CONTRACT DE STUDII NR. ___________ / 2021
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA
CONTRACT DE STUDII NR. ___________ / 2021
pentru studenţii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene
precum și din cele care nu fac parte din spațiul Economic European și din Confederația Elveţiană
pentru ciclul I de studii universitare de licenţă / ciclul II de studii universitare de master
Încheiat astăzi,
1. PĂRŢILE CONTRACTANTE
Prezentul contract se încheie între:
1. Universitatea „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi, cu sediul în Galaţi, str. Domnească nr. 47, reprezentată prin rector, Prof.dr.xxx.Xxxx Xxxxxx XXXXXXXXX, numită în continuare "Universitate",
şi
2.Studentul(a) , ţara , domiciliat(ă) în str. nr. bloc ap. posesor al actului de identitate/pasaport seria nr. eliberat de la data
, telefon , email , înmatriculat(ă) la Facultatea , domeniul/programul de studii
numit în continuare "student".
2. OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul contractului îl constituie stabilirea cadrului contractual privind derularea activităţilor curriculare şi extracurriculare în spațiul universitar al Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor semnatare generate de prezentul contract, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, cu Ordinele Ministerului Educației, Regulamentul Activităţii Universitare a Studenţilor şi Cartei universitare, pe durata efectuării studiilor.
3. DURATA CONTRACTULUI
Prezentul contract de studii va produce efecte juridice începând cu data înregistrării lui la Universitate, calitatea de student fiind condiționată de structura anului universitar 2021/2022. Prezentul contract este valabil pe toată durata şcolarizării, fiind modificat şi completat, după caz, anual, la începutul fiecărui an şcolar, prin act adiţional.
4. VALOAREA ŞI FINANŢAREA CONTRACTULUI
4.1. Pentru anul universitar 2021/2022, statutul financiar al studentului, taxele de şcolarizare, cuantumul acestora, ratele şi termenele de plată sunt stabilite în Anexa 1 care face parte integrantă din contract.
4.2. Pentru următorii ani universitari, taxele, cuantumul acestora, ratele şi termenele de plată vor fi aprobate anual de Senatul universităţii, înainte de concursul de admitere şi de înscrierea în noul an universitar. Acestea vor fi precizate în actul adiţional corespunzător fiecărui an universitar.
4.3. Criteriul de performanţă stabilit de Senatul Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi este numărul total de credite acumulate de student până la încheierea anului universitar şi este precizat în Regulamentul activităţii universitare a studenţilor (R.A.U.S.).
5. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
5.1. Drepturile UNIVERSITĂŢII sunt:
a) stabileşte condiţiile de înscriere, şcolarizare, întrerupere, suspendare a contractului, exmatriculare sau reînscriere la studii a studentului;
b) supraveghează şi urmăreşte modul în care studentul îşi respectă obligaţiile şi îndatoririle;
c) stabileşte anual cuantumul taxei de şcolarizare, în funcţie de costurile specifice şcolarizării;
d) stabileşte modul de încasare şi termenele de achitare a taxelor de şcolarizare.
5.2. Obligaţiile UNIVERSITĂŢII sunt:
a. organizează activităţi de pregătire profesională aferente ciclului de studii universitare;
b. încheie cu studentul, la începutul fiecărui an universitar, contractul de studii care va cuprinde activităţile pe care studentul se obligă să le parcurgă;
c. asigură condiţiile de acces la resursele educaţionale şi socio-culturale destinate susţinerii activităţilor de
studiu şi documentare prevăzute în planul de învăţământ (biblioteci, săli de sport, teren de sport etc.) şi de participare la activităţi ştiinţifice, culturale, artistice, sportive, sociale;
d. organizează şi permite înscrierea studentului la examenul de licenţă.
5.3. Drepturile STUDENTULUI sunt:
a. participă la activităţile didactice şi de pregătire profesională prevăzute în planul de învăţământ;
b. susţine, în sesiunile programate, examenele şi celelalte forme de verificare a cunoştinţelor dobândite;
c. beneficiază de prevederile R.A.U.S. şi criteriilor de acordare a burselor şi altor forme de sprijin material pentru studenţii de la cursurile cu frecvenţă;
d. beneficiază de toate drepturile, facilităţile şi oportunităţile stabilite prin reglementările adoptate de Senatul Universităţii;
e. să își exercite drepturile în materia protecției datelor cu caracter personal în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, în cazul în care nu este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul îndeplinirii activităților didactice și nedidactice (de ex. accesul și gestionarea platformelor on-line dedicate îmbunătățirii comunicării cu studenții și personalul didactic și administrativ din universitate, activităților desfășurate de cabinetul medical studenţesc, desfășurarea de internshipuri, desfășurarea practicii de specialitate, repartizarea burselor, gestionarea platformei on-line de plată a taxelor și altor drepturi, repartizarea locurilor pentru taberele studențești, accesul, precum și monitorizarea securității fizice și sănătății studentului prin camere video perimetrale și de interior în clădirile Universității „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi în cadrul cărora acesta își desfășoară activitatea, alte beneficii și facilități prevăzute de lege și reglementările interne).
5.4. Obligaţiile STUDENTULUI sunt:
a. îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de studii;
b. respectarea reglementărilor adoptate de către Universitate şi Facultate;
c. să se înscrie pentru fiecare an de studiu, conform procedurilor și indicațiilor anunțate și stabilite de Universitate, în caz contrar se consideră reziliat prezentul contract şi Universitatea va proceda la exmatricularea acestuia;
d. respectarea normelor generale de moralitate, normelor de disciplină şi etică universitară;
e.respectarea Regulamentului activităţii universitare a studenţilor, Metodologiei privind organizarea şi desfăşura rea examenului de admitere, Criteriilor de acordare a burselor şi altor forme de sprijin material, Regulamentului de funcţionare a bibliotecii, Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea căminelor şi cantinelor, tuturor normelor şi dispoziţiilor emise de autorităţile competente din cadrul Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi, precum şi a celorlalte reglementări legale incidente;
f. absolvenţii vor susţine examenul de licenţă la specializări autorizate, pentru care nu există domeniu de licenţă acreditat, la instituţii de învăţămât superior cu care Universitatea „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi încheie protocol. Taxele aferente examenului de licenţă vor fi suportate integral de absolvenţi.
g. achită taxa de şcolarizare stabilită de către Universitate în cuantumul, modul şi la termenul stabilit şi anunţat prin afişare la fiecare facultate;
h. studenţii sunt obligaţi să plătească taxa de şcolarizare pentru întreaga perioadă în care deţin calitatea de student al Universităţii
„DUNĂREA DE JOS” din Galaţi.
Calitatea de student încetează doar prin exmatriculare, retragerea la cerere sau absolvire. De aceea, studenţii cu taxă care sunt în imposibilitatea de a urma cursurile şi de a susţine examenele (chiar şi pentru o perioadă determinată), sunt obligaţi să depună cerere scrisă la Secretariatul facultăţii, prin care să solicite retragerea definitivă sau temporară. Numai în felul acesta, solicitantul nu va mai avea calitatea de student şi va fi scutit de taxa de şcolarizare pe perioada de retragere. Până la data depunerii cererii de retragere la Secretariatul facultăţii, studentul este obligat să plătească taxa de şcolarizare. Nu se admite retragerea retroactivă a studenţilor în vederea scutirii de taxă;
i. studenţii cu taxă care solicită amânarea finalizării anului pe motive medicale vor plăti taxa de şcolarizare până la data depunerii cererii;
j. studenţii se obligă să aducă la cunoştinţă Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi orice modificare a datelor personale sau alte modificări care îi privesc, garantând că acestea sunt actuale, reale, corecte și complete;
k. pentru a beneficia de asigurarea de sănătate fără plata contribuției și de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor, conform prevederilor legale în vigoare, studentul este de acord cu prelucrarea datelor personale care demonstrează statutul de student înmatriculat;
l. să furnizeze datele cu caracter personal necesare și relevante în raport cu scopurile executării efective a contractului de studii;
m. să furnizeze datele cu caracter personal relevante în vederea respectării calității actului didactic și obligațiilor ce revin Universității de asigurare a dreptului la învățătură, prin garantarea accesului și a desfășurării efective a procesului educațional, în cazul în care, pentru o anumită disciplină, forma de evaluare stabilită este online, prin platforme electronice adecvate, recunoscute la nivel instituţional.
n. obligativitatea de a se identifica în mod real la toate activităţile de evaluare, ori când acest lucru este solicitat de persoanele abilitate, pentru a înlătura orice tentativă de schimbare de identitate. În acest sens să prezinte un document de identificare (carnet de student, ori în lipsa acestuia carte de identitate, pașaport sau permis de conducere) pentru fiecare din activitățile de evaluare în fața evaluatorului.
6. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
6.1. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, ca şi orice prejudiciu adus Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi, angajează răspunderea studentului, în condiţiile legii.
6.2. Taxa de şcolarizare se achită integral sau în rate, la termenele de scadență şi în condiţiile stabilite şi anunţate de Universitate, studentul fiind de drept în întârziere în cazul neachitării taxei de școlarizare în termenele menționate.
6.3. Neachitarea taxelor de școlarizare conduce la suspendarea de drept a contractului de studii, respectiv la interdicția participării
studentului la examene şi alte activități didactice. Pe perioada suspendării contractului de studii, studentul nu datorează taxă pentru perioada în care contractul de studii este suspendat și nu beneficiază de alte drepturi aferente statutului de student.
6.4. Neachitarea taxelor de școlarizare până cel mai târziu la data de 24.06.2022 conferă universității dreptul de a exmatricula studentul cu toate consecințele aferente exmatriculării și la demararea procedurilor judiciare de recuperare a debitului datorat de către student.
6.5. Studentul exmatriculat pentru neachitarea taxelor la termen poate fi reînmatriculat doar în condițiile achitării debitelor și a penalităților restante datorate la data exmatriculării.
6.6. Forţa majoră şi cazul fortuit dovedite cu acte legale apără de răspundere partea care le invocă, aceasta fiind obligată să aducă la cunoştinţa celeilalte părţi evenimentul într-un termen de 5 (cinci) zile de la producerea lui şi să prezinte actele justificative (certificat de forţă majoră, în termen de 15 zile).
7. MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI
7.1. Modificarea prezentului contract se face în scris, prin act adiţional, cu acordul ambelor părţi. Modificarea sau denunţarea unilaterală este interzisă, partea în culpă fiind obligată la plata daunelor în condiţiile legii.
7.2. Prezentul contract încetează, fară îndeplinirea vreunei formalităţi speciale:
a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, respectiv la data finalizării studiilor;
b) din iniţiativa studentului, caz în care acesta datorează Universităţii taxele prevăzute în anexa 1 la contract, corespunzătoare perioadei scurse de la începutul anului/semestrului universitar şi până la data înregistrării cererii de retragere (vezi paragraful 5.4. xxxx x);
c) din iniţiativa Universităţii, respectiv în cazul exmatriculării, când studentul nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod necorespunzător obligaţiile contractuale (neachitarea taxelor scadente, abateri de la Regulamentele în vigoare etc), caz în care acesta datorează Universităţii taxele prevăzute în anexa 1 la contract, corespunzătoare perioadei scurse de la începutul anului/semestrului universitar şi până la data exmatriculării.
7.3. Orice îngăduință din partea UNIVERSITĂȚII nu poate fi interpretată ca o renunțare la clauzele de exmatriculare și pactele comisorii stipulate.
8. ALTE CLAUZE
8.1. Studentul poate beneficia de bursă conform normelor metodologice stabilite de Ministerul Educației. Studentul poate beneficia de loc de cazare în cămin doar în limita capacităţii de cazare disponibile după cazarea studenţilor bugetari, în condiţiile stabilite de Senatul Universităţii.
8.2. Neînţelegerile dintre părţi se soluţionează pe cale amiabilă sau, în caz contrar, de instanţa judecătorească.
8.3. Prezentul contract constituie titlu executoriu în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de achitare de către student a taxelor prevăzute în anexa 1 la contract.
8.4. Prezentul contract se completează cu prevederile corespunzătoare din Regulamentul activităţii universitare a studenţilor, Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenului de admitere, Criteriile de acordare a burselor şi altor forme de spriji n material, Regulamentul de funcţionare a bibliotecii, Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea căminelor şi cantinelor, toate normele şi dispoziţiile emise de autorităţile competente din cadrul Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi, precum şi din celelalte acte normative incidente în materie.
8.5. Prin semnarea prezentului contract de studii, studentul declară şi îşi asumă şi următoarea obligaţie:
„Am luat la cunoştinţă şi îmi însuşesc prevederile art. 26 din Regulamentul activităţii universitare a studenţilor referitor la criteriile şi standardele privitoare la finalizarea anului universitar.”
8.6. Prin semnarea prezentului contract, studentul este de acord ca datele sale cu caracter personal să intre în baza de date a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați, care le va prelucra pe durata necesară atingerii scopului pentru care au fost colectate și prelucrate, precum și pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege (de ex. arhivare, pentru constatarea și/sau apărarea unor drepturi în instanță, statistice), conform Politicii privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și consimte, în mod expres şi neechivoc, ca datele sale cu caracter personal să fie prelucrate, prin orice mijloace, în conformitate cu legislaţia europeană - Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) – de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați şi de către orice alt organism abilitat să efectueze verificări asupra activităţii acesteia.
Prezentul contract s-a încheiat în 2 (două) exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte semnatară.
R E C T O R,
Xxxx.xx.xxx. Puiu Lucian GEORGESCU
Vizat, CONSILIER JURIDIC
STUDENT (Ă),
Numele în clar Semnătura
FACULTATEA
ANEXA Nr. 1
la Contractul de studii nr. / 2021
pentru ciclul I de studii universitare de licenţă / ciclul II de studii universitare de master
pentru studenţii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene
precum și din cele care nu fac parte din spațiul Economic European și din Confederația Elveţiană
Art.1. În anul universitar 2021-2022, studentul țara s-a înscris la: Domeniul_ Programul de studii Anul de studii Statutul financiar: CPV (cont propriu valutar).
Art.2. Pentru anul universitar 2021-2022 valoarea taxelor de şcolarizare, tranşele şi termenele de achitare a taxelor sunt cele din tabelul de mai jos.
A. Învăţământ cu frecvenţă
Învăţământul universitar
Domeniul de învăţământ | Învăţământul universitar de licenţă, de masterat (euro/lună) | |
Anii I, II, III | Anii IV | |
Tehnic, agronomic, ştiinţe, matematici şi matematici aplicate, sport | 270 | 450 |
Sociouman, psihologie, economic | 220 | 450 |
Muzică şi arte | 420 | 450 |
Interpretare muzicală, teatru | 750 | 750 |
În anul universitar 2021-2022, taxa de şcolarizare se achită pe o perioadă de 10 luni incluzând şi perioada de practică prevăzută în planul de învăţământ, respectiv pe o perioadă de 9 luni pentru anul terminal.
Taxa de şcolarizare se achită în trei tranşe, după cum urmează:
Tranşa I (pe 3 luni): până la data de 15.10.2021
Tranşa II (pe 3 luni): până la data de 25.01.2022 Tranşa III (pe 4 luni / 3 luni pt. anul terminal): până la data de 6.05.2022 Taxele prevăzute la pct. A nu includ cazare şi masă.
B. Învăţământ cu frecvenţă redusă şi alte forme de învăţământ organizate conform legii
Studii universitare de licenţă - pentru fiecare an de studii se platesc taxele pentru 3 luni, respectiv 4 luni la cuantumul corespunzător domeniilor de învăţământ menţionate la învăţământul cu frecvenţă, atat pentru studii cat si pentru sustinerea examenului de finalizare a studiilor.
C. La susţinerea examenului de finalizare a studiilor (licență, disertație) se achită taxa prevăzută mai jos:
Domeniul de învăţământ | Diplomă de licenţă, disertaţie (euro) | |
Anii I, II, III | Anii IV | |
Tehnic, agronomic, ştiinţe, matematici şi matematici aplicate, sport | 270 | 450 |
Sociouman, psihologie, economic | 220 | 450 |
Muzică şi arte | 420 | 450 |
Interpretare muzicală, teatru | 750 | 750 |
D. Alte taxe stabilite de Senatul Universităţii pentru studii universitare de licenţă şi masterat:
Examen de diferenţă | 50 lei |
Examen restant din anii anteriori | 50 lei |
Lucrare laborator / curs practic / recuperare seminarii | 30 lei / oră |
Art.3. Studentul are obligaţia de a achita taxele de la art.2 în acord cu statutul financiar precizat la art.1 la termenele de scadență şi în condiţiile stabilite şi anunţate de Universitate, studentul fiind de drept în întârziere în cazul neachitării taxei de școlarizare în termenele menționate. Neachitarea taxelor de școlarizare conduce la suspendarea de drept a contractului de studii, respectiv la interdicția participării studentului la examene şi alte activități didactice. Pe perioada suspendării contractului de studii, studentul nu datorează taxă pentru perioada în care contractul de studii este suspendat și nu beneficiază de alte drepturi aferente statutului de student.
Neachitarea taxelor de școlarizare până cel mai târziu la data de 24.06.2022 conferă universității dreptul de a exmatricula studentul cu toate consecințele aferente exmatriculării și la demararea procedurilor judiciare de recuperare a debitului datorat de către student.
Studentul exmatriculat pentru neachitarea taxelor la termen poate fi reînmatriculat doar în condițiile achitării debitelor și a penalităților restante datorate la data exmatriculării.
Prezenta anexă face parte integrantă din contractul de studii şi s-a încheiat în 2 (două) exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte contractantă.
RECTOR, Student,
Xxxx.xx.xxx. Puiu Lucian GEORGESCU Numele în clar Semnătura
Cont de acces la resursele universității: / parola:
Pentru utilizarea acestui cont, accesați: xxxxx://xxxxxxx.xxxx.xx
Vizat,
CONSILIER JURIDIC