ASIGURAREA PRIVIND PROTECTIA IN CAZ DE INSOLVENȚĂ A AGENŢIEI DE TURISM ORGANIZATOARE
15.03.01.W.001.0.E
ASIGURAREA PRIVIND PROTECTIA IN CAZ DE INSOLVENȚĂ A AGENŢIEI DE TURISM ORGANIZATOARE
Condiţii de asigurare
1. CLAUZA OPERATIVĂ
OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP se obligă ca, în urma producerii sau apariţiei oricărui eveniment asigurat, în baza informaţiilor furnizate de Asigurat precum şi a oricăror date privind riscurile asigurate transmise în scris de acesta, sub rezerva respectării întocmai a condiţiilor, excluderilor şi în baza plăţii primei de asigurare în cuantumul şi la scadenţele prevăzute în Poliţă, să plătească Beneficiarului despăgubirea cuvenită în cuantumul şi în condiţiile prevăzute în prezenta Poliţă.
2. DEFINIŢII ŞI INTERPRETĂRI
În tot cuprinsul acestei Poliţe termenii de mai jos au numai înţelesul atribuit prin următoarele definiţii:
2.1. Agenţia de turism: unitate specializată a unui operator economic, deținător al unei licențe de turism valabile, emise în condițiile legii, care poate desfășura următoarele activități:
a) activitate de organizare: activitatea prin care agenția combină și vinde sau oferă spre vânzare pachete fie direct, fie prin intermediul unui alt comerciant sau împreună cu un alt comerciant, sau activitatea comerciantului care transmite datele călătorului unui alt comerciant în conformitate cu pct.
2.14.b) (v). Agenția de turism care desfășoară activitatea de organizare este denumită agenție de turism organizatoare;
b) activitate de intermediere: activitatea prin care agenția, alta decât agenția organizatoare, vinde sau oferă spre vânzare, în calitate de intermediar, pachete combinate de către o agenție de turism organizatoare. Agenția de turism care desfășoară activitatea de intermediere este denumită agenție de turism intermediară;
2.2. Asiguratul: societatea comercială înregistrată în România, titulara licenţei de turism pentru agenţia de turism organizatoare.
2.3. Beneficiar: călătorul, indiferent dacă acesta a achiziţionat pachetul de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate de la agenţia de turism organizatoare direct sau prin intermediul unui alt comerciant sau persoana care achiziţionează pachetul de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate pentru călător.
2.4. Călător: orice persoană care dorește să încheie un contract sau care are dreptul să călătorească pe baza unui contract încheiat în condițiile legislatiei aplicabile.
2.5. Cheltuieli de repatriere: cheltuielile efectuate de călător in vederea repatrierii în condiţii de confort şi preţ similare celor contractate, ca urmare a faptului ca impotriva Asiguratului s-a deschis procedura de insolventa dupa inceperea executarii pacheului sau serviciului asociat.
2.6. Contract privind pachetul de servicii de călătorie: acordul de voinţă dintre Asigurat şi călător ce are ca obiect un pachet în ansamblul său sau, în cazul în care pachetul este executat în temeiul unor contracte separate, toate contractele aplicabile serviciilor de călătorie cuprinse în pachet.
2.7. Dauna: prejudiciul financiar suferit de Beneficiar în urma producerii evenimentului asigurat precizat şi acoperit prin Poliţă.
2.8. Despăgubirea cuvenită: suma pe care o plăteşte OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP Beneficiarului în urma producerii evenimentului asigurat.
2.9. Eveniment asigurat –neexecutarea obligatiilor aferente contractelor privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate incheiate in perioada de asigurare ca urmare a faptului ca impotriva Asiguratului s-a deschis procedura de insolventa. Data producerii evenimentului asigurat va fi data deschiderii procedurii de insolventa.
2.10. Forţă majoră: situaţie invocată de una din părţi, dovedită cu documente emise de autorităţi publice competente şi cauzată de un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil care a împiedicat una din părţi să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale.
2.11. Insolvență: acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, definită conform dispozițiilor legale in vigoare, .
2.12. Începerea executarii pachetului sau serviciului asociat: începerea executării serviciilor de călătorie incluse în pachet sau serviciul asociat.
2.13. Licenţa de turism: documentul prin care se atestă capacitatea agentiei de turism de a comercializa servicii de călătorie în condiţii de calitate şi siguranţă pentru turişti calatori.
2.14. Pachet de servicii de călătorie: combinația a cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiași călătorii sau vacanțe, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:
a) serviciile respective sunt combinate de un singur comerciant, inclusiv la cererea călătorului sau în conformitate cu selecția acestuia, înainte de a se încheia un contract unic cu privire la toate serviciile;
b) în cazul în care se încheie contracte separate cu furnizori individuali de servicii de călătorie, serviciile respective îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
(i) sunt achiziționate de la un singur punct de vânzare și au fost selectate înainte de acceptarea efectuării plății de către călător;
(ii) sunt oferite, vândute sau facturate la un preț forfetar sau total;
(iii) sunt promovate sau vândute sub denumirea de "pachet" sau sub o denumire similară;
(iv) sunt combinate după încheierea unui contract prin care un comerciant acordă călătorului dreptul să aleagă dintr-o selecție de diferite tipuri de servicii de călătorie;
(v) sunt achiziționate de la comercianți diferiți prin procese de rezervare online asociate în care numele călătorului, detaliile de plată și adresa de e-mail se transmit de la comerciantul cu care se încheie primul contract către un alt comerciant sau alți comercianți, iar contractul se încheie cu acest din urmă comerciant sau cu acești comercianți în cel târziu 24 de ore după confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie;
2.15. Perioada de asigurare: intervalul de timp menţionat în Poliţă în care se emit contractele privind pachetele de servicii călătorie sau serviciile de calatorie asociate asociate garantate în baza prezentei Poliţe.
2.16. Polita: contract de asigurare cuprinzând Specificaţia, Condiţiile de asigurare, Cererea - Chestionar, decontul de primă, eventualele acte adiţionale şi orice alt document anexat.
2.17. Prima de asigurare: suma datorată de Asigurat pentru preluarea în asigurare de către OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP a riscurilor asigurate.
2.18. Rea-credinţă: acea atitudine a unei persoane care comite o faptă contrară legii sau contractului de asigurare în care este parte, fiind conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.
2.19. Repatriere: întoarcerea călătorului la locul de plecare sau într-un alt loc convenit de părțile contractante.
2.20. Risc asigurat: eveniment viitor, posibil dar incert, acoperit de OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP, a cărui producere ar putea cauza daune.
2.21. Serviciu de călătorie:
a) transportul de pasageri;
b) cazarea care nu face parte intrinsecă din transportul de pasageri și care este realizată în alt scop decât cel rezidențial;
c) închirierea de autoturisme, de alte autovehicule pentru care este necesar un permis de conducere, în conformitate cu legislatia aplicabila;
d) orice alt serviciu turistic care nu este parte intrinsecă a unui serviciu de călătorie în înțelesul lit. a)-c);
2.22. Serviciu de călătorie asociat: existența a cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie achiziționate în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe, care nu constituie un pachet și care duc la încheierea unor contracte separate cu furnizorii individuali de servicii de călătorie, dacă un comerciant facilitează una dintre următoarele variante:
a) selectarea separată și plata separată de către călători a fiecărui serviciu de călătorie cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de vânzare;
b) achiziționarea, într-un mod personalizat, a cel puțin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt comerciant, în cazul în care se încheie un contract cu acest alt comerciant cel târziu în 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie.
2.23. Suma asigurată: valoarea menționată în poliță pentru care s-a încheiat asigurarea; reprezintă maximul răspunderii OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. în cazul producerii unuia sau mai multor evenimente asigurate..
2.24. Sume achitate: contravaloarea serviciilor de călătorie neprestate - servicii plătite de către sau pe seama acestuia în conformitate cu contractul privind pachetul de servicii călătorie sau serviciul de calatorie asociat încheiat cu Asiguratul.
In situatia in care Asiguratul nu achita unul din serviciile componente ale pachetului / serviciului asociat si pune astfel calatorul in imposibilitatea de a beneficia de restul pachetului / serviciului asociat, se considera ca nici restul pachetului / serviciului asociat nu a fost prestat.
3. OBIECTUL ASIGURĂRII; RISCURILE ŞI CHELTUIELILE ACOPERITE
3.1. Obiectul asigurarii este oferirea de către OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP de garantii Beneficiarilor privind rambursarea sumelor achitate si/sau cheltuielilor de repatriere ca urmare a producerii sau aparitiei evenimentului asigurat.
