Termenii și condițiile aplicabile serviciilor E-nformation, în parteneriat cu Turnitin
Termenii și condițiile aplicabile serviciilor E-nformation, în parteneriat cu Turnitin
Acești termeni și condiții (denumiți în continuare „Termenii”) constituie cadrul contractual în care E-nformation S.R.L. prestează serviciile Turnitin către dumneavoastră (denumit în continuare „Dvs.” sau „Clientul”) în calitate de autor de articole, studii și/sau lucrări de specialitate. Durata contractului corespunde perioadei de timp necesare prestării serviciului; ea începe la momentul încheierii contractului și se încheie la momentul finalizării prestării serviciului de către Noi.
Cine suntem?
E-NFORMATION S.R.L., o societate română, cu sediul în str. Xxxxxx Xxxxxx nr. 179, București, sector 2 020548, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/7511/2001, având număr unic de identificare RO14159813, tel/fax: 000-0000000, e-mail: xxxxxxxxx@x-xxxxxxxxxx.xx (denumită în continuare “E-NFORMATION” sau “NOI” sau “NOSTRU”).
Ce servicii oferim?
Noi suntem distribuitor autorizat al serviciilor administrate de Turnitin, LLC (denumită în continuare „Turnitin”) în România (denumite în continuare la singular „Serviciul Turnitin” și la plural „Serviciile Turnitin”).
Serviciile Turnitin sunt servicii digitale în sensul că ele permit schimbul de date constând în articole, studii și/sau lucrări de specialitate în format digital încărcate de Dvs. și interacţiunea dintre Dvs. și Noi cu aceste date.
În concret, Serviciile Turnitin constau în servicii de verificare anti-plagiat a lucrărilor, prestate de Turnitin și care promovează integritatea academică și îmbunătățesc rezultatele la toate nivelurile educaționale și în toate domeniile de cercetare și învățare.
Care este prețul pentru Serviciile Enago, cum se achită el și care este modalitatea de executare a serviciilor?
Înțelegem să răspundem tuturor solicitărilor primite din partea potențialilor clienți cu cotații de preț exacte.
Prețul pentru Serviciile Turnitin solicitate de Dvs. se calculează de la caz la caz în funcție de mărimea documentului pe care Dvs. îl transmiteți către Noi pentru a fi prelucrat (numărul de caractere cu spații).
Întotdeauna, odată primită solicitarea Dvs. de prestare a Serviciului Turnitin, Noi vă vom comunica în timp real cotația de preț corespunzătoare Serviciului; contractul de prestare a Serviciilor Turnitin dintre Noi și Dvs. se încheie doar după ce Dvs. vă dați acordul cu privire la prețul comunicat de Noi prin efectuarea plății.
Cotația de preț este valabilă pentru o perioadă de 3 (trei) zile calendaristice calculate începând cu data la care aceasta v-a fost comunicată, perioadă în care este necesar ca Dvs. să vă exprimați acordul expres cu privire la cotația de preț prin efectuarea plății. În lipsa primirii
unei confirmări din partea Dvs. în interiorul termenului mai sus arătat, oferta de preț își pierde valabilitatea. În cazul în care doriți totuși plasarea unei comenzi pentru Serviciile Turnitin după expirarea perioadei de mai sus trebuie să reluați procedura de comandă.
Prețul pentru Serviciile Turnitin este datorat și se plătește în integralitate, în avans, prin plată online, în termenul de 3 zile de mai sus; prestarea Serviciilor Turnitin nu începe mai devreme ca întreg prețul să fie achitat. Achitarea prețului va demara automat și prestarea serviciilor aferente.
Dacă, din orice motiv, nu puteți efectua plata în avans, vă rugăm să ne contactați în scris folosind datele de contact indicate în partea de început a acestor Termeni, menționând în mod specific motivele. Luăm în considerare motive reale și putem încerca să oferim și să agreăm soluții alternative.
Pentru o mai bună înțelegere, PAȘII PRINCIPALI ÎN PLASAREA UNEI COMENZI ȘI PRESTAREA SERVICIILOR TURNITIN SUNT URMĂTORII:
Pasul 1: E-NFORMATION preia comenzile Dvs. pentru Serviciile Turnitin prin intermediul web-site-ului xxx.xxxxxxxxx.x-xxxxxxxxxx.xx. Comenzile se fac prin vizitarea de către Dvs. a web-site-ul și completarea formularului de comandă prezent pe web-site, cu atașarea fișierului pentru care doriți prestarea Serviciilor Turnitin;
Pasul 2: Ulterior, cotațiile de preț vă sunt afișate în vederea confirmării de către Dvs. și efectuarea plății; Noi vă vom transmite la adresa de email indicată de Dvs. confirmarea acceptării plății împreună cu detaliile acesteia și acești Termeni; de la acel moment, contractul de prestări servicii este în vigoare și acești Termeni, inclusiv obligația Noastră de a livra Serviciul Turnitin în urma îndeplinirii obligației Dvs. de a plăti prețul,;
Pasul 3: Dvs. efectuați plata online în integralitate a prețului Serviciilor Turnitin;
Pasul 4: Condiționat de realizarea Pasului 3 de mai sus, începerea Serviciilor Turnitin constând în procesare fișierului primit de la Dvs. are loc imediat după ce Pasul 3 a fost realizat;
Pasul 5: Turnitin prestează Serviciile Turnitin contractate și va transmite prin intermediul web-site-ului xxx.xxxxxxxxx.x-xxxxxxxxxx.xx raportul rezultat în urma prelucrării;
Pasul 6 (ultimul): Serviciul Turnitin a fost finalizat și raportul de similitudine pentru fișierul comunicat poate fi descărcat accesând web-site-ul Nostru; acest moment marchează executarea completă a Serviciilor, cu excepția cazului în care Dvs. și Noi am convenit în mod expres altfel.
Care este termenul de prestare a Serviciilor Turnitin și cum livrăm documentele către Dvs.?
Livrăm întotdeauna lucrările în termenul promis prin intermediul web-site-ul Nostru. În cazul în care nu puteți vizualiza raportul de similitudine pentru fișierul comunicat, vă rugăm să ne contactați imediat.
Termenul de prestare a Serviciilor Enago este de maxim 15 (cincisprezece) minute.
Politica de înlocuire, anulare și expirare
Site-ul oferă anumite servicii, împreună cu alt conținut, date, imagini, informații și alte materiale care le permit Utilizatorilor autorizați să folosească instrumentele software găzduite de E-nformation.
Declarați că ați luat cunoștință de faptul că forma și natura Serviciilor și a Site-ului pe care E-nformation le furnizează pot suferi modificări uneori, fără notificare prealabilă și acceptați această situație. Declarați că ați luat cunoștință de faptul că E-nformation poate opri (definitiv sau temporar) furnizarea Serviciilor (sau a oricăror funcții din cadrul Serviciilor) către Dumneavoastră sau către utilizatori în general, decizia aparținând exclusiv companiei E-nformation, fără notificare prealabilă, și acceptați această situație.
Înțelegeți și acceptați faptul că Serviciul nu poate fi utilizat în niciun alt scop și nu poate fi furnizat unei alte părți decât așa cum este descris în prezentul contract. Veți despăgubi E-nformation și licențiatorii, furnizorii și prestatorii de servicii Xxxxxxxx și îi veți exonera de răspundere în cazul oricăror pretenții rezultate din utilizarea de către Dumneavoastră a Serviciului sau din utilizarea informațiilor pentru a stabili încadrarea sau notele studenților sau pentru orice alt scop.
Anulare și inlocuire documente
Fișierul inițial transmis de Dvs. către Noi nu poate fi înlocuit decât înainte de Achitarea Prețului Serviciului.
Livrarea serviciilor Turnitin de către Noi se face imediat, conform prezentelor termeni, după Achitarea Prețului Serviciului, situație în care contractul dintre Noi și Dvs. este finalizat și nu mai poate fi anulat.
Conformitatea Serviciilor E-nformation și Turnitin
În cazul în care aveți vreo reclamație sau observație în legătură cu Serviciile E-nformation și Turnitin, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați la datele de contact indicate în partea de început a acestor Termeni și vom încerca rezolvarea ei într-o variantă benefică pentru Dvs. și pentru Noi.
