CONTRACT DE CONCESIUNE NR.
CONTRACT DE CONCESIUNE NR.
încheiat la data de între
Art. I. PĂRȚILE CONTRACTANTE
MUNICIPIUL ORADEA (Proprietarul Terenului), cu sediul în Oradea, Piaţa Unirii nr. 1, cod 410100, cod fiscal 4230487, reprezentat de xx. Xxxx Xxxxxxx, Primar
SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL, în calitate de Societate Administrator a Parcului Industrial EUROBUSINESS PARC ORADEA, având sediul în municipiul Oradea, Piața Unirii nr.1-3, camera 134, înregistrata la Registrul Comertului cu nr. J05/2814/12.11.2008, CUI 00000000, cont nr.XX00XXXX00000000X00000XX deschis la Banca Transilvania, reprezentată de xxx. Xxxxx Xxxxx, cu funcția de Administrator, în calitate de CONCEDENT pe de o parte,
Și
Investitorul, S.C. S.R.L/S.A. înființată în conformitate cu legile din Romania cu sediul în loc.
, Jud. , înregistrată la Registrul Comertului cu nr. , cod fiscal reprezentată de , cu funcția de în calitate de CONCESIONAR, pe de altă parte
Au convenit încheierea prezentului Contract de Concesiune, cu repectarea următoarelor clauze:
PĂRȚILE ÎNCHEIE PREZENTUL CONTRACT DE CONCESIUNE:
Art. II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Obiectul prezentului contract îl constituie concesionarea suprafeței de teren, proprietatea Municipiului Oradea, aflată în administrarea SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL situat în Parcul Industrial EUROBUSINESS PARC ORADEA, cu următoarele elemente de identificare:
- Suprafață: mp ( mp X mp)
- Numărul lotului: conform Anexei 1
Cartea Funciară nr.155090 în care este înscris terenul din care face parte lotul nr.11 cu datele de identificare de mai sus este prezentat în Anexa 2 la prezentul contract.
2.2. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL este de acord să se noteze contractul de concesiune în coala de Carte Funciara, în Foaia III a colii funciare.
Terenul va fi folosit de către investitor în vederea realizării Proiectului propus „
”, conform Anexelor 3.1 și 3.2.
Investitorul va desfășura în parcul industrial Eruobusiness Oradea activități de producție conform obiectului de activitate și alte activități pentru care Investitorul a fost autorizat, conform obiectului de activitate si în concordanță cu obiectivele parcurilor industriale permise de lege.
Art. III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL concesionează investitorului S.C. S.R.L./S.A.
Terenul, pe o durată de 25 de ani, începând cu data semnării prezentului contract.
3.2. Părțile sunt de acord că după expirarea perioadei menționate în clauza nr.3.1., durata contractului va putea fi prelungită printr-un act adițional la cererea concesionarului pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițiala de 25 ani, în condițiile unei notificări scrise, transmise SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL de către Investitor S.C. S.R.L./S.A. cu minimum 12 luni înainte de expirarea contractului.
Art. IV. DECLARAȚIILE PĂRȚILOR
4.1. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL declară, pe propria răspundere, următoarele:
4.1.1. La data semnării, SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL are dreptul de administrare asupra terenului și are capacitatea de a constitui dreptul de concesiune asupra terenului; terenul se află în proprietatea privată a municipiului Oradea.
