiţi în Anexa nr.1.
Obiect
Art. 2. Condițiile generale pentru furnizarea energiei electrice la consumatori casnici completează prevederile contractului de furnizare energie electrică încheiat de către client cu furnizorul (contractul), stabilind cadrul general aplicabil în relațiile dintre client, care are și calitatea de utilizator al rețelei electrice (consumator, client, cumpărător), RESTART ENERGY ONE SA, în calitate de furnizor (furnizor, vânzător), autorizat de Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și operatorul de rețea/operatorul de măsură din zona loculuide consum. Art.3. Furnizorul publică pe site-ul propriu forma actualizată a condițiilor generale de furnizare a energiei electrice și le pune în mod gratuit la dispoziția clientului, la cererea acestuia, prin unul dintre următoarele mijloace, dar fără a se limita la acestea: fax, e-mail, direct sau prin posta pe suport hârtie, conform solicitarii clientului.
Condiţii de derulare a contractului
Art. 4. - (1) Cantitatea de energie consumată se determină conform prevederilor din contractul de furnizare a energiei electrice.
(2) Consumatorul plătește furnizorului energia electrică consumată la preţul de contract definit şi calculat conform contractului.
(3) Consumatorul plătește Furnizorului şi energia electrică reactivă inductivă/capacitivă, calculată conform prevederilor legale în vigoare, daca este cazul.
(4) Energia electrică furnizată conform prevederilor contractului este măsurată în conformitate cu prevederile în vigoare.
(5) Furnizorul prestează consumatorului serviciul de furnizare energie electrică la calitatea prevăzută în Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice în vigoare.
Art.5. - (1) Părţile vor respecta instrucţiunile şi comenzile operative emise de către operatorul de sistem în baza Codului tehnic al reţelei de transport, în vigoare. Obligaţiile ce revin fiecărei parţi în baza prezentului contract nu pot fi invocate drept cauză a nerespectării Codului tehnic al reţelei de transport.
(2) Partile se obligă să respecte prevederile "Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali" în vigoare.
Modalităţi de plată
Art.6. - (1) Contravaloarea energiei electrice contractată/furnizată se determină în conformitate cu prevederile din contract.
(2) Modalitățile de efectuare a plățtilor sunt:
- prin ordin de plată, direct debit sau transfer în contul Furnizorului nr. XX00XXXXXXXXXX0000000000, deschis la Banca Transilvania ;
- prin ordin de plată, direct debit sau transfer în contul Furnizorului nr. XX00XXXX000XX00000000000, deschis la B.R.D. ;
- prin ordin de plată, direct debit sau transfer în contul Furnizorului nr. XX00XXXX0000000000000000, deschis la BCR ;
- prin intermediul echipamentelor acceptatoare de numerar din agențiile băncii Transilvania;
- prin intermediul ghișeelor Poșta Română, precum și la domiciliu, în mediul rural prin factorii poștali;
- prin punctele de încasare PayPoint,PayZone,ZebraPay,UnDoi;
- prin alte mijloace puse la dispozitie de către Xxxxxxxx.
(3) Factura emisa de furnizor poate fi contestată de către consumator în termen de 30 de zile de la data emiterii. Contestațiile vor fi soluționate de furnizor în termenele și condițiile prevăzute de Standardul de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, aprobat prin ordin al președintelui ANRE.
(4) La încetarea contractului, în situaţia în care consumatorul are debite faţă de furnizor, regularizarea se face prin emiterea unei facturi de către furnizor, în termen de 42 zile de la încetarea contractului, şi plata acesteia de către consumator în termen de 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la emiterea facturii.
(5) La încetarea contractului, în situaţia în care furnizorul are debite faţă de consumator, ca urmare a efectuării de către consumator a unor plăţi în avans sau a unui consum de energie electrică mai mic decât cel estimat, regularizarea se face prin emiterea unei facturi de stornare/regularizare de către furnizor, în termen de 42 zile de la încetarea contractului. Furnizorul va achita consumatorului sumele datorate în termen de maximum 15 (cincisprezece) zile de la emiterea facturii de regularizare, prin virament bancar sau mandat poștal, conform datelor furnizate de consumator la încheierea contractului sau actualizate pe durata executării contractului. În cazul în care clientul final încheie un nou contract de furnizare a energiei electrice cu furnizorul, regularizarea plăţilor ce decurg din vechiul contract se face în prima factură emisă în cadrul noului contract, inclusiv prin compensarea sumelor, cu respectarea prevederilor legale.
(6) Plata oricărei sume facturate va fi efectuată în lei, prin intermediul modalităților de plată puse la dispozitie de către furnizor. Se consideră drept dată de efectuare a plăţii data la care suma plătită apare în contul bancar al furnizorului.
(7) Dacă o factură emisă conform prezentului contract nu este onorată în termenul scadent, atunci consumatorul va plăti o penalitate la suma datorată în lei în condiţiile stabilite prin contract.
(8) În lipsa indicării de către consumator a facturii pe care o plătește, plata efectuată de consumator va fi alocată stingerii facturilor scadente în ordinea vechimii lor, cu începere de la cea mai veche. Plata efectuată de Consumator se va imputa mai întâi asupra penalităților de întârziere, dobânzilor și cheltuielilor, iar apoi asupra contravalorii facturilor.
