CONDITII GENERALE DE TRANSPORT
CONDITII GENERALE DE TRANSPORT
ce stau la baza activitatii SANTERA TRANS SOLUTIONS SRL
Acest document se aplica tuturor serviciilor de transport convenite cu compania noastra, impreuna cu prevederile legale relevante si conventiile internationale aplicabile.
Acest document este completat de ultima versiune a Normelor model FIATA pentru serviciile de expediere de marfuri [FIATA Model Rules for Freight Forwarding Services], (acestea pot fi consultate la xxxx://xxx.xxxxxxx- xxxxx.xx/xxx/Xxxxxxxx_XXXXX.xxx ).
Avem dreptul de a contracta serviciile unui partener pe plan local sau din strainatate pentru a executa oricare din comenzile pe care le primim. In masura in care suntem raspunzatori pentru oricare dintre serviciile prestate de respectivul partener catre clientul nostru, raspunderea noastra in fata clientului nostru se limiteaza la raspunderea partenerului respectiv fata de noi.
Nu se vor accepta niciun fel de termeni si conditii generale pe care le uziteaza clientul si, prin urmare, nu se va considera ca s-a convenit asupra lor, chiar in masura in care acesti termeni si aceste conditii nu contravin termenilor si conditiilor generale uzitate de noi. Acordurile colaterale verbale nu produc efecte.
Ne incheiem toate tranzactiile exclusiv sub rezerva ultimei versiuni a Normelor model FIATA pentru serviciile de expediere de marfuri [FIATA Model Rules for Freight Forwarding Services] (denumite in continuare „Normele model FIATA”), in masura in care nu contravin prevederilor obligatorii din legislatia locala sau conventiile internationale (de exemplu, CMR, Conventia de la Montreal, CIM etc.).
Referitor la sectiunea 8.3.3. din Normele model FIATA, raspunderea noastra nu depaseste suma totala de 1.800 DST. Conform sectiunii 3. din Normele model FIATA, nu incheiem nicio asigurare (de exemplu pentru bunurile depozitate), decat la primirea instructiunilor dumneavoastra in mod expres si in scris.
Capitolul I - Generalitati si definitii
1. Prin casa de expeditii (societate de expeditii), in sensul prezentelor conditii generale, se intelege orice intreprinzator, care din ordinul si pe seama unui comitent (client), face sa se transporte, adica sa se organizeze un transport de marfuri, fara sa fie el insusi transportatorul. In organizarea transportului, pe langa transportul propriu- zis, se includ si activitati conexe acestuia, cum ar fi: depozitarea marfii, obligatiile vamale (declaratii s.a.), controlul marfurilor, executarea dispozitiilor privind incasarea sumelor cuvenite comitentului (client).
2. Clientul este orice persoana juridica si fizica, detinator si/sau care are drept de dispozitie asupra unei cantitati de marfa si solicita efectuarea transportului acesteia, inclusiv operatiuni conexe transportului. Clientul este cel care plateste sau garanteaza plata pretului transportului si al operatiunilor legate de acesta.
3. Transportator înseamnă orice persoană care realizează efectiv transportul Bunurilor cu propriile mijloace de transport sau asupra carora are drept de utilizare (Transportator executant) şi orice persoană care se supune răspunderii transportatorului ca urmare a unui angajament expres sau implicit de asumare a respectivei răspunderi, prin emiterea propriilor documente de transport (Transportatorul contractant) .
4. Organizarea transportului se face in baza si in conditiile contractului de expeditii, incheiat intre client si casa de expeditii.
5. Se considera drept contract incheiat si comanda clientului adresata casei de expeditii, urmata de acceptarea acesteia. Xxxxxxx si acceptarea pot fi transmise prin posta, telex, fax sau pe cale electronica.
Comanda trebuie sa contina elementele necesare care sa permita organizarea si efectuarea transportului, precum si a operatiunilor conexe de catre casa de exepeditii.
6. Casa de expeditii nu este obligata sa verifice exactitatea documentelor puse la dispozitie de client (facturi comerciale, liste specificative etc.), care are responsabilitatea modului de intocmire si a corectitudinii acestora. Clientul este obligat sa transmita in scris casei de expeditii instructiuni precise daca solicita conditii speciale de livrare a marfii. Instructiunile sunt supuse acceptului casei de expeditii. Totusi, acestea se considera acceptate daca, dupa primirea acestora de catre casa de expeditii, s-a trecut la executare.
7. Prevederile contractului de expeditie sau comanda se considera completate cu prevederile prezentelor conditii generale, care fac parte integranta din contract sau comanda, chiar daca o mentiune expresa in acest sens lipseste. Partile sunt libere sa convina expres in contractele incheiate si alte clauze, decit cele prevazute in prezentele conditii generale, pe care le pot inlocui, modifica sau exclude dupa caz.