4.1.2. Terenul nu a făcut obiectul vreunui antecontract sau contract privind înstrăinarea acestuia sub orice formă sau vreunui contract de orice fel prin care s-ar constitui în favoarea unei terțe persoane un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau vreun drept de folosință;
4.1.3. La data semnării, terenul nu constituie și nici nu a constituit obiectul nici cereri sau pretenții de restituire sau revendicare și nici al unui litigiu judecătoresc sau administrativ;
4.1.4. Terenul nu este grevat de nici o sarcină (ipotecă, privilegiu, servitute) constituită în favoarea unor terțe persoane;
4.1.5. Terenul nu este scos din circuitul civil si nu face obiectul vreunei proceduri de declarare a utilității publice, premergătoare exproprierii, sau al altui interes public;
4.1.6. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL declară ca este de acord cu următoarele:
- concesionarul sa îndeplinească toate formalitățile în vederea înscrierii în C.F. a dreptului de concesiune;
- la finalizarea Proiectului propus de către concesionar pe terenul concesionat și aflat în proprietatea Municipiului Oradea, să semneze un proces verbal prin care să se constate îndeplinirea de către concesionar a obligațiilor de investiții;
4.1.7. Terenul nu prezintă nici un fel de contaminare care să contravină regulilor în vigoare de ocrotire a mediului înconjurător;
4.1.9 Terenul, conform avizelor deținătorilor de rețele din zonă, este liber de orice obstacole ascunse, care ar putea împiedica concesionarul să realizeze construirea proiectului propus, incluzând dar nelimitându-se la canale colectoare, canalizari, țevi, guri de canal, rigole, conducte, conducte principale, cursuri de apa, tuneluri, firel.
4.1. Concesionarul declară, pe propria răspundere, următoarele:
4.2.1. Este o societate legal organizată, funcționând în mod valabil potrivit legilor române și are capacitatea juridică necesară pentru a folosi terenul aflat în administrarea SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL și pentru a construi în vederea dezvoltării activităților sale economice;
4.2.2. Are capacitatea juridică, economică și tehnică pentru a încheia și executa acest contract și pentru a-și îndeplini toate obligațiile contractuale;
4.2.3. Nu a fost declarat în faliment sau insolvabil și, după cunostința sa, nu a fost formulată nicio acțiune sau cerere pentru declararea falimentului sau a vreunei situații prevăzute de Legea 85/2006;
4.2.4. Nu există nici un act administrativ, nici o hotărâre judecătorească și nici un contract sau orice alt tip de act juridic implicând concesionarul și care are sau ar putea avea ca efect interzicerea sau împiedicarea practicilor de afaceri curente sau viitoare ale concesionarului, inclusiv interzicerea sau împiedicarea executării obligațiilor contractuale asumate față de concedent prin prezentul contract;
4.2.5. Activitățile de producție pe care le va desfășura pe teren nu vor crea nicio contaminare a mediului care să depășeasca limitele impuse de legislația română în vigoare, iar concesionarul va obține toate avizele, permisele sau autorizațiile necesare pentru activitățile pe care le va desfășura;
4.2.6 Orice încălcare de către concesionar a obligațiilor legale privind protecția mediului va atrage răspunderea acestuia.
Art. V. PREȚUL ȘI MODALITĂȚILE DE PLATĂ
5.1. În schimbul constituirii și exercitării dreptului de concesiune asupra terenului, pe întreaga perioadă, concesionarul va plăti societății EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL o sumă reprezentând echivalentul în lei a sumei de Euro/mp/25 de ani, fără TVA, după cum urmează:
5.1.1 Concesionarul va achita anual Euro/mp, fără TVA, cu titlu de redevență anuală, sumă ce
se va plăti semestrial, în primele 15 zile lucrătoare ale fiecărui semestru, cu excepția primei tranșe, care se va achita în termen de 15 zile lucrătoare de la emiterea facturii.
5.1.2 Adițional, Concesionarul va achita o taxă de administrare în cuantum de 0,5 Euro/mp/an, sumă ce se va achita semestrial, în primele 15 zile lucrătoare ale fiecărui semestru. Taxa de administrare se va percepe din momentul punerii la dispoziția concesionarului a infrastructurii de utilități în parc (rețea de apă, canalizare și energie electrică) cu notificarea în prealabil a concesionarului cu cel puțin 2 luni înainte de momentul începerii perceperii taxei. Taxa de administrare se va percepe și după cumpărarea de către Investitor a terenului.
5.2. Plata se va face prin transfer bancar, pe baza unei facturi emise de către SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL la data scadenței stabilite de părți în contul nr.XX00XXXX00000000X00000XX deschis la Banca Transilvania.