Alternativ, puteți accesa link-urile de mai jos pentru mai multe detalii cu privire la procedura de reclamații în fața Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sau de soluționare online a litigiilor:
Platforma SOL (Solutionarea online a litigiilor): xxxxx://xx.xxxxxx.xx/xxxxxxxxx/xxx/xxxx/xxxxx.xxx?xxxxxxxxxx.xxxx0.xxxx&xxxxXX
Limitarea răspunderii E-nformation
E-NFORMATION include toate diviziile, filialele, succesorii, companiile-mamă și angajații, partenerii, directorii, agenții și reprezentanții acestora, precum și orice furnizori terți sau surse de materiale. E-NFORMATION acționează cu profesionalism, în mod prudent și cu diligența așteptată de la un profesionist, luând măsurile de precauție necesare pentru a proteja fișierele transmise de către Dvs.. Cu toate acestea E-NFORMATION nu își asumă niciun fel de răspundere pentru pierderea sau alterarea fișierelor cauzată de orice factori, cum sunt dar fără a se limita la: pene de curent, defecțiuni hardware și/sau software, viruși informatici, dezastre naturale sau a orice alte aspecte și factori neprevăzuți care nu se află sub controlul Nostru, cu excepția cazului în care E-NFORMATION a acționat cu intenție sau culpă gravă.
Dvs. păstrați răspunderea și sunteți responsabil pentru crearea de copii de rezervă și de arhivă ale fișierelor pe care le transmiteți către Noi. E-NFORMATION nu va fi în niciun caz responsabilă față de Dvs. sau față de orice altă persoană pentru orice pierdere, modificare, corupere, eroare, omisiune sau modificare a fișierelor transmise.
În niciun caz E-NFORMATION nu va fi responsabilă pentru niciun fel de prejudiciu sau daună, fie în baza acestor Termeni, fie în baza unui alt temei, ca urmare a utilizării și/sau fundamentării deciziei Dvs. pe materialele de pe web-site-ul xxx.xxxxxxxxx.x-xxxxxxxxxx.xx.
E-NFORMATION nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere, oricum ar apărea, sau orice daune indirecte, speciale, incidentale, chiar dacă este informat cu privire la posibilitatea unor astfel de daune.
E-NFORMATION este responsabilă doar pentru intermedierea contractării de Servicii Turnitin între Dvs., în calitate de Client, și Turnitin, în calitate de prestator al Serviciilor Turnitin. Prin urmare, E-NFORMATION are nicio răspundere cu privire la sau legată de punctele de vedere și ideile exprimate în fișiere, acestea fiind și aparținând Dvs., în calitate de autor și utilizator al Serviciilor Turnitin.
În orice situație, răspunderea E-NFORMATION pentru orice prejudiciu care poate fi cauzat de orice întârziere, defect sau din orice alt motiv, precum și daunele care pot sau ar putea fi suportate de Dvs. sunt limitate la un cuantum maxim egal cu prețul efectiv plătit de Dvs. pentru achiziționarea respectivului Serviciu Turnitin.
Conținutul Fișierului transmis de Dvs.
Prin încărcarea pe web-site-ul E-nformation sau prin transmiterea oricărui conținut și/sau fișier al Dvs., îi oferiți lui E-NFORMATION (și celor cu care aceasta lucrează, inclusiv Turnitin și colaboratorilor acestuia) o licență neexclusivă, la nivel global, fără redevențe și plătită integral, transferabilă și sublicențiabilă, perpetuă și irevocabilă, pentru a copia, stoca și utiliza conținutul și/sau fișierul Dvs., LIMITAT și STRICT în legătură cu furnizarea
Serviciilor Turnitin și/sau a software-ului folosit pentru sau în legătură cu acestea și pentru a îmbunătăți algoritmii care stau la baza Serviciilor Turnitin și/sau a software-ului. Aceste date utilizate nu sunt identificabile personal și sunt utilizate numai pentru a îmbunătăți Serviciile Tunritin și/sau software-ul. Ele NU vor fi utilizate în niciun alt scop.
Drepturile Dvs. de Autor și Proprietate Intelectuală
E-NFORMATION, Turnitin, angajații, colaboratorii și prestatorii lor terți de servicii nu au și nu vor avea nicio pretenție cu privire la vreun articol, studiu sau lucrare care le-a fost transmisă de Dvs. în scopul prestării Serviciilor Turnitin.
Orice fișiere și/sau documente transmise de Dvs. către Noi (denumite în continuare
„Documentele”) sunt și vor rămâne proprietatea Dvs. intelectuală.
