SECȚIUNEA 1. ORGANIZATOR
Regulament al Campaniei de colectare becuri uzate
SECȚIUNEA 1. ORGANIZATOR
Organizatorul prezentei campanii promoționale este IKEA România SA, cu sediul social în București, Sos. București - Ploiești Nr. 42, Sector 1, București România, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr J40/8161/2005, CUI RO 00000000, cont bancar XX00XXXX 000XX00000000000 deschis la BRD - suc Dorobanți, denumită în cele ce urmează Organizator, reprezentată legal prin doamna Xxxxxxx Xxxxxx în calitate de Împuternicit Legal („IKEA” sau „Organizatorul”).
Campania se va desfășura cu respectarea prevederilor prezentului Regulament, care este obligatoriu pentru toți participanții. Orice persoană care participă la această campanie este de acord cu termenii și condițiile desfășurării acesteia, orice nerespectare având ca efect neacordarea premiilor oferite de Organizator.
SECȚIUNEA 2. TEMEIUL LEGAL
Campania „Colectare de becuri uzate” este organizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 208 din 28 martie 2007 și ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 28 decembrie 2007.
SECȚIUNEA 3. LOCUL DE DESFĂŞURARE AL CAMPANIEI PROMOȚIONALE
Campania promoțională se desfășoară în următoarele locații IKEA:
1. Centrul comercial IKEA din Bulevardul Xxxxxxx xx. 57, Sector 3, București
(„Magazinul IKEA PALLADY”)
2. Centrul comercial IKEA din Șoseaua București-Ploiești nr. 42A, Sector 1,
București (“Magazinul IKEA BĂNEASA”).
3. Punct de ridicare comenzi CLUJ, în incinta Centrului Comercial Iulius Mall, Str. Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx 53B, Cluj-Napoca
SECȚIUNEA 4. PERSOANELE PARTICIPANTE LA CAMPANIA PROMOȚIONALĂ
Poate participa la prezenta campanie orice persoană fizică, cu vârsta peste 18 ani (denumit în prezentul Regulament „Client”) care, în perioada calendaristică 27.03.2021– 31.12.2030, aduce la unul dintre punctele IKEA minimum 8 (opt) becuri (fluorescente sau cu cu led) uzate, pentru a fi reciclate.
SECȚIUNEA 5. MODUL DE DESFĂŞURARE AL CAMPANIEI
Campania promoțională constă în acordarea de becuri cadou, astfel:
- Pentru fiecare 8(opt) becuri uzate aduse se oferă gratuit 2 (două) becuri cu fasung E27 sau E14.
Se acceptă în cadrul campaniei becurile economice și cu led (numai cu fasung E14, E27, GU10, GU5.3) și tuburile fluorescente (neoane). Nu sunt acceptate becurile cu incandescență, cu halogen sau de alte tipuri.
Clientul va aduce becurile uzate la magazinul IKEA, în timpul programului de lucru al magazinului, la departamentul Relații Clienți și le va scoate din ambalaj. Angajatul IKEA va număra becurile și va completa datele clientului în tabelul-proces verbal (Anexa 1). Clientul va prezenta un act de identitate la momentul semnării procesului verbal.
Beneficiază de becurile noi numai participanții la campanie care au depus cantitatea
de becuri uzate menționată în prezentul Regulament.
În cazul în care clientul constată funcționarea defectuoasă a becurilor primite, va putea beneficia de înlocuirea acestora, la departamentul Relații Clienți, în baza becurilor defecte și a ambalajului original cu ștampila IKEA.
Datele personale colectate nu vor fi folosite în scop de marketing sau publicitate. IKEA Romania SA este operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență al ANSPDCP cu nr. 21246 și va prelucra datele cu caracter personal ale Clienților in conformitate cu Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Datele cu caracter personal vor fi prelucrate exclusiv în scopul desfășurării Campaniei promoționale și sunt reprezentate de: numele, prenumele și semnătura Clientului
Clienții beneficiază de următoarele drepturi, în temeiul prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, respectiv: (i) dreptul de acces la datele cu caracter personal prelucrate de către IKEA; (ii) dreptul de intervenție asupra datelor cu caracter personal; (iii) dreptul de opoziție la prelucrarea datelor cu caracter personal;
IKEA a luat toate măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru asigurarea
confidențialității acestor date.
Datele cu caracter personal colectate în cadrul Campaniei promoționale nu vor fi dezvăluite de IKEA către terți cu excepția obligațiilor legale ale IKEA sau a cazurilor în care operatorii autorizați pentru gestionarea deșeurilor către care IKEA predă becurile uzate în calitatea acestora de deșeuri sau organizațiile colective către care IKEA transferă responsabilitatea pentru îndeplinirea obligațiilor sale în domeniul deșeurilor de echipamente electrice și electronice necesită aceste informații conform legii.
SECTIUNEA 7. ALTERNATIVE
Clienții nu au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani a becurilor noi și nici nu pot solicita modificarea parametrilor de acordare a promoției.
SECȚIUNEA 8. TAXE
Clienților care participă la această campanile nu le sunt impuse nici un fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a campaniei (cheltuieli cum ar fi tarifele normale stabilite de Poșta Română, în cazul solicitării scrise a regulamentului, adresat Organizatorului la datele de contact precizate în secțiunea de mai sus, cheltuieli legate de accesul la Internet în vederea vizualizarii prezentului regulament sau solicitării acestuia de la Organizator, cheltuieli legate de deplasarea până la Centrul Comercial).
SECȚIUNEA 9. DIVERSE
Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru situaţiile în care anumite persoane sunt în incapacitate de a participa parţial sau integral la campanie, dacă această incapacitate se datorează unor circumstanţe aflate în afara controlului pe care îl pot exercita Organizatorii în mod rezonabil. Aceste circumstanţe se pot datora: informaţiilor eronate, incomplete, transmise cu întreruperi, transmise cu întârziere sau deformate în orice alt mod, independent de culpa IKEA.
În cazul oricărei fraude, neînțelegeri sau dispute care poate apărea în orice moment cu privire la desfăşurarea acestei campanii promoționale, IKEA își rezervă dreptul de a lua toate măsurile legale considerate oportune.
SECȚIUNEA 10. REGULAMENTUL PROMOȚIEI
Prin participarea la prezenta campanie, clienții sunt de acord să se conformeze și să
respecte prevederile acestui regulament.
Regulamentul Oficial al promoției poate fi solicitat în copie în mod gratuit la numărul 021-407.45.32, număr cu tarif normal, luni-duminică, orele 10.00-21.00, (exceptând sărbătorile legale) pe perioada campaniei sau poate fi vizualizat pe xxxx://xxx.xxxx.xxx/xx/xx_XX/xxxxxxxx_xxxxxxx/xxxxxx.xxxx.
Pentru întrebări legate de campania promoțională, participanții pot suna la numărul de telefon 021-407.45.32 începând cu data de 27.03.2021 și până în data de 31 decembrie 2030 unde vor primi toate informațiile legate de prezenta campanie promoțională.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament urmând ca aceste modificari să intre în vigoare numai după anunțul prealabil de prezentare al acestor modificari în Centrul Comercial IKEA, la departamentul Relații Clienți și/sau la adresa: xxxx://xxx.xxxx.xxx/xx/xx_XX/xxxxxxxx_xxxxxxx/xxxxxx.xxxx.
SECȚIUNEA 11. ÎNCETAREA PROMOȚIEI
Fără a aduce atingere prevederilor secțiunii 10 de mai sus, prezenta campanie promoțională poate înceta înainte de termen în cazul apariției unui eveniment ce constituie forța majoră, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voința sa, de a continua prezenta campanie promoțională. Pentru scopul acestui Regulament, forța majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevăzut de către Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa și a cărui apariție îl pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și indeplini obligațiile asumate prin Regulament.
Dacă o situație de fortă majoră împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind indeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată sau întârziată, conform art. 1082 și 1083 Cod civil. Organizatorul, dacă invocă forța majoră, este obligat să comunice clienților participanți la campanie existența acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră.
SECȚIUNEA 12. LITIGII ȘI LEGEA APLICABILĂ
Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la prezenta Promoție se vor rezolva pe cale amiabilă sau în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente.
Legea aplicabilă este legea română.
IKEA ROMÂNIA SA
BUCUREȘTI,
MARTIE 2021
Anexa 1
Proces verbal de primire becuri
Nr.crt | Data | Nr. becuri uzate aduse | Nr. becuri E27 predate către client | Nr. becuri E14 predate către client | Nume prenume client | Semnătură |
1 | ||||||
2 | ||||||
3 | ||||||
4 | ||||||
5 | ||||||
6 | ||||||
7 | ||||||
8 | ||||||
9 | ||||||
10 | ||||||
11 | ||||||
12 | ||||||
13 | ||||||
14 | ||||||
15 | ||||||
16 | ||||||
17 | ||||||
18 | ||||||
19 | ||||||
20 |
*** 8 becuri uzate=2 becuri noi
*** Se accepta becuri led, economice (E14, E27, GU10 GU5.3), neoane
*** Nu se accepta becuri cu incandescență, halogen sau alte tipuri