DECLARAŢIE
OPERATOR ECONOMIC Formular 1
(denumirea/numele)
DECLARAŢIE
privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute de la art. 58-63 din Legea nr. 98/2016
Subsemnatul(a) (se înserează numele operatorului economic- persoana juridică), în calitate de ofertant la procedura de (se menţionează procedura) pentru achiziţia de , LOT , (se inserează, după caz, denumirea produsului, serviciul sau lucrării şi codul CPV), la data de (se inserează data), organizată de
(se inserează numele autorităţii contractante),
declar pe proprie răspundere, sub sancţiunea excluderii din procedură şi sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, că nu mă aflu în situaţiile prevăzute la art. 58-63, cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante este exclus din procedura de atribuire :
Inţeleg că în cazul în care această declaraţie nu este conformă cu realitatea să fiu exclus din procedura de atribuire.
Persoanele din cadrul Autorităţii contractante cu funcţie de decizie referitoare la organizarea,
derularea şi finalizarea prezentei proceduri de atribuire, conform prevederilor art. 58-63, din Legea nr. 98/2016.
- Rector: ▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇;
- Director General Administrativ: ▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇;
- Director General Administrativ Adjunct Direcția Economică: ▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇;
- Director General Administrativ Adjunct: ▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇
- Director Departament Informatică: ▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇▇;
- Director TIAP: ▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇;
- Sef. serv. IT: ▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇;
- Tehnician IT: ▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇;
- Informatician: ▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇;
- Consilier juridic: ▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇;
- Administrator financiar: ▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇▇;
- Administrator Patrimoniu: ▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇;
- Consilier IS: ▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇▇.
Operator economic,
(semnătura autorizată)
OPERATOR ECONOMIC Formular 2
(denumirea/numele)
PROPUNEREA FINANCIARĂ – LOT 1
Nr. ctr | Denumire produs | Cod produs / producător | Cantitate | Pret unitar lei fara TVA | Valoare lei fara TVA |
1 | Televizoare/ Monitoare TV LED 65’’, negru | 2 | |||
2 | Desktop PC All-in- One | 10 | |||
3 | Videoproiector | 1 | |||
4 | Switch 24 porturi | 4 | |||
TOTAL lei fara TVA | |||||
TVA | |||||
TOTAL lei inclusiv TVA | |||||
Produsele se vor livra la sediul autorității contractante – SNSPA, Bd Expozitiei, nr. 30A, sector 1, București. Produsele vor fi ambalate astfel incât să se evite deteriorarea în timpul transportării către destinația finală. Produsele vor fi instalate și transportate gratuit de către furnizor în încăperile indicate de către reprezentantul beneficiarului. Transportul până în aceste încăperi cade în sarcina furnizorului.
Termen de livrare: max 15 zile de la data semnării contractului Garantie produse: min 12 luni de la data livrării sau conform producător
Data completarii :[ZZ.LLLL.AAAA] Operator economic,……....………………………..
(nume, semnatura autorizata si ▇▇▇▇▇▇▇▇)
OPERATOR ECONOMIC Formular 2
(denumirea/numele)
PROPUNEREA FINANCIARĂ – LOT 2
Nr. ctr | Denumire produs | Cod produs / producător | Cantitate | Pret unitar lei fara TVA | Valoare lei fara TVA |
1 | Calculator portabil | 2 | |||
TOTAL lei fara TVA | |||||
TVA | |||||
TOTAL lei inclusiv TVA | |||||
Produsul se va livra la sediul autorității contractante – SNSPA, Bd Expozitiei, nr. 30A, sector 1, București. Produsul va fi ambalat astfel incât să se evite deteriorarea în timpul transportării către destinația finală. Produsul va fi instalat și transportat gratuit de către furnizor în încăperile indicate de către reprezentantul beneficiarului. Transportul până în aceste încăperi cade în sarcina furnizorului.
Termen de livrare: max 15 zile de la data semnării contractului Garantie produs: min 12 luni de la data livrării sau conform producător
Data completarii :[ZZ.LLLL.AAAA] Operator economic,……....………………………..
