ACORD DE PARTENERIAT
Anexă la HCL nr. 233/28.06.2017
ACORD DE PARTENERIAT
Pentru realizarea obiectivului de investiţii
„Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgovişte
Părţile:
Municipiul Târgovişte, (denumit în continuare ”Municipiul”), cu sediul în str. Revoluţiei, nr. 1-3, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, telefon: 0245/611.222, int. 215/218, fax: 0245/217.951, cod fiscal 4279944, cont XX00XXXX00X000000000000X, deschis la Trezoreria Târgovişte, reprezentat prin dl. Xxxxxx - Xxxxxxxx XXXX, având funcţia de Primar, şi
Federaţia Română de Fotbal (denumită în continuare ”FRF”), cu sediul în xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx xx.00, xxxxxx 0, Xxxxxxxxx, România, cod fiscal nr. RO 9825583, reprezentată de dl. Xxxxxx - Xxxxxx XXXXXXXX - Xxxxxxxxxx;
Articolul 1. Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor, contribuţia fiecărei părţi la cofinanţarea cheltuielilor totale aferente obiectivului de investiţii
„Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgovişte.
Articolul 2. Scopul acestui parteneriat constă în promovarea sportului în general şi a jocului de fotbal în special, prin implementarea proiectului „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgovişte, proiect care va fi derulat în condiţiile respectării legislaţiei în vigoare, a normelor Uniunii Europene, respectiv FIFA, UEFA şi care va fi supravegheat de reprezentanţii desemnaţi în acest scop de părţile semnatare ale prezentului acord.
Articolul 3. Părtile au convenit încheierea prezentului acord, după cum urmează:
a) Părţile sunt de acord cu faptul că terenul, respectiv suprafaţa de joc, puse la dispoziţie de către Municipiul Târgovişte sunt imperios necesare în vederea desfăşurării jocului de fotbal pe raza municipiului prin antrenamente şi jocuri amicale/oficiale;
b) Părţile sunt de acord că terenul de joc, respectiv suprafeţele aferente, necesită lucrări de construire şi amenajare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii sportive;
c) Părţile sunt de acord şi îşi asumă faptul că vor efectua toate demersurile necesare pentru implementarea proiectului, sens în care, prin autorităţile şi personalul propriu cu competenţe în domeniu, vor depune toate diligenţele în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate prin acordurile şi prezentul acord.
Articolul 4. Personalitatea juridică
a) Acest parteneriat se caracterizează prin lipsa de personalitate juridică. Deoarece nu constituie o entitate juridică distinctă în raporturile cu terţii, parteneriatul nu se poate obliga distinct.
b) Xxxxxxx membru partener se poate obliga faţă de terţi în mod direct şi distinct.
Articolul 5. Principii
Parteneriatul convenit prin prezentul acord va desfăşura activitatea după urmatoarele principii:
a) independenţa juridică şi economică a fiecarui membru partener;
b) sprijin reciproc şi prioritate în prestarea de servicii necesare în realizarea obiectului şi scopului prezentului acord, respectiv al construirii, amenajării, mentenanţei şi exploatării terenului de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament, jocuri oficiale şi amicale.
Articolul 6. Durata acordului
a) Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 10 ani, începând cu data recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgovişte.
b) În măsura în care niciuna dintre părţile semnatare nu va denunţa unilateral prezentul acord, printr-o notificare prealabilă scrisă şi comunicată celeilalte părţi cu un preaviz de minimum şase luni, acesta se va prelungi de drept în mod succesiv, pe perioade de câte un an. Denunţarea unilaterală de către oricare parte va produce efecte doar dupa trecerea termenului prevazut la lit. a) de mai sus şi numai după scurgerea unei perioade de 45 de zile de la momentul comunicării sale celeilalte părţi.
Articolul 7. Contribuţia părţilor la realizarea obiectivului de investiţii
I. Municipiul Târgovişte va pune la dispozitie spaţiul reprezentând teren de joc, respectiv terenul identificat în mod distinct în Anexa nr. 3 la acord, precum şi accesul direct şi neîngrădit la acestea, pe toată durata acestui Acord de parteneriat.
Terenul este identificat şi situat în Targoviste, str. Calea Ialomita, nr. 9, nr. CF 21561, nr. cadastral 10940, în suprafată de 10.000 mp din suprafaţa totală de 31.957 mp înscrisă în CF.
