CONTRACT DE ASOCIERE
MUNICIPIUL ALEXANDRIA Anexa
CONSILIUL LOCAL la HCL nr. 253 din 28.09.2018
CONTRACT DE ASOCIERE
Prin incheierea prezentului contract se doreste oferirea posibilitatii tinerilor din judeţul Teleorman de a-şi continua studiile într-un centru universitar consacrat, precum si pentru specializarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual din instituţiile publice din Municipiul Alexandria în domeniul în care activează.
De asemenea se doreste realizarea in comun a unor actiuni educative, seminarii si manifestari educationale si culturale temeinic justificate.
MUNICIPIUL ALEXANDRIA, cu sediul în Municipiul Alexandria, str. Dunării, nr. 139, cod fiscal 4652660, cont XX00XXXX00X000000000000X deschis la Trezoreria Alexandria, reprezentat de Xxxxxx XXXXXXXX, în calitate de PRIMAR, denumit în continuare Asociatul nr. 1
şi
UNIVERSITATEA VALAHIA, cu sediul în Xxxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxx X, xx. 2, Municipiul Târgovişte, jud. Dâmboviţa, reprezentată de Conf. univ. xx. XXXXX XXXX , in calitate de RECTOR si Conf. univ. xx. XXXXX XXXXXXXXX, in calitate de DECAN al Facultatii de Stiinte si Inginerie Alexandria, denumit în continuare Asociatul nr. 2,
Articolul 1. - DEFINIREA ASOCIERII
1.1. Părţile semnatare au decis să încheie prezentul contract, conform prevederilor art. 36 alin. 2, lit. e şi art. 62 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 1270 Noul Cod Civil, a art. 35 din Legea nr. 273/2006 a finantelor publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, a Hotărârii Consiliului Local Alexandria nr. 109/14.09.2007 şi a Hotărârii Consiliului Local Alexandria nr. 37/19.02.2008, în următoarele condiţii:
Articolul 2. - OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Prezentul contract are ca obiect asocierea Municipiului Alexandria prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL ALEXANDRIA cu Universitatea VALAHIA Târgovişte, Facultatii de Stiinte si Inginerie Alexandria în vederea organizării, dezvoltarii şi promovării în comun a învăţământului universitar şi postuniversitar în Municipiul Alexandria, precum si in vederea sustinerii si realizarii in comun a unor actiuni educative, seminarii si manifestari.
Articolul 3. - DURATA CONTRACTULUI
3.1. Prezentul contract intra in vigoare începând cu data semnarii şi produce efecte până la expirarea contractului de folosinţă gratuită aprobat prin HCL nr. 37 din 19
februarie 2008, privind darea in folosinta gratuita, pe termen de 49 de ani, catre Universitatea Valahia Targoviste, a unor terenuri si spatii (Garnizoana Alexandria - Cazarma 902), apartinand domeniului public local al municipiului Alexandria, cu modificările şi completările ulterioare. Contractul poate fi prelungit cu acordul partilor.
3.2. Pentru alte manifestari organizate in afara procesului educativ, seminarii si alte manifestari educationale si culturale temeinic justificate, prezentul contract produce efecte pentru o perioada de 3 ani, in limita prevederilor bugetare anuale, in baza solicitarilor si in conformitate cu obiectivele stabilite de ambele parti . Dupa expirarea celor 3 ani , pentru aceste activitati , perioada poate fi prelungita prin act adiţional încheiat între cele două părţi şi care va avea aceeaşi forţă juridică pe care o are contractul.
Articolul 4. – DREPTURILE SI OBLIGATIILE PĂRŢILOR
4.1. Asociatul nr. 1, Municipiul Alexandria pune la dispoziție, în vederea realizării obiectului asocierii, imobilul situat în str.Şos. Turnu Măgurele, nr.4, (fosta U.M.01462), conform
H.C.L. nr. 37/ 19.02.2008, cu modificarile si completarile ulterioare, pe toată durata acestui contract de asociere.
4.2. Municipiul Alexandria va acorda aviz pentru folosirea spaţiului din incinta Campusul Universitar Alexandria, în urma solicitării scrise, aprobată de Primarul Municipiului Alexandria, în cazul în care Universitatea Valahia nu are programate activităţi, cursuri în perioada solicitată, cu acordul acesteia. Cheltuielile privind utilităţile si intretinerea pe perioada folosirii spaţiului din incinta Campusul Universitar Alexandria vor fi recuperate de catre Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria.
4.3. Municipiul Alexandria se obligă să acorde sprijin şi asistenţă de specialitate în relaţiile pe care Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria le va avea în activitatea de realizare a obiectivului şi a scopului asocierii.
4.4. Municipiul Alexandria se obliga sa asigure sumele necesare desfasurarii manifestarilor educationale si culturale temeinic justificate aflate in afara procesului de invatamant, in limita prevederilor din bugetul local anual, in baza solicitarilor si in conformitate cu obiectivele stabilite de ambele parti.
4.5. Municipiul Alexandria se obliga sa supravegheze si sa controleze modul de utilizare a sumelor prevazute din bugetul local.
4.6. Municipiul Alexandria se obliga sa dispuna incetarea asocierii in situatia in care asociatul nu isi respecta obligatiile.
