Contract
Asigurarea de viață pentru protecția clienților Raiffeisen Bank beneficiari de credite garantate cu ipotecă asupra unui imobil
Document de informare
Societate: UNIQA Asigurări de viață S.A, România, persoană juridică română, societate administrata in sistem dualist, cu sediul social în București, Str. Xxxxxxx Xxxxxxxx, nr. 25, Sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/40/23525/1992, CUI 1589754, Autorizată de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară, fostă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor) prin Decizia nr. 289 din 08.04.2010, Cod Unic în Registrul Asigurătorilor: RA – 003/2003, cod LEI: 529900L3YL1512DQN720.
Acest document de informare privind produsul de asigurare nu se substituie Condițiilor contractuale generale pentru asigurarea de viață pentru titularii de credite și Condițiilor contractuale specifice - asigurarea pentru protecția beneficiarilor de credite garantate cu ipoteca asupra unui imobil, care vin în completarea acestui document și pe care îți recomandăm să le citești înaintea încheierii unui Contract de asigurare pentru protecția beneficiarilor de credite garantate cu ipoteca asupra unui imobil.
Despre ce tip de asigurare este vorba?
Produsul de asigurare îți oferă protecție financiară atât ție cât și familiei tale în cazul unui eveniment acoperit prin polița de asigurare, care te poate pune în imposibilitatea de a plăti ratele de credit. Prima de asigurare este calculată în funcție de vârsta Asiguratului la Data intrării în vigoare a asigurării.
Produsul îți este dedicat dacă ești client Raiffeisen Bank, iar contractarea asigurării se face prin intermediul Raiffeisen Bank ce acționează în calitate de Intermediar secundar, Agent Afiliat pentru UNIQA Asigurări de viață S.A.
Care sunt riscurile asigurate și beneficiile?
Asigurarea acoperă:
✓ Decesul din orice cauza
✓ Invaliditatea Totală Permanentă din Accident
✓ Spitalizarea din Accident
Suma asigurată pentru Deces din orice cauză și Invaliditate totală permanentă din accident este descrescătoare pe durata asigurării conform Graficului de rambursare, iar valoarea de început a acesteia este egală cu valoarea creditului acordat de Bancă în cazul în care clientul a solicitat înscrierea în asigurare la data la care a solicitat creditul sau, valoarea soldului rămas de rambursat al creditului însemnând principalul (exclusiv orice dobânzi și comisioane) datorat de către Asigurat Băncii la data înscrierii în asigurare în cazul în care clientul a solicitat înscrierea în asigurare la o dată ulterioară încheierii Contractului de Credit.
Suma asigurată lunară pentru riscul de Spitalizare din accident este reprezentată de rata de credit, calculată conform Graficului de rambursare. Valoarea maximă a Sumei asigurate lunare pentru riscul de Spitalizare din accident este de 1.600 EURO (sau echivalentul în RON / USD / alta valută la cursul BNR).
Care sunt excluderile din asigurare?
Excluderile reprezintă evenimentele a căror producere determină ieșirea de sub acoperirea Certificatului de asigurare. Sunt excluse consecințe ale evenimentelor precum:
! Orice condiție medicală pre-existentă, dacă nu a fost acceptată în mod expres de către Asigurător la data acceptării în asigurare;
! Explozii atomice, radiaţii sau infestări radioactive, contaminare chimică, fuziune, fisiune nucleară sau radioactivitate, război sau operaţiuni similare, invazie a altor state, terorism, revoltă militară, insurecţie, revoluţie, lovitură de stat sau instaurarea unei dictaturi militare, declararea legii marţiale sau a stării de asediu, catastrofe naturale.
! Pentru Invaliditate totală permanentă din accident: evenimentele care nu sunt produse ca urmare a unui accident și afecțiuni care nu se încadrează în definiția invalidității permanente totale;
! Sinuciderea în primii doi ani de asigurare.
Lista completă a excluderilor și definiția acestora se regăsesc în Condițiile contractuale generale pentru asigurarea de viață pentru titularii de credite și Condițiile contractuale specifice - asigurarea pentru protecția beneficiarilor de credite garantate cu ipotecă asupra unui imobil, pe care te rugăm să le citești înaintea încheierii Contractului de asigurare.
Când începe și când încetează contractul de asigurare? Acoperirea intră în vigoare la data înscrisă în Certificatul de asigurare, dar nu mai devreme de data acordării efective a creditului garantat cu ipoteca asupra unui imobil și va fi menținută în vigoare în condițiile achitării primei lunare de asigurare de către Asigurat, după Perioada de scutire de la plata primei de asigurare. Durata Asigurării este egală cu durata creditului garantat cu ipotecă asupra unui imobil în legătură cu care a fost contractată asigurarea, cu condiția să nu fi intervenit una dintre situațiile de încetare. Asigurarea încetează: a) la data expirării perioadei pentru care a fost plătită prima de asigurare în cazul încetarii Contractului de credit. În cazul rambursării anticipate integrale a creditului, contractul de asigurare va continua până la expirarea perioadei/lunii de asigurare pentru care a fost plătită prima de asigurare scadentă anterior rambursării anticipate; b) la data decesului Asiguratului; c) în cazul denunțării unilaterale de către dvs. sau renuntării la contractul de asigurare; d) la data scadenței primei de asigurare în cazul în care aceasta nu a fost plătită până la expirarea perioadei de gratie; e) la finele lunii de asigurare în care Asiguratul împlinește vârsta de 71 de ani, sau în celelalte situații prevăzute în Condițiile Contractuale Specifice de asigurare. Prevederile aplicabile detaliate se regăsesc la articolul 4 al Condițiilor Contractuale Specifice. |
Când și cum plătesc primele de asigurare? Prima de asigurare se va debita automat din contul tău deschis la Raiffeisen Bank (în moneda creditului), în baza mandatului acordat în acest sens băncii. Primele de asigurare sunt cu frecvență lunară. |
Care sunt primele aferente fiecărui beneficiu? Modalitatea de calcul a primelor de asigurare este detaliată în certificatul de asigurare. |
Care este perioada de grație a contractului de asigurare? Pentru plata primei de asigurare a celei de-a doua rate scadente, UNIQA Asigurări de viață acordă o Perioada de grație de 1 (o) lună de la Data scadenței, perioadă în care Asigurarea rămâne în vigoare, cu toate atributele ei. În situația neachitării primei scadente după expirarea Perioadei de scutire la plata primei, Asigurătorul va mai dispune la următoarea Dată scadentă debitarea primei de asigurare restante, cât și a primei de asigurare aferente scadenței respective. Primele de asigurare încasate se vor aloca începând cu cea mai veche dată scadentă neachitată. Ulterior, pentru plata primelor lunare ulterioare UNIQA Asigurări de viață acordă o Perioadă de grație de 3 (trei) luni consecutive de la Data scadenței, perioadă în care Asigurarea rămâne în vigoare, cu toate atributele ei. În cadrul Perioadei de grație, la fiecare Dată scadentă, Asigurătorul va dispune să debiteze atât primele de asigurare restante, cât și prima de asigurare aferentă scadenței respective. Primele de asigurare încasate se vor aloca începând cu cea mai veche dată scadentă neachitată. |
Când și cum se plătesc indemnizațiile de asigurare? În cazul producerii unui risc asigurat, indemnizația de asigurare se va plăti Beneficiarului Asigurării, în conformitate cu prevederile Condițiilor contractuale specifice - asigurarea pentru protecția beneficiarilor de credite garantate cu ipoteca asupra unui imobil. Indemnizația de asigurare plătită de Asigurător Beneficiarului asigurării în cazul decesului din orice cauză al Asiguratului sau a Invalidității totale permanente din Accident, apărute pe durata de valabilitate a Asigurării va fi reprezentată de Soldul rămas de rambursat al creditului la data producerii Riscului asigurat, calculat confom Graficului, la care se adaugă maxim trei rate lunare de credit, neachitate, dacă există la data respectivă. În cazul în care ca urmare a vătămărilor corporale apărute în urma unui Accident suferit în perioada valabilității poliței de asigurare, Asiguratul este internat în spital, pentru o perioadă de minim 10 (zece) zile calendaristice (ziua externarii nu este luata in considerare), UNIQA Asigurări de viață va plăti o rată de credit, calculată conform Graficului de rambursare. Pentru acoperirea mai multor rate de credit scadente, ca urmare a aceluiași eveniment de spitalizare, acesta trebuie să continue pentru cel puțin 10 (zece) zile din fiecare lună calendaristică următoare internării. În caz de daună, tu sau moștenitorii tăi aveți