GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
HOT Ă R Â R E nr.
din 2022
Chișinău
Cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Contractului de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții pentru suplinirea și realizarea în continuare
a proiectului „Moldova drumuri III”
------------------------------------------------------------
În temeiul art. 3 din Legea nr. 419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 397-399, art.704), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂȘTE:
1. Se ia act de proiectul Contractului de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului „Moldova drumuri III”.
2. Se inițiază negocierile asupra proiectului Contractului de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului „Moldova drumuri III”.
3. Se aprobă semnarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului „Moldova drumuri III”.
4. Se împuternicește xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxxx, ministru al finanțelor, pentru semnarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului
„Moldova drumuri III”.
2
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Prim-ministru XXXXXXX XXXXXXXXX
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul infrastructurii
și dezvoltării regionale Xxxxxx XXXXX
Ministrul finanțelor Xxxxxxx Xxxxxxxxxx
Notă informativă
la proiectul hotărârii Guvernului cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Contractului de finanțare între Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului „Moldova drumuri III”
1. Denumirea autorului și, după caz, a participanților la elaborarea proiectului |
Proiectul este elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. |
2. Condițiile ce au impus elaborarea proiectului de act normativ și finalitățile urmărite |
Crearea unui sistem eficient de transport care ar satisface necesitatea cetățenilor în mobilitate și ar facilita comerțul pe piețele autohtone și internaționale, ținând cont de rolul pe care Republica Moldova îl poate avea în calitate de punte dintre UE și țările Comunității Statelor Independente (CSI), este obiectivul general al Strategiei de transport și logistică pe anii 2013- 2022, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.827 din 28.10.2013. Acesta poate fi atins prin continuarea dezvoltării și reabilitării rețelei de drumuri prioritare, în special a celor care fac parte din Rețeaua Trans Europeană de Transport (TEN-T), extinsă pe teritoriul țărilor Parteneriatului Estic, pentru a facilita cererea în creștere pentru mobilitate și conectivitate. Astfel, la 25 iunie 2013 în Luxemburg a fost semnat un Contract de finanțare între Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții (FI 81.723) în valoare de 150.000.000,00 EUR (o sută cincizeci de milioane de euro) pentru realizarea proiectului „Moldova drumuri III”. În contextul creșterii prețurilor la materialele de construcție, cauzate în general de criza regională existentă, pentru finalizarea lucrărilor incluse inițial în cadrul Proiectului, Guvernul a solicitat Băncii majorarea finanțării prin alocarea unei sume suplimentare de 100.000.000,00 EUR (o sută de milioane de euro). Urmare a discuțiilor desfășurate în cadrul ședințelor Comitetului de coordonare a Programului în sectorul drumurilor, pe parcursul anilor 2021-2022, Banca a decis să dea curs solicitării Împrumutatului și în scopul atingerii obiectivului propus, să accepte acordarea suplimentară în valoare de 100.000.000,00 EUR, fiind elaborat în acest sens proiectul prezentului Contract de finanțare. |
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene |
Prezentul proiect este în concordanță cu direcțiile și aspirațiile legislației Uniunii Europene. |
4. Principalele prevederi ale proiectului |
Prin prezentul proiect de hotărâre se propune inițierea negocierilor și aprobarea semnării Contractului de finanțare între Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului „Moldova drumuri III”. Contractului de finanțare este elaborat de către Banca Europeană de Investiții, la solicitarea Guvernului, pentru a facilita continuitatea și implementarea deplină a proiectului inițial, precum și pentru a asigura disponibilitatea mijloacelor financiare necesare pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare și construcție a rețelei de drumuri naționale, inclusiv a obiectivelor suplimentar incluse în proiect și anume: - Reabilitarea drumului R34 Hînceşti – Leova – Cahul – Giurgiulești, sectorul III, Cantemir – Cahul, (km 82 – km 125); - M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, construcția sectorului lipsă, sectorul de ocolire al or. Cimișlia, (km 0,0 – km 7,0). Contractul include 12 articole, care conțin prevederi despre condițiile de finanțare, suma creditului și procedura de debursare, moneda rambursării, rata dobânzii, data disponibilității |
mijloacelor financiare, responsabilitatea părților, condițiile de intrare în vigoare și de modificare ale Contractului. |
5. Fundamentarea economico-financiară |
Banca va oferi Împrumutatului un credit în valoare de 100.000.000,00 EUR, în vederea suplinirii și executării în continuare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale, incluse în cadrul proiectului „Moldova drumuri III”, precum și a noilor obiective. Resursele sunt destinate pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale, prestarea serviciilor de consultanță și de supervizare tehnică a lucrărilor. Toate lucrările urmează a fi executate în baza studiilor de fezabilitate care demonstrează eficiența economică a proiectelor și a documentației de proiect, elaborate în conformitate cu actele normative din domeniu. Implementarea acestui proiect va avea beneficii de ordin economic, prin îmbunătățirea stării și calității rețelei drumurilor, prin reducerea costurilor transportului rutier pentru utilizatorii drumurilor din Republica Moldova, inclusiv atingerea obiectivului genera al Strategiei de transport și logistică pe anii 2013-2022. Banca va debursa creditul în cel mult 20 (douăzeci) de tranșe. Suma fiecărei tranșe va constitui o sumă minimă de 4.000.000,00 euro (patru milioane de euro) sau (în cazul unei sume mai mici) întregul sold neutilizat al creditului. Banca va furniza Împrumutatului (conform prevederilor art. 4.1), indicativele referitoare la data debursării, moneda, suma debursată, termenele de rambursare şi rata dobânzii pentru fiecare tranșă solicitată. Astfel, Împrumutatul va rambursa fiecare tranșă în rate la datele de rambursare specificate în oferta de debursare pentru fiecare tranșă. Perioada minimă de rambursare a fiecărei tranșe este de 4 ani iar maximă de 18 ani de la data planificată de debursare a tranșei. |
6. Aspectul procedural al semnării Contractului de Finanțare |
Semnarea Contractului se va efectua conform procedurii prevăzute de Legea nr. 419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat și a Regulamentului privind procedura de contractare și debursare a împrumuturilor de stat externe și interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1136/2007. Contractul de finanțare a fost elaborat de către Banca Europeană de Investiții, la solicitarea Guvernului fiind negociat prealabil de către părți în cadrul ședințelor comune, și nu conține diferențe de fond față de proiectul inițial remis de către Bancă prin e-mail, către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerul Finanțelor. Subsecvent, menționăm că, în vederea asigurării mai rapide a finanțării lucrărilor de reabilitare a drumurilor incluse în proiect, a fost agreată semnarea prezentului Contract pînă la sfîrșitul anului curent. Consecutiv, semnarea Contractului de Finanțare prin atragerea resurselor adiționale de la creditor în valoare de 100.000.000 EUR a fost examinată și susținută în cadrul ședinței Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică din data de 01.11.2022. Reieșind cele expuse supra, se propune aprobarea unei singure hotărâri de Guvern pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării acestuia, întrucît corespunde următoarelor cazuri: a) proiectul contractului de împrumut de stat extern este un contract-tip sau textul acestuia nu necesită negocieri; b) semnarea contractului de împrumut de stat extern nu poate fi amânată; c) semnarea urgentă corespunde intereselor Republicii Moldova; |
d) există temeiuri suficiente să se considere că textul proiectului contractului de împrumut de stat extern propus spre semnare nu va conţine diferenţe de fond faţă de proiectul iniţial al acestuia. |
7. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare |
Contractul de finanțare nu intră în contradicție cu cadrul legislativ existent. În art. 12, pct. 12.06 al Contractului de finanțare este specificat faptul că, acesta va intra în vigoare la data („Data intrării în vigoare”) specificată într-o scrisoare a Băncii către Împrumutat, prin care se confirmă că Banca a primit avizul juridic al Ministerului Justiției al Republicii Moldova menționat la articolul 1.4. .B (b) în formă și substanță satisfăcătoare pentru Bancă, iar această scrisoare va fi o dovadă concludentă că prezentul Contract a intrat în vigoare. În cazul în care Data intrării în vigoare nu are loc la sau înainte de data care se încadrează în 12 (doisprezece) luni de la data prezentului Contract, prezentul Contract nu va intra în vigoare și nu va fi necesară nicio acțiune ulterioară. |
8. Avizarea şi consultarea publică a proiectului |
Proiectul a fost consultat, avizat și expertizat de autoritățile publice de resort în conformitate cu prevederile Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative. |
9. Constatările expertizei anticorupție |
Proiectul este un act normativ exceptat de la expertiza anticorupție. |
10. Constatările expertizei de compatibilitate |
Proiectul nu are ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. |
11. Constatările expertizei juridice |
Proiectul de hotărâre a fost supus expertizei juridice, conform art.37 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative. |
12. Constatările altor expertize |
Proiectul nu cade sub incidența altor expertize necesare de a fi efectuate în condițiile Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative. |