Municipiul se angajează:
a. să pună la dispozitie, în vederea implementării obiectului parteneriatului şi pe toată durata Acordului, spaţiul constând în teren de joc, spaţiu verde, cale de acces, identificate distinct în Anexa nr. 3 la prezentul acord, începând cu data semnării prezentului Acord.
b. să construiască şi să amenajeze, respectiv să pregătească terenul pentru montarea gazonului sintetic. În acest sens, Municipiul va asigura, pe propria cheltuială, pregătirea suprafeţei, după caz betonarea/cimentarea/nivelarea suprafeţei, împrejmuirea şi paza acesteia pe durata lucrărilor de amenajare.
c. să execute totalitatea lucrărilor necesare pentru construirea terenului conform Notei conceptuale şi a Temei de proiectare, Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2 la prezentul acord, lucrările aflate în sarcina Municipiului fiind următoarele:
- să întreţină, în calitatea sa de proprietar, terenul şi gazonul care fac obiectul prezentului acord;
- să asigure paza bazei sportive ce face obiectul prezentului acord;
- să construiască anexele necesare desfăşurării activităţii bazei sportive cum ar fi, dar fără a se limita la: gradene, bănci de rezervă, nocturnă, gard împrejmuitor.
d. să administreze şi să întreţină terenul de joc în vederea exploatării sale;
e. să asigure partea sa de finanţare în cuantum de 300.000 euro, echivalent lei la cursul BNR de la data semnarii acordului.
II. Federatia Română de Fotbal (FRF) se angajează să participe la implementarea acestui proiect, prin:
a) achiziţia gazonului sintetic de joc, care să fie omologabil la nivel FIFA ** (două stele);
b) în contul contribuţiei sale, să achiziţioneze şi să monteze gazonul sintetic pe suprafaţa de joc şi/sau terenul (denumite generic ”spaţiul”) pus la dispozitie de Municipiu, echivalentul a
150.000 euro.
Articolul 8. Drepturile partenerilor
I. Federaţia va avea dreptul de utilizare gratuită a bazei sportive, pe toată durata parteneriatului, pentru antrenamente, jocuri oficiale sau amicale ale echipelor naţionale, cu notificarea Municipiului cu minim 15 zile anterior datei la care urmează a fi utilizată baza sportivă.
II. În situaţia în care Municipiul denunţă prezentul parteneriat anterior termenului prevăzut la art.6, lit. a de mai sus, acesta va despăgubi FRF cu valoarea investiţiei cu care FRF a participat în prezentul parteneriat.
III. Municipiul deţine dreptul de proprietate asupra terenului de joc şi va avea dreptul de utilizare gratuită a terenului de joc pentru antrenamente, jocuri oficiale sau amicale ale echipelor municipale.
IV. Partenerii, individual şi colectiv, îşi asumă obligaţia să acorde prioritate de utilizare a stadionului structurilor sportive municipale sau judeţene afiliate la Federaţia Română de Fotbal. De asemenea, partenerii pot stabili criterii de prioritate ale structurilor sportive locale sau judeţene cu privire la utilizarea terenului cum ar fi: nivelul competiţional al echipelor, numărul de echipe ale clubului participante în competiţiile organizate de FRF, numărul de echipe ale clubului participante în competiţiile fotbalistice (FRF şi AJF).
Articolul 9. Încetarea acordului
Prezentul acord încetează prin:
• Acordul părţilor;
• Onorarea obligaţiilor contractuale de către toate părţile;
• Împlinirea termenului contractual, dată după care terenul de fotbal rămâne în proprietatea Municipiului Târgovişte.
Articolul 10. Forţa majoră
Prin forţa majoră se înţeleg toate evenimentele şi/sau împrejurările independente de voinţa părţilor, imprevizibile şi de neînlăturat, şi care, survenind după încheierea acordului, împiedică sau întârzie total sau în parte îndeplinirea obligaţiilor izvorâte din acest acord.
Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă în condiţiile legii.
Articolul 11. Litigii
Toate litigiile ivite în modul de interpretare, respectare a prevederilor din prezentul acord se soluţionează pe cale amiabilă. În situaţiile când acest lucru nu este posibil competenţa revine instanţei de judecată competente material din Târgovişte.
Articolul 12. Legea aplicabilă
Prezentul acord se completează cu prevederile legislatiei române în vigoare.
Articolul 13. Dispoziţii finale
1. Prezentul acord poate fi completat sau modificat prin acte adiţionale semnate de toate părţile.
2. Raporturile dintre părţi nu pot fi dovedite decât cu prezentul acord.
Anexele nr. 1, nr. 2 si nr. 3 la Acord sunt parte integrantă din acesta, putând fi modificate numai cu acordul expres, scris, al părţilor.
Încheiat azi, ............................., în 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară.