PATINOARUL ALLIANZ-ȚIRIAC ARENA
PATINOARUL ALLIANZ-ȚIRIAC ARENA
Acord de participare
la sesiunea de inițiere pentru patinaj şi hochei pe gheaţă
din data de 30.09.2023
Prezentul acord se încheie între FUNDAŢIA ŢIRIAC şi Participantul:
Prenume ..............................................................................
Nume ...................................................................................
Vârstă ................
Xxxxxxxxx .................................................................
Reprezentat de Părinte Tutore
Informații de Contact reprezentant:
Prenume .......................................................................... Nume ..................................................................
Xxxxxxxxx .......................................................................................
Telefon mobil ........................................................... E-mail...........................................................................
1. În calitate de părinte/tutore, îmi exprim acordul liber şi în cunoştinţă de cauză, fără constrângeri, pentru participarea copilului la „sesiunea de inițiere pentru patinaj şi hochei pe gheaţă din data de
30.09.2023” organizată de Fundaţia Ţiriac, ce va avea loc in cadrul patinoarului Allianz-Tiriac Arena, situat in Drumul Gării Odăi nr. 7, Otopeni, Ilfov, precum şi pentru asumarea declaraţiilor din cuprinsul acestui document.
2. În calitate de părinte/tutore, având acordul deplin al celuilalt părinte (dacă este cazul), declar pentru copilul înscris la eveniment, următoarele:
• Recunosc şi accept faptul că anumite riscuri și pericole sunt inerente activității desfășurate pe gheață în cadrul sesiunii de inițiere pentru patinaj şi hochei pe gheaţă din data de 30.09.2023. Am luat la cunoștință că, deși Allianz-Tiriac Arena şi Fundaţia Ţiriac au luat măsuri de siguranță într-o încercare de a reduce la minimum riscul de lovire şi/sau rănire a participanților, Allianz-Tiriac Arena şi Fundaţia Ţiriac nu pot nici asigura, nici garanta că participanții, echipamentele, activitățile nu vor prezenta pericole, că nu vor fi înregistrate accidente și / sau leziuni ale copiilor. Prin urmare, sunt de acord să îmi instruiesc copilul pentru şi legat de importanța cunoașterii şi respectării tuturor regulilor și instrucțiunilor antrenorilor, atât pentru siguranța lui personală, cât și pentru siguranța tuturor participanților.
• Declar pe propria mea răspundere că fiica/fiul – copilul pentru care dau prezenta declarație - este sănătos din punct de vedere medical şi apt pentru a depune efort fizic intens şi, prin prezentul act, în mod expres, necondiționat și pe deplin asumat, înțeleg să exonerez atât Allianz-Tiriac Arena, respectiv Central Ice Rink, cât şi Fundaţia Ţiriac, pe reprezentanții acestora, toţi antrenorii, profesorii, sportivii, participanţii la eveniment şi afiliaţii, de orice formă de răspundere în legătură cu orice consecințe, indiferent de natura lor, ce ar putea rezulta în urma oricăror evenimente și incidente/accidente în legătură cu participarea copilului la această acţiune sportivă.
• REGULI DE CONDUITĂ: Sunt de acord să îmi instruiesc propriul copil să coopereze și să respecte toate instrucțiunile antrenorilor, profesorilor, sportivilor implicaţi în evenimentul pentru patinaj şi hochei pe gheaţă,
personalului Allianz-Tiriac Arena, să respecte toate regulile privind conduita şi regulamentul din incinta Allianz- Tiriac Arena. Înţeleg şi îmi asum că nerespectarea acestor reguli sau un comportament al copilului care va deveni perturbator și înteleg că un asemenea comportament va atrage eliminarea copilului din cadrul evenimentului, caz în care eu voi fi anunțat/ă şi voi veni imediat pentru a prelua copilul.
• IMAGINE: prin prezentul document acord dreptul irevocabil și nerestricționat reprezentanţilor Central Ice Rink
– Allianz-Tiriac şi Fundaţiei Ţiriac, direct sau prin intermediul societăţilor specializate în domeniul publicităţii cu care colaborează, de a folosi, reproduce și publica fotografia(iile) şi/sau materialul(ele) video în care apare sau este înregistrat/filmat copilul, inclusiv imaginea şi vocea, datele sale de identificare, indiferent de suportul de stocare, prin asocierea imaginii în activitati Mass-Media, în scop de marketing, pentru şi cu publicațiile, prezentările, reclamele sau pagina(ile) web a Allianz-Tiriac Arena şi cea a Fundaţiei Ţiriac, ale sponsorilor şi participanţilor la evenimentul pentru patinaj şi hochei; pentru evitarea oricărui dubiu, declar în mod expres şi garanteaz că acordul de utilizare exprimat conform prezentului act este expres, irevocabil, necondiţionat şi cu titlu gratuit;
• CESIUNE: cesionez Fundaţiei Ţiriac şi Central Ice Rink, cu titlu exclusiv, nelimitat la vreun teritoriu, pentru toate modalităţile de utilizare prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe şi respectiv pentru întrega durată de existenţă a drepturilor patrimoniale de autor şi drepturilor conexe, următoarele drepturi patrimoniale aferente oricăror spoturi video/audio, înregistrări şi/sau materiale publicitare sau promoţionale similare care vor fi realizate pe durata evenimentului, inclusiv, dar nelimitat la cele realizate ca parte a activităţilor Mass-Media mentionate la punctul de mai sus: dreptul de fixare pe orice suport, dreptul de reproducere, drepturile de distribuire, închiriere, împrumut, radiodifuzare şi comunicare publică, dreptul de retransmitere prin cablu, dreptul de punere la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual de către public;
• DATE PERSONALE: în nume propriu şi în numele copilului, declar că am fost informat/ă cu privire la dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date referitoare la:
✓ identitatea organizatorului, respectiv Fundaţia Ţiriac şi Central Ice Rink S.R.L. şi datele prelucrate;
✓ scopul în care se face prelucrarea: selecţie sportivi pentru patinaj şi hochei pe gheaţă, comunicare către instituţii şi cluburi sportive, marketing, reclamă şi publicitate;
caracterul obligatoriu/facultativ (după caz) al furnizării datelor personale;
✓ existenţa dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot exercita aceste drepturi, potrivit dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 677/2001. Dreptul de opoziţie se poate exercita printr-o cerere scrisă (semnată şi datată), adresată Fundaţiei Ţiriac;
✓ consecinţele refuzului de a le furniza: nu există.
În acest sens îmi exprim acordul cu privire la compararea/prelucrarea datelor cu caracter personal înscrise în acest formular sau obţinute în procesul de selecţie în vederea participării copilului la selecţia pentru patinaj şi hochei pe gheaţă.
• Renunț prin prezenta la orice pretenție, acțiune sau formă de tragere la răspundere (de orice natură) și în legătură cu utilizarea imaginii şi datelor personale (imagini și /sau a materiale audio/video) mai sus menționate.
Dacă nu acceptați cele menționate mai sus, vă rugăm să notificați în scris Central Ice Rink SRL si/sau Fundația Țiriac în termen de 2 zile de la data selecţiei.
SEMNĂTURA PĂRINTELUI/TUTORELUI DATA: