Regulament al campaniei „Dă startul amenajărilor casei tale!”
Regulament al campaniei „Dă startul amenajărilor casei tale!”
Art. 1. Organizatorul campaniei
Art.1.1. Campania „Dă startul amenajărilor casei tale!” este organizată de Societatea Edificia Star Construct SRL, persoană juridică română cu sediul social în București, Bd. Xxxxxxx Xxxxxxx, nr. 66, sector 3, înregistrată în Registrul Comerțului cu numărul J40/11636/2013, CUI: 00000000,
Art.1.2. Decizia de derulare a campaniei promoționale conform regulilor din prezentul regulament este finală și obligatorie pentru participanți. Regulamentul oficial este întocmit și va fi făcut public conform legislației aplicabile din România, putând fi accesat la adresa xxx.xxxx.xx.
Art. 2. Denumire. Durată. Locul desfășurării
Art.2.1. Campania promoțională poartă denumirea „Dă startul amenajărilor casei tale!”. Art.2.2. Campania promoțională se desfășoară în perioada 15.09.2020 – 31.10.2020.
Art.2.3. Ultima zi de participare la această campanie este 31.10.2020, ora 18.00.
Art. 3. Produse participante la campanie
Art.3.1. Obiectul campaniei îl reprezintă apartamentele din blocurile 1-6 din complexul rezidențial HILS Pallady Apartments situat în Bd. Xxxxxxx Xxxxxxx, nr. 66A, sector 3, București.
Art.3.2. Campania nu se cumulează cu nicio altă campanie sau alte oferte financiare negociate anterior derulării prezentei (ex: pachete promoționale, oferte financiare, antecontract de vânzare-cumpărare cu plată în rate sau orice alte campanii pe perioade care includ perioada prezentei campanii), și este aplicabilă apartamentelor din blocurile 1-6 din complexul HILS Pallady Apartments.
Art. 3.3. Campania este valabilă doar pentru achitarea integrală a prețului imobilelor aflate în ofertă, prezenta promoție neaplicându-se achizițiilor realizate prin sistemul de rate la dezvoltator.
Art. 3.4. Campania este valabilă numai în limita stocului disponibil de apartamente din blocurile 1-6 din complexul rezidențial HILS Pallady Apartments.
Art.4. Dreptul și condițiile de participare
Art.4.1. De această campanie beneficiază persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani sau orice persoană juridică ce achiziționează un apartament care face obiectul acestei promoții în perioada menționată. Prin achiziționare se înțelege semnarea unei convenții de
rezervare sau a unui antecontract de vânzare-cumpărare autentificat la notar în intervalul ce constituie durata campaniei.
Art.5. Modul de desfășurare a campaniei promoționale
Art.5.1. Campania „Dă startul amenajărilor casei tale!” se va desfășura în cadrul punctelor de lucru ale Organizatorului.
Art.5.2. La achiziționarea unui apartament situat in blocurile 1-6 din complexul rezidențial XxXX Xxxxxxx Apartments participantul beneficiază de un card cadou IKEA în funcție de tipul de apartament achiziționat, conform tabelului de mai jos:
TIP APARTAMENT | VALOARE CARD CADOU IKEA |
TIP 1 | 2,000 € |
TIP 4 | 3,000 € |
TIP 5 | 3,500 € |
Cardul cadou IKEA se va acorda pentru semnarea unui antecontract cu avans de minim 15% din valoarea apartamentului.
Art.5.3. Participantul va intra în posesia cardului cadou IKEA în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Art.5.4. Participarea la campanie implică cunoașterea și acceptarea de către participant, în integralitate, în mod expres și neechivoc, a tuturor termenilor și condițiilor acestui Regulament.
Art.5.5. Prezenta campanie se desfășoară exclusiv cu scopul stimulării vânzărilor de apartamente ale Organizatorului.
