BCE/2009/28)
ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE
din 14 decembrie 2009
de modificare a Orientării BCE/2006/16 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale
(BCE/2009/28)
(2009/1021/UE)
CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,
având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare
„Statutul SEBC”), în special articolele 12.1, 14.3 și 26.4,
având în vedere contribuția adusă de Consiliul general al Băncii Centrale Europene (BCE) în conformitate cu articolul 47.2 a doua și a treia liniuță din Statutul SEBC,
întrucât:
(1) Decizia BCE/2009/16 din 2 iulie 2009 privind punerea în aplicare a programului de achiziționare de obligațiuni garantate (1) prevede stabilirea unui program pentru achi ziționarea de obligațiuni garantate. Punerea în aplicare a acestui program impune modificări ulterioare ale cadrului procedurilor contabile și raportării financiare.
(2) Este necesar să clarifice că angajamentele care decurg din operațiunile de politică monetară inițiate de o bancă centrală națională anterior aderării la Eurosistem urmează să fie înregistrate în cadrul postului „Alte anga jamente, exprimate în euro față de instituții de credit din zona euro”.
(3) Este necesar să fie prevăzut tratamentul contabil al creanțelor exigibile care rezultă din neexecutarea obliga țiilor de către contrapărțile Eurosistemului în contextul operațiunilor de credit ale Eurosistemului și al activelor conexe, precum și tratamentul contabil al dispozițiilor privind riscul de contraparte care rezultă din astfel de operațiuni.
(4) Se impun modificări tehnice ulterioare ale Orientării BCE/2006/16 din 10 noiembrie 2006 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale (2).
(5) Orientarea BCE/2006/16 trebuie modificată în consecință,
(1) JO L 175, 4.7.2009, p. 18.
(2) JO L 348, 11.12.2006, p. 1.
ADOPTĂ PREZENTA ORIENTARE:
Articolul 1
Modificări
Orientarea BCE/2006/16 se modifică după cum urmează:
1. Articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) Nu se face distincție între diferențele din reevaluare de preț și de monedă pentru aur, dar se înre gistrează o singură diferență din reevaluare pentru aur, bazată pe prețul în euro pe unitate de măsură definită a aurului, preț determinat de cursul de schimb EUR/USD valabil la data reevaluării trimestriale. Reevaluarea se efec tuează pentru fiecare monedă în parte în cazul schim burilor valutare, inclusiv tranzacțiile din bilanț și din afara bilanțului, și pentru fiecare cod în parte, adică același număr/tip ISIN pentru titlurile de valoare, cu excepția acelor titluri de valoare incluse la postul «Alte active financiare» sau «Diverse» ori titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară, care sunt înre gistrate ca poziții separate.”;
(b) alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
„(5) Titlurile de valoare clasificate ca titluri de valoare păstrate până la scadență se înregistrează separat, se evaluează la costurile amortizate și fac obiectul depre cierii. Același tratament se aplică titlurilor de valoare netranzacționabile. Titlurile de valoare clasificate ca titluri de valoare păstrate până la scadență pot fi vândute înainte de scadența acestora:
(i) în cazul în care cantitatea vândută este considerată a fi nesemnificativă în comparație cu suma totală a portofoliului de titluri de valoare păstrate până la scadență; sau
(ii) în cazul în care titlurile de valoare sunt vândute în luna în care se regăsește data scadenței; sau
(iii) în circumstanțe excepționale, precum o deteriorare semnificativă a solvabilității creditorului, sau ca urmare a unei decizii de politică monetară explicită a Consiliului guvernatorilor BCE.”
2. La articolul 11 alineatul (1) se adaugă următoarea literă după cum urmează:
„(f) la sfârșitul anului pierderile din depreciere se înregis trează în contul de profit și pierdere și nu se stornează în anii următori decât dacă deprecierea se reduce, iar reducerea poate fi conexată unui eveniment însemnat care s-a produs după înregistrarea deprecierii.”
3. Xxxxxxx XX, IV și IX la Orientarea BCE/2006/16 se modifică în conformitate cu anexa la prezenta orientare.
Articolul 2
Intrarea în vigoare
Prezenta orientare intră în vigoare la 31 decembrie 2009.
Articolul 3
Destinatari
Prezenta orientare se adresează tuturor băncilor centrale ale Eurosistemului.
Adoptată la Frankfurt pe Main, 14 decembrie 2009.
În numele Consiliului guvernatorilor BCE Președintele BCE
Xxxx-Xxxxxx XXXXXXX
ANEXĂ
Xxxxxxx XX, IV și IX la Orientarea BCE/2006/16 se modifică după cum urmează:
1. Anexa II se modifică după cum urmează: Se introduce următoarea definiție:
„Dobândire: dobândirea dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, creditelor sau oricăror active care au fost primite de o bancă centrală drept garanție ca o modalitate de executare a creanței principale.”
2. Tabelele din anexa IV se înlocuiesc cu următoarele:
„ACTIVE
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
1 | 1 | Aur și creanțe în aur | Aur fizic, adică lingouri, monede, plăcuțe, pepite, în stoc sau «în curs de transport». Aur scriptic, precum soldurile conturilor la vedere în aur (conturi nealocate), depozite la termen și creanțe în aur rezultate din următoarele tranzacții: (i) tranzacții de revalo rizare sau de devalorizare și (ii) swap cu aur cu localizări diferite sau swap cu aur cu purități diferite, în cazul în care intervalul dintre transfer și primire depășește o zi lucrătoare | Valoare de piață | Obligatoriu |
2 | 2 | Creanțe exprimate în valută externă asupra rezi denților din afara zonei euro | Creanțe exprimate în valută externă asupra contrapărților rezidente în afara zonei euro, inclusiv instituții internaționale și supranaționale și bănci centrale din afara zonei euro | ||
2.1 | 2.1 | Creanțe asupra Fondului Monetar Internațional (FMI) | (a) Drepturi de tragere în cadrul tranșei de rezervă (net) Cotele naționale minus soldurile în euro aflate la dispoziția FMI. Contul nr. 2 al FMI (cont în euro pentru cheltuieli administrative) poate fi inclus la acest post sau la postul «Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro» (b) Drepturi speciale de tragere Dețineri de drepturi speciale de tragere (brut) (c) Alte creanțe Acorduri generale de împrumut, împrumuturi în cadrul acordurilor speciale de împrumut, depozite în cadrul Instrumentului de Reducere a Sărăciei și de Creștere (Poverty Reduction and Growth Facility) | (a) Drepturi de tragere în cadrul tranșei de rezervă (net) Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței (b) Drepturi speciale de tragere Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței (c) Alte creanțe Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
2.2 | 2.2 | Conturi la bănci și plasamente în titluri de valoare, împrumuturi externe și alte active externe | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» Conturi curente, depozite la termen, depozite cu scadență de o zi (day-to-day money), tranzacții de deport (reverse repo transactions) (b) Plasamente în titluri de valoare din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» Obligațiuni pe termen mediu și pe termen lung, bonuri, obligațiuni cu cupon zero, titluri de pe piața monetară (money market paper), instrumente de capitaluri proprii deținute ca parte din rezervele valutare, toate emise de rezidenți din afara zonei euro (c) Împrumuturi externe (depozite) din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței (b)(i) Titluri de valoare tranzacționabile, altele decât cele deținute până la scadență Prețul pieței și cursul de schimb al pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b)(ii) Titluri de valoare tranzacționabile, clasi ficate ca păstrate până la scadență Cost ce poate face obiectul deprecierii și cursul de schimb al pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b)(iii) Titluri de valoare netranzacționabile Cost ce poate face obiectul deprecierii și cursul de schimb al pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b)(iv) Instrumente de capi taluri proprii tranzac ționabile Prețul pieței și cursul de schimb al pieței (c) Împrumuturi externe Depozite la valoare nominală convertite la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
(d) Alte active externe Bancnote și monede din afara zonei euro | (d) Alte active externe Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu | |||
3 | 3 | Creanțe exprimate în valută externă asupra rezi denților zonei euro | (a) Plasamente în titluri de valoare din zona euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» Obligațiuni pe termen mediu și pe termen lung, bonuri, obligațiuni cu cupon zero, titluri de pe piața monetară, instrumente de capitaluri proprii deținute ca parte din rezervele valutare, toate emise de rezidenți din zona euro (b) Alte creanțe asupra rezidenților din zona euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» Împrumuturi, depozite, tran zacții de deport, împrumuturi diverse | (a)(i) Titluri de valoare tranzacționabile, altele decât cele păstrate până la scadență Prețul pieței și cursul de schimb al pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (a)(ii) Titluri de valoare tranzacționabile clasi ficate ca păstrate până la scadență Cost ce poate face obiectul deprecierii și cursul de schimb al pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (a)(iii) Titluri de valoare netranzacționabile Cost ce poate face obiectul deprecierii și cursul de schimb al pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (a)(iv) Instrumente de capi taluri proprii tranzac ționabile Prețul pieței și cursul de schimb al pieței (b) Alte creanțe Depozite și alte împrumuturi la valoarea nominală convertite la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
4 | 4 | Creanțe exprimate în euro asupra rezi denților din afara zonei euro |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
4.1 | 4.1 | Conturi la bănci, plasamente în titluri de valoare și împrumuturi | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» Conturi curente, depozite la termen, depozite cu scadență de o zi. Tranzacții de deport legate de gestionarea portofo liilor de titluri de valoare exprimate în euro (b) Plasamente în titluri de valoare din afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» Instrumente de capitaluri proprii, obligațiuni pe termen mediu și pe termen lung, bonuri, obligațiuni cu cupon zero, titluri de pe piața monetară, toate emise de rezidenți din afara zonei euro (c) Împrumuturi acordate în afara zonei euro, altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» (d) Titluri de valoare altele decât cele din postul de activ «Alte active financiare» emise de entități din afara zonei euro Titluri emise de organizații internaționale și suprana ționale, ca de exemplu Banca Europeană de Investiții, indi xxxxxx de localizarea geografică | (a) Conturi la bănci din afara zonei euro Valoare nominală (b)(i) Titluri de valoare tranzacționabile, altele decât cele păstrate până la scadență Prețul pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b)(ii) Titluri de valoare tranzacționabile clasi ficate ca păstrate până la scadență Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b)(iii) Titluri de valoare netranzacționabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (b)(iv) Instrumente de capi taluri proprii tranzac ționabile Prețul pieței (c) Împrumuturi acordate în afara zonei euro Depozite la valoare nominală (d)(i) Titluri de valoare tranzacționabile, altele decât cele păstrate până la scadență Prețul pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
(d)(ii) Titluri de valoare tranzacționabile clasi ficate ca păstrate până la scadență Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (d)(iii) Titluri de valoare netranzacționabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate | Obligatoriu Obligatoriu | ||||
4.2 | 4.2 | Creanțe rezultate din facilitatea de credit în cadrul MCS II (ERM II) | Împrumuturi acordate conform condițiilor MCS II | Valoare nominală | Obligatoriu |
5 | 5 | Împrumuturi în euro acordate instituțiilor de credit din zona euro, legate de operațiuni de politică monetară | Posturile 5.1-5.5: tranzacții în funcție de instrumentele de politică monetară respective descrise în anexa I la Orientarea BCE/2000/7 din 31 august 2000 privind instrumentele și proce durile de politică monetară ale Eurosistemului (3) | ||
5.1 | 5.1 | Operațiuni prin cipale de refi nanțare | Tranzacții reversibile regulate, în vederea furnizării de lichidități, cu frecvență săptămânală și, în mod obișnuit, o scadență de o săptămână | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.2 | 5.2 | Operațiuni de refinanțare pe termen mai lung | Tranzacții reversibile regulate, în vederea furnizării de lichidități, cu frecvență lunară și, în mod obișnuit, cu o scadență de trei luni | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.3 | 5.3 | Operațiuni de ajustare sub formă de tran zacții reversibile | Tranzacții reversibile, executate ca tranzacții ad hoc în scopuri de ajustare | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.4 | 5.4 | Operațiuni struc turale sub formă de tranzacții reversibile | Tranzacții reversibile de ajustare a poziției structurale a Eurosis temului în raport cu sectorul financiar | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.5 | 5.5 | Facilitate de creditare marginală | Facilitate pentru obținerea de lichidități overnight, la o rată prestabilită a dobânzii contra unor active eligibile (facilitate permanentă) | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
5.6 | 5.6 | Credite legate de apeluri în marjă | Credite suplimentare acordate instituțiilor de credit, provenite din creșteri ale valorii activelor suport aferente altor credite acordate acestor instituții de credit | Valoare nominală sau cost | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
6 | 6 | Alte creanțe exprimate în euro asupra institu țiilor de credit din zona euro | Conturi curente, depozite la termen, depozite cu scadență de o zi, tranzacții de deport în legătură cu gestionarea portofo liilor de titluri de valoare din postul de activ «Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenților din zona euro», inclusiv tran zacțiile rezultate din trans formarea fostelor rezerve în valută externă ale zonei euro și alte creanțe. Conturi cores pondente cu instituțiile de credit străine din zona euro. Alte creanțe și operațiuni fără legătură cu operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului. Toate creanțele provenite din operațiuni de politică monetară inițiate de o BCN înainte de participarea la Eurosistem | Valoare nominală sau cost | Obligatoriu |
7 | 7 | Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenților din zona euro | |||
