ASPECTE CE REGLEMENTEAZĂ INSTITUŢIA ASIGURĂRILOR ÎN GENERAL ŞI CONTRACTUL DE ASIGURARE ÎN SPECIAL CARE NECESITĂ INTERVENÎIA LEGIUITORULUI ÎN SCOPUL EFICIENTIZĂRII PROCESULUI DE APLICARE ÎN PRACTICĂ

CZU: 368.022(478)

ASPECTE CE REGLEMENTEAZĂ INSTITUŢIA ASIGURĂRILOR ÎN GENERAL ŞI CONTRACTUL DE ASIGURARE ÎN SPECIAL CARE NECESITĂ INTERVENÎIA LEGIUITORULUI ÎN SCOPUL EFICIENTIZĂRII PROCESULUI DE APLICARE ÎN PRACTICĂ

X. XXXXXXX,

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Mg. X. XXXXXX,

Universitatea de Studii Europene din Moldova

Abstract: Occurred as a necessity imposed by reality, the idea of insurance is lost in the depth of the centuries. At the current stage, thanks to science, technology and the large area of knowledge of the people, human being has penetrated many of the mysteries of nature and became able to predict and prevent disturbances caused by it. However, as previously mentioned, it is known that in nature there are many unpredictable phenomena which can cause serious damage to both people as their property. Being faced with such risks, man found the middle of protection and compensation of damage, namely the institution of insurance. In the Republic of Moldova the insurance market is still under development and although due to domestic political situation.

Keywords: Insurance, Insurance companies, Insurance premium, Insured case, Insured interest, Insured risk, Subject of insurance, Sum insured.

INTRODUCERE

Viaţa omului precum şi activitatea acestuia şi a oricărei entităţi economice sau sociale oricînd pot fi supuse unor riscuri variate şi complexe. Unele din cele mai grave pericole care pot afecta viaţa oamenilor şi activitatea oricărui întreprin- xxxxx sunt calamităţile naturale (grindina, cutremurul de pămînt, inundaţiile, uraganele, furtuna etc.). De asemenea dezvoltarea continuă şi benefică a ştiinţei şi tehnicii poate genera şi unele efecte nefavorabile (explozii, accidente, contaminarea mediului, incendii etc.), la fel ca şi comportamentul uman xx xxxxx duce la consecinţe grave (prejudiciul şi vătămarea corporală, jaful, furtul etc.). Fiind pus în faţa unor astfel de riscuri omul a găsit ca mijloc de protecţie şi de compensare a prejudiciilor anume instituţia asigurărilor. Pentru a elucida importanţa instituţiei asigurărilor în general şi a contractului de asigurare în special urmează să evidenţiem esenţa şi particularităţile acestuia, conturînd unele aspecte imprecise xxx xxxxx reglementate ale actelor normative în materie şi formulînd totodată careva propuneri de lege ferenda întru perfecţionarea cadrului legal în discuţie.

MATERIAL ŞI METODĂ

În această lucrare a fost abordată în mod complex instituţia contractilului de asigurare, în acest sens fiind aplicată metoda istorică, precum şi metoda comparării

- în scopul sesizării diferenţelor reglementărilor legislaţiei altor ţări cu cea a Republicii Moldova, în scopul constatării deficienţelor existente în legislaţia naţională, precum şi sesizării diferenţelor dintre legislaţia veche şi cea nouă, precum şi a perfecţionării acesteia ulterior. În vederea explicării şi elucidării unor aspecte dificile a fost folosită metoda logică şi analitică.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Legea cu privire la asigurări din 21.12.2006, defineşte asigurarea ca un transfer al unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare şi/sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare. Spre deosebire de legea cu privire la asigurări din 15.06.1993, legea nouă este mai explicită în definirea acestei noţiuni, care de fapt era şi necesară datorită modificărilor noi în ceea ce priveşte persoana asigurătorului. De asemenea legea nouă defineşte noţiunea de activitate de asigurare, care reprezintă, conform art. 1 al noii legi, activitate ce constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de xxxxx, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare.

