PROIECT DE HOTĂRÂRE
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
PROIECT AVIZAT SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI XXXXX XXXXXXX-XXXXXX XXXXXXXX
PROIECT DE HOTĂRÂRE
Nr. 159852 din 12.07.2022
privind atribuirea prin procedură a unui număr de 7 autorizaţii taxi pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane în regim de taxi, la nivelul municipiul Bacău
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
Având în vedere:
- Referatul nr. 159216/11.07.2022 înaintat de Biroul Autorizare Comercială și Transport prin care se propune aprobarea procedurii de atribuire a autorizațiilor taxi;
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău nr. 159854 din 12.07.2022;
-Studiul de Impact nr.159531/11.07.2022
-Nota de fundamentare nr.159533/11.07.2022;
-Prevederile HCL nr. 27/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a serviciului de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul municipiului Bacău , a Regulamentului privind procedura de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport public de persoane în regim de taxi şi a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a serviciului de transport public de mărfuri sau bunuri în regim de taxi ;
-Prevederile HCL nr.464/2018 privind stabilirea numărului maxim de autorizații taxi necesar pentru executarea transportului în regim de taxi pentru perioada 2018-2022 în municipiul Bacău ;
- Prevederile Legii nr. 52/ 2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ultetrioare;
- Prevederile art. 14^2 alin. (5) - (9) din Legea nr. 38/ 2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, modificată și completată;
- Prevederile art. 6 lit. ”i”, ale art. 17 și ale art. 18 din Anexa la Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. 356/ 2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere;
-Prevederile art. 140 alin. (1) și (3), ale art. 196 alin. (1) lit.a), art. 197 alin. (1), art.
243 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de Urgență nr. 57 / 2019 privind Codul
administrativ, ulterior modificată și completată;
În baza dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. d) și alin.(7) lit. s) din Ordonanța de Urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, ulterior modificată și completată:
H O T Ă R Ă Ş T E
Art. 1. Se aprobă procedura de atribuire a unui număr de 7 autorizaţii taxi pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane în regim de taxi, la nivelul municipiul Bacău, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Juridică –Biroul Autorizare Comercială și Transport.
Art. 3. Hotărârea va fi comunicată Direcției Juridice- Biroul Autorizare Comercială și Transport.
Art.4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului- Județul Bacău pentru verificarea legalității.
PRIMARUL MUNICIPIULUI XXXXX
XXXXXX-XXXXXX XXXXXXX-VIZITEU
C.S./ds. I-A-2/Ex.1
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU MUNICIPIUL BACĂU
ANEXA comuna la Referatul nr.159216/11.07.2022 și la HCL nr.
Procedura de atribuire a unui număr de 7 autorizaţii taxi pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane în regim de taxi, la nivelul municipiul Bacău
PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU DIRECTOR EXECUTIV XXXXXX-XXXXXX XXXXXXX-XXXXXXX XXXXXXX XXXXXXX
Procedura de atribuire a unui număr de 7 autorizaţii taxi pentru desfășurarea activității de transport persoane în regim de taxi la nivelul municipiului Bacău
1. Condiţii de participare
- participanţii trebuie să fie operatori economici(Persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale înfiinţate conform Odonanţei de Urgenţa a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, modificată şi completată, societăţi comerciale înfiinţate conform Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată)constituţi ca transportatori autorizaţi cu sediul social în municipiul Bacău.
- autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să aibă vechimea de la data fabricaţiei de maximum 5 ani conform cărţii de identitate şi a certificatului de înmatriculare.
- autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să fie proprietatea transportatorului autorizat sau să fie deţinut printr-un contract de leasing cu utilizator transportatorul autorizat.
- transportatorul autorizat să nu fi renunţat la autorizaţii taxi în ultimii 5 ani(cedare către angajaţi, divizare).
2. Numerele autorizaţiilor taxi pentru care se aplică prezenta procedură sunt: 155, 322, 351, 361, 390, 408, 457.
3. Publicitate procedura atribuire autorizaţii taxi
Publicitatea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi va fi făcută prin publicarea pe pagina de internet a instituţiei, în paginile unui cotidian local şi prin afişare la sediul instituţiei a unui anunţ publicitar conform anexei 1 la prezenta procedură.
4. Depunerea solicitărilor de către transportatorii autorizaţi pentru atribuirea autorizaţiilor taxi se va face timp de 60 de zile de la data apariţiei anunţului publicitar.
Solicitarea va cuprinde:
- cerere de participare la procedura de atribuire;
-copie după autorizaţia de transport;
-copie după cartea de identitate a autoturismului şi a certificatului de înmatriculare a acestuia;
- în cazul în care autoturismul urmează să fie achiziționat: copie factură proformă și dovada achitării taxei de garanție în sumă de 5% din valoarea autoturismului.
-fişă-declaraţie cu criteriile de departajare completată, conform anexei 2 la prezenta procedură.
5. Stabilirea punctajului total obţinut de fiecare autoturism se va face de comisia de atribuire stabilită prin Dispoziţia Primarului municipiului Bacău în termen de 10 zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de depunere a solicitărilor.
6.Dacă ultimul punctaj corespunzător este obţinut de mai multe autoturisme decât numărul de autorizaţii taxi rămase neatribuite, acestea se vor atribui acelor autovehicule cu motorizare ecologică în ordinea descrescătoare a nivelului de poluare.
7. În termen de 3 zile de la finalizarea atribuirii, se va face publică lista cu autorizaţiile taxi atribuite pentru transportul de persoane conţinând datele de identificare a transportatorului autorizat şi punctajele obţinute.
8. Contestaţiile privind deficienţele semnalate în procedura de atribuire se pot depune la Registratura Primăriei municipiului Bacău în termen de 15 zile de la publicarea listei cu autorizaţiile taxi atribuite.
9. Dispoziţiile Primarului municipiului Bacău privind rezolvarea contestaţiilor se emit şi se comunică în termen de 10 zile de la primirea acestora.
10. Eliberarea autorizaţiilor taxi se va face în termen de 6 luni după încheierea perioadei de rezolvare a contestaţiilor pe baza documentelor specificate în Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată, după prezentarea următoarelor documente:
- copie autorizaţie transport
- copie carte identitate autoturism
- copie certificat înmatriculare cu ITP taxi
- copie certificat de agreare emis de Regia Autonomă “Registru Auto Român”
- copie buletin de verificare metrologică
- copie asigurare obligatorie
- copie asigurare călători şi bagaje
- copie contract dispecerizare
- copie chitanţă taxă eliberare autorizaţie taxi 125 lei
- copie chitanţă taxă anuală utilizare locuri de aşteptare taxi 480 lei
- fotografii color faţă şi lateral autoturism cu dotările exterioare montate În cazul persoanelor juridice suplimentar se solicită:
-copie contract muncă şofer
-copie atestat şofer
- aviz medical şofer
-aviz psihologic şofer
-cazier judiciar şofer
11. Dacă în termen de 6 luni de la afișarea rezultatelor definitive a procedurii de atribuire, operatorul economic nu se prezintă pentru depunerea documentelor pentru obținerea autorizației taxi, aceasta va fi declarată liberă, caz în care ofertantului i se reține taxa de garanție.
12. Fiecare participant la procedura de atribuire va putea aplica pentru o singură autorizaţie taxi.
Anexa nr.1 la Procedură
“ Primăria municipiului Bacău anunţă deschiderea procedurii de atribuire a unui număr de 7 autorizaţii taxi.
Condiţii:
Participanţii la procedură pot fi operatori economici(Persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale înfiinţate conform Odonanţei de Urgenţa a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, modificată şi completată, societăţi comerciale înfiinţate conform Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată) constituiţi ca transportatori autorizaţi cu sediul social în municipiul Bacău.
- autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să aibă vechimea de la data fabricaţiei de maximum 5 ani conform cărţii de identitate şi a certificatului de înmatriculare.
- autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să fie proprietatea transportatorului autorizat, să fie deţinut printr-un contract de leasing cu utilizator transportatorul autorizat
- în cazul în care solicitantul nu deține autoturism trebuie să prezinte scrisoare de garanţie în cuantum de 5 % din valoarea cu care va fi achiziţionat autovehiculul(atestată prin factura pro-forma).
- transportatorul autorizat să nu fi renunţat la autorizaţii taxi în ultimii 5 ani(cedare către angajaţi, divizare).
Fiecare transportator autorizat participant la procedură poate aplica pentru o singură autorizaţie taxi.
Perioada de depunere a cererilor este între ………… şi …………. (60 de zile de la apariţia anunţului publicitar)
Documentele care vor fi depuse pentru participarea la procedura de atribuire a
unei autorizaţii taxi sunt:
- cerere de participare la procedura de atribuire;
-copie după autorizaţia de transport;
-copie după cartea de identitate a autoturismului şi a certificatului de înmatriculare a acestuia sau scrisoare de garanţie în cuantum de 5 % din valoarea cu care va fi achiziţionat autovehiculul, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculul însoțită de factuta proformă;
-fişă-declaraţie cu criteriile de departajare completată.
Rezultatul procedurii de atribuire va fi făcut public în data de ………….
Eventualele contestaţii se pot depune în termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor procedurii.
Rezultatul final ale procedurii de atribuire va fi facut public în data de .........
Cererile pentru eliberarea autorizațiilor taxi se depun de către transportatorii declarați căștigători începând cu data de ................. până în data de ..................
inclusiv.
Documentele necesare obținerii autorizației taxi ce vor fi depuse de transportatorii autorizați declarați câștigători sunt:
- copie autorizaţie transport
- copie carte identitate autoturism
- copie certificat înmatriculare cu ITP taxi
- copie certificat de agreare emis de Regia Autonomă “Registru Auto Român”
- copie buletin de verificare metrologică
- copie asigurare obligatorie
- copie asigurare călători şi bagaje
- copie contract dispecerizare
- copie chitanţă taxă eliberare autorizaţie taxi 125 lei
- copie chitanţă taxă anuală utilizare locuri de aşteptare taxi 480 lei
- fotografii color faţă şi lateral autoturism cu dotările exterioare montate În cazul persoanelor juridice suplimentar se solicită:
-copie contract muncă şofer
-copie atestat şofer
- aviz medical şofer
-aviz psihologic şofer
-cazier judiciar şofer
Dacă în termen de 6 luni de la afișarea rezultatelor definitive a procedurii de atribuire, transportatorul economic declarat câștigător se prezintă pentru depunerea documentelor pentru obținerea autorizației taxi, aceasta va fi declarată liberă, caz în care ofertantului i se reține taxa de garanție.
Pentru lămuriri suplimentare vă puteți adresa Compartimentului Informare Cetățeni- str. Xxxxxxx Xxxxxxxxx nr.3.”
Anexa nr.2 la Procedura Fişă-declaraţie
Transportatorul autorizat........................................................................................
Cod Unic de Înregistrare........................................................................................
Marcă şi tip autoturism...........................................................................................
Declar, cunoscând prevederile H.C.L. nr /2022:
1. Vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei:
- până într-un an 5 pct
- 1-2 ani 4 pct
- 2-3 ani 3 pct
- 3-4 ani 2 pct
- 4-5 ani 1 pct
( pentru autoturismele cu vechimea de 5 ani, aceasta se calculează de la data primei înmatriculări până la data depunerii cererii de participare la procedura de atribuire)
2. Clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare:
- motor electric 40 pct
- motor hibrid 30 pct
- motor Euro 6 10 pct
3. Volumul portbagajului util
- peste 500 dm3 5 pct.
- 400 dm3 - 499 dm3 3 pct
- sub 400 dm3 1 pct
4. Vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport persoane în regim de taxi:
- 0-5 ani 1 pct
- peste 5 ani 2 pct
5.Echipare cu aer condiţionat
- există instalaţie de aer condiţionat 2 pct
- fără instalaţie de aer condiţionat 1 pct
6.Gradul de protecţie al pasagerului/pasagerilor respectiv existenţa airbagurilor pentru pasagerul din faţă/ pasagerii din spate:
- airbaguri frontale 1 pct
- airbaguri frontale și airbaguri suplimentare 2 pct
7. Efortul investitional al transportatorului autorizat definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing:
- autoturismul este proprietate – 1 pct
- autoturismul face obiectul unui contract leasing- 0 pct
8. Posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare:
- societăţi comerciale – 1 pct
- persoana fizică autorizată sau membrii întreprinderii familiale obţin venituri din alte activităţi – 0 pct
- persoana fizică autorizată sau unul din membrii întreprinderii familiale care
nu obţin venituri din alte activităţi – 1 pct.
9. Dotări suplimentare ale autovehiculului:
- dispozitiv GPS de monitorizare-1 pct.
- dispozitiv fix de înregistrare a comenzilor clientului- 1pct.
- existenţă dispozitiv pentru plata cu cardul – 1 pct.
Total puncte
Data.............................................
Semnătura...................................
Consemnarea punctajului declarat se va face prin încercuirea numărului de puncte specificat în fişă .
ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU
PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Nr. 159854 din 12.07.2022
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind atribuirea prin procedură a unui număr de 7 autorizaţii taxi pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane în regim de taxi, la nivelul municipiul Bacău
Având în vedere :
-Hotărârea Consiliului Local al municipiului Local nr. 464/2018 privind stabilirea numărului maxim de autorizații taxi necesar pentru executarea transportului în regim de taxi pentru perioada 2018-2022 în municipiul Bacău;
-Referatul nr. 159216/11.07.2022 intocmit de Biroul Autorizare Comercială și Transport din cadrul Direcției Juridice , aprobat, prin care se propune atribuirea unui număr de șapte autorizaţii taxi precum și faptul că autorizațiile respective sunt neatribuite;
-Prevederile Legii nr. 38/ 2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, modificată și completată,
se impune declanșarea procedurii de atribuire a unui număr de 7 autorizații taxi în limita locurilor precizate în Hotărârea Consiliului Local al municipiului Local nr. 464/2018 privind stabilirea numărului maxim de autorizații taxi necesar pentru executarea transportului în regim de taxi pentru perioada 2018-2022 în municipiul Bacău.
Față de cele prezentate anterior, rog autoritatea deliberativă să hotărască.
PRIMARUL MUNICIPIULUI XXXXX
XXXXXX-XXXXXX XXXXXXX-VIZITEU
N.O.P,C.S../Ds. I-A-1/ Ex. 1
ROMÂNIA APROBAT
Județul Bacău PRIMAR
Primăria Municipiului Bacău XXXXXX XXXXXX XXXXXXX VIZITEU Direcția Juridică
Biroul Autorizare Comercială și Transport Nr.159216/11.07.2022
REFERAT
privind întocmirea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea procedurii de atribuire a unui număr de 7 autorizaţii taxi
Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Local nr.464/2018 privind stabilirea numărului maxim de autorizații taxi necesar pentru executarea transportului în regim de taxi pentru perioada 2018-2022 în municipiul Bacău, s-a aprobat un număr de 800 de autorizaţii taxi pentru perioada 2018-2022.
La data prezentei există un număr de 7 autorizații taxi neatribuite.
Aceste autorizaţii taxi nu se pot atribui decât în cadru legal, pe baza unei proceduri stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată și completată.
Criteriile de departajare a participanţilor sunt cele specificate în actul normativ menţionat ţinând cont de respectarea normelor privind micşorarea gradului de poluare şi asigurarea unor condiţii de siguranţă şi confort pentru beneficiarii serviciului de transport persoane în regim de taxi.
Faţă de cele prezentate, vă rugăm să aprobaţi inițierea unui proiect de hotărâre privind atribuirea unui număr de 7 autorizaţii taxi destinate transportului de persoane în regim taxi.
DIRECTOR EXECUTIV CONSILIER, XXXXXXX XXXXXXX XXXXXXX XXXX
Municipiului Bacău Direcția Juridică
Biroul Autorizare Activitate Comercială și Transport
Nr.159533/11.07.2021
NOTA FUNDAMENTARE
LA PROIECTUL DE HOTĂRÂRE PRIVIND ATRIBUIREA PRIN PROCEDURĂ A UNUI NUMĂR DE 7 AUTORIZAȚII TAXi PENTRU DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII DE TRANSPORT PERSOANE ÎN REGIM DE TAXI, ÎN MUNICIPIUL BACĂU
Temeiul legal al proiectului de hotărâre îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată, și ale Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, modificată și completată.
Astfel, prin proiectul supus aprobării, se impune declanșarea procedurii de atribuire a unui număr de 7 autorizații taxi în limita locurilor precizate în Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bacău nr.464/2018 privind stabilirea numărului maxim de autorizații taxi necesar pentru executarea transportului în regim taxi pentru perioada 2018-2022 în municipiul Bacău. Având în vedere prevederile Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, modificată și completată, precum și faptul că serviciile de transport public local în regim de taxi se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților publice locale, considerăm necesar declanșarea procedurii de atribuire menționate anterior.
Competența aprobării prezentului proiect de hotărâre aparține Consiliului Local, în temeiul articolului 129, alinitul 2 litera d și aliniatul 7 litera s din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată.
DIRECTOR EXECUTIV CONSILIER,
XXXXXXX XXXXXXX XXXXXXX XXXX
Municipiului Bacău APROBAT Direcția Juridică PRIMAR
Biroul Autorizare Activitate XXXXXX XXXXXX XXXXXXX VIZITEU Comercială și Transport
Nr.159531/11.07.2021
STUDIU DE IMPACT
Secțiunea 1 Motivul emiterii actului normativ Prevederile articolului 2 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, modificată și completată. Prevederile articolului 6, litera i, ale articolului 17 și articolului 18 din Anexa la Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr.356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. |
Secțiunea a-2-a Impactul economico-social al proiectului de act normativ Beneficiarii acestui act normativ sunt persoanele din municipiul Bacău care folosesc serviciile de transport persoane în regim de taxi, fără discriminare de religie, etnie, rasă, culoare, etc. |
Secțiunea a-3-a Impactul financiar asupra bugetului local Prezentul proiect de act normativ nu are un impact semnificativ asupra bugetului local al municipiului Bacău |
Secțiunea a-4-a Efectele proiectului de act normativ asupra legislației în vigoare Proiectul de act normativ propus respectă prevederile Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, modificată și completată, și a Ordinului Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr.356/2007 privind |
aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Secțiunea a-5-a Efectele proiectului de act normativ asupra mediului Nu este cazul. |
Secțiunea a-6-a Activități de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ Se vor respecta prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, modificată și completată: - Consultare publică prin intermediul: Site-ul Municipiului Bacău, afișare la sediul propriu și mass-media locală. |
Secțiunea a-7-a Măsuri de implementare După aprobarea proiectului de hotărâre, acesta va fi transmis Direcției Juridice și Biroului Autorizare Activitate Comercială și Transport |
Având în vedere aspectele menționate anterior am elaborat prezentul proiect de hotărâre privind atribuirea prin procedură a uni număr de 7 autorizații taxi pentru desfășurarea activității de transport persoane în regim taxi, în municipiul Bacău.
Prezentul studiu de impact s-a întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, modificată și completată.
DIRECTOR EXECUTIV CONSILIER,
XXXXXXX XXXXXXX XXXXXXX XXXX