obligația de a notifica Intermediarul sau Asigurătorul cu privire la producerea Riscului asigurat, în maxim 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data producerii Evenimentului asigurat sau de la data la care moștenitorii iau cunoștință de acesta, dar nu mai târziu de termenul de prescripție legal, transmițând documentele menționate în Conditiile contractuale generale pentru asigurarea de viata pentru titularii de credite. Documentele pot fi transmise prin poşta electronică la adresa de e-mail: xxxxx-xxxxx@xxxxx.xx. Pentru suport sau informaţii suplimentare putem fi contactaţi la: 0374.400.410/ xxxxx@xxxxx.xx/xxx.xxxxx.xx. Termen de plată a indemnizației de asigurare: în termen de maximum 10 (zece) zile lucrătoare de la primirea ultimului document necesar pentru finalizarea dosarului de daună, Asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare. Acest produs nu are valoare de răscumpărare, întrucât este o asigurare de viaţă fără componentă de economisire/ investiţie. |
Care sunt deducerile prevăzute de legislaţia fiscală aplicabilă? Sumele încasate de persoanele asigurate, de beneficiarii desemnaţi prin Contractul de asigurare sau de terţele persoane păgubite, reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi de această natură, nu sunt venituri impozabile. Pentru anumite tipuri de asigurări, primele de asigurare pot fi cheltuieli deductibile, în condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală. |
Simularea evoluţiei valorii contului contractantului, precum şi a valorii de răscumpărare totale la sfârşitul fiecărui an de asigurare din cadrul perioadei acoperite Pentru acest produs nu se aplică această prevedere întrucât este o asigurare de viaţă fără componentă de economisire/ investiţie. În cazul în care are loc un eveniment asigurat, Asiguratul primește o indemnizație/ sumă asigurată conform Condițiilor contractuale generale pentru asigurarea de viață pentru titularii de credite. |
Care este natura activelor și cum se definesc unităţile de care sunt legate beneficiile? Pentru acest produs nu se aplică această prevedere. În cazul în care are loc un eveniment asigurat, Asiguratul primește o indemnizație/ sumă asigurată conform Condițiilor contractuale generale pentru asigurarea de viață pentru titularii de credite. |
În ce situaţii valoarea de răscumpărare a poliței este 0? Acest produs nu are valoare de răscumpărare întrucât este o asigurare de viaţă fără componentă de economisire/ investiţie. |
Care este valoarea de răscumpărare totală, a sumelor asigurate reduse, precum şi nivelul până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare? Acest produs nu are valoare de răscumpărare sau sumă asigurată redusă întrucât este o asigurare de viaţă fără componentă de economisire/ investiţie. |
Care sunt modalităţile de calcul şi de distribuție a bonusurilor şi a sumelor reprezentând participarea la profit? Acest produs nu beneficiază de bonusuri sau participare la profit întrucât este o asigurare de viaţă fără componentă de economisire/ investiţie. |
Care sunt modalităţile de executare, suspendare sau încetare a contractului de asigurare? Contractul de asigurare este un contract cu executare succesivă, neexistând situații în care acesta să poată fi suspendat. Asigurarea încetează: a. la data expirării perioadei pentru care a fost plătită prima de asigurare în cazul încetării Contractului de credit; b. la data decesului Asiguratului; c. la renunțarea la contractul de asigurare sau denunțarea acestuia de către Xxxxxxxx (prin completarea cererii tip de încetare a asigurării); d. la data scadenței primei de asigurare în cazul în care aceasta nu a fost plătită până la expirarea perioadei de grație; e. la finalul lunii de asigurare în care Asiguratul împlinește 71 de ani; f. la data expirării perioadei pentru care a fost plătită prima de asigurare în cazul încetării Contractului de asigurare de Grup în baza căruia a fost oferită această asigurare, încheiat între Bancă și Asigurător, dacă Banca și Asigurătorul nu decid altfel. În plus, față de cazurile generale de încetare, acoperirea individuală pentru Invaliditate permanentă totală din accident încetează la data plății Indemnizației de asigurare pentru acest Risc asigurat, Prima de asigurare reducându-se în mod corespunzător. |