Din noţiunea dată mai sus tragem concluzia că existenţa asigurării este indisolu- bil legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse băneşti, destinat acoperirii pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente), aceasta fiind o condiţie necesară pentru desfăşurarea activităţii de asigurare de către organizaţiile de asigurare.

Observăm că legea nouă cu privire la asigurări, spre deosebire de cea din 15.06.1993, nu prevede colectarea primelor de asigurare într-un fond de asigurare, ci conform alin. 1 al art. 34, asigurătorul formează şi menţine, potrivit activităţii pe care o desfăşoară, suficiente rezerve tehnice, necesare îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare.

Trebuie menţionat şi faptul că în cazul constatării insolvabilităţii asigură- torului, în vederea protejării asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoa- ne păgubite, plata indemnizaţiilor rezultate din contractele de asigurare facultativă şi obligatorie, încheiate în condiţiile prezentei legi, se efectuează din Fondul naţional de garanţie format din contribuţiile anuale depuse de asigurători propor- ţional volumului de prime subscrise.

Pentru a elucida importanţa instituţiei asigurărilor în general şi a contractului de asigurare în special urmează să evidenţiem esenţa şi particularităţile acestuia, conturând unele aspecte imprecise xxx xxxxx reglementate ale actelor normative în materie şi formulând totodată careva propuneri de lege ferenda întru perfecţionarea cadrului legal în discuţie.

Începem prin a menţiona faptul că suma asigurată, conform art. 6 al legii noi reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat contracul de asigurare. Legea veche admitea posibilitatea plăţii sumei asigurate doar în bani. Noua lege de asemenea stipulează această xxxxxx xx xxxx. 4 al art. 6, dar stabileşte şi o excepţie, şi anume că, compensarea prejudiciului prin restabilirea sau repararea bunurilor, prin prestarea de servicii se permite doar cu acordul scris al asiguratului. În acest context considerăm necesară intervenţia legiuitorului în concretizarea tipurilor de servicii pe care le poate presta asigurătorul, deoarece stipularea actuală permite unele interpretări extensive sau invers, restrictive, care ar fi în detrimentul uneia dintre părţile raportului de asigurare pe parcursul desfăşurării acestuia.

Dacă este să abordăm noţiunea de primă de asigurare atunci trebuie să menţionăm faptul că aceasta, conform art. 7 al legii sus-numite, reprezintă suma pe

care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului, la eliberarea poliţei de asigurare, în modul şi termenul prevăzut în contractul de asigurare, în schimbul preluării de către asigurător a riscului asigurat. În literatura juridică prima de asigurare este o sumă de bani, plătită fie la intervale succesive de timp, fie global de către asigurat, în schimbul asumării de către asigurator a riscului contractului de asigurare. Considerăm că această definiţie este mai corectă, deoarece în primul rând stipulează că prima de asigurare este o sumă de bani, ceea ce este obligatoriu specific primei de asigurare, iar în al doilea rând, se menţionează modul în care se plăteşte. Legea în acest sens ne duce în eroare, stipulând că prima de asigurare se plăteşte “la eliberarea poliţei de asigurare”, ceea ce ne face să avem greşit ideea de plată a primei în mod global la momentul eliberării poliţei de asigurare, cu toate că în alin. 2 al aceluiaşi articol se menţionează că plata primei de asigurare se face integral sau în rate. Considerăm aşadar că alin. 1 al art.7 al Legii cu privire la asigurări comportă în sine o exprimare nereuşită şi imprecisă, deoarece în cazul dat legiuitorul a vrut de facto să menţioneze că plata primelor de asigurare trebuie să înceapă la eliberarea poliţei de asigurare.

În ceea ce priveşte obiectul asigurării, conform art. 3 al Legii cu privire la asigurări acesta reprezintă interesele patrimoniale ce nu contravin legislaţiei Republicii Moldova, corelate cu: a) persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viaţa, sănătatea şi capacitatea lor de muncă (asigurarea de persoane); b) bunuri, credite şi garanţii, pierderi financiare ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice (asigurarea de bunuri); c) răspunderea pe care asiguratul o poartă faţă de persoanele fizice sau persoanele juridice pentru prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă). În doctrină predomină opinia că obiectul asigurat îl reprezintă fie bunul asigurat, fie despăgubirea datorată de asigurat, ca urmare a survenirii răspunderii civile faţă de o persoană terţă, fie un atribut al persoanei. După cum poate fi lesne observat, aceste poziţii diferă de cea stabilită prin xxxxx de drept, deoarece legiuitorul defineşte obiectul asigurării - interesul, iar în literatura juridică obiectul se rezumă la latura materială, fie la un atribut al persoanei. În situaţia de faţă considerăm poziţia legiuitorului mai corectă, deoarece doar interesul omului (asiguratului) poate fi influenţat de normele juridice în cadrul unui raport juridic, şi nu bunul, despăgubirea datorată de asigurat sau un atribut al persoanei.

Sunt salutabile modificările privind forma organizatorico-juridică de activitate a asigurătorilor, care au fost implementate de către legiuitor prin art. 20 al legii noi, conform căruia activitatea de asigurare poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători sub formă de societate pe acţiuni, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă de activitate eliberată în condiţiile prevăzute xx xxxx. S-a ajuns la concluzia că piaţa de asigurări a Republicii Moldova avea nevoie de companii de asigurare capabile să poarte răspundere şi să-şi onoreze obligaţiile faţă de asiguraţi şi acest fapt este unul îmbucurător.

Conform art. 1 al noii legi cu privire la asigurări, agentul de asigurare este persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activitate profesională în baza mandatului acordat de asigurător, având dreptul să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul xx xxxxxx, xxxx xx xxxx calitatea de asigurator, reasigurator sau de broker de asigurare şi/sau de

reasigurare. Condiţiile pe care trebuie să le întrunească agentul de asigurare pentru a activa sunt prevăzute la alin. 2 şi 3 al art. 48 al Legii cu privire la asigurări.

Un aspect important îl constituie contractul în baza căruia agentul de asigurare îşi desfăşoară activitatea. Legea cu privire la asigurări se rezumă doar la precizarea denumirii contractului încheiat între asigurător şi agentul de asigurare, fără a-i oferi o reglementare proprie, astfel impunându-se concluzia că îi vor deveni aplicabile toate regulile aferente contractului xx xxxxxx civil. Conform unei opinii, obiectul contractului xx xxxxxx presupune acordarea serviciilor de intermediere, fapt care ne permite a susţine că mandatul se prezintă atât ca formă juridică de reprezentare, cît şi de intermediere. Cu toate că normele speciale cu privire la intermediere în general şi intermedierea comercială în particular se conţin într-un capitol aparte al Codului Civil (art. 1179-1198), conţinutul acestor norme admite posibilitatea aplicării faţă de intermediere a normelor ce reglementează mandatul.

De asemenea, consider că nu era necesar de a stipula în alin. 8 al art. 48 al legii menţionate, că dacă un asigurat are încheiată o asigurare prin intermediul unui agent de asigurare, asigurătorul în al cărui nume acţionează agentul de asigurare este responsabil faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului, deoarece acest fapt rezultă din noţiunea dată agentului de asigurare, care acţionează în bază xx xxxxxx, în numele şi pe contul asigurătorului.

La alin. 7 al art. 48 al legii cu privire la asigurări îşi găseşte aplicare obligaţia de neconcurenţă. Astfel, pentru a nu se crea un conflict de interese, agentul de asigurare persoană fizică sau persoană juridică nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decât pentru un singur asigurător. De exemplu, pentru asigurătorul X agentul de asigurare va negocia şi încheia contracte de asigurare de răspundere civilă, iar pentru asigurătorul Y - contracte de asigurare de viaţă. Ne permitem a considera că xxxxx de la alin. 7 al art. 48 al legii menţionate are caracter imperativ, chiar dacă art.1038 din C.C. care reglementează mandatul permite dubla reprezentare cu respectarea condiţiilor stipulate în el. Această concluzie reiese din faptul că xxxxx din Legea cu privire la asigurări are prioritate în reglementarea acestui aspect, deoarece este o xxxxx specială şi este mai recentă.

Menţionăm faptul că, Codul Civil al RM la art. 1306 a stabilit o prohibiţie în domeniul asigurărilor astfel încât persoanele din Republica Moldova încheie contracte de asigurare cu societăţi de asigurare înregistrate în xxxx noastră, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă. Conform acestei reglementări, încheierea contractului de asigurare în străinătate se poate face numai în cazul în care în Republica Moldova nu există asigurători care practică asigurarea solicitată. Însă nici Xxxxx cu privire la asigurări şi nici art.1306 Cod Civil nu stipulează careva garanţii ce ar permite realizarea prevederilor respective, în acest mod prohibiţia instituită neîndeplinindu-şi rolul scontat. Astfel, nu este prevăzut organul care ar putea pune problema sancţionării contractului încheiat de o persoană din R. M. cu un asigurător străin, nu sunt prevăzute nici consecinţele juridice şi nici mecanismul care ar permite verificarea încheierii acestor contracte de asigurare şi în cazul de faţă se cere intervenţia legiuitorului în scopul conferirii unei aplicaţii practice reglementării menţionate.

Un moment ce xxxxxx a fi pus în discuţie este şi forma încheierii contractului de asigurare care conform alin. 5 al art. 1308 Cod Civil al RM este în mod obligatoriu cea scrisă. De aici rezultă că încheierea contractului de asigurare nu poate fi probată prin xxxxxxx, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. Aici apare întrebarea: ce se întâmplă în cazul în care documentele de asigurare au dispărut în urma unui caz de forţă majoră şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat? În acest context consider binevenit ca legiuitorul să stabilească o excepţie de la xxxxx stipulată mai sus care ar permite, pentru cazuri expres prevăzute în dispoziţiile legii, dovedirea existenţei valabile a contractului de asigurare şi a poliţei de asigurare inclusiv prin declaraţiile unor xxxxxxx. Acest fapt ar conferi o siguranţă sporită raportului de asigurare şi ar proteja persoana asiguratului care este partea vulnerabilă a contractului de asigurare.

CONCLUZII

Analiza efectuată pe marginea instituţiei asigurărilor în general şi contractului de asigurare în special permite evidenţierea unor aspecte primordiale ce vizează procesul derulării contractului de asigurare la toate etapele acestuia şi care suscită o ajustare neîntârziată din partea legiuitorului. Studiul de faţă aduce în prim-plan rolul deosebit al instrumentului juridic numit asigurare în apărarea subiecţilor de drept împotriva vicisitudinilor vieţii, motiv ce sporeşte şi probează încă o dată necesitatea acută a intervenţiei organului legislativ întru înlăturarea, prin mecanismele prevăzute xx xxxx, a neclarităţilor întâlnite în reglementările privind asigurările, în toate formele în care se prezintă acestea din urmă.

BIBLIOGRAFIE

1. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 1107-XV din 06.06.2002. Publicat: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86 din 22.06.2002

2. LEGEA RM CU PRIVIRE LA ASIGURĂRI Nr. 407 din 21.12.2006. Publicat: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-49/213 din 06.04.2007.

3. LEGEA RM CU PRIVIRE LA ASIGURĂRI Nr. 107 din 15.06.1993. Publicat: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 5/53 din 15.09.1994.

4. CHIBAC GH,. BĂIEŞU A., ROTARI A., XXXXX X. “Drept civil. Contracte speciale”. vol. III. Chişinău, ed. Xxxxxxx, 2005, 672 p.

5. COMENTARIUL CODULUI CIVIL AL RM. vol. II. Chişinău, ed. ARC, 2006, 1355 p.

6. XXXX F. „Tratat de drept civil. Contracte speciale”. Bucureşti, ed. Universul Juridic, 2001, 576 p.

7. FOTESCU S., ŢUGULESCHI A. „Asigurări şi reasigurări. Note de curs”. Chişinău, ed. ASEM, 2006, 179 p.

8. XXXXX X.-M. „Încheierea şi interpretarea contractelor de asigurare”. Bucureşti, ed. S.C. TIPARG S. A, 2006, 272 p.

Data prezentării articolului: 16.09.2011