4. EXCLUDERI
4.1. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. nu datorează despăgubiri pentru:
(i) prejudicii financiare rezultate din alte cauze decât insolventa Asiguratului;
(ii) contractele incheiate de Asigurat dupa deschiderea procedurii insolventei;
(iii) contractele incheiate de Asigurat fara a detine licenta de turism valabila (inclusiv in situatiile suspendarii sau retragerii acesteia de catre autoritatile competente);
(iv) sume solicitate de călător pentru contracte privind pachete de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate comercializate de Asigurat in calitate de agentie de turism intermediara;
(v) alte sume solicitate de Beneficiar în afara celor privind cheltuielile de repatriere şi/sau a sumelor achitate de către acesta;
(vi) cheltuielile efectuate de Beneficiar înainte de începerea executarii pachetului sau serviciului asociat, care nu sunt incluse în preţul pachetului de servicii de calatorie sau serviciului asociat (taxa de viză, vaccinări, taxe de aeroport);
(vii) sumele achitate de către Beneficiar, pe care Asiguratul nu este obligat să le restituie conform contractului privind pachetul de servicii de călătorie sau serviciul de calatorie asociat;
(viii) prejudicii financiare generate de forţa majoră invocată de Asigurat, dovedită cu documente emise de autorităţile publice competente. Prin caz de forţă majoră se înţeleg împrejurările care au intervenit după încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie sau serviciul de calatorie asociat, ca urmare a unor evenimente extraordinare, neprevăzute şi inevitabile pentru părţi;
(ix) fraudă, rea-credinţă din partea Beneficiarului sau a reprezentanţilor acestuia;
(x) prejudicii financiare rezultate din sau consecinţă a:
- războiului, revolutiei, rebeliunii, tulburarilor civile, confiscarii, nationalizarii sau oricarei actiuni similare;
- terorismului;
- riscurilor nucleare;
- utilizarii sau operarii, în scopul de a produce daune, a oricărui Dispozitiv / Echipament pentru Tehnologia Informației; prin Dispozitiv / Echipament pentru Tehnologia Informației se înțelege orice computer sau rețea de computere, sistem computerizat, sistem informatic, hardware, software, program, cod de program, date, proces, virus, sistem de stocare a informației, microchip, circuit integrat sau orice dispozitiv similar dintr-un sau în legătură cu un echipament de tip computer sau non-computer, aflat sau nu în proprietatea Asiguratului.
(xi) prejudicii financiare rezultate din vina călătorului;
(xii) prejudicii financiare pentru combinatii de servicii de calatorie care nu reprezinta pachet sau serviciu de calatorie asociat conform legislatiei aplicabile;
(xiii) prejudicii financiare in legatura cu pachete și servicii de călătorie asociate care durează mai puțin de 24 de ore, cu excepția situației în care acestea includ cazare peste noapte;
(xiv) prejudicii financiare in legatura cu pachete și servicii de călătorie asociate facilitate ocazional și pe o bază nonprofit și numai unui grup restrâns de călători;
(xv) prejudicii financiare in legatura cu pachete și servicii de călătorie asociate achiziționate în temeiul unui acord general pentru organizarea unei călătorii de afaceri, încheiat între un comerciant și o altă persoană fizică sau juridică ce acționează din motive legate de activitatea sa comercială, afacerea, meseria sau profesia sa.
4.2. Excludere referitoare la sancţiuni
OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP nu oferă acoperire, nu va fi considerată răspunzătoare şi nici obligată să plătească vreo daună sau să furnizeze vreun beneficiu in baza prezentelor condiţii de asigurare, în măsura in care acoperirea riscurilor, plata unei daune pentru aceste riscuri sau furnizarea de beneficii aferente acestora ar expune OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP la orice sancțiune, interdicție sau restricție în conformitate cu Rezoluțiile ONU sau cu sancțiunile comerciale sau economice, legile şi reglementările Uniunii Europene, României, Marii Britanii sau Statelor Unite ale Americii (cu condiția ca aceasta sa nu încalce orice reglementare sau legislație specifică aplicabilă OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP).
5. SUMA ASIGURATĂ
5.1. Suma asigurată poate fi stabilită în LEI, EUR sau altă valută agreată de părți.
5.2. Suma asigurata se stabilește în baza valorii declarate de Asigurat.
5.3. Suma asigurată se consumă prin plata de despăgubiri şi se reduce corespunzător cu sumele plătite de OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP drept despăgubire, Poliţa continuând pentru diferenţa de sumă asigurată rămasă.
6. ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL ASIGURĂRII; RĂSPUNDEREA OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP
6.1. Perioada de asigurare este menţionată în poliţa de asigurare.
6.2. Răspunderea, în cazul fiecărui contract privind pachetul de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate achiziționat pe parcursul perioadei de asigurare, începe la data semnării respectivului contract.
6.3. Răspunderea în cazul fiecărui contract privind pachetul de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate, încetează în una din următoarele situaţii, indiferent care dintre acestea intervine mai întâi:
a) Indeplinirea corespunzatoare a obligatiilor contractuale, conform contractului respectiv;
b) rezilierea contractului respectiv;
c) plata integrală a prejudiciului financiar de către Asigurat sau de către un terţ; în cazul plăţii parţiale răspunderea OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. se diminuează în mod corespunzător;
d) plata despăgubirii datorate de către OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
7. PRIMA DE ASIGURARE
7.1. Prima de asigurare este precizată în poliţa de asigurare.
7.2. Prima de asigurare este plătită în aceeaşi monedă în care este exprimată suma asigurată sau în echivalent LEI, conform cursului oficial de schimb valabil la data plății primei de asigurare.
7.3. Prima de asigurare se achită integral și anticipat.
8. OBLIGAŢIILE ASIGURATULUI
8.1. Înaintea încheierii poliței de asigurare şi în timpul derulării acesteia, Asiguratul are următoarele obligaţii
(i) să furnizeze OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP informaţii complete şi detaliate cu privire la împrejurările esenţiale privind riscul, prin completarea Cererii – Chestionar precum şi să declare, la data încheierii Poliţei, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului. Sunt considerate împrejurări esenţiale privind riscul acelea care ar putea să influenţeze OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP în decizia sa de a accepta sau de a respinge riscul, ori de a-l accepta pe baza unor înţelegeri sau recomandări speciale;
(ii) să comunice în scris către OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP orice modificari apărute față de situația existentă și de cele declarate în vederea încheierii asigurării, de îndată ce a luat cunoştinţă de acestea, referitoare la,
- împrejurările esenţiale privind riscul (exemple: deteriorarea solvabilitatii / situatiilor financiare, iminența producerii unui eveniment care poate afecta răspunderea OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A.;
- denumire, formă juridică, sediu, telefon, structura acţionariatului, licenţa de turism, brevete de turism.
(iii) să achite obligaţiile de plată a primei de asigurare în cuantumul şi la datele scadente stabilite în Poliţă;
(iv) să emita / incheie contractele privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
(v) să ţină evidenţa contractelor privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate, în conformitate cu dispoziţiile legale (numar, pretul aferent, plati efectuate de clienti – avansuri, plati finale, datele inceperii executarii pachetelor / serviciilor de calatorie asociate, serviciile de calatorie incluse in pachet sau serviciul asociat etc.)
(vi) să comunice călătorilor condiţiile de asigurare privind protectia in caz de insolvența a agenţiei de turism organizatoare, datele de identificare/contact ale OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(vii) să nu înstrăineze bunurile ce fac obiectul garanţiilor reale la Poliţă, fară acordul scris al OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A.;
(viii) să depună toate eforturile pentru îndeplinirea strictă la termenele şi în condiţiile stabilite, a obligaţiilor asumate prin Contractele privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate;
(ix) să plătească sumele solicitate de călători, în condiţiile în care acestea sunt datorii certe, lichide şi exigibile, în baza contractelor privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate şi a prevederilor Poliţei de asigurare;
8.2. Beneficiarilor Poliţei le este opozabilă neîndeplinirea de către Asigurat a obligaţiilor mentionate in prezenta Poliţă si legislatia aplicabila.
8.3. Asiguratul trebuie ca, in situatia deschiderii procedurii insolventei, sa puna la dispozitia OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. situatia contractelor privind pachetele de servicii de calatorie sau serviciile de calatorie asociate.
9. CONSTATAREA ŞI EVALUAREA DAUNELOR; STABILIREA ŞI PLATA DESPĂGUBIRILOR
9.1. In cazul producerii evenimentului asigurat, Beneficiarul va solicita Asiguratului, anterior depunerii cererii de despagubire, un document prin care acesta sa ateste faptul ca nu a fost, nu este si nu va fi in masura sa execute obligatiile aferente contractului privind pachetul de servicii de călătorie sau serviciul de calatorie asociat.
9.2. În termen de maxim 45 (patruzecisicincizile) zile calendaristice de la data producerii evenimentului asigurat, Beneficiarul are obligaţia de a transmite OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., cererea de despăgubire însoţită de documentele justificative.
Documentele justificative constau, în principal, în:
a) contractul privind pachetul de servicii călătorie sau serviciul de calatorie asociat
b) fotocopiile documentelor de plată aferente contractului privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate (chitanţe, ordine de plată etc);
c) fotocopiile de pe documentele de transport şi cazare, în cazul cererilor de rambursare a cheltuielilor de repatriere;
d) documentul prin care Asiguratul sa ateste faptul ca nu a fost, nu este si nu va fi in masura sa execute obligatiile aferente contractului privind pachetul de servicii călătorie sau serviciul de calatorie asociat, mentionat la art. 9.1.
9.3. Despăgubirea aferenta fiecarui contract privind pachetul de servicii călătorie sau serviciul de calatorie asociat nu poate depăşi cuantumul sumelor achitate, precum şi contravaloarea cheltuielilor de repatriere.
9.4. Despăgubirea aferenta prezentei Polite va fi plătită:
- Beneficiarilor care justifica dreptul la plata acesteia si care au depus cerere de despagubire in termenul mentionat la art. 9.2.
- in limita sumei asigurate mentionata in prezenta Polita
si
- în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data primirii de către OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a documentelor justificative pentru toti Beneficiarii, dar nu mai devreme de expirarea termenului de depunere mentionat la art. 9.2.
9.5. În cazul în care cuantumul prejudiciilor depăşeşte, la data producerii evenimentului asigurat, suma asigurata stabilită prin prezenta Polita, indiferent de numărul Beneficiarilor, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărui Beneficiar, proporţional cu raportul dintre suma asigurata stabilită prin prezenta Polita şi totalul cuantumului prejudiciilor
9.6. Despagubirea se plateste in moneda in care Beneficiarul a achitat contractul privind pachetul de servicii de calatorie sau serviciul de calatorie asociat. Orice transformare de curs valutar se va face la cursul de referinţă BNR din ziua producerii evenimentului asigurat.
9.7. În cazul în care după plata despăgubirii Asiguratul executa obligatiile aferente contractului privind pachetul de servicii călătorie sau serviciul de calatorie asociat si/sau returneaza sumele achitate si/sau cheltuielile de repatriere către călător, călătorul are obligaţia de a restitui OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. despăgubirea primită, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare.
10. DISPOZIŢII FINALE
10.1. Prin plata despăgubirilor şi în limita acestora, OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP este subrogat în toate drepturile Beneficiarului contra Asiguratului sau, dupa caz, contra garanţiilor acestuia sau altor terţi răspunzători de producerea evenimentului asigurat. Prin efectul plăţii despăgubirii în condiţiile prezentului contract, OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP este mandatat să utilizeze toate mijloacele legale în vederea executării silite a obligaţiei de plată a Asiguratului, inclusiv prin executarea garanţiilor constituite.
10.2. Prezenta Polita inceteaza de drept fără a mai fi necesară nicio formalitate prealabilă, Asiguratul fiind de drept în întârziere, din momentul retragerii licenţei de turism a Asiguratului de către autoritatea competentă. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. este răspunzător în continuare exclusiv pentru contractele privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate încheiate înainte de data incetarii.
10.3. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. are dreptul de a suspenda prezenta Poliţă în oricare din următoarele cazuri:
− suspendarea de către autoritatea competentă a licenţei de turism aferente Asiguratului;
− nerespectarea obligaţiilor asumate de Asigurat prin prezenta Poliţă de asigurare.
OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. este răspunzător în continuare exclusiv pentru contractele privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate încheiate înainte de data suspendării.
10.4. Asigurarea încheiată potrivit prevederilor Poliţei este supusă legilor din România, acestea completându-se cu prevederile legale în vigoare de drept comun, precum și cele specifice asigurărilor.
10.5. Orice litigiu rezultat din interpretarea şi/sau din executarea prezentei poliţe de asigurare se soluţionează pe cale amiabilă sau, dacă nu este posibil astfel, de către instanţele de judecată competente din România.