ANUNȚ CONCURS
Str. General Xxxxxxxxx, Nr. 60-64, RO-010165,
Bucureşti, România tel: + 0000-000 0000
+ 0000- 000 0000
DIRECŢIA RESURSE UMANE
SERVICIUL RESURSE UMANE nr. 7.00/245/09.02.2023
ANUNȚ CONCURS
OCUPARE POST TEMPORAR VACANT DE EXECUȚIE
Societatea Română de Radiodifuziune organizează pentru DIRECȚIA FORMAȚII MUZICALE concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a unui post de REFERENT DE SPECIALITATE, cod COR 214212.
Durata angajării: martie 2023 – martie 2026. Atribuțiile generale se regăsesc în Anexa atașată.
Concursul se va desfășura în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea concursurilor de ocupare pe perioadă determinată a posturilor temporar vacante de execuţie din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, aprobat prin OPDG nr.303/11.03.2022, xxxx://xxxxxxxxxxxx.xx/xxxxxxxxxxxx_xxxxxxx_xxxxxxxxxxx_xxxxxxxxxxxxx-00000, cu completările ulterioare.
Etapele de concurs:
• Etapa I – selecția dosarelor – 16.02.2023
• Etapa a II - a - proba practică -21.02.2023
*) Se pot prezenta la următoarea etapă a concursului numai candidații admiși la etapa de selecție a dosarelor.
Proba practică va consta în prezentarea unui portofoliu care ar trebui să cuprindă:
- Propuneri de layout-uri noi de afiş pentru fiecare ansamblu în parte (ONR, OCR, COR, BBR, OMPR şi Cor Copii)
- Propuneri de materiale specifice activităţii de promovare online a concertelor și evenimentelor DFM (Facebook, Instagram).
I.Condițiile generale de participare la concurs:
La concursul organizat pentru ocuparea unui post temporar vacant poate participa persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:
a) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
b) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale şi îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi încadrat pe teritoriul României pe bază de contract individual de muncă;
c) are capacitate de exerciţiu;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
II. Condițiile specifice:
• studii superioare de specialitate absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul comunicare și relații publice.
III. Dosarul de concurs:
(1) Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cererea de înscriere la concurs – Anexa 2 (din Regulament), pusă la dispoziţie de secretarul comisiei de concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi, eventual, dobândirea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) copia carnetului de muncă sau adeverințe care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, după caz;
e) cazierul judiciar valabil la data susţinerii etapelor de concurs sau declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale – anexa 4 (din Regulament);
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de medicul de familie al candidatului sau de unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae european (CV), conform Hotărârii Guvernului nr.1021/2004;
h) acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal – anexa 3 din Regulament;
i) declaraţie pe propria răspundere că nu se află în vreuna din situaţiile prevăzute de Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv că înţelege să renunţe la calitatea/funcţia deţinută, în situaţia în care va fi încadrat – anexa 5 din Regulament.
j)copie după documentul care atestă schimbarea numelui, în condițiile în care numele din documentele necesare înscrierii nu coincide cu cel din actul de identitate;
Dosarul de concurs poate fi transmis electronic, scanat în format pdf, la adresa de e-mail xxxxxxx.xxxxxx@xxxxxxxxxxxx.xx, până la data de 15.02.2023, orele 16.00 sau prin depunerea documentelor la secretariatul comisiei de concurs la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, situat în București, str.Gen.Berthelot nr.60-64, sectorul 1, în perioada 10.02.2023 – 15.02.2023, în zilele lucrătoare, de luni până joi între orele 9.00 – 16.00 și vineri între orele 9.00 – 14.00.
Candidații pot obține informații suplimentare privind dosarul de concurs de la secretariatul comisiei de concurs, în zilele lucrătoare, la telefon nr.021/303.1394 de luni până joi, între orele 9.00 – 16.00, vineri între orele 9.00 – 14.00.
Xxxxxx Xxxxxx XXXXXXX Director
ANEXA
Atribuții generale ale postului:
• Concepe identitatea vizuală pentru toate formațiile din cadrul Direcției Formații Muzicale (pagini de social-media, afișe, flyere și programe de sală): Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, Big Bandul Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio, Corul de Copii Radio;
• Prelucrează materialele pentru publicarea pe web (inclusiv formatele necesare pentru fiecare eveniment al DFM pentru site-ul partenerului de vânzare bilete online);
• Generează produse specifice pentru activitatea de promovare online a concertelor și evenimentelor DFM;
• Sprijină personalul redacțional implicat în procesul de producție online;
• Menține legătura cu personalul din cadrul DFM care se ocupă de activitatea online și cu personalul care coordonează activitatea de concert a fiecărui ansamblu în parte;
• Se asigură de respectarea Manualului de brand la toate evenimentele si acțiunile organizate de DFM;
• Execută și alte sarcini profesionale dispuse de Directorul DFM.