(nume, semnatura autorizata si ▇▇▇▇▇▇▇▇)
OPERATOR ECONOMIC Formular 3
(denumirea/numele)
PROPUNEREA TEHNICĂ – LOT 1
Criterii solicitate in Caietul de Sarcini | Criterii oferite de Furnizor | |
Specificații tehnice ofertate | Cod produs: Producător: | |
1. Televizoare/ Monitoare TV LED 65’’, negru - 2 bucăți | ||
Display: LED; Caracteristici afisaj Iluminare din spate Direct LED; Rezolutie Full HD (1920 x 1080); Dimensiunea ecranului (inch/cm) 65 / 165; Raport aspect imagine 16:9; Unghi de vizionare (dreapta/stanga) 178 de grade (89/89); Unghi de vizionare (sus/jos) 178 de grade (89/89); Tehnologi si functii : X-REALITY PRO, Motionflow XR 1000 Hz, Advanced Contrast Enhancer , 24p True Cinema , 3D-Activ, mirroring,Wi-Fi , Wi-Fi Direct, side view , browser web , aplicatii, Temporizator de oprire/pornire, protocol proprietar Sync, Picture and picture (PAP), Redare de pe USB, Inregistrare pe HDD prin USB , MHL V2, HDCP 1.4, Bluetooth (HID/HOGP/3DSP/A2DP/AVRCP/HSP/HFP/SPP); Sistem de operare: Android; Audio: 10 W x 2,CLEAR PHASE, S-Master, DOLBY DIGITAL/DOLBY DIGITAL PLUS, NICAM/A2, Conectori: 4x HDMI,1x Iesire digitala optica, 1x Iesire audio hibrida casti /subwoofer 1x Intrare video compozit / component hibrida, 1x RF, 1x SCART,1xEthernet 3x USB, intrare FI (BS/CS), alimentare Clasa de eficienta energetic: A+; Continut de Mercur: 0,0 mg; Trebuie să aibă: Senzor de lumină, Moduri de economisire a energiei,Control dinamic al iluminarii din spate, Mod de dezactivare iluminare din spate; Receptoare tv incorporate: DVB-T, DVB-T2, DVB-S, DVB-S2 ,DVB-C ,CI+, Analogic; Video1080/24p (numai HDMI), 480/60i, 480/60p, 576/50i, 576/50p, 720/24p (numai HDMI), 720/30p (numai HDMI),720/60p, 1080/60i, 1080/501080/30p (numai HDMI); Accesorii incluse: Accesorii alimentare electrica , Telecomanda, Baterii telecomanda, Stativ de masa; VESA: DA Greutate: aprox. 24 kg Garantie: min 12 luni de la data livrării sau conform producător | ||
2. Desktop PC All-in-One - 10 bucăţi | ||
Tip sistem All in one PC Sistem de operare Windows 10 | ||
Lungime 490 mm Adancime 387 mm Inaltime 57 mm Culoare Negru Producator procesor Intel® Tip procesor i5 Numar nuclee 4 Arhitectura Kaby Lake Frecventa nominala 2400 MHz Frecventa Turbo Boost 3000 MHz Cache 6144 KB Porturi 2 x USB 3.0 2 x USB 2.0 2 x Audio 2 x HDMI 1 x RJ 45 Retea 10/100/1000 Versiune Bluetooth 4.0 Wireless 802.11 a/b/g/n/ac Tip memorie DDR4 Capacitate memorie 4 GB Frecventa memorie 2133 MHz Tip stocare HDD Capacitate HDD/SSHD 1 TB Viteza de rotatie HDD 7200 rpm Tip placa video Integrata Unitate optica DVD RW Tehnologie display LED Diagonala display 21.5 inch Rezolutie 1920 x 1080 Camera WEB Da Garantie: min 12 luni de la data livrării sau conform producător | ||
3. Videoproiector - 1 bucată | ||
Distanta proiectie Normală Lumeni 4000 Rezolutie nativa 1024 x 768 Suport rezolutii 640 x 480 - 1920 x 1200 Contrast 13000:1 Tehnologie DLP 3D Functii: Brilliant color Teaching Template Presentation Timer OPE - SmartEco Eco Blank Direct Power On Quick Auto Search VGA Signal Power On Panel Key Lock 3D ready(DLP link, PC+Video) Auto Keystone Corner Fit Lentile (mm) F = 2.56 - 2.68, f = 22.04 - 24.14 mm Rata de refresh orizontala (KHz) 15 - 102 Rata de refresh verticala (Hz) 23 - 120 Aspect imagine 4:3 |
Conectori 1 x Audio in, 1 x Composite; 1 x Mini Jack; 1 x RS232;1 x S-Video; 1 x VGA Out; 1 x IR Receiver; Intrare audio L/R; 1 x VGA In; HDMI x 2; 1 x USB Type A; MHL Semnal video 480i, 480p, 576i, 576p, 720p,1080i, 1080p Reproducere culori (milioane) 1.07 miliarde Dimensiuni: (W x D x H mm)331.0 x 129.4 x 246.2 Telecomanda: Da Garantie: min 12 luni de la data livrării sau conform producător | ||
4. Switch 24 porturi - 4 bucăţi | ||
Tip Switch: Managed Layer 2 Quality of Service (QoS): Da Suportul pentru multicast: Da Număr de porturi Ethernet Basic switching RJ-45 24 Tip de porturi Ethernet Basic switching RJ-45 Gigabit Ethernet (10/100/1000) Standarde: IEEE 802.1D,IEEE 802.1Q,IEEE 802.1p,IEEE 802.1s,IEEE 802.1w,IEEE 802.1x,IEEE 802.3,IEEE 802.3ab,IEEE 802.3ad,IEEE 802.3af,IEEE 802.3ah,IEEE 802.3x,IEEE 802.3z Duplex complet: DA Agregare Link: Da LACP si PaGP Control trafic de date (date nedorite sau flood): Da Client DHCP: Da Server DHCP: Da Spionaj IGMP: Da Auto MDI / MDI-X Da Spanning Tree Protocol: Da VLAN: Da Transmisie de date Rată de transfer 41.7 Mpps Mărimea tabelei de adresare : 8000 intrari Numărul de VLAN-uri: 255 Transfer Jumbo frame-uri: Da Algoritmul de securitate suportat: 802.1x RADIUS,SSH-2 Filtrarea adresei MAC: Da SSH / suport SSL: Da Protocoale Protocoale întreţinere SNMP 1, RMON 1, RMON 2, RMON 3, RMON 9, Telnet, SNMP 3, SNMP 2c, HTTP Rackabil: Da Form factor : 1U Memorie internă :128 Mb Memorie volatilă: 64 Mb Nivel zgomot aprox: 44 dB Tensiune AC intrare: 100-240 V Frecvenţă de intrare AC: 50/60 Hz Consum de energie aprox: 40 W |
Power over Ethernet (PoE) Suport: Nu Garantie: min 12 luni de la data livrării sau conform producător | ||
ALTE CERINȚE | ||
Termen de valabilitate al ofertei = 60 zile Ofertantul / furnizorul este obligat să respecte următoarele Clauze contractuale: Furnizorul se obligă să furnizeze şi să pună în funcţiune „Echipamentele” în termen de maxim 15 de zile de la încheierea contractului. Furnizorul are obligaţia de a ambala produsele pentru ca acestea să facă faţă, fără limitare, la manipularea dură din timpul transportului. Fiecare dintre produse va avea certificat de garanţie şi certificat de calitate/conformitate individual. Condiţiile corespunzătoare de transport vor fi asigurate de furnizor. Furnizorul va transmite achizitorului documentele care însoţesc produsele: factura fiscală, avizul de însoţire a mărfii, certificatul de garanţie şi certificatul de calitate/conformitate individual. Livrarea produselor se consideră încheiată în momentul în care sunt îndeplinite prevederile clauzelor: recepţia si punerea în funcţiune a echipamentelor. Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate prin contract sunt noi, nefolosite, de ultimă generaţie şi încorporează toate îmbunătăţirile recente în proiectarea şi structura materialelor. Furnizorul are obligaţia de a se asigura că standardele de mediu sunt respectate şi echipamentele furnizate fac parte dintr-o clasă energetică superioară (B sau A). Perioada de garanţie şi valabilitate a echipamentelor acordată de către furnizor este de mimim 12 luni sau conform producător; va fi inscriptionată pe fiecare produs în parte şi va începe cu data recepţiei efectuate după livrarea acestora şi punerea în functiune la destinaţia finală. Achizitorul are dreptul de a notifica imediat furnizorului, în scris, orice plângere sau reclamaţie ce apare în conformitate cu această garantie. La primirea unei astfel de notificări, furnizorul are obligaţia de a remedia defecţiunea sau de a înlocui produsul în termen de 72 ore de la data primirii notificării, fără costuri suplimentare pentru achizitor. |
Data completarii :[ZZ.LLLL.AAAA] Operator economic,……....………………………..
(nume, semnatura autorizata si ▇▇▇▇▇▇▇▇)
OPERATOR ECONOMIC Formular 3
(denumirea/numele)
PROPUNEREA TEHNICĂ – LOT 2
Criterii solicitate in Caietul de Sarcini | Criterii oferite de Furnizor | |
Specificații tehnice ofertate | Cod produs: Producător: | |
1. Calculator portabil - 1 bucată | ||
Display Diagonală Display 17.3 inch, Rezoluţie 1920x1080 pixeli; Format Full HD Procesor Producător INTEL, familie Intel Core i7 din a opta generaţie, or more, Denumire Intel Core i7-8550U, Frecvenţa 4GHz, Smart Cache 8MB, Memorie Capacitate 8GB, tip memorie DDR4, Stocare Capacitate HDD 1TB, Capacitate SSD 128GB, Tip SSD M.2 SATA Dual drive suport HDD/SSD DA, Porturi USB 2.0: 1 USB 3.0: 2 USB-C: 1xUSB 3.1 Type C (Gen 1) RJ- 45: 1 HDMI 1; Microsoft Windows 10 Pro, 64 bit, Engleză, OEM, or more Microsoft Office Home and Business 2016, 64 bit, limba engleză – Windows; Tastatură wireless; Mouse Wireless Garantie: min 12 luni de la data livrării sau conform producător | ||
ALTE CERINȚE | ||
Termen de valabilitate al ofertei = 60 zile Ofertantul / furnizorul este obligat să respecte următoarele Clauze contractuale: Furnizorul se obligă să furnizeze şi să pună în funcţiune „Echipamentele” în termen de maxim 15 de zile de la încheierea contractului. Furnizorul are obligaţia de a ambala produsele pentru ca acestea să facă faţă, fără limitare, la manipularea dură din timpul transportului. Fiecare dintre produse va avea certificat de garanţie şi certificat de calitate/conformitate individual. Condiţiile corespunzătoare de transport vor fi asigurate de furnizor. Furnizorul va transmite achizitorului documentele | ||
care însoţesc produsele: factura fiscală, avizul de însoţire a mărfii, certificatul de garanţie și certificat de calitate/conformitate individual. Livrarea produselor se consideră încheiată în momentul în care sunt îndeplinite prevederile clauzelor: recepţia si punerea în funcţiune a echipamentelor. Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate prin contract sunt noi, nefolosite, de ultimă generaţie şi încorporează toate îmbunătăţirile recente în proiectarea şi structura materialelor. Furnizorul are obligaţia de a se asigura că standardele de mediu sunt respectate şi echipamentele furnizate fac parte dintr-o clasă energetică superioară (B sau A). Perioada de garanţie şi valabilitate a echipamentelor acordată de către furnizor este de mimim 12 luni sau conform producător; va fi inscriptionată pe fiecare produs în parte şi va începe cu data recepţiei efectuate după livrarea acestora şi punerea în functiune la destinaţia finală. Achizitorul are dreptul de a notifica imediat furnizorului, în scris, orice plângere sau reclamaţie ce apare în conformitate cu această garantie. La primirea unei astfel de notificări, furnizorul are obligaţia de a remedia defecţiunea sau de a înlocui produsul în termen de 72 ore de la data primirii notificării, fără costuri suplimentare pentru achizitor. |
Data completarii :[ZZ.LLLL.AAAA] Operator economic,……....………………………..
(nume, semnatura autorizata si ▇▇▇▇▇▇▇▇)
