COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC „MIHAI EMINESCU”
COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC „XXXXX XXXXXXXX”
TÂRGU MUREŞ, str. AL.PAPIU ILARIAN, nr.37, Telefon/fax 0000-000000
Având în vedere prevederile Constituţiei României, ale Legii Învățământului Preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor din Învăţământul Preuniversitar (ROFUÎP) aprobat cu OME 4183/06.07.2022, ale Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se încheie prezentul:
CONTRACT EDUCAŢIONAL
I. PĂRŢILE SEMNATARE:
1. Colegiul Naţional Pedagogic „Xxxxx Xxxxxxxx”, cu sediul în Târgu Mureş, str. Al.Papiu Ilarian, nr.37, cod poştal 540075, reprezentat prin director Xxxx. Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx.
2. Beneficiarul indirect, dna/dl. părinte/tutore/susţinător legal al elevului, cu domiciliul în , telefon
3. Beneficiarul direct al educaţiei elev.
II. SCOPUL CONTRACTULUI asigurarea condiţiilor optime de derulare a procesului de învăţământ prin implicarea şi responsabilizarea părţilor implicate în educaţia beneficiarilor direcți ai educaţiei.
III. DREPTURILE PĂRŢILOR: drepturile părţilor semnatare ale prezentului contract sunt cele prevăzute în regulamentul-cadru de organizare și funcţionare a unităţilor de învățământ preuniversitar și în regulamentul- cadru de organizare și funcţionare a unităţii de învățământ.
IV. PĂRŢILE AU CEL PUŢIN URMĂTOARELE OBLIGAŢII:
1. Unitatea de învăţământ se obligă:
a) să asigure condiţiile optime de derulare a procesului de învăţământ;
b) să asigure respectarea condițiilor şi a exigenţelor privind normele de igienă şcolară, de protecţie a muncii, de protecţie civilă şi de pază contra incendiilor în unitatea de învăţământ;
c) să se asigure că tot personalul unităţii de învăţământ respectă cu strictețe prevederile legislației în vigoare.
d) să se asigure că toți beneficiarii educației sunt corect și la timp informați cu prevederile legislației specifice în vigoare;
e) ca personalul din învăţământ să aibă o ținută morală demnă, în concordanță cu valorile educaţionale pe care le transmite elevilor şi un comportament responsabil,
f) să sesizeze, la nevoie, instituțiile publice de asistență socială/educaţională specializată, direcția generală de asistență socială şi protecţia copilului în legătură cu aspecte care afectează demnitatea, integritatea fizică şi psihică a elevului/copilului;
g) să se asigure că personalul din învăţământ nu desfășoară acţiuni de natură să afecteze imaginea publică a copilului/elevului, viața intimă, privată şi familială a acestora;
h) să se asigure că personalul din învăţământ nu aplică pedepse corporale și nu agresează verbal sau fizic elevii.
i) să se asigure ca personalul didactic evaluează elevii direct, corect și transparent și nu condiționează această evaluare sau calitatea prestației didactice la clasă de obţinerea oricărui tip de avantaje.
j) să desfășoare în unitatea de învățământ activităţi care respectă normele de moralitate și nu pun în niciun moment în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor/elevilor, respectiv a personalului unității de învățământ.
k) să se asigure că în unitatea de învățământ sunt interzise activitățile de natură politică și prozelitism religios.
2. Părintele/tutorele/reprezentantul legal al copilului/elevului are următoarele obligații:
a) asigură frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi ia măsuri pentru scolarizarea elevului, până la finalizarea studiilor;
b) prezintă documentele medicale solicitate la înscrierea copilului/elevului în unitatea de învățământ, în vederea menținerii unui climat sănătos la nivel de grupă/clasă pentru evitarea degradării stării de sănătate a celorlalți copii/elevi din colectivitate/ unitatea de învățământ;
c) trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree, etc).
d) ia legătura cu educatoarea/învățătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul preşcolar/ profesorul pentru învățământul primar/profesorul diriginte, cel puţin o dată pe lună, pentru a cunoaște evoluţia copilului/elevului;
e) răspunde material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul şcolii, cauzate de elev;
f) respectă prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a unităţii de învăţământ;
g) prezintă un comportament civilizat în raport cu întregul personal al unităţii de învăţământ.
3. Elevul are următoarele obligații:
a) de a se pregăti la fiecare disciplină/modul de studiu, de a dobândi competenţele şi de a-şi însuși cunoştinţele prevăzute de programele şcolare;
b) de a frecventa cursurile, în cazul beneficiarilor primari ai educaţiei din învăţământul de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat;
c) de a se prezenta la cursuri şi la fiecare evaluare/sesiune de examene organizată de unitatea de învăţământ, în cazul elevilor din învăţământul obligatoriu, înscrişi la cursuri cu frecvență redusă;
d) de a avea un comportament civilizat şi o ținută decentă în unitatea de învăţământ;
e) de a respecta Regulamentul de organizare și funcționare a unităţii de învăţământ, regulile de circulaţie, normele de securitate şi de sănătate în muncă, de prevenire şi de stingere a incendiilor, normele de protecţie a mediului;
f) de a nu distruge documentele şcolare, precum cataloage, carnete de elev, foi matricole, documente din portofoliul educaţional etc.;
g) de a nu deteriora bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ (materiale didactice şi mijloace de învăţământ, cărți de la biblioteca şcolii, mobilier şcolar, mobilier sanitar, spații de învăţământ etc.);
h) de a nu aduce sau difuza, în unitatea de învăţământ, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independența, suveranitatea şi integritatea naţională a țării, care cultivă violenţa şi intoleranţa;
i) de a nu organiza/participa la acţiuni de protest, astfel decât este prevăzut în Statutul elevului;
j) de a nu deține/consuma/comercializa, în perimetrul unităţii de învăţământ, droguri, substanțe etnobotanice, băuturi alcoolice, ţigări;
k) de a nu introduce şi/sau face uz, în perimetrul unităţii de învăţământ, de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, cum ar fi muniție, petarde, pocnitori, brichete etc., precum şi spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a beneficiarilor direcţi ai educaţiei şi a personalului unităţii de învăţământ;
l) de a nu poseda şi/sau difuza materiale care au un caracter obscen sau pornografic;
m) de a nu aduce jigniri şi de a nu manifesta agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ sau de a leza în orice mod imaginea publică a acestora;
n) de a nu provoca/ instiga/participa la acte de violență în unitatea de învățământ și în proximitatea acesteia;
o) de a nu părăsi incinta şcolii în timpul pauzelor sau după începerea cursurilor, fără avizul profesorului de serviciu sau al învățătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul primar/profesorului diriginte.
V. DURATA CONTRACTULUI Prezentul contract se încheie pe durata şcolarizării elevului în Colegiul Naţional Pedagogic „Xxxxx Xxxxxxxx” Târgu Mureș şi intră în vigoare la data semnării lui.
VI. ALTE CLAUZE
1. Orice neînţelegere dintre părţi se poate soluţiona pe cale amiabilă, în cadrul Consiliului Profesoral al Clasei şi al Consiliului Profesoral al unităţii de învăţământ.
2. Părţile semnatare înţeleg că nerespectarea angajamentelor proprii poate implica schimbări de atitudine ale celorlalte părţi.
3. Nerespectarea dovedită a angajamentelor asumate de şcoală duce la aplicarea sancţiunilor legale şi la o monitorizare strictă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean.
4. Nerespectarea din culpă de către beneficiarul indirect a obligaţiei privind asigurarea frecvenţei şcolare a elevului în învăţământul obligatoriu constituie contravenție şi se sancționează conform art. 106 al.(8) lit. a) din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.
5. Nerespectarea de către elev a prevederile prezentului contract atrage după sine punerea în discuţie a abaterilor săvârşite de acesta în Consiliul Xxxxxxxx, în Consiliul Profesoral al Clasei, sau după caz în Consiliului Profesoral al unităţii de învăţământ şi în Comisia de Disciplină, urmată de aplicarea sancţiunilor disciplinare prevăzute în RI şi în ROFUÎP.
6. Prezentul acord încetează de drept în următoarele cazuri:
a) părintele semnatar decade din drepturile părinteşti, urmând a se încheia un nou contract cu celălalt părinte sau cu reprezentantul legal;
b) în cazul transferului elevului la o altă unitate de învăţământ;
c) în situaţia încetării activităţii unităţii de învăţământ;
d) la data încetării calităţii de elev sau în alte cazuri prevăzute de lege;
Încheiat azi , în două exemplare, din care unul pentru beneficiari.
Colegiul Naţional Pedagogic „Xxxxx Xxxxxxxx” Beneficiar indirect, Beneficiar direct,
Director, Xxxx. Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx (Părinte) (elev)
L.S.
Numele şi semnătura dirigintelui