Obligaţii şi garanţii
Art.7. - (1) Părţile se obligă una faţă de cealaltă să deţină, pe parcursul derulării contractului, toate aprobările necesare fiecăreia pentru executarea obligaţiilor cuprinse în prezentul contract, conformându-se în acelaşi timp tuturor cerinţelor legale.
(2) Părţile garantează una celeilalte că prezentul contract reprezintă o obligaţie validă, legală, opozabilă în justiţie în termenii acestui contract.
(3) Părţile se obligă una faţă de cealaltă să asigure accesul, conform legii, la toate informaţiile, documentaţiile şi datele necesare bunei derulări a contractului şi care sunt accesibile conform reglementărilor în vigoare autorităţilor statului, instituţiilor financiar-bancare, consultanţilor şi contractanţilor care au legătură cu executarea prezentului contract.
(4) Prin semnarea prezentului contract, consumatorul împuternicește pe furnizor să obțină acces integral la baza de date a Operatorului de Transport și de Sistem / Operatorului de Rețea pentru locurile de consum care fac obiectul prezentului contract.
Drepturile şi obligaţiile părţilor Art. 8. Obligaţiile furnizorului
a) să deţină licenţa de furnizare a energiei electrice şi să respecte prevederile acesteia privind alimentarea consumatorilor;
b) să asigure consumatorului energia electrică în termenii prezentelor conditii și ale contractului şi în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu prevederile contractelor de transport şi distribuţie;
c) furnizorul este responsabil direct doar pentru întreruperile în alimentarea cu energie electrică a consumatorului din cauze care s-au identificat a fi din culpa sa;
d) să informeze consumatorul despre întreruperile în furnizarea energiei electrice programate şi comunicate de către operatorii de transport şi distribuţie;
e) să asigure prin citire sau preluare de la operatorul de rețea, la datele convenite, valorile de consum măsurate de contoarele de energie electrică, în vederea regularizarii consumului realizat;
f) să notifice consumatorului, în mod corespunzător, orice intenție de modificare și/sau completare a condițiilor/clauzelor contractuale, precum și dreptul consumatorului de a denunța unilateral în mod gratuit contractul în cazul în care nu acceptă noile condiții;
g) să factureze consumatorului energia electrică la preţul de contract;
h) să pună la dispoziția consumatorului date comparative privind consumul actual de energie electrică al clientului și consumul din anul anterior, precum și datele de contact ale unor instituții cu atribuții în domeniul îmbunătățirii eficienței energetice;
i) să transmită, la cererea consumatorului , în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, de la momentul înregistrării solicitării, informații privind valoarea facturilor emise și/sau date privind istoricul de consum aferent locului/locurilor de consum al/ale acestuia, pentru ultimele 12 luni calendaristice, fără să perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu;
j) să verifice în cel mal scurt timp situaţiile deosebite sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor acestuia, conform standardului de performanţă;
k) să acorde despăgubiri în conformitate cu prevederile prezentelor conditii si ale contractului, precum şi ale reglementărilor legale în vigoare, pentru daunele provocate consumatorului, de întreruperi în alimentare ce depăşesc perioada prevăzută în standardul de performanţă / contractul de distribuţie a energiei electrice / convenţia de exploatare, sau supratensiuni accidentale;
l) să încheie contractele de transport şi distribuţie a energiei electrice;
m) să notifice consumatorului orice schimbare a datelor sale de identificare prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, cu ocazia primei facturi emise după modificare;
n) să permită consumatorului schimbarea efectivă a furnizorului, cu respectarea condițiilor/clauzelor contractuale, urmare a recepționării unei notificări din partea consumatorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze natur ale, procesul de schimbare a furnizorului este gratuit;
o) alte obligații prevăzute de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare, deRegulamentul de furnizare a energiei la clienți finali, în vigoare, de contractul în vigoare sau de alte acte normative aplicabile.
Art. 9. Drepturile furnizorului
a) să sisteze furnizarea energiei electrice în condiţiile contractului și condițiilor generale și ale reglementarilor în vigoare;
b) să solicite consumatorului constituirea unor garanţii financiare în situatia în care acesta nu achită contravaloarea consumului de energie electrică în termenul scadent prevăzut în contractul de furnizare și precizat în facturile emise de furnizor, conform reglementărilor in vigoare.
c) să solicite constituirea/actualizarea/reconstituirea unei garanţii financiare şi să execute această garanţie, conform prevederilor Procedurii privind regimul garanţiilor financiare constituite de către clienţii finali la dispoziţia furnizorilor de energie electrică în vigoare;
d) să aibă acces în incinta consumatorului, pentru verificarea instalaţiei de alimentare şi utilizare a energiei electrice, a grupurilor de măsurare / contoarelor şi a respectării prevederilor contractuale;
e) să primească contravaloarea serviciilor prestate la tarifele stabilite conform contractului;
f) să perceapă clientului final penalitățile de întârziere specificate în contract pentru întârziere în efectuarea plății facturii reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică;
g) să solicite clientului refacerea autocitirii, atunci când consideră eronată autocitirea;
h) să modifice intervalul de timp pentru preluarea indexului autocitit, cu notificarea prealabilă a clientului prin intermediul facturii, nefiind necesară încheierea unui act adițional în acest sens la contract;
i) să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare;
j) să factureze consumul recalculat de energie electrică pentru o perioadă anterioară stabilită conform reglementărilor aplicabile, atunci când se constată înregistrarea eronată a consumului de energie electrică sau în cazul unei facturări eronate a consumului, care a fost sesizată de client sau de furnizor.
k) să notifice clientului final, în mod transparent și ușor de înțeles, orice intenție de modificare a prețului de furnizare, precizând motivele prealabile modificării și sfera de aplicare a acesteia, în mod direct și în timp util, cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a modificării, precum și dreptul acestuia de a denunța unilateral în mod gratuit contractul în cazul în care nu acceptă modificările notificate privindprețul de furnizare;
l) să modifice perioada de emitere a facturii, cu informarea Consumatorului prin intermediul facturii sau în alt mod, fără a fi necesară încheierea unui act adițional;
m) orice alte drepturi prevăzute de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare și de Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori finali în vigoare;
Art. 10. Obligaţiile consumatorului
a) să asigure achitarea integrală şi la termen a facturilor emise de vânzător, în condiţiile prezentului contract, inclusiv factura cu decontul final de regularizare a obligațiilor de plată, factura de regularizare a contravalorii certificatelor verzi, a penalităților de întârziere specificate în contract, precum și facturile aferente serviciilor de întrerupere/reluare a alimentării cu energie electrică, după caz, și a altor servicii prestate la locurile de consum care fac obiectul contractului de furnizare a energiei electrice, și a altor tarife/ taxe instituite conform legislației în vigoare;
b) să asigure, prin soluţii proprii, tehnologice şi / sau energetice, evitarea unor efecte deosebite la întreruperea alimentării cu energie electrică dinS.E.N., în cazul în care există echipamente sau instalaţii la care întreruperea alimentării cu energie electrică peste o durată critică mai mică decât cea corespunzătoare nivelului de siguranţă poate produce incendii, accidente umane, explozii, deteriorări de utilaje etc.;
c) să respecte normele şi prescripţiile tehnice în vigoare, în vederea eliminării efectelor negative asupra calităţii energiei electrice;
d) să nu modifice valorile parametrilor de protecţie şi de reglaj stabilite conform clauzelor corespunzătoare din contractele conexe prezentului contract, de distribuţie şi transport a energiei electrice;
e) să păstreze intacte echipamentele de măsurare a energiei electrice şi să nu influenţeze funcţionarea acestora; de asemenea, consumatorul va permite accesul reprezentanţilor companiei de măsurare la echipamentul de măsură (acolo unde este cazul);
f) să constituie/actualizeze/reconstituie/ garanţii financiare la dispozița Furnizorului conform prevederilor Procedurii privind regimul garanțiilor financiare constituite de către clienții finali la dispoziția furnizorilor de energie electrică în vigoare;
g) să constituie/actualizeze/reconstituie/ garanţii financiare la dispozița Furnizorului, în cazul neachitării în termenul scadent a facturilor de consum de energie electrică aferente unui loc de consum, conform Procedurii de constituire a garanțiilor de către clienții finali întocmită de către Furnizor și afișată pe site-ul acestuia: xxx.xxxxxxxxxxxxx.xx la secțiunea Documente utile [xxxxx://xxxxxxxxxxxxx.xx/xxxxxxxxx- utile/#1599468642486-d6874f91-9aa8].
h) să comunice în scris furnizorului orice modificare a elementelor care au stat la baza întocmirii contractului, în maximum 30 (treizeci) zile calendaristice de la producerea acestei modificări;
i) să acorde despăgubiri pentru daunele produse din cauza consumatorului în instalaţiile furnizorului şi/sau operatorului de transport şi/sau operatorului de distribuţie, dovedite de vânzător;
j) să respecte prevederile contractelor conexe prezentului contract pentru serviciile de transport şi distribuţie;
k) să notifice vânzătorului intenţia de reziliere a contractului în condiţiile prevăzute în contract si conditiile generale;
l) să notifice vânzătorului pierderea calităţii de consumator eligibil în maxim 5 (cinci) zile calendaristice de la pierderea acestei calităţi;
m) să sesizeze imediat furnizorul în legătură cu orice defecțiune pe care o constată în funcționarea grupului de măsurare;
n) să suporte contravaloarea costurilor de deconectare/reconectare cand aceste proceduri sunt datorate culpei sau neideplinirii obligatiilor contractuale de catre consumator;
o) să achite contravaloarea consumului de energie electrica recalculată pentru o perioada anterioara stabilita conform reglementarilor in vigoare,atunci cand se constata inregistrarea eronata a consumului de energie electrica;
p) să suporte costurile cu masurile de preavizare luate in vederea evitarii deconectarii pentru neplata la termen a facturilor;
q) să achite costuri conexe serviciului de furnizare a energiei electrice în cazul prestării unor servicii complementare (ex: citiri/deconectări/reconectări la cererea consumatorului, etc.) si alte costuri auxiliare datorate opțiunilor consumatorului privind transmiterea facturii și a altor documente.
r) să informeze Furnizorul, în scris, cu privire la orice modificare a destinației consumului de energie electrică la locul/locurile de consum, obiectal contractului, din consum casnic în consum destinat desfășurării unei activități comerciale sau profesionale cu cel puțin 5 zile anterior modificării destinației;
s) orice alte obligații prevăzute de legislația in vigoare.
