ASPECTE CU PRIVIRE LA OBLIGAŢIA DE A CONTRACTA 29
ASPECTE CU PRIVIRE LA OBLIGAŢIA DE A CONTRACTA 29
Xxx XXXXX | |
Xxxx XXXXXXXXX Xxxx. univ. master în drept USEM |
Rezumat. Legea este în măsură să instituie în sarcina anumitor persoane şi în anumite condiţii, obligaţii de a contracta, restrîngînd în acest fel libertatea lor contractuală. În acest sens codul civil, stabilește o astfel de obligație prin reglementarea retractului litigios, sau în cazul în care unul din coproprietar se face vinovat de încălcarea drepturilor celorlalți coproprietari el fiind obligat să vîndă cota lui parte. Legea concurenței nr. 183 din 2012 stabilește obligația de a contracta dacă persoana juridică deține monopolul pe piață, sau și în alte cazuri. Conținutul obligației de contracta a fost diferit de la o perioadă istorică la alta, aceasta manifestîndu-se atît sub aspect cantitativ (în perioada economiei planificate, majoritate întreprinderilor erau obligate să contracteze în îndeplinirea planului), cît și sub aspect calitativ (în perioada contemporană se sesizează o individualizare a condițiilor în care intervine obligația de a contracta). Analiza condițiilor cînd obligația de a contracta va opera va depinde de calitatea subiectului pe care o vizează. Astfel în cazul comercianților (profisioniștii) obligația de a contracta îș-i găsește un cămp mai larg de aplicare. În principiu, ei sînt obligați să contracteze cu oricine care sînt interesați de propunerea lor. Ei vor avea obligația de a contracta, dar sub rezerva pe care o conține regimul juridic al ofertei – sub rezerva epuizării stocului disponibil. În cazul persoanelor fizice (consumatorii), obligația de a contracta nu se va impune cu aceiași rigoare. În principiu, ei au dreptul de a refuza încheierea contractului. În privința lor, ipotezele în care poate fi analizată obligația de a contracta sînt cele ce reies: cu ocazia emiterii unei oferte, cînt el refuză să considere contractul ca fiind încheiat în urma acceptării pure și simple a ei; cu ocazia emiterii unei propuneri de negociere iar ulterior refuză intrarea în negociere; cu ocazia retragerii din negocieri.
Cuvinte cheie. Obligație, a contracta, libertate, comercianți, consumatori, refuz, nejustificat, justificat, ofertă, negociere, precontractual, concurență, teorii.
Rezume. La loi est en mesure d'établir la responsabilité de certaines personnes et dans certaines circonstances, à des obligations contractuelles, limite ainsi leur liberté contractuelle. À cet égard, le Code civil établit une telle obligation en régulant différend rétractable, ou si un co- propriétaire est coupable d'infraction d'autres copropriétaires, il a été contraint de vendre sa part. Droit de la concurrence. 183 de 2012 établit l'obligation de contracter si la personne morale a un monopole sur le marché, ou dans d'autres cas. Le contenu de l'obligation de contracter était différent d'une période historique à l'autre, il se manifeste à la fois quantitativement (à l'époque de l'économie planifiée, la plupart des entreprises ont été obligées d'engager dans la réalisation du plan), ainsi que sur le plan qualitatif (entre contemporain on détecte une individualisation des conditions donc interviene lʼobligation de contracter). L'analyse des conditions lorsque l'obligation de contrat d'exploitation dépendra de la qualité du sujet auquel elles se rapportent. Donc, si les commerçants (profisionelle) l'obligation de contracter est et trouve un champ d'application plus large. En principe, ils sont obligés de contracter avec tous ceux qui sont intéressés à leur proposition. Ils seront obligés de contracter, mais sous réserve qui contient le régime juridique de l'offre - sous réserve de l'épuisement des stocks. Pour les particuliers (consommateurs), l'obligation de contracter est pas avec la même rigueur sera nécessaire. En principe, ils ont le droit de refuser la signature du contrat. En ce qui concerne les hypothèses qui peuvent être analysées obligation de contracter sont celles qui résultent: lors de l'émission d'un appel d'offres, chanter refuse de considérer le contrat comme conclu lors de l'acceptation pure et simple de celui-ci; une proposition sur la question de la négociation et l'entrée par la suite refusé dans la négociation; lors du retrait des négociations.
Mots-clés. Obligation, contractuelle, la liberté, les commerçants, les consommateurs, le refus, injustifiée, justifié, offres, négociation, pré - contractuelle, la théorie, la concurrence.
Întroducere:
Potrivit principiului libertăţii contractuale orice persoană are posibilitatea să încheie sau să refuze încheierea contractului. Expresia pozitivă a acestui principiu enunţă posibilitatea oricărei persoane de a încheia orice contracte. Totuşi libertatea contractuală nu presupune numai
29 lucrarea a fost prezentată în cadrul conferinței internationale European Economic Integration,25-26 martie 2016, USEM.
DIN MOLDOVA REVISTA ŞTIINŢIFICĂ Nr.1/2016
posibilitatea de a încheia contracte. Ea se manifestă şi prin posibilitatea lor de a refuza încheierea lui. Dacă o persoană este liberă să încheie un contract această libertate presupune şi posibilitatea de a refuza încheierea lui. Dreptul de a refuza, însă, nu poate să fie exercitat în mod discreţionar, el comportînd anumite limite. Aceste limite pot fi contractuale sau legale. Obligația de a contracta apare ca o limită a dreptului de a refuza încgeierea contractului și ca o excepției de la principiul libertății contractuale30.
Rezultate și discuții:
Legea este în măsură să instituie în sarcina anumitor persoane şi în anumite condiţii obligaţii de a contracta, restrîngînd în acest fel libertatea lor contractuală. Vom prezenta în continuare cîteva asemenea situații cînd legea impune respectarea unei astfel de obligații.
Considerăm că, chiar în cadrul Codului civil, sunt norme care restrînge unor anumite categorii de persoane dreptul de a refuza contractarea, cu privire la anumite contracte şi în anumite condiţii concrete. Ne referim la retractul litigios, reglementat la art. 802, C. civ.
