TERMENI DE REFERINȚĂ
TERMENI DE REFERINȚĂ
PENTRU CONTRACTAREA UNOR COMPANII ÎN VEDEREA ACHIZIȚIEI SERVICIILOR TIPOGRAFICE
Data: 28 iulie 2023
I. Prezentare generală
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, neafiliată politic, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy. CRJM promovează justiția independentă, eficientă și responsabilă, mecanismele anticorupție eficiente, respectarea drepturilor omului și un mediu prielnic pentru societatea civilă și democrație. În aceste domenii noi identificăm problemele cu impact sistemic, propunem soluții, le aducem pe agenda publică, reacționăm la abuzuri și mobilizăm parteneri pentru schimbări în bine.
II. Obiectul concursului
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte de la persoane juridice din Republica Moldova pentru achiziția de servicii tipografice pentru produsele realizate de către CRJM.
Compania selectată va presta serviciile conform solicitărilor periodice ale CRJM, în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți (compania selectată şi CRJM), pentru perioada septembrie 2023 – septembrie 2026 (3 ani). Volumul estimativ al contractului este de aproximativ 1.000 de exemplare pe an.
III. Sarcina tehnică
Asociația printează cel mai frecvent tipurile de publicații indicate mai jos:
Format | Coperta | Interior | Bloc | Tiraj | |
1 | Publicație color letter 160 mm x 240 mm (B5) | carton 250gr/m2, color, mată /lucioasă, cretată | color, față-verso, 50 pagini | intern încleiat | 100 buc/150 buc |
2 | Publicație alb-negru letter 160 mm x 240 mm (B5) | carton 250gr/m2, color, mată /lucioasă, cretată | alb-negru, față- verso, 50 pagini | intern încleiat | 100 buc/150 buc |
3 | Publicație color, fără copertă – A4 | fără copertă | color, față-verso, 20 pagini | 1 capsă | 100 buc/150 buc |
4 | Publicație alb-negru, fără copertă – A4 | fără copertă | alb-negru, față- verso, 20 pagini | 1 capsă | 100 buc/150 buc |
5 | Diplome personalizate – A4 | Carton alb 250gr/m2, pe o singură parte, color | 50 buc |
Specificațiile de mai sus sunt orientative. Compania câștigătoare va fi selectată pentru a realiza inclusiv și alte produse tipografice pe care CRJM intenționează să le publice pe durata contactului încheiat cu prestatorul.
IV. Oferta de participare la concurs
Oferta datată și semnată va fi expediată prin e-mail la: xxxxxxxxxxxx@xxxx.xxx până la data de 14 august 2023, ora 11.00, și va include:
1. Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă);
2. Copia certificatului de înregistrare/ Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice;
3. Experiența companiei ofertante în ultimii 2 ani și portofoliul de clienți;
4. Oferta financiară va fi completată după modelul disponibil aici, în format Excel, cu indicarea prețului în
MDL, inclusiv TVA, pentru fiecare poziție separat.
Notă: Oferta financiară va fi prezentată reieșind din faptul că materialele imprimate vor fi livrate la oficiul
CRJM.
Ofertantul va indica, de asemenea, disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.
5. Termene și condiții de livrare a produselor;
6. Declarația privind conflictul de interese. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu conducerea Asociației (președintele și/sau Consiliul de administrare), Ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la dosarul de aplicare.
V. Evaluarea și criteriile de selecție
Etapa 1: Evaluarea formală
La prima etapă, toate dosarele vor fi evaluate din punct de vedere formal pentru a stabili dacă a fost depus pachetul de documente complet, conform termenilor de referință. Evaluarea formală este efectuată de către directorul serviciului administrativ și asistentul administrativ.
Etapa 2: Evaluarea ofertei tehnice
La a doua etapă de evaluare, oferta tehnică va fi analizată de către membrii comisiei de achiziții. Metoda cumulativă va fi aplicată la această etapă, iar pentru fiecare criteriu vor fi acordate punctaje după cum urmează:
Criteriu de evaluare | Punctaj |
Experiența companiei ofertante și prezența pe piață (minimum 2 ani de activitate) | 35 |
Termene și condiții optime de realizare/livrare | 30 |
Referințe (indicarea a minim 2 referințe) | 20 |
Reputația candidatului (portofoliul de clienți) | 15 |
TOTAL – oferta tehnică | 100 |
Etapa 3: Evaluarea ofertei financiare
Toate ofertele care au acumulat minim 75 de puncte la evaluarea tehnică vor fi calificate pentru evaluarea financiară. Prețul oferit de către companiile participante trebuie să fie unul competitiv cu respectarea raportului preț-calitate.
Cea mai mică ofertă financiară calificată în concurs va primi scorul de 100 de puncte, iar pentru următoarele oferte punctajul se va calcula după formula: (valoarea ofertei minime / valoarea ofertei evaluate) * 100.
Concluzia evaluării ofertelor
La determinarea punctajelor finale, scorul acumulat pentru oferta tehnică va avea o pondere de 80%, iar pentru oferta financiară – 20%, astfel Punctajul final = Scor oferta tehnică * 0,80 + scor oferta financiară * 0,20.
CRJM își rezervă dreptul să selecteze toate pozițiile de la un ofertant sau poziții separate de la diferiți ofertanți.
Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele în cadrul prezentului concurs, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 000 000000 sau la adresa de
e-mail: xxxxxxxxxxxx@xxxx.xxx.
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio ofertă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. Toate aplicațiile recepționate vor fi procesate cu respectarea strictă a confidențialității datelor furnizate.