CAIET DE SARCINI
CAIET DE SARCINI
PRIVIND PROCURAREA ENERGIEI ELECTRICE
1. Scopul
Stabilirea cerințelor organizatorice, de desfășurare, calificare și adjudecare a licitației pentru procurarea energiei electrice pentru perioada contractuală 01.04.2022- 31.03.2023, în corespundere cu Procedura de procurare a energiei electrice (în continuare Procedură), Anexă la Regulile pieței energiei electrice, aprobate prin Hotărârea ANRE nr.283/2020 din 7 august 2020.
Invitația de participare la licitație este adresată tuturor furnizorilor precalificaţi.
2. Obiectul licitației
Î.C.S. ”Premier Energy” S.R.L. planifică să achiziționeze energie electrică conform specificației prezentate în pct.4 specificația produselor.
Cantitatea energiei electrice livrată va fi determinată în baza notificărilor efectuate în conformitate cu prevederile Regulilor pieței energiei electrice, nr.283/2020 (în continuare Reguli).
3. Modalitatea de desfășurare a licitației
Fiecare participant la licitație va depune în mod separat pentru fiecare produs în parte:
- Oferta tehnică care va conține descrierea tehnică a produsului ofertat cât şi va include informația solicitată în p. 9.1
- Oferta Economică va fi elaborată şi va corespunde celor indicate în p. 9.2.
Participanții la licitație își pot depune ofertele la sediul Î.C.S. ”Premier Energy” S.R.L., adresa mun. Chișinău, str. X.Xxxx, nr.4, MD-2024, în plic sigilat, până la data limită de 28.02.2022, ora locală 9:00 (termen limită de depunere a ofertelor).
Alternativ, ofertele pot fi expediate prin email la adresa Xxxxxxxxxxxx_Xxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx (protejate cu parolă) până la data de 28.02.2022, ora locală 9:00 (termen limită de depunere a ofertelor). Ofertele în original trebuie să fie prezentate la sediul companiei în termen de cel mult 7 zile de la termenul limită de depunere a ofertelor.
Cumpărătorul nu va înregistra și nu va lua în considerare ofertele depuse după termenul limită de depunere a ofertelor.
Cumpărătorul înregistrează doar ofertele depuse de furnizorii incluși în lista de furnizori precalificați.
Ședința de deschidere, validare și omogenizare a ofertelor, cu participarea furnizorilor precalificați, se va desfășura la sediul Î.C.S. ”Premier Energy” S.R.L., adresa mun. Chișinău, str. X. Xxxx, nr.4.
Deschiderea, validarea și omogenizarea ofertelor depuse se va efectua pe data de 28.02.2022, începând cu ora locală 9:00, cu prezența fizică a ofertanților și/sau cu participarea acestora prin mijloace electronice de comunicare.
Pentru facilitarea participării prin mijloace electronice de comunicare, va fi organizată o teleconferință prin intermediul unei platforme electronice. Detalii privind conectarea la teleconferința organizată vor fi expediate în timp util prin e-mail. În cadrul ședinței de deschidere a ofertelor cu participarea furnizorilor precalificați, de către fiecare ofertant se va expedia parola de acces la fișierul cu oferta depusă prin email.
După expirarea termenului limită de depunere a ofertelor, Cumpărătorul verifică la prima etapă dacă ofertele tehnice depuse îndeplinesc cerințele stabilite în Caietul de sarcini şi în Procedură şi le validează după clarificarea și consultarea la necesitate a ofertanților pe marginea actelor depuse.
Cumpărătorul va anunța ofertele validate din punct de vedere tehnic, în cazul ne validării va anunța cauzele ce au dus la aceasta. Lipsa ofertei tehnice pentru un produs va duce la ne validarea ofertei din punct de vedere tehnic numai pentru produsul indicat.
După validarea ofertelor tehnice se va trece la etapa de deschidere a ofertelor economice. Se vor deschide numai ofertele economice pentru produsele ofertate care au fost validate din punct de vedere tehnic.
În urma analizei ofertelor economice inițiale și validarea acestora se va efectua omogenizarea ofertelor economice şi comunicarea rezultatelor omogenizării către participanții la licitație.
Fiind cunoscute rezultatele omogenizării, se va desfășura o runda finală de negocieri deschise, la care ofertanții pot veni cu oferte economice îmbunătățite față de ofertele potențiale câștigătoare, urmare a finalizării primei runde a licitației.
Doar ultima ofertă anunțată va fi considerată finală și luată în considerație de către Cumpărător la stabilirea câștigătorilor.
Participantul ce nu a depus oferta sa pe produsul licitat în termenul limită de depunere a ofertelor, corespunzător nu poate participa la etapele ulterioare cu oferte pe produsul licitat în cadrul uneia și aceleiași licitații neanulate.Licitația va fi anulată dacă:
1. nu au fost depuse oferte;
2. după expirarea perioadei de depunere a ofertelor au depus oferte mai puțin de trei furnizori precalificați pentru fiecare produs individual;
3. au fost depuse numai oferte care:
a) sunt inacceptabile sau neconforme;
b) sunt prezentate după data-limită de depunere a ofertelor;
c) nu au fost elaborate şi prezentate în conformitate cu cerinţele cuprinse în Caietul de sarcini pentur fiecare produs individual;
4. în cazurile în care Cumpărătorul consideră că scopul licitației nu a fost atins.
În cazul în care licitația este anulată, Cumpărătorul va organiza o licitație repetată. Temenele de depunere a ofertelor în cadrul licitației organizate repetate pot fi reduse de către Cumpărător.
4. Specificația produselor
a) Produsele expuse la licitație
Produsul 1:
- perioada - 01.04.2022-30.09.2022 (6 luni),
- cantitatea estimativă totală de energie electrică – 1.282.500 MWh.
Produsul 2:
- perioada - 01.10.2022-31.03.2023 (6 luni),
- cantitatea estimativă totală de energie electrică – 1.123.900 MWh.
Produsul 3:
- perioada - 01.04.2022-31.03.2023 (12 luni),
- cantitatea estimativă totală de energie electrică – 2.406.400 MWh.
b) Graficele de sarcină caracteristice (în MW) pentru perioada de iarnă și vară
Ora locală | Xxxxx | Xxxx | ||||
Lucrătoare | Sâmbătă | Duminică | Lucrătoare | Sâmbătă | Duminică | |
0-1 | 161 | 158 | 156 | 245 | 250 | 248 |
1-2 | 140 | 136 | 134 | 220 | 224 | 222 |
2-3 | 129 | 124 | 121 | 208 | 210 | 207 |
3-4 | 124 | 117 | 114 | 202 | 203 | 199 |
4-5 | 125 | 117 | 112 | 198 | 198 | 194 |
5-6 | 140 | 125 | 117 | 199 | 195 | 188 |
6-7 | 184 | 140 | 129 | 227 | 209 | 195 |
7-8 | 246 | 173 | 148 | 277 | 244 | 217 |
8-9 | 000 | 000 | 000 | 334 | 290 | 249 |
9-10 | 345 | 278 | 222 | 371 | 326 | 277 |
10-11 | 355 | 300 | 240 | 386 | 345 | 293 |
11-12 | 352 | 306 | 248 | 392 | 354 | 302 |
12-13 | 345 | 305 | 251 | 390 | 359 | 306 |
13-14 | 343 | 299 | 248 | 394 | 357 | 306 |
14-15 | 000 | 000 | 000 | 395 | 352 | 303 |
15-16 | 000 | 000 | 000 | 392 | 346 | 300 |
16-17 | 337 | 293 | 252 | 386 | 344 | 301 |
17-18 | 347 | 314 | 275 | 373 | 341 | 302 |
18-19 | 347 | 320 | 289 | 361 | 335 | 302 |
19-20 | 333 | 307 | 284 | 351 | 329 | 300 |
20-21 | 311 | 287 | 272 | 347 | 327 | 305 |
21-22 | 285 | 262 | 253 | 356 | 340 | 322 |
22-23 | 245 | 229 | 219 | 338 | 330 | 312 |
23-24 | 199 | 192 | 178 | 290 | 288 | 272 |
c) Condiții specifice de livrare a energiei electrice
- în cazul importurilor, livrarea energiei electrice se va realiza la Frontiera DAF cu Republica Moldova;
- ofertele urmează să corespundă profilului graficelor de sarcină și care prevăd livrarea energiei electrice pe toată perioada contractului. Se admit oferte care specifică acoperirea parțială sub formă de pondere procentuală din profilul graficelor de sarcină, cu condilţia că acestea prevăd livrarea energiei electrice pentru toată perioadă contractului;
- ofertanții vor indica obligatoriu profilul graficelor de livrare a energiei electrice;
- nu vor fi acceptate ofertele care nu respectă profilul graficelor caracteristice indicate în Caietul de sarcini, cu excepția energiei electrice care provine din surse regenerabile de energie. Ofertele corespunzătoare surselor regenerabile de energie urmează să fie asigurate de unităţi de producere, sumar sau individual, cu o capacitate de cel puțin 5 MW și să asigure un volum de energie electrică de cel mult 10% din volumul de energie electrică pe produsele expuse la licitaţie, pe toată perioada contractului.
5. Calendarul licitației
Calendarul procesului de achiziție a energiei electrice conține următoarele etape:
Nr. | Etapa | Termen limită |
1. | Publicarea listei actualizate de furnizori precalificați admiși pentru participare la licitație pe pag. web oficială | 07.02.2022 |
2. | Publicarea Caietului de Sarcini pe pag. web oficială și expedierea către furnizorii precalificați a invitațiilor de participare la licitație | 07.02.2022 |
3. | Recepționarea ofertelor | 28.02.2022 |
4. | Deschiderea, validarea și omogenizarea ofertelor | 28.02.2022 |
5. | Negocierea ofertelor | 28.02.2022 |
6. | Notificarea rezultatelor licitației către participanți | 02.03.2022 |
7. | Data limită de semnare a contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice | 15.03.2022 |
8. | Expedierea contractelor semnate spre avizare ANRE | 16.03.2022 |
9. | Contracte noi în vigoare | 01.04.2022 |
6. Prețul maxim şi moneda din ofertă
Nu se aplică.
7. Garanții financiare de participare la licitaţie
Nu se aplică.
8. Persoana de contact a Cumpărătorului
Nume: Xxxxxx Xxxxxxxx tel: x000 00 000 000
mob: x000 00 000 000
e-mail: Xxxxxxxxxxxx_Xxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx
9. Informații necesare de a fi prezentate în ofertă
9.1. Oferta tehnică
Ofertele depuse de participanții la licitație urmează să specifice:
a) modul de asigurare a surselor de energie electrică (centrale electrice proprii, achiziții pe piața energiei electrice, import cu indicarea țării de origine, altele);
b) capacitata alocată pe perioada contractului pentru interconexiunile respective, în cazul importatorilor de energie electrică. În cazul cînd capacitatile respective sunt alocate pe perioade mai mici decît perioda specificată pentru un produs, se va semna o declaraţie pe propria răspundere prin care participantul îşi asumă angajamentul de a obţine accesul la capacitatile de interconexiune pentru toata perioada contractului;
c) dovada disponibilității puterii și cantității suficiente de energie electrică;
d) dovada deținerii volumului suficient de combustibil pe perioada contractului, precum și lipsa datoriilor față de furnizorii de combustibil, în cazul producătorilor care procesează combustibil pentru a produce energie electrică;
e) profilul curbei de livrare a energiei electrice pentru fiecare produs ofertat;
f) declaraţia de confidenţialitate specificata la pct.13 (Anexa3). Ofertele tehnice urmează să fie validate de către Cumpărător.
9.2. Oferta economică
Ofertele economice vor fi examinate doar după validarea ofertelor tehnice.
Ofertele depuse de participanții la licitație se completează conform Anexei 1 şi urmează să specifice:
a) moneda aplicată și prețul per MWh rotunjit până la 2 zecimale;
b) procent din profilul curbei pe toata perioada specificată, pentru fiecare produs separat;
c) condiții de achitare;
d) alte condiţii.
După deschiderea ofertelor economice și validarea acestora se va efectua omogenizarea ofertelor şi comunicarea rezultatelor omogenizării către participanții la licitație. Fiind cunoscute rezultatele omogenizării, se va desfășura o runda finală de negocieri deschise, la care ofertanții pot veni cu preturi micșorate față de ofertele potențial câștigătoare .
10. Garanţii financiare pentru executarea contractului
Nu se aplică.
11. Regulile şi criteriile de evaluare a ofertelor
Ofertele individuale depuse de participanții la licitație urmează să includă referințe specifice în cazul în care cantitatea din ofertă nu este divizibilă. În caz contrar se va considera că cantitatea din ofertă este divizibilă. În cazul când furnizorul precalificat depune o singură ofertă pentru cel puțin 50% din totalul cantității de energie electrică şi Cumpărătorul având dreptul să accepte parțial oferta furnizorului precalificat respectiv.
Sunt considerate oferte potențial câștigătoare ofertele cu cel mai mic preț omogenizat, exprimat în monedă națională per MWh pentru fiecare produs individual și perioadă de livrare. La calcularea prețului omogenizat se va lua în considerație condițiile de livrare și de plată, precum și moneda prețului din oferte prin aplicarea ratei oficiale de schimb stabilită de Banca Națională a Moldovei pentru ziua deschiderii ofertelor.
În situația în care oferta cu cel mai mic preț garantează doar acoperirea parțială (<100
%) a cererii de energie a Cumpărătorului (din cauze tehnice sau de altă natură obiectivă), acesta acceptă (în ordine crescătoare) și următoarea ofertă pentru completarea a 100% din cantitatea de energie electrică licitată, ținând cont de condițiile specifice de livrare a energiei din pct.4 din Caietul de sarcini.
Pentru a determina oferta/ofertele câștigătoare va fi evaluat costul integral al energiei electrice pentru perioada 01.04.2022-31.03.2023 (12 luni) ce rezultă din îmbinarea Produsului 1 (6 luni) și Produsului 2 (6 luni) în raport cu Produsul 3 (12 luni). Vor fi anunțate câștigătoare ofertele ce vor duce la costul minim total al energiei electrice pentru perioada 01.04.2022-31.03.2023 (12 luni). Totodată, în cazul când prețul mediu ponderat pentru Produsele 1 și 2 va fi egal cu prețul mediu pentru Produsul 3, iar prețul mediu pentru Produsul 1 va fi mai mic decât prețul mediu pentru Produsul 3, atunci prioritate se va acorda Produselor 1 și 2.
Prețul ofertat de participantul la licitație inclus în oferta câștigătoare este prețul la care urmează a fi livrată energia electrică.
12. Modelul contractului de vânzare-cumpărare
Modelul contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice conține clauzele obligatorii standard a fi aplicate și asumate irevocabil de către părți prin acceptarea participării la licitația organizată de Cumpărător. Modelul contractului de vânzare- cumpărare a energiei electrice, prin acordul părților, poate fi completat și detaliat cu alte clauze suplimentare, dar care nu pot devia de la esența clauzelor contractuale obligatorii standard și nu pot fi în contradicție cu acestea. Cu toate acestea, Cumpărătorul poate accepta, la propria discreție, negocierea unor condiții contractuale suplimentare mai bune decât cele stabilite în Modelul contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice. Modelul contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice este elaborat în două limbi - română și rusă (a se vedea link), în cazul unor divergențe între versiuni lingvistice, prevalează textul în limba română.
13. Declarație de confidențialitate
Fiecare reprezentant al participanților sau invitat la licitație urmează obligatoriu să semneze o declarație de confidențialitate (Anexa 2) privind informațiile sensibile obținute în cadrul procedurilor de licitație, care nu pot fi divulgate fără acordul expres al Cumpărătorului.
ANEXA 1.
Oferta economică
privind livrarea de energie electrică
Denumirea întreprinderii: Nr. de înregistrare: Persoana de contact: Telefon/fax: e-mail:
Prin prezenta confirmăm intenţia şi disponibilitatea de livrare a energiei electrice, cu garantarea acoperirii necesităţilor de energie electrică, ale Î.C.S. Premier Energy S.R.L. pentru perioada contractuală specificată la produsul , conform celor indicate mai jos:
Cantitatea planificată de energie electrică | % din profilul curbei | Preţul oferit, /MWh |
Propunem următoarele condiţii de plată a cantităţilor lunare de energie electrică livrate către Î.C.S. Premier Energy S.R.L.:
Tranşa 1:
Tranşa 2:
Semnatura:
ANEXA 2
DECLARAȚIE DE CONFIDENȚIALITATE
privind informațiile sensibile obținute în cadrul procedurilor de licitație
2022
Prin prezenta declarație,
în calitatea sa de “Parte care primește informațiile”, cu sediul în
, reprezentată de , în temeiul , buletinul de identitate IDNP
Se angajează față de Î.C.S.”PREMIER ENERGY” S.R.L., în calitate de “Organizator al licitației”, să respecte prevederile prezentei Declarații ce se face în cadrul procedurii de procurare a energiei electrice organizate de Î.C.S.”PREMIER ENERGY” S.R.L. în conformitate cu prevederile Regulilor pieței energiei electrice, aprobate prin Hotărârea ANRE nr.283/2020.
Scopul prezentei Declarații este de a stabili condițiile în care “Partea care primește informațiile” va păstra confidențialitatea informațiilor care în mod voluntar sau accidental îi sunt dezvăluite, cum ar fi, informații tehnice, economice și/sau de afaceri referitoare la activitatea “Organizatorului licitației”, participanții la licitație, precum și alte informații și/sau date dezvăluite în legătură cu organizarea și participarea la procedura de licitație pentru încheierea unui acord/contract (“Tranzacție”) și care sunt considerate drept informații confidențiale și/sau cu acces limitat, nefiind publice.
DEFINIȚII:
Persoane afiliate – noțiune definită conform prevederilor art. 203 Cod Civil din Republica Moldova.
Informații Confidențiale și/sau cu acces limitat (în continuare informații Confidențiale) includ, fără a fi limitate la enumerarea de mai jos (este strict exemplificativă), următoarele:
a) orice informație sensibilă (scrisă/orală, comunicată verbal și/sau transmisă pe suport de hârtie, magnetic sau în formă electronică) de natură comercială, tehnică, bancară etc., dezvăluită în carul procedurii de procurare a energiei electrice organizate de către “Organizatorul licitației”;
b) orice fel de informații scrise/orale, analize, previziuni, studii sau documentații ce conțin sau fac referire la activitatea “Organizatorului licitației” sau a clienților săi.
Următoarele informații nu vor fi considerate confidențiale:
a) informațiile din domeniul public sau care aparțin domeniului public, fără încălcarea prezentei Declarații;
b) informațiile care sunt deja cunoscute din surse publice de “Partea care primește informațiile” înainte ca ea să primească informațiile de la “Organizatorul licitației”, dacă face dovada în acest sens;
c) cele care sunt obținute în mod independent și pe căi legale din surse publice de către “Partea care primește informațiile”, dacă face dovada în acest sens;
d) cele aprobate pentru dezvăluire printr-o autorizare scrisa ale “Organizatorului licitației”,
e) informațiile dezvăluite public de către însuși “Organizatorul licitației”.
OBLIGAȚIILE PĂRȚII CARE PRIMEȘTE INFORMAȚIILE
“Partea care primește informațiile” recunoaște că Informațiile Confidențiale, indiferent de sursă, dezvăluite în cadrul procedurii de procurare a energiei electrice organizate de către “Organizatorul licitației”, au o valoare deosebită pentru acesta din urmă și se obligă la următoarele:
a) va trata Informațiile Confidențiale obținute drept secrete/sensibile şi se obligă să nu le dezvăluie în nici un fel, total sau parțial, nici unei terțe părți, nici una din informațiile confidențiale obținute sau aspecte legate de aceste informații fără acordul prealabil scris al “Organizatorului licitației”, sub sancțiunea legii;
b) să trateze Informațiile Confidențiale obținute cu aceiași atenție cu care tratează propriile informații confidențiale;
c) să nu copieze, să nu multiplice sau să nu distribuie în nici un fel nici una din Informațiile Confidențiale obținute în cadrul procedurii de procurare a energiei electrice organizate de către “Organizatorul licitației”, decât în cazul încheierii unui acord/contract între cele doua părți si numai pentru realizarea obiectului acordului/contractului, cu respectarea confidențialității de către persoanele implicate;
d) să își informeze salariații care primesc aceste informații în legătură cu obligația de păstrare a confidențialității exprimată în prezenta Declarație;
e) va exercita și va solicita reprezentanților și salariaților săi să ia masurile adecvate și să manifeste grija corespunzătoare pentru protejarea informațiilor Confidențiale în aceiași măsură în care “Partea care primește informațiile” își protejează propriile informații;
f) fără acordul scris prealabil al “Organizatorului licitației” , ”Partea care primește informațiile” nu poate dezvălui Informațiile Confidențiale consultanților, colaboratorilor si agenților săi, precum si Xxxxxxxxxxx afiliate ale sale. În orice caz, ”Partea care primește informațiile” va rămâne răspunzătoare în fața “Organizatorului licitației” în conformitate cu prezenta Declarație, chiar dacă a obținut acordul ultimului, pentru încălcarea acestei Declarații de către oricare dintre angajații/reprezentanții săi legali și de către oricare dintre consultanții, colaboratorii și agenții săi, precum și de către Persoanelor afiliate ale sale.
g) să nu permită accesul terților la Informațiile Confidențiale;
i) să nu utilizeze nici o informație Confidențială în folosul personal și/sau comercial.
ACCESUL LA INFORMAȚII
Accesul la Informațiile Confidențiale va fi limitat numai la reprezentanții desemnați și aduși la cunoștința “Organizatorului licitației” și la salariații “Părții care primește informațiile” care prin natura serviciului este necesar să ia cunoștință de aceste informații în scopul stabilirii condițiilor de realizare a unei eventuale colaborări şi care vor fi informați cu privire la caracterul strict secret al acestor informații şi de existenta acestei Declarații.
”Partea care primește informațiile” răspunde legal pentru orice încălcare a vreunei prevederi din prezenta Declarație.
DESPĂGUBIRI
Încălcarea obligațiilor asumate de “Partea care primește informațiile” prin prezenta Declarație , va îndreptați “Organizatorul licitației” să solicite și să primească despăgubirile corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat, și respectiv să se adreseze organelor de urmărire penala, autorităților publice și instanțelor de judecată pentru atragerea la răspundere și încasarea forțată a prejudiciului cauzat.
LEGEA APLICABILĂ ȘI INTRAREA ÎN VIGOARE
Prezenta Declarație este guvernată, interpretată si aplicată în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Prin prezentul document, ”Partea care primește informații” si “Organizatorul licitației” se supun jurisdicției instanțelor competente din Republica Moldova, în legătură cu prezenta Declarație.
Prezenta Declarație întră în vigoare și se aplică din data semnării acesteia.
Prezenta Declarație s-a încheiat în doua exemplare originale, un exemplar pentru ”Partea care primește informații” si unul pentru “Organizatorul licitației” și reprezintă voința liber exprimata a ”Părții care primește informații”.
PARTEA CARE PRIMESTE INFORMAȚII
SEMNATURA