Art. 802 C. civ., ”În cazul în care un drept litigios a fost vîndut, cel de la care se reclamă este eliberat dacă plătește cumpărătorului prețul vînzării, cheltuielile de vînzare și dobînda pentru preț și pentru cheltuielile de vînzare calculată de la data cînd prețul și cheltuielile au fost plătite”
Modalitatea prin care debitorul cedat al unei cesiuni litigioase se poate elibera de cesionarul său reprezintă un contract forţat de vînzare- cumpărare, elementele esenţiale ale căruia sunt prestabilite de legiuitor: părţile, preţul, condiţiile în care contractul poate fi încheiat. Ca urmare a acestei vînzări, dreptul şi obligaţia litigioasă ajung în patrimoniul aceleaşi persoane, obligaţia stingîndu-se prin confuziune. Cesionarul nu se poate opune retractului litigios, deci el nu poate refuza încheierea contractului, dacă debitorul cedat se hotărăşte în acest sens.
Un alt caz este prevăzut în art. 354 alin 2, C. civ, potrivit căruia, dacă un coproprietar prin fapta sa sau prin fapta persoanelor cărora le-a cedat folosința ori celor pentru care este ținut să rîspundă, încalcă în mod grav drepturile celorlalți coproprietari, ” … copropritarul este obligat la înstrăinarea cotei sale. În caz de refuz, vînzarea ei silită se dispune prin hotărîre judecătorească”. Prin urmare prin derogare de la regula libertăţii de a contracta, coproprietarul aflat în culpă, va fi obligat să vîndă, deşi, prin ipoteză, nu şi-a manifestat voinţa în acest sens.
Aceste obligaţii (de a contracta) reveneau în mod uzual agenţilor economici în perioada economiei planificate. ”Sarcinile de furnizare de produse, de executare de lucrări sau de prestare de servicii stabilite, prin act administrativ de planificare, unor organizaţii socialiste anume determinate, dau, aşadar, naştere, în anumite condiţiuni, pe seama acestor organizaţii, obligaţiei civile reciproce de a contracta.”31. Obligaţia de a contracta avea înţelesul unei "obligaţii de a încheia un contract care să cuprindă toate clauzele susceptibile de a duce la îndeplinirea întocmai a sarcinii de plan32."
Ca urmare a neaducerii la îndeplinire a unei asemenea obligaţii din partea unei părţi, în România, Arbitrajul de Stat era competent să soluţioneze litigiul născut în legătură cu încheierea contractului printr-o hotărîre care să ţină loc de contract33. ”Or acest rol al hotărîrii arbitrale de a ţine loc de contract se regăseşte şi în cazul acelor litigii precontractuale care urmăresc
30 A se vedea în acest sens: X. Xxxx, Libertatea contractuală, în Dreptul, nr. 3/1993, p. 29-32, X. Xxxxxx, X. Xxxxxx, Libertatea contractuală și dreptul constitutional, în Dreptul, nr. 7/1995, p. 8-12, X. Xxxxxxx, Autonomia de voință în contractul de comerț internațional, în Dreptul, nr. 1/1997, p. 6- 13, X. Xxxxxxx, Principiul libertății contractuale și limitele sale, în Dreptul, nr. 10/1997, p. 24-26.
31 Tr. Xxxxxxx, X. X. Xxxxxxx, Teoria și practica litigiilor precontractuale, Editura Academiei R.P.R, București, 1962, p. 24; a se mai vedea în acest sens: X. Xxxxxxxx, Buna-credinșă în raporturile juridice civile, Editura Academiei R.S.R., București, 1981, p. 119; X. Xxxxxxx, Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei R.S.R., București, 1972, p. 68 și bibliografia citată de acești autori.
32 Tr. Ionaşcu, X. X. Xxxxxxx, Teoria şi practica litigiilor precontractuale, Editura Academiei R.P.R, Bucureşti, 1962, p. 48.
33 A se vedea în acest sens: Art. 26, alin. 3 din Legea 71 din 29 decembrie1969 privind contractele economice, publicata în Buletinul Oficial nr. 60 din 14 iulie 1970: ”Hotărîrea data în rezolvarea neînțălegerilor ivite cu prilejul încheierii contractului face parte din contract pe data cand a fost încheiat. În cazul refuzului de contractare, hotărarea ține loc de contract pană la perfectarea acestuia de către părți. În cazul refuzului nejustificat de a contracta, organele competente sa rezolve neînțălegerile precontractuale vor face și propuneri de sancționare a persoanelor vinovate, potrivit legii.”
obligarea la contractare”34. Sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii era, deci, pronunţarea unei hotărîri care să ţină loc de contract. Prin acea hotărîre nu erau acordate şi daune-interese. Daunele- interese puteau fi acordate numai dacă partea recalcitrantă persista în comportamentul său, şi numai printr-o nouă hotărîre, temeiul juridic fiind nerespectarea hotărîrii anterioare. Dar, fostul Tribunal Suprem a hotărît, totuşi, că ”...această reparaţie, în cazul refuzului de a încheia un contract, poate cel mult da naştere la o acţiune în daune, în vederea despăgubirii pentru prejudiciile cauzate prin refuzul contractării”35.
Aceste restrîngeri, din partea legiuitorului, a dreptului de a refuza consimţămîntul în vederea încheierii unui contract, vizînd în special agenţii economici, nu au fost specifice numai perioadei economiei planificate, ele fiind întîlnite şi în economia de piaţă. Într-un stiudiu mai vechi referitor la problema discutată s-a arătat că cel mai bun remediu împotriva refuzului nejustificat din partea unui comerciant de a contracta cu anumite persoane este concurenţa comercială36. Nu poţi cumpăra un lucru de la un comerciant, fiindcă eşti refuzat, mergi la concurenţă, care apare în acest fel ca un mecanism sancţionator eficace împotriva refuzului de a contracta.
Dar în ultimul timp, statul intervine tot mai des şi mai mult în acest domeniu37 prin stabilirea cadrului legal în care se desfăşoară şi se dezvoltă concurenţa, persecutînd manifestările de concurenţă neloială. Refuzul de a contracta a făcut şi el obiectul unor asemenea reglementări38.
Legea nr. 183 din 11.07,201239, Legea concurenței, protejează consumatorii împotriva unor acțiuni concurențiale ilicite. Astfel, art. 11, din lege, interzice abuzul de poziţie dominantă:
” (1) Este interzisă folosirea unei poziţii dominante pe piaţa relevantă în măsura în care aceasta poate afecta concurenţa sau leza interesele colective ale consumatorilor finali.
(2) Practicile abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri inechitabile de vînzare ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare;
b) limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creînd în acest fel unora din ei un dezavantaj concurenţial;
d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptare de către partenerii comerciali a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
e) practicarea unor preţuri excesive sau a unor preţuri de ruinare în scopul înlăturării concurenţilor;
f) refuzul neîntemeiat de a contracta cu anumiţi furnizori sau de a face livrări către anumiţi beneficiari;
g) ruperea unei relaţii contractuale stabilite anterior pe piaţa relevantă pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.
(3) Dacă datele sugerează că preţul practicat de întreprinderea dominantă riscă să ducă la înlăturarea unor concurenţi la fel de eficienţi, acest element se va include în evaluarea generală a restrîngerii semnificative a concurenţei, ţinînd cont de alte probe cantitative şi/sau calitative.
34 Tr. Xxxxxxx, X. X. Xxxxxxx, op. cit, p. 281;
35 Dec. col. civ. nr.1867, din 26 septembrie 1956, în Culegerea de Decizii ale Tribunalului Suprem a R.S.R. pe anul 1956, Editura Științifică, București, 1958, p. 102-103.
36 A se vedea în acest sens: Xxxx Xxxxxx Xxxxx, Xx refus de contracter oppose en raison de consideration persormelîes, RTD civ, 1908, p. 289-311.
37 În doctrina se discută despre ”publicizarea” dreptului comercial. Ba chiar mai mult, însăşi expresia "drept comercial" este contestată de mulţi autori, propunîndu-se o serie de alte expresii care ar reflecta, printre altele, şi intervenţionismul statului în dreptul comercial. A se vedea în acest sens X. Xxxxx, Droit des qffaires, Tome 1, 10е edition, Economica, Paris, 1998, p. 1-2.
38 A se vedea în acest sens: I. L. Xxxxxxxxx, Drept comercial roman. Teoria generalг a obligațiilor comerciale. Probele. Contractul de vînzare-cumpîrare, lucrare revăzută, completată și adusă la zi de X. Xxxxxx, Editura ”Lumina Lex”, București, 1994, p. 137.
39 Publicată în Monitorul Oficial, nr. 193-197/667 din 14.09.2012.
DIN MOLDOVA REVISTA ŞTIINŢIFICĂ Nr.1/2016
(4) Întreprinderile dominante nu se penalizează pentru pierderi ex post în cazul în care decizia ex ante de aplicare a pretinselor practici abuzive a fost luată cu bună-credinţă, şi anume dacă pot furniza probe concludente conform cărora au putut estima în mod rezonabil că activitatea va fi profitabilă.
(5) Interdicţia stabilită la alin. (1) şi (2) nu se aplică dacă întreprinderea dominantă demonstrează că practicile sale sînt justificate, fiind necesare din punct de vedere obiectiv sau producînd creşteri semnificative ale eficienţei, care compensează orice efecte anticoncurenţiale asupra consumatorilor, cu condiţia că practicile respective sînt indispensabile şi proporţionale cu pretinsul scop urmărit de întreprinderea dominantă.
(6) Caracterul de necesitate obiectivă şi de proporţionalitate trebuie să fie determinat pe baza unor factori care nu ţin de întreprinderea dominantă, cum ar fi motivele de sănătate sau de siguranţă legate de natura produsului respectiv.
(7) În cazul în care invocă motivele de creştere a eficienţei care sînt suficiente pentru a garanta că nu există riscul de a cauza un prejudiciu net consumatorilor, întreprinderea dominantă va trebui să demonstreze, cu un grad de probabilitate suficient de ridicat şi pe baza unor probe verificabile, că sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) s-a realizat creşterea eficienţei sau este probabil să fie realizată ca urmare a practicilor respective, cum ar fi îmbunătăţirile tehnice ale calităţii bunurilor sau reducerea costului de producţie ori de distribuţie;
b) practicile respective sînt indispensabile pentru creşterea eficienţei: trebuie să nu existe alternative mai puţin anticoncurenţiale la aceste practici care să fie capabile să determine în aceeaşi măsură creşterea eficienţei;
c) creşterea probabilă a eficienţei determinată de practicile respective compensează orice efecte negative probabile asupra concurenţei şi bunăstării consumatorilor pe pieţele afectate;
d) practicile respective nu elimină concurenţa efectivă prin suprimarea majorităţii sau a tuturor surselor existente de concurenţă efectivă sau potenţială.
(8) Practicile de excludere care menţin, creează sau consolidează o poziţie de piaţă ce se apropie de cea de monopol nu pot fi justificate în mod normal pe motivul că acestea creează şi cîştiguri de eficienţă.
Observăm, că indiferent de poziţia agentului economic vizat de această sancţiune, contractul de vînzare va fi perfectat, în ciuda refuzulzui de a contracta40.
Dar, nu numai legea, ci şi persoanele î-şi pot limita libertatea contractuală (dreptul nelimitat de a refuza încheierea contractului) pe cale convenţională41, prin emiterea unei oferte ferme de contractare42 sau îşi pot restrînge această libertate prin antrenarea sa în negocierile unui contract sau chiar prin emiterea unei oferte care ar avea valoarea juridică a unei invitaţii la negocieri.
40 A se vedea în acest sens, cu privire la legislația românească, Xxx Xxxxxxx, Principiul liberății de a contracta și limitele sale în materie de vînzare-cumpărare, R.D.C., nr. 6 /1999, p. 46.
41 În cazul contractului de vînzare-cumpărare această alienare a libertății contractuale se poate realiza prin intermediul promisiunii unilaterale sau bilaterale de a contracta (vinde/cumpăra) și în anumite condiții prin pactul de preferință. A se vedea cu privire la aceste aspecte: Xxxxx Xxxxxxx, La promesse unilateral de vente et sa realisation dans la pratique, Imprimerie-Librairie X. Xxxxxxx, Mayenne, 1927, p. 8 - 11, Xxx Xxxxxxx, Promisiunea unilaterală de a vinde sau cumpăra, R.D.C., nr. 9/1999, p. 36 - 49 și idem, Pactul de preferință, R.D.C., nr. 11/1999, p. 28-34, idem, Promisiunea sinalagmaticг de vînzare-cumpărare ca formă autonomă de contract, în Studia Uniniversitatis ”Babeș-Bolyai”, Jurisprudenția, nr. 2/2000, p. 6; Xxxxxx Xxxxxx, Antecontractul de vînzare-cumpărare, în ”Dreptul”, nr. 3/2000, p. 55 și urm.
42 Oferta fermă de a contracta este studiată suficient în doctrina și practica judiciară, (a se vedea Xxxxx Xxx, Condițiile de fond ale ofertei de a contracta, Conferința Națională cu Participare Internațională, ”Un deceniu de realizări și experență a parteneriatului și cooperării Republicii Moldova cu Comunitățile Europene și Statelor lor membre”, Cișinău, 2014 Idem, Condițiile de formă ale ofertei de a contracta, Conferința Națională cu Participare Internațională, ”Un deceniu de realizări și experență a parteneriatului și cooperării Republicii Moldova cu Comunitățile Europene și Statelor lor membre”, Cișinău, 2014.) xxxxxx ca în prezentul studiu să nu o abordгă decat accidental, preocupandu-ne, în principal, de oferta de a negocia și de valoarea ei juridică.
Problema restrîngerii voluntare a libertăţii contractuale a fost analizată în funcţie de calitatea celui care a avut iniţiativa unui asemenea demers precontractual. Doctrina a făcut distincţie între situaţia comerciantului şi situaţia necomerciantului:
a. Situaţia comerciantului. Profesia comercianţilor constă în a încheia asemenea contracte în mod uzual. Despre comercianţi s-a spus că sunt în ”stare de ofertă permanentă”, adică ei nu se află într-o stare de independenţă completă faţă de public, aşa cum s-ar afla un necomerciant43. De menţionat, că în doctrina şi jurisprudenţa franceză problema se soluţiona în termeni asemănători, încă de la începutul secolului, deci, pînă la intervenţia masivă a statului în acest domeniu, dacă nu cu privire la toate cazurile, cel puţin în cele în care comercianţii se bucurau de privilegiul unui monopol, chiar şi numai a unuia de fapt44.
Este limpede că un comerciant îşi vede libertatea contractuală restrînsă în cazul cînd încheie o promisiune un i- sau bilaterală de vînzare-cumpărare sau emite o ofertă fermă de a contracta. Întrebarea care ar putea să apară este, dacă o simplă invitaţie la negocieri poate spulbera în totalitate sau cel puţin în parte libertatea contractuală a comerciantului, făcînd să dispară sau limitînd dreptul comerciantului de a refuza încheirea contractului, în lipsă de oricare dispoziţii legale exprese45?
Situaţia expusă trebuie deosebită de o altă situaţie, aparent similară: oferta fermă, dar tacită de a contracta. Vînzătorul care expune marfa în vitrine cu indicarea preţului şi ulterior refuză să încheie contractul nu se înscrie în parametrii problemei enunţate. În acest caz, momentul în care cumpărătorul acceptă oferta este şi momentul în care ia naştere contractul de vînzare-cumpărare, în speţă nemaipunîndu-se problema refuzulului de a contracta ci a neexecutării contractului). S-a considerat că în asemenea cazuri nu se poate discuta despre o ofertă fermă de a contracta, fiindcă dacă la momentul acceptării ofertei obiectul contractului nu mai există pe stocurile vînzătorului, contractul nu se poate forma. Conform unei alte opinii, o ofertă de vînzare de genul celei prezentate este întotdeauna presupusă făcută sub condiţia neepuizării stocului, condiţie care este luată în consideraţie chiar şi dacă este tacită46. în fine, conform altei opinii47, căreia îi dăm preferinţă, lipsa mărfurilor din stoc reprezintă un refuz justificat de a contracta.
Dacă, însă, nu se determină vre-un element esenţial al viitorului contract (preţul, de exemplu) nu mai suntem în prezenţa unei oferte ferme, ci numai în faţa unei oferte de a contracta, de a negocia contractul care se doreşte a fi încheiat.
Criteriul care permite demarcaţia între oferta fermă de a contracta şi o invitaţie de a negocia un viitor contract este determinarea definitivă a voinţei ofertantului asupra elementelor esenţiale ale contractului.
Problema este de o reală importanţă din punct de vedere practic, fiind cunoscută tendinţa instanţelor de judecată de a admite cu multă largheţe incidenţa responsabilităţii ofertantului în cazul retragerii unei oferte ferme, faţă de admiterea responsabilităţii pentru încălcarea unei obligaţii precontractuale în timpul negocierilor48.
Comerciantul nu va pierde dreptul de a refuza încheierea contractului propus, prin faptul emiterii unei oferte de a negocia un viitor contract, dar acest drept nu va putea fi
43 "Dacă în raporturile juridice civile, afară de restricțiile prevăzute de lege, oricine poate contracta, după cum dorește, în raporturile dintre comercianți sau dintre comercianți și consumatori există o obligație legală de a contracta cu orice solicitant." Xxx Xxxxxxx, Principiul libertății de a contracta și limitele sale în materie de vînzare-cumpărare, R.D.C., nr. 6 /1999, p. 46.
44 A se vedea în acest sens: Xxxx Xxxxxx Xxxxx, Xx refus de contracter opposeen raison de considerationpersonnelles, RTD civ, 1908, p. 289-311.
45 Nu ne referim la situațiile în care legea instiuie expres asemenea obligații în sarcina comerciantului.
46 A se vedea în acest sens: Xxxxx Xxxxxxxx, op. cit, p. 39.
47 A se vedea X. Xxxxxxx, Principiul libertății de a contracta și limitele sale în materie de vînzare- cumpărare, R.D.C., nr. 6 /1999, p. 44-49, nota 12.
48 De fapt referitor la această problemă, cazuistica este quasi-absentă. După cercetгrile pe care le-am efectuat am reușit să indentificăm numai o decizie în acest sens; Decizia Curții de Apel București, secția I, din 24 decembrie 1919, în care s-a hotгrat că ”simpla policitațiune nu poate produce nici un efect, nu poate produce nici unui raport juridic și nici nu poate crea vre-o obligațiune atat timp cît nu este acceptată de partea cîreia este destinată, ea neputînd constitui nici un drept în favoarea celui ce o face și în contra celui căruia este adresată”, a se vedea și Decizia nr. 4814 din 21 decembrie 1999, CSJ, secția comercială, cu notă critică de Xxx Xxxxxxx, în ”Dreptul” nr. 11, pp. 63-173
exercitat discreţionar de către acest comerciant. Prin emiterii unei asemenea oferte, dreptul său va dobîndi anumite limite pe care nu le avea anterior.
b. Situația consumatorilor. In pricipiu, în cadrul raporturilor juridice civile, nu există vre-o obligaţie legală de a contracta. Părţile sunt libere să încheie contracte sau să refuze încheierea lor, după cum le dictează interesele. Acest drept nu poate fi exercitat abuziv nici în cazul necomercianţilor şi există atîta timp cît nu este înstrăinat de către titularul său prin vreuna din modalităţile arătate. Considerăm că şi în cazul necomercianţilor lansarea unei invitaţii de a negocia un anumit contract, constituie o modalitate de restrîngere a libertăţii contractuale. Şi în asemenea cazuri, oferta de a negocia un contract va produce efecte juridice. Considerăm, însă, că rigorile nu vor fi aceleaşi în cazul comercianţilor şi necomercianţilor.
În fine şi jurisprudenţa este în măsură să constate situații de limitare a libertăţii contractuale a părţilor în anumite condiţii.
Astfel instanţele franceze au contestat, încă de la începutul secolului XX, dreptul unei întreprinderi care se bucură de un privilegiu (poziţie dominantă, monopol de drept sau de fapt) de a refuza încheierea unui contract cu anumite persoane. Doctrina analizînd soluţiile jurisprudenţiale a distins trei grade a refuzului de a contracta în funcţie de intensitatea relaţiilor cu virtualii cocontractanţi:
1. Persoana care a primit o ofertă şi refuză să contracteze.
2. Persoana a emis o ofertă de a intra în negocieri şi ulterior refuză să negocieze.
3) Persoana întrerupe negocierile în curs de desfăşurare49. Vom analiza în continuare aceste ipoteze.
1) Persoana care a primit o ofertă şi refuză să contracteze. Nu contează natura ofertei primite
- ofertă fermă de a contracta în care sunt stabilite toate elementele viitorului contract şi care necesită numai o simplă acceptare pentru a se forma contractul preconizat sau o ofertă de a intra în negocieri pentru a stabili elementele viitorului contract. Partea care a recepţionat asemenea ofertă poate refuza să dea curs invitaţiei, refuzul putînd fii expres sau tacit50. în acest caz nu se poate pune problema responsabilităţii părţii pentru refuz nejustificat de a contracta. Ofertantul nu are nici un drept de a obţine angajarea celeilalte părţi într-o relaţie contractuală şi pe cale de consecinţă destinatarul ofertei are întotdeauna un interes legitim de a refuza acceptarea. A presupune contrariul, deci a admite posibilitatea de a fi antrenată răspunderea destinatarului ofertei pentru refuzul său, înseamnă a restrînge indirect principiul libertăţii contractuale, periclitîndu-se grav securitatea statică a circuitului civil. Dacă cineva nu poate fi constrîns să vîndă ceva pe cale directă, ar putea fi determinat să facă acest lucru pe cale indirectă, angajîndu-i-se o răspundere civilă pentru refuzul său de a contracta.
Problema care se poate pune în legătură cu această ipoteză este dacă acest refuz este susceptibil de a fi exercitat în mod suveran, indiferent de substratul său subiectiv sau există posibilitatea de a exercita acest drept în mod abuziv51.
Această ipoteză presupune nişte demersuri precontractuale adresate unei persoane, care ulterior se hotărăşte să negocieze contractul propus, dar ofertantul refuză negocierea contractului. Această ipoteză nu trebuie confundată cu emiterea unei oferte ferme de a contracta, fiindcă în cazul acceptării de către destinatar nu mai putem discuta despre un refuz de a contracta, ci de
49 A se vedea în acest sens: Xxxx Xxxxxx Xxxxx, Xx refus de contracter oppose en raison de consideration personnelles, RTD civ, 1908, p. 289-311.
50 A se vedea în acest sens: Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxxxx, Le silence createur d'obligations et l'abus du droit, RTDciv, 1930, pp. 999-1009; Xxxxx Xxxxxxx, op. cit, p. 5.
51 A se vedea în acest sens: L. Campion, De l 'exercice antisocial des droits subjectifs. La theorie de l 'abus des droits, Etablissements Xxxxx Xxxxxxxx, Bruxelles și Librairie Generale de Droit, Paris, 1925, p. 94; ”Ce droit n'est pas reste plus absolu que ceux examines jusqu'ici. Une reaction anti- individuliste se dessine. La jurisprudence et meme la loi ont admis que le refus de contracter pouvait devenir abusif s'ii avait des consequences antisociales ou s'il inspire par l'intention de nuire.”; a se vedea în acest sens și Xxx Xxxxxxx, Drepturile subiective civile și abusul de drept, Ed. ”Dacia”, Cluj- Napoca, 1988, p. 82-83., ”Libertatea contractual” sau ”libertatea convențiilor”, întocmai ca ”libertatea de voința în materia contractelor”, nu poate fi considerată, în viața noastră juridică, absolută, discreționară, nesusceptibilă de abus."
neexecutarea contractului deja â încheiat. Pentru a rămîne în arealul problemei pe care o discutăm, orferta trebuie să îmbrace forma unei invitaţii la negocieri. Care este valoarea juridică a unei asemenea oferte? Cu certitudine, ea nu va produce aceleaşi efecte ca o ofertă fermă de a contracta, prin urmare acceptarea ei nu va conduce la formarea contractului. Dar ce valoare are în asemenea caz refuzul de a negocia provenit chiar de la cel ce a avut iniţiativa începerii negocierilor? Trebuie să distingem între ofertele de a negocia care implică îndeplinirea anumitor condiţii, obligaţiuni de îndeplinit din partea viitorului cocontractant şi cele adresate publicului larg fără nici un fel de detalieri şi necondiţionat. In primul caz, dacă acceptantul nu îndeplineşte condiţiile impuse, nu are, în principiu, de ce să se plîngă în caz de refuz. în cel de-al doilea caz, apelînd la publicul larg fară nici un fel de rezerve, ofertantul a permis să se creadă că oricine poate ridica oferta, în condiţiile uzuale în care se tratează asemenea afaceri. Ofertantul a creat o anumită încredere părţii care a primit oferta, încredere pe care o înşeală, refuzînd negocierile ulterioare şi respectiv posibilitatea încheierii acelui contract. Dacă acest refuz este justificat pe anumite considerende economice, nu se pune problema responsabilităţii părţii de la care provine refuzul. Dacă acest refuz este nejustificat, responsabilitatea va putea fi angajată.
După cum am menţionat, refuzul de a contracta poate îmbrăca şi forma refuzului de a nu contracta52. Aceasta ar fi ipoteza cînd părţile au început deja negocierile în vederea încheierii unui anumit contract, dar una din ele rupe intempestiv aceste negocieri. Această problemă este analizată mai bine de un secol în literatura şi jurisprudenţa străină53, existînd suficiente studii şi monografii precum şi cazuistică, fiind elaborate mai multe teorii referitor la natura şi întinderea răspunderii cu o audienţă mai mult sau mai puţin largă.