Art. 11. Drepturile consumatorului
a) să consume energie electrică în conformitate cu prevederile contractului si ale conditiilor generale de furnizare aferente;
b) să denunțe unilateral contractul de furnizare a energiei electrice cu respecatarea condițiilor/clauzelor contractuale, inclusiv în situația în care nu acceptă noile condiții contractuale/clauze sau modificări ale prețului de furnizare notificate de către furnizor;
c) să își schimbe efectiv furnizorul prin transmiterea către furnizorul din prezentul contract a unei notificări în acest sens, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale, ;
d) să beneficieze, la cerere, de facilitățile clienților vulnerabili, în condițiile normelor legale în vigoare;
e) să primească de la furnizor factura de decont final de regularizare, în condițiile normelor legale în vigoare;
f) să îi fie notificate de către furnizor, într-un mod transparent și ușor de înțeles, orice modificare a prețului de furnizare, precum și motivele și condițiile prealabile ale modificării și sfera de aplicare a acesteia, în mod direct și în timp util, cu cel puțin 30 (treizeci) de zile înainte de intrarea în vigoare a modificării;
g) să beneficieze de mai multe modalități de plată a facturii;
h) să racordeze la instalaţii proprii, în condiţii legale, cu avizul distribuitorului, cumpărători de energie electrică (subconsumatori);
i) să solicite operatorului de distribuţie/operatorului de transport măsuri pentru remedierea defecţiunilor şi a deranjamentelor survenite la instalaţiile din reţelele de distribuţie/transport;
j) să solicite furnizorului plata daunelor provocate ca urmare a întreruperilor în furnizarea de energie electrică, dovedite a fi din vina acestuia, în condiţiile prevăzute în contract si conditiile generale de furnizare a energiei;
k) să solicite Operatorului de Rețea, prin intermediul Furnizorului, plata daunelor provocate ca urmare a întreruperilor cauzate de acesta, cu respectarea prevederilor Avizului Tehnic de Racordare/certificatului de racordare şi a prevederilor legale în vigoare;
l) sa solicite furnizorului modificarea si completarea contractului de furnizare și a anexelor acestuia, atunci când apar elemente noi ori când considera necesara detalierea sau completarea unor clauze contractuale;
m) să i se restituie garanția financiară constituită la dispoziția furnizorului, conform prevederilor Procedurii privind regimul garanțiilor financiare constituite de către clienții finali la dispoziția furnizorilor de energie electrică în vigoare;
n) să înainteze Furnizorului o plângere referitor la activitatea de furnizare a energiei electrice, iar în cazul în care nu este mulțumit de soluționarea plângerii sau în cazul în care orice divergență nu este soluționată pe cale amiabilă, Consumatorul are dreptul să se adreseze ANRE, conform prevederilor Procedurii de soluționare a plângerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei, în vigoare sau de a apela la orice alte proceduri extrajudiciare de soluționare a plângerilor/litigiilor, precum și de a se adresa instanțelor judecătorești competente;
o) să solicite Furnizorului oricând pe parcursul derulării contractului, modificarea convenției de consum cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de începerea perioadei de facturare. În cazul în care părţile nu convin asupra consumului de energie electrică prevăzut în convenţia de consum, furnizorul notifică în mod corespunzător clientul final privind dreptul acestuia de a denunţa unilateral contractul de furnizare a energiei electrice.
p) Alte drepturi ale consumatorilor, prevazute in reglementarile in vigoare.
Dreptul de retragere
Art. 12. (1) Consumatorul, în măsura în care contractul de furnizare a energiei electrice a fost încheiat la distanță sau în afara spațiilor comerciale, așa cum este reglementat de OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, se poate retrage din contract, în termen de 14 zile de la data semnării acestuia (“Perioada de Retragere”), fără invocarea vreunui motiv și fără a suporta vreo cheltuială.
(2) Consumatorul care dorește să se retragă din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat la distanță sau în afara spațiilor comerciale, informează Furnizorul, în scris, înăuntrul Perioadei de Retragere, fie prin completarea și transmiterea Formularului de retragere( Notificare de sistare a procesului de schimbare furnizor), pus la dispozițiede către Furnizor pe pagina sa web: xxx.xxxxxxxxxxxxx.xx, (xxxxx://xxxxxxxxxxxxx.xx/xx- content/uploads/2020/04/NOTIFICARE-DE-SISTARE-A-PROCESULUI-DE-SCHIMBARE-FURNIZOR.pdf) fie prin orice altă declarație neechivocă prin care își exprimă decizia de retragere din contractul de furnizare a energiei electrice.
Modificarea circumstanțelor
Art.13. - (1) Prin "modificare de circumstanţe" se înţelege intrarea în vigoare, modificarea textului sau a interpretării privind orice prevedere legală (inclusiv încetarea valabilităţii unei cerinţe legale, retragerea sau reînnoirea acesteia) cu efecte juridice sau economice asupra contractului precum și apariția unor evenimente sau circumstanțe excepționale (cu titlu exemplificativ și nu limitativ: majorări ale prețului energiei,evenimente de natură tehnică, economică, etc.) având efecte juridice sau economice asupra contractului.
(2) În cazul intervenirii unei modificări a circumstanțelor, furnizorul va notifica consumatorul cu respectarea procedurii descrise la art. 9 lit. k de mai sus, cu descrierea circumstanțelor intervenite și a modificărilor propuse (inclusiv majorarea prețului contractual). Dacă consumatorul nu își schimbă furnizorul în termen de 30 (treizeci) de zile de la data notificării, consumatorul consimte că furnizorul este îndreptățit să aplice modificările propuse, inclusiv majorarea de preț, fără a fi necesară semnarea unui act adițional.
(3) Excepție de la prevederile cuprinse în alin.2 fac introducerea / modificarea / eliminarea oricăror taxe, impozite, tarife reglementate pentru care notificarea se considerată efectuată prin intermediul facturii, conform reglementărilor legale în vigoare.
(4) În caz de modificari legislative, furnizorul poate să modifice componentele individuale ce formează prețul contractual fără acordul sau înștiințarea cumpărătorului și în lipsa unui act adițional.
Durata contractului. Încetarea contractului
Art.14. (1) Contractul de furnizare a energiei electrice se încheie pe o perioadă inițială de 3 luni de la data la care începe să își producă efectele (“Durata Minimă”).
(2) Contractul îşi produce efectele, începând cu data menționată în contractul de furnizare, condiţionat de îndeplinirea condițiilor pentru începerea furnizării și dacă este cazul, de încheierea în prealabil a contractului de distribuţie, respectiv de transport de energie electrică.
(3) Contractul de furnizare poate fi prelungit prin acordul de voință al părților contractante exprimat prin încheierea unui act adițional; partea care dorește prelungirea contractului trebuie să își exprime intenția în acest sens, printr-o notificare comunicată celeilalte părți contractante, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea perioadei minime inițiale
Art.15. Contractul de furnizare a energiei electrice încetează în oricare dintre următoarele situații:
a) la încetarea perioadei de valabilitate a contractului;
b) prin acordul de voință al ambelor părți contractante;
c) prin denunțarea unilaterală a clientului final;
d) prin reziliere.
Art.16.-(1) Încetarea prezentului contract din inițiativa furnizorului se poate face în urmatoarele cazuri:
a) prin reziliere, în caz de consum fraudulos sau sustragere de energie electrică, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;
b) prin reziliere, pentru neplată de către clientul final a facturilor emise, la termenele și în condițiile prevăzute în contract, precedată de întreruperea furnizarii energiei electrice în condițiile art.22 și ale Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali;
c) prin reziliere, când consumatorul refuză încheierea unui nou contract sau a unor acte adiţionale la contractul existent atunci când intră în vigoare reglementări noi care necesită actualizarea contractului. Contractul se va rezilia după 30 zile de la data transmiterii notificării formulată de către Xxxxxxxx în acest sens;
d) prin reziliere în cazul încetării dreptului de folosinta al clientului final asupra locului de consum sau atunci când, contrar celor declarate de clientul final cu ocazia încheierii contractului, există litigii locative cu privire la locul/locurile de consum;
e) în alte situațiiţii prevăzute de reglementările legale în vigoare;
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. (b), (d), (e), contractul încetează ca urmare a notificării prealabile a consumatorului cu 15 zile, dacă în această perioadă consumatorul nu remediază cauzele care au stat la baza notificării de reziliere.
(3) Contractul de furnizare energie electrica poate fi denuntat unilateral din iniţiativa consumatorului prin transmiterea către furnizor a unei notificări în acest sens, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale.
Forţa majoră
Art.17. (1) Părţile sunt exonerate de orice răspundere pentru neîndeplinirea în totalitate sau în parte a obligaţiilor ce decurg din acest contract, dacă aceasta este rezultatul acţiunii forţei majore. Circumstanţele de forţă majoră sunt acelea care pot apărea în cursul executării prezentului contract, în urma producerii unor evenimente extraordinare care nu au putut fi luate în considerare de părţi la încheierea contractului şi care sunt în mod rezonabil în afara voinţei şi controlului părţilor.
(2) Partea care invocă forţa majoră trebuie să notifice acest lucru în scris celeilalte părţi în termen de 48 de ore de la apariţia acesteia, cu confirmarea organului competent de la locul producerii evenimentului ce constituie forţă majoră.
(3) Neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a forţei majore nu înlătură efectul exonerator de răspundere al acesteia, dar antrenează obligaţia părţii care o invocă de a repara pagubele cauzate părţii contractante prin faptul necomunicării.
Răspunderea contractuală
Art.18. Pentru neexecutarea, în totalitate sau în parte, a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, părţile răspund conform prevederilor prezentului contract şi ale reglementărilor legale în vigoare.
