CESIUNEA DE DREPTURI REGLEMENTATĂ ÎN DREPTUL COMUN ŞI ÎN DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

CESIUNEA DE DREPTURI REGLEMENTATĂ ÎN DREPTUL COMUN ŞI ÎN DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Conf.univ.xx. Xxxxxx Xxxxxx Judecător Curtea de Apel Craiova

1. Preliminarii. Până în anul 1946 transmisiunea contractuală a drepturilor patrimoniale de autor a fost supusă regulilor dreptului comun al contractelor. Legea nr. 596/1946 privind contractul de editare şi dreptul autorului asupra operelor literare a constituit prima reglementare specială a contractului de editare, dispoziţiile acesteia aplicându-se prin analogie şi contractelor de reprezentare. Legea invocată şi reglementările ulterioare au fost abrogate prin Decretul nr. 321/1956 privind drepturile de autor, la rândul lui abrogat de Legea nr.8/1996 care a fost modificată prin Legea nr. 285/20041. Legea română a dreptului de autor şi a drepturilor conexe vorbeşte numai despre cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, dar include în această categorie şi ceea ce în realitate, reprezintă concesiune, reglementându-le pe toate în cadrul aceluiaşi capitol VII al legii invocate mai sus, denumit cesiunea drepturilor de autor. Dat fiind că regulile generale aplicabile contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor se grevează pe dreptul comun al teoriei obligaţiilor, analiza ce urmează va fi structurată pe condiţiile de validitate ale contractului de cesiune în ordinea în care sunt examinate şi în dreptul comun.

2. Definiţia cesiunii. Sensul uzual a cuvântului „cesiune” este acela de transmisiune pură şi simplă a unui drept, în timp ce în cazul dreptului de autor o astfel de transmisiune pură şi simplă a dreptului de autor în totalitatea sa nu are loc niciodată. Potrivit legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe cesiunea este convenţia prin care autorul sau titularul drepturilor patrimoniale de autor transmite totalitatea sau o parte a drepturilor sale către o altă persoană în schimbul unui preţ.

3. Consimţământul părţilor şi cauza actului juridic. După cum se ştie, actul juridic civil este manifestarea de voinţă cu intenţia de a produce efecte juridice. Voinţa este de natură psihologică, motiv pentru care face obiect special de preocupare pentru psihologie, dar interesează şi dreptul civil în special. Din procesul complex al voinţei, dreptul civil reţine doar două elemente ce se află într-o strânsă dependenţă, şi anume: hotărârea exteriorizată şi motivul determinant. Cel dintâi element reprezintă însuşi consimţământul iar cel de-al doilea constituie cauza ori scopul actului juridic civil. Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior. Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să provină de la o

1Legea nr. 285/23 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, M. O. nr. 587 din 30 iulie 2004.

persoană cu discernământ; să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice; să fie exteriorizat; să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ2.

În contractele de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor problema consimţământului se referă la exercitarea drepturilor morale de autor şi, mai ales, a dreptului de retractare3 dar şi a celui care recunoaşte autorului, fără deosebire de vârstă, o adevărată acţiune în resciziune pentru leziune. Datorită caracterului principal pe care îl au drepturile morale de autor, existenţa acestora are o influenţă determinantă în valorificarea drepturilor patrimoniale. La rândul său cauza sau scopul este acel element al unui act juridic ce constă în obiectul urmărit la încheierea unui asemenea act.

În literatura de specialitate4 se admite, în general, că în structura cauzei actului juridic civil intră două elemente: scopul imediat - causa proxima- numit şi scopul obligaţiei, care este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile5; scopul mediat - causa remola - numit şi scopul actului juridic, care constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil. Acest motiv se referă fie la însuşirile unei prestaţii fie la calităţile unei persoane. Validitatea contractului va fi condiţionată de caracterul licit şi moral al cauzei sau scopului său. Pentru autor scopul direct şi imediat îl constituie remuneraţia, iar scopul mediat afirmarea, dobândirea recunoaşterii sale ca autor, consacrarea, etc. Pentru cesionar scopul direct şi imediat îl constituie contraprestaţia autorului constând în remiterea operei, iar scopul mediat este acela de a-şi recupera investiţia şi de a obţine şi profit pentru sine, chiar dacă la acesta se pot adăuga şi considerente de ordin personal..