În doctrina germană s-a evidenţiat teoria lui Xxxxxxx. El a văzut în responsabilitatea precontractuală o răspundere de natură contractuală. Baza acestei răspunderi o constituie "culpa in contrahendo " ce rezultă dintr-o convenţie tacită, în cadrul căreia fiecare se angajează să răspundă de toate greşelile comise în vederea încheierii contractului (răspunderea precontractuală) şi încă de a asigura cealaltă parte că contractul prezintă toate elementele de valabilitate (această răspundere se va aplica în cazul anulării contractului). Deci, conform acestei teorii, fiecare parte se angajează să presteze ”diligentia in contrahendo” , angajament ce decurge dintr-o convenţie tacită (fapt, ce a atras critici severe acestei teorii, o asemenea convenţie neputînd fi decît artificială, cu greu admisă de către părţi).
Daunele-interese suferite (vertrags interesse) conform acestei teorii se compun din pierderile şi cheltuielile efectiv suferite (damnum emergens) şi beneficiul nerealizat (/ucmm cessans). Teoria lui Xxxxxxx se afla undeva între cele două teorii radicale: teoria care are ca fundament responsabilitatea bazată pe o culpă lată şi teoria lui Xxxxxxxxxx.
Teoria riscului contractual. Teoria lui Windscheid. Conform acestei teorii, atunci cînd o persoană ia iniţiativa unui contract, ea îşi asumă implicit responsabilitatea tuturor prejudiciilor cauzate celeilalte părţi sau terţilor şi acest lucru independent de natura acestor prejudicii. Spre deosebire de Xxxxxxx care menţine idea de culpă, această teorie se prezintă ca o teorie obiectivă, dincolo de orice idee de culpă.
Teoria lui Xxxxxxx. Conform acestei teorii, culpa constă în neîndeplinirea unei obligaţii preexistente. Neîndeplinirea unei obligaţii contractuale va atrage răspunderea contractuală, neîndeplinirea unei obligaţii generale, impuse de lege se va solda cu angajarea răspunderii delictuale. Partea care se plînge de ruperea intempestivă a negocierilor va trebui să demonstreze existenţa în sarcina celeilalte părţi a unei obligaţii pe care aceasta a încălcat-o. Faptul de a intra în
52 A se vedea în acest sens: Xxxx Xxxxx, op. cit, p. 7.
53 A se vedea în acest sens: Xxxxxxxxx Xxxxxxxx, Dei periodi precontractuali e della loro vera ed estatta construzione scientifica, în Studi giuridici in onore di Xxxxx Xxxxx, Naples,1906, voi. Ш, p. 271 și urm., apud X. Xxxxxxxxx, De la responsabilite precontractuelle a propos d'une nouvelle etude sur la matiere, RTD civ, 1907, p. 697; Xxxx Xxxxx, op. cit; Xxxxx Xxxxxxxx, op. cit; Xxxx Xxxxxx Xxxxx, Du refus de contracter opposeen raison de consideration personnelles, XXXxxx, 1908, p. 289-311; Xxxxx Xxxxxxx, La sanction de la faute precontractuelle, XXXxxx, 1974; J. Mestre, La non- conclusion d'un contratpeut-elle constituer un prejudice reparable ?, RTD civ, 1988, p. 107; Obs., X. Mestre, ”Revue trimestrielle de droit civil”, 1998, p. 339; Obs., G. Xxxxx, ”Revue trimestrielle de droit civil”, 1976, p. 549; Xxxx-Xxxx Xxxxxxxxx, Technique contractuelle, 2e edition, Ed. Xxxxxxx Xxxxxxxx, 1999, etc.
negocieri impun părţilor nişte obligaţii speciale, ele nu mai rămîn în sfera obligaţiilor generale, este făcut un pas în plus, părţile sunt supuse unei noi diligente (diligentă pe care Xxxxxxx x văzut-o sub forma dilgentia in contrahendo).
Au fost emise şi alte teorii, precum teoria mandatului, gestiunii de afaceri, angajamentului unilateral, dar care au fost şi ele expuse unor critici aspre, neputînd fi reţinute pentru rezolvarea problemei în cauză.
Teoria lui Faggella. Printre aceste teorii s-a evidenţiat teoria lui Xxxxxxxx, una dintre cele mai importante în domeniu. Ea a reprezentat un studiu nou asupra materiei, după cum şi-a întitulat articolul său R. Saleilles54. Faggella a divizat în trei părţi perioda precontractuală: negocierile preliminarii, elaborarea ofertei şi emisiunea ofertei. Acest lucru constiuie una dintre ideile de bază în jurul căreia este construită întreaga teorie: determinarea fazelor perioadei precontractuale, menţinerea în întregime a dreptului de retragere în oricare dintre aceste faze, combinarea principiului autonomiei cu principiul responsabilităţii.
Prima fază-negocierile preliminarii-este faza în care părţile încearcă să ajungă la înţelegeri reciproc avantajoase cu privire la elementele viitorului contract. In funcţie de complexitatea contractului prognozat, diferă şi numărul acestor convenţii. S-a pus problema de a şti care este valoarea juridică a acestor înţelegeri. Părerea dominantă a fost55 că aceste înţelegeri, chiar dacă îmbracă forma unor convenţii nu sunt veritabile acorduri de voinţă, destinate să creeze, modifice sau stingă raporturi juridice. Scopul lor este de a trasa itinerarul viitorului contract, oprindu-se asupra elementelor necesare încheirii lui. Dar aceste convenţii nu sunt consimţite decît sub beneficiu de inventar, în funcţie de evoluţia evenimentelor. Aceste convenţii sunt străine domeniului contractualului şi obligatoriului.
După această fază, care este uzual cea mai lungă, urmează cea de-a doua, denumită de Faggella faza formulării ofertei definitive. Părţile se retrag pentru a reflecta asupra celor negociate şi partea, de obicei cea care are iniţiativa, urmează să formuleze oferta în forma ei finală. în această fază părţile au dobîndit un grad în plus la încrederea lor de a vedea contractul încheiat. Ele au ieşit din perioada tatonamentelor, discuţiilor, compromiselor, ajungînd la un acord satisfăcător pentru ambele părţi.
Această etapă este urmată de cea de-a treia şi ultima etapă precontractuală: emisiunea ofertei. Această fază s-a bucurat de o atenţie sporită şi este bine studiată, astfel încît urmează să o omitem din acest studia.
Ideea pe care a încercat să o promoveze Faggella este că nu numai a treia fază - emisiunea ofertei - are o valoare juridică, ci şi primele două faze au o anumită valoare juridică, fiind deja susceptibile de a produce anumite efecte juridice. Autorul abandonează idea tradiţională, conform căreia primele faze reprezintă simple manifestări de fapt, care rămîn indiferente şi inoperante din punct de vedere juridic, pînă nu se traduc într-o manifestare de voinţă propriu-zisă.
Această clasificare a lui Xxxxxxxx a perioadei precontractuale nu este infailibilă, criticile neezitînd să apară. Conform unei opinii, distincţia făcută de Xxxxxxxx nu apare în toate contractele şi nu corespunde întrutotul realităţii. În cele mai multe cazuri cea de-a doua fază lipseşte. Autorul citat56 propune o altă clasificare a perioadei precontractuale, pe care o considerăm mai judicioasă. La început, divergenţele poartă chiar asupra identităţii viitorului cocontractant, iar o dată depăşită această fază, divergenţele se vor transpune asupra obligaţiilor ce urmează să revină fiecărei părţi din cadrul vitorului contract. În a treia etapă voinţa unei dintre părţi va fi definitiv fixată asupra acestor elemente.
Baza responsabilităţii, conform teoriei lui Xxxxxxxx nu este culpa şi nici neexecutarea obligaţiei ce rezultă dintr-o convenţie tacită. Baza responsabilităţii rezidă în chiar faptul de a consimţi la lucrările precontractuale. Acest fapt ar da naştere, în viziunea autorului, unui pact de
54 A se vedea în acest sens: X. Xxxxxxxxx, De la responsabilite precontractuelle a propos d'une nouvelle etude sur la matiere, RTD civ, 1907, p. 697.
55 Xxxxx Xxxxxxxx, op. cit, p.50.
56 Xxxxx Xxxxxxxx, op. cit, p.103 și urm.
garanţie. Pactul de garanţie obligă părţile să acţioneze numai în conformitate cu buna-credinţă şi echitatea comercială, încălcarea acestei obligaţii este sursa responsabilităţii părţilor. Această obligaţie este încălcată în cazul unui refuz arbitrar de a continua negocierile.
Noţiunea pactului de garanţie elaborat de Faggella nu pare întrutotul satisfăcătoare. Fiecare parte îşi asumă o obligaţie de securitate: ea se obligă să nu rupă negocierile din raţiuni egoiste. Acest angajament nu este de natură contractuală (după cum 1-a văzut Xxxxxxx), el constituie un veritabil risc legal impus forţat de lege care are sursa într-un fapt voluntar — aderarea la lucrările premergătoare încheierii unui contract Dar autorul face referire la o bază legală care nu există. Este criticabilă de xxxxxx şi abandonarea ideii de culpă. Culpa fiind o încălcare a unor obligaţii preexistente, iar autorul considerînd că prin faptul aderării la negocieri părţilor li se impun nişte obligaţii speciale de securitate, violarea lor constiuie o faptă culpabilă care va atrage răspunderea părţii în cauză. Deci idea de culpă nu este incopatibilă cu teoria elaborată, eliminarea ei considerîndu-se un neajuns.
Printre alte critici aduse teoriei mai enunţăm faptul că noţiunea de refuz arbitrar (nejustificat) de a contracta este vagă şi confuză.
Refuzul nejustificat este acel refuz care nu este motivat de divergenţe de ordin economic. Ori şi această noţiune este imprecisă, putînd fi uşor fraudată în practică de către părţi sau să devină sursă a arbitrariului din partea instanţelor.
Dar toate aceste critici nu pot ştirbi din valoarea acestei teorii, care poate fi rezumată la următoarele idei:
✓ Pentru a putea fi antrenată responsabilitatea, este necesară o acceptare reciprocă, tacită sau expresă la lucrările precontractuale.
✓ În timpul negocierilor preliminarii, singura retragere arbitrară va angaja responsabilitatea. Daunele interese nu vor cuprinde de cît pierderile efectiv suferite.
✓ În cursul elaborării ofertei, nu va exista responsabilitatea de cît în caz de retragere arbitrară, dar daunele interese vor cuprinde și ocaziile ratate.
✓ După emisiunea ofertei, va fi antrenată responsabilitatea indiferent de motivul retragerii şi daunele se vor compune din pierderile suferite şi beneficiul nerealizat.
O altă teorie, înrudită în privinţa unor aspecte, cu teoria lui Xxxxxxxx, împărtăşită de numeroşi doctrinari şi de jurisprudenţă o reprezintă aplicarea teoriei abuzului de drept în domeniul răspunderii precontractuale. În doctrina franceză ea este cunoscută ca teoria lui Xxxxxxxxx.
Transpusă pe terenul abuzului de drept, responsabilitatea precontractuală, credem, îşi găseşte un reazăm solid, ruperea arbitrară şi intempestivă, fără motiv legitim este un caz tipic al abuzului de drept, care constă în ”l'exercice anormal d'un droit, exercice contraire î la destination economique ou sociale de droit subjectiv'”57.
În conformitate cu această teorie, criteriul de bază al abuzului de drept nu trebuie căutat nici în intenţia de a dăuna, nici în greşala sau culpa comisă în cadrul exerciţiului acelui drept, ci în deturnarea dreptului de la funcţia lui socială. Drepturile sunt conferite individului de către societate, avîndu-se în vedere o anumită destinaţie economică şi socială. Dacă acest individ se serveşte de acest drept în scopuri egoiste, dreptul său este deturnat de la funcţia pentru care a fost creat şi recunoscut, responsabilitatea urmînd să fie angajată.
În perioada precontractuală, ficare parte conservă libertatea absolută de a se retrage din negocieri. Această libertate nu este conferită decît pentru raţiuni economice: dezvoltarea comerţului, idustriei, liberei şi onestei concurenţe, buna funcţionare a întreprinderilor, etc. Dacă însă această retragere este inspirată de alte raţiuni, decît cele avute în vedere de ordinea juridică, atunci dreptul este deturnat de la funcţiunea sa şi responsabilitatea va fi angajata58. Această teorie a fost împărtăşită şi de către doctrina românească59.
57 X. Xxxxxxxxx, Theorie generale de l'obligations, p. 370 apud, Xxxx Xxxxxxxx, op. cit, p. 123.
58 A. Coherier, op. cit, p. 130 şi urm.
59 Xxxx Xxxxxxxx, op. cit, p. 123, Xxxxxx Xxxxxxx, op. cit, p. 167, Xxx Xxxxxxx, op. cit, p. 82-83, Xxxxxxxx Xxxxxxxx, op. cit, p. 119.