Capitolul II – Obligatiile casei de expeditii
1. Casa de expeditii va depune diligentele necesare pentru organizarea transportului si efectuarea operatiunilor conexe, potrivit instructiunilor clientului, astfel cum au fost convenite, precum si pentru protejarea pe tot parcursul executarii a intereselor acestuia.
2. Casa de expeditii trebuie sa fie organizata si sa dispuna de mijloacele necesare executarii misiunii sale. Daca nu s-a convenit altfel, casa de expeditii are dreptul sa-si aleaga in mod liber subexecutantii, precum si modurile de transport si mijloacele folosite. Sarcina probei privind instructiunile speciale date casei de expeditii incumba clientului. Persoanele intermediare sau subexecutantii la care recurge casa de expeditii pentru executarea obligatiilor sale sunt considerate acceptate de client.
3. In cazurile in care casa de expeditii, in calitate de comisionar, incheie cu carausi contracte de transport, in nume propriu dar pe seama clientilor, pentru raspunderea fata de acestia, pentru daunele produse in executarea transportului, pentru care este angajata raspunderea carausului, casa de expeditii nu va putea fi tinuta responsabila, fata de client, la mai mult decit datoreaza carausul.
Contractelor de transport incheiate de casele de expeditii cu carausi, le sunt aplicabile prevederile Conventiei referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele CMR, semnata la Geneva, Elvetia, la 19 mai 1956 la care Romania a aderat prin Decretul nr. 451/ noiembrie 1972, publicat in Buletinul Oficial, Partea I din 6 decembrie 1972 si ale Legii nr. 102/09 mai 2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, privind transporturile rutiere, publicata in Monitorul oficial nr. 398/09 mai 2006 (art 53/5 si urmatorii).
Capitolul III – Obligatiile clientului
1. Marfa trebuie sa fie predata ambalata, marcata, etichetata, astfel incat sa reziste operatiunilor de transport si/sau celor conexe si sa poata fi livrata destinatarului potrivit contractului si conform uzantelor.
2. Casa de expeditii nu raspunde pentru daunele ce ar decurge din absenta, insuficienta saau defectuozitatea ambalajului, marcarii si/sau etichetarii marfii, precum si din lipsa unor informatii corespunzatoare cu privire la natura sau insusirile particulare ale marfii.
3. In cazul constatarii, la destinatie, de pierderi, avarii sau orice pagube produse marfii, inclusiv cele produse de intarzierea transporturilor, destinatarul sau cei care receptioneaza marfa au obligatia sa procedeze la constatarea daunelor si la indeplinirea formalitatilor ce se impun, inclusiv la formularea de rezerve legale fata de transportator, precum si sa ia alte masuri care sa asigure conservarea dreptului la reclamatii si actiuni in vederea recuperarii daunelor.
4. Clientul suporta consecintele, indiferent de natura lor, rezultate din transmiterea de documente gresite, incomplete sau de neaplicat, ori de furnizarea lor cu intarziere.
5. In cazul in care casa de expeditii angajeaza in contul clientului operatiuni vamale, clientul este cel care garanteaza comisionarului vamal plata taxelor de vama si amenzile ce s-ar datora, determinate de furnizarea unor instructiuni sau documente eronate.
6. In caz de refuz al marfii de catre destinatar sau in caz de absenta a acestuia, indiferent de motiv, clientul este obligat sa suporte cheltuielile initiale, cat si cele suplimentare, efectuate sau angajate de casa de expeditii.
Capitolul IV – Responsabilitatea casei de expeditii
1. Casa de expeditii, oricare ar fi calitatea sa de intermediar (concesionar, mandatar) raspunde numai pentru daunele produse prin greselile proprii, ce pot fi imputate atat ei, cat si prepusilor sai.
2. Casa de expeditii nu raspunde pentru faptele tertilor, cum ar fi subexecutantii sai (transportator, intermediar etc.) cu exceptia cazurilor in care o greseala in alegerea acestora ar putea sa ii fie imputata. In acest din urma caz, raspunderea casei de expeditii nu poate depasi limitele raspunderii tertilor.
3. Casa de expeditii nu poate fi tinuta raspunzatoare pentru faptele, actiunile sau situatiile care nu pot fi atribuite societatii de expeditii (ex. Forta majora, conditiile atmosferice, greva, blocare a traficului, carantina, stare de asediu/razboi, etc)
4. Casa de expeditii nu raspunde pentru pierderea totala ori partiala sau, dupa caz, alterarea sau deteriorarea marfii, atunci cand s-a produs din cauza furtului/talhariei/pirateriei, daca au fost luate toate diligentele necesare privind protectia marfii.
5. Daca raspunderea casei de expeditii este angajata pentru avaria sau pierderea marfii, ca urmare a faptei proprii, cuantumul despagubirilor datorate se stabileste in raport cu valoarea normala a marfii din momentul luarii in primire.
6. Totusi, in cazurile in care responsabilitatea casei de expeditii este angajata in conditiile aliniatului precedent, aceasta este strict limitata, neputand depasi:
a) pentru pagubele provocate marfii, din pierderi sau avarii si pentru toate consecintele care ar putea decurge din acestea - 2,5 USD/kg, cu o limita maxima de - 1600 USD/colet, indiferent de greutate, natura si dimensiune si de - 50000 USD/expeditie. Pentru expeditiile in vrac, despagubirea nu poate depasi - 2,5 USD/kg marfa lipsa sau avariata, dar nu mai mult de - 50000 USD/expeditie;
b) pentru toate celelalte pagube, inclusiv cele decurgand din intarzierea livrarii, cand este cazul, responsabilitatea sa este limitata la pretul transportului marfii.
7. Casa de expeditii nu raspunde pentru pagubele indirecte sau colaterale, cum ar fi, insa fara a se limita la, pierderea profitului sau pierderea pietei, indiferent de cauza care le-a generat.
8. Daca un termen de executare a transportului nu a fost cerut expres de client si acceptat de casa de expeditii, aceasta nu garanteaza o data determinata de sosire la destinatie si nu datoreaza nici o despagubire pentru intarzierea transportului. Chiar si in cazul unui termen expres convenit, clientul va putea solicita despagubiri numai dupa o notificare adresata in acest scop casei de expeditii.
9. Daca valoarea marfii excede limitele responsabilitatii casei de expeditii, clientul este liber sa aleaga una din urmatoarele masuri:
a) sa suporte, in caz de daune, riscul rezultat din diferenta dintre responsabilitatea casei de expeditii si valoarea marfii;
b) sa faca, la incheierea contractului, o declaratie de valoare a marfii care, daca va fi acceptata de casa de expeditii, va ridica limita responsabilitatii acesteia pana la valoarea declarata; in asemenea situatii se vor datora diferentele de pret corespunzatoare;
c) sa dea instructiuni casei de expeditii pentru incheierea in contul sau (al clientului) a unei asigurari care sa acopere total sau partial riscul, indicand riscul si valoarea asigurata. Aceste instructiuni trebuie date pentru fiecare expeditie in parte.
Capitolul V – Transporturi speciale
In cazul unor transporturi speciale (frigo, marfuri periculoase), casa de expeditii va pune la dispozitia clientului informatiile necesare executarii transportului, variantele de transport, pret, asigurari etc., pe baza carora clientul sa poata conveni, in cunostinta de cauza, contractul de expeditie.
Capitolul VI – Reclamatii
Reclamatiile impotriva casei de expeditii pot fi formulate in termen de 6 (sase) luni.
Termenul de 6 (sase) luni incepe din ziua livrarii marfii la destinatie sau, daca livrarea nu a avut loc, din ziua incheierii contractului de expeditie.
Capitolul VII – Conditii de plata
Plata transportului si a celorlalte servicii se face de catre client sau de destinatar, daca s-a convenit astfel, pe baza facturii emise de casa de expeditii.
Termenul de achitare a sumelor facturate este de 48 de ore de la primirea facturii. Daca s-a convenit plata in mai multe rate, neplata unei rate datorate atrage in mod automat exigibilitatea intregii sume datorate. Pentru intarzierea platii, clientul datoreaza penalitati de 0,4% din valoarea sumei, pentru fiecare zi de intarziere. Valoarea penalitatilor poate depasi suma la care au fost calculate.
In cazul în care, pe langa suma agreata în comanda de transport, casa de expeditii mai efectueaza o serie de cheltuieli strict necesare indeplinirii obligatiei sale de a face ca marfurile sa ajunga la destinatie (taxe de drum, plata formalitatilor vamale, etc.), cheltuieli în legatura cu care partile nu au convenit, clientul accepta ca aceste sume sa îi fie facturate împreuna cu costul expeditiei, si se obliga sa le plateasca. La cererea clientului, casa de expeditii va face dovada acestor cheltuieli prin copia documentului de plata.
Capitolul VIII – Dreptul de gaj si dreptul de retentie al casei de expeditii
Casa de expeditii are, pentru toate creantele sale actuale sau anterioare rezultate din prestatii executate pentru client, un drept de gaj si retentie asupra marfurilor si asupra oricaror alte valori apartinand acestuia, care se gasesc in posesia sa.
Capitolul IX – Clauza arbitrala
In lipsa unor prevederi contrare convenite, litigiile dintre client si casa de expeditii sau dintre aceasta si partile indreptatite legal, ramase nesolutionate pe cale amiabila, sunt de competenta instantelor judecatoresti din localitatea unde isi are sediul casa de expeditii.
Ne rezervam dreptul de a ne indrepta impotriva clientului in fata oricarei alte instante de judecata permise de lege.
Raporturile juridice dintre casele de expeditii si clienti, generate din aplicarea acestor conditii generale, sunt reglementate de dreptul roman.
***actualizat - Bucuresti – ianuarie 2021 ***