5.3. Prețul se va plăti în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea de către concesionar a facturii. Facturile vor fi emise în lei, la cursul de schimb al Băncii Naționale a României, valabil la data emiterii facturii.
5.4. Preţul concesiunii şi taxa de administrare vor fi actualizate anual cu inflația în zona euro.
5.5. În cazul neplății prețului în termen de 15 zile lucratoare de la data primirii facturii, concesionarul datorează SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL xxxxxxxxxx xx xxxxxxxxxx xx 0,0% pentru fiecare zi de întârziere, până la data plății efective și integrale, procent aplicat asupra sumei în lei datorate. Penalitățile se datorează începând cu ziua următoare celei în care a expirat termenul de plată
5.6. Pe lângă plata redevenței și a taxei de administrare conform clauzelor 5.1 de mai sus, concesionarul se obligă să plătească lunar consumul de apă, energie electrică și termică și canalizare conform contractelor de furnizare a acestor utilități încheiate cu operatorii de servicii.
5.7. Dacă SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL va dori sa achiziționeze construcțiile realizate prin Proiectul propus la data încetării contractului, va trebui să îl notifice în acest sens pe concesionar cu 2 ani înaintea expirării contractului, cu excepția cazului în care are loc încetarea/rezilierea contractului din culpa sau la inițiativa concesionarului. Investitorul va transfera, cu condiția unei întelegeri reciproce rezonabile, dreptul de proprietate asupra acestor clădiri către SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL, în schimbul unui preț calculat la valoarea de piata a construcțiilor la acea dată.
Art. VI. DREPTURILE PĂRȚILOR
6.1. Concesionarul are următoarele drepturi:
6.1.1. De a exploata terenul în mod direct, pe riscul și răspunderea sa.
6.1.2. Dupa finalizarea investiției la care s-a angajat, respectiv în anul , concesionarul S. C.
S.R.L./S.A., în baza dreptului prioritar de cumpărare, își poate exprima această intenție care va fi notificată în scris administratorului – SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL.
După finalizarea 100% a investiției la care s-a angajat, concesionarul va avea dreptul de a cumpăra terenul. Concesionarul va achita cu titlu de preţ de cumpărare diferenţa de preţ rezultată din scăderea din prețul total al
concesiunii - redevența totală [... euro] a sumelor plătite până la momentul cumpărării cu titlu de redevență, conform contractului de concesiune.
La momentul respectiv, un nou contract de vânzare-cumpărare va fi semnat între cele trei părți implicate: Xxxxxxxxxx Xxxxxx (în calitate de proprietar al terenului), SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL (ca societate administrator) și CONCESIONAR.
6.2. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL are următoarele drepturi:
6.2.1. Să inspecteze Terenul, să verifice stadiul si modul de realizare a Proiectului propus și modul de respectare a obligațiilor asumate de către investitor. Verificarea se va efectua după cel puțin 3 zile de la comunicarea unei notificări prealabile către investitor;
6.2.2. De a încasa redevența și taxa de administrare, precum și penalitățile de întârziere aferente.
Art. VII.OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
7.1. Concesionarul are următoarele obligații:
7.1.1. Concesionarul are obligația de a realiza proiectul propus, respectiv construirea
„ ”;
7.1.2. Să exploateze terenul ca un bun proprietar, respectând prevederile legii și ale prezentului contract;
7.1.3. Să nu cesioneze nimănui, în tot sau în parte, dreptul de concesiune, sau să schimbe destinația spațiului sau activitatea/activitățile desfășurate fără acordul prealabil scris al SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL
7.1.4. Să plăteasca redevanța și taxa de administrare în suma și la termenele prevazute în Art.V.
7.1.5. Să înceapă lucrările de proiectare pentru obținerea autorizației de construcție în termen de 4 luni de la intrarea în vigoare a contractului de concesiune.
7.1.6. Să înceapă lucrările de construcție pentru realizarea proiectului propus în termen de maxim 1 an de zile de la semnarea prezentului contract.