Concluzii:
În fond, autorii tuturor acestor teorii ajung la concluzia posibilităţii antrenării unei responsabilităţi încă în etapa premergătoare formării contractului. Chiar dacă natura şi efectele aecestei responsabilităţi nu sunt un element comun al acestor teorii, toate recunosc că fundamentul acestei responsabilităţi se găseşte în existenţa unei situaţii speciale existente între părţi cu privire la încheierea unui contract. Aceste teorii omit, însă, să precizeze care sunt, in concreto, obligaţiile care se nasc datorită acestei situaţii speciale, încorsetarea acestei probleme într-un sistem rigid, marcat de principii absolute nu este în măsură să o rezolve în mod satisfăcător. Aceste siteme au polarizat uşoar critici justificate. Mai indicat ar fi, după părerea noastră, trasarea unor principii directoare, reguli care ar conduce la soluţionarea tuturor diferendelor în legătură cu etapa precontractuală deduse în faţa instanţelor.
După cum am văzut, stabilirea naturii răspunderii precontractuale a constituit o preocupare constantă a doctrinei. Considerăm că această problemă nu poate primi un răspuns unic şi absolut. Neîndeplinirea unor obligaţii contractuale va atrage răspunderea contractuală, iar neîndeplinirea unor obligaţii legale va atrage răspunderea delictuală. Important este stabilirea obligaţiilor ce incumbă participanţilor la această etapă.
Referinţe bibliografice:
1. Xxxx X. Libertatea contractuală, în Dreptul, nr. 3/1993;
2. Xxxxxx X., Xxxxxx X., Libertatea contractuală și dreptul constitutional, în Dreptul, nr. 7/1995;
3. Xxxxx X. Condițiile de fond ale ofertei de a contracta, Conferința Națională cu Participare Internațională, ”Un deceniu de realizări și experență a parteneriatului și cooperării Republicii Moldova cu Comunitățile Europene și Statelor lor membre”, Cișinău, 2014.
4. Xxxxx X. Condițiile de formă ale ofertei de a contracta, Conferința Națională cu Participare Internațională, ”Un deceniu de realizări și experență a parteneriatului și cooperării Republicii Moldova cu Comunitățile Europene și Statelor lor membre”, Cișinău, 2014.
5. Xxxxxxx Xxxxx. La promesse unilateral de vente et sa realisation dans la pratique, Imprimerie- Librairie V, Bridoux, Mayenne, 1927;
6. Campion L. De l 'exercice antisocial des droits subjectifs. La theorie de l 'abus des droits, Etablissements Xxxxx Xxxxxxxx, Bruxelles și Librairie Generale de Droit, Paris, 1925;
7. Xxxxxxx X. Promisiunea sinalagmatică de vînzare-cumpărare ca formă autonomă de contract, în Studia Uniniversitatis ”Babeș-Bolyai”, Jurisprudenția, nr. 2/2000;
8. Xxxxxxx X. Notă critică la Decizia nr. 4814 din 21 decembrie 1999, CSJ, secția comercială, în ”Dreptul” nr. 11;
9. Xxxxxxx X. Pactul de preferință, R.D.C., nr. 11/1999;
10. Xxxxxxx X. Principiul liberății de a contracta și limitele sale în materie de vînzare-cumpărare, R.D.C., nr. 6 /1999
11. Xxxxxxx X. Principiul libertгții de a contracta și limitele sale în materie de vînzare-cumpărare, R.D.C., nr. 6 /1999;
12. Xxxxxxx X. Principiul libertгții de a contracta și limitele sale în materie de vînzare- cumpărare, R.D.C., nr. 6 /1999;
13. Xxxxxxx X. Promisiunea unilateralг de a vinde sau cumpăra, R.D.C., nr. 9/1999;
14. Xxxxxx X. Antecontractul de vînzare-cumpărare, în ”Dreptul”, nr. 3/2000;
15. Dec. col. civ. nr.1867, din 26 septembrie 1956, în Culegerea de Decizii ale Tribunalului Suprem a R.S.R. pe anul 1956, Editura Științifică, București, 1958;
16. Xxxxxxx X. Drepturile subiective civile și abusul de drept, Ed. ”Dacia”, Cluj- Napoca, 1988;
17. Xxxxx G. Obs. în ”Revue trimestrielle de droit civil”, 1976,
18. Xxxxxxx X. Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei R.S.R., București, 1972;
19. Faggella G. Dei periodi precontractuali e della loro vera ed estatta construzione scientifica, în Studi giuridici in onore di Xxxxx Xxxxx, Naples,1906;
20. Xxxxxxxxx I. L. Drept comercial roman. Teoria generalг a obligațiilor comerciale. Probele. Contractul de vînzare-cumpîrare, lucrare revăzută, completată și adusă la zi de X. Xxxxxx, Editura ”Lumina Lex”, București, 1994
21. Xxxxxxxx X. Buna-credinșă în raporturile juridice civile, Editura Academiei R.S.R., București, 1981;
22. Xxxxx X. Droit des qffaires, Tome 1, 10е edition, Economica, Paris, 1998;
23. Xxxxxxx Xx., Barasch E. A. Teoria și practica litigiilor precontractuale, Editura Academiei R.P.R, București, 1962;
24. Legea concurenței nr. 183/11.07.2012, publicată în Monitorul Oficial, nr. 193-197/667 din 14.09.2012.
25. Xxxxxxx X. Autonomia de voință în contractul de comerț internațional, în Dreptul, nr. 1/1997;
26. Mestre X. La non- conclusion d'un contratpeut-elle constituer un prejudice reparable?, RTD civ, 1988;
27. Mestre X. Obs., în, ”Revue trimestrielle de droit civil”, 1998;
28. Xxxxx Xxxx Xxxxxx Xx refus de contracter oppose en raison de consideration persormelîes, RTD civ, 1908;
29. Xxxxxxxxx Xxxx-Xxxx. Technique contractuelle, 2e edition, Ed. Xxxxxxx Xxxxxxxx, 1999;
30. Xxxxxxx X. Principiul libertății contractuale și limitele sale, în Dreptul, nr. 10/1997;
31. Popesco-Ramniceano Xxxx. Le silence createur d'obligations et l'abus du droit, RTDciv, 1930;
32. Xxxxxxxxx X. De la responsabilite precontractuelle a propos d'une nouvelle etude sur la matiere, RTD civ, 1907.
33. Xxxxxxxxx X. De la responsabilite precontractuelle a propos d'une nouvelle etude sur la matiere, RTD civ, 1907;
34. Xxxxxxx Xxxxx. La sanction de la faute precontractuelle, RTD civ, 1974;