Contract
1. Dispoziții introductive:
1.1 Prezentele condiții generale comerciale și de livrare, în continuare numite CONDIŢII ale Vânzătorului, reglementează relațiile contractuale ce apar între societatea LAPP ROMÂNIA S.R.L, cu sediul Ilfov, Sat Dragomirești-Deal, Com. Dragomirești-Vale, A1 Business Park, Aleea Camilla nr. 11, Unitatea G2, înmatriculată cu nr. J 23 / 1513 / 2008, C.U.I. RO 9975440, în continuare numit Vânzător și a beneficiarilor lor, în continuare numiți Cumpărători.
1.2 Toate livrările și serviciile oferite profesioniștilor se supun exclusiv acestor CONDIŢII menționate în continuare în text.
Dacă părțile au încheiat sau încheie un contract după această dată sau dacă există o dispoziție diferită în Contract, va fi valabilă clauza din Contract. Aceste CONDIŢII sunt parte integrantă a contractelor încheiate între Vânzător și Cumpărător pentru livrările de mărfuri și prestările de servicii.
1.3 La încheierea Contractului, însă nu mai târziu de recepția livrării, Cumpărătorul declară că a luat la cunoștință aceste CONDIŢII și este de acord cu acestea. În cadrul ofertei, se face întotdeauna o referire expresă la formularea actuală a acestor CONDIŢII și este atașat textul acestora. În cazul în care Cumpărătorul nu formulează nicio obiecție față de CONDIŢII înaintea încheierii contractului, sunt valabile fără alte excepții aceste CONDIŢII. Condițiile generale contractuale ale Cumpărătorului sunt valabile doar dacă Vânzătorul își dă acordul scris fată de acestea și în contract se face referire expresă la acestea. Obiecțiile, actele adiționale sau modificările formulate la aceste CONDIŢII sunt valabile doar în cazul când Vânzătorul își dă acordul scris față de acestea și sunt obligatorii numai pentru respectivul contract și respectiva tranzacție.
1.4 Prin marfă, în sensul prezentelor CONDIŢII se înțelege materialul, produsele și/sau serviciile conexe specificate în catalogul în vigoare sau în oferta scrisă a Vânzătorului.
2. Încheierea contractelor:
2.1 Contractul este încheiat după confirmarea scrisă a comenzii mărfii, comanda înmânată de Cumpărător Vânzătorului. Vânzătorul confirmă comanda Cumpărătorului în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea comenzii sale și anume prin e-mail, fax sau telefonic, cu precizarea că la confirmarea comenzii sunt anexate și prezentele CONDIŢII. Dacă Cumpărătorul nu comunică Vânzătorului obiecțiile sale față de CONDIŢII cel târziu pana la momentul acceptării ofertei sau înmânării comenzii către Vânzător se înțelege că este de acord cu CONDIŢIILE și contractul se consideră încheiat. Dacă Vânzătorul nu confirmă comanda Cumpărătorului, se consideră că Vânzătorul nu este interesat să încheie contractul. Contractul se consideră întotdeauna ca încheiat la momentul în care Cumpărătorul preia marfa livrată.
2.2 Comanda Cumpărătorului trebuie să cuprindă în special:
a) tipul și denumirea mărfii solicitate, Cumpărătorul fiind obligat să indice i codul produsului din catalog sau din oferta scrisă, sens în care se recomandă Cumpărătorului să acorde o atenție sporită la introducerea codurilor în comandă b) cantitatea mărfii solicitate; c) termenul de livrare solicitat d) locul de livrare al mărfii (dacă locul de livrare nu va fi stabilit, se supune condițiilor de livrare din prezentele CONDIŢII); e) identificarea Cumpărătorului și a persoanei autorizate de a-l reprezenta pe Cumpărător f) semnătura Cumpărătorului sau a persoanei autorizate de a-l reprezenta pe Cumpărător, dacă comanda nu va fi trimisă pe cale electronică.
2.3 Dacă Vânzătorul înmânează Cumpărătorului oferta la care sunt anexate prezentele condiții, contractul este încheiat la momentul când primirea ofertei din partea Cumpărătorului este înmânată Vânzătorului. Valabilitatea ofertelor Vânzătorului este de 2 zile de la trimiterea acestora Cumpărătorului dacă în ofertă nu este menționat altfel.
2.4 Informațiile oferite înaintea primirii ofertelor în cadrul soluționării acestora (comenzi pentru cabluri speciale, de ex. date ce reies din informațiile complementare tip text, din schițe, din mostre de cabluri, din mostre de conductor), inclusiv datele privind proprietățile de operare, datele de consum și alte date individuale stabilite, sunt obligatorii doar în cazul în care vor fi confirmate de Vânzător concomitent cu comanda confirmată de Cumpărător sau ulterior, și anume în formă scrisă.
2.5 Cumpărătorul își asumă întreaga responsabilitate în alegerea produselor pe care le comandă, Cumpărătorul fiind obligat sa verifice dacă specificațiile tehnice ale fiecărui produs comandat corespund nevoilor lui.
2.6 În cazul în care Vânzătorul comunică Cumpărătorului că nu are mărfurile solicitate în comandă și transmite o oferta nouă care include alternative la marfa solicitata de către Cumpărător, Cumpărătorul are obligația de a verifica dacă specificațiile tehnice ale mărfii cuprinse în noua ofertă corespund nevoilor lui și să comande aceste produse în cazul în care dorește. Acceptarea de către Vânzător a noii comenzi a Cumpărătorului valorează contract, născându-se în sarcina Cumpărătorului obligația de achita marfa comandată.
3. Prețul de achiziție și condițiile de livrare:
3.1 Cumpărătorului îi vor fi facturate prețurile stabilite în oferta în vigoare a Vânzătorului la data încheierii raportului contractual, adică la data confirmării în scris a comenzii din partea Vânzătorului sau la data primirii acceptării ofertei Vânzătorului din partea Cumpărătorului, la preturile din ofertă adăugând-se și taxa pe valoare adăugată.
3.2 Dacă în confirmarea comenzii, respectiv în contract, nu este stabilit altfel, marfa este livrată în/pe ambalaje nereturnabile pentru care nu se solicită nicio taxă suplimentară. odul de ambalare a mărfii îl stabilește Vânzătorul astfel încât să corespundă standardului
curent de ambalare a respectivei mărfi.
3.3 Vânzătorul își rezervă dreptul să modifice cantitatea comandată fără acordul prealabil al Cumpărătorului cu maxim 10% dacă Cumpărătorul nu menționează altfel în comandă. Vânzătorul are de asemenea dreptul ca fără acceptul prealabil al Cumpărătorului, să decidă asupra livrării mărfii în mai multe lungimi parțiale, respectiv unități de ambalare, conform catalogului în vigoare, sau să livreze marfa în mai multe tranșe dacă în prealabil nu este hotărât altfel.
3.4 aterialele ce conțin cupru – cabluri, conductoare, ansambluri din cablu, se vând cu prețul cuprului valabil la data confirmării de către Vânzător a comenzii Cumpărătorului sau la data primirii acceptării ofertei Vânzătorului din partea Cumpărătorului, respectiv la data încheierii contractului, la care se adaugă și taxa pe valoare adăugată. În prețurile acestor materiale, dacă nu este stabilit altfel, este deja conținută o cotă a prețului cuprului. Prețul de achiziție se majorează sau scade cu diferența dintre prețul de bază al cuprului și prețul lunar actualizat. Dacă se vor folosi alte metale (de ex. aluminiu, plumb) pentru stabilirea prețului de achiziție se folosește o calculație similară a prețului metalului ca în cazul cuprului.
3.5 Pentru materialele la care nu se efectuează o calculație suplimentară a prețului, Vânzătorul își rezervă dreptul să efectueze modificări de preț în cazul unor modificări semnificative ale prețurilor materiilor prime.
3.6 Dacă în perioada dintre încheierea contractului și livrare se ajunge la o majorare neprevăzută a cheltuielilor pentru materii prime, materiale sau transport, eventuala creștere a impozitelor sau a taxelor vamale, Vânzătorul are dreptul să modifice prețul conform acestor factori numai după ce îl informează pe Cumpărător. Cumpărătorul este obligat să accepte sau să refuze noile prețuri în termen de 2 zile lucrătoare de la primirea informării. Lipsa oricărui răspuns valorează consimțământ, considerându-se că, în mod
valabil, Cumpărătorul a acceptat noile prețuri. Dacă comanda va fi modificată de Cumpărător după încheierea contractului, Vânzătorul are dreptul să majoreze prețul cu cheltuielile suplimentare cerute de modificarea respectivei comenzi.
3.7 Marfa este livrată de către Vânzător Cumpărătorului la locul de destinație de pe teritoriul României, conform condițiilor de livrare DAP (Incoterms 2010). Alte condiții de livrare (de ex. ridicare personală de la sediul Vânzătorului) pot fi agreate doar cu acceptul Vânzătorului. Pentru livrările în afara teritoriului României, condițiile de livrare se negociază individual.
3.8 Dacă nu este specificat altfel, transportul mărfii este suportat de către Vânzător, doar pe teritoriul României, pentru livrările a căror preț de achiziție depășește suma de 200 EURO fără TVA. Pentru livrările a căror preț total de achiziție este mai mic de 200 EURO fără TVA, pe lângă prețul de achiziție facturat Cumpărătorului se vor factura servicii logistice suplimentare în valoare de 11,8 EUR pentru fiecare livrare în parte.
3.9 Pentru livrările ramburs, pe lângă prețul de achiziție se facturează și taxa de ramburs.
3.10 În cazul în care Cumpărătorul solicită alte condiții de livrare decât cele standard (de ex. transport expres) Cumpărătorului i se va factura, pe lângă prețul de achiziție, i o taxă suplimentară în valoare egală cu cheltuie,5lile reale pentru asigurarea acestei solicitări.
3.11 În cazul în care Cumpărătorul solicită livrarea unor lungimi de cabluri altele decât cele standard menționate în catalogul în vigoare al vânzătorului, cumpărătorului i se vor factura, pe lângă prețul de achiziție, și o taxă suplimentară în valoare de 14.9 Euro fără TVA pentru fiecare tăiere a cablului.
3.12 În cazul în care o dată cu marfa se livrează și aplicații soft are, Cumpărătorului i se vor asigura dreptul netransferabil de utilizare a acestor aplicații. Cumpărătorul are dreptul să își facă o copie de arhivare. În afara copiei de arhivare, Cumpărătorul nu are voie să copieze aplicații de tip soft are.
3.13 Calculația prețurilor din EURO în RON se face la cursul UniCredit Bank valabil în ziua
facturării.
4. Termen de livrare:
4.1 Termenul de livrare este stabilit în confirmarea comenzii, respectiv în contract.
4.2 Vânzătorul va trebui să respecte termenul de livrare. Vânzătorul va efectua livrarea numai în cazul în care Cumpărătorul nu este în întârziere cu plata oricărei facturi sau nu a depășit limita de credit internă sau limita contractului de credit. În cazul întârzierii la plată, a depășirii limitei interne de credit, sau a liniei contractuale de credit, termenul fiecărei livrări va fi prelungit în mod corespunzător. În cazul întârzierii Vânzătorului în a livra marfa din culpa sa exclusivă, Vânzătorul va suporta penalități de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, penalități calculate la valoarea produselor întârziate, dar nu mai mult de 10% din valoarea produselor întârziate.
4.3 Vânzătorul își rezervă dreptul să modifice termenul de livrare confirmat, în cazul în care apare o realitate sau eveniment pentru care Vânzătorul nu poate nici printr-o grijă atentă, să îi schimbe cursul, sau în caz de forță majoră, așa cum este definită forța majoră în legislația în vigoare. Aceste dispoziții sunt valabile și pentru evenimente neprevăzute, ce pot avea impact asupra sub-furnizorilor și pentru care nici vânzătorul i nici sub- furnizorul nu sunt responsabili. Asupra evenimentelor ce au caracter de forță majoră Vânzătorul este obligat să anunțe Cumpărătorul cel târziu în termen de 10 zile de la apariția acesteia. Dacă în acest termen, Vânzătorul nu informează Cumpărătorul acesta nu poate modifica unilateral termenul de livrare confirmat.
4.4 Dacă livrarea de marfă e amânată la cererea Cumpărătorului sau dacă Cumpărătorul nu își dă tot concursul în preluarea mărfii, sau din alte motive ce țin de Cumpărător, Vânzătorul are dreptul să factureze Cumpărătorului cheltuielile de depozitare, de cel puțin, 1% din valoarea prețului de achiziție al mărfii neridicate pentru fiecare lună calendaristică începută. Taxele pentru depozitare vor reprezenta maxim 10% din prețul total de achiziție al mărfii neridicate dacă Vânzătorul nu justifica efectuarea de cheltuieli mai mari.
4.5 La livrarea mărfii, Cumpărătorul este obligat ca prin semnătura să confirme preluarea mărfii de la transportator, în baza avizului de însoțire al mărfii.
5. Răspunderea pentru defecte:
5.1 Vânzătorul răspunde pentru ca marfa să corespundă parametrilor tehnici i normelor care sunt menționate în catalog sau în altă documentație tehnică a Vânzătorului. Alți parametrii tehnici trebuie aprobați în prealabil, în scris, de către ambele părți contractante.
5.2 Vânzătorul nu răspunde pentru defectele apărute după trecerea riscului de daună asupra bunului la Cumpărător fără vina Vânzătorului, pentru daunele apărute ca urmare a manipulării incorecte, a utilizării incorecte precum și pentru defectele cauzate de Cumpărător sau de terți, sau pentru defectele apărute ca urmare a prelucrării incorecte i de nespecializate, manipulării sau depozitării incorecte.
5.3. Cumpărătorul înțelege și acceptă că mărfurile din oferta Vânzătorului nu sunt destinate și nu pot fi folosite în aplicații directe ale industriei aeronavelor, transportului aerian sau ingineriei aerospațiale. Prin urmare, Vânzătorul este exonerat de orice răspundere, nefiind obligat să despăgubească pe Cumpărător sau terți pentru prejudiciul suferit în cazul în care aceștia utilizează mărfurile în astfel de aplicații.
5.4 Cumpărătorul este obligat să inspecteze marfa la momentul recepției, în scopul constatării defectelor vizibile. Dacă Cumpărătorul nu îndeplinește această obligație preventivă, Vânzătorul nu răspunde pentru eventuala daună care ar apărea Cumpărătorului la un moment ulterior constatării defectelor mărfii.
5.5 Defectele mărfii sunt reclamate de Cumpărător Vânzătorului fără întârziere, în scris, cu descrierea exactă a daunelor, în termen de 2 zile de la recepție pentru viciile aparente, respectiv de la descoperire pentru viciile ascunse. Reclamația trebuie să conțină în special: denumirea mărfii, cantitatea reclamată, descrierea exactă a defectului, circumstanțele apariției acestuia sau descoperirea acestuia, locul și data când a fost constatat defectul și numărul facturii.
5.6 Pentru toate cheltuielile apărute Vânzătorului ca urmare a reclamațiilor neîntemeiate sau făcute cu rea-credință din partea Cumpărătorului, Cumpărătorul este obligat să despăgubească Vânzătorul la deplina lor valoare.
5.7. Orice reclamație sau sesizare făcută după termenul arătat la pct. 5.5. de mai sus nu va fi luată în considerație de către Vânzător, acesta fiind exonerat de orice răspundere, cu excepția obligațiilor aferente certificatului de garanție
6. Diferențe de cantitate:
6.1 Se consideră diferențe de cantitate, dacă cantitatea real livrată de marfă nu
corespunde cantității menționate în documentele de însoțire a mărfii.
6.2 Livrările incomplete se consideră, de asemenea, diferențe de cantitate.
6.3 Pentru a stabili daca marfa livrată prezintă diferențe de cantitate, Cumpărătorul trebuie să efectueze controlul mărfii imediat după recepția acesteia. Cumpărătorul este obligat să menționeze diferențele de cantitate pe avizul de însoțire al mărfii sau documentul de transport, sau să întocmească un proces verbal în prezența reprezentantului transportatorului sau reprezentantului Vânzătorului în cazul ridicării personale a mărfii de către Cumpărător de la Vânzător. Aceste documente sunt o condiție obligatorie pentru înregistrarea conformă a reclamației și sunt parte integrantă a fișei de reclamații. Fără
documentele astfel redactate, reclamația nu poate fi înregistrată și dreptul de reclamație
al Cumpărătorului va fi refuzat.
6.4 Cumpărătorul este obligat să reclame defectele de cantitate, cel târziu în termen de 48 de ore de la recepția mărfii, altfel drepturile din răspunderea pentru aceste defecte se sting.
6.5 Vânzătorul are dreptul să decidă, în baza documentelor prezentate, dacă reclamația Cumpărătorului este sau nu întemeiată.
6.6 În cazul ridicării personale a mărfii de către Cumpărător de la Vânzător, Cumpărătorul este obligat să înregistreze reclamația privind diferențele de cantitate, la momentul recepției mărfii.
6.7 În baza reclamației întemeiate cu privire la diferențele de cantitate, Cumpărătorul are dreptul să opteze pentru livrarea mărfii care lipsește sau pentru o reducere din prețul de achiziție. Cumpărătorul este obligat să ofere Vânzătorului pe toată durata contractuală întregul său concurs necesar îndeplinirii Condițiilor Comerciale și de Livrare Generale ale societății LAPP ROMANIA SRL.
7. Defecte de calitate:
7.1 În situațiile ce se referă la certificatul de garanție și nu se circumscriu prevederilor art.
5.5. de mai sus, Cumpărătorul reclamă defectele de calitate, fără întârziere, după constatarea acestora, pe toată perioada de garanție. În cazul în care marfa livrată prezintă defecte de calitate evidente, deja de la recepția mărfii, Cumpărătorul este obligat să menționeze această constatare în documentul de transport sau avizul de însoțire al mărfii, sau să întocmească un proces verbal în prezența reprezentantului transportatorului sau reprezentantului Vânzătorului în cazul ridicării personale a mărfii de către Cumpărător de la Vânzător. Cumpărătorul trebuie să reclame marfa cu defect în scris, să descrie defectele și să menționeze alte informații absolut necesare referitoare la marfa reclamată. Fișa de reclamație trebuie să conțină, în special: denumirea mărfii reclamate, cantitatea reclamată, descrierea exactă a defectului, realitatea apariției sale sau abaterea, locul și data când s- a constatat defectul, numărul facturii la care se referă marfa reclamată.
7.2 În termen de 30 (treizeci) de zile de la înmânarea fișei de reclamații Vânzătorul anunță Cumpărătorul dacă admite reclamația sau motivele respingerii dacă se respinge reclamația.
7.3 În scopul soluționării reclamației, Vânzătorul, sau o persoană autorizată de către Vânzător, are dreptul să inspecteze marfa reclamată. În exprimarea părerii față de reclamație, Vânzătorul menționează de asemenea, dacă solicită returnarea mărfii reclamate sau dacă e de acord cu casarea acesteia.
7.4 În caz de nevoie a evaluării reclamației de către un expert de specialitate, termenul pentru exprimarea apărării față de reclamație se prelungește cu 30 (treizeci) zile sau cu o perioadă mai lungă, dacă aceasta e necesară obținerii rezultatelor evaluării de specialitate.
7.5 În cazul reclamației întemeiate privind defectele ce pot fi eliminate, Vânzătorul este obligat ca în termen de 30 (treizeci) zile de la admiterea reclamației, să elimine defectul pe cheltuiala sa.
7.6 La defectele ce nu pot fi eliminate, care împiedică utilizarea mărfii, Vânzătorul poate alege pentru stingerea drepturilor Cumpărătorului una din următoarele modalități:
- schimbarea mărfii cu defect cu una fără defect. Cumpărătorul este obligat să ofere Vânzătorului timpul necesar și colaborarea aferentă pentru aceasta soluționare.
- returnarea prețului de achiziție.
7.7 În cazul reclamației întemeiate, asupra defectelor ce nu pot fi eliminate, însă care nu împiedică utilizarea mărfii, Vânzătorul poate oferi Cumpărătorului o reducere din prețul de achiziție la o valoare corespunzătoare caracterului defectului reclamat. Caracterul defectului reclamat și valoarea reducerii din prețul de achiziție, se stabilește exclusiv de către Vânzător.
7.8 Vânzătorul stabilește exclusiv dacă este vorba despre un defect ce poate fi eliminat sau unul ce nu poate fi eliminat. În cazul în care eliminarea defectului ar fi legată de cheltuieli neadecvat de mari, Vânzătorul are dreptul să evalueze defectul ca unul ce nu poate fi eliminat.
8. Garanția pentru calitatea mărfii:
8.1 Vânzătorul garantează că mărfurile vândute sunt noi și corespund cerințelor legale referitoare la introducerea pe piață în România. Termenul de garanție pentru mărfurile livrate este cel prevăzut în certificatul de garanție emis de Vânzător.
8.2 Vânzătorul nu răspunde față de Cumpărător pentru profitul pierdut, veniturile pierdute, lipsa de folosință a bunurilor, întreruperea afacerilor sau pentru orice alte daune speciale, indirecte, punitive, de consecință, incidentale sau neprevăzute, indiferent dacă izvorăsc din contract. Vânzătorul nu este răspunzător pentru niciun prejudiciu cauzat de către Cumpărător ca rezultat indirect al încălcării obligațiilor Vânzătorului.
9. Condiții de plată:
9.1 Cumpărătorul se obligă să achite Vânzătorului prețul de achiziție pentru marfa livrată și serviciile prestate, la care se adaugă TVA.
9.2 Dacă nu este specificat altfel pe factura, Cumpărătorul trebuie să achite contravaloarea mărfii în avans, cu precizarea că întreaga sumă facturată se consideră a fi achitată în momentul creditării sale în contul Vânzătorului la banca acestuia și la libera dispunere a acestuia.
9.3 Vânzătorul are dreptul să factureze și executări parțiale ale obiectului contractului, iar
Cumpărătorul e obligat să achite această factură în termenul de scadență.
9.4 Vânzătorul are dreptul să oprească/să întrerupă livrarea altor mărfuri comandate în cazul în care Cumpărătorul este în întârziere de plată cu oricare altă factură sau dacă a depășit limita de credit internă sau limitele de credit contractuale. Vânzătorul își rezervă dreptul să stabilească limita de credit în baza evaluării istoricului de plată și a bonității Cumpărătorului.
9.5 În cazul întârzierii Cumpărătorului cu orice fel de obligații pecuniare către Vânzător, Cumpărătorul va suporta penalități de întârziere în cuantum de 0,15% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere. Penalizarea contractuală trebuie plătită de către Cumpărător în termen de 5 zile de la data comunicării notificării de plată, în acest sens. Prin plata penalizărilor contractuale nu se vor stinge drepturile Vânzătorului la despăgubirea de daune cauzate prin încălcarea obligațiilor contractuale de către partea la care fac referire penalizările contractuale. Cumpărătorul este de drept în întârziere în cazul în care nu își îndeplinește obligația de plată a prețului la scadență.
9.6 În cazul în care Cumpărătorul încalcă prezentele condiții sau înțelegeri din contract, Vânzătorul are dreptul să rezilieze contractul. Prin ieșirea din contract nu se stinge dreptul la achitarea penalizărilor contractuale și la plata daunelor.
10. Transferul dreptului de proprietate:
10.1 Proprietatea produselor se transmite de la Vânzător la Cumpărător în momentul la care Cumpărătorul plătește integral prețul produselor.
10.2 Cumpărătorul nu poate ipoteca sau transfera cu titlu de garanție, marfa ce face
subiectul rezervei dreptului de proprietate.
10.3 Riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii va trece la Cumpărător de la data livrării conform termenilor de livrare stabiliți.
11. Returnarea mărfii:
Vânzătorul, în cazuri excepționale, poate accepta returul mărfii vândute numai în baza unui acord prealabil, în scris, al părților contractante și numai dacă marfa livrată și ambalajele se află în condiții corespunzătoare pentru revânzare adică în aceeași stare în care a fost livrată. Taxa de retur a mărfii livrate va reprezenta 30% din prețul de achiziție a mărfii returnate.
12. Dispoziții speciale:
12.1 Vânzătorul își rezervă drepturile de proprietate i de autor asupra schițelor sau altor documente; nu este permisa oferirea de către Cumpărător a acestor elemente unor terți, fără aprobarea expresa în scris a Vânzătorului. Documentația tehnică și comercială, execuția mărfii și cheltuielile aferente se pot schimba în funcție de noile experiențe și îmbunătățiri tehnologice.
12.2 Ne rezervăm dreptul de a face modificări structurale în cazul dezvoltării tehnice i tehnologice. Datele referitoare la dimensiuni, greutate, etc. se supun abaterilor tehnologice și de fabricație.
12.3 Vânzătorul are dreptul să declare unilateral rezilierea încheiat în baza acestor CONDIŢII printr-o notificare scrisă, cu menționarea motivului, dacă Cumpărătorul este în întârziere cu plata prețului de achiziție sau a avansului din prețul de achiziție cu mai mult de 10 (zece) zile calendaristice, după termenul stabilit sau în cazul unei încălcări flagrante a Contractului din partea Cumpărătorului. Părțile contractante sunt obligate să furnizeze în cazul rezilierii contractului, partea din contract deja executata. Prin ieșirea din contract, nu se stinge dreptul la achitarea penalizărilor contractuale și la despăgubirea daunelor. De asemenea, Vânzătorul este îndreptățit sa păstreze plata parțiala făcută de Cumpărător.
12.4 Declarația unilaterala a rezilierii contractului trebuie să fie în formă scrisă și trebuie
să conțină motivul acesteia.
12.5 Dacă aceste condiții își pierd valabilitatea din orice motiv, fiecare Parte are față de cealaltă Parte răspunderea pentru toate obligațiile apărute înaintea datei încetării valabilității condițiilor și obligațiile rămân în vigoare până la momentul îndeplinirii lor, conform prezentelor CONDIŢII ca și când acestea nu s-ar fi stins.
12.6 Cumpărătorul se obligă să păstreze confidențialitatea față de terți asupra condițiilor contractului încheiat între Vânzător și Cumpărător la fel și asupra secretelor comerciale ale Vânzătorului sau asupra informațiilor din care rezultă că e vorba de o informație confidențială și nu una publică.
12.7. În cazul în care, pe perioada de valabilitate a contractului, Cumpărătorul nu-și îndeplinește obligația de plata a prețului la scadenta convenita, având restante la plata pentru marfa deja furnizată, Vânzătorul are dreptul să solicite restituirea mărfurilor livrate și neachitate, printr-o notificare scrisă către Cumpărător. Nerestituirea mărfurilor în termen de 5 zile lucrătoare dă dreptul Vânzătorului să solicite și să încaseze penalități de întârziere de 1% pe zi de întârziere din valoarea mărfurilor livrate și neachitate
13. Export ulterior al mărfii:
Dacă Cumpărătorul va exporta ulterior marfa, Vânzătorul nu răspunde pentru eventualele daune ce pot apărea Cumpărătorului în legătură cu nerespectarea normelor legale ale statului în care Cumpărătorul exportă marfa.
14. Interdicție de reexport către Federația Rusă:
14.1 [Importatorul/Cumpărătorul] nu va vinde, exporta sau reexporta, direct sau indirect, către Federația Rusă sau pentru utilizare în Federația Rusă, niciun bun furnizat în conformitate cu sau în legătură cu acest Acord care intră sub incidența Articolului 12g al Regulamentului Consiliului (UE) nr. 833/2014.
14.2 [Importatorul/Cumpărătorul] va face tot posibilul să se asigure că nicio terță parte din etapele ulterioare ale lanțului comercial, inclusiv posibilii revânzători, nu împiedică realizarea scopului menționat în paragraful (1).
14.3 [Importatorul/Cumpărătorul] va stabili și va menține un mecanism adecvat de monitorizare pentru a detecta comportamentul oricărei terțe părți din etapele ulterioare ale lanțului comercial, inclusiv posibilii revânzători, care ar putea împiedica realizarea scopului menționat în paragraful (1).
14.4 Orice încălcare culpabilă a paragrafelor (1), (2) sau (3) va constitui o încălcare substanțială a unui element esențial al acestui Acord, iar [Exportatorul/Vânzătorul] va avea dreptul să solicite măsuri reparatorii adecvate, inclusiv, dar fără a se limita la:
rezilierea imediată a acestui Acord pentru motive întemeiate și
o penalitate de 100% din valoarea totală a valorii nete a comenzii respective, în cazul în care [Importatorul/Cumpărătorul] este expres autorizat să demonstreze că prejudiciul nu s-a produs sau este substanțial mai mic decât penalitatea.
14.5 [Importatorul/Cumpărătorul] va informa imediat [Exportatorul/Vânzătorul] despre orice probleme în aplicarea paragrafelor (1), (2) sau (3), inclusiv orice activități relevante ale terțelor părți care ar putea împiedica realizarea scopului menționat în paragraful (1). [Importatorul/Cumpărătorul] va pune la dispoziția [Exportatorului/Vânzătorului] informații privind respectarea obligațiilor din paragrafele (1), (2) și (3) în termen de două săptămâni de la simpla solicitare a acestor informații.
15. Lege aplicabilă. Litigii
15.1 Prezentul contract este guvernat de legea romana. Orice neînțelegeri apărute în legătura cu încheierea, interpretarea, executarea sau încetarea prezentului contract vor fi rezolvate de părți pe cale amiabila. în cazul în care rezolvarea litigiului pe cale amiabila nu va fi posibila, acesta va fi dedus spre soluționare instanței judecătorești competente de la sediul Vânzătorului.
15.2 În cazul în care o clauza din prezentul contract este declarata nula sau anulabilă, aceasta va fi înlăturata și nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze ale contractului. părțile convin că, o data cu înlăturarea clauzei nule, aceasta sa fie înlocuită de către părți cu o alta clauza, care sa corespunda voinței exprimate de acestea la încheierea prezentului contract.
Condiții generale comerciale și de livrare
16 Dispoziții finale:
16.1 Drepturile și obligațiile ce reies din prezentele CONDIŢII sau contracte încheiate în baza acestora și care nu sunt reglementate expres în acestea, sunt reglementate de Codul Civil.
16.2 Cumpărătorul nu are dreptul să cesioneze sau sa transfere niciun drept al său ce reiese din contractul încheiat cu Vânzătorul, fără acceptul prealabil în scris al Vânzătorului. Cumpărătorul nu are voie ca unilateral să compenseze oricare creanță a sa față de Vânzător contra oricărei creanțe a Vânzătorului față de Cumpărător.
16.3. În cazul în care Vânzătorul nu se folosește de drepturile prevăzute în Contract, în cazul în care Cumpărătorul a săvârșit o încălcare a obligațiilor asumate ori le-a îndeplinit în mod inadecvat ori nu le-a îndeplinit în termenul convenit, acest fapt nu va putea fi invocat ca o acceptare a acestuia ori o ca o renunțare asupra drepturilor cuvenite.
16.4. Cumpărătorul își va desfășura activitatea într-o manieră care nu va afecta buna reputație a Vânzătorului și nu va face nimic ce ar putea aduce atingere sau denigra imaginea sau numele acestuia, al asociaților și/sau administratorilor acestuia și/sau a mărcilor deținute sau promovate de acesta.
16.5. Cumpărătorul se obligă ca pe toată durata executării Contractului să nu încalce prevederile și normele referitoare la concurența neloială, ce ar putea impacta în vreun fel asupra activității Vânzătorului.
16.6 Aceste CONDIŢII își produc efectele de la data de 02.05.2022 și sunt puse la dispoziția celor interesați la sediul Vânzătorului din Ilfov, Sat Dragomirești-Deal, Com. Dragomirești-Vale, A1 Business Park, Aleea Camilla nr. 11, Unitatea G2.
16.7 Vânzătorul își rezervă dreptul să modifice aceste CONDIŢII să le completeze sau să le anuleze prin emiterea unor noi CONDIŢII. Vânzătorul nu are dreptul ca unilateral să modifice, completeze sau anuleze aceste CONDIŢII pe parcursul unui raport contractual complet cu Cumpărătorul și anume pe întreaga perioadă de durată a acestuia. În același mod, Cumpărătorul nu are dreptul să modifice, să completeze sau să anuleze formularea acestor CONDIŢII, pentru Cumpărător fiind obligatorie formularea în vigoare la data încheierii contractului cu Vânzătorul.
16.8 Părțile contractante colaborează numai în baza acestor condiții comerciale. Orice fel de modificare a acestora trebuie să fie în scris și părțile contractante trebuie să o aprobe în mod expres.
16.9 În cazul în care părțile contractante cad de acord asupra unei alte formulări a oricăruia din punctele acestor CONDIŢII, valabilitatea celorlalte puncte rămâne neatinsă.