ACTUL CONSTITUTIV AL ASOCIAȚIEI ”GAL PROGRESSIO”
Anexa nr. 1 la Hotărârea Nr. /2012
ACTUL CONSTITUTIV AL ASOCIAȚIEI ”GAL PROGRESSIO”
Art. 1. Subsemnaţii, prevăzuţi în anexa nr. 1 la prezentul act constitutiv am convenit la înfiinţarea Asociaţiei “GAL PROGRESSIO”.
DENUMIREA, FORMA JURIDICĂ, DURATA, SEDIUL ASOCIAȚIEI ŞI MEMBRII FONDATORI
Art. 2. Denumirea Asociaţiei este “Asociația GAL PROGRESSIO”, denumire ce va figura în toate actele emise de ea.
Art. 3. Forma juridică: Asociaţia este persoană juridică, fără scop lucrativ, nonprofit, independentă, neguvernamentală, apolitică.
Art. 4. Asociaţia este constituită pe perioadă nedeterminată, prin libera asociere a membrilor fondatori, unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice, organizaţii non-guvernamentale, persoane fizice și juridice.
Art. 5. La nivelul decizional, reprezentanţii privaţi şi ai ONG-urilor vor reprezenta peste 50%, urmând ca partea publică să reprezinte mai puţin de 50%.
Art. 6. (1) Sediul Asociaţiei se află în satul Zagon, Xxxxxx Xxxxxxxxxx, xxxxxxx 000, xxxxxxx Xxxxxxx, xxx poștal 527185.
(2) Sediul va putea fi schimbat pe baza hotărârii Consiliului director, cu respectarea prevederilor legale.
Capitolul II.
SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI ACTIVITĂȚILE ASOCIAȚIEI
Art. 7. (1) Asociaţia are ca scop principal sprijinirea dezvoltării comunităţilor prin promovarea cooperării pentru rezolvarea unor probleme comune prin conceperea şi implementarea proiectelor şi accesarea fondurilor europene, punând bazele identificării nevoilor locale, ale întăririi capacităţii de dezvoltare şi implementării strategiei locale de dezvoltare în vederea conservării patrimoniului rural şi cultural, ale dezvoltării mediului economic şi îmbunătăţirii abilităţilor organizatorice ale comunităţilor locale.
(2) Obiectivele Asociaţiei sunt:
a) elaborarea şi implementarea proiectelor oferite de programul LEADER, axa 4 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului Uniunii Europene;
b) elaborarea și implementarea strategiilor integrate de dezvoltare rurală, având ca punct de plecare nevoile identificate la nivel local și potenţialul endogen;
c) alegerea proiectelor care vor fi finanţate în cadrul strategiei, stabilirea criteriilor de selecţie a proiectelor în acord cu priorităţile specifice ale strategiilor de dezvoltare locală;
d) pregătirea şi acordarea de asistenţă de specialitate persoanelor juridice şi fizice locale care vor să participe la proiecte în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR);
e) încurajarea inovării şi modernizarea formelor tradiţionale de know-how sau descoperirea de noi soluţii la problemele rurale persistente;
f) acţiuni de promovare a parteneriatelor publice-private;
g) sprijină valorificarea echilibrată a resurselor locale;
h) diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative;
i) în contextul elaborării strategiilor de dezvoltare locală pe baza nevoilor locale și a punctelor forte, sprijinirea combinării principalelor obiective – competitivitate, mediu și calitatea vieţii/diversificare, pentru protejarea și îmbunătăţirea patrimoniului local natural și cultural, creșterea conștientizării asupra mediului, stimularea investiţiilor și promovarea serviciilor de specialitate, turism și resurse regenerabile pentru energie;
j) realizarea de acţiuni şi proiecte în baza Axei III din Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului Uniunii Europene, cu privire la:
1. diversificarea a economiei rurale, în special:
(i) orientarea spre activităţi neagricole;
(ii) sprijinul pentru înfiinţarea și dezvoltarea micro-întreprinderilor, pentru promovarea spiritului întreprinzător și consolidarea ţesutului economic;
(iii) promovarea activităţilor turistice;
2. îmbunătăţirea a calităţii vieţii în mediul rural, în special:
(i) servicii de bază pentru economie și pentru populaţia rurală;
(ii) renovarea și dezvoltarea satelor;
(iii) conservarea și punerea în valoare a patrimoniului rural;
3. asigurarea formării și informării agenţilor economici din domeniile care intră sub incidenta axei 3;
4. măsuri privind dobândirea de competenţe și animarea în vederea elaborării și punerii în aplicare a unei strategii locale de dezvoltare.
Art. 8. Pentru atingerea şi realizarea obiectivelor, Asociaţia va realiza următoarele activităţi:
a) elaborarea și implementarea strategiilor integrate de dezvoltare locală;
b) instruirea personalului în vederea elaborării și implementării strategiilor integrate de dezvoltare locală și informare asupra strategiilor elaborate;
c) colectarea, analiza și difuzarea de informaţii privind acţiunile de dezvoltare rurală;
d) colectarea, difuzarea și consolidarea bunelor practici de dezvoltare rurală;
e) constituirea și animarea unor reţele de experţi pentru a facilita schimburile de cunoștinţe și pentru a susţine punerea în aplicare și evaluarea politicii de dezvoltare rurală;
f) organizarea de întruniri, conferinţe, dezbateri, mese rotunde şi ateliere de lucru;
g) organizarea de sesiuni de comunicări pentru prezentarea lucrărilor, studiilor și strategiilor elaborate;
h) organizarea de schimburi de experienţă şi stagii de formare;
i) participare la întrunirile reţelelor interne și europene;
j) editarea de publicaţii proprii;
k) stabilirea raporturilor cu alte persoane fizice sau juridice din ţară şi străinătate, putând participa la înfiinţarea unor organizaţii în acest domeniu;
l) apel pentru proiecte;
m)sprijinirea depunătorilor de proiecte;
n) organizarea procesului de verificare şi decizie asupra proiectelor depuse;
o) monitorizarea proiectelor;
p) alte forme şi mijloace stabilite de Adunarea Generală, în condiţiile legii.
Art. 9. (1) Asociaţia poate înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţie din activităţile acestor societăţi comerciale se folosesc obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale.
(2) Asociaţia poate desfăşura orice alte activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al acesteia.
PATRIMONIUL ASOCIAȚIEI
Art. 10. (1) Categoriile de resurse patrimoniale ale Asociaţiei sunt:
a) taxa de înscriere, plătibilă de către membrii asociaţi, în termen de 30 zile de la data aprobării de către Adunarea Generală a cererii de primire în Asociaţie, este următoarea:
- unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Covasna: 5.000 lei,
- agenţi economici: 500 lei,
- persoane juridice fără scop patrimonial: 50 lei.
b) cotizaţia anuală, plătibilă până la data de 01 martie a anului pentru care ea este datorată este următoarea:
- judeţul Covasna: 20.000 lei,
- unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Covasna: 5.000 lei,
- agenţi economici: 500 lei,
- persoane juridice fără scop patrimonial: 50 lei.
Cotizaţia anuală nu se datorează în cazul membrilor noi aderaţi în anul înscrierii acestora.
c) dobânzi bancare;
d) donaţii, sponsorizări, subvenţii sau subscripţii publice din ţară şi din străinătate;
e) sprijin material şi financiar acordat de alte asociaţii sau fundaţii, naţionale sau internaţionale;
f) finanţări din programe angajate a fi implementate de Asociaţie;
g) contribuţii de la bugetele locale, angajate conform legii;
h) contravaloarea unor servicii de instruire sau consultanţă pentru terţi, acordate în condiţiile legii;
i)preţuri sau tarife a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor acordate de compartimentele Asociaţiei;
j) dispoziţii testamentare făcute de terţe persoane în favoarea Asociaţiei;
k) încasări rezultate în urma unor publicaţii sau manifestări cu taxă, organizate de Asociaţie;
l)alte forme de venituri.
(2) La constituire patrimoniul Asociaţiei este -----------() lei, constând din contribuţia în numerar a membrilor fondatori ai Asociaţiei.
ORGANIZAREA ŞI FUNCȚIONAREA ASOCIAȚIEI
Art. 10. Organele de direcţie, administraţie şi control sunt cele instituite potrivit statutului Asociaţiei.
Art. 11. Adunarea Generală este organul de conducere şi de deliberare, alcătuit din totalitatea asociaţilor (anexa nr. 2).
Art. 12. (1) În cadrul Adunării Generale a asociaţilor fondatori a fost stabilită componenţa Consiliului Director al Asociaţiei ca fiind următorul:
1. - Preşedinte,
2. - Vicepreşedinte,
3. - Secretar,
4. - Membru,
5. - Membru,
6. - Membru,
7. - Membru.
(2) Consiliul Director este organul executiv care conduce Asociaţia între sesiunile Adunării Generale ale asociaţilor, fiind ales pe o perioadă de 5 ani şi va funcţiona conform atribuţiilor prevăzute în statutul Asociaţiei.
Art. 13. Controlul financiar al Asociaţiei este asigurat de un cenzor, în persoana
.
DISPOZIȚII FINALE
Art. 14. Asociaţia are drept la siglă, ştampilă precum şi orice alte elemente de identificare.
Art. 15. Persoana împuternicită să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice este Dl./ D-na .
Art. 16. (1) Prezentul act constitutiv a fost redactat conform cu prevederile dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului Uniunii Europene și Tratatului de Aderare, semnat la Bruxelles, în data de 31 martie 2005.
(2) Actul s-a redactat şi semnat în faţa .
(3) Prezentul act constitutiv a fost redactat în exemplare originale.
(4) Prevederile prezentului act constitutiv se completează cu prevederile legale în vigoare.
Art. 17. Semnăturile membrilor fondatori sunt cuprinse în anexa nr. 3 la prezentul act constitutiv.
Art. 18. Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul act constitutiv. Sfântu Gheorghe, 2012.