4.7. Asociatul nr.2, Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria se obligă să preia imobilul prevăzut la punctul 4.1. din contract şi să-l amenajeze corespunzător pentru realizarea obiectivului şi scopului prezentei asocieri.
4.8. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria va asigura organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, în concordanţă cu normele stabilite de legislaţie şi a regulamentelor în domeniu, la nivelul cerinţelor actuale stabilite pentru un învăţământ performant.
4.9. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria va asigura şcolarizarea gratuita a unui număr de 3 (trei) studenţi şi 2 (doi) masteranzi, în fiecare an universitar, propuşi de Municipiul Alexandria.
4.10. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria se obligă să plătească sumele necesare pentru întreţinerea imobilului şi să se comporte ca un bun gospodar.
4.11. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria se obliga sa nu transfere sau sa cesioneze drepturile dobandite prin prezentul contract de asociere altor persoane fizice sau juridice;
4.12. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria se angajează să contribuie cu cadrele universitare şi personalul tehnico-auxiliar necesare organizării şi desfăşurării procesului de învăţământ si a manifestarilor organizate in afara procesului educativ, seminarii si alte manifestari educationale si culturale.
4.13. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria se obliga sa intocmeasca decontul de cheltuieli privind finantarea activitatilor, iar sumele ramase necheltuite sa le restituie in contul Municipiului Alexandria.
4.14. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria se obliga sa intocmeasca un raport de activitate cu privire la modul de desfasurare a actiunii .
4.15. Universitatea VALAHIA, Facultatea de Stiinte si Inginerie Alexandria se obliga sa se implice activ in actiunea ce constituie obiectul prezentului contract in scopul realizarii obiectivelor propuse.
Articolul 5. - RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
5.1. Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de prezentul contract, părţile răspund potrivit prevederilor legale.
5.2. Niciuna din părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător (total sau parţial) a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorepunzatoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţă majoră, aşa cum este definită de lege.
Articolul 6. – ÎNCETAREA CONTRACTULUI
6.1. Încetarea contractului poate avea loc în următoarele situaţii:
a) de drept, la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă nu a fost prelungit prin act adiţional, conform prevederilor legale, ;
b) prin acordul părţilor contractante;
c) prin reziliere unilaterală de către Asociatul nr. 1, în cazul nerespectării obiectului asocierii de către Asociatul nr. 2 in contract;
d) Alte cauze:
• în cazul unui interes major al comunităţii locale sau în cazul unui interes naţional
• În situaţia în care imobilul prevăzut la punctul 4.1. din contract nu mai corespunde din punct de vedere tehnic scopului propus
• dacă nu se realizează obligaţiile contractuale de către părţi
Articolul 7 – FORŢA MAJORĂ
7.1. În cazul apariţei unui eveniment de forţă majoră, astfel cum este definit de Codul civil, partea care îl invocă, trebuie să informeze cealaltă parte în termen de 5 zile de la apariţia lui sau de la data la care a luat la cunoştinţă de acesta, prin notificare expresă. Încetarea cazului de forţă majoră va fi notificată în aceleaşi condiţii.
Articolul 8 – LITIGII
8.1. Toate litigiile ivite în modul de interpretare, respectare și a prevederilor din prezentul contract se soluţionează pe cale amiabilă.
8.2. In cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente.
Articolul 9 – DISPOZIŢII FINALE
9.1. Prin asocierea celor două părţi, nu se înfiinţează o nouă persoană juridică.
9.2. Cele două părţi, prin prezentul contract, nu urmăresc un scop patrimonial.
9.3. Regimul de gestionare a sumelor si controlul financiar se realizeaza in conditiile legii. Angajarea si decontarea cheltuielilor in baza prezentulyu contract se face potrivit Legii nr. 82/1991 a contabilitatii, cu modificarile si completarile ulterioare.
9.4. Gestiunea activităţii ce se va desfăşura conform prezentului contract, va fi ţinută de Asociatul nr.2, cu mijloacele proprii de evidenţă.
9.5. În cazul în care una din părţi produce , din culpă, un prejudiciu celeilalte părţi, va răspunde conform prevederilor legale, Culpa nu se prezumă, trebuie dovedită.
9.6. Prezentul contract se completează cu prevederile legislaţiei române în vigoare şi
9.7. Prevederile contractului au putere deplină pentru părţi .
9.8. Prezentul contract se incheie în 2 (doua) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
MUNICIPIUL ALEXANDRIA UNIVERSITATEA VALAHIA PRIMAR, RECTOR,
Xxxxxx XXXXXXXX Conf. univ. xx. Xxxxx XXXX
DIRECŢIA ECONOMICĂ FACULTATEA DE STIINTE SI INGINERIE
Xxxxxxxx XXXXXXX DECAN,
Conf. univ. xx. Xxxxx XXXXXXXXX
DIRECŢIA JURIDIC COMERCIAL
Xxxxxxxx XXXXXXXX DIRECTIA ECONOMICA SI GESTIUNEA RESURSELOR
Ec. Xx. Xxxxxx Xxxxxxxxxx
Biroul Cultură Sport Tineret OFICIUL JURIDIC
Xxxxxxx XXXXXXX Jur. Xxxxxxxx Xxxxx