Art.19. În cazul în care pentru furnizorul de energie electrică este în curs procedura de suspendare/retragere a licenţei de furnizare, consumatorul
poate opta pentru a fi sau a nu fi de acord să fie alimentat cu energie electrică de Furnizorul de Ultimă Opţiune desemnat de ANRE, pâna la alegerea altui furnizor de energie electrică licenţiat, cu condiţia respectării prevederilor Regulamentului privind furnizarea de ultimă opţiune a energiei electrice. Astfel fiind, în exercitarea dreptului său la opţiune, consumatorul este de acord cu preluarea sa de către furnizorii de ultimă instanta activaţi de ANRE în domeniul energiei în condiţiile prevăzute prin regulamentul aprobat prin Ordinul nr.12/2017, privind preluarea de către furnizorii de ultimă instanţă obligaţi a locurilor de consum ale clienţilor finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă, emis de ANRE.
Art.20. Furnizorul nu răspunde pentru daunele produse de întreruperi cauzate de consumator.
Art.21. Consumatorul va plăti despăgubiri furnizorului sau operatorului de reţea pentru pagubele dovedite, produse operatorului de reţea sau altor consumatori, ca urmare a funcţionării necorespunzătoare a echipamentelor sau a instalaţiilor proprii ori a acţiunii proprii.
Întreruperea alimentarii cu energie electrica
Art.22. (1) Furnizorul poate solicita Operatorului de Rețea întreruperea alimentarii cu energie electrica a consumatorului, transmițând consumatorului, prin modalitatea aleasă de transmitere conform art. 2 din contract, un preaviz scris cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de data prevăzută pentru întreruperea alimentării, atunci când:
a) există consum de energie electrica cu un contract expirat sau lipsit de valabilitate;
b) există consum de energie electrică cu depășirea puterii aprobate prin avizul tehnic de racordare;
c) factura nu a fost achitată de consumator în termenul de scadenţă; în cazul plăţilor parţiale efectuate de către consumator, acesta trebuie să precizeze locurile de consum pentru care nu s-a achitat factura pentru energia electrică, pentru a fi deconectate; reluarea serviciului prestat se face în termen de cel mult două zile lucrătoare de la achitarea facturii, a penalităţilor datorate, a cheltuielilor ocazionate de întreruperea şi reluarea serviciului prestat şi de constituirea garanţiilor financiare;
d) se împiedică sub orice formă delegatul împuternicit al operatorului de reţea/furnizorului de a monta, a verifica, a înlocui grupurile de măsură sau de a citi înregistrările acestora, de a verifica şi a remedia defecţiunile în instalaţiile care sunt proprietate a operatorului de reţea, atunci când acestea se află pe teritoriul consumatorului, de a verifica instalaţiile proprii ale consumatorului, situate în amonte de alt consumator;
e) nu se respectă limitele zonelor de protecţie şi de siguranţă pentru reţelele şi instalaţiile electrice;
f) se racordează un subconsumator de către consumator la instalaţia proprie fără acordul furnizorului și al operatorului de reţea;
g) nu se constituie / nu se actualizează de către clientul final garanţia financiară, solicitată de furnizor conform prevederilor contractuale şi procedurii specifice aprobate de ANRE;
(2) În cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, conform prevederilor de mai sus, locul de consum deconectat de la rețea va putea fi alimentat cu energie electrică, exclusiv după eliminarea cauzei deconectării.
Art.23. Operatorul de Rețea va întrerupe consumatorului furnizarea energiei electrice, fără preaviz, în următoarele cazuri:
a) consumul fraudulos de energie electrică;
b) împiedicarea repetată a accesului furnizorului/operatorului de reţea în instalaţiile de utilizare ale consumatorului, în scopul de a culege datele necesare pentru recalcularea consumului, în cazul constatării unor situaţii care conduc la înregistrarea eronată a consumului de energie electrică;
c) consumatorul modifică reglajele instalaţiilor de protecţie stabilite cu operatorul de reţea;
d) punerea în pericol a vieții, sănătătății sau integrității corporale a oamenilor sau a integrității bunurilor materiale;
e) necesitatea prevenirii unor daune sau limitarea producerii lor;
f) pentru lucrări de urgență, care nu se pot efectua fără întreruperea furnizării serviciului.
Cesiunea contractului
Art.24. Consumatorul este de acord ca Furnizorul poate cesiona parțial sau total drepturile și obligațiile decurgând din Contract, în conformitate cu reglementarile emise de autoritatea compententă, fără obținerea în prealabil a acordului scris al Consumatorului. Creanțele pe care Furnizorul le are față de Consumator, izvorâte din prezentul contract, pot fi cesionate unui terț în condițiile Codului civil.
Litigii
Art.25. Litigiile decurgând din executarea prezentului contract, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi soluţionate conform Procedurii de soluționare a plângerilor disponibilă pe pagina web a Furnizorului, la adresa: xxx.xxxxxxxxxxxxx.xx, xxxxx://xxxxxxxxxxxxx.xx/xx- content/uploads/2020/10/5.-Procedura-de-solutionare-a-plangerilor.pdf pot fi înaintate spre soluționare ANREconform Regulamentului privind soluţionarea plângerilor în sectorul energiei, în vigoare sau instanțelor judecătorești competente.
Alte clauze
Art.26. In cazul în care consumatorul nu își alege calea de transmitere a facturii prin bifarea unei opțiuni din contract, factura se va trimite automat prin serviciul poștal asigurat de Compania Națională Poșta Română SA.
