CONTRACT DE ASOCIERE NR.
Anexă la hotărârea nr. 195/2021
JUDEŢUL HUNEDOARA ORAŞUL HAŢEG CONSILIUL LOCAL
CONTRACT DE ASOCIERE NR.
ART. 1. PĂRŢILE CONTRACTANTE
ORAȘUL HAȚEG ŞI CONSILIUL LOCAL HAȚEG, cu sediul în Hațeg, str. Piața Unirii, nr.6, jud. Hunedoara, cod fiscal: 5453878, reprezentate prin domnul Xxxxxx-Xxxxxxx XXXXXX, în calitate de Primar,
şi
ASOCIAŢIA CULTURALĂ ,,PORDAMPI”, cu sediul în Mun. Timişoara, strada Vadul Călugăreni, nr.5, jud. Timiş, CUI: 00000000, reprezentată de domnul Xxxxxxxxx Xxxxxxx, în calitate de Președinte,
ART. 2. DISPOZIŢII GENERALE
2.1. Părţile convin încheierea prezentului contract de asociere în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, ale art. 1949-1954 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare şi a H.C.L. nr. /2021.
2.2 În cadrul asocierii, părţile îşi vor desfăşura activitatea în condiţii de independenţă specifice asocierii, respectând prevederile prezentului contract de asociere.
ART. 3. PRINCIPIILE ASOCIERII
Prin încheierea prezentului contract de asociere, părţile nu înfiinţează o nouă persoană juridică. Activitatea desfăşurată în cadrul asocierii se realizează în baza următoarelor principii:
a) principiul independenţei juridice şi comerciale a fiecărui membru asociat;
b) principiul reciprocităţii asistenţei manageriale şi comerciale;
c) principiul acordării priorităţii în prestarea activităţilor necesare pentru realizarea obiectului asociaţiei.
ART. 4. OBIECTUL ŞI SCOPUL CONTRACTULUI
4.1 Obiectul contractului îl constituie asocierea părţilor în vederea organizării în comun a acţiunilor din cadrul evenimentului cultural-artistic ,,Târg de Crăciun la Hațeg-2021”, în perioada 01 decembrie – 24 decembrie 2021, prin promovarea tradițiilor specifice sărbătorilor de iarnă, a produselor locale, a valorii și culturii, a turismului in Orașul Hațeg, în scopul de a contribui la dezvoltarea imaginii orașului din punct de vedere turistic, spiritual și comunitar, precum și promovarea microindustriei alimentare, prin organizarea unor activități și puncte de atracție pentru copii și părinți, potrivite participanților care se află în căutarea unor cadouri pentru cei dragi sau a unor produse tradiționale locale (zone expoziționale, ateliere, spectacole, etc.)., după cum urmează:
-în 3 decembrie 2021, spectacol de colinde- spectacolul se desfășoară între orele 17:00-18:00;
-în 10 decembrie 2021, spectacol de colinde- spectacolul se desfășoară între orele 17:00-18:00;
-în 17 decembrie 2021, spectacol de colinde- spectacolul se desfășoară între orele 17:00-18:00.
4.2. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” asigura in data de 30 noiembrie 2021 in cadrul evenimentului cultural-artistic ,,Târg de Crăciun la Hațeg-2021 ” montajul echipementelor, iar în data de 24 decembrie 2021 demontarea acestora.
ART. 5. DURATA CONTRACTULUI
5.1. Prezentul contract de asociere se încheie pe perioadă determinată, respectiv 30 de zile.
5.2. Evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de autorități, privind pandemia COVID-19. În funcție de deciziile autorităților naționale sau locale cu competențe în gestionarea pandemiei COVID-19, în situația în care acestea adoptă noi măsuri de
prevenire și limitare a transmiterii virusului SARS-COV-2, evenimentul va putea fi decalat sau anulat.
ART. 6. OBLIGAŢILE PĂRŢILOR
6.1. Obligaţile oraşului Hateg/Consiliului local Hateg:
6.1.1. Orasul Hateg/Consiliul local se obligă pe durata şi în scopul desfăşurării evenimentului cultural-artistic ,, Târg de Crăciun la Hațeg-2021”, să asigure spaţiul public necesar pentru amenajarea scenei pentru desfasurarea activitatilor cultural-artistice, asigurand totodata, în zona Parcului central, spatiul pentru amenajarea unei zone cu tematică de iarnă care include: 6 corturi, 4 căsuțe, o șură amenajată pentru produsele de Crăciun la care vor participa meșteșugari, precum și parcul de distracții pentru copii, cu trenuleț și carusel, pe durata si în scopul desfășurării evenimentului cultural-artistic.
