POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE - ASOCIAȚIA ”SOCIETATEA STUDENȚIILOR ÎN MEDICINĂ DIN BUCUREȘTI”
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE - ASOCIAȚIA ”SOCIETATEA STUDENȚIILOR ÎN MEDICINĂ DIN BUCUREȘTI”
-Simularea Examenului de Admitere-
Asociația Societatea Studenților în Medicină din București, denumită în continuare SSMB, cu sediul în Bld. Eroii Sanitari, Nr. 8, Sector 5, București, înregistrată la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor sub nr. 30/20.06.2006, cod fiscal 18797296, în calitate de autor, proprietar și administrator al site-ului xxx.xxxx.xx, precum și în calitate de operator[1], respectă dreptul la viața privată al persoanelor iar în contextul prelucrării datelor cu caracter personal ale acestora (DCP), le asigură o protecție adecvată.
În cadrul raporturilor cu terțe persoane, SSMB pune la dispoziția celor interesați, următoarele date de contact: sediul nostru este situat în Bld. Eroii Sanitari, Nr. 8, e-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxxxxx.xx
[1]Operator: Orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, care stabilește scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal. Operatorul de date cu caracter personal (denumit în continuare “operatorul”) este SSMB.
Prelucrarea datelor cu caracter personal reprezintă orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea (pe orice fel de suport), adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea.
Temeiul legal al prelucrării DCP care se efectuează de către SSMB:
• Constitutia Romaniei, republicată (art. 26);
• Următoarele legi cu modificările, completările și reglementările lor ulterioare și subsecvente:
o Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale
o Legea 287/2009 din 17 iulie 2009 privind Codul Civil
o Legea nr. 134/2010 privind Noul Cod de Procedură Civilă
o Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare,
o REGULAMENTUL (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016(GDPR) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date
o Legea nr.190/2018 privind aplicarea GDPR in România
Ce sunt Datele cu Caracter Personal (DCP)?
Conform Regulamentului (UE) 2016/679 (Regulamentul General privind Protecția Datelor – GDPR) care a intrat în vigoare la data de 25 mai 2018: datele cu caracter personal sunt orice informații
care se referă la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Informațiile diferite care, adunate, pot duce la identificarea unei anumite persoane constituie și ele date cu caracter personal.
Exemple de date cu caracter personal: numele și prenumele, adresa de domiciliu, adresa de e- mail, seria și numărul unui act de identitate, adresa de protocol de internet (IP).
Principii privind prelucrarea datelor
SSMB se obligă să respecte principiile de protecție a datelor cu caracter personal (denumite în continuare „Principiile”) prevăzute de GDPR, pentru a se asigura că toate datele sunt:
1. Prelucrate în mod corect, legal și transparent;
2. Colectate în scopuri specificate, explicite și legitime;
3. Adecvate, relevante și limitate în raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate;
4. Corecte și actualizate;
5. Păstrate într-o formă care nu permite identificarea persoanelor vizate mai mult timp decât este necesar în raport de scopul prelucrării;
6. Procesate în conformitate cu drepturile persoanei vizate, într-un mod care să asigure o securitate adecvată a prelucrării, astfel încât datele să fie integre, confidențiale și disponibile.
Ce date cu caracter personal prelucrăm și în ce scop?
DCP pe care ni le furnizați și pe care le prelucrăm prin intermediul formularelor disponibile pe website-ul xxxx.xx sunt: nume, prenume, și adresa de e-mail. Pentru anumite scopuri ulterioare, precum cel legat de perfectarea unui eventual contract de colaborare sau contract de voluntariat, suplimentar pot fi prelucrate și alte date personale, respectiv: domiciliul/resedința legală, date privind BI/CI (serie și număr, emitent, data eliberării), CNP.
Însumând, pot fi prelucrate: nume și prenume, inițialele tatălui, serie și număr C.I./pașaport, locul și data eliberării, valabilitate, cetățenia, etnia, CNP, data nașterii, sex, locul nașterii, adresa domiciliu, număr telefon, adresă e-mail. De asemenea, pot fi prelucrate Curiculum Vitae.
Modalități de colectare a DCP de către SSMB:
• e-mail sau corespondență scrisă;
• formulare fizice/online de înscriere la activități/proiecte/evenimente organizate de SSMB;
• formulare de sondaj/cercetare;
• contracte de voluntariat/colaborare;
• contact direct la sediul asociației sau la activitățile/proiectele/evenimentele organizate de SSMB;
Scopul prelucrării:
• întocmirea listelor cu participanți și repartizarea acestora în sălile de concurs
• generarea chestionarelor personalizate
• comunicarea, informarea, transmiterea de noutăți referitoare la domeniul sănătății și educației medicale;
• soluționarea diferitelor cereri/întrebări/sesizări/plângeri formulate de către persoanele interesate/ vizate;
• pentru a vă informa cu privire la noutățile despre activitățile noastre sau pentru a vă invita la evenimentele noastre;
• pentru a putea participa la activitățile/evenimentele noastre;
• pentru a vă informa cu privire la diversele aspecte ce țin de activitatea profesională de student al UMF ”Xxxxx Xxxxxx”;
• pentru a vă informa cu privire la diversele aspecte ce țin de activitatea de voluntar al SSMB, drepturile, obligațiile și atribuțiile acestuia;
• pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte;
• realizarea unui/unor interese legitime ale operatorului (ex.: în scopul constatării, exercitării sau apărării unui drept în justiție, în scopuri administrative interne, pentru facturarea și încasarea serviciilor prestate);
SSMB mai poate folosi datele statistice sau datele anonime rezultate în urma prelucrării DCP, în următoarele scopuri:
• realizarea de rapoarte/analize;
• realizarea de informări;
• publicarea, promovarea, ofertarea activităților;
• pentru creșterea calității oferite;
Condiţii de legitimitate privind prelucrarea datelor personale:
Datele dumneavoastră personale vor fi prelucrate exclusiv în baza consimțământului acordat în mod expres şi neechivoc pentru aceasta prelucrare.
Acestea vor fi prelucrate de către Consiliul Director Extins al SSMB, iar după caz, de către Coordonatorii diverselor activități/proiecte/evenimente ale SSMB.
Retragerea ulterioară a acordului/consimtământului prelucrării datelor dumneavoastră personale este posibilă oricând pe durata colaborării, având ca efect încetarea operațiunilor specifice, precum și a colaborării. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului exprimat înainte de retragerea acestuia.
Datele dumneavoastră personale vor fi stocate pe toată perioada colaborării cât și ulterioar acesteia, pe o perioadă de cel mult 3 ani de la data încetarii colaborării, după care vor fi șterse sau anonimizate, după caz.
Către cine transmitem DCP?
SSMB nu va vinde, închiria, sau disemina datele dumneavoastră personale în scopuri de marketing sau publicitate direcționată. Dorim să vă asigurăm că orice posibilă diseminare a datelor dumneavoastră se va face prin acordul informat al dumneavoastră, precizând clar scopul diseminării acestora, fie înaintea, în timpul, sau ulterior procesului de colectare al datelor.
DCP pot fi diseminate către instituțiile abilitate ale statului, conform legii, fară consimțământul persoanelor vizate, în cazul unor eventuale litigii sau constatării unor fraude. De asemenea, DPC vor fi transmise către personalul Universității de Medicină și Farmacie “Xxxxx Xxxxxx”, în vederea prelucrării listelor cu participanți și repartizarea participanților în sălile de concurs, dar și generării de chestionare personalizate și generarea clasamentului final.
Care sunt drepturile dumneavoastră:
Drepturile dumneavoastră sunt:
1. Dreptul de acces la datele cu caracter personal
2. Dreptul la rectificare datelor prelucrate
3. Dreptul la opozitie privind prelucrarea datelor
4. Dreptul la stergerea datelor
5. Dreptul la restrictionarea prelucrarii
6. Dreptul la portabilitatea datelor
7. Dreptul de a nu fi supus exclusiv prelucrarii automate/creare de profiluri
8. Dreptul de a depune o plangere la o autoritate de supraveghere
Cum puteți șterge datele dumneavoastră personale:
Datele personale pot fi șterse prin expedierea unui email către xxxxxxx@xxxxxxxxxxxx.xx. Vom înregistra solicitarea dumneavoastră iar datele vor fi șterse definitiv în maximum 15 zile de la primirea solicitării, cu excepția situației când un temei legal ne obligă să procedăm altfel.
Cum protejăm DCP?
Datele personale sunt prelucrate în condiții de siguranță – SSMB depune toate eforturile rezonabile pentru a proteja DCP prelucrate de noi și a procedat la implementarea de măsuri tehnice și organizatorice adecvate privind securitatea datelor, împotriva prelucrării sau a alterării neautorizate, împotriva pierderii sau a distrugerii, precum și împotriva dezvăluirii și a accesului neautorizat la datele personale transmise, stocate sau prelucrate.
SSMB asigură integritatea, disponibilitatea, confidențialitatea și autenticitatea în ceea ce privește datele cu caracter personal, utilizând proceduri de lucru pentru a proteja prelucrarea datelor cu caracter personal, conform prevederilor legale în vigoare.
În situații de încălcare a securității datelor care v-ar putea pune în pericol datele personale ne angajăm să vă informăm prompt despre aceste situații și să luăm măsurile prevăzute de lege.
Contact
Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la modul în care tratăm și folosim datele dumneavoastră cu caracter personal sau doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați printr-un e-mail la adresa xxxxxxx@xxxxxxxxxxxx.xx, cu sintagma [NOTIFICARE GDPR] în subiectul e-mailului.
De asemenea, ne puteți contacta direct la adresa de e-mail a persoanei responsabile cu respectarea politicii de confidențialitate asupra datelor cu caracter personal din asociație, Rareș-Xxxxxx Xxxxx (e-mail: xxxxxxxxxx.xxxx@xxxxx.xxx).