7.1 | 7.1 | Titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară | Titluri de valoare emise în zona euro deținute în scopuri de politică monetară. Certificate de creanță emise de BCE cumpărate în scopuri de ajustare | (i) Titluri de valoare tran zacționabile, altele decât cele păstrate până la scadență Prețul pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate (ii) Titluri de valoare tran zacționabile clasificate ca păstrate până la scadență Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iii) Titluri de valoare netranzacționabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
7.2 | 7.2 | Alte titluri de valoare | Titluri de valoare altele decât cele din postul de activ 7.1 «Titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară» și din postul de activ 11.3 «Alte active financiare»; obligațiuni pe termen mediu și pe termen lung, bonuri, obligațiuni cu cupon zero, titluri de pe piața monetară deținute direct, inclusiv titluri de stat care provin din perioada anterioară creării UEM, exprimate în euro. Instrumente de capitaluri proprii | (i) Titluri de valoare tran zacționabile, altele decât cele păstrate până la scadență Prețul pieței Toate primele sau disconturile sunt amortizate | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
(ii) Titluri de valoare tran zacționabile clasificate ca păstrate până la scadență Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iii) Titluri de valoare netranzacționabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amortizate (iv) Instrumente de capitaluri proprii tranzacționabile Prețul pieței | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu | ||||
8 | 8 | Datorii în euro ale administrației publice | Creanțe asupra administrației publice provenite din perioada anterioară creării UEM (titluri de valoare netranzacționabile, împrumuturi) | Depozite/împrumuturi la valoare nominală, titluri de valoare netranzacționabile înregistrate la cost | Obligatoriu |
— | 9 | Creanțe intra- Eurosistem (+) | |||
— | 9.1 | Participații în BCE (+) | Post numai în bilanțul BCE Cota de subscriere la capitalul BCE a fiecărei BCN în confor mitate cu tratatul și cu grila de repartiție pentru capitalul subscris și contribuțiile respective în conformitate cu articolul 49.2 din Statutul SEBC | Cost | Obligatoriu |
— | 9.2 | Creanțe echi valente trans ferului de rezerve valutare (+) | Post numai în bilanțul BCE Creanțe exprimate în euro asupra BCE în ceea ce privește transferul inițial și suplimentar al rezervelor valutare în conformitate cu dispozițiile din tratat | Valoare nominală | Obligatoriu |
— | 9.3 | Creanțe legate de biletele la ordin în contrapartidă cu emisiunile BCE de certificate de creanță (+) | Numai în bilanțul BCE Bilete la ordin emise de BCN în cadrul acordului de andosare (back-to-back agreement) în legătură cu certificatele de creanță emise de către BCE | Valoare nominală | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
— | 9.4 | Creanțe nete legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosis temului (+) (*) | Pentru BCN: creanță netă legată de aplicarea grilei de alocare a bancnotelor, adică inclusiv emisiunea BCE de bancnote legată de soldurile intra-Euro sistem, suma compensatorie și înregistrarea ei contabilă de echi librare, astfel cum este definită de Decizia BCE/2001/16 privind repartizarea venitului monetar al băncilor centrale naționale ale statelor membre participante începând cu exercițiul financiar 2002 Pentru BCE: creanțe legate de emisiunile BCE de bancnote în conformitate cu Decizia BCE/2001/15 | Valoare nominală | Obligatoriu |
— | 9.5 | Alte creanțe în cadrul Eurosis temului (net) (+) | Poziția netă a următoarelor subposturi: (a) creanțe nete provenite din soldurile conturilor TARGET2 și ale conturilor cores pondente ale BCN, adică cifra netă a creanțelor și a angaja mentelor – a se vedea, de asemenea, postul de pasiv «Alte pasive în cadrul Euro sistemului (net)» (b) creanță datorată diferenței dintre venitul monetar de cumulat și de redistribuit. Relevant numai pentru perioada dintre înregistrarea venitului monetar ca parte a procedurilor de la sfârșitul anului și decontarea acestuia în ultima zi lucrătoare în luna ianuarie a fiecărui an (c) alte creanțe intra-Eurosistem exprimate în euro care pot apărea, inclusiv distribuirea provizorie către BCN a venitului BCE din bancnote euro (*) | (a) Valoare nominală (b) Valoare nominală (c) Valoare nominală | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
9 | 10 | Elemente în curs de decontare | Soldurile conturilor de decontare (creanțe), inclusiv cecurile în curs de încasare | Valoare nominală | Obligatoriu |
9 | 11 | Alte active | |||
9 | 11.1 | Monede din zona euro | Monede euro, dacă BCN nu este emitentul legal | Valoare nominală | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
9 | 11.2 | Imobilizări corporale și necorporale | Terenuri și clădiri, mobilier și echipamente, inclusiv echi pamente informatice, software | Cost minus amortizarea Recomandat — Rate de amortizare: computere și echi pamente/programe informatice conexe și autovehicule: — 4 ani echipamente, mobilier și instalații în clădiri: — 10 ani clădiri și cheltuieli majore de amenajare capitalizate: 25 ani | Capitalizarea cheltuielilor: limitată (chel tuieli mai mici de 10 000 EUR fără TVA: nu se capitalizează) |
9 | 11.3 | Alte active financiare | — Participații și investiții în filiale, instrumente de capi taluri proprii deținute din motive strategice/politice — Titluri de valoare, inclusiv instrumente de capitaluri proprii, și alte instrumente financiare și solduri (de exemplu, depozite la termen și conturi curente) deținute ca portofoliu separat — Tranzacții de deport cu instituții de credit privind gestionarea portofoliilor de titluri din acest post | (a) Instrumente de capitaluri proprii tranzacționabile Prețul pieței (b) Participații și acțiuni nelichide și orice alte instrumente de capitaluri proprii deținute ca investiții permanente Cost ce poate face obiectul deprecierii (c) Investiții în filiale sau interese semnificative Valoare netă a activului (d) Titluri de valoare tran zacționabile, altele decât cele păstrate până la scadență Prețul pieței Toate primele sau disconturile sunt amor tizate (e) Titluri de valoare tran zacționabile, clasificate ca păstrate până la scadență sau deținute ca investiții permanente Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amor tizate | Recomandat Recomandat Recomandat Recomandat Recomandat |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
(f) Titluri de valoare netran zacționabile Cost ce poate face obiectul deprecierii Toate primele sau disconturile sunt amor tizate (g) Conturi la bănci și împrumuturi Valoarea nominală convertită la cursul de schimb al pieței, dacă soldurile sau depozitele sunt exprimate în valute externe | Recomandat Recomandat | ||||
9 | 11.4 | Diferențe din reevaluarea instrumentelor din afara bilanțului | Rezultatele evaluării contractelor forward pe valute, a swap-urilor valutare, a swap-urilor pe rata dobânzii, a contractelor forward pe rata dobânzii, a tranzacțiilor forward cu titluri de valoare, a operațiunilor de schimb valutar la vedere, de la data tranzacției la data decontării | Poziția netă între poziția la termen și poziția spot, la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu |
9 | 11.5 | Dobânzi acumulate și chel tuieli estimate | Venituri neexigibile, dar care se atribuie perioadei de raportare. Cheltuieli estimate și dobânzi acumulate plătite (adică dobânzi acumulate achiziționate cu un titlu de valoare) | Valoare nominală, convertite la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu |
9 | 11.6 | Diverse | Avansuri, împrumuturi și alte elemente minore. Conturi tran zitorii de reevaluare (element în bilanț numai în timpul anului: pierderile nerealizate la datele reevaluării în cursul anului, care nu sunt acoperite de conturile de reevaluare corespunzătoare din postul de pasiv «Conturi de reevaluare»). Împrumuturi în contul unor terți. Investiții legate de depozitele în aur ale clienților. Monede în unități monetare naționale din zona euro. Chel tuieli curente (pierderi acumulate nete), pierderi din anul precedent anterior acoperirii. Active nete privind pensiile Creanțe exigibile care rezultă din neexecutarea obligațiilor de către contrapărțile Eurosistemului în contextul operațiunilor de credit ale Eurosistemului | Valoare nominală sau cost Conturi tranzitorii de reevaluare Diferența din reevaluare între costul mediu și valoarea de piață, cursul de schimb convertit la cursul pieței Investiții legate de depozitele în aur ale clienților Valoare de piață Creanțe exigibile (din neexe cutarea obligațiilor) Valoare nominală/recupe rabilă (înainte/după decontarea pierderilor) | Recomandat Conturi tran zitorii de reevaluare: obligatoriu Investiții legate de depozitele în aur ale clienților: obligatoriu Creanțe exigibile (din neexe cutarea obliga țiilor): obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
Active sau creanțe (în raport cu terții) apropriate și/sau dobândite în contextul valorificării garan țiilor oferite de Eurosistem contrapărților care nu și-au executat obligațiile | Active sau creanțe (din neexecutarea obligațiilor) Cost (convertit la cursul de schimb al pieței și la momentul achiziționării în cazul în care activele financiare sunt exprimate în valute externe) | Active sau creanțe (din neexecutarea obligațiilor): obligatoriu | |||
— | 12 | Pierderea exerci țiului financiar | Valoare nominală | Obligatoriu |
(*) Elemente care trebuie armonizate. A se vedea considerentul 4 din Orientarea BCE/2006/16.
(1) Numerotarea din prima coloană se referă la modelele de bilanț prezentate în anexele V, VI și VII (situații financiare săptămânale și bilanț anual consolidat ale Eurosistemului). Numerotarea din a doua coloană se referă la modelul bilanțului prezentat în anexa VIII (bilanțul anual al unei bănci centrale). Elementele marcate cu «(+)» sunt consolidate în situațiile financiare săptămânale ale Euro sistemului.
(2) Structura și normele de evaluare enumerate în prezenta anexă sunt considerate obligatorii pentru conturile BCE și pentru toate activele și pasivele din conturile BCN semnificative pentru scopurile Eurosistemului, adică semnificative pentru funcționarea Euro sistemului.
(3) JO L 310, 11.12.2000, p. 1.”
„PASIVE
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
1 | 1 | Bancnote în circulație (*) | (a) Bancnote euro, plus/minus ajustări legate de aplicarea grilei de alocare a bancnotelor, în conformitate cu Orientarea BCE/2001/15 și cu Decizia BCE/2001/16 (b) Bancnote exprimate în unitățile monetare naționale din zona euro în decursul anului trecerii la moneda euro ca monedă fiduciară | (a) Valoare nominală (b) Valoare nominală | Obligatoriu Obligatoriu |
2 | 2 | Angajamente exprimate în euro față de instituții de credit din zona euro legate de operațiuni de politică monetară | Posturile 2.1, 2.2, 2.3 și 2.5: depozite în euro astfel cum sunt descrise în anexa I la Orientarea BCE/2000/7 | ||
2.1 | 2.1 | Conturi curente (inclusiv meca nismul rezervelor minime obli gatorii) | Conturi în euro ale instituțiilor de credit incluse în lista instituțiilor financiare care au obligația de a constitui rezerve minime obli gatorii, în conformitate cu Statutul. Acest post conține în principal conturile utilizate pentru deținerea rezervelor minime obligatorii | Valoare nominală | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
2.2 | 2.2 | Facilitate de depozit | Depozite overnight la o rată predeterminată a dobânzii (faci litate permanentă) | Valoare nominală | Obligatoriu |
2.3 | 2.3 | Depozite la termen | Fond pentru absorbția de lichi dități în cadrul operațiunilor de ajustare | Valoare nominală | Obligatoriu |
2.4 | 2.4 | Operațiuni de ajustare sub formă de tran zacții reversibile | Tranzacții în scopuri de politică monetară, destinate absorbției de lichidități | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
2.5 | 2.5 | Depozite legate de apeluri în marjă | Depozite ale instituțiilor de credit, rezultate din devalorizarea activelor suport aferente creditelor acordate acestor instituții de credit | Valoare nominală | Obligatoriu |
3 | 3 | Alte angajamente exprimate în euro față de instituții de credit din zona euro | Tranzacții de report legate de tranzacții simultane de deport pentru gestionarea portofoliilor de titluri de valoare din postul de activ «Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenților din zona euro». Alte operațiuni care nu sunt legate de operațiunile de politică monetară a le Eurosis temului. Nu se includ conturile curente ale instituțiilor de credit Toate angajamentele/depozitele care provin din operațiuni de politică monetară inițiate de o BCN înainte de aderarea la Euro sistem | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
4 | 4 | Certificate de creanță emise | Post numai în bilanțul BCE – pentru postul tranzitoriu în bilanțul BCN Certificate de creanță descrise în anexa I la Orientarea BCE/2000/7. Titluri cu discont, emise în scopul absorbției de lichidități | Valoare nominală | Obligatoriu |
5 | 5 | Angajamente exprimate în euro față de alți rezidenți ai zonei euro | |||
5.1 | 5.1 | Administrație publică | Conturi curente, depozite la termen, depozite la vedere | Valoare nominală | Obligatoriu |
5.2 | 5.2 | Alte pasive | Conturile curente ale perso nalului, societăților comerciale și clienților, inclusiv ale instituțiilor financiare care figurează pe lista instituțiilor scutite de obligația constituirii rezervelor minime obligatorii – a se vedea postul de pasiv 2.1 etc.; depozite la termen, depozite la vedere | Valoare nominală | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
6 | 6 | Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro | Conturi curente, depozite la termen, depozite la vedere, inclusiv conturile constituite în vederea efectuării de plăți și conturile constituite pentru gestionarea rezervelor: ale altor bănci, ale băncilor centrale, ale instituțiilor internaționale/supra naționale, inclusiv Comisia Europeană; conturi curente ale altor deponenți. Tranzacții de report legate de tranzacții de deport simultane pentru gestionarea titlurilor de valoare exprimate în euro Soldurile conturilor TARGET2 ale băncilor centrale ale statelor membre neparticipante | Valoare nominală sau costul repo | Obligatoriu |
7 | 7 | Angajamente exprimate în valută externă față de rezidenți ai zonei euro | Conturi curente. Angajamente în cadrul tranzacțiilor de report, de obicei, tranzacții de investiții cu active exprimate în valută externă sau aur | Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu |
8 | 8 | Angajamente exprimate în valută externă față de rezidenți din afara zonei euro | |||
8.1 | 8.1 | Depozite, solduri și alte anga jamente | Conturi curente. Angajamente în cadrul tranzacțiilor de report, de obicei, tranzacții de investiții cu active exprimate în valută externă sau aur | Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu |
8.2 | 8.2 | Angajamente provenite din facilitatea de credit în cadrul MCS II | Împrumuturi în condițiile MCS II | Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu |
9 | 9 | Contrapartida pentru drepturile speciale de tragere alocate de FMI | Post exprimat în DST care indică valoarea DST alocate inițial țării/ BCN respective | Valoare nominală, conversie la cursul pieței | Obligatoriu |
— | 10 | Angajamente intra-Euro sistem (+) | |||
— | 10.1 | Angajamente echivalente trans ferului de rezerve valutare (+) | Post numai în bilanțul BCE, exprimat în euro | Valoare nominală | Obligatoriu |
— | 10.2 | Angajamente legate de biletele la ordin în contrapartidă cu emisiunile BCE de certificate de creanță (+) | Post numai în bilanțul unei BCN Bilete la ordin emise de BCE în cadrul acordului de andosare în legătură cu certificatele de creanță emise de către BCE | Valoare nominală | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
— | 10.3 | Angajamente nete legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosis temului (+) (*) | Post numai în bilanțul unei BCN Pentru BCN: angajament net legat de aplicarea grilei pentru alocarea bancnotelor, adică inclusiv soldurile intra-Eurosistem privind emisiunea BCE de bancnote, suma compensatorie și înregis trarea ei contabilă de echilibrare, astfel cum a fost definită de Decizia BCE/2001/16 | Valoare nominală | Obligatoriu |
— | 10.4 | Alte angajamente în cadrul Eurosis temului (net) (+) | Poziția netă a următoarelor subposturi: (a) angajamente nete care provin din soldurile conturilor TARGET2 și ale conturilor corespondente ale BCN, adică cifra netă a creanțelor și a angajamentelor – a se vedea, de asemenea, postul de activ «Alte creanțe în cadrul Euro sistemului (net)» (b) angajamente care rezultă din diferența dintre venitul monetar de cumulat și de redistribuit. Se referă numai la perioada cuprinsă între înre gistrarea venitului monetar ca parte a procedurilor de la sfârșitul anului și decontarea acestuia în ultima zi lucrătoare din luna ianuarie a fiecărui an (c) alte angajamente intra-Euro sistem exprimate în euro care pot apărea, inclusiv distri buirea provizorie către BCN a venitului BCE din bancnote euro (*) | (a) Valoare nominală (b) Valoare nominală (c) Valoare nominală | Obligatoriu Obligatoriu Obligatoriu |
10 | 11 | Elemente în curs de decontare | Soldurile conturilor de decontare (pasive), inclusiv transferurile în curs | Valoare nominală | Obligatoriu |
10 | 12 | Alte pasive | |||
10 | 12.1 | Diferențe din reevaluarea instrumentelor din afara bilanțului | Rezultatele evaluării contractelor forward pe valute, a swap-urilor valutare, a swap-urilor pe rata dobânzii, a contractelor forward pe rata dobânzii, a tranzacțiilor forward cu titluri de valoare, a operațiunilor de schimb valutar la vedere, de la data tranzacției la data decontării | Poziția netă între poziția la termen și poziția spot, la cursul de schimb al pieței | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
10 | 12.2 | Dobânzi acumulate și venituri colectate în avans | Cheltuieli care ajung la scadență în viitor, dar sunt aferente perioadei de raportare. Venituri realizate în perioada de raportare, dar care privesc o perioadă viitoare | Valoare nominală, conversie la cursul de schimb al pieței la sfârșitul anului | Obligatoriu |
10 | 12.3 | Diverse | Impozite de plătit (conturi tran zitorii). Conturi de credite sau garanții, în monedă străină. Tranzacții de report cu instituții de credit în legătură cu tranzacții simultane de deport pentru gestionarea portofoliilor de titluri de valoare din postul de activ «Alte active financiare». Depozite obligatorii, altele decât depozitele de rezerve. Alte elemente minore. Venituri curente (profit net acumulat), profitul anului precedent înainte de repartizare. Angajamente în contul terților. Depozite în aur ale clienților. Monede în circulație, în cazul în care emitentul lor legal este o BCN. Bancnote în circulație exprimate în unități monetare naționale din zona euro care nu mai au calitatea de mijloc legal de plată, dar care se află încă în circulație după anul substituirii monedei fiduciare cu moneda euro, în cazul în care acestea nu apar în cadrul postului de pasiv «Provizioane». Angajamente nete privind pensiile | Valoare nominală sau cost (repo) epozite în aur ale clienților Valoare de piață | Recomandat Depozite în aur ale clienților: obligatoriu |
10 | 13 | Provizioane | (a) Pentru pensii, pentru riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul de credit și riscul privind prețul aurului, precum și în alte scopuri, de exemplu, cheltuieli viitoare estimate, provizioane pentru unitățile monetare naționale din zona euro care nu mai au calitatea de mijloc legal de plată, dar care se află încă în circulație după anul trecerii la moneda euro ca monedă fiduciară, în cazul în care acestea nu apar în cadrul postului de pasiv «Alte pasive/Diverse» Contribuțiile BCN către BCE, în conformitate cu articolul 49.2 din Statut, sunt consolidate cu sumele respective care figurează la postul de activ 9.1 (+) | (a) Cost/valoare nominală | Recomandat |
(b) Pentru riscurile de contraparte care rezultă din operațiunile de politică monetară | (b) Valoare nominală (proporțională cu grila de repartiție pentru capitalul subscris; pe baza evaluării la sfârșitul anului de către Consiliul guvernatorilor BCE) | Obligatoriu |
Post de bilanț (1) | Clasificarea conținutului posturilor de bilanț | Principiu de evaluare | Domeniu de aplicare (2) | ||
11 | 14 | Conturi de reevaluare | Conturi de reevaluare legate de fluctuații de preț pentru aur, pentru fiecare tip de titlu de valoare exprimat în euro, pentru fiecare tip de titlu de valoare exprimat în valută externă, pentru opțiuni; diferențele din evaluarea de piață legate de instrumentele derivate pe riscul ratei dobânzii; conturi de reevaluare legate de fluctuații ale cursului de schimb pentru fiecare poziție valutară netă deținută, inclusiv swap-urile valutare/contractele la termen pe cursul de schimb și DST Contribuțiile BCN către BCE, în conformitate cu articolul 49.2 din Statutul BCE, sunt consolidate cu sumele respective care figurează la postul de activ 9.1 (+) | Diferența din reevaluare între costul mediu și valoarea de piață, cursul de schimb convertit la cursul pieței | Obligatoriu |
12 | 15 | Capital și rezerve | |||
12 | 15.1 | Capital | Capital vărsat – capitalul BCE este consolidat cu cotele de capital ale BCN participante | Valoare nominală | Obligatoriu |
12 | 15.2 | Rezerve | Rezerve legale și alte rezerve. Rezultat reportat Contribuțiile BCN către BCE, în conformitate cu articolul 49.2 din Statut, sunt consolidate cu sumele respective care figurează la postul de activ 9.1 (+) | Valoare nominală | Obligatoriu |
10 | 16 | Profitul exerci țiului financiar | Valoare nominală | Obligatoriu |
(*) Elemente care trebuie armonizate. A se vedea considerentul 4 din Orientarea BCE/2006/16.
(1) Numerotarea din prima coloană se referă la modelele de bilanț prezentate în anexele V, VI și VII (situații financiare săptămânale și bilanț anual consolidat ale Eurosistemului). Numerotarea din a doua coloană se referă la modelul bilanțului prezentat în anexa VIII (bilanțul anual al unei bănci centrale). Elementele marcate cu «(+)» sunt consolidate în situațiile financiare săptămânale ale Eurosistemului.
(2) Structura și normele de evaluare enumerate în prezenta anexă sunt considerate obligatorii pentru conturile BCE și pentru toate activele și pasivele din conturile BCN semnificative pentru scopurile Eurosistemului, adică semnificative pentru funcționarea Eurosistemului.”
3. Xxxxx XX se înlocuiește cu următorul text:
„ANEXA IX
Contul de profit și pierdere publicat al unei bănci centrale (1) (2)
(milioane EUR) (3)
Contul de profit și pierdere pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie … | Anul de raportare | Anul precedent |
1.1. Venituri din dobânzi (*) | ||
1.2. Cheltuieli privind dobânzile (*) | ||
1. Venit net din dobânzi | ||
2.1. Câștiguri realizate/pierderi care rezultă din operațiuni financiare | ||
2.2. Reduceri ale valorii activelor și pozițiilor financiare | ||
2.3. Transfer către/din provizioane pentru riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul de credit și riscul privind prețul aurului | ||
2. Rezultatul net al operațiunilor financiare, al reducerilor de valoare și al provizioanelor pentru riscuri | ||
3.1. Venituri din taxe și comisioane | ||
3.2. Cheltuieli cu taxe și comisioane | ||
3. Venituri/cheltuieli nete din/cu taxe și comisioane | ||
4. Venituri din acțiuni și participații (*) | ||
5. Rezultatul net al repartizării venitului monetar (*) | ||
6. Alte venituri | ||
Venit net total | ||
7. Cheltuieli de personal (4) | ||
8. Cheltuieli administrative (4) | ||
9. Amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale | ||
10. Servicii de producere a bancnotelor (5) | ||
11. Alte cheltuieli | ||
12. Impozit pe venit și alte taxe ale administrației publice | ||
(Pierderea)/profitul exercițiului financiar |
(*) Elemente care trebuie armonizate. A se vedea considerentul 4 din Orientarea BCE/2006/16.
(1) Contul de profit și pierdere al BCE are un model ușor diferit. A se vedea anexa III la Decizia BCE/2006/17 din 10 noiembrie 2006.
(2) Este necesară armonizarea datelor referitoare la bancnotele euro aflate în circulație, la remunerarea creanțelor/angajamentelor nete intra-Eurosistem care rezultă din alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului și la venitul monetar prezentate în situațiile financiare anuale publicate ale BCN. Elementele care trebuie armonizate sunt indicate cu un asterisc în anexele IV, VIII și IX.
(3) Băncile centrale pot publica alternativ sumele exacte în euro sau sumele rotunjite în alt mod.
(4) Inclusiv provizioanele administrative.
(5) Acest post se utilizează în cazul în care producția de bancnote este încredințată unui terț (pentru costul serviciilor oferite de societăți externe care produc bancnote în numele băncilor centrale). Se recomandă să se înregistreze costurile apărute în legătură cu emisiunea atât de bancnote naționale, cât și de bancnote euro în contul de profit și pierdere, pe măsură ce acestea sunt facturate sau efectuate în alt mod.”