CONTRACT DE ÎMPRUMUT DE FOLOSINŢĂ - COMODAT
CONTRACT DE ÎMPRUMUT DE FOLOSINŢĂ - COMODAT
nr……… data…………..
I PĂRŢILE CONTRACTANTE
Art.1.
1.1 Municipiul Timisoara prin Consiliul Local al Municipiului Timisoara, cu sediul in Timisoara, B-dul C.D.Loga nr. 1, judeţul Timiş, cod poştal 300030, România, cod de înregistrare fiscală nr. RO 14756536, titular al contului nr ,
deschis la… , reprezentat de xxxxxx Xxxxxxx Xxxx, având funcţia de
Primar şi
1.2 Comuna Dumbrăviţa, prin Consiliul Local al Comunei Dumbrăviţa, cu sediul în Dumbrăviţa, str. Xxxxxx Xxxxxx, nr. 31, judeţul TIMIŞ, cod poştal 307160, România, cod de înregistrare fiscală nr. 4663480, reprezentată legal de domnul Xxxxxx Xxxxx, având funcţia de Primar,
în calitate de COMODANT, pe de o parte şi
1.3 START AFACERI T&D SRL, reprezentată de ……………legitimat cu
…………….., având calitatea de administrator. în calitate de COMODATAR.
au convenit să încheie prezentul contract de împrumut de folosinţă (comodat):
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 2. Obiectul contractului îl constituie cedarea de COMODANT către COMODATAR, cu titlu gratuit, a dreptului de folosinţă a următorului bun: un spaţiu în suprafaţă de …. mp, mobilat şi dotat cu echipamente de birotică, reprezentând un birou din cadrul „Structurii locale de sprijinire a afacerilor în comuna Dumbrăviţa - incubator de afaceri”, str. Xxxx Xxxxxx nr. 4, pentru desfăşurarea activităţii societăţii.
Predarea-primirea bunului se va consemna în procesul verbal de predare-primire
III. DURATA CONTRACTULUI
Art.3. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 10 ani începând cu data înscrierii societăţii la Oficiul Registrului Comerţului, dată la are COMODANTUL va preda
COMODATARULUI spaţiul prevăzut la Art.2 din prezentul contract pe baza provesului verbal de predare-primire.
La expirarea termenului prevăzut, părţile pot conveni să prelungească contractul printr-un act adiţional. Notificarea dorinţei de prelungire a contractului se face cu 30 de zile înainte de expirarea contractului.
IV. DREPTURI ŞI OBLIGAŢII
Art.4. Drepturile COMODANTULUI sunt următoarele:
a) să rezilieze contractul, în cazul în care COMODATARUL nu-şi respectă obligaţiile prevăzute în prezentul contract;
b) să denunţe în mod unilateral contractul de comodat, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local;
c) COMODANTUL are dreptul să inspecteze spaţiul prevăzut la Art.2, precum şi modul în care COMODATARUL îşi respectă obligaţiile asumate prin contract. Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a comodatarului în termen de 15 zile, de către reprezentanţii COMODANTULUI.
Art.5. Obligaţiile COMODANTULUI sunt următoarele:
a) să predea spre folosinţă COMODATARULUI bunul menţionat la Art. 2 din prezentul contract, pe bază de proces-verbal de predare –primire;
b) să răspundă de repararea daunelor cauzate de viciile ascunse ale bunului.
c) să nu-l împiedice pe COMODATAR să folosească bunul, pe toată durata contractului;
Art. 6. Drepturile COMODATARULUI sunt următoarele:
a) să i se asigure de către comodant folosinţa bunului pe toată durata contractului;
b) să solicite repararea daunelor cauzate de viciile ascunse ale bunului.
Art. 7. Obligaţiile COMODATARULUI sunt următoarele:
a) să se îngrijească de bunul împrumutat întocmai ca proprietarul acestuia;
b) să folosească spaţiul prevăzut la Art.2 potrivit destinaţiei sale, respectiv pentru desfăşurarea activităţii societăţii;
c) să suporte, de la data preluării spaţiului, cheltuielile necesare folosinţei acestuia, neavând dreptul să ceară restituirea acestora de la COMODANT;
d) să nu transmită folosinţa spaţiului asupra altei persoane - indiferent cu titlu oneros (locaţiune) sau cu titlu gratuit (comodat);
e) să solicite acordul scris al COMODANTULUI pentru efectuarea oricăror modificări asupra spaţiului prevăzut la art.2;
f) să repare bunul în ipoteza în care acesta a fost avariat, dacă nu dovedeşte că avarierea s-a produs fortuit sau că deteriorarea este consecinţa folosirii potrivit destinaţiei şi fără culpă din partea sa;
g) să restituie spaţiul la împlinirea termenului stipulat în prezentul contract. Eventualele investiţii sau îmbunătăţiri efectuate de COMODATAR în perioada de derulare a contractului nu pot fi ridicate, iar contravaloarea lor nu poate fi solicitată.
V. RISCURI
Art. 8. Comodatarul va suporta riscul deteriorării sau pieirii bunului în următoarele cazuri:
a) întrebuinţarea acestuia contrar destinaţiei sale;
b) folosirea bunului după expirarea termenului convenit de părţi prin prezentul contract;
c) dacă comodatarul ar fi putut salva bunul împrumutat, atunci când exista pericolul distrugerii acestuia.
VI. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art. 9. Prezentul contract îşi încetează efectele în următoarele cazuri:
a) prin restituirea bunului de către comodatar înaintea termenului prevăzut în contract;
b) la expirarea duratei stabilite în contract, daca părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia, în condiţiile legii;
c) prin reziliere, în cazul nerespectării obligaţiilor de către COMODATAR;
d) prin desfiinţarea societăţii;
e) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de catre comodant, cu un preaviz de 30 de zile.
f) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului sau în cazul imposibilităţii obiective a comodatarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri.