CARACTERISTICI GENERALE ALE CONTURILOR
CARACTERISTICI GENERALE ALE CONTURILOR
CONTUL DE PLATA
Contul de plata se poate constitui in LEI/ EUR/USD/GBP.
Functionarea contului de plata nu presupune existenta unui sold minim pe parcursul derularii contractului, cu exceptia situatiilor in care acest lucru este prevazut in mod expres in contractul de deschidere pachet servicii bancare semnat intre Banca si Client, respectiv intr-un act aditional la acesta.
Contul de plata nu este purtator de dobanda.
Permite clientului sa efectueze un numar nelimitat de depuneri/retrageri prin intermediul terminalelor bancare, in masura existentei disponibilului in cont si in conditiile prevazute in Conditiile Generale de Afaceri ale Bancii.
Permite clientului sa efectueze plati/incasari nationale/internationale, in limita disponibilului existent in cont. Permite atasarea unui ordin de plata programata intern/extern.
Permite atasarea unui card de debit.
Contul este folosit ca si cont conect pentru depozite.
Co-titularii care au dreptul sa dispuna singuri efectuarea de operatiuni in cont sunt considerati creditori sau debitori in solidar pentru soldul contului.
Banca va efectua, la cererea Clientului, operatiuni, in limitele disponibilului existent in contul de plata al acestuia, in conditiile Conditiilor Generale de Afaceri ale Bancii si ale legii;
Nivelurile de utilizare prevazute de matricea de semnaturi sunt urmatoarele, iar drepturile de operare pe conturi conferite de fiecare dintre acestea sunt detaliate in Caracteristicile Generale ale Serviciului ProB@nking Plus:
▪ Nivel A – acces nelimitat
▪ Nivel B – acces limitat
▪ Nivel C – acces limitat
▪ Nivel X – acces limitat
▪ Nivel Y – acces limitat.
CONTUL DE DEPOZIT LA TERMEN
Contul de depozit se poate constitui in una din urmatoarele monede: XXX sau EUR.
Banca isi rezerva dreptul de a modifica valoarea minima necesara constituirii unui depozit in functie de considerente interne si/sau de piata.
Banca acorda Clientului o dobanda fixa pentru acest tip de produs, prestabilita la momentul constituirii si care ramane constanta pe perioada pentru care depozitul este constituit; in cazul prelungirii termenului depozitului, Banca poate modifica dobanda in functie de considerente interne si de piata, depozitele prelungite automat preluand dobanda de la momentul prelungirii;
Pentru deschiderea unui depozit la termen este necesar ca respectivul client sa aiba deschis un cont de plata conect in valuta depozitului.
Plata dobanzii aferenta depozitului se capitalizeaza sau se poate transfera lunar in contul de plata conect.
Banca nu ofera dobanda in cazul in care Clientul decide inchiderea anticipata a depozitului, inaintea maturitatii finale a acestuia.
CONTUL DE ECONOMII
Contul de economii se poate constitui in urmatoarele monede: RON sau EUR.
Contul de economii este destinat pastrarii de catre Client a sumelor disponibile, beneficiind in acelasi timp si de o dobanda.
Dobanda oferita de Banca este variabila, stabilita in functie de considerente interne si de piata. Dobanda aferenta contului de economii se calculeaza zilnic si se vireaza in contul de economii (in cazul persoanelor juridice)/in contul de plata conect (in cazul persoanelor fizice) in prima zi a lunii urmatoare.
Operatiunile care pot fi efectuate de Client prin intermediul contului de economii sunt urmatoarele: transferuri in si din contul de plata al aceluiasi Client, in aceeasi valuta, in conditiile prevazute in Conditiile Generale de Afaceri ale Bancii.
Urmatoarele operatiuni nu sunt permise prin intermediul contului de economii: a) depuneri si retrageri de numerar
b) plati interbancare si intrabancare; c) incasari interbancare si intrabancare; c) nu se pot emite bilete la ordin si/sau cec-uri; d) schimburi valutare; e) nu poate servi ca si cont conect pentru depozite; f) nu i se poate atasa card.
Prevederi comune aplicabile Conturilor de plata, Depozitelor la Termen si Conturilor de Economii
⮚ In cazul in care intre Client si Banca exista mai multe raporturi juridice, in temeiul unor contracte incheiate intre parti (pentru exemplificare limitativa, iar nu exhaustiva: contract de credit, contract de cont bancar), soldurile debitoare si creditoare ale conturilor deschise de Client la Banca, in raport cu creantele Bancii, chiar in monede diferite, se compenseaza reciproc.
⮚ Soldurile creditoare rezultate din fonduri aflate la ProCredit Bank in conturile de plata, depozitele la termen sau in conturile de economii sunt supuse prevederilor privind garantarea depozitelor de catre Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.
⮚ Banca intelege ca beneficiarul real al conturilor constituite/deschise de client prin intermediul serviciilor online (Ex: ProB@nking Plus si/sau MB@nk) este acelasi cu cel al contului de plata principal. Clientul se obliga sa notifice in scris Banca cu privire la orice alt beneficiar real al conturilor, daca este cazul.