Dvs. sunteți răspunzător și Noi înțelegem că Dvs. declarați că ați obținut toate drepturile legale necesare, inclusiv dar fără limitare la drepturile de autor, din partea oricăror terți pentru sau în legătură cu Documentele sau porțiuni ale acestora care aparțin unor terțe părți. Este responsabilitatea Dvs. să hotărâți dacă este necesar pentru Dvs. să obțineți și/sau să dețineți orice licențe necesare pentru a utiliza conținut terț care face parte din Documente. Sunteți de acord și vă obligați să nu utilizați Serviciile Turnitin pentru sau în legătură cu, precum și să nu furnizați Documente ce conține materiale care fie încalcă drepturi de autor, fie sunt ilegale sau cu conținut sexual explicit, amenințătoare, abuzive, hărțuitoare, defăimătoare sau rasiale, etnice sau în alt mod inacceptabile, inclusiv dar fără limitare la orice materiale care ar putea da naștere oricărei răspunderii a E-NFORMATION, Turnitin sau a colaboratorilor acestora sau prestatorilor terți de servicii, sau care ar putea afecta negativ imaginea publică, reputația sau clientela E-NFORMATION, Turnitin sau a colaboratorilor sau prestatorilor terți de servicii.
Notificarea Modificărilor
E-NFORMATION își rezervă dreptul de a modifica acești Termeni în orice moment, cu sau fără a vă notifica cu privire la astfel de modificări. Orice comandă deja plasată și orice prestare de servicii în curs se supune Termenilor aplicabili la momentul intrării în vigoare a contractului. Modificările vor afecta utilizarea Serviciilor Turnitin de către Dvs. numai după data intrării în vigoare a respectivelor modificări și numai pentru comenzi viitoare, cu excepția cazului în care Dvs. agreați în mod expres altfel. Utilizarea Serviciilor Turnitin de către Dvs. după ce E-NFORMATION v-a notificat cu privire la astfel de modificări și Dvs. nu veți fi transmis un răspuns prin care să refuzați în mod expres respectivele modificări, va fi considerată o acceptare tacită de către Dvs a modificărilor în ce privește comenzile plasate ulterior.
Distrugerea Fișierelor și a Documentelor primite de la Dvs.
E-NFORMATION și Xxxxxxxx își rezervă dreptul de a salva fișierele și documentele pe sistemele sale în conformitate cu Politica privind confidențialitatea și fișierele cookie, Notificarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal și legea română. Dacă doriți în mod specific și expres să ștergem fișierele și documentele Dvs. din sistemele noastre, trebuie să ne trimiteți un email cu o solicitare în acest sens.
Web-site-ul xxx.xxxxxxxxx.x-xxxxxxxxxx.xx
Acest web-site este deținut și operat de E-NFORMATION și este protejat de legile internaționale privind drepturile de autor și mărcile comerciale. Nu aveți dreptul să modificați, să copiați, să reproduceți, să republicați, să încărcați, să postați, să transmiteți sau să distribuiți în niciun fel niciun material de pe acest web-site, incluzând cod și software. Nu aveți dreptul să descărcați materiale de pe acest website pentru uz personal, necomercial.
Legea aplicabilă
Acești Termeni aplicabili Serviciilor Turnitin furnizate de Turnitin se completează cu Termenii și Condițiile, Politica privind confidențialitatea și fișierele cookie și cu Notificarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal, documente prezentate pe web-site-ul xxx.xxxxxxxxx.x-xxxxxxxxxx.xx ce aparține E-NFORMATION, toate acestea fiind supuse și interpretate potrivit legii române. Orice dispute sau litigii cu privire la Termeni vor fi supuse jurisdicției exclusive a instanțelor din București, România.
Orice prevedere existentă în acești Termeni care privește și/sau reprezintă o reflectare a legislației aplicabile din domeniul protecției consumatorului NU se aplică comenzilor de Servicii Turnitin făcute de clienți care sunt entități sau persoane juridice.
Alte Aspecte
E-NFORMATION poate, la discreția sa exclusivă și absolută, să înceteze imediat prestarea Serviciilor Turnitin și contractul de prestări servicii, în cazul în care comportamentul Dvs. nu respectă acești Termeni.
Prin utilizarea Serviciilor Turnitin, sunteți de acord și vă obligați să respectați în integralitate acești Termeni. În cazul în care aveți obiecții cu privire la oricare clauză din acești Termeni sau oricare modificări ulterioare ale acestora sau aveți o nemulțumire, de orice fel, în legătură cu web-site-ul, singura opțiune disponibilă Dvs. este de a înceta utilizarea web-site-ului și a Serviciilor Turnitin.