Cum se poate rezilia contractul înainte de termen sau denunțat unilateral? Care sunt penalitățile impuse de contract în astfel de cazuri? Prin depunerea unei cereri tip de renunțare la contractul de asigurare la Agentul Afiliat. Asiguratul are dreptul de a renunța la contractul de asigurare în termen de 20 (douăzeci) de zile, calculat o singură dată de la Data intrării în vigoare a Asigurării, fără plata vreunei penalitîți și cu restituirea eventualelor prime plătite de Asigurat în acest interval de timp. După expirarea termenului de 20 (douăzeci) de zile, calculat de la data intrării în vigoare a asigurării, asigurarea va putea fi denunțată unilateral cu respectarea termenului de preaviz minim prevăzut de lege de 20 (douăzeci) de zile (Asigurătorul își rezervă dreptul de a renunța la acest termen de preaviz) de către Asigurat prin completarea unei cereri de incetare a asigurarii, care se va depune la sediul Agentului Afiliat / Asiguratorului. Denunțarea asigurării va interveni la prima dintre următoarele date: a) data expirării perioadei pentru care a fost plătită ultima primă de asigurare scadentă anterior solicitării de încetare a asigurării sau b) data solicitării de încetare a asigurării în cazul în care prima scadentă anterior solicitării de încetare nu a fost plătită, iar sumele plătite până la acel moment cu titlu de Prime de Asigurare nu se vor restitui. |
Care este legea aplicabilă contractului de asigurare? Contractul de asigurare este supus legislaţiei române în vigoare, în special dar fără a se limita la Codul Civil, Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare, Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări și legislația secundară emisă în aplicarea acesteia. |
Fondul de Garantare În cazul deschiderii procedurii de faliment împotriva unui Asigurător, efectuarea plăților de indemnizații, despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii către Asigurați și Beneficiari ai asigurării, este garantată prin Fondul de Garantare, constituit în condițiile legii prin contribuția Asigurătorilor, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, și are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui Asigurător. Fondul de garantare este constituit, administrat și utilizat de către Fondul de Garantare a asiguraților, persoană juridică de drept public, ce asigură efectuarea plății indemnizațiilor/ despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit plafonului, stabilit prin Legea nr. 213/ 2015. |
Cum se soluționează eventualele litigii și reclamații?
Părţile vor încerca să rezolve toate conflictele care pot apărea, pe cale amiabilă. Asiguratul va comunica Asigurătorului, în scris, toate nemulţumirile, conflictele şi neînţelegerile cu privire la derularea Contractului de asigurare. Orice nemulțumire reclamată de către Xxxxxxxx în legătură cu interpretarea și executarea Contractului de asigurare va fi soluționată prin formularea unei petiții scrise trimise/ depuse: la sediul social al Asigurătorului situat în București, Str. Xxxxxxx Xxxxxxxx nr. 25, sector 1, precum și la sediile sucursalelor, agențiilor, punctelor de lucru ale UNIQA Asigurări de viață; prin intermediul poștei electronice, la adresa de e-mail: reclamatii_ xxxxx@xxxxx.xx sau completând formularul online de reclamatii pe website-ul xxx.xxxxx.xx. Petiția va fi analizată de Xxxxxxxxxx și va fi finalizată prin transmiterea, în termen de maximum 30 (treizeci) de zile, a unui răspuns scris, punctual și argumentat către persoana care a formulat-o.
De asemenea, petițiile se pot transmite și către Autoritatea de Supraveghere Financiară la: xxxxx://xxxxxx.xxxxxxxxxx.xx Informații cu privire la Contractul de asigurare pot fi solicitate la numărul de telefon (x00) 000.000.000.
În conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 4/27.04.2016, privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Solutionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN) şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, părţile au dreptul de a apela la soluţionarea alternativă a litigiilor. SAL-FIN este singura entitate de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniile în care Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F.) are competenţă, care organizează şi administrează proceduri SAL prin care se propune sau impune, după caz, o soluţie părţilor. Pentru mai multe informaţii sau pentru a accesa platforma SAL-FIN, puteţi vizita pagina de internet a Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar la adresa xxx.xxxxxx.xx.