6.2 Obligaţiile ,,ASOCIAŢIEI PORDAMPI”: Participă la eveniment cu: artisti, scena, sonorizare şi lumini, căsuțe, corturi, șură, perc de iarnă pentru copii cu carusel și trenuleț, asigurand si plata acestora precum si plata utilitatilor- energerie electrica.
6.2.1. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” se obligă să asigure desfăşurarea în condiţii optime a unui spectacol de colinde, după cum urmează:
-în 3 decembrie 2021 - spectacolul se desfășoară între orele 17:00-18:00;
-în 10 decembrie 2021 - spectacolul se desfășoară între orele 17:00-18:00;
-în 17 decembrie 2021 - spectacolul se desfășoară între orele 17:00-18:00.
6.2.2. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” se obligă să asigure amenajarea spațiului pus la dispoziție cu 6 corturi, 4 căsuțe, o șură amenajată pentru produsele de Crăciun, cu participarea unei game de comercianţi şi producători din industria agroalimentară, unde se vor putea degusta mâncare tradițională de Crăciun și produse de patiserie românești, precum și amenajarea unui parc de distractii cu tematică de iarnă, pentru copii si tineret, cu xxxxxxxx și carusel.
6.2.3. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” va participa cu mijloace proprii, la amenajarea spaţiului unde se va desfăşura evenimentul pentru ca acesta să se deruleze în condiţii optime.
6.2.4. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” se obligă să asigure logistica necesară organizării evenimentului (scaune, mese, spaţii de expunere, de afişare, aranjamente, etc.).
6.2.5. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” se obligă să asigure accesul gratuit al participanţilor la toate activităţile şi pe întreaga perioada a desfăşurării evenimentului cultural.
6.2.6. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” se obligă să promoveze oraşul în toate materialele promoţionale ale evenimentului cultural-artistic.
6.2.7. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” se obligă să ia toate masurile pentru ducerea la indeplinire a prevederilor Legii nr. 8/1996 si a Deciziei ORDA nr. 203/2011 privind incheierea autorizatiei de licenta neexculsiva, in conditiile legii .
6.2.8. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” se obligă să respecte toate prevederile legale și măsurile impuse de autorități pentru perioada stării de alertă, generată de pandemia COVID-19.
ART.7. FORŢA MAJORĂ
7.1. În caz de forţă majoră, părţile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea obligaţilor contractuale determinată de acest eveniment în condiţile Codului Civil.
7.2. Forţa majoră este produsă de un eveniment aflat în afara controlului părţilor, imprevizibil şi de neînlăturat, intervenit după intrarea în vigoare a prezentului contract de asociere, care împiedică părţile să-şi îndeplinească obligaţile asumate, parţial sau total.
7.3. Partea aflată în caz de forţă majoră va notifica celeilalte părţi atât apariţia cât şi încetarea cazului de forţă majoră în termen de 5 zile. Lipsa notificării în termen decade partea aflată în forţă majoră de dreptul de a fi exonerată de răspundere.
ART.8. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
8.1. Prezentul contract încetează de drept la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
8.2 Prezentul contract de asociere poate fi reziliat anterior perioadei prevăzute la art.5.1. numai în urma unei notificări scrise în următoarele situaţii:
8.2.1. Oraşul Hateg nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin prezentul contract de asociere, stipulate la art.6.1.
8.2.2. ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin prezentul contract de asociere, stipulate la art.6.2.
ART.9. REGLEMENTAREA LITIGIILOR
9.1 Orice litigiu, neînţelegere sau pretenţie decurgând sau având legătură cu prezentul contract de asociere sau încălcarea, încetarea ori invalidarea acestuia va fi soluţionată pe cale amiabilă între părţi. În caz contrar, părţile le vor supune soluţionării pe calea instanţelor de judecată competente. ART. 10. CONFIDENŢIALITATE
10.1. Informaţiile cuprinse în prezentul contract sunt publice în condiţiile legii.
ART. 11. DISPOZIŢII FINALE
11.1. Modificarea, adaptarea sau completarea prezentului contract de asociere va fi făcută numai cu acordul scris al părţilor, prin acte adiţionale.
Încheiat la Primăria oraşului Hateg, în data de în trei (3) exemplare, toate cu valoare juridică egală, unul pentru ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” şi două pentru Primăria oraşului Hateg .
ORASUL HATEG, ,,ASOCIAŢIA PORDAMPI” PRIMAR, PREŞEDINTE,
XXXXXX-XXXXXXX XXXXXX Xxxxxxxxx XxxxxxX
Hateg, 25 noiembrie 2021