Art.27. In cazul în care consumatorul beneficiaza de o reducere promoțională de la furnizor și contractul încetează înainte de termen din inițiativa sau culpa consumatorului, furnizorul este îndreptățit să recupereze contravaloarea reducerii promoționale de la consumator. O factură emisă în acest sens va fi achitată de consumator în termen de 5 zile de la data emiterii.
Art. 28 (1) În situația în care Furnizorul nu respectă nivelurile garantate ale indicatorilor de performanță stabiliți prin Standardul de performanță pentru furnizarea energiei electrice în vigoare, acesta achită Consumatorului eventuale compensații prevăzute de legile aplicabile în vigoare.
(2) Cuantumul și modalitatea de acordare a compensațiilor pentru nerespectarea de către Furnizor a indicatorilor de performanță din standardul de performanță pentru furnizarea energiei electrice în vigoare sunt cele stabilite de legile aplicabile în vigoare.
(3) Plata sumelor datorate Consumatorului cu titlu de compensație sau despăgubire se va face de către Xxxxxxxx prin compensare cu valoarea facturilor scadente și neachitate sau care vor fi emise în temeiul contractului, dacă Consumatorul nu solicită o altă modalitate de plată.
Dispoziții finale
Art.29. Contractele conexe de transport şi/sau distribuţie a energiei electrice, reglementate prin ordinul președintelui ANRE pentru aprobarea
contractelor- cadru pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, datele din anexele la contractul de retea incheiat de furnizor cu
operatorul rețelei electrice, corespunzătoare locurilor de consum care fac obiectul contractului, precum și orice alte anexe agreate de părți care nu contravin prevederilor reglementarilor în vigoare fac parte integranta din contract.
Art.30. Furnizorul se obligă să notifice consumatorul cu privire la modificarea și/sau completarea prezentelor condiții prin modalitatea de comunicare aleasă de consumator la art. 2 din contract, punându-i la dispoziție versiunea actualizată a conditiilor prin afișarea pe site-ul propriu la adresa: xxx.xxxxxxxxxxxxx.xx și, la solicitarea scrisă a clientului, prin transmiterea către client a formei actualizate a acestora.
Art.31. Prevederile prezentelor condiții generale se completează de drept cu dispozițiile legale în vigoare în domeniul furnizării energiei electrice, incluzând, fără a se limita la: legea energiei electrice, regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienți finali, procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică, procedura privind regimul garanţiilor financiare constituite de către clienţii finali la dispoziţia furnizorilor de energie electrică, standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice.
Prelucrarea datelor cu caracter personal ale Clientului
Art. 32.
Restart Energy One SA cu sediul în Timisoara, str.Xxxxxxxx Xxxx, nr.11, etaj 2, birou OG-01, Timis, inregistrata la registrul comertului de pe langa Tribunalul Timis sub nr. 35/1297/2015, cod fiscal RO34583200, telefon 0000.000.000 fax 0000.000.000 e-mail xxxxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx in calitate de Vanzator, prelucreaza datele cu caracter personal ale Clientilor sai în condițiile prevăzute în NOTA DE INFORMARE/FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL DE CĂTRE RESTART ENERGY ONE S.A.
FURNIZOR, CONSUMATOR,
RESTART ENERGY ONE SA ………………………
DEFINIȚII Anexa 1 la Condițiile generale de furnizare
Aprobări | Aprobări, avize, licenţe, consimţăminte şi autorizaţii acordate deja sau care vor fi acordate de autoritatea competentă |
Autoritatea competentă | Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE |
Aviz tehnic de racordare | Aviz scris valabil numai pentru un amplasament, care se emite de catre operatorul de retea la cererea unui consumator, asupra posibilitatilor si conditiilor de racordare la reteaua electrica, in vederea satisfacerii cerintelor consumatorului prevazute la solicitarea avizului. |
Cerinta legala | Orice lege, reglementare, licenta sau alte ordine, decizii date de Guvern, Parlament sau Autoritatea competenta. |
Codul de masurare | Documentul care stabileste obligativitatea si principiile de masurare a energiei electrice schimbate intre instalatii ale persoanelor juridice sau fizice ce desfasoara activitati de producere, transport, distributie, furnizare sau utilizare. |
Consumator eligibil | Consumatorul de energie electrica care, are dreptul sa-si aleaga furnizorul si sa contracteze direct cu acesta energie necesara, avand acces la retelele de transport si/sau de distributie. |
Contracte la distanta | Reprezinta orice contract încheiat între vanzator şi consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a vanzatorului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care este încheiat contractul. |
Consumator vulnerabil | Client final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de sănătate, handicap, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială, inclusiv de natură financiară, şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin acte normative; |
Conventie de exploatare | Act juridic, incheiat intre operatorul de retea si un consumator, prin care se precizeaza aspecte legate de delimitarea instalatiilor, realizarea conducerii operative prin dispecer, conditii de exploatare si intretinere reciproca a instalatiilor, reglajul protectiilor, executarea manevrelor , interventii in caz de incidente etc |
Energie electrica | Energie electrica activa |
Extraoptiune | Serviciu aditional prestat de furnizor |
Furnizor de energie electrica | Persoană juridică, titulară a unei licenţe de furnizare, care asigură alimentarea cu energie electrică a unuia sau mai multor consumatori pe baza unui contract de furnizare |
Certificat de racordare | Documentul unic emis de către Operatorul de rețea pentru un loc de consum și/sau de producere, prin care se certifică îndeplinirea condițiilor de racordare la rețea, respectiv realizarea instalației de racordare, precum și a instalațiilor electrice ale utilizatorului, și prin care se stabilesc condiții tehnice de utilizare a rețelei după punerea sub tensiune finală a instalației de utilizare |
Certificat verde | Titlu ce atestă producerea din surse regenerabile de energie a unei cantități de energie electrică. Certificatul se poate tranzacționa, distinct de cantitatea de energie electrică pe care acesta o reprezintă, pe o piață organizată în condițiile legii |
Client casnic | Clientul care cumpără energie electrică pentru propriul consum casnic, excluzând consumul pentru activități comerciale sau profesionale; sunt asimilate clientului casnic și Asociațiile de proprietari/locatari. |
Contractul de distribuţie | Contractul-cadru pentru serviciul de distribuție energie electrică reglementat prin Ordin ANRE, cu modificările și completarile ulterioare |
Contract Energy Go | Contract de furnizare cu transmiterea facturii prin posta si/sau email cu facturare dupa luna de consum, potrivit înregistrărilor grupului de măsură, prin autocitire sau în baza convenției de consum anexă la contractul de furnizare. |
Furnizor | Persoană juridică titulară a unei licenţe de furnizare, care asigură alimentarea cu energie electrică a unui client, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare |
Grup de măsurare | Ansamblul format din contor și transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum și toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare |
Interval baza de Decontare (IBD) | O perioada de timp de o ora cu incepere din prima secunda a orei oficiale a Romaniei pana la sfarsitul acesteia |
Interval bază de decontare/Inteval orar | O perioadă de timp de o oră cu începere din prima secundă a orei oficiale a României, pana la sfarsitul acesteia |
Loc de consum | Incinta sau zona in care sunt amplasate instalatiile de utilizare ale unui consumator, inclusiv ale subconsumatorilor sai, unde se consuma energie electrica furnizata prin una sau mai multe instalatii de racordare . |
Lună contractuală | O lună calendaristică în cadrul unui an calendaristic |
Operator comercial | Entitatea operationala a C.N. TRANSELECTRICA S.A. care asigura (mijloceste), pe piata energiei, incheierea aranjamentelor comerciale cu energie electrica, referitoare la cantitatile tranzactionate si la pret. |
Operator de Rețea | Persoana juridica titulara de licenta pentru distributia energiei electrice, in proprietatea careia se afla instalatiile pentru distributia energiei electrice aflate in amonte de punctul de delimitare a consumatorului |
Operator de transport si de sistem | Persoana juridica titulara de licenta pentru transportul energiei electrice si servicii de sistem |
Operatorul Pietei de Echilibrare | Operator de piata care asigura inregistrarea Participantilor la Piata de Echilibrare precum si colectarea si verificarea formala a Ofertelor pe Piata de Echilibrare. Operatorul Pietei de Echilibrare este C.N. Transelectrica S.A. |
Operatorul Pieţei de Energie Electrică – OPEE | Persoană juridică ce asigură tranzacţionarea cantităţilor de energie pe piaţa de energie electrică şi care determină preţurile pe Piaţa pentru Ziua Următoare, îndeplinind funcţiile prevăzute de prezentul Cod Comercial Operatorul Pieţei de Energie Electrică este S.C. Opcom S.A. |
Piaţa angro de energie electrică | Cadru organizat in care energia electrica este achizitionata de furnizori de la producatori sau de la alti furnizori in vederea revanzarii |
Procedura de schimbare a furnizorului | Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final aprobată prin Ordinul ANRE nr. 234/2019 cu modificările și completările ulterioare |
Reducere promotionala | Xxxxxxxx acordata de furnizor cumparatorului |
Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori | Documentul care stabileste relatiile dintre furnizorul de energie electrica si consumator precum si relatiile conexe ale furnizorului cu operatorul de transport si cel de distributie, referitoare la derularea contractului de furnizare. |
Reţea electrică de distribuţie (RED) | Reţeaua electrică prin care se transportă în zonele de consum energia electrică, distribuind-o la sau spre consumatori |
Reţea electrică de transport (RET) | Reţeaua electrică buclată de înaltă tensiune la 220 kV şi mai mult, prin care se transportă la distanţă puteri electrice importante |
Sistemul Electroenergetic Naţional – SEN | Ansamblul instalatiilor electroenergetice inter-conectate, situate pe teritoriul tarii, prin care se realizeaza producerea, transportul, distributia si utilizarea energiei electrice. |
Standard de performanta | Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare al energiei electrice |
Tarif monom simplu | Tarif format din pretul pentru energia electrica consumata |
Zi de Livrare (ziua D) | Ziua calendaristică imediat următoare unei Zile de Tranzacţionare |
Zi de Tranzacţionare | Orice Zi calendaristicǎ |
Zi financiara | Orice zi in care bancile prin care opereaza partile sunt deschise pentru operatiuni financiare |