7.1.7. Să realizeze lucrările Proiectului propus conform autorizației de construire eliberată de organele competente, precum și în baza acordurilor și avizelor necesare conform prevederilor legale aplicabile;
7.1.8. Să realizeze numărul de angajări stipulat în Angajamentul referitor la personalul angajat, conform Anexei 4 la prezentul contract.
7.1.9. Să obțină toate avizele și autorizațiile prevăzute în legislatia în vigoare pentru desfășurarea activității. Toate cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului propus vor fi suportate în întregime de către concesionar, inclusiv toate taxele legale pentru obținerea autorizației de construire si avizele necesare.
7.1.10. Să respecte normele de protecția mediului conform Anexei nr. 5.
7.1.11. Să respecte normele de protecție a muncii și P.S.I conform unei convenții ce se va încheia ulterior.
7.1.12. Să transfere către SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL, dacă aceasta își va manifesta voința în acest sens la data încetării contractului, dreptul de proprietate asupra construcțiilor proiectului propus conform prevederilor clauzei 5.7. de mai sus. Clădirile vor fi predate în starea în care se vor află la acea dată.
7.1.13. În situația în care, pentru realizarea Proiectului la care s-a angajat Concesionarul, sunt necesare lucrări pentru asigurarea accesului la utilități (apă, canalizare, energie electrică și termică, telecomunicații), până la introducerea cu caracter definitiv a acestora de către Municipiul Oradea, lucrările vor fi realizate pe cheltuiala proprie a Concesionarului, fără a putea solicita despăgubiri sau alte forme de compensații pentru costurile ocazionate de realizarea acestora. Singura compensație o reprezintă scutirea de la plata taxei de administrare prevăzută la punctul 5.1.2, scutirea urmând a fi acordată pe perioada de la semnarea contractului până la racordarea efectivă la infrastructura de utilități a parcului;
7.1.14 După finalizarea de către Municipiul Oradea a rețelei tehnico-edilitare de utilități (apă, canalizare, energie electrică și energie termică), concesionarul are obligația să se racordeze la aceasta în termen de 2 luni de la primirea notificării scrise, sub sancțiunea rezilierii contractului;
7.1.15. Să execute din fonduri proprii lucrările de racordare la rețelele tehnicoedilitare de la limitele terenului concesionat la locațiile specificate și să plătească lunar, conform reglementarilor aplicabile, consumul de apa, energie electrică și termică, canalizare și alte servicii, conform contractelor încheiate cu furnizorii;
7.1.16. Să evite împiedicarea sau tulburarea folosinței terenurilor învecinate de catre proprietarii sau deținătorii acestora;
7.1.17. Să efectueze toate procedurile necesare pentru înregistrarea în Cartea Funciara a dreptului de a concesiune în favoarea sa și să suporte orice cheltuială în acest sens;
7.1.18. Să predea terenul la încetarea contractului în stare corespunzatoare, predare care va fi consemnată într-un proces verbal de predare-primire. În situația în care SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL decide să nu-și exercite dreptul de achiziționare asupra construcțiilor, dispozițiile clauzei 7.2.6 se vor aplica în mod corespunzător.
7.1.19. Concesionarulul va fi obligat la data încetării contractului să dărâme construcțiile proiectului sau să suporte cheltuielile cu dârâmarea, numai în situația în care concesionarul nu a reușit să vândă construcțiile unei terțe persoane în conformitate cu dispozițiile clauzei 7.2.6., în termen de 1 an de la data la care SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL a refuzat oferta de a cumpăra construcțiile.
7.2. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL are următoarele obligații:
7.2.1. Să nu îl tulbure pe concesionar în exercițiul drepturilor născute din prezentul contract;
7.2.2. Să asigure accesul direct de la terenul principal la rețeaua de drumuri naționale, cu suprafața drumului corespunzătoare pentru transportul cu autovehicule de orice tip;
7.2.3. Să asigure concesionarului accesul către sau de la proiectul propus, atât pentru persoane, cât si pentru mijloacele de transport.