4. Capacitatea părţilor. Problema capacităţii părţilor în contractele de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor trebuie examinată diferit, prin prisma celor două categorii de persoane (fizice sau juridice) care pot participa la raporturile care se nasc cu ocazia transmiterii, respectiv a dobândirii de drepturi patrimoniale de autor. Realizarea unei opere de către o persoană fizică dă naştere, în patrimoniul autorului6, drepturilor morale şi patrimoniale care compun dreptul de autor, fără nici o condiţie referitoare la capacitate. Aşa fiind, dreptul de autor este recunoscut realizatorului operei fără nici o deosebire: minorului, interzisului sau persoanei având capacitatea deplină a drepturilor. Dar, dacă pentru a fi titulară de drepturi şi obligaţii7, nu este necesară voinţa matură şi conştientă, pentru asumarea de obligaţii8 prin săvârşirea de acte juridice o atare voinţă este necesară.

2În acest sens a se vedea X.Xxxxxx, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ediţie revăzută şi adăugită, editura Şansa, Bucureşti, 1999,pag.130 şi urm.; X.Xxxxx, Teoria generală a actului juridic civil, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, pag. 117.

3 Dreptul moral de retractare a operei constă în posibilitatea recunoscută autorului de a-şi retrage opera pe care a consimţit să o divulge sau chiar a divulgat-o anterior. Exercitarea acestui drept, care echivalează cu o denunţare unilaterală a contractului de editare, nu poate fi supusă cenzurii instanţei în privinţa motivelor pe care se întemeiază şi constituie o excepţie de la principiul irevocabilităţii actului juridic reglementat de art.969 alin.1 şi 2 c.civ. În cazul în care autorul îşi exercită dreptul de retractare, cesionarul care a suferit un prejudiciu are dreptul la despăgubiri.

4G.Xxxxxx, op.civ. pag.142 şi urm.

5Se au în vedere principalele categorii de acte juridice civile: contractele sinalagmatice, actele cu titlu gratuit, actele reale şi contractele aleatorii.

6În mod excepţional, anumite drepturi pot lua naştere în patrimoniul altor persoane. În acest sens a se vedea Xxxxxx Xxx, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx, Dreptul de autor şi drepturile conexe,Editura ALl Beck, Bucureşti, 2005, pag.45 şi urm.

7Este vorba de a avea capacitatea de folosinţă.

8 Este vorba de a avea capacitatea de exerciţiu.

Este unanim exprimată opinia potrivit căreia, în lipsa unor prevederi speciale, în materia contractelor de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor se aplică regulile generale ale capacităţii de exerciţiu. În general, validitatea unui act juridic presupune ca părţile să aibă capacitate deplină de exerciţiu, iar aceasta este valabil şi în cazul actelor încheiate pentru transmisiunea drepturilor patrimoniale. Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu nu poate încheia acte juridice pentru cesiunea drepturilor patrimoniale de autor decât prin reprezentant. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă va încheia personal acte dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui. În ce priveşte persoanele juridice, capacitatea de folosinţă este guvernată de principiul specialităţii potrivit căruia persoanele juridice nu pot avea decât acele drepturi care corespund scopului lor stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. Această dispoziţie restrictivă a fost atenuată, prin art.55 din Legea nr. 31/1990 republicata9, în cazul societăţilor de capitaluri în scopul protejării intereselor terţilor. Se are în vedere faptul că, în raporturile cu terţii, aceste societăţi sunt angajate prin actele organelor lor, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate, afară de cazul în care se dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în condiţiile date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia

5. Obiectul cesiunii. În doctrină nu există şi nu a existat un punct de vedere unitar asupra aspectului privind obiectul actului juridic, opiniile exprimate fiind foarte variate: de la negarea existenţei obiectului actului juridic10 până la identificarea lui cu efectul actului juridic-crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport juridic11. Cu toate acestea, este unanim recunoscut că, prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor stabilită prin acel act juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute12. Cu referire doar la convenţii, art. 962 c.civ. prevede că obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă.

Codul civil român, atunci când stabileşte condiţiile de validitate ale convenţiilor se referă în principal la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească obiectul obligaţiei şi obiectul prestaţiei, inclusiv la lucrul la care se referă obligaţiile de a da. Aplicând regulile dreptului comun contractelor de cesiune, se constată că obiectul acestora trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.

Obiectul să existe. Obiectul actului juridic civil trebuie să existe. Aceasta este condiţia primordială pentru valabilitatea obiectului juridic civil, în sensul că dacă obiectul lipseşte, nu se mai pune problema îndeplinirii celorlalte condiţii. Condiţia existenţei obiectului actului juridic se referă la opera pentru care se transmite dreptul de reproducere şi difuzare. Constituie obiect valabil al cesiunii şi operele viitoare13. Un bun viitor poate forma obiectul valabil al actului juridic civil, cu o excepţie: succesiunea viitoare (nedeschisă încă) nu poate forma obiect nici pentru convenţie, nici pentru actul unilateral care este renunţarea la succesiune (art.965 c.civ.). La rândul său legea specială interzice cesiunea drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate, sancţiunea fiind aceea a nulităţii absolute14. În această ultimă situaţie, deşi legea vorbeşte generic despre drepturile patrimoniale15 asupra totalităţii

9M.Of. nr. 1066/17.11.2004.

10M.X.Xxxxxxxxxxx, Elementele dreptului civil, Bucureşti,1921, pag. 432.

11A.Ionaşcu, Drept civil, Partea generală, Bucureşti,1963, pag.37.

12G.Xxxxxx, Xx. Casa de Editură şi Presă Şansa SRL Bucureşti, 1992,pag. 138.

13Art.965 alin.1 c.civ. şi art. 41 alin.2 din Legea nr. 285/23 iunie 2004.

14Art. 41 alin.2 din Legea nr. 285/23 iunie 2004.

15Totalitatea formelor de exploatare şi utilizare a unei opere.

operelor viitoare, în literatura de specialitate16 s-a exprimat opinia potrivit căreia se are în vedere şi numai cesiunea unui singur drept patrimonial (de ex. dreptul de reproducere) asupra totalităţii viitoare. În Franţa, în lipsa unei prevederi legale, doctrina şi jurisprudenţa au considerat ca sancţiunea este nulitatea relativă, având ca scop protejarea intereselor unei părţi17.

Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este prevăzută atât în art.948 pct.3 c.civ. cât şi de art. 964 c.ci.v. Ea trebuie să fie respectată in toate cazurile, indiferent în ce constă obiectul conduitei părţilor-acţiune,abstenţiunea, bun ori lucru. Potrivit legii speciale pe care o analizăm, această condiţie priveşte atât obiectul obligaţiei autorului cât şi obiectul obligaţiei cesionarului. Pentru autor obiectul obligaţiei îl constituie opera care trebuie să fie individual determinată prin mijloacele cele mai potrivite cu natura ei: indicarea genului sau speciei în care se încadrează opera, indicarea titlului, a dimensiunilor operei, etc. Pentru cesionar obiectul prestaţiei îl reprezintă copiile pe care trebuie să le realizeze în scop de difuzare şi care trebuie să fie individualizate prin carac- teristici de cantitate şi de calitate, precum şi remuneraţia pe care trebuie să o plătească cedentului sau altei obligaţii asumate.

În cazul contractelor de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, determinarea obiectului are un înţeles mai strict decât acela din dreptul comun, deoarece dispoziţia legală din art.41 alin.1 impune, sub sancţiunea nulităţii relative, anumite clauze care vizează tocmai o determinare cât mai exactă a drepturilor cedate18. Acestea se referă la: drepturile patrimoniale transmise19, modalităţile de utilizare20, durata21 şi întinderea cesiunii22, precum şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Potrivit art.39 alin.2 din Legea nr. 285/23 iunie 2004 cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată: la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu şi pentru o anumită durată. În cazul operelor viitoare obiectul trebuie să fie cel puţin determinabil.

16V.Roş,Xxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx, Dreptul de autor şi drepturile conexe, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag.357-358.

17În acest sens a se vedea X.Xxxxx, X.X.Xxxxx, Traté de la propriété litteraire et artistique, Editura Litec,Paris,1994,pag. 424; P Y Xxxxxxx, Propriété litteraire et artistique Editura Presses Universitaires de France, Paris, 1991, pag.406.

18Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii, precum şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Absenţa oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părţii interesate de a cere anularea contractului.

19Art.39 alin.7 din Legea nr. 285/23 iunie 2004 dispune că cesiunea unuia dintre drepturile pa- trimoniale ale titularului dreptului de autor nu are nici un efect asupra celorlalte drepturi ale sale, dacă nu s-a convenit altfel. Excepţiile de la această regulă sunt prevăzute la art.40,art.47 alin.4 şi art. 74.

20Art.13 din Legea nr. 285/23 iunie 2004. În literatura de specialitate s-a exprimat opinia potrivit căreia prin mod de utilizare se înţelege „un mod bine definit, concret, tehnic şi economic indepen- dent”. Chiar si atunci când părţile au convenit o cesiune totală a dreptului de reproducere şi distribuire, aceasta trebuie interpretată restrictiv, în sensul că utilizarea operei poate fi făcută numai prin mijloacele existente la data contractului.

21Nu este vorba de excepţie de la dreptul comun decât în ceea ce priveşte numărul cazurilor în care intervine, iar nu în privinţa existenţei/inexistenţei instituţiei. Fiind vorba despre o transmitere a unui drept afectat de modalitatea unui termen extinctiv, deşi rar întâlnită, ea există şi în dreptul comun.

22Art.39 alin.2 din Legea nr. 285/23 iunie 2004 prevede că, cesiunea poate fi limitată pentru un anumit teritoriu. Se mai au în vedere şi dispoziţiile art.51 alin.1 lit. b din aceeaşi lege, care se referă tot la întindere teritorială.

Obiectul trebuie să fie posibil. Principiul că nimeni nu poate fi obligat la ceva imposibil23 se aplică şi în această materie. În dreptul comun, obiectul nu este posibil doar în cazul în care imposibilitatea este absolută (adică pentru oricine). Dacă imposibilitatea este relativă - adică numai pentru un anumit debitor - atunci obiectul actului este valabil, iar în caz de neexecutare culpabilă din partea debitorului este angajată răspunderea sa civilă. Caracterul intuitu personae al cesiunii presupune însă că obiectul trebuie sa fie posibil pentru autorul care se obligă să predea opera, dacă aceasta nu este realizată (căci şi operele viitoare pot forma obiectul unei cesiuni), caz în care pe lângă cesiunea unui drept patrimonial ne putem afla şi în prezenţa unui contract de comandă. Aceasta înseamnă că, autorul cedent trebuie să aibă talentul, capacitatea, cunoştinţele, aptitudinile necesare pentru realizarea operei. În lipsa acestor calităţi, pentru pretinsul autor obligaţia este imposibilă, dar această imposibilitate nu este exoneratoare de răspundere pentru daune faţă de cesionar.

Imposibilitatea poate fi materială sau juridică. Este materială când prestaţia nu poate fi executată din pricina unei stări de fapt (ex. distrugerea operei). Imposibilitatea este juridică atunci când se datorează unei cauze juridice (ex. cesionarul a devenit titularul dreptului de autor asupra operei ca urmare a deschiderii unei succesiuni).

Obiectul să fie licit şi moral, adică să fie în conformitate cu legea şi cu regulile de convieţuire socială. Pentru cesionar obiectul este ilicit şi imoral ori de câte ori exploatarea drepturilor cedate îl expune la sancţiuni civile, administrative sau penale.

Obiectul să fie în circuitul civi. Potrivit art.963 Cod civil numai lucrurile ce sunt în circuitul civil pot face obiectul unui contract. În materia cesiunii drepturilor patrimoniale de autor, sunt în circuitul civil numai operele pentru care autorul şi-a manifestat voinţa de a fi publicate.

23Ad imposibilium, nulla obligatio.