Art.6 Întreruperea campaniei promoționale
Art. 6.1. Organizatorul își rezervă dreptul de a întrerupe campania promoțională oricând pe parcursul desfășurării acesteia, cu informarea prealabilă a consumatorilor prin mijloace de comunicare corespunzătoare (afișare pe site, semnalizare în showroom etc.).
Art.7 Regulamentul campaniei promoționale
Art. 7.1. Regulamentul campaniei promoționale este afișat pe site-ul xxx.xxxx.xx pe toată perioada de desfășurare a promoției și disponibil in showroom. Orice contestare având ca obiect campania „Dă startul amenajărilor casei tale!” poate fi trimisă către Edificia Star Construct SRL, cu sediul în București, Bd. Xxxxxxx Xxxxxxx, nr. 66, sector 3.
Art. 8 Încetarea campaniei. Forță majoră
Art. 8.1 Campania poate înceta înainte de împlinirea perioadei prevăzute în cazul producerii unui eveniment ce constituie forță majoră, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voința sa, de a asigura desfășurarea în bune condiții a campaniei. Forță majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi prevăzut, controlat sau remediat de către Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa și a cărui apariție îl pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a îndeplini obligațiile asumate prin Regulament.
Art. 9 Protecția datelor personale
Art. 9.1 Prin participarea la campanie, Participanții declară că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament. Aceștia își pot da acordul ca datele lor personale să fie înscrise în baza de date a Organizatorului, să fie prelucrate și utilizate de acesta (personal ori prin împuternicit) în scopuri precum: realizarea de rapoarte statistice, activități de marketing direct precum informarea persoanelor incluse în baza de date a Organizatorului prin diverse
mijloace de comunicare (poștă, e-mail, SMS sau alte mijloace de comunicare permise prin lege) cu privire la alte acțiuni desfășurate în viitor de către Organizator, trimiterea către participant de diverse materiale publicitare, informative și/sau obiecte promoționale și/sau mostre.
Organizatorul se obligă să respecte prevederile Legii nr. 677/2001, privind protecția datelor personale ale Participanților stocate pe durata campaniei și ulterior acesteia. Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la campanie și să le utilizeze conform legislației în vigoare.
Participanților la campanie le sunt garantate drepturile prevăzute de Legea 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și în special cele cu privire la:
• dreptul de acces la date potrivit căruia orice persoană vizată are dreptul de a obține de la Organizator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care îi privesc sunt sau nu sunt prelucrate de către Organizator;
• dreptul de opoziție potrivit căruia persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația sa particulară, ca datele care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare;
• dreptul de intervenție asupra datelor potrivit căruia orice persoană vizată are dreptul de a obține de la Organizator, la cerere și în mod gratuit: a) după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau inexacte; b) după caz, transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă legii; c) realizarea notificării către terțe persoane cărora le-au fost dezvăluite datele a oricărei operațiuni efectuate conform lit. a) sau b) dacă o asemenea notificare nu se dovedește imposibilă sau nu presupune un efort disproporționat față de interesul legitim care ar putea fi lezat. La cererea expresă a oricăruia dintre Participanți, Organizatorul va asigura acestuia exercitarea oricăruia dintre drepturile prevăzute mai sus.
Organizatorul se obligă de asemenea să respecte toate prevederile Legii nr. 677/2001, privind protecția datelor personale stocate atât pe durata desfășurării campaniei, cât și ulterior încheierii acesteia pe o durată nelimitată de timp și, dacă este cazul, să notifice către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal orice cu privire la colectările și prelucrările de date cu caracter personal realizate în legătură cu înscrierea și participarea la campanie.
Organizatorul se obligă ca la prima comunicare în scris pe care o va avea cu persoanele din baza de date astfel creată să aducă acestora la cunoștință drepturile conform Legii 677/200.
Art. 10 Alte Clauze
Deciziile Organizatorului privind campania sunt finale și aplicabile tuturor Participanților. Organizatorul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile pe care le implică organizarea și desfășurarea campaniei.