7.2.4. Să garanteze pe concesionar împotriva pierderii totale sau parțiale a dreptului de concesiune asupra terenului și împotriva oricăror tulburări asupra acestui drept, provenite din partea sa ori din partea unor terți;
7.2.5. Să predea terenul concesionarului în termen de 30 de zile de la data semnării contractului. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL se obligă să efectueze eliberarea completă a terenului prin ridicarea stâlpilor parte integrantă a rețelei electrice ce se află amplasaţi pe imobilul obiect al contractului până la data obținerii de către Investitor a autorizației de construcție;
La data predării terenului, se va întocmi un proces verbal de predare-primire a terenului, conform formatului atașat la prezentul contract - Anexa 6, semnat de ambele părți, prin care se va constata starea fizică a terenului;
7.2.6. În cazul în care, la încetarea contractului, SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL optează pentru cumpărarea construcțiilor proiectului propus, acesta va plăti prețul în suma prevăzută în clauza 5.7. de mai sus. În situația în care SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL nu își va exercita dreptul de achiziționare asupra construcțiilor conform clauzei 5.7, investitorul va avea dreptul să înstrăineze integral sau parțial, construcțiile proiectului propus oricărui terț, trimițând Societatii Administrator în prealabil, cu 6 luni înainte, o notificare în acest sens. Terțul cumpărător va fi obligat în conformitate cu dispozițiile contractului de vânzare-cumpărare să efectueze în cadrul proiectului propus activități permise de lege în cadrul parcurilor industriale.
7.2.7. Să asigure racordurile la următoarele resurse de utilități: energie electrică și termică, apă, canalizare, până la limitele terenului, potrivit Anexei 7.
7.2.8. SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL va asigura accesul operațional permanent al concesionarului la teren.
Art. VIII. INTRAREA ÎN VIGOARE A CONTRACTULUI.
8.1. Acest contract intra în vigoare la data semnării.
Art. IX. MODIFICAREA, REZILIEREA SI ÎNCETAREA CONTRACTULUI
9.1. Prezentul contract poate fi modificat numai cu acordul scris al părților, prin act adițional.
9.2. De asemenea, contractul de concesiune se reziliază de drept, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței, precum și fără îndeplinirea vreunei alte formalități în următoarele cazuri:
9.2.1. Prin simpla notificare:
a) dacă concesionarul nu plătește prețul în termen de 90 de zile lucrătoare de la data primirii facturii;
b) dacă concesionarul nu folosește terenul concesionat conform destinației stabilite în Art. II și nu remediază această situație într-un termen de 90 zile de la data la care a fost notificat în acest sens de către SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL;
c) în situația în care concesionarul nu-și respectă obligațiile prevăzute în acest contract și nu remediază această încălcare în termen de 90 zile de la data primirii notificării scrise trimise de SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL menționând caracteristicile acestei încălcări;
d) în cazul în care concesionarul nu a respectat obligația prevăzută la Art. VII, pct. 7.1.6. din contract
9.2.2. Prin simpla declarație a concesionarului dacă SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL nu respectă oricare dintre obligațiile prevăzute în contract și nu remediază această încălcare în termen de 90 zile de la data notificării scrise trimise de către concesionar prin care se reclamă o astfel de încălcare;
9.3. În situația apariției vreunui caz de încălcare de catre vreuna din părți a clauzelor 9.2.1. și 9.2.2, cealaltă parte are dreptul să opteze, în condițiile prezentului contract, fie pentru continuarea relației și acordarea unui termen de grație pentru respectarea obligațiilor încălcate, fie pentru rezilierea prezentului contract.
9.4. De asemenea contractul încetează de drept, fără punerea în întârziere și fără intervenția instanței, precum și fără efectuarea vreunei formalități prealabile, dacă oricare dintre părți va intra în procedura falimentului sau în procedura de dizolvare sau lichidare.
9.5 În cazul încetării/rezilierii/denunțării contractului de concesiune, acesta va fi radiat din C.F.
Art. X. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
10.1. Părțile înțeleg să-și îndeplinească obligațiile asumate prin prezentul contract cu bună credință și diligența cerută unui bun proprietar sau unui profesionist care acționează în mod obișnuit în domeniul de activitate al părților.
10.2. Pentru neexecutarea, executarea necorespunzătoare, cu întârzieri și sau parțial a obligațiilor contractuale asumate, partea în culpă datorează celeilalte despăgubiri.
10.3. Orice plată făcută de către concesionar către SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL se va imputa mai întâi asupra datoriilor scadente, în ordinea scadențelor acestora, începând cu cele mai vechi potrivit regulilor prevăzute în Codul civil.
Art. XI. FORȚA MAJORĂ
11.1. În sensul acestui contract, pot constitui cazuri de forță majora: cutremure, inundații, incendii, războaie, revolte, greve, interdicții statale, embargouri și alte astfel de împrejurări asimilate acestora, precum și orice împrejurare imprevizibilă, insurmontabilă și exterioară activității părților și a presupușilor lor, care pune partea care o invocă în imposibilitatea obiectivă de a-și executa sarcinile ce-i revin. Forța majoră exonerează de partea care o invocă de orice răspundere. Partea care invocă forța majoră are obligația de a informa în scris cealaltă parte în legătură cu noile împrejurări în cel mult 15 zile de la apariția acestora, și trebuie să prezinte documente care să confirme situația respectivă.
Art. XII. LITIGII
12.1. Orice dispută între părțile prezentului contract se va soluționa de către părți în mod amiabil, inițial prin discuții directe.
12.2. Acest contract va fi guvernat și conceput în conformitate cu legea româna. Orice dispută (dacă nu este rezolvată amiabil) se va deduce în fața instanței de judecată competentă conform legislației din România.
Art. XIII. DISPOZITII FINALE
13.1. Părțile convin că termenele și clauzele acestui contract sunt confidențiale, fiecare dintre părți obligându-se să nu divulge terților nici o informație aferentă acestuia fără acordul celeilalte părți.
13.2. Anexele nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 fac parte integrantă din contract și se încheie în acelasi număr de exemplare ca și contractul și se vor atașa ulterior semnării contractului. Prezentul contract s-a încheiat azi
, la sediul SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL în 3 (trei) exemplare originale și a fost semnat de părți.
MUNICIPIUL ORADEA CONCESIONAR
PRIMAR
XXXX XXXXXXX
CONCEDENT
SC EUROBUSINESS PARC ORADEA SRL ADMINISTRATOR
XXXXX XXXXX
Avizat,
Jr. XXXXXXX XXXXXX
ANEXA 6
PROCES VERBAL DE PREDARE – PRIMIRE A PARCELEI NR. …………
DIN CADRUL PARCULUI INDUSTRIAL EUROBUSINESS PARC ORADEA
Încheiat azi, , între SC Eurobusiness Parc Oradea SRL, cu sediul în Oradea,
Piaţa Unirii Nr.1-3, camera 134, CUI ...............reprezentată de către prin ,
având functia de , în calitate de mandatar al concedentului
și
S.C. ............................................................................. cu sediul social în ,
C.U.I. (sau alte date de identificare pentru persoane juridice străine) reprezentată prin
....................................., având functia de , în calitate de concesionar.
cu ocazia predării / primirii parcelei de teren în suprafață de …………….. mp identificată în planul de situatie nr. 1 anexat la contractul de concesiune nr. ………………...
Suprafața este delimitată prin .............de parcela………… la ……………. şi parcela la
………………….
Terenul se predă fara nici un fel de construcții edificate pe suprafața sa și liber de orice sarcini, conform Extras C.F.. nr anexat.
Terenul va fi utilizat de concesionar în conformitate cu prevederile Contractului de concesiune și
ale Regulamentului Parcului Industrial EUROBUSINESS PARC ORADEA, pe termenul prevăzut prin contract.
Concedent Concesionar