Contract
Procedura de implementare a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation - ROMANIA"
1. Obiectivul Programului
Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation
- ROMANIA", denumit în continuare Programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) prin intermediul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1327/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, cu modificările și completările ulterioare.
Prin prezenta procedură se instituie o schemă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de Regulamentul CE nr. 1407/2013 privind aplicarea art.107 şi 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L352/24.12.2013.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii și îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, crearea de noi locuri de muncă.
Prezenta schemă nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1.407/2013 privind aplicarea art.107 şi 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.
Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
2. Valabilitate schemă de ajutor de minimis
Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028.
3. Beneficiarii de ajutor de minimis în cadrul Programului
3.1. Întreprinderea unică include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:
(a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;
(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
(d) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.
Întreprinderile care întreţin, cu una sau mai multe întreprinderi, relaţiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi unice.
3.2. (1)Pot beneficia de prevederile programului societăţile (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii) care îndeplinesc cumulativ, la data completării formularului de înscriere (anexa 1), următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt înregistrate conform Legii nr.31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sau în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, cu modificările şi completările ulterioare;
b) sunt IMM, conform prevederilor art. 2 şi ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003 (au până la 249 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei).
c) sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere sau întreprinderi unice;
d) au capital social integral privat;
e) persoanele care au calitatea de asociaţi / acţionari sau administratori care deţin mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate;
f) sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului, au sediul social/punct de lucru şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;
g) codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil în cadrul Programului (Anexa X) şi autorizat până la momentul plății ultimei cereri de rambursare/plată, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul Comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;
h) sunt înființate de către persoane fizice după data de 01 ianuarie 2020, inclusiv;
i) nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate; Solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa programul.
j) (1) Nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică, aşa cum este aceasta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.
(2) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte plafoanele de minimis menţionate la litera j), întreprinderea solicitantă nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.
(3) În cazul fuziunilor sau al achiziţiilor, atunci când se stabileşte dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziţia depăşeşte plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziţie rămân legal acordate.
(4) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, şi anume, în principiu, întreprinderii care preia activităţile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de
minimis se alocă proporţional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.
(5) Ajutorul de minimis acordat prin prezenta măsură poate fi cumulat cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/20121 al Comisiei, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv.
(6) Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 euro (100.000 Euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost) echivalent în lei.
(7) Pentru fuziunile şi/sau a achiziţiile ce modifică statutul controlului, în cazul depăşirii plafoanelor valorice prevăzute de art. 12 din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acestea vor fi notificate Consiliului Concurenţei, punerea în aplicare a tranzacţiei de natura concentrării economice fiind posibilă doar după obţinerea unei decizii de autorizare din partea autorităţii de concurenţă.
(8) Aspectul poate viza şi tranzacţiile de divizare menţionate mai sus, în cazul în care activele şi/sau întreprinderea cu funcţionare deplină rezultate, depăşesc pragurile valorice prevăzute de Legea concurenţei.
(9) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.
(10) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.
k) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
l) nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană / XXXXXXXX / alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalități aferente;
m) să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finantare și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin 2 ani după finalizarea implementării proiectului; În cazul în care locul/locurile de muncă create în cadrul schemei se vacantează din diverse cauze, sau se suspendă, după crearea lor în cadrul schemei, beneficiarul are un termen de maxim 45 de zile să ocupe locul/locurile de muncă vacante, păstrând numărul acestora pentru care a primit finanțare.
n) Asigură o cofinanțare în procent de minim 5% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancțiunea neacordării AFN.
(2) Nu beneficiază de prevederile Programului societățile cu activitate de:
• producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope;
• producţie sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, activităţi de leasing, precum şi:
a) activităţi de pescuit şi acvacultură, acoperite de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 104/20002:
1 REGULAMENTUL (UE) NR. 360/2012 AL COMISIEI din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general (art 2 alin 2 – “Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi care prestează servicii de interes economic general nu depăşeşte 500 000 EUR pentru o perioadă de trei ani fiscali”).
- 031 - Pescuitul
- 032 - Acvacultura
b) activităţi legate de producţia primară a produselor agricole aşa cum sunt enumerate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000 ;
c) activităţi de prelucrare si comercializare ale produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în următoarele cazuri:
i. când valoarea ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip achiziţionate de la producătorii primari sau puse pe piaţă de operatorii economici respectivi;
ii. când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral transferat producătorilor primari (fermieri);
Prin „prelucrarea produselor agricole” se înţelege orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare. Prin „comercializarea produselor agricole” se înţelege deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei alte activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi.
d) activităţi legate de export şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înfiintarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
e) ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;
f) ajutoarele destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer, aşa cum este definit în Regulamentul CE nr. 1.407/2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui (CAEN Rev.2)
- 051 - Extracţia cărbunelui superior
- 052 - Extracţia cărbunelui inferior
- 061 - Extracţia petrolului brut
- 062 - Extracţia gazelor naturale
- 0721 - Extracţia minereurilor de uraniu şi toriu
- 0892 – Extracţia turbei
- 091 - Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale
- 099 – Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor
g) (1) Ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.
(2) În cazul în care o întreprindere îşi desfăşoară activitatea atât într-unul din sectoarele exceptate (cele menţionate mai sus), cât şi în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare ale prezentei scheme, prevederile acesteia se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele neexceptate.
(3) Pentru a beneficia de prevederile schemei, întreprinderea în cauză trebuie să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între costuri, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă.
2 Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 dec 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură
(4) Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul Programului operatorii economici în situaţia în care există legături de rudenie până la gradul II inclusiv și afini până la gradul II inclusiv între structurile acţionariatului beneficiarului şi furnizorii acestuia sau atunci când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile. Aplicantul va depune la prima cerere de rambursare/plată o declaraţie în acest sens, ataşată dosarului de decont, conform legislaţiei în vigoare privind conflictul de interese.
Notă referitoare la conflictul de interese :
Legislaţie conexă: Legea nr 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr 477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din instituţiile şi autorităţile publice; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi Noul Cod Penal al României;
(5) Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul programului operatorii economici în situaţia în care acționarii sau asociații au / au avut calitatea de asociat sau acționar în altă întreprindere beneficiară de ajutor financiar nerambursabil în cadrul edițiilor anterioare Start-up Nation, sau în cadrul măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID- 19, sau în cadrul schemei de ajutor de stat dedicate activităților HoReca prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID19;
(6) Fiecare beneficiar are obligația să facă dovada, cel târziu la momentul plății cererii de plată sau de rambursare, a angajării prin proiect, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și cu normă întreagă a minim 1 loc de muncă pentru care beneficiază de finanțare, precum şi obligația menținerii acestuia pentru cel puţin 2 ani, după finalizarea implementării proiectului. Implementarea proiectului se consideră finalizată la momentul achitării cererii de plată/rambursare a ajutorului de minimis.
Locul de muncă se consideră a fi creat prin proiect dacă este creat și ocupat între data semnării acordului de finantare și data plății cererii de plată/rambursare, de către o persoană care nu a avut raporturi de muncă în ultimele 6 luni cu întreprinderea aplicantă.
(7) Nu sunt eligibile în cadrul programului:
-societățile ai căror acționari/asociați au deținut societăți pentru care au semnat acord de finanțare la sesiunile anterioare ale programului Start –Nation și au înstrăinat mai mult de 49% din părțile sociale sau acțiuni, indiferent dacă societatea a primit sau nu AFN;
(8)
4. Tipurile de ajutor financiar
4.1 (1) MAT prin intermediul AIMMAIPE, administrează, gestionează şi derulează direct sau prin intermediul organizaţiilor ori instituţiilor de drept privat, selectate printr-o procedură deschisă, transparentă, nediscriminatorie, necondiționată și suficient promovată, programele de încurajare şi stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţate de la bugetul de stat la nivel naţional şi la nivel local şi asigură managementul financiar şi/sau tehnic
al fondurilor alocate de la bugetul de stat, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003.
(2) Între MAT şi organizaţia/organizațiile ori instituţia/instituțiile de drept privat selectată/selectate, denumită/denumite în continuare instituție/instituții parteneră/partenere, se încheie o convenţie de colaborare în baza căreia se derulează programul.
(3) Instituţia/instituțiile de drept privat selectată/selectate are/au calitatea de agenţie de implementare a ajutoarelor de minimis și poate/pot acorda din surse proprii facilități de creditare pentru implementarea cererilor de finanțare.
4.2. Prin program se finanţează cererile de finanțare completate prin formularul de înscriere (Anexa 1), în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii:
a) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului:
- Alocaţie Financiară Nerambursabilă(AFN) – maxim 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maxim 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;
b) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului:
- Alocaţie Financiară Nerambursabilă(AFN) – maxim 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maxim 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;
4.3.1. Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
a) Echipamente tehnologice, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. si 2.3. din H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare. În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, precum și autoturismele 100% electrice. Nu sunt asimilate echipamentelor tehnologice mijloacele de transport explicitate conform art 4.3.1 lit. c) sau subansamble pentru aceste mijloace de transport, cu excepția autoturismelor 100% electrice și nici cheltuielile menționate la art.4.3.1 lit. f.)
b) (1) Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ. Valoarea activului ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR, cu excepţia spaţiilor mobile de lucru/ producţie / prestări servicii / comerț.
(2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă atât la momentul achiziției cât și pe toată durata de implementare a programului.
(3) În categoria spații mobile de lucru / producţie / prestări servicii / comerț sunt incluse și corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de lucru / producţie / prestări servicii / comerț nu este necesar raport ANEVAR.
c) (1) Mijloace de transport: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcaţiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepţia tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare. Autoturismele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor
prevăzute la 4.3.1 lit. a). Nu se finanțează vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri.
(2) Pentru activitățile de rent a car, școli de șoferi si pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu este limitată valoarea maximă și numărul de autoturisme achiziționate.
(3) Pentru alte activități în afara celor prevăzute la alin (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul programului în valoare eligibilă de maxim 50000 lei și maxim 1 autoturism / beneficiar.
(4) În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară şi activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport marfă, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o distincţie clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;
d) Achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;
e) (1) Salariile, utilitățile (energie electrica, consum apă, gaze, salubritate, abonament telefon si internet), servicii de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de producţie sau spaţii pentru prestări servicii şi comerţ;
(2) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maxim 5.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste angajarea a minim 1 loc de muncă;
(3) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maxim 10.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste angajarea a minim 2 locuri de muncă;
f) Pachet digital (voucher de digitalizare) care să conțină minim site de prezentare a activității sau magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului de minimis și pe toată perioada de monitorizare, cheltuieli de promovare a site- ului/magazinului on-line, un soft necesar desfășurării activității și semnatură electronică. Opțional și suplimentar, pachetul digital poate conține și echipamente IT tehnică de calcul tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, telefoane smart, tablete. Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul programului și este în valoare eligibilă de maxim 25000 lei. Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanţare.
g) Active necorporale referitoare la brevete de invenție, francize3, etichetare ecologică;
h) Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul / angajații societăţii aplicante, în valoare eligibilă de maxim 1000 lei/persoană;
i) Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;
3 se va prezenta dovada înregistrării mărcii francizate la organismul abilitat din România sau din ţara de origine, cu traducere autorizată în limba romană;
j) Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi/sau pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maxim 8000 lei, decontabilă în ultima cerere de rambursare/plată; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanţare. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70. Societățile, asociații/acționarii societăților care furnizează servicii de consultanță în cadrul programului Start –up Nation nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul programului.
k) Două plăcuțe informative obligatorii în valoare de maxim 500 de lei care vor fi plasate astfel:
-una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
-una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).
l) Cheltuieli financiare aferente creditelor/garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului. Decontarea acestor cheltuieli se face numai pe bază de cerere de rambursare pentru valoarea cheltuielilor financiare de după momentul semnării acordului de finanțare, pentru perioada de implementare.
4.3.2 (1) Sistemele de minare/stocare pentru criptomonede nu se finanțează.
(2)Nu se finanțează cheltuielile aferente activităților de astrologie și spiritism, inclusiv on-line, servicii personale de tipul: servicii de escortă, servicii de stabilire a întâlnirilor, video chat, servicii ale agențiilor matrimoniale, video chat on-line pentru consiliere matrimonială și psihologică, site-uri de matrimoniale.
4.3.3 Activele corporale achiziționate în cadrul programului sunt considerate cheltuieli eligibile dacă fac parte din categoria mijloacelor fixe.
4.4 Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN, autorizat cel târziu la momentul plății cererii de plată/ rambursare, pentru care se solicită finanţare, așa cum sunt detaliate activitățile codului CAEN în “Clasificarea activităţilor din economia naţională- CAEN Rev 2”, cu excepția sumei forfetare. Orice activitate economică neactualizată CAEN Rev 2 va fi respinsă la finanțare. Cheltuielile privind avize sau alte taxe (cu excepția TVA nedeductibil, timbru verde și accize energie electrică), ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/ utilajelor/ programelor software achiziţionate, nu sunt eligibile.
4.5. Activele achiziţionate trebuie să fie noi (cu excepția spațiilor pentru care se solicită raport ANEVAR), iar pentru toate activele achiziționate pe program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul activelor achiziţionate, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea există la locul implementării proiectului și după caz, sunt puse în funcţiune, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile. În caz contrar ajutorul financiar nu se acordă.
4.6. Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziţionate în sistem de leasing, second- hand şi cele care au constituit obiectul unei subvenţionări/finanţări nerambursabile din alte surse.
4.7. Solicitanții (asociați, acționari sau întreprinderi) pot beneficia de finanţarea nerambursabilă obţinută în cadrul Programului Start-up Nation o singură dată pe perioada 2017-2027.
4.8. Beneficiarii sunt obligaţi să asigure în favoarea Agențiilor pentru Întreprinderi Xxxx și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului activele corporale achiziţionate prin
program împotriva tuturor riscurilor, pe o perioadă de 4 ani (anul de implementare + 3 ani de monitorizare) şi să cesioneze toate drepturile pe care le vor dobândi în temeiul asigurării către AIMMAIPE. Această asigurare poate fi facută şi anual, cu obligativitatea trimiterii către AIMMAIPE, anual, a unei copii după aceasta la momentul reînnoirii. În situația unui credit punte, asigurarea activelor corporale poate fi cesionată, cu acordul AIMMAIPE, în favoarea instituției partenere până la rambursarea acestuia.
4.9. Aplicarea prevederilor referitoare la achiziţii:
(1) Solicitanţii care au semnat acordul de finanţare au obligativitatea de a achiziţiona bunurile şi serviciile eligibile cu respectarea principiilor prevăzute în legislația în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, inclusiv principiul celor 3 E (economicitate, eficiență și eficacitate). (2) În cazul în care există o suspiciune privind nerespectarea principiului celor 3 E, AIMMAIPE poate solicita clarificări sau poate refuza plata.
(3) Aplicanții vor avea posibilitatea încărcării de oferte la momentul înscrierii.
4.10. (1) O întreprindere nu poate avea în cadrul aceleiași sesiuni de program calitatea de beneficiar și cea de furnizor pentru alte întreprinderi beneficiare de ajutor financiar nerambursabil, respectiv pentru elemente de cost (bunuri/servicii) achiziționate și decontate în cadrul programului.
(2) O persoană fizică nu poate fi furnizor către firmele beneficiare de AFN în care este asociat/acționar/administrator.
5. Procedura de înscriere în Program
5.1. (1) Înscrierea în program, creare profil, user, parolă şi completarea formularului electronic de înscriere (Anexa 1) în vederea obţinerii finanţării se fac on-line pe link-ul xxxxx://xxxxxxxx.xxx.xxx.xx
(2) Aplicanții au obligația de a urmări permanent contul creat la înscriere, denumit în continuare front office, adresa de e-mail folosită la înscriere precum și informațiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul ministerului pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, depunere documente decont, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare).
(3) Toată corespondența și transmiterea de anunțuri/clarificări/notificări oficiale ce țin de implementarea programului vor avea loc electronic prin intermediul aplicației informatice de înscriere și gestiune a schemei de ajutor, drept pentru care aplicanții au obligația de a verifica permanent contul din front office aferent sistemului informatic pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale de răspuns.
(4) Înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza în două etape distincte:
a) Etapa de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică atât datele reprezentantului legal/împuternicit cât și datele IMM din domeniile eligibile conform art 3.2, alin (1) din prezenta procedură.
b) Etapa de înscriere în cadrul programului Start-up Nation România în care aplicanții, cu profilul, user, și parola generate în prima etapă, vor completa și transmite formularul electronic de înscriere conform Anexei 1.
5.2. (1) Prima etapă de creare profil, user și parolă este activă pe site-ul xxxxx://xxxxxxxx.xxx.xxx.xx.
(2) Data de la care este activă a doua etapă de înscriere în cadrul programului Start-up Nation România se comunică pe site-ul instituţiei cu cel putin 5 zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu zis.
(3) Aplicația electronică de înscriere aferentă celei de a doua etape va fi deschisă 30 de zile începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere și pînă la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.
5.3. (1) Adresa de e-mail folosită la înscriere trebuie să aparțină aplicantului și să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă fiind folosită pentru corespondența, pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a programului.
(2) După crearea contului de utilizator, aplicanții vor avea acces la acesta pe toată perioada de implementare a programului, vor putea accesa documentația transmisă și vor avea posibilitatea semnării contractului, descărcării și încărcării de documente diverse, clarificări, documente aferente plății sau monitorizării, etc. în mod electronic.
5.4. (1) În momentul trimiterii formularului de înscriere, aplicaţia electronică va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, mesaj care se va regasi în front office.
(2) După completarea și trimiterea on-line a formularului de înscriere nu se mai pot face completări/modificări asupra acestuia.
(3) Ordinea la contractare în cadrul măsurii se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obținut.
(4) Calcularea punctajului se face în timp real şi transparent, conform Anexei 1 la procedura programului.
(5) În maxim 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 5.2 alin (3) şi în conformitate cu punctajul obţinut, aplicația electronică va genera un număr de identificare pentru fiecare proiect în Registrul Unic Electronic, denumit număr RUE, iar ministerul va posta pe site listele aplicanților înscriși în ordinea numerelor RUE.
(6) Admiterea la finanțare se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la evaluarea formularelor de înscriere, la punctaje egale departajarea făcându-se în funcție de criteriile enumerate în Anexa 1 la prezenta procedură.
5.5. (1) Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maxim 100 de puncte posibile.
(2) Solicitanții care înregistrează o societate de 2 ori în cadrul aceleiași sesiuni de înscriere primesc scrisoare de respingere pentru ambele înregistrări.
5.6. Aplicația de înscriere va solicita încărcarea în aplicație de documente semnate electronic de către reprezentantul legal sau împuternicit, drept pentru care, pentru accesarea programului, deținerea unei semnături electronice este obligatorie și cheltuială eligibilă în cadrul programului și înainte de semnarea acordului de finanțare.
5.7. Documentele ilizibile, incomplete sau neîncărcate în aplicație pot fi solicitate prin clarificări. Netransmiterea tuturor documentelor solicitate prin clarificări atrage după sine decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile Programului.
6. Verificarea şi selecţia beneficiarilor – În scopul verificării solicitărilor şi implementării Programului, în cadrul AIMMAIPE se va constitui Unitatea de Implementare a Proiectului, denumită în continuare UIP, al cărei număr de persoane, atribuţii şi responsabilităţi vor fi stabilite prin decizia ordonatorului terţiar de credite. Formularele de înscriere care intră în etapa de verificare vor fi stabilite în funcție de bugetul programului și vor fi repartizate de către minister în ordinea RUE și în mod egal pentru verificare celor 9 AIMMAIPE.
6.1. (1) Verificarea veridicităţii informaţiilor înscrise în formularul de înscriere, completarea tuturor câmpurilor, codul CAEN eligibil, inclusiv legătura activelor achiziţionate cu fluxul activităţilor/subactivităţilor care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN pentru care se solicită finanţare, încadrarea în categoria IMM, declarațiile asumate de aplicant, se realizează de către UIP din cadrul AIMMAIPE şi conduce la admiterea cererii de finanțare din formularul de înscriere sau respingerea acesteia.
(2) Verificarea formularelor de înscriere (Anexa 1 la procedură) se va face în ordinea numărului RUE și în limita bugetului aprobat. Peste limita bugetului aprobat, verificarea formularelor de înscriere se efectuează în cazul în care aplicanţii admişi la finanţare în limita bugetului, depun cerere-tip de renunţare totală/parţială la finanţare, în cazul în care AIMMAIPE constată că solicitanţii nu semnează acordul de finanţare în termenul specificat, în
situaţia unei suplimentări a bugetului alocat Programului, precum şi în alte situaţii în care bugetul permite acest lucru.
(3) În cazul admiterii cererii de finanțare aferentă formularului de înscriere se va emite Decizie privind acceptarea de principiu la finanţare care se transmite automat de către aplicație în rubrica de front-office. Aplicanții au obligația de a urmări permanent sesiunea de front-office a aplicației și informațiile referitoare la program postate pe site-ul ministerului pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale.
(4) În cazul în care sunt necesare se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Solicitare clarificare în sesiunea de front-office a aplicației electronice. Răspunsurile la clarificările solicitate se trimit la AIMMAIPE în 5 zile de la transmitere. Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.
(5) În cazul în care, în urma analizei formularului de înscriere se constată neconcordanţe cu prevederile procedurale sau legale, sau faptul că informaţiile declarate de solicitant în formularul on-line nu sunt complete/ corecte/reale/coerente, solicitantul va primi Decizie privind respingerea la finanțare. De asemenea, dacă în urma verificărilor se constată că punctajul real al solicitantului este inferior celui generat automat de aplicaţie, solicitantul va primi Decizie privind respingerea la finanțare transmisă automat în sesiunea de front-office a aplicației. Dacă în urma verificărilor se constată că punctajul real al solicitantului este superior celui generat automat de aplicaţie, solicitantul va rămâne cu punctajul acordat de aplicație.
6.2. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în situaţia în care solicitantul se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, acesta
se poate adresa AIMMAIPE de care aparține, formulând o contestaţie, în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condiţiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în formularul de înscriere on-line cu documentele justificative depuse.
6.3. Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
- datele de identificare ale solicitantului;
- obiectul contestaţiei;
- motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia;
- dovezile pe care se întemeiază;
- semnătura reprezentantului legal.
Contestația se poate formula în orice etapă de implementare (verificare, semnare acord de finanțare, depunere decont, certificare cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare).
6.4. Pentru soluţionarea contestaţiilor, se va constitui o Comisie de contestaţie din cadrul AIMMAIPE, formată din membrii care nu au participat la procesul de verificare al formularului de înscriere pentru care s-a depus contestație.
6.5. Termenul de soluţionare este de 10 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Comunicarea soluţionării contestaţiei se va face prin sesiunea de front-office a aplicației.
6.6 (1) Pentru aplicanții acceptați în urma verificărilor administrative și de eligibilitate în limita bugetului alocat măsurii, aplicația informatică va genera contract de finanțare (Anexa nr. X) care se va regăsi în front office.
(2) Aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație împreună cu dovada cofinanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit), în maxim 20 zile de la data primirii.
(3) După semnarea contractului de către ordonatorul terțiar de credite și reîncărcarea în aplicație a contractului semnat de ambele părți, instituția de credit parteneră selectată de către aplicant la înscriere va putea vizualiza documentul semnat.
(4) Beneficiarii eligibili declaraţi admişi vor deschide conturi curente disticte la instituţia parteneră, care vor fi utilizate exclusiv pentru implementarea programului pe perioada de derulare a acestuia.
(5) În cazul în care XXXXXXXX constată că nu se încarcă dovada cofinanțării sau nu semnează acordul de finanţare în termenul prevăzut de prezenta procedură, solicitanţii vor primi Scrisoare de înştiinţare a deciziei de respingere la finanțare, transmisă automat în secțiunea de front- office a aplicației.
(6) MAT prin AIMMAIPE va transfera în contul/conturile de tranzit deschis/deschise la instituțiile de credit partenere, cu rol de agenții de implementare, bugetele reprezentând ajutor de minimis.
(7) Contractul de finanţare va fi reziliat şi ajutorul financiar nerambursabil acordat, împreună cu dobânzile aferente, vor fi recuperate şi în cazul în care obiectele/bunurile, fie ele mobile sau imobile finanţate în cadrul acordului nu sunt folosite conform scopului destinat, precum şi în cazul în care acestea sunt vândute, închiriate (cu excepția activităților de închiriere) sau înstrăinate, sub orice formă prevăzută de legislaţia în vigoare, sau instituie asupra lor o forma de garanție reală, oricând pe perioada de valabilitate a acordului de finanţare semnat de părţi.
(8) Pentru solicitanții care implementează cu credit acordat de instituțiile de credit partenere se acceptă instituirea garanției de către banca parteneră (credit punte sau credit de cofinanțare), cu acceptul AIMMAIPE.
(9) Acordurile de finanțare în cadrul Programului Start –up Nation România se încheie pe o perioadă de maxim 5 ani, începând cu data intrării în vigoare.
(10) Derularea măsurii se desfășoară pe parcursul a două perioade succesive:
a) O perioadă de implementare de maxim 12 luni calculate de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare, până la depunerea cererii de rambursare/plată (Anexa X), dar nu mai târziu de data de 15.09.2023;
b) Perioada de 3 ani de monitorizare, începând cu anul următor acordării grantului.
Cele două perioade succesive de implementare și monitorizare alcătuiesc împreună termenul contractual în care se desfășoară acordul de finanțare, conform prezentei proceduri.
(11) În termen de maxim 12 luni din momentul intrării în vigoare a contractului de finanțare, dar nu mai târziu de 15.09.2023, beneficiarul are obligația efectuării tuturor cheltuielilor și încărcării în aplicația informatică a cererii de plată/rambursare (Anexa X), a facturilor, documentelor de plată, prevăzute în anexa nr. X la prezenta procedură și documentele justificative care însoţesc cererea de plată/rambursare, în caz contrar ajutorul acordat fiind recuperat.
(12) Beneficiarii care au obținut punctaj pentru investiții în echipamente trebuie să respecte procentul asumat prin formularul de înscriere pentru care a obținut punctaj. Dacă procentul nu este respectat, AIMMAIPE va diminua suma aprobată astfel încât să se respecte procentul asumat.
(13) În situaţia neefectuării cheltuielilor, sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea anexă la acordul de finanțare (Anexa X), beneficiarul nu primeşte finanţare pentru acestea.
(14) Pentru fiecare tip de cheltuială efectuată, la momentul depunerii electronice a cererilor de rambursare / cererilor de plată / cererilor de rambursare aferente cererilor de plată, se anexează toate documentele justificative conform Anexei X la procedura programului.
(15) În sensul prezentei măsuri se consideră că:
- valoarea decontată este alcătuită din valoarea totală fără TVA și TVA nedeductibil. În cazul în care TVA devine deductibil sau furnizorul este neplătitor de TVA, valoarea decontată este valoarea totală fără TVA;
- beneficiarii au voie să schimbe la decont caracteristicile echipamentelor/utilajelor cu caracteristici mai performante, dar cu păstrarea denumirii și cel putin operațiilor pe care le efectua echipamentul inițial.
- beneficiarul poate schimba locația implementării proiectului numai cu notificarea AIMMAIPE.
(16) Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul măsurii vor fi certificate prin vizita la faţa locului sau on-line a reprezentanţilor instituției bancare partenere sau
reprezentanți AIMMAIPE/MAT. Reprezentanţii instituției de credit partenere / AIMMAIPE / MAT vor face verificări la faţa locului sau on-line, consemnând cele constatate într-un proces- verbal, contrasemnat de beneficiar, întocmit în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
(17) În situaţia în care la momentul certificării se constată neefectuarea cheltuielilor aprobate, sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea anexă la contractul de finanțare (Anexa X), sau nu sunt noi şi puse în funcţiune, după caz, beneficiarul nu primeşte finanţare pentru acestea;
(18) În cazul în care beneficiarii eligibili renunţă la finanţare pentru una sau mai multe activităţi pentru care UIP din cadrul AIMMAIPE a transmis solicitanţilor contractul de finanţare însoţit de notificarea privind acordul de principiu pentru finanţare, aceştia au obligaţia de a transmite la AIMMAIPE cererea-tip de renunţare totală/parţială la finanţare, conform Anexei nr. X la prezenta procedură. În situația în care aplicantul admis la finanțare renunță la implementarea programului fără a depune cerere-tip de renunțare totală/parțială, acesta nu va mai beneficia de finanțare în cadrul programelor și proiectelor derulate prin AIMMAIPE în următorii 3 ani.
6.7. (1) Plata cererilor de finanțare aferente formularului de înscriere se va face conform Convenţiei de colaborare încheiată de minister cu instituţia/instituțiile de credit parteneră/partenere. Ajutorul de minimis se va acorda beneficiarilor din contul de tranzit deschis de către instituţia parteneră pentru gestionarea programului, prin unităţile teritoriale ale acesteia, după primirea de către instituţia parteneră a acordului de utilizare a ajutorului de minimis din partea AIMMAIPE.
(2) Virarea efectivă a sumei care constituie ajutor de stat către beneficiar, se face după primirea de către instituţia parteneră a acordului de plată, în contul deschis la instituția parteneră.
(3) Nu se admit compensări între valorile unitare ale activelor cuprinse în contractul de finanțare (Anexa X). Nu se admit compensări între beneficiarii și furnizorii lor.
6.8. Ajutorul de minimis va fi eliberat beneficiarilor care au efectuat activitatea/activităţile eligibilă/eligibile, în conformitate cu acordul de finanţare semnat între părţi, însoţit de notificarea privind acordul de principiu pentru finanţare (Anexa X). În sensul programului, depunerea cererii de rambursare/plată se consideră finalizată după primirea tuturor clarificărilor, la data plății cererii de rambursare/plată.
6.9. Cheltuielile efectuate, inclusiv facturile emise înaintea intrării în vigoare a contractului de finanţare, nu sunt eligibile, cu excepția facturilor aferente consultanței pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentei măsuri şi pentru implementarea proiectului de investiții, precum și cheltuiala cu semnătura electronică.
6.10. Pentru plăţile efectuate în valută, conversia se face utilizându-se cursul de schimb din data publicării ordinului de ministru pentru aprobarea prezentei proceduri de implementare în Monitorul Oficial al României.
6.11. Toate termenele prevăzute în prezenta procedură se calculează conform Codului de procedură civilă.
6.12. (1) Decontarea se face într-o singură tranșă conform mecanismului decontării cererilor de rambursare pentru care s-a făcut dovada achitării integrale a cheltuielilor eligibile și / sau conform mecanismului decontării cererilor de plată pentru care s-au prezentat facturile. Dacă procentul din valoarea investițiilor în echipamente este mai mic decât cel pentru care a obținut punctaj și ordinea RUE la momentul evaluării electronice, se redimensionează valoarea totală a proiectului, astfel încât condiția de procent pentru care a obținut punctaj să fie îndeplinită.
(2) Mecanismul decontării cererilor de plată este următorul:
- După primirea facturilor pentru livrarea bunurilor/ prestarea serviciilor, acceptate la plată, beneficiarul depune în aplicație cererea de plată însoțită de documentele justificative aferente acesteia, conform anexei X.
- AIMMAIPE efectuează verificarea cererii de plată și a documentelor justificative și în cazul în care sunt aprobate cheltuielile, banca este notificată automat de către aplicație și programează vizita de certificare a cheltuielilor. După efectuarea certificărilor și întocmirea
procesului verbal de certificare, banca îl încarcă în aplicația informatică, impreuna cu fotografiile aferente vizitei de certificare.
- AIMMAIPE întocmește acordul de plată și îl încarcă în aplicația informatică. Banca parteneră virează beneficiarului valoarea cheltuielilor rambursabile, în termen de 7 zile lucrătoare de la momentul de la care aceasta dispune de resurse în conturile sale, într-un cont distinct disponibil, deschis pe numele beneficiarilor la unitățile băncii partenere pentru care a optat beneficiarul, din care acesta va efectua plățile condiționate către furnizori, conform formularului aferent cererii de plată.
- Sumele primite de beneficiar în baza documentelor încărcate în aplicație de către AIMMAIPE nu pot fi utilizate pentru o altă destinație decât cea pentru care au fost acordate.
- În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către bancă, beneficiarii au obligația de a depune cererea de rambursare aferentă cererii de plată în aplicația informatică, în care sunt incluse sumele din facturile decontate prin cererea de plată.
- Beneficiarii au obligația restituirii integrale sau parțiale a sumelor virate în cazul proiectelor pentru care aceștia nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acestora.
- Nerespectarea de către beneficiari a termenului de depunere a cererii de rambursare, constituie încălcarea acordului de finanțare, astfel XXXXXXXX decide rezilierea acestuia. (4)Mecanismul decontării cererilor de rambursare este următorul:
- După primirea facturilor pentru livrarea bunurilor/ prestarea serviciilor/ execuția lucrărilor recepționate și efectuarea plăților, beneficiarul depune în aplicația informatică cererea de rambursare și documentele justificative aferente acesteia, conform anexei X.
- AIMMAIPE efectuează verificarea documentelor și în cazul în care sunt aprobate cheltuielile, banca este notificată automat de către aplicație și programează vizita de certificare a cheltuielilor. După efectuarea certificărilor și întocmirea procesului verbal de certificare, banca îl încarcă în aplicația informatică, împreunăcu fotografiile aferente. XXXXXXXX întocmește acordul de plată și îl încarcă în aplicația informatică. Banca parteneră virează beneficiarului valoarea cheltuielilor eligibile aprobate spre rambursare, în termen de 7 zile lucrătoare de la momentul de la care aceasta dispune de resurse în conturile sale, într-un cont distinct disponibil, deschis pe numele beneficiarilor la unitățile băncii partenere pentru care a optat beneficiarul.
(5) Pentru mecanismul rambursării cheltuielilor efectuate, beneficiarul poate solicita de la instituția parteneră un credit punte.
7. Monitorizarea şi controlul beneficiarilor Programului şi recuperarea ajutorului de minimis
7.1. Monitorizarea şi controlul beneficiarilor programului se va face de către UIP din cadrul AIMMAIPE/MAT.
7.2. Reprezentanţii MAT/AIMMAIPE au dreptul să verifice anunţat/inopinat, on-line sau la sediul operatorilor economici veridicitatea şi conformitatea declaraţiilor, activităţilor şi cheltuielilor făcute în cadrul măsurii. Beneficiarul trebuie să accepte şi să faciliteze controlul reprezentantului MAT/XXXXXXXX asupra utilizării ajutorului de minimis acordat prin proiect. În caz contrar, se dispune recuperarea ajutorului de minimis.
7.3. În cazul în care, în urma controalelor efectuate de reprezentanţii MAT/AIMMAIPE sau la sesizarea organelor de control abilitate ale statului, se constată că beneficiarii au făcut declaraţii incomplete/nereale şi/sau neconforme cu realitatea pentru a obţine ajutorul de minimis, sau se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în contractul de finanțare (Anexa X) sau în legislația măsurii, UIP din cadrul AIMMAIPE va propune recuperarea totală a ajutorului acordat şi va anunţa MAT că a fost declanşată recuperarea ajutorului de minimis împreună cu dobânzile aferente.
7.4. (1) Recuperarea ajutorului de minimis se va efectua conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77 / 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 1238/2017 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către MAT a prevederilor art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 793 din 06 octombrie 2017.
(2) Ajutorul care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 140/ 30.04.2004, cu modificările și completările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 248/ 24.09.2015.
7.5.UIP monitorizează și îndeplinirea indicatorilor pentru care s-a obținut finanțare. Menținerea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani începând cu anul următor acordării grantului pentru investiții se va verifica automat de către aplicația electronică prin interogare a bazelor de date a instituțiilor statului.
7.6. În situaţia în care, pe perioada contractuală beneficiarul ajunge în situația de închidere operațională, faliment, dizolvare sau insolvenţă, se va proceda la recuperarea ajutorului de stat acordat prin Program.
7.7. Nerespectarea de către beneficiar a prevederilor actualei proceduri precum și a prevederilor contractului de finanțare conduce la recuperarea ajutorului acordat, împreună cu dobânzile aferente.
7.8. Identificarea de către alte instituții abilitate sau de către organele de urmărire penală, oricând pe perioada de implementare a programului, a unor fapte incriminate de Codul Penal sau de alte Legi speciale săvârșite de beneficiari în legătură cu obținerea sau utilizarea frauduloasă a fondurilor europene și/sau publice, conduce la respingerea cererii de finanțare sau, după caz, recuperarea ajutorului acordat, împreună cu dobânzile aferente.
8. Prevederi referitoare la raportarea și monitorizarea ajutoarelor de minimis
8.1. Prezenta procedură va fi publicată integral pe site-ul ministerului și în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Ordinului de ministru pentru aprobare se transmite spre informare Consiliului Concurenței, în conformitate cu art. 17 din O.U.G. nr. 77/2014, cu modificările și completările ulterioare.
8.2. Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se face în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din data de 28.06.2007 .
8.3. Furnizorul de ajutor de minimis, păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza prezentei scheme. Această evidenţă trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de minimis.
8.3.1. Furnizorul de ajutor de minimis are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională sau europeană aplicabilă la momentul respectiv.
8.3.2. Furnizorul de ajutor de minimis are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat4, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.
8.3.3. În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către Furnizorul de ajutor de minimis, Consiliul Concurenţei poate să solicite date şi informaţii suplimentare şi, după caz, să facă verificări la faţa locului.
8.4. Pe baza unei cereri scrise, Furnizorul de ajutor de minimis va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor acestei scheme de ajutor de minimis.
8.5. XXXXXXXX va acorda un ajutor de minimis după ce va verifica, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a operatorului economic, că este respectată regula cumulului, precum şi faptul că suma totală a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul unei perioade de 3 ani fiscali, inclusiv anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, însumată cu cuantumul ajutorului de minimis solicitat în cadrul prezentei scheme nu depăşeşte la nivelul întreprinderii unice, pragul de 200.000 euro, echivalentul în lei, respectiv 100.000 Euro pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri.
8.6. Furnizorul de ajutor de minimis va realiza şi menţine o evidenţă a ajutoarelor acordate în baza Programului, astfel încât să fie posibilă identificarea valorii, momentului acordării, modalităţii de acordare, provenienţei finanţării, duratei şi metodei de calcul al ajutoarelor acordate. Această evidenţă va fi păstrată la Furnizorul de ajutor de minimis timp de 10 ani de la data ultimei alocări în cadrul Programului.
8.7. Operatorii economici beneficiari de ajutor în cadrul Programului, vor ţine o evidenţă specifică a ajutoarelor primite conform prezentei scheme, a altor scheme de minimis şi a altor ajutoare de stat. Aceştia sunt obligaţi să arhiveze evidenţa specifică şi să o păstreze o perioadă de 10 ani.
8.8. Monitorizarea acestei scheme de ajutor, conform Regulamentului Consiliului Concurenţei privind procedurile de monitorizare a ajutorului de stat pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.175, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din data de 28.06.2007, revine furnizorului de ajutor de minimis, care va transmite Consiliului Concurenţei informaţiile necesare în vederea întocmirii inventarului ajutoarelor de stat şi a registrului ajutoarelor de stat/minimis.
8.9. Pentru a crea posibilitatea verificării ex-ante a eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016, Ministerul Antreprenoriatului si Turismului, în calitate de furnizor al măsurii de minimis are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acesteia.
8.10. Contractele, plățile, obligațiile de recuperare a ajutoarelor și rambursarea efectivă a respectivelor obligații, aferente acestei măsuri, se vor încărca în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului/ actului de finanțare, respectiv de la data instituirii plăților, a obligațiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor obligații.
4 Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din data de 28.06.2007
9. Reguli de promovare/ publicitate a programului
Beneficiarii au obligativitatea, pe întreaga perioadă de monitorizare a programului, începând cu data solicitării primei tranșe, de a afișa și de a menține la loc vizibil două plăcuțe informative cu privire la programul Start –up Nation România. Cele două plăcuțe informative vor fi plasate astfel:
- una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
- una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).
Dimensiunea, conținutul și modelul plăcuței informative sunt obligatorii, în conformitate cu specificațiile ce vor fi postate pe site-ul ministerului.
10. Confidenţialitate
10.1. Documentele justificative depuse de către solicitanţi în cadrul Programului sunt confidenţiale, membrii MAT/AIMMAIPE şi UIP având obligaţia de a nu dezvălui informaţii menţionate în acestea către terţe persoane, cu excepţia cazului în care informaţiile sunt furnizate organelor abilitate ale statului în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
10.2. MAT – prin direcția de specialitate şi AIMMAIPE sunt autorizate să publice, în orice formă şi mediu, incluzând internetul, informaţiile referitoare la numele beneficiarului, CUI, activitatea pentru care a primit finanțare, suma şi/sau scopul ajutorului de minimis acordat, aşezarea geografică a proiectului (localitatea şi judeţul).
11. Precizări
Prezenta procedură se aprobă prin Ordin al Ministrului şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României.